Mărturii pentru comunitate — Numărul 18
Cumpătare creștină
“Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care l-ați primit de la Dumnezeu? și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6, 19.20.)
Noi nu suntem ai noștri. Noi am fost cumpărați cu un preț scump, chiar cu suferințele și moartea Fiului lui Dumnezeu. Dacă am putea înțelege acest lucru și dacă ne-am da pe deplin seama de el, am simți că asupra noastră apasă o mare responsabilitate, aceea de a ne păstra în cea mai bună stare de sănătate, pentru ca să-I putem aduce lui Dumnezeu o slujire desăvârșită. Dar, dacă urmăm pe o cale pe care vitalitatea noastră se cheltuiește, puterea noastră descrește sau întunecă intelectul, păcătuim față de Dumnezeu. Urmând pe această cale, noi nu-L slăvim pe El în trupul și duhul nostru, care sunt ale Lui, ci comitem o mare greșeală în fața Lui.
Nu s-a dat Isus pe Sine pentru noi? N-a fost plătit un preț scump spre a ne mântui? și nu este așa că noi nu suntem ai noștri? Este adevărat că toate puterile ființei noastre, trupul nostru, duhul nostru, tot ceea ce avem și tot ceea ce suntem aparțin lui Dumnezeu? Cu siguranță că așa este. și când înțelegem acest lucru, ce obligații ne revin față de Dumnezeu pentru a ne păstra în acea stare în care să-L putem onora pe pământ, în trupul și în duhul nostru, care sunt ale Sale?
-355-
Noi credem fără pic de îndoială că Hristos va veni în curând. Pentru noi, aceasta nu este o fabulă, ci o realitate. Noi nu avem nici o îndoială și nici n-am avut vreo îndoială, de-a lungul anilor, că doctrinele pe care le avem astăzi sunt adevăr prezent și că ne apropiem de judecată. Noi ne pregătim să-L întâmpinăm pe El, care, escortat de o suită de îngeri, are să apară pe norii cerului, pentru a face legătura finală a celor credincioși și drepți cu nemurirea. Când va veni, El nu va veni să ne curățe de păcatele noastre, să îndepărteze defectele din caracterele noastre, sau să vindece infirmitățile temperamentului și firii noastre. Dacă, totuși, va face această lucrare pentru noi, ea trebuie adusă la îndeplinire înainte de acel timp. Când va veni Domnul, cei care sunt sfinți vor fi sfinți și mai departe. Cei care și-au păstrat trupul și duhul lor în sfințenie și cinste vor face legătura finală cu nemurirea. Dar cei care sunt nedrepți, nesfințiți și murdari vor rămâne așa pentru totdeauna. Nici o lucrare nu va fi făcută atunci pentru a îndepărta defectele lor și spre a le da caractere sfinte. Curățitorul nu va sta atunci să continue procesul Lui de curățire și să îndepărteze păcatele și stricăciunea lor. Toate acestea trebuie făcute în acest timp de probă. Acum este timpul să se aducă la îndeplinire această lucrare pentru noi.
Noi îmbrățișăm adevărul lui Dumnezeu cu diferitele noastre aptitudini și, pe măsură ce ne aflăm sub influența adevărului, el va îndeplini pentru noi lucrarea care este necesară spre a ne da destoinicia morală pentru Împărăția slavei și pentru societatea îngerilor cerești. Acum suntem în atelierul de lucru al lui Dumnezeu. Mulți dintre noi sunt pietre brute din carieră. Dar, dacă ne prindem de adevărul lui Dumnezeu, influența lui ne va înrâuri. El ne înalță și îndepărtează de la noi orice nedesăvârșire și păcat de orice natură. În felul acesta, suntem pregătiți să-L vedem pe Împăratul în toată frumusețea Lui și în final, să ne unim cu îngerii cerești cei curați din Împărăția slavei. Aici trebuie să fie adusă la îndeplinire această lucrare pentru noi, aici trebuie ca trupul și duhul nostru să fie destoinice pentru nemurire.
-356-
Noi suntem într-o lume care se opune îndreptățirii și curăției de caracter și creșterii în har. Ori încotro privim, vedem corupție, pângărire, sluțenie și păcat. și care este lucrarea pe care trebuie s-o întreprindem aici, tocmai înainte de a primi nemurirea? Trebuie să păstrăm trupul nostru sfânt și duhul nostru curat, ca să putem sta nepătați în mijlocul stricăciunilor care abundă în jurul nostru, în aceste zile de pe urmă. și dacă această lucrare este adusă la îndeplinire, noi trebuie să ne angajăm în ea de îndată, cu toată inima și în mod înțelept. Egoismul nu are ce căuta aici, să ne influențeze. Duhul lui Dumnezeu trebuie să aibă control desăvârșit asupra noastră, care să ne influențeze în toate acțiunile noastre. Dacă ne ținem cum trebuie de Cer, și ne prindem cum trebuie de puterea care este de sus, vom simți influența sfințitoare a Duhului lui Dumnezeu asupra inimilor noastre.
