“Stimate frate White, am primit cele scrise de dv. pe data de 3 februarie. Nu stau foarte bine cu sănătatea, pentru că nu sunt obișnuită cu aceste ierni friguroase din nord, cu zăpada de un metru și chiar mai mult. Scrisorile ne sunt aduse cu schiurile.
Se pare că nu este posibil să ajung la dv. înainte de primăvară. Drumurile sunt destul de rele fără zăpadă. Mi se spune că pot pleca cel mai bine când se redeschide circulația cu vaporul, să mă duc la Milwaukee și de acolo la Grand Haven și să iau trenul până la punctul cel mai apropiat de locuința voastră. Eu speram să pot ajunge în mijlocul scumpului nostru popor toamna trecută, însă nu mi-a fost îngăduit acest privilegiu.
Adevărurile pe care noi le credem par din ce în ce mai importante și lucrarea noastră de a pregăti un popor care să fie gata pentru venirea Domnului nu trebuie amânată. Nu trebuie doar să avem asupra noastră veșmântul de nuntă, ci trebuie să fim credincioși în a le recomanda și altora să se pregătească. Aș vrea să pot ajunge la voi, dar mi se pare imposibil sau cel puțin nu există mijloace acum, în starea mea slăbită de sănătate, ca să mă avânt în mijloc de iarnă, într-o asemenea călătorie. Când are loc Conferința Generală de care ați amintit? Și unde? Sper ca în cele din urmă să aflu din Review.
-672-
Cred că sănătatea mea a avut de suferit pentru că am ținut Sabatul stând singură în camera mea, în frig; însă nu cred că l-aș fi putut păzi acolo unde se făceau tot felul de lucruri și unde conversațiile lumești erau la ordinea zilei, împreună cu păzitorii duminicii. Cred că aceasta este ziua în care cei ce țin prima zi a săptămânii muncesc cel mai mult. De fapt, mi se pare că nici cei mai buni dintre păzitorii duminicii nu păzesc vreo zi așa cum ar trebui. O, cât de mult doresc să fiu iarăși cu păzitorii Sabatului! Sora White va dori să mă vadă în îmbrăcămintea de reformă. Dacă este atât de amabilă, o rog să-mi trimită un tipar și îi voi plăti când voi ajunge acolo. Cred că trebuie să mă aprovizionez cu cele necesare pentru când voi ajunge în mijlocul vostru. Îmi doresc mult acest lucru. Sora Thompson crede că se va îmbrăca și ea cu rochia de reformă.
Am o greutate în respirație, așa că nu am putut să dorm de mai mult de o săptămână, cred eu, din cauza burlanului care trece prin camera mea și îmi umple toată încăperea cu fum și gaze la ora de culcare și datorită faptului că acolo unde dorm nu se poate aerisi corespunzător. Nu credeam atunci că fumul este așa de nesănătos și nici nu mă gândeam că gazele nesănătoase de la lemne și cărbune se amestecă cu fumul. M-am trezit simțind că mă sufoc și nu puteam să respir stând întinsă, așa că am petrecut restul nopții în picioare. Nu cunoscusem înainte senzația de sufocare. Începusem să mă tem că nu voi mai putea dormi niciodată. De aceea, m-am predat în mâinile lui Dumnezeu pentru viață sau pentru moarte, implorându-L să mă cruțe dacă are încă nevoie de mine în via Lui; altfel, nu am pentru ce să trăiesc. M-am simțit complet împăcată la gândul că mâna lui Dumnezeu este asupra mea. Însă, de asemenea, am simțit că trebuie să mă împotrivesc influențelor satanice. De aceea i-am poruncit lui Satana să stea înapoia mea și să plece de la mine și I-am spus Domnului că eu nu îndrăznesc să cer viața sau moartea, ci că voi lăsa alegerea pe seama Lui, care cunoaște totul mai bine. Viitorul îmi era necunoscut, de aceea, am spus eu, voia Ta este cel mai bun lucru pentru mine. Viața nu are valoare pentru mine datorită plăcerilor ei. Toate bogățiile și onorurile ei nu sunt nimic în comparație cu simțământul de utilitate. Eu nu doresc după aceste lucruri; acestea nu îmi pot satisface sau umple golul dureros pe care mi-l lasă simțământul neîndeplinirii datoriei. Nu vreau să trăiesc fără rost, fără să fac nimic, să fiu doar o pată, un nimic în viață. Și deși se pare că este o moarte de martir să mor astfel, mă resemnez, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu.
