Planul dărniciei sistematice (Vezi Apendice ) este pe placul lui Dumnezeu. Atenția mi-a fost îndreptată spre zilele apostolilor și am văzut că Dumnezeu a călăuzit acest plan prin coborârea Duhului Sfânt și că, prin darul profetic, El a dat sfaturi poporului Său cu privire la rânduiala dăruirii. Toți contribuiau la această lucrare de împărtășire de bunurile lor vremelnice acelora care le slujeau în lucrurile spirituale. De asemenea, ei erau învățați că văduvele și orfanii trebuie să se bucure și ei de această lucrare de caritate. Religia curată și neîntinată înseamnă să-i cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să rămânem neîntinați de lume. Am văzut că aceasta nu însemna să simțim împreună cu ei doar mângâindu-i cu vorbe în necazurile lor, ci să-i ajutăm la nevoie cu bunurile noastre. Tinerii și tinerele cărora Dumnezeu le-a dat sănătate pot dobândi o binecuvântare mai mare ajutându-i pe văduve și orfani în necazurile lor. Am văzut că Dumnezeu le cere tinerilor să sacrifice mai mult pentru binele altora. El le cere mai mult decât sunt ei gata să înfăptuiască. Dacă ei se știu neîntinați de lume, dacă nu-i urmează moda și lasă la o parte lucrurile inutile, pe care iubitorii de plăceri le folosesc pentru a-și satisface mândria, și dăruiesc celor în necazuri și pentru a susține lucrarea, ei vor avea aprobarea Aceluia care spune: “Știu faptele tale”.
-191-
În ceruri este ordine și Dumnezeu Își găsește plăcere când vede că poporul Său face eforturi pentru a încerca să acționeze în ordine și rânduială în lucrarea Sa, aici, pe pământ. Am văzut că ar trebui să fie ordine în biserica lui Dumnezeu și ordinea este necesară pentru a duce mai departe cu succes ultima mare solie de îndurare către lume. Dumnezeu Își conduce poporul în planul dăruirii sistematice, și acesta este unul dintre punctele în care El va fi necruțător cu unii dintre ei. Pentru unii, aceasta înseamnă tăierea mâinii drepte sau scoaterea ochiului drept, în timp ce, pentru alții, aceasta este o mare ușurare. Celor care au suflete nobile, generoase, cerințele acestea li se par foarte mici și nu pot fi mulțumiți să facă doar așa de puțin. Unii au bogății multe și, dacă le țin ca provizii pentru scopuri caritabile, după cum i-a făcut Dumnezeu să prospere, ceea ce oferă li se pare prea mult. Inima egoistă se leagă la fel de mult și de un dar mai mic, ca și de unul mai mare și socotește o sumă mică a fi foarte mare.
Am fost îndreptată spre începutul acestei lucrări din urmă. Pe atunci, câțiva dintre cei care iubeau adevărul puteau vorbi consecvent despre sacrificiu. Ei devotau mult pentru cauza lui Dumnezeu, pentru a transmite adevărul și altora. Ei și-au trimis din vreme comoara în ceruri. Fraților, pe aceia dintre voi care ați primit adevărul în ultima vreme și care aveți bogății mari Dumnezeu v-a chemat în câmp nu numai ca să vă puteți bucura de adevăr, dar și pentru a ajuta cu bunurile voastre la aducerea la îndeplinire a acestei mari lucrări. Și dacă dovediți interes pentru această lucrare, veți îndrăzni și veți investi în ea, astfel ca și alții să poată fi salvați prin eforturile voastre și ca să puteți avea împreună cu ei răsplata finală. S-au făcut sacrificii mari și au fost îndurate multe lipsuri pentru ca adevărul să poată ajunge la voi într-o lumină clară. Acum Dumnezeu vă cheamă și pe voi, ca la rândul vostru, să depuneți eforturi și să sacrificați pentru a duce adevărul celor care sunt în întuneric. Dumnezeu este Cel care cere acest lucru. Voi susțineți a crede adevărul; faceți ca faptele voastre să adeverească acest lucru. Fără faptă, credința este moartă. Doar o credință vie vă poate salva de la scenele teribile care vă stau în față.