Când am încercat să prezentăm reforma sanitară fraților și surorilor noastre, și le-am vorbit despre importanța mâncării și a băuturii, spunându-le să facă totul spre slava lui Dumnezeu, mulți au spus: “Nu-i treaba nimănui dacă mâncăm asta sau aceea.” Pentru tot ceea ce facem, consecințele le suportăm noi înșine. Iubiți prieteni, greșiți foarte mult. Voi nu sunteți singurii care suferiți de pe urma unei umblări greșite. Cei cu care sunteți împreună suportă consecințele greșelilor voastre, în mare măsură, ca și voi. Dacă suferiți de necumpătare în mâncare sau băutură, noi care suntem în jurul vostru sau asociați cu voi, suntem afectați, de asemenea, de infirmitățile voastre. Noi trebuie să suferim din cauza căii voastre rele. Dacă aceasta are influența de a micșora puterile minții sau trupului vostru, noi simțim că ne aflăm în societatea voastră și că suntem afectați de ea. Dacă, în loc să ai un spirit optimist, ești mohorât, arunci o umbră asupra tuturor celor din jurul tău. Dacă noi suntem triști, deprimați și în necaz, iar tu ai o sănătate bună, ai putea să ai o minte clară spre a ne arăta calea de ieșire și a ne spune un cuvânt de mângâiere. Dar, dacă mintea ta este atât de amețită de cursul greșit al vieții tale, încât nu ne poți da un sfat bun, nu ne alegem noi cu o pierdere? Nu ne afectează serios influența ta? Într-o bună măsură, putem avea încredere în judecata noastră, totuși, dorim să avem și sfetnici, pentru că “prin marele număr al sfetnicilor, ai biruința.” (Proverbe 11, 14.) Dorim ca umblarea noastră să arate consecvență pentru cei pe care îi iubim, și dorim să căutăm sfatul lor și ca ei să fie în stare să-l dea cu o minte clară. Dar ce grijă să avem de judecata voastră, dacă puterea sistemul nervos a fost împovărată până la extrem și vitalitatea a fost dirijată de la creier spre a se îngriji de hrană nepotrivită, pusă în stomacul vostru sau de o enormă cantitate de hrană chiar din cea sănătoasă? De ce să ne îngrijorăm noi de astfel de persoane? Ele caută continuu o cantitate mare de hrană indigestă. De aceea, felul vostru de trai ne afectează și pe noi. Este imposibil ca voi să mergeți pe o cale greșită, fără să pricinuiți suferință altora.
-357-
“Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare, toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel, ca să căpătați premiul! Toți cei ce se luptă la jocurile de obște, se supun la tot felul de înfrânări. și ei fac lucrul acesta, ca să capete o cunună, care se poate veșteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji. Eu, deci alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9, 24-27.) Cei care se angajau să alerge la concursuri spre a obține acea cunună, care era considerată ca o onoare specială, erau cumpătați în toate lucrurile, așa încât mușchii, creierul și orice parte din ei să poată fi în cea mai bună stare pentru alergare. Dacă n-ar fi fost cumpătați în toate lucrurile, n-ar fi avut acea elasticitate pe care o aveau, fiind cumpătați. Dacă erau cumpătați, puteau să alerge cu mai mult succes; erau mult mai siguri de câștigarea cununii.
-358-
Dar cu toată cumpătarea lor — și cu toate eforturile lor de a se supune la o dietă îngrijită, pentru ca să fie în cea mai bună stare — cei care alergau la concursul pământesc de alergare, alergau la risc. Ei puteau să facă tot ce puteau mai bine, și totuși, până la urmă, să nu primească semnul de onoare; pentru că un altul putea să aibă un mic avans și să ia premiul. Numai unul singur primea premiul. Dar la concursul ceresc toți putem alerga și toți putem primi premiul. Nu există nici o nesiguranță, nici un risc în această privință. Noi trebuie să ne îmbrăcăm cu harurile cerești, și cu privirea îndreptată în sus spre coroana nemuririi, să avem Modelul totdeauna în fața noastră. El a fost un om al durerii și obișnuit cu suferința. Trebuie să avem în continuu în fața noastră viața smerită, de lepădare de sine a divinului nostru Domn. și apoi, să căutăm să-L imităm, și, păstrând în fața noastră ținta premiului, putem alerga în această întrecere cu siguranță, știind că, dacă facem tot ce putem mai bine, în mod sigur ne vom asigura premiul.
Oamenii se supun la abnegație și disciplină spre a alerga și a obține o cunună pieritoare, una care va pieri după o zi, și care era numai un semn de onoare pentru muritorii de aici. Dar noi trebuie să alergăm în întrecerea la capătul căreia este o coroană a nemuririi și a vieții veșnice. Da, o mult mai infinită și veșnică greutate de slavă va fi răsplata pentru noi, ca premiu, când alergarea va fi terminată. “Noi”, spune apostolul, alergăm “pentru una care nu se poate veșteji.” Dacă cei care se angajează în alergare aici pe pământ pentru o cunună vremelnică pot fi cumpătați în toate lucrurile, noi, care avem în față o coroană nepieritoare, o veșnică greutate de slavă și o viață care se măsoară cu viața lui Dumnezeu, să nu putem? Când avem acest mare stimulent în față, să nu putem să “alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă în față, să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus?” (Evrei 12, 1.2.) El ne-a arătat calea și a marcat-o pe toată lungimea ei cu urmele pașilor Lui. Aceasta este calea pe care a călătorit El și noi putem experimenta, împreună cu El, lepădarea de sine și suferința, și să mergem pe această cale imprimată cu propriul Lui sânge.