Mărturii pentru Comunitate Vol. 2 | 216

Vă rog stăruitor, de dragul lui Hristos, puneți-vă casa și inimile în ordine. Lăsați ca adevărul de origine cerească să vă înalțe și să vă sfințească sufletul, trupul și duhul. “Să vă feriți de poftele firii pământești, care se războiesc cu sufletul.” (1 Petru 2, 11.) Frate G., mâncarea are tendința de a întări pasiunile josnice. Tu nu-ți stăpânești trupul după cum este datoria ta să faci, pentru ca să desăvârșești sfințirea în temere de Dumnezeu. Trebuie să practici cumpătarea în mâncare, ca să devii răbdător. Adu-ți aminte că ai dat, în mare măsură, copiilor tăi pecetea propriului tău caracter. Tu trebuie să te păzești și să nu fii pripit, sever sau nerăbdător. Tratează-i în mod hotărât, dar răbdător, iubitor, milos, așa cum te-a tratat și Isus pe tine. Fii atent cum tratezi greșelile. Fii îngăduitor cu copiii tăi, totuși, pune-le restricții. Ai neglijat această lucrare prea mult. Tu nu i-ai corectat după maniera cea dreaptă, neavând un control perfect al caracterului tău. Pentru voi amândoi trebuie făcută o mare lucrare. Frate G., dacă ai fi continuat să mergi din putere în putere, urmând după lumina pe care ți-a dat-o Domnul, El te-ar fi ales acum ca pe o unealtă a neprihănirii. Tu ai talente, ai capacitate, poți lucra pentru slava lui Dumnezeu; dar nu te-ai predat pe tine însuți întru totul lui Dumnezeu. O, măcar acum dacă ai căuta blândețea, neprihănirea lui Hristos, ca să poți fi ascuns în ziua mâniei aprinse a Domnului.

Iubitul meu frate și soră, voi trebuie să vă apucați ca, în unire stăruitoare, să îndreptați îndrumarea greșită a copiilor voștri. Sora G. este prea îngăduitoare; totuși, în unire și cu iubire, puteți face mult, chiar acum, spre a-i lega pe copiii voștri de inimile voastre și spre a-i instrui pe calea cea bună și dreaptă. Aveți o lucrare de făcut, aceea de a pune în ordine casa și inimile voastre. Trebuie să cultivați o acțiune armonioasă. Influența transformatoare a Duhului lui Dumnezeu poate face o mare lucrare pentru amândoi și va uni inimile și eforturile voastre în lucrarea de reformă a familiei voastre. Orice nemulțumire, murmurare și iritare pripită să înceteze. Efectele acestora sunt să vă slăbească pe amândoi și să nimicească influența pe care trebuie s-o exercitați, dacă este să reușiți în educarea copiilor voștri pentru cer.

-406-

Satana este acum pe câmpul de bătaie. Bieții voștri copii sunt prizonierii lui, el le stăpânește mințile și-i face o țintă joasă. Sensibilitățile lor morale par paralizate. Ei au practicat masturbația și se mândresc cu nelegiuirile lor. Astfel de copii sunt capabili să otrăvească o vecinătate întreagă sau o localitate, și influența lor vătămătoare îi va pune în pericol pe toți cei care vin în contact cu ei, în incinta școlii. Copiii voștri sunt stricați la trup și minte. Viciul și-a pus pecetea asupra copiilor voștri mai în vârstă. Ei sunt pătați, adânc pătați de păcat. Înclinațiile senzuale predomină, în timp ce facultățile intelectuale și morale sunt foarte slabe. Pasiunile josnice au câștigat putere prin exercițiu, în timp ce conștiința a devenit împietrită și veștejită. Aceasta este influența pe care o va avea viciul asupra puterilor mintale. Aceia care se dedau la lucrarea de ruinare a trupului și a minții lor nu se opresc aici. În cele din urmă, ei vor fi gata pentru păcatul de orice fel, pentru că conștiința lor este ofilită. Părinții n-au fost nici pe jumătate treziți, ca să-și dea seama de responsabilitatea lor de a deveni părinți. Ei sunt neglijenți față de datoria lor. Nu-i învață pe copiii lor despre păcătoșenia acestor obiceiuri care nimicesc virtutea. Până când părinții nu se trezesc, nu există nici o speranță pentru copiii lor.

