Apel către pastori
La 2 octombrie 1868, mi s-a arătat lucrarea cea mare și solemnă din fața noastră, de a avertiza lumea despre venirea judecății. Exemplul nostru, dacă este în conformitate cu adevărul pe care-l mărturisim, îi va salva pe câțiva și-i va condamna pe cei mulți, lăsându-i fără scuză în ziua când cazurile tuturor vor fi hotărâte. Cei drepți trebuie să fie pregătiți pentru viața veșnică, iar păcătoșii, care nu vor să facă cunoștință cu voia și căile lui Dumnezeu sunt hotărâți pentru nimicire.
Nu toți cei care predică adevărul pentru alții sunt sfințiți prin el. Unii au doar idei palide despre caracterul sacru al lucrării. Ei nu reușesc să se încreadă în Dumnezeu și să facă în El toate lucrărilor lor. Lăuntrul lor n-a fost convertit. În viața zilnică, ei n-au experimentat taina evlaviei. Ei se ocupă cu adevăruri nemuritoare, cu greutate, ca veșnicia, dar nu sunt grijulii și zeloși să aibă întipărite aceste adevăruri în sufletul lor, să facă parte din ei înșiși, ca ele să-i influențeze în tot ceea ce fac. Ei sunt uniți cu principiile pe care aceste adevăruri li le tipăresc în minte, încât să fie imposibil să fie desprinsă vreo parte a adevărului de la ei.
-335-
Numai sfințirea inimii și a vieții este primită de Dumnezeu. Arătând spre pastorii care nu sunt în regulă, îngerul a spus: “Curățiți-vă mâinile păcătoșilor, curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită.” (Iacov 4, 8.) “Curățiți-vă cei ce purtați vasele Domnului.” (Isaia 52, 11.) Dumnezeu cere integritatea sufletului; cere adevărul lăuntric, ce-l schimbă pe om în întregime, prin înnoirea minții, sub influența Duhului Sfânt. Nu toți pastorii sunt consacrați lucrării, nu toți și-au pus inima în ea. Ei se mișcă cu atâta nepăsare, ca și când li s-ar fi acordat un mileniu în care să lucreze pentru suflete. Ei fug de poveri și responsabilități, de griji și privațiuni. Lepădarea de sine, suferința și oboseala nu sunt plăcute, nici convenabile. Preocuparea unora este de a se scuti pe ei de muncă obositoare. Ei se ocupă de propria lor comoditate și de felul cum să-și placă lor, soțiilor lor, și copiilor lor, iar lucrarea la care s-au alăturat este aproape pierdută din vedere.
Dumnezeu cere umilirea sufletului și mărturisiri smerite din partea pastorilor ale căror lucrări n-au fost în El. Mi-au fost amintiți oameni care se angajează în întreprinderi lumești. Ei știu că, dacă vor să realizeze câștig, trebuie să sufere oboseală. Ei sacrifică comoditatea și iubirea căminului și îndură privațiuni, sunt stăruitori, energici și înflăcărați. Pastorii noștri nu manifestă nici jumătate din zelul arătat de cei care-și asigură un câștig vremelnic. Ei nu sunt atât de pasionați după obiectivul lor, nici atât de serioși în eforturile lor; nu sunt atât de stăruitori și nici atât de dispuși să se lepede de sine ca cei care se angajează în ocupații pământești.
Comparați aceste două lucrări. Una este sigură, veșnică, dăinuitoare, ca și viața lui Dumnezeu, cealaltă este un obiectiv al acestei vieți, schimbător, perisabil și, dacă oamenii au succes în ocupațiile lor ambițioase, ceea ce câștigă ei adesea înțeapă ca o viperă și-i îneacă spre pierzare. O, de ce să fie un contrast atât de mare între eforturile celor care sunt angajați — unii într-o întreprindere lumească, ceilalți în una cerească? Unii muncind pentru o comoară pieritoare de aici, și în efortul depus, suferind multă durere pentru ceea ce adesea este sursa unui mare rău; ceilalți depunând eforturi pentru salvarea de suflete prețioase, care vor fi aprobate de cer și răsplătite cu bogății cerești. În această alergare, nu există riscuri, nici pierderi de suportat, profiturile sunt sigure și enorme.
