Capitolul 91 — Păzirea corespunzătoare a Sabatului
La 25 decembrie 1865, mi-a fost arătat că se dovedește prea multă neglijență în privința păzirii Sabatului. Nu există acea dispoziție de a îndeplini datoriile lumești în cadrul celor șase zile lucrătoare pe care Dumnezeu le-a dat omului și grija de a nu călca nici măcar o singură oră din timpul sfânt, pe care Dumnezeu L-a pus deoparte pentru El Însuși. Nu există nici o lucrare care să fie atât de importantă pentru om, încât să-l facă să calce porunca a patra a lui Iehova. Sunt cazuri în care Domnul Hristos a îngăduit să se facă ceva în Sabat, atunci când este vorba de salvarea vieții oamenilor și animalelor. Însă, dacă încălcăm litera poruncii a patra în folosul nostru, pentru un avantaj financiar, noi ajungem călcători ai Sabatului și suntem vinovați de călcarea tuturor poruncilor, căci, dacă greșim într-una singură, ne facem vinovați de toate. Dacă pentru bogăție călcăm porunca expresă a lui Iehova, cum dovedim noi că îndeplinim porunca de a ne opri piciorul în ziua Sabatului? Unde punem noi limitările? Dacă păcătuim într-un lucru mic și socotim că nu facem cine știe ce păcat, conștiința se împietrește, simțurile se tocesc, până când putem ajunge chiar mai departe, muncind din ce în ce mai mult în Sabat, între timp amăgindu-ne că suntem păzitori ai Sabatului, când, potrivit cu standardul lui Hristos, noi călcăm toate poruncile sfinte ale lui Dumnezeu. Păzitorii Sabatului greșesc în această privință; însă Dumnezeu vorbește foarte clar și toți aceia care consideră că pot câștiga astfel ceva timp și anumite foloase, încălcând într-o mică măsură timpul care aparține Domnului, vor avea de pierdut, mai curând sau mai târziu. El nu îi poate binecuvânta așa cum I-ar plăcea să o facă, pentru că ei Îi dezonorează Numele și nu apreciază preceptele Sale la adevărata lor valoare. Blestemul lui Dumnezeu va fi asupra lor, iar ei vor pierde de zece sau douăzeci de ori mai mult decât au câștigat. “Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi?… Sunteți blestemați, câtă vreme căutați să mă înșelați, tot poporul în întregime.” (Maleahi 3, 8.9.)
-532-
Dumnezeu i-a dat omului șase zile în care să lucreze pentru el însuși, însă a rezervat o zi în care El să fie în mod special onorat. Lui trebuie să I se dea slavă, iar autoritatea să-I fie respectată. Cu toate acestea omul Îl jefuiește pe Dumnezeu, furând puțin timp din acela pe care Creatorul l-a pus deoparte pentru El Însuși. Dumnezeu a pus deoparte ziua a șaptea ca zi de odihnă pentru om, atât spre binele omului, cât și spre slava Sa. El a știut că omul avea să aibă nevoie de o zi de odihnă după trudă și griji și că sănătatea avea să-i fie pusă în primejdie fără o perioadă de relaxare după munca și încordarea din cele șase zile.
-533-
Sabatul a fost întocmit spre folosul omului; a călca în mod conștient porunca cea sfântă, care interzice lucrul în ziua a șaptea, este o crimă în ochii cerului, de o asemenea gravitate încât, sub legea mozaică, se cerea moartea celui ce o înfăptuia. Însă aceasta nu este tot ce are de suferit cel ce calcă această poruncă, deoarece Dumnezeu nu va lua în cer pe nimeni care calcă porunca Sa. Acesta va trebui să sufere și pedeapsa morții a doua, care reprezintă pedeapsa deplină și finală pentru cel ce calcă Legea lui Dumnezeu.
Capitolul 92 — Sentimente politice
Pe data de 25 decembrie 1865, mi-au fost arătate la Rochester, New York, multe lucruri legate de poporul lui Dumnezeu și lucrarea Sa pentru aceste vremuri de pe urmă. Am văzut că mulți dintre cei care pretind că sunt păzitori ai Sabatului vor pierde viața veșnică. Ei nu țin cont de avertizările date israeliților și fac aceleași greșeli pe care le-au făcut aceștia, prin căile lor rele. Dacă ei continuă în aceste păcate, vor cădea ca și israeliții și nu vor vedea Canaanul ceresc. “Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.” (1 Corinteni 10, 11.)