Aș putea aminti și cazul altora, dar mă voi abține, cu excepția câtorva cazuri. I. este un asociat periculos. El este un rob al acestui viciu. Influența lui este rea. Harul lui Dumnezeu n-are influență asupra inimii lui. El are un intelect bun și tatăl lui s-a încrezut mult în acesta spre a-l echilibra; dar puterea mintală singură nu este o garanție pentru o superioritate virtuoasă. Absența principiului religios îl face corupt la inimă și ascuns în faptele lui rele. Influența lui este peste tot periculoasă. El nu este fidel față de principii și se mândrește cu îndoiala lui. Când este împreună cu cei de vârsta lui sau mai tineri decât el, discută cu dibăcie despre lucruri religioase, face glume și își bate joc de adevăr și de Biblie. Această pretinsă cunoștință are influența de a corupe mințile și face ca tinerilor să le fie rușine de adevăr. Astfel de tovărășii trebuie complet evitate, pentru că aceasta este singura cale sigură. Fetele tinere sunt încântate de societatea acestui tânăr; chiar unii dintre cei care mărturisesc că sunt creștini preferă o astfel de societate.

-407-

K. este un băiat care poate fi format, dacă este înconjurat de influențe bune. El are nevoie de un exemplu bun. Dacă tinerii care-L mărturisesc pe Hristos l-ar onora cu viața lor, ei ar putea exercita o influență care ar contracara influența vătămătoare a unor tineri ca I. Dar, în general, tinerii n-au mai multă religie decât cei care n-au amintit niciodată numele lui Hristos. Ei nu se îndepărtează de păcat. Un băiat îndemânatic și inteligent ca I. poate avea o puternică influență spre rău. Dacă inteligența aceasta ar fi stăpânită de virtute și corectitudine, ea ar fi puternică pentru bine; dar dacă este dominată de depravare, influența ei rea asupra celor întovărășiți cu el nu poate fi evaluată; și ea îl va afunda, cu siguranță, în pierzare. Un bun intelect corupt produce o inimă foarte rea. Un intelect strălucit, sfințit de Duhul lui Dumnezeu, exercită o putere tainică și răspândește lumină și curăție asupra tuturor celor cu care se asociază fericitul posesor.

Dacă un băiat cu o așa capacitate mintală ca I. și-ar preda inima lui Hristos, aceasta ar fi mântuirea lui. Cu ajutorul religiei curate, intelectul lui ar fi adus pe o cale sănătoasă; puterile lui mintale și morale ar deveni viguroase și armonioase; conștiința iluminată de harul divin ar fi ageră și curată, stăpânind voința și dorințele și conducând la sinceritate și integritate în fiecare acțiune a vieții. Fără principiile religiei, băiatul acesta va fi șiret, prefăcut, ascuns pe o cale rea, și-i va otrăvi pe toți cei cu care se asociază. Îi avertizez pe toți tinerii să se ferească de acest tânăr, dacă continuă să disprețuiască religia și Biblia. Voi nu puteți fi prea păziți în societatea lui.

-408-

Asociindu-se cu acei băieți care nu exercită o influență bună, L. este și el corupt. I. și K. nu sunt asociați folositori pentru el, pentru că el este ușor influențat în direcția cea rea. _____ nu este cel mai bun loc pentru el. Obiceiurile lui nu sunt curate; el practică masturbația. Din cauza aceasta și a iubirii lui față de compania colegilor răi, dorințele care ajută la formarea unui caracter virtuos și care, în cele din urmă, asigură cerul, vor fi slăbite. Tinerii care doresc nemurirea trebuie să se oprească acolo unde sunt și să nu îngăduie nici un cuget sau faptă impură. Cugete murdare duc la fapte murdare. Dacă Hristos ar fi tema meditației, gândurile vor fi mult despărțite de orice subiect care conduce spre acțiuni care nu sunt curate. Stăruind asupra subiectelor înălțătoare, mintea va fi întărită. Dacă este educată să urmeze pe calea curăției și a sfințeniei, ea va deveni sănătoasă și viguroasă. Dacă este educată să stăruie asupra subiectelor spirituale, ea va lua acea direcție în mod natural. Dar această atracție a cugetelor pentru lucrurile cerești nu poate fi obținută fără exercitarea credinței în Dumnezeu și o serioasă și smerită încredere în El pentru acea tărie și har care vor fi suficiente pentru orice caz de urgență.