-192-
Am văzut că este timpul ca aceia care au bogății mari să acționeze repede. Este timpul nu doar să pună deoparte bunuri pe măsură ce Dumnezeu îi ajută să prospere, ci să o facă pentru că El i-a ajutat până acum. În zilele apostolilor, planurile se făceau în așa fel, încât să nu fie unii care să o ducă mai ușor, iar alții să fie împovărați. S-a urmărit ca toți să ia parte în mod egal la poverile bisericii lui Dumnezeu, potrivit cu darurile pe care le aveau. Îngerul a spus: “Securea trebuie înfiptă la rădăcina pomului”. Aceia care, ca și Iuda, și-au legat inimile de comoara pământească, vor plânge ca și el. Inima lui a poftit la uleiul cel scump turnat asupra lui Isus și a căutat să-și ascundă egoismul sub o mască de pioșenie și grijă față de săraci: “De ce nu a fost vândut acest ulei cu trei sute de lei și să se fi dat săracilor?” (Ioan 12, 5.) Ar fi dorit ca el să aibă acel ulei; să nu fi fost turnat pe Mântuitorul. L-ar fi folosit el; l-ar fi vândut pentru bani. El și-a prețuit Domnul exact atât cât să-L vândă oamenilor nelegiuiți pentru câteva monede de argint. Așa cum Iuda i-a adus pe săraci ca scuză pentru egoismul său, la fel sunt și cei care susțin că sunt creștini, dar ale căror inimi sunt lacome și își ascund egoismul sub o conștiinciozitate de formă. O, ei se tem că, adoptând sistemul dăruirii sistematice, noi vom ajunge ca bisericile bazate pe forme și ritualuri. “Să nu știe stânga ta ce face dreapta.” (Matei 6, 3. u.p.) Ei ar trebui să dorească să urmeze cu conștiinciozitate Biblia, așa cum o înțeleg în această problemă; însă neglijează cu totul sfatul clar al Domnului Hristos: “Vindeți ce aveți și dați milostenie.” (Luca 12, 33.)
-193-
“Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei.” (Matei 6, 1.) Unii gândesc că acest text învață că faptele de caritate trebuie făcute în ascuns. Și ei nu fac decât foarte puțin, scuzându-se că nu știu exact cum să dea. Însă Domnul Isus le-a explicat acest lucru ucenicilor: “Tu dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii, în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slăviți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata.” (Matei 6, 2.) Unii ca aceștia au dat ca să fie priviți de oameni ca fiind nobili și generoși. Ei au primit lauda oamenilor, însă Domnul Isus le-a spus ucenicilor că aceasta este toată răsplata de care au parte. Sunt mulți a căror mână stângă nu știe ce face mâna dreaptă, pentru că mâna dreaptă nu face nimic vrednic de a fi notat de mâna stângă. Această lecție dată de Domnul Isus ucenicilor Săi a avut scopul de a-i mustra pe aceia care doreau să primească slavă de la oameni. Ei făceau milostenie în public; și, înainte de a face acest lucru, era făcută o strigare, prin care generozitatea lor era adusă la cunoștința poporului; și mulți au dat sume mari, numai pentru ca numele lor să fie înălțate de oameni. Însă, adesea, bunurile dăruite în acest fel erau stoarse de la alții prin exploatarea lucrătorilor, reținerea salariilor lor și chinuirea celor săraci.
Mi-a fost arătat că acest text al Scripturii nu se aplică acelora care au lucrarea lui Dumnezeu pe inimă și își folosesc cu umilință mijloacele pentru înaintarea ei. Am fost îndreptată către aceste texte: “Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 5, 16.) “După roadele lor îi veți cunoaște.” (Matei 7, 20.) Mi-a fost arătat că mărturia Scripturii se armonizează atunci când este înțeleasă corect. Faptele bune ale copiilor lui Dumnezeu sunt cea mai eficientă predică pe care o poate avea cel necredincios. Acesta gândește că trebuie să existe motive puternice care să-l determine pe creștin la tăgăduire de sine și să-și folosească bunurile sale pentru mântuirea semenilor săi. Spiritul acestuia nu seamănă cu al lumii. Aceste roade sunt o mărturie a faptului că cei care le au sunt creștini autentici. Ei par că tind mereu spre o comoară nepieritoare.