-336-
Cei care sunt în locul lui Hristos, implorând sufletele să se împace cu Dumnezeu, ar trebui să manifeste, prin învățătură și exemplu, un interes nepieritor pentru salvarea de suflete. Zelul, perseverența, lepădarea de sine și spiritul de sacrificiu ar trebui să întreacă cu atât mai mult hărnicia și zelul celor care caută să-și asigure un câștig pământesc, cu cât sufletul este mai de valoare decât rebutul pământesc și subiectul mai înalt decât întreprinderile pământești. Toate ocupațiile lumești sunt de importanță neînsemnată comparate cu lucrarea de salvare de suflete. Lucrurile pământești nu sunt durabile, deși costă atât de mult. Dar un suflet salvat va străluci în Împărăția cerurilor pe parcursul veacurilor veșnice.
Unii dintre pastori sunt adormiți, și poporul este și el adormit. Pastorii trebuie să dea exemplu. În lucrarea lor, ei trebuie să arate că prețuiesc lucrurile veșnice, ca fiind de o nemărginită valoare și, în comparație cu ele, lucrurile pământești sunt o nimica toată. Sunt pastori care predică adevărul prezent și care trebuie să fie convertiți. Discernământul lor trebuie să fie înviorat, inimile lor curățite, afecțiunile lor concentrate asupra lui Dumnezeu. Ei trebuie să prezinte adevărul într-o manieră care să trezească mintea, să aprecieze calitatea lui deosebită, curăția și sfințenia lui. Pentru a face acest lucru, ei trebuie să păstreze în fața minții lor ținte înalte și care au o influență purificatoare, înviorătoare și înălțătoare asupra minții. Ei trebuie să aibă focul curățitor al adevărului care arde pe altarul inimilor lor, care să influențeze și să le caracterizeze viața, apoi, oriunde merg, în mijlocul întunericului, ei vor ilumina pe cei de aici cu lumina care este în ei și care strălucește în jurul lor.
-337-
Pastorii trebuie să fie umpluți cu același spirit cu care a fost umplut Domnul lor când era pe pământ. El umbla, făcând bine și îi binecuvânta pe alții cu influența Sa. A fost un om al durerii și obișnuit cu suferința. Pastorii trebuie să aibă concepții clare despre lucrurile veșnice și pretențiile lui Dumnezeu asupra lor, atunci ei pot întipări și stimula puternic în alții o iubire pentru contemplarea lucrurilor cerești.
Pastorii trebuie să devină studenți în Biblie. Sunt puternice adevărurile pe care le tratează ei? Atunci trebuie să caute a le trata cu îndemânare. Ideile lor trebuie să fie clare și puternice și spiritul lor înfocat, altfel vor slăbi forța adevărului pe care-l tratează. Prin prezentarea monotonă a adevărului, repetând numai teoria adevărului, fără să fie ei înșiși mișcați de el, niciodată nu-i pot converti pe oameni. și, dacă ar fi să trăiască atâta timp cât a trăit Noe, eforturile lor ar fi fără efect. Iubirea lor pentru suflete trebuie să fie intensă și zelul lor înfocat. Un mod nepăsător, fără tragere de inimă, de prezentare a adevărului, niciodată nu-i va trezi pe bărbați și femei din adormirea lor asemenea cu moartea. Prin manierele lor, prin faptele și cuvintele lor, și prin predicarea și rugăciunea lor, ei trebuie să arate că cred că Hristos este la uși. Bărbați și femei sunt în ultimele lor ceasuri de probă, și totuși sunt fără grijă și amorțiți, iar pastorii n-au putere să-i trezească; ei înșiși sunt adormiți. Predicatori adormiți, predicând unor oameni adormiți!
Trebuie adusă la îndeplinire o mare lucrare pentru pastori, pentru ca ei să facă un succes din predicarea adevărului. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie studiat în mod amănunțit. Toate lecturile celelalte sunt inferioare acestuia. Un studiu ordonat al Bibliei nu va exclude în mod necesar toate celelalte lecturi de natură religioasă, dar, dacă Cuvântul lui Dumnezeu este studiat cu rugăciune, orice lectură care va avea tendința să abată mintea de la el va fi exclusă. Dacă studiem cu interes Cuvântul lui Dumnezeu, și ne rugăm spre a-l înțelege, în fiecare verset vor fi văzute frumuseți noi. Dumnezeu va descoperi adevăr prețios, așa de clar, încât sufletul va dobândi o satisfacție sinceră și va avea o delectare continuă, pe măsură ce sunt desfășurate adevărurile lui mângâietoare și sublime.
