Mărturii pentru Comunitate Vol. 2 | 149

Carnea și excitantele

Iubite frate și soră H,

Mi-am adus aminte de înfățișarea voastră, ca fiind printre cei câțiva pe care i-am văzut că trebuie să îndeplinească o lucrare pentru ei, înainte ca să poată fi sfințiți prin adevăr. Ați îmbrățișat adevărul, pentru că ați văzut că este adevăr, dar el încă nu vă stăpânește. Nu ați înțeles influența lui sfințitoare asupra vieții. Lumina a strălucit pe calea voastră cu privire la reforma sanitară și datoria care apasă asupra poporului lui Dumnezeu în aceste zile de pe urmă, aceea de a exercita cumpătarea în toate lucrurile. Pe voi v-am văzut că erați în numărul celor care întârziau să vadă lumina și să-și corecteze felul de mâncare, băutură și muncă. Pe măsură ce lumina adevărului este primită și îndeplinită în totul, ea va produce o întreagă reformă în viața și caracterul tuturor celor care sunt sfințiți prin ea.

Ocupația voastră este de așa natură, încât nu este favorabilă pentru înaintarea vieții divine, ci împiedică creșterea în har și cunoștința adevărului. Ea are tendința să înjosească, să-l degradeze pe om și să-l facă mai senzual în înclinațiile lui. Puterile superioare ale minții sunt dominate de cele inferioare. Partea brutală a naturii voastre stăpânește asupra celei spirituale. Cei care mărturisesc a fi potriviți spre a fi luați la cer nu trebuie să devină măcelari.

Familia voastră are parte, în mare măsură, de mâncare cu carne și înclinațiile senzuale s-au întărit, în timp ce cele spirituale au slăbit. Noi suntem alcătuiți din ceea ce mâncăm, și dacă ne hrănim, în mare măsură, cu carne de animale moarte, ne vom împărtăși de natura lor. Voi ați favorizat partea mai grosolană a organismului vostru, în timp ce cea mai fină a fost slăbită. În apărarea satisfacerii voastre de a mânca carne, ați spus de repetate ori: “Oricât de vătămătoare poate fi pentru alții, mie nu-mi face nici un rău, pentru că am folosit-o toată viața.” Dar nu știi cât de bine v-ar fi fost, dacă v-ați fi abținut de la folosirea mâncării cu carne. Ca familie, sunteți departe de a fi scutită de boală. Ați folosit grăsimea de animale, pe care Dumnezeu, prin Cuvântul Său, o interzice în mod expres: “Aceasta este o lege veșnică pentru urmașii voștri, în toate locurile unde veți locui; cu nici un chip să nu mâncați nici grăsime, nici sânge. Să nu mâncați sânge, nici de pasăre, nici de vită, în toate locurile în care veți locui. Cine va mânca vreun fel de sânge, va fi nimicit din poporul său.” (Leviticul 3, 17; 7, 26.27.)

-61-

Tu ai trup, dar el nu este din material bun. Ești istovit din cauza acestei cantități de carne. Dacă fiecare dintre cei ai casei s-ar limita la o dietă alimentară mai simplă, care ar diminua greutatea corporală cu unsprezece sau treisprezece kilograme, a-ți fi mult mai puțin expus la boală. Mâncarea de carne a dat naștere unui sânge și unor țesuturi slabe. Organele tale se află într-o stare de inflamare, pregătite să contacteze boala. Ești expus la atacuri puternice de boală și la moarte subită, pentru că n-ai putere în organism și trebuie să-ți recapeți forțele spre a rezista bolii. Va veni un timp când puterea și sănătatea cu care îți place să te lauzi acum că le ai, se vor dovedi a fi slăbiciune. Scopul principal al omului nu este să-și proslăvească stomacul. Ai dorințe instinctuale, care se cer întreținute; dar din cauza acestei necesități, să devină omul întru totul animal?

Tu ai pus pentru copiii tăi o masă cu hrană nesănătoasă, gătită într-un mod nesănătos. Ai pus în fața lor mâncare cu carne, și care este rezultatul? Sunt ei distinși, intelectuali, conștiincioși și înclinați spre cele religioase? Tu știi că, dimpotrivă, nu este așa. Felul vostru de a trăi a întărit natura voastră animalică și a slăbit-o pe cea spirituală. Ați transmis copiilor voștri o moștenire nenorocită, o natură stricată, făcută și mai coruptă prin proastele voastre obiceiuri de mâncare și băutură. Alimentația voastră a completat lucrarea de a-i face ceea ce sunt. Păcatul pândește la ușa voastră. Voi știți că ei n-au înclinații spre cele religioase, că nu se vor supune la restricții, ci sunt înclinați spre neascultare și spre nerespectarea autorității voastre. Mai ales fiul vostru cel mai mare este stricat, semănând, în mare măsură, regnului animal. Abia se mai vede vreo rămășiță de divin în organismul lui. I-ați crescut pe copiii să-și satisfacă pofta când le place și cum le place. Exemplul vostru i-a învățat că ei trăiesc să mănânce și că satisfacerea poftei (de mâncare) este singurul lucru pentru care se merită să trăiești. Pentru tine, frate H., este o lucrare de făcut. Tu ești ca un om adormit sau paralizat. Este timpul să faci un efort puternic, ca să-i salvezi pe membrii mai tineri ai familiei tale. Influența fiului vostru mai mare nu este decât un rău pentru ei. Corectează alimentația familiei. O dietă stricată, excitantă, întărește patimile senzuale în copiii voștri. Dintre toate familiile pe care le cunosc, a voastră are cea mai mare nevoie să se lipsească de mâncare cu carne și de grăsime, și să învețe să gătească sănătos.