-194-
Pentru fiecare dar sau milostenie pe care o face, dătătorul trebuie să aibă o țintă potrivită situației respective, nu pentru a încuraja pe cineva spre trândăvie, nu pentru a fi văzut de oameni sau a-și face un nume mare, ci pentru a aduce slavă lui Dumnezeu prin înaintarea lucrării Sale. Unii fac donații mari pentru cauza lui Dumnezeu, în timp ce fratele lor, care este sărac, poate că suferă chiar lângă ei, iar ei nu fac nimic pentru a-i ușura viața. Mici fapte de bunătate, făcute în ascuns pentru fratele lor, le vor lega inimile laolaltă și vor fi notate în ceruri. Am văzut că, atunci când stabilesc prețurile și salariile, cei bogați ar trebui să facă o diferență în favoarea celor în necazuri, a văduvelor și a celor săraci. Însă se întâmplă adesea că cei bogați trag foloase de pe urma săracilor, culegând tot ce se poate de pe urma lor și cerând cu exactitate fiecare bănuț pentru tot ce se face. Totul se notează în ceruri. “Știu faptele tale.”
Cel mai mare păcat care există acum în biserică este lăcomia. Dumnezeu este întristat că cei care susțin că sunt poporul Său sunt atât de egoiști. Slujitorii Săi și-au sacrificat timpul și puterea pentru a le aduce Cuvântul vieții și mulți au arătat prin faptele lor că nu prețuiesc cum se cuvine acest lucru. Dacă îl pot ajuta cumva pe slujitorul lui Dumnezeu, uneori o fac; însă, adesea, ei îl lasă să treacă mai departe, făcând doar foarte puțin pentru el. Dacă ei angajează un lucrător pentru o zi, acestuia trebuie să i se plătească un salariu complet. Însă nu așa stau lucrurile cu slujitorul lui Dumnezeu, acela care face atâtea sacrificii. Acesta lucrează pentru ei cu cuvântul și învățătura, el duce povara cea grea a lucrării pe inima sa; el arată cu răbdare din Cuvântul lui Dumnezeu greșelile ce se pot face, care sunt atât de primejdioase și vătămătoare pentru suflet; el face să se vadă necesitatea de a smulge de îndată buruienile care înăbușă sămânța cea bună; el scoate din depozitul Cuvântului lui Dumnezeu cuvinte noi și vechi, pentru a hrăni turma lui Dumnezeu. Toți recunosc că au avut foloase; însă buruiana otrăvitoare, lăcomia, este atât de adânc înrădăcinată, încât ei îl lasă pe slujitorul lui Dumnezeu să plece fără a-i sluji în lucrurile vremelnice. Faptele lor arată cât au prețuit truda lui. Martorul Credincios spune: “Știu faptele tale”.
-195-
Am văzut că slujitorii lui Dumnezeu nu sunt scutiți de ispitirile lui Satana. Ei sunt adesea înconjurați în mod înfricoșător de vrăjmașul și au de dus o luptă grea. Dacă ar putea fi eliberați de însărcinarea pe care o au, ei ar munci bucuros cu mâinile. Ei însă lucrează pentru frații lor; când își văd munca așa de puțin prețuită, se descurajează. Credincioși fiind, ei privesc spre final pentru răsplată, și acest lucru îi face să reziste; însă familiile lor au nevoie de hrană și îmbrăcăminte. Timpul lor aparține bisericii lui Dumnezeu; nu este la dispoziția lor. Ei sacrifică societatea familiilor lor pentru a-i ajuta pe alții; și totuși, sunt unii care, beneficiind de pe urma lor, sunt indiferenți față de nevoile lor. Acești egoiști vor fi chemați să dea socoteală lui Dumnezeu nu numai pentru felul în care au întrebuințat banii Domnului, dar și pentru toate suferințele pe care le-au produs slujitorilor lui Dumnezeu și pentru că au constituit o piedică în calea eforturilor acestora. Toate aceste lucruri vor fi puse în contul ispravnicilor necredincioși.
Martorul Credincios declară: “Știu faptele tale”. Inima egoistă, lacomă, va fi pusă la încercare. Unii nu doresc să-I consacre lui Dumnezeu nici măcar o foarte mică parte din venitul comorii lor pământești. Dacă le vorbești de ceea ce este esențial, ei se dau înapoi cu oroare. Ce au sacrificat aceștia pentru Dumnezeu? Nimic. Ei pretind a crede că Domnul Isus vine curând; însă faptele lor le tăgăduiesc credința. Fiecare persoană va da pe față prin viața lui credința pe care o are. Tu, care susții cu perfidie că ești credincios, nu uita că Isus știe faptele tale. El urăște darurile tale reduse și sacrificiile tale slabe.