-673-
I-am spus sorei Thompson cu o zi înainte: ‘Dacă aș fi fost la sora White, s-ar fi făcut rugăciuni pentru mine și m-aș fi vindecat’. Ea a întrebat dacă pot trimite după dv. și fratele Andrews, însă acest lucru era irealizabil, deoarece se părea, după toate probabilitățile, că nu aveam să mai trăiesc până ați fi ajuns. Eu știam că Domnul, prin brațul Lui puternic și tăria Lui atotputernică, mă putea vindeca aici, dacă asta era voia Lui. Mă simțeam în siguranță gândindu-mă la aceasta. Eu știam că El putea trimite un înger ca să i se împotrivească celui ce are puterea morții, adică diavolului, și eram sigură că o va face dacă așa este bine. Știam, de asemenea, că El putea inspira să fie folosite anumite măsuri pentru însănătoșirea mea, dacă era necesar, și eram sigură că o va face. Curând, m-am simțit mai bine și am putut să dorm puțin.
După cum vedeți, sunt încă un monument cruțat, prin mila și credincioșia lui Dumnezeu față de copiii Săi în necaz. El nu are plăcere să-i vadă pe fiii oamenilor suferind sau întristați; însă, uneori încercările sunt necesare pentru disciplinare, pentru a ne dezbrăca de ceea ce este pământesc.
Și învață-ne să căutăm bucuria adevărată Dincolo de lumea aceasta trecătoare. Acum eu pot spune împreună cu poetul: Doamne, nu e grija mea să știu De voi trăi ori voi muri. Dacă viața fi-va-mi lungă, Bucuroasă sunt că voi asculta mai mult; Dacă e scurtă, de ce-aș fi tristă? Această lume trebuie să treacă. Hristos nu mă va trece prin întuneric Mai mare decât cel prin care a trecut El înainte. Oricine intră în Împărăția Lui Trebuie să intre prin ușa Lui. Vino, Doamne, căci harul m-a făcut Să-Ți întâlnesc fața binecuvântată; Căci dacă aici, pe pământ, lucrarea Ta e dulce, Cum fi-va oare slava Ta? Voi înceta cu bucurie să mă plâng, Și s-or sfârși dureri, păcat Când voi fi cu sfinții cei biruitori Cântându-Ți veșnic slavă. Puțin știu cum va fi atunci, Ochiul credinței mi-e încețoșat; Însă mi-e de-ajuns, Isus, să știu Că Tu știi tot și că voi fi cu Tine. Baxter.
-674-
Astă-noapte iarăși nu am putut să dorm, așa că astăzi mă simt rău. Rugați-vă să se facă voia lui Dumnezeu cu mine, prin viață sau prin moarte.
A dv. în speranța vieții veșnice,
Hannah More.”
P.S. Dacă știți vreo cale prin care să ajung mai repede la voi, vă rog să îmi spuneți.
H. M.
Ea este moartă, dar încă vorbește. Scrisorile pe care i le-am trimis sunt citite cu interes de cei care au citit necrologul ei într-un număr recent din Review. Ea ar fi putut să fie o binecuvântare pentru orice familie de păzitori ai Sabatului care i-ar fi apreciat valoarea, însă ea doarme acum. Frații noștri din Battle Creek și din împrejurimi I-ar fi putut face mai mult decât o primire frumoasă lui Isus, în persoana acestei femei evlavioase. Însă această ocazie a trecut. Nu a fost convenabil. Nu au cunoscut-o. Simțăminte de acest fel au lipsit-o de un cămin din partea acelora care pretind că sunt prieteni ai lui Isus, care Îi așteaptă revenirea, care au alungat-o dintre cei pe care îi iubea la cei care se împotriveau credinței ei, în nordul statului Michigan, în frigul iernii, să moară înghețată de frig. Ea a murit ca un martir datorită egoismului și lăcomiei așa-zișilor păzitori ai poruncilor.
Providența a rânduit, prin cazul ei, o teribilă mustrare pentru purtarea acelora care nu au primit-o pe această străină în casa lor. De fapt, ea nu era o străină. Era cunoscută prin reputația ei; cu toate acestea, nu a fost primită în casă. Mulți vor fi triști gândindu-se că sora More a venit la Battle Creek, cerșind un cămin de la oameni după inima ei, iar ei au trimis-o la Chicago să împrumute bani ca să-și achite cheltuielile pentru călătoria spre locul de odihnă — spre mormântul ei din ținutul Leelenaw, unde zace această prețioasă ființă care a fost azvârlită — Domnul să aibă milă de cei care sunt vinovați de ceea ce i s-a întâmplat.
