Mărturii pentru Comunitate Vol. 1 | 128

Chiar înainte de a merge la adunare, mi-am reamintit câteva scene interesante care trecuseră prin fața mea în viziune și le-am vorbit fraților Andrews, Rodman, Howard, Mead și alți câțiva care erau prezenți. Mi se părea că îngerii făcuseră o crăpătură în nor și lăsau să ne vină raze de lumină din cer. Subiectul prezentat atât de izbitor era cazul lui Moise. Eu am exclamat: ‘O, de aș putea avea iscusința unui artist, ca să pot zugrăvi scena cu Moise pe munte!’ Puterea lui era mare. ‘Neclintit’ este limbajul folosit de Scriptură. Vederea nu i-a slăbit datorită vârstei, deși pe acel munte avea să moară. Îngerii l-au înmormântat, însă Fiul lui Dumnezeu a venit curând, l-a înviat din morți și l-a luat la cer. Însă, înainte de aceasta, Dumnezeu l-a dus să vadă Țara Făgăduită, cea binecuvântată de El. Era ca și un al doilea Eden. Totul a trecut prin fața sa ca o panoramă. I-a fost arătată prima venire a lui Hristos, respingerea Lui de către națiunea iudaică și moartea Lui pe cruce. Apoi, Moise a văzut a doua venire și învierea celor drepți. Am vorbit de asemenea despre întâlnirea dintre cei doi Adami — primul Adam și Hristos, al doilea Adam — atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ. Detalii în legătură cu aceste puncte interesante intenționez să scriu în Mărturia nr.14. Frații au dorit ca eu să repet aceleași lucruri la întâlnirea de seară.

Întâlnirea noastră din acea zi a fost foarte solemnă. Aveam asupra mea o asemenea povară duminică seara, încât am plâns cu voce tare aproape jumătate de oră. Luni s-au făcut apeluri solemne și Domnul i-a trimis acasă. Marți seara m-am dus la adunare ceva mai ușurată. Am vorbit liber timp de o oră despre ceea ce am văzut în viziune, despre care am menționat. Întâlnirea noastră a fost foarte deschisă. Fratele Howard a plâns ca un copil, la fel și fratele Rodman. Fratele Andrews a vorbit stăruitor, mișcător, până la lacrimi. Fratele Ball s-a ridicat și a spus că se pare că sunt două duhuri în el în acea seară. Unul îi spunea: Poți tu să te îndoiești de faptul că această mărturie a sorei White este din ceruri? Iar celălalt spirit îi aducea în minte obiecțiile pe care el le adusese în fața dușmanilor credinței noastre. ‘O, de aș putea să fiu mulțumit în privința acelor obiecții’, spunea el. ‘Dacă acestea ar putea fi îndepărtate, eu simt că am făcut un mare rău sorei White. Recent, am trimis un articol la Speranța lui Israel. Ce n-aș da să am acel articol!’ Îi părea rău și a plâns mult. Duhul Domnului era în adunare. Îngerii lui Dumnezeu se simțeau că se apropie foarte mult, îndepărtându-i pe îngerii cei răi. Pastorul și oamenii plângeau precum copiii. Simțeam că prindem putere și că oștile întunericului dau înapoi. Întâlnirea noastră s-a încheiat bine.

-660-

Am mai fixat o întâlnire pentru a doua zi, începând de la 10 dimineața. Am vorbit despre umilirea și proslăvirea lui Hristos. Fratele Ball stătea aproape de mine și a plâns aproape tot timpul cât am vorbit. Am vorbit cam o oră, apoi am început lucrarea pentru cei tineri. Părinții au venit la adunare aducându-și cu ei copiii, pentru a primi și ei binecuvântarea. Fratele Ball s-a ridicat și a făcut o umilă mărturisire că nu a trăit așa cum trebuie în familia sa. El le-a mărturisit copiilor și soției că este păcătos, că nu le-a fost de ajutor, ci mai degrabă o piedică. Lacrimile curgeau mereu; corpul său puternic tremura și vorbea printre suspine.

Fratele James Farnsworth a fost influențat de fratele Ball și nu s-a unit întru totul cu adventiștii păzitori ai Sabatului. El a mărturisit acest lucru cu lacrimi. Apoi am făcut apeluri stăruitoare către copii, până când treisprezece s-au ridicat și și-au exprimat dorința de a fi creștini. Printre aceștia erau și copiii fratelui Ball. Unul sau doi au părăsit adunarea, fiind nevoiți să se întoarcă acasă. Un tânăr, cam de vreo 20 de ani, a mers 60 km ca să ne poată vedea și să poată auzi adevărul. Nu susținuse niciodată religia, însă a luat poziție de partea Domnului înainte de a pleca. Aceasta a fost una din cele mai bune întâlniri. La sfârșit, fratele Ball a venit la tatăl tău și i-a mărturisit cu lacrimi că a greșit față de el și l-a implorat să-l ierte. Apoi a venit la mine și a mărturisit că mi-a făcut mult rău. ‘Mă poți ierta și poți să te rogi lui Dumnezeu ca să mă ierte?’ L-am asigurat că l-am iertat, tot așa cum noi nădăjduim să fim iertați. Am împărțit cu el multe lacrimi, simțind că binecuvântarea cerului este asupra noastră. Seara nu am mai avut adunare.

