Lipsă de considerație pentru Hannah More
În cazul sorei Hannah More, mi-a fost arătat că neglijența față de ea a fost o neglijență față de Isus, în persoana ei. Dacă Fiul lui Dumnezeu ar veni în felul smerit și nepretențios în care călătorea din loc în loc, când era pe pământ, El n-ar avea parte de o primire mai bună. De aceea, ceea ce este nevoie constituie principiul profund al iubirii care a sălășluit în inima Omului de pe Golgota. Dacă biserica ar fi trăit în lumină, ea ar fi apreciat această misionară smerită, a cărei ființă întreagă ardea spre a fi angajată în slujba Învățătorului ei. Cel mai serios interes al ei a fost greșit interpretat. Înfățișarea ei exterioară n-a fost chiar așa, încât să obțină aprobarea unui ochi cu gust estetic, pentru că obișnuința cu economia strictă și sărăcia și-au lăsat pecetea pe îmbrăcămintea ei. Banii ei, câștigați cu greu, s-au epuizat de îndată ce au fost utilizați pentru folosul altora, spre a duce lumină celor pe care ea spera să-i conducă la crucea adevărului.
-141-
Chiar biserica ce mărturisește a fi a lui Hristos, cu înaltele ei privilegii și mărturisiri, nu distinge chipul lui Hristos în acest umil copil al lui Dumnezeu, pentru că membrii ei erau atât de îndepărtați de Hristos, încât nu reflectau chipul Lui. Ei au judecat după aparența exterioară și nu s-au străduit cu atenție să discearnă podoaba lăuntrică. Iată o femeie ale cărei resurse de cunoștință și a cărei adevărată experiență în tainele evlaviei întreceau cu mult pe ale oricăruia dintre cei care locuiau la _____ și al cărei fel de a se adresa tinerilor și copiilor era plăcut, instructiv și folositor. Ea nu era aspră, ci corectă și simpatică, și s-a dovedit a fi una dintre cele mai de folos sfătuitoare pentru mame. Ea putea să ajungă la inimi prin serioasa prezentare practică a întâmplărilor din viața ei religioasă, care a fost consacrată în serviciul Răscumpărătorului ei. Dacă biserica ar fi ieșit din întuneric și înșelăciune la lumina cea clară, inimile oamenilor ar fi fost atrase de străina singuratică. Rugăciunile, lacrimile și profunda ei întristare, nevăzând deschizându-se nici o cale de lucrare pentru ea, au fost văzute și auzite în ceruri. Domnul i-a oferit poporului Său un ajutor talentat; dar erau bogați și nu duceau lipsă de nimic. Ei s-au întors și au refuzat o foarte prețioasă binecuvântare, căreia îi vor simți în curând nevoia. Dacă pastorul E. ar fi stat în lumina clară a lui Dumnezeu și ar fi fost îmbibat de Spiritul Lui, când această slujitoare a lui Isus, singuratică, lipsită de adăpost și însetată să facă o lucrare pentru Învățătorul ei, i-a fost prezentată, spiritul ar fi răspuns spiritului, precum îi răspunde feței fața din oglindă; inima lui ar fi fost atrasă de această ucenică a lui Hristos, și el ar fi înțeles. Tot așa și comunitatea. Membrii ei au fost într-o astfel de orbire spirituală, că au uitat sunetul glasului Adevăratului Păstor și au urmat glasul unui străin care îi conducea afară din staulul lui Hristos.
-142-
Mulți privesc spre lucrarea cea mare de adus la îndeplinire pentru poporul lui Dumnezeu, și rugăciunile lor se înalță spre El după ajutor la secerișul cel mare. Dar, dacă ajutorul nu vine exact în felul așteptat de ei, este pentru că nu vor să-l primească, ci se întorc de la el cum s-a întors și națiunea iudaică de la Hristos, pentru că a fost dezamăgită de felul apariției Lui. Venirea Lui a fost marcată de prea multă sărăcie și umilință și, în mândria lor, iudeii L-au refuzat pe Cel care venise să le dea viață. De aceea Dumnezeu ar vrea ca membrii bisericii să-și umilească inimile și să vadă nevoia cea mare, de îndreptare a căilor lor înaintea Lui, ca nu cumva să-și abată judecata asupra lor. Mulți dintre cei care mărturisesc evlavia fac ca podoaba din afară să fie mult mai importantă decât podoaba lăuntrică. Dacă toți membrii bisericii s-ar umili înaintea Domnului și și-ar îndrepta greșelile din trecut, astfel încât să corespundă gândului Lui, nu ar fi atât de lipsiți de pricepere în prețuirea meritului moral al caracterului.