-675-
Biata soră More! Ea doarme, însă noi am făcut ce am putut. Când am fost la Battle Creek, anul trecut în august, am primit prima dintre cele două scrisori ca răspuns la cele scrise de mine, însă noi nu am avut bani să-i trimitem. Soțul meu a trimis după bani la Wisconsin și Iowa și am primit 70 de dolari care să ne acopere cheltuielile, să participăm la acele adunări din vest, ținute în septembrie. Noi speram să avem bani pe care să îi trimitem imediat după ce ne întorceam din vest, ca să-i achităm prețul călătoriei și să poată veni în noua noastră casă din ținutul Montcalm.
Prieteni generoși din vest ne-au dăruit banii necesari; însă, când ne-am hotărât să-l însoțim pe fratele Andrews la Maine, chestiunea a fost tergiversată până la sosirea noastră. Noi nu speram să stăm în est mai mult de patru săptămâni, timp care ar fi fost suficient să trimitem după sora More, după întoarcerea noastră, să poată ajunge la noi înainte de închiderea sezonului naval. Când ne-am decis să rămânem în est câteva săptămâni în plus față de cât ne-am propus la început, nu am zăbovit și ne-am adresat mai multor frați din împrejurimi, cerându-le să trimită după sora More și să-i ofere un loc de ședere până veneam noi. Eu spun: noi am făcut ce am putut.
Însă de ce am fi avut noi mai mult interes pentru această soră decât alții? Ce voiam noi de la această misionară sleită de puteri? Ea nu ne putea face lucrul din gospodărie și nu aveam decât un copil căruia să-i predea lecții. Și, cu siguranță, nu se putea cere mult de la o persoană trecută de 60 de ani. Nu am fi avut nici un folos de la ea, doar că am fi adus binecuvântarea lui Dumnezeu în casa noastră. Sunt multe motive pentru care frații noștri ar fi trebuit să dovedească mai mult interes față de sora More decât noi. Noi nu o văzusem și nu avusesem alte mijloace de a cunoaște istoria ei, devotamentul ei pentru cauza lui Hristos și a omenirii mai mult decât oricare din cititorii revistei Review. Frații noștri din Battle Creek au văzut-o pe această nobilă femeie și unii dintre ei au cunoscut, mai mult sau mai puțin, dorințele și nevoile ei. Noi nu aveam bani cu care să o ajutăm; ei însă aveau. Noi eram deja supraîmpovărați de griji și aveam nevoie de acele persoane din casa noastră care dețineau putere și energie tinerească. Noi aveam nevoie să fim ajutați, nu să ajutăm pe alții. Însă majoritatea fraților noștri din Battle Creek au o situație atât de bună, încât sora More nu ar fi fost nici cea mai mică povară sau grijă. Ei aveau timp, putere și erau liberi de griji.
-676-
Nimeni nu s-a interesat de cazul ei așa ca noi. Eu am vorbit chiar în fața acelei adunări mari toamna trecută, înainte de plecarea în est, în legătură cu neglijența lor față de sora More. Am vorbit despre datoria de a da onoare cui se cuvine; mi se părea că înțelepciunea se depărtase atât de mult de cei prevăzători, încât ei nu mai erau în stare să prețuiască valoarea morală. Le-am spus membrilor bisericii că se aflau printre ei mulți care au putut găsi timp să se întâlnească, să cânte cu vocea și cu instrumentele muzicale; au avut bani de dat artiștilor să le facă portretul sau să-i cheltuie pe distracții; însă nu au avut nimic de dat unei misionare sleite de puteri, care îmbrățișase adevărul din toată inima și venise să locuiască împreună cu cei care au aceeași credință cu ea și care îi era atât de prețioasă. I-am îndemnat să se oprească și să chibzuiască ce este de făcut și le-am propus să-și lase deoparte instrumentele de cântat trei luni de zile, ca să-și ia timp să se umilească înaintea lui Dumnezeu în profundă cercetare de sine, pocăință și rugăciune, până când aveau să vadă ce dorește Domnul de la ei, cei care pretind că sunt copii ai Lui. Sufletul meu era tulburat de un simțământ de vinovăție pentru ceea ce I s-a făcut lui Isus, în persoana sorei More, și eu am vorbit cu mai mulți, personal, despre aceasta.