În însărcinarea pe care le-a dat-o Isus ucenicilor Săi, El le-a spus: “Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer; și orice veți dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer.” (Matei 18, 18.) Dacă aceasta este lucrarea plină de răspundere înfricoșătoare a pastorilor lui Dumnezeu, cât de important este atunci ca ei să i se consacre cu totul și să vegheze asupra sufletelor, ca unii care vor da socoteală pentru aceasta. Trebuie oare să se strecoare aici vreun interes lăturalnic sau egoist, care să abată inima de la lucrare? Unii pastori zăbovesc prea mult pe la casele lor, iar în Sabat aleargă și apoi se întorc și își epuizează energiile în treburile fermei sau ale gospodăriei. Ei lucrează pentru ei înșiși în timpul săptămânii, iar restul de energii istovite le folosesc lucrând pentru Domnul. Însă El nu acceptă asemenea eforturi slabe. Ei nu își cruță eforturile mintale și fizice. Cele mai bune eforturi ale lor sunt slabe. Însă după ce s-au ocupat și s-au încurcat în toate zilele de lucru ale săptămânii cu grijile și îngrijorările acestei vieți, ei sunt cu totul neînstare pentru lucrarea cea înaltă, sfântă, importantă a lui Dumnezeu. Destinul sufletelor depinde de calea pe care apucă și de hotărârile pe care le iau. Cât de important este atunci ca ei să fie cumpătați în toate lucrurile, nu doar în mâncare, ci și în muncă, astfel ca tăria lor să fie neabătută și cu totul consacrată chemării lor celei sfinte.
Unii care susțin că ei cred în adevărul prezent au făcut o mare greșeală: au introdus negustoria în cursul unor serii de adunări, iar prin afacerile lor, au distras mințile oamenilor de la scopul întrunirilor. Dacă ar fi acum pe pământ, Domnul Hristos i-ar izgoni pe acești vânzători și traficanți, fie că sunt pastori, fie că sunt membri, cu un bici din curele subțiri, ca atunci când a intrat în Templul din vechime și “a dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei și le-a zis: ‘Este scris: Casa Mea se va chema o Casă de rugăciune. Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari’.” (Matei 21, 12.13.) Acești traficanți poate că s-au scuzat că articolele pe care le aveau de vânzare erau pentru jertfe. Însă ținta lor era de a obține câștig, de a obține bani, de a acumula.
-472-
Mi-a fost arătat că, dacă facultățile morale și intelectuale nu ar fi fost întunecate prin obiceiuri rele de viețuire, pastorii și membrii ar fi putut discerne mai repede rezultatele rele ale amestecării lucrurilor sfinte cu cele obișnuite. Pastorii care au stat la amvon și au ținut o cuvântare dintre cele mai solemne, iar apoi s-au ocupat de negustorie, făcând pe vânzătorii chiar în Casa lui Dumnezeu, au distras mințile ascultătorilor de la impresiile primite și au distrus roada lucrului lor. Dacă simțurile nu le-ar fi fost tocite, ei ar fi avut discernământul să știe că au coborât lucrurile sfinte la același nivel cu cele comune. Sarcina de a vinde publicațiile noastre nu trebuie să stea asupra pastorilor care lucrează cu cuvântul și învățătura. Timpul și tăria lor trebuie păstrate pentru ca să fie folosite cu totul în seriile de întruniri. Ei nu trebuie să-și folosească timpul și puterea pentru a vinde cărțile noastre, când acestea pot fi foarte bine aduse înaintea publicului de către aceia care nu au asupra lor sarcina predicării Cuvântului. Atunci când se pătrunde în câmpuri noi, s-ar putea să fie necesar ca pastorul să ia publicații cu el, pe care să le ofere spre vânzare oamenilor, și s-ar putea să fie necesar în alte împrejurări să facă tranzacții de afaceri în vederea publicațiilor. Însă o asemenea lucrare trebuie evitată ori de câte ori poate fi făcută de altcineva.
