Capitolul 114 — Cazul Hannah More
Sabatul următor ne-am întâlnit cu membrii bisericii din Orleans, unde soțul meu a prezentat cazul mult deplâns al sorei noastre Hannah More. Când ne-a vizitat vara trecută, fratele Amadon a afirmat că sora More fusese la Battle Creek și, negăsind de lucru acolo, s-a dus în ținutul Leelenaw, pentru a locui la un vechi prieten care fusese lucrător în câmpurile misionare din Africa Centrală. Soțul meu și cu mine ne-am întristat aflând că această scumpă slujitoare a lui Hristos a găsit necesar să se lipsească de societatea celor de aceeași credință cu ea și ne-am decis să o chemăm să stea cu noi. I-am scris, invitând-o să participe cu noi la adunarea de la Wright și să vină acasă cu noi. Ea nu a venit să se întâlnească cu noi la Wright. Dau aici răspunsul ei la scrisoarea noastră din 29 august 1867, pe care am primit-o la Battle Creek:
“Frate White, buna dumneavoastră scrisoare a ajuns la mine săptămâna aceasta. Cum poșta vine aici doar o dată pe săptămână, și trebuie să plece mâine, mă grăbesc să răspund. Noi ne aflăm aici în locuri retrase, nu prea populate, și un indian duce poșta vinerea pe jos și se întoarce marțea. L-am întrebat pe fratele Thompson în legătură cu drumul și el spune că pentru mine drumul cel mai sigur ar fi să iau vaporul de aici până la Milwaukee și de acolo la Grand Haven.
-667-
Am cheltuit toți banii pe care i-am avut cu drumul încoace și am fost invitată să stau împreună cu familia Thompson. Am ajutat-o pe sora Thompson la treburile gospodărești și la cusut cu 1 dolar și 50 de cenți pe săptămâna de cinci zile, deoarece ei nu vor ca eu să lucrez pentru ei duminica, iar eu nu lucrez în Sabatul Domnului, singurul pe care Biblia îl recunoaște. Ei nu s-ar supăra deloc dacă aș pleca, în ciuda diferențelor noastre de convingeri religioase; el îmi spune că pot să stau la ei, doar să nu-mi fac credința cunoscută între oamenii lui. El m-a invitat chiar să-i țin locul când pleacă în tur pentru a predica și am făcut așa. Sora Thompson are nevoie de o guvernantă pentru copii, pentru că influențele din jur sunt foarte periculoase și ea nu vrea să-și trimită scumpii copii între cei de acolo până nu sunt creștini, așa cum spune ea. Fiul lor cel mare, care are 16 ani, este un tânăr evlavios și devotat. Parțial, ei au adoptat reforma sanitară și sper că în curând o vor primi în întregime. El a făcut comandă pentru publicația noastră Health Reformer (Reformatorul sănătății). Îi arătasem câteva exemplare pe care le adusesem cu mine.
Eu sper și mă rog ca el să poată crede și să îmbrățișeze și sfântul Sabat. Sora Thompson deja crede în el. El este de admirat în felul cum își trăiește viața și, bineînțeles, crede că așa este bine. Dacă aș putea să-l fac să citească acele cărți pe care le-am adus, cum ar fi Istoria Sabatului și altele! Însă el socotește și le numește necredincioase și spune că i se pare că acestea le aduc în față rătăciri, când, dacă ar citi cu atenție învățăturile noastre, eu cred că le-ar primi ca fiind adevărurile Bibliei, văzând frumusețea și temeinicia lor. Nu am nici o îndoială că sora Thompson ar fi bucuroasă să devină de îndată adventistă de ziua a șaptea dacă soțul ei nu s-ar opune cu atâta înverșunare. Înainte de a veni, aveam simțământul că am o lucrare de făcut aici; însă adevărul este prezent în familie și, dacă nu îl pot duce mai departe, se pare că lucrarea mea este făcută sau aproape făcută. Eu nu mă rușinez nicidecum de Hristos și ai Lui, în această generație nelegiuită, și doresc mult să împărtășesc mai degrabă soarta păzitorilor Sabatului și a poporului ales al lui Dumnezeu.
-668-
Am nevoie de cel puțin zece dolari ca să ajung la Greenville. Aceștia, împreună cu puținul pe care l-am câștigat s-ar putea să-mi ajungă. Însă acum aștept să îmi scrieți și să faceți ceea ce credeți că este cel mai bine pentru a-mi trimite banii. La primăvară, cred că aș avea suficient ca să plec și cred că mi-ar plăcea să fac așa. Fie ca Domnul să ne călăuzească și să ne binecuvânteze în orice inițiativă, aceasta este dorința arzătoare a inimii mele. Și fie ca eu să ocup acel loc pe care Domnul mi-l pune deoparte în via Lui morală, îndeplinind cu zel orice datorie, oricât de împovărătoare ar părea, după buna Lui plăcere, aceasta este dorința mea sinceră și rugăciunea inimii mele.