-62-

Sora H. este o femeie al cărei sânge este stricat. Organismul ei este plin de tumori scrofuloase de la mâncarea cu carne. Folosirea cărnii de porc în familia voastră a făcut sângele de o calitate rea. Sora H. trebuie să se limiteze la o dietă strictă, de cereale, fructe și vegetale, gătite fără carne și fără grăsime. Va fi necesară o perioadă cât mai lungă, de dietă strict sănătoasă, spre a te aduce într-o stare de sănătate mai bună, în care vei fi într-o relație bună cu viața. Este imposibil pentru cei care folosesc mâncare cu carne să aibă un creier neîntunecat și un intelect activ.

-63-

Vă sfătuim să vă schimbați obiceiurile de viață; dar în timp ce faceți acest lucru, vă prevenim să procedați cu înțelepciune. Cunosc familii care au schimbat dieta cu carne cu una care slăbește sănătatea. Hrana lor este atât de sărăcăcios pregătită, încât stomacul nu o poate suferi; și aceștia mi-au spus că reforma sanitară nu li se potrivește, că ei scădeau în putere fizică. Acesta este un motiv pentru care unii n-au avut succes în eforturile lor de a-și simplifica hrana. Ei au o dietă săracă. Hrana este pregătită fără să se depună osteneală și este o monotonie continuă. La o masă nu trebuie să fie multe feluri de mâncare, iar acestea să conțină aceleași alimente, fără variație. Hrana trebuie pregătită în mod simplu, totuși cu gust, care să stimuleze pofta de mâncare. Trebuie să îndepărtați grăsimea din hrana voastră. Ea strică orice fel de mâncare, pe care îl puteți face. Mâncați cât mai multe fructe și vegetale.

După ce le-am restabilit puterile fizice, prin reducerea cantității de hrană și prin folosirea unei hrane de calitate slabă, unii au tras concluzia că felul lor de trai de mai înainte era cel mai bun. Organismul trebuie hrănit. Totuși, noi nu ezităm să spunem că mâncarea de carne nu este necesară pentru sănătate sau putere. Dacă este folosită, este numai din cauză că este mult dorită de un apetit stricat. Folosirea ei excită înclinațiile senzuale spre o activitate sporită și întărește patimile senzuale. Când înclinațiile senzuale sunt în creștere, puterile intelectuale și mintale descresc. Folosirea cărnii de animale tinde să dea naștere la o îngrășare a trupului și amorțește sensiblitățile fine ale sufletului.

Poporul lui Dumnezeu, care se pregătește să devină sfânt, curat și desăvârșit, pentru a putea face cunoștință cu societatea îngerilor cerești, va continua, oare, să ia viața creaturilor lui Dumnezeu spre a se hrăni cu carnea lor, ca fiind un deliciu? Din cele ce mi-a arătat Domnul, această stare de lucruri se va schimba și poporul ales al lui Dumnezeu va practica cumpătarea în toate lucrurile. Aceia care se hrănesc în mare măsură cu carne, nu pot să evite mâncarea cărnii de animale care sunt bolnave, în măsură mai mare sau mai mică. Procesul de aprovizionare a pieții cu animale le cauzează boală și, oricât de corespunzător ar fi felul sănătos de transport, ele devin înfierbântate și bolnave înainte de a ajunge pe piață. Secrețiile și carnea acestor animale bolnave sunt primite direct în sânge, și trec în circulația corpului omenesc, devenind secreții și carne ale acestuia. În felul acesta, sunt introduse tumorile în organism. și dacă persoana are deja sânge impur, starea se agravează în mare măsură prin folosirea cărnii acestor animale. Predispoziția de a lua boala este de zece ori mărită prin mâncarea de carne. Puterile intelectuale, morale și fizice sunt diminuate prin folosirea obișnuită a mâncării cu carne. Aceasta deranjează organismul, întunecă intelectul, și tocește sensibilitățile morale. Noi vă spunem, iubite frate și soră, că cea mai sigură cale este să renunțați la carne.