Pastorii au tot ceea ce le trebuie pentru a propovădui cuvântul și, după ce au rostit solemnul adevăr în fața poporului, ei trebuie să aibă o demnitate umilă ca predicatori ai mărețului adevăr și ca reprezentanți ai adevărului prezentat poporului. După ce au depus efort, ei au nevoie de odihnă. Chiar vânzarea de cărți referitoare la adevărul prezent reprezintă o grijă, o povară pentru minte și o oboseală pentru corp. Dacă există din aceia care au forțe de rezervă și care pot fi împovărați fără să li se facă rău, există o lucrare importantă pentru ei, și aceasta doar a început atunci când au rostit adevărul în fața poporului. Apoi vine predicarea exemplară, grija atentă, preocuparea de a face bine altora, discuțiile, vizitele și conversația la gura sobei din casă în casă, încercarea de a înțelege starea minții și starea spirituală a celor care au ascultat cuvântarea rostită de buzele lor; îndemnând pe unul, sfătuind, mustrând pe altul, mângâind pe cei în necaz, în suferințe, și pe cei deznădăjduiți. În măsura în care este posibil, mintea nu trebuie să fie obosită pentru ca ei să poată fi oameni eficienți, care să lucreze “la timp și ne la timp.” Ei trebuie să asculte de sfatul dat de Pavel lui Timotei: “Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele.” (1 Timotei 4, 15.)
-473-
Unii socotesc că răspunderea pe care o au este foarte ușoară. Ei simt că, după ce părăsesc amvonul, lucrarea lor s-a terminat. Este o datorie și aceea de a face vizite, de a discuta; iar oamenii într-adevăr dornici de tot binele care este pentru ei și care doresc să audă și să asculte pentru a putea vedea clar toate lucrurile nu sunt mulțumiți și satisfăcuți. Pastorii se scuză pentru că sunt obosiți și totuși unii dintre ei își istovesc puterile și își risipesc timpul într-o muncă pe care alții ar putea-o face tot așa de bine ca și ei. Ei trebuie să-și păstreze puterea morală și fizică pentru ca, în calitate de lucrători credincioși ai lui Dumnezeu, să poată dovedi destoinicia lucrării lor.
În fiecare loc important trebuie să existe un spațiu de depozitare pentru publicații. Iar cineva care apreciază cu adevărat adevărul să se preocupe să pună aceste cărți în mâinile celor care le vor citi. Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini și cei câțiva lucrători cu experiență pe care îi avem acum în câmp au tot ceea ce le este necesar pentru a lucra cu cuvântul și învățătura. Se vor ridica bărbați care vor avea pretenția că Dumnezeu a pus asupra lor sarcina de a propovădui adevărul. Toți cei de felul acesta trebuie încercați, puși la probă. Ei nu trebuie scutiți de toate grijile sau să fie puși în poziții de răspundere de îndată; ci trebuie să fie încurajați dacă merită să fie încurajați, să dea dovadă cu totul de destoinicia lor. Nu ar fi cel mai bine ca oameni de felul acesta să se amestece în lucrul altora, ci mai întâi ei să fie lăsați să lucreze împreună cu cineva cu experiență și înțelepciune, care va vedea în curând dacă ei pot exercita o influență spre mântuire. Predicatorii tineri care nu au simțit niciodată oboseala lucrului și nici cum li se istovesc puterile mintale și fizice nu trebuie încurajați să spere la un suport pe lângă munca fizică pe care o efectuează ei, căci acest lucru le va face rău și va constitui o momeală să angajezi în lucrare bărbați care nu pot contribui cu nimic la povara lucrării sau a responsabilității ce zace asupra pastorilor aleși de Dumnezeu. Unii ca aceștia vor avea pretenția că știu să-i învețe pe alții, când ei înșiși de-abia au învățat primele principii.