Lumina sorei Hannah More s-a stins, în timp ce ea ar fi putut să ardă strălucitor, să lumineze calea multora care umblă pe căile întunecoase ale greșelii și răzvrătirii. Dumnezeu cheamă biserica să se trezească din somnolența ei, și, cu cea mai profundă seriozitate, să cerceteze cauza acestei auto-înșelăciuni printre cei care mărturisesc credința și al căror nume se află în registrul comunității. Satana îi înșeală și îi induce în eroare cu privire la marea preocupare a mântuirii. Nu este nimic mai perfid decât înșelăciunea păcatului. Acesta este zelul acestei lumi care înșeală, orbește și conduce la nimicire. Satana nu vine cu o mulțime de ispitiri deodată. El ascunde aceste ispitiri sub masca a ceva bun; amestecă unele mici îmbunătățiri cu nebunie și distracție și îndeamnă sufletele înșelate să se angajeze în acestea, pe motivul că urmează să se obțină un mare bine. Aceasta este numai latura înșelătoare; vicleșugurile diabolice ale lui Satana sunt mascate. Sufletele ispitite fac un pas, apoi sunt pregătite pentru al doilea. Este mult mai plăcut să urmeze înclinația propriei lor inimi decât să stea în apărare și să reziste primei insinuări a dușmanului cel viclean, și astfel să-i oprească intrările. O, cum pândește Satana să vadă cât de repede este înghițită momeala lui, să vadă sufletele mergând exact pe calea pe care a pregătit-o el! El nu dorește ca ei să renunțe la rugăciune și la păstrarea formei îndatoririlor religioase, pentru că, în timp ce fac acestea, el îi poate face mai folositori în slujirea lui. El unește sofismele și capcanele lui cu experiența și mărturisirea lor, și astfel face să înainteze, în mod minunat, cauza lui. Fariseii ipocriți se rugau, posteau și respectau formele de evlavie, și în timp ce inima le era stricată, Satana era prezent ca să-și bată joc de Hristos și de îngerii Lui, prin insulte, spunând: “Sunt ai mei! Sunt ai mei! Mi-am pregătit înșelăciunea pentru ei. Aici sângele Tău n-are valoare. Mijlocirea Ta, puterea și lucrurile cele minunate pot, de asemenea, să înceteze; Sunt ai mei! Sunt ai mei! Cu toată înalta lor mărturisire, ca supuși ai lui Hristos, cu toate că s-au bucurat cândva de iluminarea prezenței Lui, îi voi lua sub paza mea, în plin văz al cerului despre care vorbesc ei. Supuși ca aceștia sunt cei pe care îi pot folosi să-i nimicesc pe alții.”
-143-
Solomon spune: “Cine se încrede în inima lui este un nebun.” (Proverbe 28, 26) și dintre aceștia se găsesc cu sutele printre cei ce mărturisesc a fi evlavioși. Apostolul spune: “Căci nu suntem în neștiință despre planurile lui.” (2 Corinteni 2, 11.) O, ce dibăcie, ce măiestrie, ce viclenie este exercitată spre a-i conduce pe pretinșii urmași ai lui Hristos să se unească cu lumea în căutarea fericirii, prin distracțiile lumii, sub înșelăciunea că este vreun bine de câștigat! și astfel, umblarea nesupravegheată duce exact în plasă, măgulindu-se că pe cale nu există nimic rău. Sentimentele și simpatiile acestora continuă mai departe și aceasta pune o temelie șubredă pe care își clădesc încrederea că sunt copii ai lui Dumnezeu. Ei se compară cu alții și constată satisfăcuți că sunt chiar mai buni decât mulți creștini adevărați. Dar unde este profunda iubire a lui Hristos și razele lui luminoase care să strălucească în viața lor spre binecuvântarea altora? Unde este Biblia lor, și cât de mult este studiată? Încotro se îndreaptă gândurile lor? Se îndreaptă spre cer și spre cele cerești? Pentru mintea lor, nu este natural să se îndrepte în direcția aceea. Studierea Cuvântului lui Dumnezeu este neinteresantă pentru ei. El nu are nimic care să excite și să înflăcăreze mintea și inima firească, nerenăscută și preferă alte cărți în locul Cuvântului lui Dumnezeu. Atenția lor este absorbită de eu. Ei n-au o profundă și serioasă dorință după influența Duhului lui Dumnezeu asupra minții și inimii lor. Dumnezeu nu Se află în toate cugetele lor.
