Cele ce urmează, cu privire la pastori, ordine și organizație, au o aplicație specială pentru starea de lucruri din Maine.
Capitolul 112 — Pastori, ordine și organizație
Unii pastori au căzut în greșeala de a crede că nu pot vorbi bine decât dacă ridică mult tonul vocii și vorbesc tare și repede. Unii ca aceștia ar trebui să înțeleagă că zgomotul, gălăgia și vorbirea rapidă nu constituie dovada prezenței puterii lui Dumnezeu. Nu puterea vocii este cea care face ca impresia să dureze. Pastorii trebuie să fie cercetători ai Bibliei și trebuie să se aprovizioneze continuu cu temeiuri pentru credința și nădejdea noastră și atunci, fiind pe deplin stăpâni pe voce și simțămintele lor, ei trebuie să prezinte acest adevăr în așa fel, încât oamenii să le poată cântări cu calm și să decidă în privința dovezilor aduse. Și pentru că pastorii vor simți forța argumentelor pe care le prezintă în forma adevărului solemn încercat, ei vor avea zel și vor fi serioși, sârguincioși în ce privește cunoștința lor. Duhul lui Dumnezeu va sfinți în propriile lor suflete adevărurile pe care ei le prezintă altora și ei înșiși vor fi bine udați, după cum ei udă pe alții.
Am văzut că unii dintre pastorii noștri nu înțeleg cum să-și menajeze puterile, astfel încât să lucreze fără să se epuizeze. Pastorii nu trebuie să se roage atât de tare și atât de mult, încât să-și istovească puterea. Nu este necesar să obosim gâtul și plămânii la rugăciune. Urechea lui Dumnezeu este întotdeauna deschisă să asculte cererile pornite din inimă ale umililor Săi slujitori și El nu le cere ca, atunci când I se adresează, să-și istovească organele implicate. Ceea ce contează înaintea lui Dumnezeu este încrederea deplină în El, bizuirea totală, neclintită, pe făgăduințele lui Dumnezeu, credința simplă că El există și că îi va răsplăti pe toți aceia care Îl caută cu stăruință.
Pastorii trebuie să ducă o viață ordonată și să învețe cum să facă mult într-o perioadă scurtă de timp care le este alocată și, în același timp, să aibă o rezervă de putere ca, în cazul în care se va cere un efort în plus, să poată avea suficientă vigoare pentru ocazia respectivă, pe care să o poată folosi fără a-și face rău. Uneori toată puterea pe care o au este necesară pentru un anumit efort, și dacă înainte ei și-au epuizat rezerva de putere și acum nu pot dispune de ea pentru acest efort necesar, tot ce au făcut înainte se pierde. Uneori, este nevoie de toată puterea mintală și fizică pentru a lua o poziție fermă, pentru a desfășura dovezile în cea mai clară lumină și a le prezenta în fața oamenilor în modul cel mai pătrunzător și a face cele mai puternice apeluri. Întrucât sufletele sunt pe punctul de a părăsi rândurile vrăjmașului și a veni de partea Domnului, lupta este foarte aprigă și strânsă. Satana și îngerii lui nu doresc ca vreunul dintre cei ce au slujit sub steagul întunericului să ia poziție de partea Prințului Emanuel, sub steagul Său însângerat.
-646-
Mi-au fost arătate armate aflate în conflict, care au dus o luptă crâncenă. Victoria n-a fost câștigată de nici una dintre ele, iar cei credincioși își dau seama că puterea și forța lor s-a dus și că nu vor fi în stare să-și aducă la tăcere vrăjmașii decât dacă pornesc la atac împotriva lor și le capturează instrumentele de război. Atunci, cu riscul vieții lor, își vor mobiliza toate puterile și se vor năpusti asupra vrăjmașului. Este o luptă înfricoșătoare; însă victoria este câștigată, bastioanele sunt cucerite. Dacă în acel moment critic armata este atât de epuizată încât nu poate porni la ultimul atac și să doboare întăriturile dușmanului, întreaga luptă de zile, săptămâni sau chiar luni este pierdută; și multe vieți sunt sacrificate fără nici un câștig.
O lucrare asemănătoare este în fața noastră. Mulți sunt convinși că noi avem adevărul și totuși ei sunt reținuți pe loc, ca și cum ar fi legați cu niște legături de fier; ei nu îndrăznesc să riște consecințele luării poziției de partea adevărului. Mulți se află în valea hotărârilor, perioadă în care sunt necesare apeluri speciale, apropiate, pătrunzătoare, pentru a-i determina să depună armele în lupta lor și să ia poziție de partea Domnului. Chiar în această perioadă critică, Satana aruncă cele mai puternice capcane în jurul acestor suflete. Dacă slujitorii lui Dumnezeu sunt toți epuizați, cheltuindu-și toată rezerva de putere fizică și mintală, ei gândesc că nu pot face mai mult și adesea părăsesc cu totul câmpul, pentru a începe în altă parte. Și totul, sau aproape totul — timp, mijloace și efort, a fost irosit pentru nimic. Da, este mai rău decât dacă n-ar fi început niciodată lucrarea în acel loc, căci, după ce oamenii au fost mișcați de Duhul lui Dumnezeu, aduși la momentul luării deciziei și lăsați apoi să-și piardă interesul și să decidă împotriva acestor dovezi, ei nu mai pot fi readuși cu ușurință la acel moment în care mințile să le fie din nou sensibilizate de acest subiect. În multe cazuri, ei au luat decizia finală.