Curăția vieții și un caracter format după Modelul divin nu se obțin fără efort serios și principii precise. O persoană care se îndoiește nu va reuși să ajungă la desăvârșirea creștină. Unul ca acesta va fi cântărit în balanță și găsit ușor. Ca un leu care răcnește, Satana își caută prada. El încearcă vicleniile lui asupra fiecărui tânăr nebănuitor; siguranța este numai în Hristos. Numai prin harul Lui, Satana poate fi înfrânt cu succes. Satana spune tinerilor că mai este încă destul timp, că se pot lăsa în voia păcatului și viciului numai de această dată și apoi niciodată mai mult; dar acea singură îngăduință va otrăvi întreaga lor viață. Nu te aventura nici o singură dată pe teren interzis. În aceste periculoase vremuri rele, când ademenirile spre viciu și corupție sunt peste tot, fie ca strigătul serios și sincer al tinerilor să se ridice spre cer: “Cum își va ține tânărul curată cărarea?” (Psalmii 119, 9.) și fie ca urechile lui să fie deschise și inima înclinată spre ascultare de instrucțiunea dată în răspuns: “Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” Unica siguranță pentru tinerii din acest veac poluat este să-și pună încrederea în Dumnezeu. Fără ajutor divin, ei nu vor fi în stare să-și stăpânească apetitul și pasiunile omenești. Ajutorul foarte necesar se află în Hristos, dar cât de puțini vor să vină la El după acel ajutor. Când a fost pe pământ, Isus a spus: “și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!” (Ioan 5, 40.) În Hristos, toți pot să biruiască. Puteți spune împreună cu apostolul: “Totuși, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori.” și iarăși: “Mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire.” (Romani 8, 37; 1 Corinteni 9, 27.)

-409-

Am descris cât se poate de complet cazul fratelui E. și a familiei sale, pentru că acesta ilustrează adevărata situație a multor familii, și Dumnezeu dorește ca ele să-L accepte, ca și când ar fi scris special pentru folosul lor. Mai sunt cazuri pe care le-aș putea numi, dar am numit deja destule. Fetele tinere nu sunt lămurite, în general, cu privire la păcatul masturbației. Ele îl practică și, drept rezultat, organismul lor se ruinează. Unele care tocmai ajung la vârsta căsătoriei, sunt în pericol de paralizie a creierului. Deja puterile intelectuale și morale sunt slăbite și amorțite, în timp ce pasiunile senzuale câștigă ascendență și corup trupul și sufletul. Tineri, bărbați și femei nu pot fi creștini dacă nu încetează cu totul practicarea acestui viciu diabolic, care distruge trup și suflet.

-410-

Mulți tineri sunt doritori de cărți. Ei citesc orice pot să obțină. Istorisirile dragostei captivante și descrierile murdare au o influență corupătoare. Romanele sunt citite cu nesaț de mulți și, drept rezultat, imaginația lor devine mânjită. În trenuri, adesea sunt oferite spre vânzare fotografii cu femei goale. Aceste tablouri dezgustătoare se găsesc și în cârciumi și sunt atârnate pe pereții celor ce se ocupă cu gravuri. Aceasta este o epocă în care corupția abundă peste tot. Pofta ochilor și pasiuni stricate sunt trezite prin privire și lectură. Inima este coruptă prin imaginație. Mintea găsește plăcere în contemplarea scenelor care trezesc cele mai josnice pasiuni. Aceste imagini rușinoase, văzute printr-o imaginație mânjită, corup purtarea și pregătesc ființele înșelate și orbite să dea frâu liber patimilor păcătoase. Apoi, urmează păcate și abateri care trag ființele făcute după chipul lui Dumnezeu în jos, la un nivel cu animalele, afundându-le în cele din urmă în pierzare. Evitați să citiți sau să priviți la lucruri care vă vor sugera cugete murdare. Cultivați puterile morale și intelectuale. Nu lăsați ca aceste puteri nobile să ajungă slăbite prin multa citire chiar și a cărților de povești. Eu cunosc minți puternice, care au fost dezechilibrate și amorțite sau paralizate prin necumpătare la citire. Fac apel la părinți să controleze lectura copiilor lor. Cititul mult le aduce numai vătămare. În mod deosebit, să nu permiteți pe mesele voastre reviste și ziare în care se află povești de dragoste. Este imposibil pentru tineri să posede un nivel sănătos al minții și principii religioase corecte, dacă nu le place citirea atentă a Cuvântului lui Dumnezeu. Cartea aceasta conține cele mai interesante istorisiri, arată calea mântuirii prin Hristos și este călăuza lor pentru o viață mai înaltă și mai bună. Ei ar declara-o cea mai interesantă carte pe care au citit-o vreodată, dacă imaginația lor n-ar fi ajuns pervertită din cauza povestirilor captivante despre personaje fictive. Voi, care așteptați ca Domnul să vină a doua oară, să schimbe trupurile voastre murdare și să vă facă asemenea trupului Său slăvit, trebuie să urcați pe un plan de acțiune mai înalt. Voi trebuie să lucrați dintr-un punct de vedere mai înalt decât ați făcut până acum, altfel nu veți face parte din acel număr care va primi legătura finală cu nemurirea.

Posted in

Redesteptare AF

Leave a Comment