Mărturii pentru Comunitate Vol. 2 | 204

Adesea, sunt situații când pastorii sunt înclinați să viziteze aproape toate comunitățile, consacrându-și timpul și puterea acolo unde lucrarea lor nu va face nici un bine. Adesea, comunitățile sunt înaintea pastorilor care lucrează printre ei și ar fi într-o situație mai prosperă, dacă acei pastori nu le-ar sta în cale, dându-le ocazia să lucreze. Efortul unor astfel de pastori de a clădi comunitățile nu face decât să le dărâme. Teoria adevărului este prezentată iar și iar, dar ea nu este însoțită de puterea dătătoare de viață a lui Dumnezeu. Ei manifestă o indiferență nepăsătoare, spiritul este contagios și comunitățile își pierd interesul și sarcina pentru salvarea altora. În felul acesta, prin predicarea și exemplul lor, pastorii îi fac pe oameni să se ocupe de siguranța trupească. Dacă ar lăsa comunitățile și ar merge în câmpuri noi, și ar munci pentru a înființa comunități, ar înțelege capacitatea lor și cât costă să aduci suflete la adevăr. Ei și-ar da seama cât de atenți trebuie să fie ca exemplul și influența lor să nu-i poată descuraja sau slăbi niciodată pe cei pentru care s-a depus, cu rugăciune, o muncă atât de grea spre a-i converti la adevăr. “Fiecare să-și cerceteze fapta lui, și atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l privește și nu cu privire la alții.” (Galateni 6, 4.)

Comunitățile dau din banii lor spre a-i susține pe pastori în lucrare. Ce fac ei, ca să-i încurajeze în dărnicia lor? Unii pastori muncesc lună după lună și realizează atât de puțin, încât comunitățile se descurajează, ele nu pot vedea că s-a făcut ceva spre a converti suflete la adevăr nici spre a-i face pe cei care sunt membri ai bisericii mai spirituali sau mai înfocați în iubirea lor față de Dumnezeu și adevărul Lui. Cei care se ocupă cu lucruri sacre trebuie să fie consacrați pe deplin lucrării. Ei trebuie să aibă un interes neegoist și o iubire fierbinte pentru sufletele care pier. Dacă nu au acestea, înseamnă că și-au greșit cariera și ar trebui să înceteze munca de a-i învăța pe alții, pentru că fac mai mult rău decât un posibil bine. Unii pastori se scot în evidență pe ei, dar nu hrănesc turma care piere din lipsă de hrană la vreme potrivită.

-341-

Există o dispoziție la unii de a se da înapoi în fața opoziției. Ei se tem să meargă în locuri noi din cauza întunericului și a conflictelor la care se așteaptă. Aceasta este lașitate. Cu oamenii trebuie să faci cunoștință acolo unde sunt. Ei au nevoie de apeluri mișcătoare și practice, precum și de discuții doctrinale. Porunca susținută prin exemplu va avea o influență puternică.

Un pastor nu va căuta propriul lui avantaj și comoditate, ci va lucra pentru interesul turmei. În această mare lucrare, el va uita de sine; în căutarea lui după oaia pierdută, el nu-și va da seama că el însuși este obosit, îi este frig și foame. El are în față numai o singură țintă: să salveze oile pierdute și pribege, oricât l-ar costa aceasta. Salariul nu-l va influența în lucrarea lui, nici nu-l va întoarce de la sarcina lui. El și-a primit mandatul de la Maiestatea cerului și-și așteaptă răsplata când va fi făcută lucrarea care i s-a încredințat.