-647-
Dacă pastorii și-ar păstra o forță de rezervă, iar în momentul când totul pare să se miște din loc cel mai greu, ar face atunci cele mai stăruitoare eforturi, cele mai puternice apeluri, cele mai bune aplicații și, ca și soldații curajoși, în momentul critic ar porni la atac împotriva vrăjmașului, ei ar câștiga victoria. Sufletele ar avea tăria de a rupe legăturile lui Satana și de a se hotărî pentru viața veșnică. Efortul bine direcționat, la momentul potrivit, va face ca munca de lungă durată făcută anterior să aibă succes, pe când, dacă s-ar părăsi lucrul chiar și numai pentru câteva zile, cauza ar suferi un eșec total. Pastorii trebuie să fie devotați în lucrare, ca și misionarii, și să caute ca eforturile lor să fie cât mai folositoare.
Unii pastori devin foarte zeloși chiar de la începutul unor adunări, își iau asupra lor sarcini pe care Dumnezeu nu le-a cerut de la ei, își istovesc puterile, cântând mult și rugându-se mult și cu voce tare, și apoi sunt obosiți și trebuie să plece acasă să se odihnească. Ce s-a realizat prin acest efort depus? Nimic. Lucrătorii au avut spirit și zel, însă le-a lipsit înțelegerea. Strategia lor nu a fost înțeleaptă. Au călătorit cu trăsura simțămintelor, însă nu s-a câștigat o victorie împotriva vrăjmașului. Fortăreața nu a fost cucerită.
Mi-a fost arătat că pastorii lui Hristos trebuie să se disciplineze în vederea luptei. Este nevoie de mai multă înțelepciune în strategia pe care o folosim în lucrarea lui Dumnezeu decât li se cere generalilor angajați în luptele dintre popoare. Pastorii aleși de Dumnezeu sunt angajați într-o mare lucrare. Ei sunt în război nu numai împotriva oamenilor, dar și împotriva lui Satana și a îngerilor săi. Aici este nevoie de o tactică înțeleaptă. Ei trebuie să cerceteze Biblia și să se dăruiască cu totul lucrării. Când încep lucrul într-un loc, ei trebuie să fie în stare să ofere temeiuri pentru credința noastră, nu într-un mod lăudăros, nu furtunos, ci cu blândețe și teamă. Puterea care va convinge va fi formată din argumente puternice, prezentate cu blândețe și temere de Dumnezeu.
-648-
Lucrarea din aceste vremuri pline de primejdii necesită pastori capabili în cuvânt și învățătură, familiarizați cu Scripturile și care înțeleg temelia credinței noastre. Am fost îndreptată spre aceste pasaje din Scriptură, al căror înțeles nu a fost dobândit de unii pastori: “Ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și teamă.” (1 Petru 3, 15.) “Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.” (Coloseni 4, 6.) “Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului și venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia.” (2 Timotei 2, 24-26.)
Omul lui Dumnezeu, slujitorul lui Hristos, trebuie să fie pe deplin înzestrat pentru orice lucrare bună. De pastori lăudăroși, mândri, nu este nevoie pentru această lucrare bună. Însă este necesar și decorul la amvon. Pastorul Evangheliei nu trebuie să fie nepăsător în ce privește atitudinea lui. Dacă el este reprezentantul lui Hristos, atunci comportamentul, atitudinea și gesturile lui vor fi de o așa manieră, încât nu vor produce dezgust. Pastorii trebuie să aibă rafinament. Ei trebuie să evite gesturile și atitudinile de neîndemânare și trebuie să se încurajeze în a fi umili și cu demnitate în comportament. Ei trebuie să se îmbrace într-o manieră potrivită cu demnitatea funcției lor. Vorbirea lor trebuie să fie în toate privințele solemnă și bine aleasă. Mi-a fost arătat că este greșit să se folosească expresii comune, lipsite de respect, să se relateze anecdote pentru a amuza sau să se prezinte ilustrații comice pentru a stârni râsul. Sarcasmul și jocul cu replicile unui împotrivitor sunt toate în afara rânduielii lui Dumnezeu. Pastorii nu trebuie să aibă simțământul că nu-și pot îmbunătăți vocea sau manierele; se poate face mult. Vocea poate fi cultivată, astfel încât vorbirea, chiar îndelungată, să nu afecteze corzile vocale.