-144-
Cum pot eu suporta gândul că cei mai mulți dintre tinerii acestui veac vor pierde viața veșnică! O, fie ca sunetul muzicii instrumentale să înceteze și ca ei să nu mai irosească timpul atât de prețios după plăcerea imaginației lor. O, fie ca ei să dedice mai puțin timp pentru îmbrăcăminte și conversație fără rost, și să înalțe către Dumnezeu rugăciuni serioase și disperate, pentru o experiență sănătoasă. Este mare nevoie de o îngrijită cercetare de sine, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu; fiecare să-și pună întrebarea: “Sunt eu sănătos sau stricat cu inima? Sunt eu renăscut în Hristos sau mai sunt încă cu o inimă firească, cu o haină nouă pusă pe deasupra”? Oprește-te la tribunalul cel mare și, în lumina lui Dumnezeu, cercetează să vezi dacă există vreun păcat tainic pe care-l îndrăgești, vreun idol pe care nu l-ai sacrificat. Roagă-te, da, roagă-te cum niciodată mai înainte nu te-ai rugat, ca să nu fii înșelat de trucurile lui Satana, astfel încât să nu poți renunța la un spirit nepăsător, ușuratic și amăgitor și să participi la îndatoririle religioase doar spre a-ți liniști conștiința.
Este nepotrivit pentru creștinii din orice epocă, să fie iubitori de plăceri, dar cu atât mai mult acum, când scenele istoriei acestui pământ urmează să se încheie în curând. Cu siguranță că temelia speranței tale în viața veșnică nu poate fi prea sigură. Prosperitatea sufletului tău și fericirea ta veșnică depind de faptul dacă temelia ta este clădită pe Hristos. În timp ce alții își doresc mult bucuriile pământești, fie ca voi să doriți mult asigurarea evidentă a iubirii lui Dumnezeu, strigând serioși și cu înfocare: Cine îmi va arăta cum să fac sigură chemarea și alegerea mea? Unul dintre semnele zilelor din urmă este că pretinșii creștini sunt mai mult iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. Ocupați-vă sincer de propriul vostru suflet. Cercetați cu atenție. Cât de puțini sunt cei care, după o serioasă cercetare, pot privi spre cer și să spună: “Eu nu sunt unul dintre cei care sunt descriși astfel! Eu nu sunt un iubitor de plăceri mai mult decât iubitor de Dumnezeu!” Cât de puțini pot spune: “Eu sunt mort față de lume; viața pe care o trăiesc acum este trăită prin credință în Fiul lui Dumnezeu! Viața mea este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, când Se va arăta El, care este viața mea, atunci și eu mă voi arăta împreună cu El în slavă.” Iubirea și harul lui Dumnezeu! O, har nespus, mult mai de valoare decât aurul cel fin! El înalță și înnobilează spiritul mai presus de toate celelalte principii și îndreaptă simțămintele spre cer. În timp ce cei din jurul nostru pot fi ușuratici și în căutare după plăceri și nebunii, conversația noastră este în cer, de unde noi Îl așteptăm cu nerăbdare pe Mântuitorul; sufletul nostru ajunge până la Dumnezeu, pentru iertare și pace, pentru îndreptățire și sfințire. Conversația cu Dumnezeu și contemplarea lucrurilor de sus schimbă sufletul în asemănarea lui Hristos.