Capitolul 40 — Datoria față de copii
Mi-a fost arătat că, în general, părinții nu au folosit o cale prea bună cu copiii lor. Ei nu i-au ținut în frâu așa cum ar fi trebuit, ci le-au îngăduit mândria și să urmeze propriile lor înclinații. În vechime, se acorda atenție autorității părintești; copiii erau supuși părinților lor, se temeau de ei și le arătau respect; însă, în aceste vremuri din urmă, ordinea s-a inversat. Unii părinți sunt supuși copiilor lor. Ei se tem să treacă peste voința copiilor și, din acest motiv, cedează în fața lor. Însă, atâta timp cât copiii sunt sub acoperământul părinților, depinzând de ei, trebuie să li se supună. Părinții trebuie să acționeze în mod hotărât, cerându-le să urmeze vederile lor în ceea ce este bine.
-217-
Eli și-ar fi putut ține în frâu fiii nelegiuiți, însă s-a temut să nu-i supere. El le-a îngăduit să continue în răzvrătirea lor, până ce aceștia au ajuns un blestem pentru Israel. Părinților li se cere să-și țină în frâu copiii. Mântuirea copiilor depinde în mare măsură de calea urmată de părinți. În dragostea lor greșită față de copii, mulți părinți sunt prea îngăduitori cu copiii lor, făcându-le rău în acest fel; le alimentează mândria, pun asupra lor ornamente și podoabe care îi fac să devină încrezuți și îi conduc astfel să gândească că haina este cea care îl face pe om. Însă, când încep să-i cunoască, cei care se asociază cu ei se conving în curând că înfățișarea exterioară nu este suficientă pentru a ascunde urâțenia unei inimi lipsite de harul creștin, dar plină de iubire de sine, aroganță și patimi nestăpânite. Cei cărora le place să fie blânzi, umili, care iubesc virtutea, ar trebui să evite astfel de asocieri, chiar dacă sunt copii ai păzitorilor Sabatului. Tovărășia lor este otrăvitoare; influența lor conduce la moarte. Părinții nu își dau seama de influența distrugătoare a seminței pe care o seamănă. Aceasta va răsări și va aduce acele roade care îi vor determina pe copii să disprețuiască autoritatea părintească.
Chiar și când sunt maturi, copiilor li se cere să-și respecte părinții și să caute să le fie bine. Ar trebui să asculte de sfatul părinților credincioși și să nu aibă impresia că, dacă au mai adăugat câțiva ani la viața lor, nu mai au nici o datorie față de ei. Există o poruncă însoțită de o făgăduință pentru cei care își cinstesc părinții. În aceste vremuri din urmă, copiii sunt renumiți pentru neascultarea și lipsa lor de respect, pe care Dumnezeu a remarcat-o în mod special, și acest lucru este un semn că sfârșitul este aproape. Acest lucru ne arată că Satana are control deplin asupra minților copiilor și tinerilor. Mulți nu-i mai respectă pe cei care sunt mai în vârstă. Se consideră un lucru prea demodat de a respecta pe cei în vârstă; datează de mult, tocmai din vremea lui Avraam. Dumnezeu a spus: “Căci eu îl cunosc, și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el.”
-218-
În vechime, copiilor nu le era îngăduit să se căsătorească fără consimțământul părinților. Părinții alegeau pentru copiii lor. Se considera o nelegiuire ca tinerii să se căsătorească așa cum socoteau ei. Problema căsătoriei se discuta mai întâi cu părinții și aceștia erau cei care hotărau dacă relația cu persoana respectivă era vrednică de luat în seamă și dacă cei doi ar putea întreține o familie. Ei considerau că este extrem de important ca, închinătorii adevăratului Dumnezeu să nu intre în relații de căsătorie cu popoare idolatre, pentru ca familiile lor să nu fie îndepărtate de Dumnezeu. Chiar și după ce se căsătoreau, copiii aveau cele mai solemne obligații față de părinții lor și li se cerea să-i respecte și să țină seama de dorințele lor, ca să nu intre în conflict cu cerințele lui Dumnezeu.
Am fost din nou îndreptată spre starea tinerilor din aceste timpuri din urmă. Copiii nu sunt ținuți în frâu. Părinților, trebuie să începeți primele lecții de disciplină încă de când copiii voștri sunt niște prunci, în brațele voastre. Învățați-i să-și supună voința vouă. Acest lucru se poate realiza fiind nepărtinitori și cu hotărâre. Părinții trebuie să fie stăpâni pe ei înșiși și, cu blândețe, dar totuși hotărât, să supună voința copilului până când aceasta nu se va mai împotrivi, acceptând dorințele acestora.
Părinții nu încep la timp. Prima manifestare a temperamentului nu este supusă, iar copiii cresc încăpățânați, încăpățânare care crește o dată cu vârsta și puterea lor. Unii copii, pe măsură ce cresc, consideră că este normal să-și facă de cap și că părinții lor trebuie să se supună dorințelor lor. Ei așteaptă ca părinții să îi asculte. Nu suportă restricțiile; iar când sunt suficient de mari pentru a fi de ajutor părinților lor, ei nu poartă poverile pe care ar trebui să le poarte. Ei n-au avut răspunderi și cresc fiind nefolositori, atât în cămin, cât și în afara acestuia. Ei nu au putere de rezistență. Părinții au dus povara și le-au îngăduit să crească leneși, fără să-și fi format deprinderi în ce privește ordinea, hărnicia sau economia. N-au fost învățați tăgăduirea de sine și au fost răzgâiați și alintați, le-au fost satisfăcute toate poftele și au crescut având sănătatea slăbită. Obiceiurile și comportamentul lor nu sunt plăcute. Și, pe când copiii sunt doar niște copii, când este nevoie să fie disciplinați, li se permite să-și formeze grupuri și să se amestece printre cei de vârsta lor; în acest mod, fiecare exercită o influență ce îl corupe pe cel de lângă el.
-219-
Blestemul lui Dumnezeu va cădea cu siguranță asupra părinților necredincioși. Ei nu doar că plantează spini în care se vor înțepa aici, dar, când va veni judecata, va trebui să stea față în față cu necredincioșia lor. Mulți copii se vor scula la judecată și își vor condamna părinții pentru că nu i-au ținut în frâu și îi vor învinovăți de ruina lor. Falsa iubire și iubirea oarbă îi determină pe părinți să treacă cu vederea greșelile copiilor lor și să nu le corecteze și, în consecință, copiii lor sunt pierduți, iar sângele lor se va cere din mâna părinților necredincioși.
Copiii care au crescut în acest fel, fără disciplină, trebuie să învețe totul atunci când vor să fie urmași ai lui Hristos. Experiența lor religioasă este afectată de felul cum au crescut în copilărie. Adeseori apare aceeași ambiție, aceeași nerăbdare când este vorba de mustrare, aceeași iubire de sine și lipsa dorinței de a căuta sfatul altora sau de a fi influențați de judecata altora; aceeași indolență, evitare a poverilor, aceeași lipsă de asumare a responsabilității. Toate aceste lucruri se văd în relația lor cu biserica. Este posibil ca unii să fie biruitori; însă cât de grea este bătălia! Cât de dură lupta! Cât de greu de trecut printr-o disciplină severă, care este necesară în vederea formării unui caracter creștin! Cu toate acestea, dacă ei reușesc și ies biruitori în cele din urmă, li se va îngădui să vadă, înainte de a fi ridicați la cer, cât de aproape s-au aflat de prăpastia pierzării veșnice, din cauza lipsei unei educații corespunzătoare în copilărie și datorită faptului că nu au învățat în copilărie să fie supuși.
-220-
Capitolul 41 — Dăruirea sistematică
Am fost îndreptată spre copiii lui Israel din vechime. Dumnezeu le cerea tuturor, fie bogați, fie săraci, o jertfă potrivit cu starea lor materială. Săracii nu erau cruțați pentru că nu aveau bogăția pe care o aveau frații lor bogați. Li se cerea să practice economia și tăgăduirea de sine. Iar dacă cineva era atât de sărac, încât îi era cu totul imposibil să-I aducă ceva Domnului, dacă acest lucru se întâmpla datorită vreunei boli sau nenorociri, celor care erau bogați li se cerea să-l ajute cu câțiva bănuți, astfel ca nici unul de felul acesta să nu vină în fața Domnului cu mâinile goale. Această rânduială era în folosul ambelor părți.
Există unii care nu s-au alăturat planului dăruirii sistematice, aducând ca scuză faptul că încă au datorii. Ei susțin că mai întâi “nu trebuie să fie datori nimănui nimic.” Însă faptul că au datorii nu constituie o scuză. Am văzut că ei trebuie să dea “Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Unii socotesc ca o datorie faptul de a “nu datora nimănui nimic” (Romani 13, 8) și consideră că Dumnezeu nu cere nimic de la ei până ce nu-și plătesc datoriile. În acest punct, ei se înșeală singuri. Ei dau greș în aceea că nu-I dau lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să aducă înaintea lui Dumnezeu o jertfă corespunzătoare. Cei care au datorii trebuie să plătească datoria din lucrurile pe care le posedă și să dea o parte din ceea ce rămâne.
Unii au simțit că au cele mai sacre îndatoriri față de copiii lor. Ei trebuie să dea fiecăruia câte o parte, însă nu se simt în stare să adune bani pentru cauza lui Dumnezeu. Ei folosesc ca scuză faptul că au o datorie față de copiii lor. Acest lucru poate fi adevărat, însă cea dintâi datorie a lor este față de Dumnezeu. “Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Nu Îl jefuiți pe Dumnezeu, reținând din zecimi și daruri. Cea dintâi datorie sfântă este aceea de a da lui Dumnezeu o parte potrivită. Nimeni să nu vă atragă cu pretențiile lui și să vă determine să-L jefuiți pe Dumnezeu. Nu-i lăsați pe copiii voștri să ia jertfa pe care ați adus-o la altar spre folosul lor personal.
-221-
Am văzut că, în trecut, lăcomia îi conducea pe unii să rețină o parte; darurile lor erau reduse. Acest lucru a fost înregistrat în ceruri, iar ei resimțeau blestemul în recoltele și în vitele lor exact cu cât au reținut. Unii erau afectați de nenorociri în familiile lor. Dumnezeu nu acceptă o jertfă șchioapă. Aceasta trebuie să fie fără pată — cea mai bună din turmă și cele mai bune roade ale câmpului. Trebuie să fie o jertfă de bunăvoie, dacă vor ca binecuvântarea Domnului să rămână asupra familiilor și averilor lor.
Mi-a fost prezentat cazul lui Anania și al Safirei, pentru a ilustra calea apucată de cei care își declară proprietatea sub valoarea reală. Ei au pretins că dau o jertfă de bunăvoie Domnului din averea lor. Petru a spus: “Spune-mi, cu atât ați vândut moșioara?” Răspunsul a fost: “Da, cu atât.” (Faptele Apostolilor 5, 8.) Sunt unii din acest veac plin de păcat care n-ar considera acest răspuns o minciună. Însă Domnul l-a privit ca o minciună. Ei nu vânduseră cu atât, ci cu mult mai mult. Ei declaraseră că vor consacra totul Domnului. Pe El L-au mințit ei, iar răsplata nu a întârziat.
Am văzut că inimile vor fi încercate prin sistemul dăruirii sistematice. Este un test continuu, viu, prin care omul este condus să își cunoască propria inimă, să vadă dacă adevărul sau dragostea de lume predomină. Acesta este un test pentru cei egoiști din fire și lacomi. Ei își declară afacerile în cifre foarte mici. În acest punct, ei se înșeală. Îngerul a spus: “Blestemat să fie acela care face lucrarea Domnului prin înșelăciune.” Îngerii urmăresc dezvoltarea caracterului, iar faptele unora ca aceștia sunt duse în ceruri de mesagerii cerești. Unii vor fi cercetați de Dumnezeu cu privire la aceste lucruri, iar venitul lor va ajunge să scadă la cifrele declarate de ei. “Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat; și altul care economisește prea mult, nu face decât să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el.” (Proverbe 11, 24.25.)
-222-
Toți trebuie să dovedească interes față de această lucrare. Cei care folosesc tutun, ceai și cafea ar trebui să lase deoparte acești idoli, iar valoarea acestora să o depună în vistieria Domnului. Unii nu au făcut niciodată sacrificii pentru cauza lui Dumnezeu și sunt adormiți cu privire la ceea ce cere Domnul de la ei. Unii, chiar dintre cei foarte săraci, vor avea de dus o luptă foarte grea pentru a se debarasa de aceste excitante. Acest sacrificiu personal nu este cerut din cauză că lucrarea lui Dumnezeu suferă datorită lipsei mijloacelor. Fiecare inimă este pusă la încercare, fiecare caracter trebuie să se dezvolte. Acesta este principiul care ar trebui să stea la baza acțiunii celor din poporul lui Dumnezeu. Principiul viu trebuie pus în aplicare în viață.
“Se cade să înșele un om pe Dumnezeu cum Mă înșelați voi?” Dar voi întrebați: “Cu ce Te-am înșelat?”“Cu zecimile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime! Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare. Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) și nu vă va nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor.” (Maleahi 3, 8-11.) Am văzut că acest pasaj din Scriptură a fost aplicat greșit în biserică în rugăciuni și cuvântări. Profeția are o aplicare specială pentru timpul din urmă și învață pe poporul lui Dumnezeu să își îndeplinească datoria de a aduce o parte din venitul lor ca jertfă de bunăvoie Domnului.