Mărturie 14
Capitolul 109 — Publicarea mărturiilor personale
În Mărturia nr. 13 am redat pe scurt eforturile și necazurile noastre din perioada 19 decembrie 1866 — 21 octombrie 1867. În aceste pagini, voi relata experiența mai puțin dureroasă din ultimele cinci luni.
În această perioadă am scris multe mărturii adresate unor persoane. Și mai am încă de scris, dacă voi avea timp și putere, pentru multe persoane pe care le-am întâlnit în câmpul nostru de lucru, în ultimele cinci luni; însă, care este exact datoria mea în legătură cu aceste mărturii personale a constituit mult timp o chestiune care m-a neliniștit puțin. Cu câteva excepții, eu le-am trimis celor cărora le erau adresate și am lăsat ca acele persoane să dispună de ele așa cum doresc. Rezultatele au fost diferite:
1. Unii au primit cu mulțumire mărturiile și au răspuns într-un spirit bun, trăgând foloase de pe urma lor. Aceștia au vrut ca frații lor să vadă mărturiile și și-au mărturisit liber și în întregime greșelile făcute.
2. Alții au recunoscut că mărturiile cu privire la ei sunt adevărate, însă, după ce le-au citit, le-au pus deoparte ca să rămână în tăcere, în timp ce au făcut puține schimbări în viața lor. Aceste mărturii aveau legătură, mai mult sau mai puțin, cu bisericile de care aparțineau aceste persoane și ar fi putut avea foloase de pe urma lor. Însă acest lucru s-a pierdut pentru că mărturiile acestea au fost tăinuite.
-631-
3. Iar alții s-au răzvrătit împotriva mărturiilor. Unii dintre aceștia au răspuns cu un spirit de căutare de greșeli. Unii au arătat resentimente, mânie și furie și, drept răsplată pentru truda și chinul meu de a scrie aceste mărturii, s-au întors împotriva noastră pentru a ne jigni cât au putut de mult, iar alții m-au ținut ore în șir în discuții personale și au turnat în urechile și inima mea îndurerată plângerile și murmurările, îndreptățirile lor de sine, plângându-și singuri de milă, trecând cu vederea propriile lor greșeli și păcate. Influența acestor lucruri asupra mea a fost teribilă și uneori m-a adus până în pragul disperării. Comportamentul acestor persoane neconsacrate, nemulțumitoare, m-a costat mai multă suferință și mi-a slăbit curajul și sănătatea de zece ori mai mult decât efortul de a scrie aceste mărturii.
Eu am îndurat toate acestea și, în general, frații și surorile mele nu au știut nimic în legătură cu ele. Ei nici măcar nu au avut idee cât efort de acest fel a trebuit să depun și nici câte poveri și suferințe nedrepte au fost aruncate asupra mea. Am făcut unele comunicări personale în dreptul câtorva dintre mărturiile mele și, în unele cazuri, oamenii au fost ofensați pentru că eu nu am publicat și aceste comunicări. Câte au fost este greu de știut și ar fi nepotrivit, pentru că unele dintre acestea se referă la păcate pe care nu este nevoie și nu trebuie să le facem cunoscut în mod public.
Însă, în final, am hotărât ca multe dintre aceste mărturii personale să fie publicate, deoarece toate conțin, într-o măsură mai mare sau mai mică, mustrări și sfaturi valabile pentru sute și mii care se află în aceeași situație. Aceștia trebuie să aibă lumina despre care Dumnezeu a găsit de cuviință că se potrivește în cazul lor. Este o greșeală să-i lipsim de acestea, trimițând o astfel de mărturie unei singure persoane sau într-un singur loc, unde aceasta este ținută ca o candelă sub baniță. Convingerile mele cu privire la datoria mea în acest punct au fost mult întărite de următorul vis:
-632-
Un crâng cu pomi mereu verzi se afla în fața mea. Mai mulți, printre care și eu, lucram printre ei. Mi s-a cerut să cercetez îndeaproape pomii, să văd dacă pot înflori. Am observat că unii erau aplecați și deformați de vânt și aveau nevoie de țăruși pentru sprijin. Am îndepărtat cu grijă murdăria de pe pomii aceia plăpânzi, pe moarte, ca să văd de ce sunt în această stare. Am descoperit viermi la rădăcinile unora dintre ei. Alții nu fuseseră udați cum trebuie și mureau din cauza secetei. Rădăcinile altora erau împleticite, și aceasta era dăunător pentru ei. Lucrarea mea era să explic lucrătorilor diferitele motive pentru care acestor pomi nu le mergea bine. Aceasta era necesar pentru că și pomii de pe alte terenuri puteau fi afectați ca și aceștia și cauza pentru care nu înfloreau și felul cum ar trebui să fie cultivați și tratați trebuie să fie făcute cunoscut.