-661-

Joi dimineața ne-am sculat la ora patru. Plouase toată noaptea și încă mai ploua, dar, cu toate acestea, noi ne-am aventurat să plecăm la Bellows Falls, la o distanță de douăzeci și cinci de mile. Primele patru mile le-am parcurs pe o vreme extrem de vijelioasă, fiind nevoie să o luăm pe o potecă ce trecea prin câmpie, ca să ocolim dealurile abrupte. Am călătorit pe arătură și pământ stâncos și aproape că eram aruncați din sanie. Cam pe la răsăritul soarelui furtuna s-a liniștit și am călătorit foarte bine cu sania, până am ajuns la drumul principal. Vremea era foarte blândă; nu am mai avut niciodată o zi atât de frumoasă pentru călătorie. La Bellows Falls, ne-am dat seama că am ajuns cu o oră mai târziu ca să prindem trenul rapid și cu o oră mai devreme pentru trenul personal. Nu am putut ajunge la St. Albans decât la ora 9 seara. Ne-am așezat într-un vagon frumos, am servit masa și ne-am bucurat de mâncarea simplă pe care am avut-o. Apoi ne-am pregătit să dormim, dacă era posibil.

Pe când dormeam, cineva m-a bătut destul de tare pe umăr. M-am uitat și am văzut o doamnă cu o înfățișare plăcută, aplecată spre mine. Ea mi-a spus: ‘Nu mă cunoști? Eu sunt sora Chase. Vagoanele sunt la White River. Opriți-vă doar câteva clipe. Eu locuiesc chiar aici și am venit în fiecare zi săptămâna aceasta și m-am uitat prin vagoane ca să vă întâlnesc.’ Atunci mi-am adus aminte că servisem masa la ea acasă, în Newport. Era atât de bucuroasă că ne-a văzut! Doar ea și mama ei țin Sabatul. Soțul ei este conducător la tren. Ea vorbea repede. Spunea că prețuiește foarte mult publicația noastră Review și că nu este nici o adunare prin apropiere la care să meargă. Ea voia cărți pe care să le împartă vecinilor ei, însă nu avea destui bani pentru ele. Am avut o discuție folositoare, deși scurtă, pentru că trenul a pornit și a trebuit să ne despărțim.

-662-

La Sf. Albans ne-am întâlnit cu frații Gould și A. C. Bourdeau. Fratele B. avea o trăsură acoperită, confortabilă, și doi cai, însă a condus foarte încet, astfel că nu am ajuns la Enosburg decât după ora 1 dimineața. Eram obosiți și înghețați. După ora 2 ne-am așezat să ne odihnim și am dormit până după ora 7.

Sabat dimineață. Este o adunare destul de mare aici, deși drumurile sunt rele, neputându-se folosi nici sania, nici trenul. Fusesem la adunare și am avut ceva timp pentru consfătuire. Tatăl tău vorbește dimineața, iar eu după-amiază. Domnul să ne ajute, aceasta este rugăciunea noastră. Vezi ce scrisoare lungă ți-am scris? Citește-o celor care sunt interesați, mai ales tatălui și mamei White. Tu vezi, Edson, că avem destul de lucru. Sper că tu nu neglijezi să te rogi pentru noi. Tatăl tău lucrează din greu, mult prea greu pentru sănătatea lui. Uneori își dă seama de binecuvântarea specială a lui Dumnezeu, și acest lucru îl reînsuflețește și îi dă dispoziție pentru lucru. Nu ne-am permis să ne odihnim de când am venit în Est; am lucrat cu toată puterea noastră. Fie ca eforturile noastre să fie binecuvântate, spre binele scumpului popor al lui Dumnezeu.

Edson, sper că tu împodobești mărturisirea ta de credință cu o viață ordonată și cuvinte evlavioase. O, fii stăruitor! Fii zelos și perseverent în lucrare. Veghează în vederea rugăciunii. Cultivă umilința și smerenia. Acestea vor fi aprobate de Dumnezeu. Găsește-ți refugiul în Isus; sacrifică iubirea de sine, mândria și tu, fiul meu, fă-ți provizii printr-o bogată experiență creștină, ca să poți fi de folos în orice poziție ți-ar cere Dumnezeu să o ocupi. Caută să lucrezi din toată inima. Lucrul făcut de mântuială nu trece testul judecății. Caută să te depărtezi cu totul de cele lumești. Nu lăsa ca mâinile să-ți fie mânjite, inima întinată, caracterul pătat de întinăciunile acesteia. Păstrează-te deoparte. Dumnezeu face chemarea: ‘Ieșiți din mijlocul lor, și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.’ (2 Corinteni 6, 17.18.) ‘Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frică de Domnul.’ (2 Corinteni 7, 1.)

-663-

Lucrarea este asupra noastră în vederea sfințirii desăvârșite. Când Dumnezeu vede că facem tot ce putem, atunci El ne ajută. Și îngerii ne ajută și vom fi puternici prin Hristos, care ne întărește. Nu neglija rugăciunea personală. Roagă-te pentru tine însuți. Crește în har. Înaintează. Nu sta pe loc, nu te întoarce. Numai înainte, către biruință. Curaj în Domnul, scumpul meu băiat. Bătălia cu vrăjmașul va mai dura doar puțin și apoi vine izbăvirea, și armura va fi depusă la picioarele scumpului nostru Mântuitor. Treci de orice obstacol. Dacă viitorul pare cumva înnorat, nădăjduiește, crede. Norii vor dispărea, iar lumina va străluci din nou. Laudă pe Dumnezeu, spune inima mea, laudă pe Dumnezeu pentru ceea ce a făcut El pentru tine, pentru tatăl tău și pentru mine. Începe cu bine anul cel nou.

Mama ta,

E. G. White”

Posted in

Redesteptare AF

Leave a Comment