Hannah More”
Primind această scrisoare, ne-am hotărât să-i trimitem suma necesară sorei More cât mai repede posibil. Însă, înainte de a găsi timpul necesar pentru a face aceasta, ne-am decis să mergem la Maine, să ne întoarcem în câteva săptămâni, când să putem trimite după ea înainte de a se încheia sezonul călătoriilor cu vaporul. Și când ne-am hotărât să mai rămânem, ca să lucrăm în Maine, New Hampshire, Vermont și New York, i-am scris unui frate din acest ținut să-i adune pe frații din conducere din împrejurimi, să se sfătuiască cu ei, să trimită după sora More și să-i asigure un loc unde să stea până venim noi. Însă lucrul acesta a fost neglijat, sezonul transportului cu vapoarele s-a încheiat și când ne-am întors, am descoperit că nimeni nu s-a interesat ca sora More să fie ajutată să vină să stea la noi. Ne-am întristat, și la adunarea din Orleans, în cel de-al doilea Sabat după ce am venit acasă, soțul meu a prezentat cazul ei în fața fraților. Un scurt raport în legătură cu cele care s-au spus și făcut în legătură cu sora More a fost dat de soțul meu în Review, la 18 februarie 1868, după cum urmează:
-669-
“La această adunare, noi am prezentat cazul sorei Hannah More, care stă acum la niște prieteni din nord-vestul statului Michigan, care nu țin Sabatul. Noi am afirmat că această slujitoare a lui Hristos a primit Sabatul pe când era în lucrare misionară în Africa Centrală. Când s-a aflat acest lucru, serviciile ei acolo nu au mai fost dorite și ea s-a întors în America, să caute un cămin și o ocupație la cei de aceeași credință cu ea. Noi considerăm, potrivit cu situația în care se află ea acum, că a fost dezamăgită. Nimeni nu poate fi învinuit în mod deosebit pentru ceea ce s-a întâmplat cu ea; însă se pare că ori nu avem rezerve potrivite în sistemul nostru de organizare ca să încurajăm astfel de persoane și să le ajutăm să-și găsească în câmp un lucru folositor, ori acei frați care au avut plăcerea de a o vedea pe sora Hannah More nu și-au făcut datoria. S-a luat votul unanim ca să fie invitată să locuiască la frații din acele locuri până la Conferința Generală, când cazul ei avea să fie prezentat în fața poporului nostru. Fratele Andrews, fiind prezent, a susținut cu totul acțiunea fraților.”
După cele auzite până atunci cu privire la primirea rece, indiferentă, a sorei More la Battle Creek, este evident că, declarând că nimeni în mod special nu era vrednic de a fi criticat în legătură cu acest caz, soțul meu fusese prea mărinimos în legătură cu această situație. Când se cunosc toate datele, nici un creștin nu ar putea face altfel decât să-i învinovățească pe membrii acelei biserici care au cunoscut situația ei, dar nu și-au dat interesul să o ajute. Cu siguranță că era datoria celor din conducere să facă acest lucru și să îl raporteze bisericii, dacă nu au făcut-o alții înaintea lor. Însă membrii acelei biserici sau ai oricărei alteia nu au scuze pentru a nu-și da interesul cu privire la asemenea persoane. După cele ce s-au scris în Review în legătură cu această slujitoare a lui Hristos care a sacrificat atât de mult, fiecare cititor al acestei reviste din Battle Creek, aflând că ea a venit în oraș, nu ar fi trebuit să găsească o scuză pentru a nu se interesa de nevoile ei.
-670-
Sora Strong, soția fratelui P. Strong, a fost în Battle Creek când a fost și sora More. Amândouă au sosit în oraș în aceeași zi și au plecat în același timp. Sora Strong, care este alături de mine, spune că sora More a rugat-o să intervină pentru ea ca să găsească de lucru și astfel să poată rămâne împreună cu păzitorii Sabatului. Sora More a spus că face orice, dar că cel mai bun ar fi un post de învățătoare. De asemenea, i-a cerut fratelui A. S. Hutchins să prezinte cazul ei fraților din conducere, de la biroul publicației Review, și să încerce să găsească o școală pentru ea. Fratele Hutchins a făcut de îndată acest lucru, cu bucurie. Însă nu a fost încurajat și se părea că nu există nici o perspectivă. De asemenea, ea i-a spus sorei Strong că nu are bani și că va trebui să meargă în ținutul Leelenaw, dacă nu-și poate găsi de lucru la Battle Creek. Adesea, în vorbele ei se simțea durerea că este obligată să plece dintre frați.
Sora More i-a scris domnului Thompson, întrebându-l dacă poate veni să stea împreună cu familia lui, ea fiind dispusă să aștepte până va primi răspuns de la el. Sora Strong s-a dus cu ea să-i găsească un loc unde să stea, până va primi vești de la dl. Thompson. Într-un loc i s-a spus că poate sta de miercuri până vineri dimineața, când trebuia să plece. Această soră a prezentat cazul sorei More sorei sale de corp, care locuia aproape și era și ea păzitoare a Sabatului. Când s-a întors, i-a spus sorei More că poate sta cu ea până vineri dimineața, pentru că sora ei a spus că nu poate să o ia. Sora Strong aflase atunci că adevăratul motiv era acela că nu o cunoștea pe sora More. Ea ar fi putut să o ia, însă nu a vrut.
Sora More a întrebat-o atunci pe sora Strong ce să facă. Sora Strong era aproape o străină în Battle Creek, însă credea că o poate duce la familia unui frate sărac, pe care îl cunoștea și care se mutase de curând din ținutul Montcalm. Aici a avut succes. Sora More a rămas până marți, când a plecat spre ținutul Leelenaw, prin Chicago. Acolo a împrumutat bani ca să-și poată continua călătoria. Nevoile ei erau cunoscute de cel puțin câțiva în Battle Creek, deoarece, datorită faptului că s-a știut situația ei, nu i s-a cerut nimic pentru șederea scurtă la Institut.
-671-
Imediat după întoarcerea noastră din est, soțul meu, aflând că nu se făcuse nimic, așa cum cerusem, pentru ca sora More să poată ajunge la noi cât de curând la întoarcerea noastră, i-a scris să vină cât mai repede, la care ea a răspuns următoarele:
Leland, ținutul Leelenaw, Michigan,
20 februarie 1868.