-338-
Vizita din casă în casă formează o parte importantă din munca pastorului. El va căuta să stea de vorbă cu toți membrii familiei, fie că mărturisesc adevărul sau nu. Este de datoria lui să constate starea spirituală a tuturor; și el să trăiască atât de aproape de Dumnezeu, încât să poată sfătui, îndemna și mustra, cu atenție și înțelepciune. El trebuie să aibă harul lui Dumnezeu în inima lui și, în mod continuu, să aibă în vedere Cuvântul lui Dumnezeu. Orice ușurătate și neglijență este, în mod hotărât, interzisă în Cuvântul lui Dumnezeu. Conversația lui trebuie să fie din cer, iar cuvintele lui îmbibate cu har. Orice lingușire trebuie înlăturată, pentru că a linguși este lucrarea lui Satana. Bieții oameni slabi și căzuți, în general, se cred îndeajuns în privința aceasta și n-au nevoie de ajutor. Lingușirea pastorilor voștri nu-și are locul. Aceasta pervertește mintea și nu duce la blândețe și umilință, totuși, femeilor și bărbaților le place să fie lăudați, și prea adesea este cazul că aceasta le place și pastorilor. Prin aceasta, le este satisfăcută vanitatea, dar ea s-a dovedita fi o cursă pentru mulți. Mustrarea trebuie să fie prețuită mai mult decât lingușirea.
Nu toți care predică adevărul își dau seama că mărturia și exemplul lor hotărăsc destinul sufletelor. Dacă sunt necredincioși în misiunea lor și devin nepăsători în lucrarea lor, drept rezultat, sufletele vor fi pierdute. Dacă sunt jertfitori de sine și credincioși în lucrarea dată lor de Domnul, ei vor contribui la salvarea multora. Unii permit lucrurilor de nimic să-i abată de la lucrare. Drumuri rele, vreme ploioasă sau mici chestiuni de acasă sunt scuze suficiente spre a părăsi lucrarea muncitorului pentru suflete. și adesea, aceasta se face în cel mai important timp al lucrării. Când a fost trezit un interes și sufletele oamenilor sunt mișcate, interesul este lăsat să moară, pentru că pastorul a ales un domeniu mai plăcut și mai ușor. Cei care urmează o astfel de cale arată lămurit că nu au asupra lor sarcina lucrării. Ei doresc ca aceasta să fie dusă de popor. Nu sunt dispuși să îndure lipsurile și greutățile care din totdeauna sunt partea adevăratului păstor.
-339-
Unii n-au experiența de a se ține de lucrare, cu toate că aceasta era de o importanță vitală. Ei nu s-au angajat în ea cu acel zel și seriozitate, care ar fi arătat că fac lucrarea care va avea de suportat proba judecății, ci lucrează prea mult în propria lor putere. Ei nu-și pun încrederea în Dumnezeu, și de aceea, eforturile lor sunt marcate de greșeli și nedesăvârșiri. Nu-I dau lui Dumnezeu nici o ocazie să facă ceva pentru ei. Nu umblă prin credință, ci prin vedere. Nu vor să meargă mai departe sau mai repede decât pot să vadă. Ei nu par să înțeleagă că a risca ceva de dragul adevărului face parte din experiența lor religioasă.
Unii pleacă de la casele lor la lucru în ogorul Evangheliei, dar nu acționează, ca și când adevărurile despre care vorbesc ar fi o realitate pentru ei. Acțiunile lor dovedesc că n-au experimentat pentru ei înșiși puterea mântuitoare a adevărului. Când nu sunt la amvon, lasă impresia că n-au nici o sarcină privind adevărul. După cât s-ar părea, uneori muncesc cu profit, dar mai adesea, fără nici un profit. Unii ca aceștia se socotesc atât de îndreptățiți la salariile pe care le primesc, ca și când le-ar fi câștigat prin muncă, cu toate că neconsacrarea lor a costat mai multă muncă, grijă și durere de inimă pentru acei muncitori care au povara lucrării asupra lor, decât binele pe care l-au adus toate eforturile lor. Aceștia nu sunt lucrători cu folos. Dar va trebui să poarte ei înșiși această responsabilitate.