Capitolul 31 — Privilegiul și datoria Bisericii
Cele de mai jos se referă la comunitatea din Battle Creek, însă descrie starea și privilegiile pe care le au frații de pretutindeni.
Am văzut că un nor des îi învăluia și doar câteva raze de lumină de la Isus pătrundeau prin acest nor. M-am uitat să-i văd pe aceia care primiseseră această lumină și am văzut persoane rugându-se cu stăruință pentru biruință. Preocuparea lor era de a-L sluji pe Dumnezeu. Credința lor stăruitoare le-a adus răsplata. Lumina cerului a fost revărsată asupra lor; însă norul de întuneric ce se afla deasupra bisericii, în general, era des. L-am întrebat pe înger dacă este nevoie de acel întuneric. El a spus: “Privește!” Am văzut apoi cum biserica a început să se ridice, să se roage stăruitor lui Dumnezeu și razele de lumină au început să pătrundă acea întunecime, iar norul a fost îndepărtat. Lumina clară a cerului a strălucit asupra lor și, cu încredere sfântă, atenția le-a fost îndreptată spre Dumnezeu. Îngerul a spus: “Iată privilegiul și datoria lor.”
Satana a coborât cu putere mare, știind că timpul său este scurt. Îngerii lui sunt ocupați și o mare parte din poporul lui Dumnezeu își îngăduie să stea nepăsător de partea lui. Norul a trecut din nou și s-a așezat deasupra bisericii. Am văzut că acesta ar putea fi împrăștiat doar prin eforturi serioase și rugăciune stăruitoare.
-179-
Adevărurile alarmante ale Cuvântului lui Dumnezeu au pus puțin în mișcare poporul lui Dumnezeu. Pe ici, pe colo, ei fac eforturi pentru a birui, însă obosesc curând și se scufundă în aceeași stare de căldicel. Am văzut că ei nu sunt stăruitori și hotărâți. Cel care caută mântuirea ar trebui să aibă aceeași energie și stăruință pe care ar avea-o pentru comorile vremelnice și atunci ținta ar fi atinsă. Am văzut că poporul lui Dumnezeu ar putea la fel de bine să bea paharul plin, după cum poate ține în mână sau la gură paharul gol.
Nu este planul lui Dumnezeu ca unii să stea nepăsători, iar alții să fie împovărați. Sunt unii care simt greutatea și responsabilitatea lucrării și necesitatea de a acționa împreună cu Hristos și de a nu risipi. Alții socotesc că n-au nici o răspundere, acționând ca și când n-ar avea nici o influență. Aceștia sunt dintre cei care risipesc. Dumnezeu nu este părtinitor. Toți cei care doresc să aibă parte de mântuire și care speră să aibă parte și de slava împărăției viitoare trebuie să adune împreună cu Hristos. Fiecare trebuie să simtă că este răspunzător în dreptul său și pentru influența pe care o exercită asupra altora. Dacă aceștia rămân pe calea lui Hristos, Domnul Isus va fi în ei nădejdea slavei, și ei vor avea plăcere să-I aducă laude pentru a fi reînviorați. Cauza Mântuitorului lor le va fi apropiată și dragă. Preocuparea lor va fi de a contribui la înaintarea acestei cauze și de a o onora printr-o viețuire sfântă. Îngerul a spus: “Dumnezeu va cere înapoi fiecare talant cu dobândă.” Fiecare creștin trebuie să meargă din putere în putere și să-și folosească toată energia în cauza lui Dumnezeu.
-179-
Capitolul 32 — Cernerea (zguduirea)
La data de 20 noiembrie 1857, mi-a fost arătat poporul lui Dumnezeu și i-am văzut pe credincioși fiind zguduiți puternic. Unii dintre ei, cu credință puternică și cu strigăte teribile, se rugau lui Dumnezeu. Fețele lor erau palide, purtând semnele unei neliniști profunde, expresie a luptei lor lăuntrice. Chipurile lor arătau hotărâre și seriozitate, în timp ce mari picături de sudoare cădeau de pe frunțile lor. Din când în când, fețele li se luminau de semnul aprobării lui Dumnezeu și din nou pe fețele lor se așterneau neliniște, seriozitate și solemnitate. (“Sunați cu trâmbița în Sion! Vestiți un post, chemați o adunare de sărbătoare! Strângeți poporul, țineți o adunare sfântă! Aduceți pe bătrâni, strângeți copiii, și chiar pruncii de la țâță! Să iasă mirele din cămara lui și mireasa din odaia ei! Preoții, slujitorii Domnului, să plângă între tindă și altar și să zică: ‘Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moștenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: Unde este Dumnezeul lor?’” (Ioel 2, 15-17) .