În această mărturie, eu vorbesc deschis despre cazul sorei Hannah More, nu din dorința de a întrista biserica din Battle Creek, ci dintr-un simțământ al datoriei. Eu iubesc această biserică, în ciuda greșelilor ei. Nu cunosc nici o altă comunitate care să meargă atât de bine în privința faptelor de binefacere și a datoriei generale. Prezint acum înfricoșătoarele fapte legate de acest caz, pentru ca oamenii de pretutindeni să se trezească și să simtă care le este datoria. Nici unul din douăzeci care au o atitudine bună ca adventiști nu trăiește principiile sacrificiului de sine din Cuvântul lui Dumnezeu. Însă nu trebuie ca dușmanii lor, care sunt lipsiți de cele dintâi principii ale învățăturii lui Hristos, să tragă foloase de pe urma faptului că ei au fost dojeniți. Aceasta este dovada că ei sunt copii ai lui Dumnezeu. Cei care nu sunt pedepsiți, spune apostolul, sunt copii nelegitimi, și nu fii. Iar acești copii nelegitimi nu trebuie să triumfe asupra fiilor și fiicelor de drept ai Celui Atotputernic.
-633-
Capitolul 110 — Institutul de sănătate
În numerele anterioare ale Mărturiilor pentru Biserică, am vorbit despre necesitatea ca adventiștii de ziua a șaptea să întemeieze o instituție în folosul celor bolnavi, în special pentru cei suferinzi și bolnavi din mijlocul nostru. Dacă poporul nostru este în stare, din punct de vedere financiar, să facă acest lucru și am îndemnat ca, având în vedere importanța acestei ramuri a marii lucrări de pregătire în vederea întâlnirii cu Domnul cu bucurie în inimă, credincioșii să pună deoparte din banii lor pentru o asemenea instituție. De asemenea, am scos în evidență, așa după cum mi-a fost arătat, câteva dintre primejdiile la care aveau să fie expuși medicii, administratorii și conducătorii care porneau o asemenea întreprindere; și am sperat ca pericolele care mi-au fost arătate să fie evitate. Prin aceasta, totuși eu m-am bucurat în nădejde o perioadă de timp, ca să sufăr apoi dezamăgire și întristare.
Am fost mult interesată de reforma sanitară și am avut speranțe mari cu privire la prosperitatea Institutului de Sănătate. Am simțit, așa cum nimeni altcineva nu putea simți, responsabilitatea de a le vorbi fraților și surorilor mele, în Numele Domnului, cu privire la această instituție și despre datoria lor de a oferi mijloacele necesare. Am urmărit cu mult interes și neliniște progresul acestei lucrări. Când i-am văzut pe cei care administrau și conduceau că se avântă chiar în pericole care mi-au fost arătate și în legătură cu care i-am avertizat atât în public, cât și în discuții personale și prin scrisori, am simțit asupra mea o teribilă povară. Ceea ce mi-a fost arătat ca fiind un loc în care cei suferinzi dintre noi să poată fi ajutați trebuie să fie un loc în care sacrificiul, ospitalitatea, credința și evlavia să fie principiile călăuzitoare. Însă, atunci când s-au făcut apeluri necalificate pentru sume mari de bani, afirmându-se că acțiunile de acolo vor avea o mare valoare pentru fiecare cent depus; când frații care au ocupat anumite poziții la institut păreau mai mult decât doritori să aibă salarii mai mari decât cei care erau mulțumiți cu ceea ce primeau în alte domenii de o importanță egală în marea cauză a adevărului și a reformei; când am aflat cu durere că, pentru a face populară această instituție pentru cei care nu au credința noastră și pentru a ne asigura de ocrotirea lor, spiritul compromisului prindea repede teren la Institut, manifestat fiind prin folosirea apelativelor domnul, domnișoara, doamna, în loc de fratele și sora, și prin distracțiile obișnuite în lume, în care toți puteau fi implicați într-un fel de zbenguială nevinovată, când am văzut aceste lucruri, mi-am spus: Aceasta nu este ceea ce mi-a fost arătat ca fiind o instituție pentru cei bolnavi, care să împărtășească binecuvântarea vădită a lui Dumnezeu. Aceasta este cu totul altceva.
