Soției tale i s-ar părea nedemn să te lase să știi că ea a observat deficiențe la tine. Ea se teme de tine. Dacă ai fi avut o iubire autentică, precum cere o fire ca a ei, ai fi găsit o coardă corespunzătoare în inima ei. Tu ești prea rece și rigid. Uneori, ai arătat afecțiune, dar aceasta n-a trezit iubire ca răspuns, pentru că n-ai fost curtenitor și atent, și n-ai manifestat acea considerație față de soția ta, prin care să ții seamă de fericirea ei. Prea de multe ori ți-ai luat libertatea să hoinărești în urmărirea propriei tale plăceri, fără a lua deloc în considerare plăcerea sau fericirea ei.
Este adevărat, iubirea curată este prețioasă. Influența ei este cerească. Este adâncă și statornică. Nu este intermitentă în manifestări. Nu este o pasiune egoistă. Ea aduce roade și va conduce spre un efort constant de a o face pe soția ta fericită. Dacă ai această iubire, va fi numai firesc să faci acest efort. El nu va apărea ca fiind forțat. Dacă ieși la plimbare sau iei parte la o întâlnire, va fi atât de natural, ca și respirația, s-o alegi pe soția ta să te însoțească și să cauți s-o faci fericită în prezența ta. Tu privești cunoștințele ei spirituale ca fiind inferioare față de ale tale, dar eu am văzut că Dumnezeu are mai mare plăcere de spiritul ei decât de al tău. Nu ești vrednic de soția ta. Ea este prea bună pentru tine. Este o plantă plăpândă, sensibilă; are nevoie de îngrijire afectuoasă. Ea dorește sincer să facă voia lui Dumnezeu. Dar are un spirit mândru, și este timidă și retrasă, rușinoasă. Pentru ea, este egal cu moartea să fie subiect de observație. Fă ca soția ta să fie iubită, cinstită și îndrăgită, spre a împlini solemna făgăduință a legământului căsătoriei, și ea va ieși din acea poziție retrasă și timidă, care pentru ea este naturală.
Lasă numai ca o femeie să înțeleagă că este apreciată de soțul ei și că este prețioasă pentru el, nu numai pentru că este potrivită pentru casa lui, ci pentru că este o parte din el însuși, și ea va răspunde afecțiunii lui și va reflecta iubirea consacrată ei. Fă ca soția ta să fie ținta atenției tale speciale și sincere. Dacă ai simți cum dorește Dumnezeu să simți, te-ai vedea pierdut fără societatea soției tale. Tu crezi că credința ei n-are valoare, totuși, ea va aduce răspunsuri mai degrabă decât credința pe care o ai tu.
-417-
Frate M., tu nu reușești să înțelegi inima femeii. Nu judeci de la cauză la efect. Tu știi că soția ta nu este așa de bine dispusă și fericită precum dorești s-o vezi tu, dar n-ai cercetat cauza. N-ai analizat comportamentul tău spre a vedea dacă nu cumva dificultatea este chiar la tine. Iubește-ți soția. Ea flămânzește după iubire profundă, adevărată și înălțătoare. Las-o să aibă o dovadă pipăibilă, că grija și interesul ei pentru tine, arătate în atenția ei pentru confortul tău, este apreciată și răsplătită. În tot ceea ce te angajezi, caută părerea și aprobarea ei. Respectă judecata ei. Să nu lași impresia că tu știi tot ceea ce este vrednic de știut.
Un cămin cu iubire în el, unde iubirea este exprimată în cuvinte, priviri și fapte este un loc unde îngerilor la place să-și arate prezența și să-l sfințească prin raze de lumină de slavă. Acolo, umilele îndatoriri ale gospodăriei au un farmec al lor. Nici una dintre îndatoririle vieți nu va fi neplăcută pentru soția ta în astfel de împrejurări. Ea le va îndeplini cu spirit de bunăvoință și va fi ca o rază de soare pentru toți cei din jurul ei, și în inima ei va cânta Domnului. În prezent, ea simte că nu dispune de afecțiunea inimii tale. Tu nu i-ai dat ocazia să simtă astfel. Tu îndeplinești sarcinile necesare care îți revin în calitate de cap al familiei, dar există o lipsă. Este lipsa serioasă a prețioasei influențe a iubirii care duce la atenții amabile. Iubirea trebuie văzută în priviri și maniere, și auzită în tonalitatea vocii.
-418-
Soția ta nu îndrăznește să-și deschidă inima față de tine, pentru că, de îndată ce exprimă un simțământ care diferă de al tău, tu îl respingi. Tu vorbești așa de tare, încât ea nu mai are curaj să mai spună nici un cuvânt. Voi nu sunteți o inimă. Tu iei o poziție mai presus de ea și te menții într-o atitudine, ca și cum judecata și părerea ei ar fi fără nici o importanță. Consideri cunoștințele tale mult mai avansate față de ale ei. Frate al meu, tu nu te cunoști. Dumnezeu privește la inimă, nu la cuvinte, sau la mărturisirea de credință. La Dumnezeu, cele exterioare n-au greutate ca la oameni. La Dumnezeu, are valoare o inimă smerită și un duh pocăit. Mântuitorul nostru este obișnuit cu conflictele vieții fiecărui suflet. El nu judecă după aparențe, ci cu dreptate.