-180-
“Supuneți-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită! Simțiți-vă ticăloșia; tânguiți-vă și plângeți! Râsul vostru să se prefacă în tânguire și bucuria voastră în întristare. Smeriți-vă înaintea Domnului și El vă va înălța.” (Iacov 4, 7-10) .
“Veniți-vă în fire și cercetați-vă, neam fără rușine, până nu se împlinește hotărârea — ca pleava trece vremea, până nu vine peste voi mânia aprinsă a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului! Căutați pe Domnul, toți cei smeriți din țară, care împliniți poruncile Lui! Căutați dreptatea, cruțați smerenia! Poate că veți fi căutați în ziua mâniei Domnului!” (Țefania 2, 1-3.) )
Îngerii răi se îngrămădeau în jurul lor, adunând întunericul asupra acestora, ca să-L îndepărteze pe Isus din fața ochilor lor, astfel ca privirea să le fie atrasă spre întunericul ce-i împresura, ca să nu se încreadă în Dumnezeu și să murmure împotriva Lui. Singura lor salvare era în a-și ține privirea îndreptată în sus. Îngerii lui Dumnezeu aveau în grijă poporul Lui și, în timp ce această atmosferă otrăvitoare a îngerilor răi se lăsa asupra acestora care erau atât de tulburați, îngerii cerești dădeau mereu din aripi în jurul lor, pentru a împrăștia această negură deasă.
Am văzut că unii nu se rugau și nu se găseau în această stare de agonie. Ei păreau indiferenți și nepăsători. Nu se împotriveau întunericului din jurul lor, și acest lucru îi arunca în ceva asemenea unui nor gros. Îngerii lui Dumnezeu i-au părăsit pe aceștia și i-am văzut grăbindu-se spre a veni în ajutorul acelora care se luptau din toate puterile pentru a se împotrivi îngerilor răi, strigând către Dumnezeu cu stăruință. Dar îngerii i-au părăsit pe aceia care nu făceau nici un efort; apoi eu nu i-am mai văzut. În timp ce unii se rugau cu strigăte stăruitoare, o rază de lumină de la Isus venea din când în când asupra lor, pentru a le încuraja inimile și a le lumina fețele.
-181-
Am cerut să cunosc însemnătatea zguduirii pe care am văzut-o și mi-a fost arătat că aceasta avea să fie provocată de mărturia dreaptă adusă de sfatul Martorului Credincios către Laodicea. Aceasta va avea efect asupra inimii primitorului și îl va conduce să înalțe standardul și să prezinte drept adevărul. Unii nu vor aduce această mărturie așa cum trebuie. Ei se vor ridica împotriva ei, și acest lucru va provoca o cernere în cadrul poporului lui Dumnezeu.
Nici pe jumătate nu s-a acordat atenție soliei Martorului Credincios. S-a pus puțin preț, dacă nu chiar s-a desconsiderat această mărturie solemnă, de care depinde soarta bisericii. Această mărturie trebuie să producă o pocăință adâncă și toți aceia care o primesc cu adevărat i se vor supune și vor fi curățiți.
Îngerul a spus: “Ascultă!” Curând am auzit o voce care semăna cu o muzică a mai multor instrumente, toate în acorduri perfecte, dulci și armonioase. Aceasta întrecea orice muzică pe care am auzit-o vreodată. Părea a fi atât de plină de har, îndurare și bucurie înălțătoare, sfântă. M-am înfiorat în toată ființa mea. Îngerul mi-a spus: “Privește!” Atenția mi-a fost îndreptată atunci spre mulțimea pe care o văzusem, care a fost zguduită cu putere. I-am văzut pe aceia care mai înainte plângeau și se rugau, agonizând. Grupul de îngeri păzitori din jurul lor s-a dublat și ei erau îmbrăcați în armură din cap până-n picioare. Se deplasau în ordine desăvârșită, hotărâți, ca o companie de soldați. Fețele lor arătau că trecuseră printr-o luptă cumplită, printr-o agonie. Cu toate acestea, chipurile lor, deși marcate de chinul lăuntric teribil, străluceau acum de lumina și slava cerului. Ei obținuseră victoria, și aceasta a dat naștere în inimile lor la o mulțumire profundă și o bucurie sfântă, sacră.