-634-
Cu toate acestea, s-au făcut calcule pentru extinderea clădirilor și se făceau apeluri pentru sume mai mari de bani. Așa cum era atunci condus, nu puteam decât să privesc acest Institut ca fiind pe de-a-ntregul un blestem. Deși câțiva au beneficiat în privința sănătății, influența asupra bisericii din Battle Creek și asupra fraților și surorilor care veneau la institut era atât de rea, încât contracara tot binele făcut și influența aceasta atingea biserici din acest stat și din alte state și era teribil de distrugătoare pentru credința în Dumnezeu și adevărul prezent. Mulți dintre cei care veneau la Battle Creek și care erau niște creștini umili, devotați și de încredere plecau de acolo aproape necredincioși. Influența generală a acestor lucruri a creat prejudecăți împotriva reformei sanitare în mintea multora dintre cei mai umili, cei mai devotați și cei mai buni dintre frații noștri și a distrus credința în Mărturii și în adevărul prezent.
Această stare de lucruri, legată de reforma sanitară și Institutul de Sănătate cu care aveau legătură, și alte lucruri m-au făcut să mă simt datoare să vorbesc așa cum am făcut-o în Mărturia nr. 13. Știam bine că aceasta va produce o reacție mai devreme sau mai târziu și, pentru binele Institutului și al cauzei în general, cu cât avea să fie mai curând, cu atât era mai bine. Dacă lucrurile se îndreptau într-o direcție greșită, în dauna prețioaselor suflete și a cauzei în general, cu cât situația se putea îndrepta mai repede și în direcția cea bună, cu atât avea să fie mai bine. Cu cât s-ar fi înaintat mai repede, cu atât ar fi fost mai mare ruina, mai mare reacția și mai mare descurajarea generală. Lucrarea greșit direcționată trebuia să fie astfel frânată; trebuia să vină timpul pentru îndreptarea greșelilor și pentru a începe din nou în direcția cea bună.
-635-
Lucrarea bună care s-a făcut pentru biserica din Battle Creek toamna trecută, reforma deplină și întoarcerea la Domnul a medicilor, ajutoarelor acestora și a conducătorilor Institutului de Sănătate, acordul general al fraților și surorilor noastre din toate părțile câmpului cu privire la marele obiectiv al Institutului de Sănătate, precum și modul în care acesta să fie condus, la care se adaugă diferitele experiențe de mai bine de un an, nu numai în direcția cea rea, dar și în direcția cea bună, îmi dau mai multă încredere că reforma sanitară și Institutul de Sănătate se vor dovedi un succes așa cum n-au mai fost niciodată înainte. Sper din toată inima să ajung să văd Institutul de Sănătate de la Battle Creek să prospere în toate privințele, la fel ca institutul care mi-a fost arătat mie. Însă este nevoie de timp pentru a îndrepta și a depăși greșelile din trecut. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, acest lucru se poate face și se va face.
Frații care au condus această lucrare au făcut apel la oamenii noștri pentru bani, pe motivul că reforma sanitară constituie o parte a marii lucrări legate de întreita solie îngerească. Prin aceasta, ei au procedat corect. Aceasta este o ramură a marii lucrări a lui Dumnezeu, ce implică sacrificiu, dăruire, spirit caritabil și binefacere. Atunci, de ce trebuie să spună acești frați: “Sumele depuse în acțiuni la Institutul de Sănătate vor avea o mare valoare”, “este o bună investiție”? De ce nu se vorbește la fel despre acțiunile de la Asociația de Publicații, și anume că valorează mult? Dacă acestea constituie două ramuri ale aceleiași mari lucrări de încheiere a pregătirii pentru venirea Fiului omului, de ce nu se spune același lucru? Sau de ce nu se procedează la fel în amândouă cazurile, făcând apel la dărnicie și generozitate? Tocul și glasul care au apelat la prieteni în vederea strângerii fondului pentru publicații nu au îndemnat la asemenea lucruri. De ce atunci să dăm impresia bogaților și lacomilor păzitori ai Sabatului că pot face un mare bine dacă își investesc banii în Institutul de Sănătate și, în același timp, să nu le spunem ceea ce este mai important, iar ei să aibă impresia că vor primi mult pentru fiecare cent investit doar pentru simplul fapt că a fost folosit? S-a făcut apel ca frații să doneze pentru Asociația pentru Publicații și ei au sacrificat cu voioșie, cu noblețe, pentru Domnul și, ca urmare, binecuvântarea lui Dumnezeu a fost asupra acestei ramuri a marii lucrări. Însă există motive de temere pentru că El nu are plăcere de felul cum s-au strâns fondurile pentru Institutul de Sănătate și că binecuvântarea Lui nu va fi asupra acelei instituții pe deplin, până când aceste rele nu vor fi îndreptate. În apelul meu către frați pentru această instituție, am spus în Testimony for the church, vol 1, No. 11, page 492: