Capitolul 94 — Înșelăciunea bogățiilor
Unii dintre cei ce susțin a crede adevărul duc lipsă de discernământ și nu apreciază valoarea morală. Persoanele care se laudă cu credincioșia lor față de lucrare și vorbesc ca și când ei ar ști tot ce este vrednic de a fi cunoscut nu au o inimă umilă. S-ar putea ca aceștia să aibă bani și averi și aceasta este suficient pentru a le oferi influență în fața unora; însă, prin aceasta, nu vor câștiga nici un pic favoarea lui Dumnezeu. Banii au putere și exercită o influență puternică. Adesea, desăvârșirea caracterului și valoarea morală sunt trecute cu vederea dacă sunt deținute de cei săraci. Însă la ce Îi folosesc lui Dumnezeu banii sau moșiile? Vitele de pe mii de dealuri Lui îi aparțin. Lumea, cu tot ce este pe ea, este a Lui. Locuitorii pământului sunt ca niște lăcuste în fața Lui. Oamenii și bogățiile lor sunt ca firele de praf care se așează pe cântar.
Oamenii își privesc adesea bogățiile și spun: Prin înțelepciunea mea am dobândit aceste bogății. Însă cine le-a dat putere să adune bogății? Dumnezeu este Cel care le-a dat iscusința pe care o au, însă, în loc să-I dea Lui slavă, ei și-o atribuie lor înșiși. El îi va încerca, îi va pune la probă și va arunca în țărână slava lor; El le va lua puterea și le va risipi averile. În loc de binecuvântare, ei vor avea blestem. O faptă rea sau exploatarea sau devierea de la calea cea bună nu este tolerată mai mult la cel ce deține bogății decât la cel ce nu le are. Toate bogățiile pe care le-au avut vreodată cei bogați nu ar avea suficientă valoare pentru a acoperi cel mai mic păcat în fața lui Dumnezeu; acestea nu ar putea fi acceptate ca preț de răscumpărare pentru nelegiuire. Doar pocăința, adevărata umilință, o inimă zdrobită și un spirit pocăit sunt acceptate de Dumnezeu. Și nici un om nu poate avea adevărata umilință, dacă aceasta nu poate fi văzută de ceilalți. Dumnezeu nu poate accepta nimic mai puțin decât pocăința, mărturisirea și părăsirea păcatului.
-537-
Mulți bogați și-au dobândit bogățiile prin târguieli pe care le-au făcut ei înșiși, trăgând foloase, iar semenii lor săraci sau frații lor au fost dezavantajați; și tot acești oameni triumfă, lăudându-se cu istețimea și dibăcia lor în afaceri. Însă blestemul lui Dumnezeu va cădea asupra fiecărui dolar obținut în acest fel și asupra venitului mâinilor lor. Pe când îmi erau arătate aceste lucruri, am putut vedea puterea acestor cuvinte ale Mântuitorului: “Este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” (Matei 19, 24.) Cei care au iscusința de a dobândi averi trebuie să vegheze continuu, căci, dacă nu, lăcomia lor îi va duce pe o cale rea și ei nu vor mai fi cu totul cinstiți. În acest fel, mulți cad în ispită, se îmbogățesc peste măsură, apreciază un lucru mai mult decât valorează în realitate și sacrifică principiile generozității, bunăvoinței și nobleții pentru un câștig mârșav.
Mi-a fost arătat că mulți dintre cei ce susțin că sunt păzitori ai Sabatului iubesc atât de mult lumea și lucrurile din lume, încât au ajuns să fie întinați de spiritul și influența acesteia, divinul a dispărut din caracterul lor, diabolicul luându-i locul, schimbându-i pentru a sluji scopurilor lui Satana, fiind astfel instrumente ale nedreptății. Apoi, în contrast cu acești oameni, i-am văzut pe oamenii săraci, dar harnici și cinstiți, care sunt gata de a-i ajuta pe cei care au nevoie de ajutor, care mai degrabă ar suferi ei înșiși dezavantaje decât să dea dovadă de un spirit atât de lacom și acaparator ca aceștia; oameni care prețuiesc o conștiință curată și dreaptă, chiar în privința lucrurilor mici, socotindu-le de o valoare mai mare decât bogățiile. Ei sunt întotdeauna gata de a-i ajuta pe alții, atât de dornici de a face tot binele care le stă în putere, încât ei nu își adună bogății; veniturile lor pământești nu cresc. Dacă există ceva care să necesite mijloace sau brațe de lucru, ei sunt cei dintâi interesați și care răspund și adesea fac mai mult decât le stă de fapt în putere, în acest fel lipsindu-se pe ei înșiși de unele bunuri de care au nevoie, pentru a putea face bine.
-538-
Deoarece acești oameni se pot lăuda cu puțin în privința comorilor pământești, s-ar putea să fie priviți ca fiind lipsiți de iscusință, judecată și înțelepciune. Pot fi socotiți ca fiind fără valoare, iar influența lor să nu fie apreciată de oameni; însă cum îi privește Dumnezeu pe acești sărmani oameni înțelepți? Ei au preț în ochii Săi și, deși nu își sporesc comoara de pe pământ, își strâng o comoară nepieritoare în ceruri. Făcând astfel, ei dovedesc o înțelepciune superioară celei dovedite de așa-zișii creștini inteligenți, calculați și acaparatori, așa după cum divinul, sau dumnezeiescul, este superior lucrurilor pământești, firești și satanice. Valoarea morală este ceea ce prețuiește Dumnezeu. Un caracter creștin nepătat de avariție, definit prin calm, blândețe și umilință, este mai prețios în ochii Lui decât aurul cel mai pur, chiar decât aurul din Ofir.
Cei bogați vor fi puși la probă mult mai mult decât au fost vreodată. Dacă ei fac față testului și biruie defectele din caracterul lor și, ca ispravnici credincioși ai lui Hristos, înapoiază lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale Lui, li se va spune: “Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25, 23.)
Am fost apoi îndreptată spre pilda ispravnicului necredincios: “Și Eu vă zic: Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice. Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari; și cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept și în cele mari. Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății? Și dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” (Luca 16, 9-12.)
Dacă oamenii nu Îi dau lui Dumnezeu ceea ce El le-a împrumutat spre a fi folosit pentru slava Sa, în acest fel jefuindu-L, ei vor avea o pierdere totală. El le-a împrumutat mijloace pe care le pot înmulți, nepierzând nici o ocazie de a face bine, în acest fel făcându-și o comoară în ceruri. Însă dacă, precum cel ce a avut un singur talant, ei îl ascund, temându-se că Dumnezeu va dobândi ceea ce a câștigat talantul lor, ei nu doar că își vor pierde ceea ce ar fi câștigat sporind talantul care în cele din urmă va fi înmânat ispravnicului credincios, dar vor pierde și ceea ce le dăduse Dumnezeu inițial cu care să lucreze. Pentru că L-au jefuit pe Dumnezeu, ei nu și-au strâns comori în ceruri și își vor pierde, de asemenea, și comoara pământească. Ei nu au locuință nici pe pământ și nici un Prieten în ceruri care să îi primească în locuința veșnică a celor neprihăniți.
Domnul Hristos a declarat: “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ținea la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6, 24) — nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și bogățiilor voastre. “Fariseii de asemenea, care erau iubitori de bani, au auzit aceste lucruri și își băteau joc de El.” Observați cuvintele adresate lor de Isus: “Voi căutați să vă arătați neprihăniți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaște inimile: pentru că ceea ce este înălțat între oameni (adică bogățiile dobândite prin exploatare, înșelare, îmbogățire peste măsură, fraudă sau pe orice altă cale necinstită) constituie o urâciune în ochii lui Dumnezeu.” (Luca 16, 14.15.) Apoi Domnul Hristos prezintă cele două caractere — bogatul, care se îmbrăca în porfiră și in subțire și care ducea o viață plină de veselie și strălucire, și Lazăr, care se afla într-o sărăcie jalnică, dezgustător la privit și care cerșea câteva firimituri pe care bogatul nu le prețuia. Mântuitorul Își spune părerea cu privire la amândoi. Deși Lazăr era sărac și se afla într-o stare jalnică, el avea adevărata credință, adevărata valoare morală pe care Dumnezeu le-a văzut și pe care El le-a considerat de o valoare atât de mare, încât l-a luat pe suferindul sărac, disprețuit, și l-a așezat în cea mai înaltă poziție, în timp ce bogatul onorat și iubitor de plăceri a fost azvârlit afară din prezența lui Dumnezeu și aruncat în mizerie și necaz de nedescris. Dumnezeu nu a prețuit bogățiile acestui om bogat, pentru că el nu avea adevărata valoare morală. Caracterul lui era deficitar. Bogățiile lui nu l-au recomandat înaintea lui Dumnezeu și nu au avut nici o influență spre a-și asigura favoarea Lui.
-540-
Prin această parabolă, Domnul Hristos a vrut să-i învețe pe ucenici să nu judece valoarea oamenilor în funcție de bogățiile lor sau de onorurile pe care le primesc de la alții. Așa făceau fariseii care, deși posedau atât bogății, cât și onoare lumească, erau fără valoare în ochii lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, erau disprețuiți și respinși de El, alungați din privirea Sa, fiind dezgustători pentru că nu aveau valoare morală sau tărie de caracter. Ei erau corupți, păcătoși și odioși în ochii Lui. Omul sărac, disprețuit de semenii lui muritori și neplăcut privirilor lor, avea valoare în ochii lui Dumnezeu pentru că avea tărie și valoare morală, lucru care l-a calificat spre a fi introdus în societatea îngerilor curați și sfinți și a fi moștenitor împreună cu Dumnezeu și cu Hristos.
În cadrul însărcinării pe care i-o dă, Pavel îl avertizează pe Timotei cu privire la o clasă de oameni care nu prețuiesc cuvintele sănătoase și care apreciază în mod greșit bogățiile. El spune: “Dacă învață cineva pe oameni învățătură deosebită și nu se ține de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos și de învățătura care duce la evlavie, este plin de mândrie și nu știe nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost și a certurilor de cuvinte, din care se nasc pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricați la minte, lipsiți de adevăr și care cred că evlavia este un izvor de câștig. Ferește-te de astfel de oameni. Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. Căci noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem dar cu ce să ne hrănim și să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea și blândețea. Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.” (1 Timotei 6, 3-12.) “Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe, să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții, așa ca să-și strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să poată apuca viața veșnică.” (1 Timotei 6, 17-19.)
-541-
În epistola sa către Timotei, Pavel vrea să imprime în minte nevoia de a da astfel de sfaturi, încât acestea să îndepărteze înșelăciunea care îi fură atât de ușor pe cei bogați, aceasta din cauză că socotesc că datorită bogățiilor lor ei sunt superiori celor săraci și că datorită iscusinței de a dobândi sunt superiori în înțelepciune și judecată; pe scurt, ei socotesc acest câștig drept evlavie. Aceasta este o amăgire teribilă. Cât de puțini dau atenție însărcinării pe care a dat-o Pavel lui Timotei, de a o face cunoscută celor bogați! Cât de mulți se amăgesc pe ei înșiși că lăcomia lor este evlavie! Pavel declară: “Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.” Deși se poate ca bogații să-și dedice întreaga viață scopului de a dobândi bogății, ei nici nu aduc nimic în această lume, nici nu iau cu ei nimic din această lume. Ei trebuie să moară față de aceste lucruri și să se lase de ceea ce îi costă atât de multă muncă. Pentru a dobândi aceste avuții, ei pun totul în joc, chiar și interesele lor veșnice, pierzând ambele lumi.
Pavel arată ce riscuri își asumă oamenii pentru a deveni bogați. Însă mulți sunt hotărâți să fie bogați, aceasta fiind preocuparea lor, și în zelul lor, cele veșnice sunt trecute cu vederea. Ei sunt orbiți de Satana, care îi face să creadă că doresc acest câștig pentru un scop bun; ei își calcă pe conștiință, se înșeală singuri și doresc continuu bogății, cu lăcomie. Unii ca aceștia s-au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu multe chinuri. Ei și-au sacrificat principiile lor nobile, înalte, au renunțat la credința lor pentru bogăție, iar dacă nu sunt dezamăgiți în scopul pe care îl au, ei sunt dezamăgiți datorită faptului că au presupus că aceste bogății le vor aduce fericire. Ei sunt încurcați, copleșiți de griji; au ajuns sclavi ai avariției lor și au dus familiile lor cu sila în aceeași sclavie, iar foloasele pe care le culeg sunt “o mulțime de chinuri”. “Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe, să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele.” (1 Timotei 6, 17.) Oamenii nu trebuie să-și strângă bogății, din care nu trag nici un folos, lipsindu-se de bucuria vieții și, de fapt, devenind sclavi cu scopul de a-și reține sau spori comoara pământească.
-542-
Apostolul Pavel arată care este singura folosire corespunzătoare a bogățiilor și îi cere lui Timotei să-i îndemne pe cei bogați să facă bine, ca să poată fi bogați în fapte bune, gata să comunice, să dea altora, căci, făcând astfel, ei își strâng drept comoară pentru ei înșiși o bună temelie pentru timpul care va veni — cu referire la timpul sfârșitului, ca să poată să apuce viața veșnică. Învățăturile lui Pavel se armonizează perfect cu cuvintele lui Hristos: “Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice.” (Luca 16, 9.) Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. În aceasta constă marele secret al fericirii, adevărata prosperitate atât sufletească, cât și trupească.