-182-
Numărul acestui grup s-a micșorat. Unii au fost cernuți și lăsați pe cale. (“Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic’ și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.” (Apocalipsa 3, 15-17.) ) Cei nepăsători și indiferenți, care nu s-au alăturat acelora care prețuiau biruința și mântuirea suficient pentru a se ruga cu stăruință și în agonie pentru ea, au fost lăsați în întuneric. Însă numărul lor a fost imediat completat de alții, care au apucat adevărul și au intrat în rânduri. Îngerii cei răi încă le dădeau târcoale, însă ei nu aveau putere asupra lor. (“Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Stați gata, dar având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința și rugăciune pentru toți sfinții.” (Efeseni 6, 12-18.) )
I-am auzit pe cei care erau îmbrăcați cu armura rostind adevărul cu mare putere. Acesta a avut efect. I-am văzut pe cei ce fuseseră legați; unele soții fuseseră ținute de soții lor, iar unii copii de către părinții lor. Cel sincer, care a fost reținut sau împiedicat să primească adevărul, acum l-a apucat cu nerăbdare. Teama de rude s-a spulberat. Pentru ei conta numai adevărul. Acesta le era mai scump și mai prețios decât viața. Ei fuseseră flămânzi și însetați după adevăr. Am întrebat ce a produs această schimbare. Un înger a răspuns: “Ploaia târzie, înviorarea de la fața Domnului și strigătul cel tare al celui de-al treilea înger.”
-183-
O mare putere îi însoțea pe cei ce fuseseră aleși. Îngerul a spus: “Privește!” Atenția mi-a fost îndreptată spre cei necredincioși. Aceștia erau toți tulburați, agitați. Zelul și puterea lui Dumnezeu îi stârniseră și înfuriaseră. Peste tot era confuzie. Am văzut luându-se măsuri împotriva acelui grup care avea puterea și lumina lui Dumnezeu. Întunericul se îndesea în jurul lor și, cu toate acestea, erau neclintiți, pentru că erau acceptați de Dumnezeu și se încredeau în El. I-am văzut în încurcătură. Apoi i-am văzut strigând cu stăruință către Dumnezeu. Zi și noapte, strigătul lor nu înceta. (“Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Lui, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei? Vă spun că le va face dreptate cât de repede. Dar, când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?” (Apocalipsa 14, 14.15.) ) Am auzit aceste cuvinte: “Voia Ta, o, Dumnezeule, să se facă! Dacă prin aceasta se poate aduce slavă Numelui Tău, găsește Tu o cale de scăpare pentru poporul Tău. Izbăvește-ne de necredincioșii din jurul nostru! Ei vor să ne omoare; însă brațul Tău poate aduce mântuire.” Acestea sunt toate cuvintele pe care mi le pot aduce aminte. Toți păreau să aibă un simțământ adânc al nevredniciei lor și dădeau pe față o totală supunere față de voia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ca și Iacov, fără nici o excepție, ei se rugau cu stăruință pentru izbăvire.
Imediat după ce ei au început să strige, îngerii, din milă pentru ei, ar fi pornit ca să-i elibereze. Însă un înger înalt, comandant, nu le-a îngăduit. El a spus: “Voia lui Dumnezeu nu s-a împlinit încă. Ei trebuie să bea paharul. Ei trebuie să fie botezați cu botezul.”
-184-
Apoi am auzit vocea lui Dumnezeu care a cutremurat cerurile și pământul. (“Domnul răcnește din Sion, glasul lui răsună în Ierusalim, de se zguduie cerurile și pământul. Dar Domnul este scăparea poporului Său, și ocrotirea copiilor lui Israel.” (Ioel 3, 16) Vezi și Evrei 12, 26; Apocalipsa 16, 17. ) A avut loc un puternic cutremur de pământ. Clădirile erau zguduite și se prăbușeau la fiecare pas. Am auzit apoi un strigăt triumfător de biruință, puternic, armonios și clar. Am privit asupra acestui grup, care cu puțin timp înainte fusese într-o asemenea suferință și chin. Robia lor a luat sfârșit! O lumină plină de slavă a strălucit asupra lor. Cât de frumoși erau! Orice urmă de oboseală și grijă a dispărut; pe fețele lor se vedea sănătate și frumusețe. Vrăjmașii lor, necredincioșii din jurul lor, au căzut ca niște oameni morți. Ei nu puteau suporta lumina care strălucea asupra celor izbăviți, a celor sfinți. Această lumină și slavă a rămas asupra lor până ce Isus a apărut pe norii cerului, iar grupul celor credincioși, încercați, au fost schimbați într-o clipă, într-o clipeală de ochi, din slavă în slavă. Mormintele s-au deschis și sfinții au ieșit afară, îmbrăcați în nemurire, strigând: “Biruință asupra morții și a mormântului!”, Și, împreună cu sfinții în viață, au fost ridicați pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh, în timp ce orice limbă de muritor rostea strigăte de slavă și biruință.