Vinderea dreptului de întâi născut
Iubite frate D,
De câtva timp, intenționam să-ți scriu, dar lucrările noastre au fost atât de constante și de obositoare, încât n-am avut nici timp și nici puterea să o fac. În ultima mea vedenie, mi-a fost arătat cazul tău. Erai într-o situație critică. Cunoșteai adevărul, înțelegeai care era datoria ta, și te-ai bucurat de lumina adevărului; dar pentru că el îți încurca scopurile tale lumești, erai gata să sacrifici adevărul și datoria pentru propriul tău avantaj. Priveai la propriul tău avantaj bănesc de acum, pierzând din vedere bogăția de slavă veșnică. Erai gata să faci un sacrificiu enorm pentru perspectiva lingușitoare a unui câștig prezent. Te găseai chiar pe punctul de a vinde dreptul tău de întâi născut pe un blid de linte. Dacă te-ai fi întors de la adevăr pentru un câștig pământesc, acesta n-ar fi fost un păcat din neștiință, din partea ta, ci un păcat cu voia.
-38-
Esau a poftit o mâncare favorită și și-a sacrificat dreptul de întâi născut spre a-și satisface pofta. După ce pofta lui senzuală a fost satisfăcută, el și-a văzut nebunia, dar n-a găsit loc pentru pocăință, deși a căutat-o grijuliu și cu lacrimi. Există foarte mulți care sunt asemenea lui Esau. El reprezintă o categorie de oameni care au o binecuvântare specială, valoroasă, la îndemâna lor — moștenirea nepieritoare, viață care durează tot atât de mult ca și viața lui Dumnezeu, Creatorul Universului, fericire nemăsurată și o greutate veșnică de slavă — dar care s-au lăsat timp atât de îndelungat în voia apetitului, pasiunilor și înclinațiilor, încât puterea lor de a discerne și a aprecia valoarea lucrurilor a slăbit.
Esau a avut o dorință specială, puternică, pentru un fel deosebit de mâncare și el a satisfăcut eul timp atât de îndelungat, încât n-a simțit nevoia să se abată de la ispititoarea și râvnita mâncare. El se gândea la ea, fără să facă nici un efort special spre a-și înfrâna apetitul, până ce puterea apetitului a înfrânt orice alt gând și l-a stăpânit, iar el și-a închipuit că va suferi o mare neplăcere, și chiar moartea, dacă nu va putea să obțină acea mâncare deosebită. Cu cât se gândea mai mult la ea, cu atât dorința lui se întărea tot mai mult, până ce dreptul de întâi născut, care era sacru, și-a pierdut valoarea și sfințenia lui. El s-a gândit: dacă îl vând acum, pot să-l cumpăr ușor înapoi. L-a schimbat pe o mâncare favorită, amăgindu-se cu speranța că putea să dispună de el după voie și să-l răscumpere după plac. Dar când a căutat să-l răscumpere, chiar cu un mare sacrificiu din partea lui, n-a fost în stare să facă acest lucru. Apoi, el și-a regretat amarnic nesăbuința, prostia, și nebunia. A analizat problema pe toate părțile, a căutat pocăința cu grijă și cu lacrimi, dar totul a fost în zadar. Disprețuise binecuvântarea, și Domnul a retras-o de la el pentru totdeauna. Tu ai gândit că, dacă vei sacrifica adevărul acum și vei continua să mergi pe calea neascultării și a păcătuirii pe față, nu vei călca toate restricțiile, încât să ajungi nepăsător, iar dacă ai să fii dezamăgit în speranțele și așteptările tale de câștig lumesc, vei putea din nou să te preocupi de adevăr și să devii un candidat pentru viața veșnică. Dar în această privință te-ai înșelat. Dacă ai fi sacrificat adevărul pentru un câștig lumesc, aceasta ar fi fost pe cheltuiala vieții veșnice.
-39-
Prin parabola unui ospăț, Mântuitorul nostru arată că mulți vor alege mai degrabă lumea decât pe El, și drept rezultat vor pierde cerul. Invitația amabilă a Mântuitorului nostru a fost disprețuită. El ajunsese la încurcătură și cheltuieli mari spre a face o mare pregătire, cu un sacrificiu enorm. Apoi a trimis invitația: “Dar toți, parcă fuseseră vorbiți, au început să se dezvinovățească. Cel dintâi a zis: ‘Am cumpărat un ogor, și trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierți.’ Un altul a zis: ‘Am cumpărat cinci perechi de boi și mă duc să-i încerc, iartă-mă, te rog.’ Un altul a zis: ‘Tocmai acum m-am însurat, și de aceea nu pot veni’.” (Luca 14, 18-20.) Stăpânul îi abandonează pe cei bogați și iubitori de lume, ale căror ogoare, boi și soții au fost de o așa mare valoare în ochii lor, încât să cântărească mai greu decât avantajele pe care le-ar fi putut câștiga prin acceptarea amabilei invitații pe care le-a făcut-o, la cina lui. Stăpânul casei este mânios, îi părăsește pe cei care au insultat în felul acesta darul lui mărinimos și invită o categorie de oameni care nu sunt îmbuibați, care nu posedă țarini și case, ci sunt săraci și flămânzi, mutilați, șchiopi și orbi, și care vor aprecia darurile oferite, și, la rândul lor, vor exprima stăpânului recunoștință sinceră și neprefăcută iubire și devoțiune.
-40-
Mai este încă loc. Se dă apoi porunca: “Ieșiți la drumuri și la garduri, și pe cei ce-i veți găsi, siliți-i să intre, ca să mi se umple casa. Căci vă spun că nici unul dintre cei poftiți nu va gusta din cina mea.” (Luca 14, 23.24.) Iată aici o categorie respinsă de Dumnezeu, pentru că a disprețuit invitația Stăpânului. Domnul declarase lui Eli: “Căci voi cinstit pe cine Mă cinstește, dar cei ce Mă disprețuiesc vor fi disprețuiți.” (1 Samuel 2, 30.) Hristos spune: “Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti.” (Ioan 12, 26.) Dumnezeu nu vrea să fie tratat cu ușurință. Dacă cei care au lumină au lepădat-o, sau au neglijat s-o urmeze până la capăt, aceasta va deveni întuneric pentru ei.
Din partea scumpului Fiu al lui Dumnezeu a fost făcut un sacrificiu enorm, pentru ca să poată avea putere să-l salveze pe omul căzut și să-l înalțe până la dreapta Lui, să-l facă moștenitorul lumii și posesor al veșnicei greutăți de slavă. Limba lui poate să exprime valoarea moștenirii nepieritoare. Slava, bogățiile și cinstea, oferite de Fiul lui Dumnezeu, sunt de o valoare atât de mare, încât este peste puterea oamenilor sau chiar a îngerilor să-și facă măcar o idee despre valoarea, calitatea desăvârșită și splendoarea lor. Dacă oamenii se afundă în păcat și degradare și refuză aceste beneficii cerești, refuză viata de ascultare, disprețuiesc amabilele invitații ale harului și aleg lucrurile lipsite de valoare ale pământului, pentru că ele sunt văzute și sunt convenabile pentru bucuria lor prezentă de a urma pe calea păcatului, Isus va aduce la îndeplinire ilustrația din parabolă; unii ca aceștia nu vor gusta din slava Lui, ci invitația va fi oferită altei categorii.
-41-
Aceia care aleg să prezinte scuze, dar continuă în păcat și conformare cu lumea, vor fi lăsați la idolii lor. Va fi o zi când nu vor mai cere să fie scuzați, când nu vor mai dori să fie scuzați. Când va veni Hristos în slava Sa și în slava Tatălui Său, înconjurat de toți îngerii cerești, care Îl însoțesc pe calea Lui cu glasuri de triumf, când sunetele celei mai încântătoare muzici le va inunda urechea, atunci toți vor fi interesați; nu va exista nici un spectator indiferent. Atunci speculațiile nu vor absorbi sufletul. Grămezile de aur ale celui zgârcit, care i-au desfătat privirea, nu vor mai fi atrăgătoare. Palatele pe care le-au construit oameni îngâmfați ai pământului, și care erau idolii lor vor fi părăsite cu aversiune și dezgust. Nici unul nu va mai invoca ogoarele lui, boii lui, soția lui cu care tocmai se căsătorise, ca motiv pentru care să fie scuzat de la participarea la slava care a apărut brusc vederii lui uimite. Toți vor dori să participe, dar ei știu că aceasta nu va fi pentru ei.
În rugăciuni serioase și chinuitoare, vor cere ca Dumnezeu să nu-i treacă cu vederea. Regii, bărbații puternici, cei aroganți, îngâmfați, oamenii de rând, se vor pleca deopotrivă sub apăsarea nenorocirii, a lepădării, a suferinței de nedescris; rugăciuni din inimi chinuite vor fi smulse de pe buzele lor: Îndurare! îndurare! Salvează-ne de mânia unui Dumnezeu ofensat! Un glas le va răspunde cu teribilă claritate, seriozitate și măreție: “Fiindcă v-am chemat și voi v-ați împotrivit; fiindcă Mi-am întins mâna și nimeni n-a luat seamă; fiindcă ați lepădat sfaturile Mele și nu v-au plăcut mustrările Mele, de aceea și Eu râd de nenorocirea voastră; Îmi bat joc de voi când vă apucă groaza.” (după textul engl. n.n., Proverbe 1, 24-26.)
Atunci regi și nobili, oameni puternici și cei săraci, oamenii de rând, cu toții deopotrivă vor plânge amarnic. Ei, care în zilele prosperității lor L-au disprețuit pe Hristos și cei umili, care au mers pe urmele Lui, oameni care n-au vrut să-și umilească demnitatea lor spre a se pleca în fața lui Hristos, care au urât disprețuita Lui cruce, vor fi prosternați acum cu fața în pulberea pământului. Măreția lor i-a părăsit deodată pe toți, și n-au ezitat să se plece până la pământ la picioarele sfinților. Atunci ei înțeleg, cu teribilă amărăciune, că mănâncă acum roadele propriei lor umblări și mărșăluiesc împreună cu înșelătoriile lor. În presupusa lor înțelepciune, ei s-au îndepărtat de marea răsplată veșnică, au respins îndemnul ceresc, pentru un câștig lumesc. Luxul și strălucirea amăgitoare a lumii i-a fascinat și, în presupusa lor înțelepciune, au ajuns nebuni. În prosperitatea lor lumească, au jubilat ca și cum avantajele lor lumești erau așa de mari încât, prin ele, puteau să fie recomandați lui Dumnezeu, și astfel să-și asigure cerul.
-42-
Banii erau putere printre nerozii pământului și totodată erau idolul lor; dar chiar prosperitatea lor i-a distrus. Ei au ajuns nebuni în ochii lui Dumnezeu și ai îngerilor cerești, în timp ce oameni cu ambiții lumești i-au socotit înțelepți. Acum, presupusa lor înțelepciune este nebunie întreagă, și prosperitatea este nimicirea lor. Din nou, vor răsuna țipete de spaimă, de chin înfricoșător: “Munților și stâncilor: ‘Cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?’” (Apocalipsa 6, 16.17.) Ei vor fugi la peșterile pământului pentru adăpost, dar acestea, nu vor fi de ajuns.
Iubite frate, în fața ta este viața și moartea. știi de ce s-au clătinat pașii tăi? Pentru ce n-ai stăruit cu curaj și hotărâre, și-ai violat conștiința? Cariera ta în afaceri n-a fost cinstită. Trebuie să faci ceva în această direcție. Tatăl tău n-a respectat principiile de afaceri după lumina cea corectă. Tu le privești ca și cei lumești, nu cum le privește Dumnezeu. “Să iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuți.” Ai făcut aceasta? “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.” Dacă se ascultă de această poruncă, ea pregătește inima să asculte de a doua, care este asemenea ei: “Să iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuși.” (Luca 22, 37.40.) Toate Cele Zece Porunci sunt cuprinse în cele două amintite. Cea de a doua cuprinde ultimele șase, care arată datoria omului față de semenii săi. În aceste două porunci, se cuprinde toată Legea și Proorocii. Ele sunt două brațe mari, care susțin toate Cele Zece Porunci, pe primele patru și pe ultimele șase. Acestea trebuie păzite cu strictețe.
-43-
“Dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile.” (Matei 19, 17.) Foarte mulți , care mărturisesc a fi urmașii lui Hristos, după cât s-ar părea, vor să treacă ușor prin această lume și să fie priviți ca oameni cinstiți, evlavioși, când, în fond, ei au un focar de infecție, care le pătează tot caracterul și le strică experiența creștină. “Să iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuți.” Aceasta ne interzice să profităm de semenii noștri, cu scopul de a ne avantaja pe noi. Ni se interzice să facem rău semenului nostru în orice privință. Noi nu trebuie să privim problema din punct de vedere lumesc. A-i trata pe semenii noștri în orice împrejurare, exact așa cum am dori noi să fim tratați, este o regulă care trebuie să fie aplicată nouă înșine, în mod practic. Legile lui Dumnezeu trebuie păzite întocmai. În toate relațiile și afacerile cu semenii noștri, fie că sunt credincioși sau necredincioși, această regulă trebuie să fie aplicată: “Să iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuți.”
Aici, mulți dintre cei care mărturisesc a fi creștini, nu vor corespunde măsurătorii lui Dumnezeu; când vor fi cântăriți în balanța sanctuarului, ei vor fi găsiți cu lipsuri. Iubiți frați, “ieșiți din mijlocul lor, și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.” (2 Corinteni 6, 17-18.) Ce făgăduință este aceasta! Dar nu trebuie să pierdem din vedere faptul că ea este întemeiată pe ascultarea de poruncă. Dumnezeu vă cheamă să vă despărțiți de lume. Nu trebuie să urmați după practicile lor, nici să vă conformați lor în desfășurarea activității voastre de orice fel. “Ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită.” (Romani 12, 2.)