Spiritul tău este puternic. Când iei o poziție, nu cântărești bine problema și nu te gândești care trebuie să fie efectul păstrării punctului tău de vedere și, într-o manieră independentă, le țeși în rugăciunile și conversațiile tale, când tu știi că soția ta nu are aceleași păreri ca tine. În loc să respecți simțămintele ei și să eviți amabil, așa cum ar face un gentleman, acele subiecte contradictorii, tu ai fost dispus să stărui asupra punctelor care pot ridica obiecții, și ai manifestat o stăruință în exprimarea părerii tale, fără a ține seamă de cei din jurul tău. Ai socotit că alții n-aveau dreptul să vadă problemele altfel de cum le vezi tu. Roadele acestea nu cresc în pomul creștin.
În cazul sorei N., tu n-ai văzut lucrurile în adevărata lor lumină. Dacă ea ar fi fost vindecată, ca răspuns la rugăciunile tale și ale altora, aceasta s-ar fi dovedit spre ruina a mai mult de doi sau trei dintre voi. Un Dumnezeu înțelept a vegheat asupra acestei probleme. El a putut citi motivele și intențiile inimii.
Soția ta are tot atâta drept să-și susțină părerea cât ai și tu. Legătura ei de căsătorie nu-i nimicește identitatea. Ea are o responsabilitate individuală. Tu nu te vei simți bine până nu vei lua din calea ei și până nu vei manifesta față de ea un spirit de răbdare mai generos, asemenea lui Hristos, și până nu-i vei privi pe alții în lumina în care dorești să fii privit tu. Mai trebuie să înveți să “nu faci nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși.” “Iubiți-vă unii pa alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” “În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului.” (Filipeni 2, 13; Romani 12, 10.11.)
Conducător al adunărilor sociale
Frate M.: Mi-a fost arătat, că ai de făcut o mare lucrare pentru tine, mai înainte ca să poți exercita o influență în biserică spre a corecta greșelile celorlalți și să le faci educație. Tu nu ai acea smerenie a duhului, care poate ajunge la inimile poporului lui Dumnezeu. Ești exaltat. Trebuie să-ți examinezi motivele și acțiunile și să vezi dacă ai în vedere numai slava lui Dumnezeu. Nici fratele O., nici tu, nu sunteți potriviți să veniți în întâmpinarea lipsurilor tineretului și ale comunității, în general. Tu nu cauți ca, în simplitate, să înțelegi cea mai bună modalitate de a-i ajuta. Când atât tu cât și fratele O. vă părăsiți locurile obișnuite și luați loc în fața poporului, pe platformă, acest lucru nu va avea cea mai bună influență. Când stai acolo, socotești că trebuie să spui sau să faci ceva potrivit cu poziția pe care ai luat-o. În loc să mergi sus, să spui câteva cuvinte la subiect, tu faci adesea observații lungi, care rănesc în realitate spiritul adunării. Mulți se simt ușurați când stai jos. Dacă ai fi într-un loc la țară, unde ar fi puțini care să folosească timpul, astfel de observații lungi ar fi mai potrivite.
Lucrarea Domnului este o lucrare mare și în ea este nevoie să se angajeze oameni înțelepți. Sunt căutați bărbați care pot să se adapteze la nevoile oamenilor. Dacă ai de gând să-i ajuți pe oameni, nu trebuie să te așezi pe o poziție mai presus de ei, ci exact în mijlocul lor. Aceasta este greșeala cea mare a fratelui O. El este prea rigid. Pentru el nu este firesc să folosească simplitatea. El nu judecă de la cauză la efect și nu va câștiga afecțiune și iubire. Nu coboară la nivelul înțelegerii copiilor și nu vorbește de o manieră mișcătoare, care să stingă inimile. El se ridică și vorbește copiilor într-un anume fel, care nu le place și nu le face nici un bine. Observațiile lui sunt, în general, lungi și obositoare. Uneori, dacă s-ar fi spus numai un sfert din ceea ce s-a spus, ar fi rămas o impresie mult mai bună asupra minții.
-420-
Cei care îi învață pe copii trebuie să evite observațiile plictisitoare. Remarci scurte și la subiect vor avea o influență binefăcătoare. Dacă trebuie să se spună mult, spune puțin în mai multe ocazii. Câteva cuvinte interesante acum, altele mai apoi, vor fi mult mai folositoare decât a le spune toate deodată. Vorbirile lungi împovărează mintea copiilor. Prea multă vorbărie îi face să le fie silă chiar și de învățătura spirituală, exact după cum mâncarea peste măsură împovărează stomacul și micșorează apetitul, care duce chiar la a nu mai putea suferi hrana. Mințile oamenilor pot fi sătule de prea multă vorbărie. Lucrarea pentru biserică, dar mai ales pentru tineret, trebuie să fie învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo. Lasă timp ca mintea să digere adevărurile cu care i-ai hrănit. Copiii trebuie atrași spre cer, nu grăbit, ci încetinel.
Battle Creek, Michigan,
2 octombrie 1868.