-474-
Mulți dintre cei ce susțin că sunt de partea adevărului nu sunt sfințiți de acesta și nu sunt înzestrați cu înțelepciune. Poporul lui Dumnezeu, în general vorbind, are o minte lumească și s-a îndepărtat de simplitatea Evangheliei. Aceasta este cauza pentru marea lor lipsă de discernământ spiritual în felul lor de a proceda cu pastorii. Dacă un pastor predică vorbind liber, unii îl vor lăuda în față. În loc să zăbovească asupra adevărurilor pe care pastorul le-a rostit, dovedind astfel că nu sunt niște ascultători uituci, ci niște împlinitori cu fapta, ei îl înalță pe acesta, referindu-se la ceea ce a făcut el. Ei insistă asupra virtuților bietei unelte, însă Îl uită pe Domnul Hristos, Cel care S-a folosit de acel instrument omenesc. De la căderea lui Satana, care a fost odinioară un înger înălțat în slavă, pastorii au decăzut mereu datorită înălțării lor. Păzitorii neînțelepți ai Sabatului au făcut mult pe plac diavolului, lăudându-și pastorii. Au fost ei oare conștienți că astfel îl ajutau pe Satana în lucrarea lui? Ar fi intrat în panică dacă și-ar fi dat seama de ceea ce au făcut. Ei au fost orbiți, nu au stat în sfatul lui Dumnezeu. Îmi ridic glasul în semn de avertizare împotriva lăudării și lingușirii pastorilor. Am văzut răul, răul înfricoșător din acest lucru. Niciodată, niciodată să nu rostiți vreun cuvânt de laudă a pastorilor în fața lor. Înălțați-L pe Dumnezeu. Respectați întotdeauna pe pastorul credincios, fiți conștienți de poverile lui și ușurați-le dacă puteți; însă nu îl lingușiți, pentru că Satana este cel care stă în turnul lui de veghe pentru a face el însuși o astfel de lucrare.
-475-
Pastorii nu trebuie să folosească lingușirea sau să înalțe ființa omenească. A existat întotdeauna și este încă marea primejdie de a greși în acest punct, de a nu face diferențierea între ceea ce este sănătos și greșeala de a-i linguși prin atenții speciale, dacă nu chiar prin cuvinte. Există pericolul de a “admira persoana” de dragul câștigului, însă, făcând astfel, se pun în primejdie interesele veșnice. Pastorul poate să ajungă favoritul special al vreunui om bogat și acesta poate fi foarte mărinimos cu el; acest lucru îl satisface pe pastor, care la rândul lui răsplătește cu laude bunăvoința dătătorului său. Numele acestuia ajunge să fie înălțat, poate chiar să apară tipărit în publicații, deși este posibil ca dătătorul să nu fie deloc vrednic de încrederea care i se acordă. Mărinimia acestuia nu provine din principiul adânc, viu, de a face bine cu mijloacele pe care le are, de a contribui la înaintarea cauzei lui Dumnezeu pe care el o apreciază, ci din motive egoiste, din dorința de a fi socotit generos. S-ar putea ca el să fi dat dintr-un impuls și generozitatea sa să nu izvorască dintr-un principiu adânc. Poate că a fost mișcat, ascultând adevărul senzațional, și pentru moment și-a deschis portofelul; totuși, în ultimă instanță, generozitatea sa nu are un motiv profund. El dă din când în când; portofelul lui se deschide spasmodic și se închide la fel. Nu merită să fie condamnat pentru că este în adevăratul sens al cuvântului un om stăpânit de imbolduri, și dacă nu se convertește pe deplin, atât el, cât și portofelul lui, vor auzi denunțul disprețuitor: “Ascultați acum, voi, bogaților! Plângeți și tânguiți-vă din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi. Bogățiile voastre au putrezit și hainele voastre sunt roase de molii.” (Iacov 5, 1.2.) Unii ca aceștia se vor trezi în cele din urmă că singuri s-au înșelat amarnic. Aceia care le-au lăudat generozitatea spasmodică l-au ajutat pe Satana să-i înșele și să-i facă să creadă că sunt foarte mărinimoși, gata de sacrificiu, când, de fapt, ei nu cunosc cele dintâi principii ale generozității și sacrificiului de sine.