Cei care se angajează în lucrarea de a preda la școală trebuie să se pregătească pentru lucrare. Ei se califică prin frecventarea școlii și participarea la studii, afară de cazul că sunt în stare să-i învețe. După ce au făcut o cerere pentru postul de profesor, trebuie să treacă printr-o examinare în fața persoanelor competente. Este o lucrare importantă să te ocupi cu minți tinere și să-i înveți corect științele. Dar de cât mai mare importanță este lucrarea de slujire! Totuși, mulți bărbați și femei sunt interesați să intre în școala lui Hristos, unde trebuie să învețe cum să-și formeze caractere pentru cer; deci ei înșiși au nevoie să devină elevi. Unii, care intră în lucrarea de slujire, nu simt povara lucrării asupra lor. Ei au primit idei greșite despre calificările unui pastor. Cred că se cere un studiu limitat al științei sau al Cuvântului lui Dumnezeu spre a fi pastor. Unii dintre cei care învață adevărul prezent nu sunt familiarizați cu Biblia. Ei sunt așa de deficitari în cunoașterea Bibliei, încât le este greu să citeze corect, din memorie, un text al Scripturii. Greșind mereu în felul neîndemânatic în care greșesc, ei păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. Ei denaturează Scriptura, și fac ca Biblia să spună lucruri care nu sunt scrise în ea.

-342-

Unii, care toată viața lor s-au condus după impulsuri, au crezut că educația sau deplina cunoaștere a Scripturilor n-avea nici o importanță dacă doar aveau Duhul. Dar Dumnezeu nu trimite Duhului Lui niciodată pentru a încuraja ignoranța. Cei care nu au cunoștință și care sunt în situația că le este imposibil s-o obțină, Domnul poate, și are milă și binecuvântă, iar uneori binevoiește să-și facă desăvârșită tăria în slăbiciunea lor. Dar El consideră că e de datoria lor să studieze Cuvântul Său. Lipsa de cunoaștere a științelor nu este o scuză pentru neglijarea studiului Bibliei, pentru că cuvintele inspirației sunt așa de lămurite, încât și cei neînvățați le pot înțelege.

Dintre toți oamenii de pe fața pământului, cei care se ocupă cu adevăruri solemne pentru aceste vremuri periculoase trebuie să înțeleagă Biblia și să fie familiarizați cu dovezile credinței noastre. Dacă nu posedă o cunoaștere a Cuvântului vieții ei n-au nici un drept să se apuce să-i învețe pe alții în calea vieții. Pastorii trebuie să-și dea toată silința, ca să unească cu credința lor “fapta, cu fapta cunoștința, cu cunoștința, înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia dragostea de frați, cu dragostea de frați iubirea de oameni.” (2 Petru 1, 5-7.)

Unii dintre pastorii noștri au absolvit când de-abia au învățat primele principii ale învățăturii lui Hristos. Cei care sunt ambasadori pentru Hristos, care se află în locul Lui, cerând cu stăruință sufletelor să se împace cu Dumnezeu, trebuie să fie calificați să prezinte, în mod inteligent, credința noastră și să fie în stare să arate motivele speranței lor cu blândețe și teamă. Hristos a spus: “Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5, 39.)

-343-

Pastorii care învață adevăruri nepopulare vor fi asaltați de oameni care sunt îmboldiți de Satana, și care, ca și stăpânul lor, pot să citeze ușor Scriptura. Să fie, oare, slujitorii lui Dumnezeu mai prejos decât slujitorii lui Satana în mânuirea cuvintelor Inspirației? Întocmai ca și Hristos, ei trebuie să întâmpine Scriptura cu Scriptura. O, fie ca cei care slujesc lucrurilor sfinte să se trezească și, ca și cei din Berea, să cerceteze Scripturile zilnic! Fraților din lucrare, vă rog fierbinte să studiați Scripturile cu rugăciune smerită pentru o inimă înțelegătoare, ca să-i puteți învăța pe alții calea vieții, în mod desăvârșit. Sfatul, rugăciunile și exemplul vostru trebuie să fie o mireasmă de viață pentru viață, altfel sunteți necalificați să arătați altora calea vieții.

Stăpânul cere tuturor slujitorilor Lui să-și îmbunătățească talentele care le-au fost încredințate. Dar cu cât mai mult va cere El celor care mărturisesc a cunoaște calea vieții și care își iau asupra lor responsabilitatea de a-i călăuzi și pe alții pe ea. Apostolul Pavel l-a îndemnat pe Timotei: “Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus. și ce-ai auzit de la mine, în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții.” (2 Timotei 2, 1.2.)