Am văzut că mulți vor pierde din vedere acest aspect al împărăției. Dumnezeu pune la probă și încearcă pe poporul Său și mulți nu vor putea trece testul caracterului, măsura lui Dumnezeu. Mulți vor avea mult de lucru pentru a-și învinge trăsăturile de caracter și a fi fără pată sau zbârcitură, sau altceva de felul acesta, fără cusur înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Mulți dintre cei ce susțin că sunt păzitori ai Sabatului nu vor putea fi de nici un folos pentru cauza lui Dumnezeu sau a bisericii fără a face o reformă deplină în viața lor. Mulți păzitori ai Sabatului nu sunt drepți înaintea lui Dumnezeu prin vederile politice pe care le au. Ei nu sunt în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu sau în unitate cu corpul credincioșilor păzitori ai Sabatului. Vederile lor nu corespund cu principiile credinței noastre. A fost dată suficientă lumină pentru cei ce sunt dispuși să se îndrepte. Toți cei care mențin încă vederi sau sentimente politice, care nu sunt conform cu spiritul adevărului, trăiesc călcând principiile cerului. De aceea, atâta timp cât rămân astfel, ei nu pot avea spiritul libertății și al sfințirii.
-534-
Principiile și poziția lor în probleme politice constituie un mare obstacol în calea înaintării lor spirituale. Acestea le sunt o cursă continuă și o ocară pentru credința noastră, iar cei care își mențin aceste principii vor fi aduși în cele din urmă exact acolo unde dorește vrăjmașul să-i aibă, despărțiți de creștinii păzitori ai Sabatului. Acești frați nu pot primi aprobarea lui Dumnezeu atâta timp cât ei nu simpatizează rasa de culoare și sunt oponenți ai principiilor republicane, curate, ale guvernului nostru. Dumnezeu nu poate aproba răzvrătirea pe pământ așa cum nu a aprobat-o nici în ceruri, când marele rebel a pus sub semnul întrebării temelia guvernării lui Dumnezeu și a fost aruncat de acolo împreună cu toți cei care au simpatizat cu el în această răzvrătire.
Capitolul 93 — Camăta
În viziunea care mi-a fost dată la Rochester, New York, pe data de 25 decembrie 1865, mi-a fost arătat că păzitorii Sabatului ar trebui să aibă în vedere subiectul luării de camătă sau dobândă. Oamenii bogați nu au dreptul să ia dobândă de la frații lor săraci, însă ei pot primi dobândă de la cei necredincioși. “Dacă fratele tău sărăcește și nu mai poate munci lângă tine, să-l sprijini…. Să nu iei de la el nici dobândă, nici camătă; să te temi de Dumnezeul tău și fratele tău să trăiască împreună cu tine. Să nu-i împrumuți banii tăi cu dobândă și să nu-i împrumuți merindele tale pe camătă.” (Leviticul 25, 35-37.) “Să nu ceri nici o dobândă de la fratele tău; nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobândă. De la străin vei putea să iei dobândă, dar de la fratele tău să nu iei, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot ce vei face în țara pe care o vei lua în stăpânire.” (Deuteronom 23, 19.20.)
-535-
Păzitorii Sabatului L-au întristat pe Dumnezeu prin spiritul lor avar. Dorința lor după câștig este atât de puternică, încât ei trag foloase de pe urma fraților săraci, nenorociți, care se află în necaz, și adaugă astfel la banii pe care îi au, deja mulți, în timp ce acești frați săraci suferă din cauza acestor bani. “Sunt eu păzitorul fratelui meu?” este limbajul inimii lor.
Cu câțiva ani în urmă, câțiva frați săraci au fost în primejdia de a-și pierde sufletele datorită unor impresii greșite. Pretutindeni Satana îi ispitea cu privire la cei bogați. Acești frați săraci așteptau mereu să obțină favoruri când era de datoria lor să se bizuie pe propriile lor puteri; și dacă li s-ar fi făcut favoruri, acesta ar fi fost cel mai rău lucru care li s-ar fi putut face. Peste tot Satana a căutat să-i ispitească pe cei săraci din rândurile păzitorilor Sabatului. Unii, fără judecată și fără înțelepciune, au apucat pe propria lor cale și nu au vrut să ceară sfat sau să-l urmeze. Cei de felul acesta a trebuit să sufere urmările socotelilor lor mizerabile și, totuși, tot aceștia considerau că trebuie să fie ajutați de frații lor care au averi. Era nevoie ca aceste lucruri să fie îndreptate. Prima clasă menționată nu și-a dat seama ce răspunderi au cei bogați și nici câtă grijă și tulburare au ei datorită mijloacelor pe care le posedă. Tot ce puteau vedea era că aceștia aveau bani pe care să-i folosească, iar ei nu aveau. Și, în general, cei bogați i-au privit pe toți săracii în aceeași lumină, când, de fapt, există o clasă de săraci care fac tot ce le stă în putere pentru a da slavă lui Dumnezeu, de a face bine, de a trăi pentru adevăr. Aceste persoane sunt de mare valoare. Judecata lor este bună, spiritul lor este de valoare în ochii lui Dumnezeu, iar binele pe care ei îl fac pe căile lor modeste este de zece ori mai mare decât cel făcut de cei bogați, deși cei din urmă s-ar putea să dea sume mari de bani cu anumite ocazii. Cei bogați nu-și dau seama că este nevoie de a face bine, de a fi bogați în fapte bune, gata de a împărți, de a comunica.