-64-

Ceaiul și cafeaua sunt, de asemenea, vătămătoare pentru organism. Într-o anumită măsură, ceaiul produce intoxicație. El intră în circulație și, în mod gradat, slăbește energia corpului și a minții. El stimulează, excită și grăbește mișcarea mașinăriei vii, forțând-o la acțiune nenaturală, dând astfel băutorului de ceai senzația că acesta îi face un mare serviciu, dându-i tărie. Aceasta este o greșeală. Ceaiul acționează asupra tăriei nervilor și îi lasă mult slăbiți. Când influența lui a trecut și excitația crescută datorită folosirii lui a slăbit, care este atunci rezultatul? Apatie și debilitate, pe măsura excitației artificiale produse de ceai. Când organismul este deja prea mult solicitat și are nevoie de odihnă, folosirea ceaiului zorește natura prin acțiune neobișnuită, nefirească și prin aceasta scade puterea lui de a lucra și capacitatea de a îndura; și puterile lui cedează cu mult timp mai înainte decât a hotărât cerul că ar fi trebuit să cedeze. Creștinii ar trebui să renunțe la el. Influența cafelei este aceeași ca a ceaiului, dar efectul asupra organismului este și mai rău. Influența ei este excitantă, și, cu cât se consumă o cantitate mai mare, cu atât organismul va fi mai extenuat. Băutorii de ceai și de cafea își poartă semnele pe fețele lor. Pielea devine palidă și capătă o înfățișare lipsită de viață. Pe față nu se vede strălucirea sănătății.

-65-

Ceaiul și cafeaua nu hrănesc organismul. Energia obținută prin ele este bruscă, înainte ca stomacul să aibă timp să le digere. Acesta arată că ceea ce consumatorii acestor stimulente numesc putere, este primită numai prin excitarea nervilor stomacului, care transmit creierului excitația, și acesta, la rândul lui, este stimulat spre a forța inima spre o activitate mărită și a transmite întregului organism o energie de scurtă durată. Aceasta este întru totul o putere falsă, prin care nu ne facem decât mai rău. Ele nu ne dau nici o părticică de putere naturală.

Al doilea efect al consumului de ceai este durerea de cap, insomnii, palpitații de inimă, indigestie, nervi și multe alte rele. “Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă plăcută lui Dumnezeu, aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” (Romani 12, 1.2.) Dumnezeu cere o jertfă vie, nu una moartă sau muribundă. Când înțelegem cerințele lui Dumnezeu, vom înțelege că cere de la noi să fim cumpătați în toate lucrurile. Scopul creării noastre este să-L slăvim pe Dumnezeu în trupurile și duhurile noastre, care sunt ale Lui. Cum putem face acest lucru când îngăduim apetitului să vatăme puterile fizice și morale? Dumnezeu cere să prezentăm trupurile noastre ca o jertfă vie. Atunci datoria ne ordonă să păstrăm acest corp în cea mai bună stare de sănătate, ca să ne putem conforma cerințelor Lui. “Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul spre slava lui Dumnezeu.”

Voi aveți o lucrare de făcut spre a vă pune casa în regulă. Curățiți-vă de întinăciunea trupului și a duhului, îmbunătățind sfințenia în frica lui Dumnezeu. Trebuie să faceți eforturi serioase spre a vă descoperi greșelile și, în temere de Dumnezeu și încrezându-vă în El, să le îndepărtați. Iubite frate și soră, aveți nevoie de reformă în privința ordinei. Trebuie să cultivați simplitate și curățenie strictă. Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinei. Dumnezeu nu va aproba obiceiuri delăsătoare și dezordonate la nimeni din poporul Lui. În îmbrăcămintea voastră, în casa voastră, în toate lucrurile, să arătați gust și ordine. Voi sunteți priviți ca oameni deosebiți. Reforma în îmbrăcăminte este un contrast izbitor față de moda lumii. Cei care adoptă această îmbrăcăminte trebuie să arate gust, ordine și curățenie în toată îmbrăcămintea lor. Îmbrăcămintea nu trebuie să fie acceptată, dacă nu este făcută bine și aranjată cu gust. Pentru că noi nu trebuie să căutăm să-i dezgustăm pe necredincioși, prin neglijență și delăsare în îmbrăcămintea noastră, ci să ne îmbrăcăm modest, sănătos și simplu, pentru ca îmbrăcămintea noastră să se poată recomanda pe sine atenției celor cu judecată sinceră.

-66-

Aveți nevoie de gândire clară și energică, pentru ca să apreciați caracterul înalt al adevărului, să prețuiți ispășirea și să apreciați cum trebuie lucrurile veșnice. Dacă continuați calea greșită și vă permiteți obiceiuri rele în mâncare, slăbind astfel puterile intelectuale, nu veți pune un preț mare pe mântuire și viață veșnică, care să vă inspire să vă conformați viața vieții lui Hristos; nu veți face acele eforturi serioase de lepădare de sine pentru conformare totală față de voința lui Dumnezeu, cerută de Cuvântul Său, și care este necesară să vă dea o destoinicie morală pentru atingerea finală a nemuririi.

Posted in

Redesteptare AF

Leave a Comment