Rezultatele strălucite, care au însoțit lucrarea ucenicilor aleși ai lui Hristos, au fost efectul purtării în trupurile lor a morții Domnului Isus. Unii dintre cei care au mărturisit despre Hristos au fost oameni neînvățați; dar în inimile lor era harul și adevărul, care le-au inspirat și curățit viața și le-au stăpânit toate acțiunile. Ei au fost reprezentanții vii ai gândului și duhului Lui. Ei erau epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Erau urâți și persecutați de toți cei care nu voiau să primească adevărul pe care îl predicau ei, și care disprețuiau crucea lui Hristos.

-344-

Oamenii păcătoși nu sunt împotriva unei forme de evlavie, nici nu resping o lucrare populară, care nu prezintă pentru ei nici o cruce de purtat. Inima firească nu va ridica nici o obiecție serioasă față de o religie în care nu există nimic care să-l facă pe călcătorul de lege să tremure sau să asalteze inima și conștiința cu teribilele realități ale judecății de apoi. Arătarea Duhului și a puterii lui Dumnezeu este cea care provoacă opoziția și face ca inima firească să se răzvrătească. Adevărul care salvează sufletul nu trebuie doar să vină de la Dumnezeu, ci comunicarea lui către alții trebuie însoțită de Duhul Său, altfel el cade fără putere înaintea influențelor care se opun. O, fie ca adevărul să cadă de pe buzele slujitorilor lui Dumnezeu cu așa putere, încât să-și croiască drum spre inimile oamenilor!

Pastorii trebuie să fie îmbrăcați cu putere de sus. Când adevărul în simplitatea și puterea lui, așa cum este în Isus, este adus să mărturisească împotriva spiritului lumii, condamnând plăcerile captivante și farmecele stricăcioase, atunci se va vedea clar că nu există nici o legătură între Hristos și Belial. Inima firească nu poate discerne lucrurile Duhului lui Dumnezeu. Un pastor neconsacrat, care prezintă adevărul într-o manieră neînflăcărată, propria lui inimă nefiind mișcată de adevărurile despre care vorbește altora, nu va face decât rău. Orice efort pe care-l face doar coboară stindardul.

Interesul egoist trebuie să fie înghițit de dorința fierbinte pentru salvarea de suflete. Unii pastori au lucrat, nu pentru că nu puteau face altfel, nu pentru că asupra lor era un vai, ci doar pentru salariul pe care aveau să-l primească. Îngerul a spus: “Cine din voi va închide porțile, ca să n-aprindeți focul pe altarul Meu? N-am nici o plăcere de voi, zice Domnul oștirilor, și darurile de mâncare din mâna voastră nu-Mi sunt plăcute.” (Maleahi 1, 10.)

-345-

Este cu totul greșit să cumperi fiecare misiune care este făcută pentru Domnul. Vistieria Domnului a fost golită de către cei care n-au fost decât pagubă pentru lucrare. Dacă pastorii se predau pe deplin lucrării lui Dumnezeu și își consacră toate energiile pentru clădirea cauzei Sale, ei nu vor duce nici o lipsă. Cât privește lucrurile vremelnice, ei au o parte mai bună decât Domnul lor și mai bună decât a ucenicilor aleși, pe care El i-a trimis să-l salveze pe omul care piere. Marele nostru Exemplu, care a fost în strălucirea slavei Tatălui Său, a fost disprețuit și lepădat de oameni. L-au urmărit reproș și minciună. Aleșii Săi, ucenicii, erau exemple vii ale vieții și spiritului Domnului lor. Ei au fost onorați cu biciuiri și închisoare; și în final, a fost partea lor de a-și pecetlui lucrarea cu propriul lor sânge.

Când pastorii sunt interesați de lucrarea pe care o iubesc, ca de o parte a existenței lor, atunci pot să spună: “Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: ‘Din pricina ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat. Totuși, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru’.” (Romani 8, 35-39.)

“Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos, și părtaș al slavei care va fi descoperită: păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu, nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei. și când se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.” (1 Petru 5, 1-4.)

Posted in

Redesteptare AF

Leave a Comment