-732-
Chiar și în situația aceasta, Pilat n-a fost lăsat să acționeze orbește. Un mesaj din partea lui Dumnezeu l-a avertizat despre fapta pe care era gata s-o comită. Ca răspuns la rugăciunea Domnului Hristos, soția lui Pilat a fost vizitată de un înger din ceruri și, într-un vis, ea L-a văzut pe Mântuitorul și a vorbit cu El. Soția lui Pilat nu era din neamul iudeilor, dar, privind în vis la Domnul Hristos, nu s-a îndoit nicidecum de caracterul și misiunea Sa. Ea știa că El este Prințul lui Dumnezeu. L-a văzut în sala de judecată, pe când era judecat. I-a văzut mâinile strâns legate, ca mâinile unui criminal. A văzut pe Irod și pe ostașii lui cum îndeplineau oribila lor lucrare. I-a auzit pe preoți și pe conducători, plini de mânie și răutate, acuzându-L nebunește. A auzit cuvintele: “Noi avem o lege, și după legea aceasta, El trebuie să moară”. L-a văzut pe Pilat dând pe Isus să fie biciuit, după ce a declarat că nu găsește nici o vină în El. A auzit pronunțarea condamnării de către Pilat și l-a văzut predând pe Domnul Hristos omorâtorilor Săi. A văzut crucea ridicată pe Golgota. A văzut pământul cuprins în întuneric și a auzit misteriosul strigăt: “S-a sfârșit”. Privirea ei a mai văzut un alt tablou. Ea L-a văzut pe Domnul Hristos stând pe un nor mare și alb, în timp ce pământul se învârtea în spațiu, iar omorâtorii Săi fugeau din fața slavei Sale. Cu un strigăt de groază s-a trezit și de îndată i-a scris lui Pilat cuvinte de avertizare.
În timp ce Pilat ezita cu privire la ceea ce avea de făcut, un sol își făcu loc prin mulțime și îi înmână scrisoarea din partea soției sale, care spunea:
“Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui”.
-733-
Fața lui Pilat a devenit palidă. El era confuz din cauza propriilor emoții, care se luptau între ele. Dar, în timp ce amâna luarea unei hotărâri, preoții și mai marii norodului ațâțau mai departe mințile oamenilor. Pilat a fost forțat să acționeze. El s-a gândit la un obicei de care se putea folosi pentru a asigura eliberarea Domnului Hristos. Era obiceiul ca la această sărbătoare să fie eliberat un arestat ales de popor. Acest obicei era o invenție păgână; în el nu se afla nici măcar o umbră de dreptate, dar era foarte mult apreciat de iudei. Autoritățile romane aveau la data aceea un deținut numit Baraba, care era condamnat la moarte. Acest om pretinsese că este Mesia. El își arogase autoritatea de a stabili o nouă ordine a lucrurilor pentru a îndrepta lumea. Amăgit fiind de Satana, el pretindea că tot ceea ce obținea prin furt și jaf era proprietatea lui. Prin mijloace satanice, el făcuse lucruri extraordinare, își câștigase simpatia poporului și stârnise revolta împotriva conducerii romane. Sub masca entuziasmului religios, era un tâlhar gata de orice și împietrit, dedat la răscoală și cruzime. Dându-le oamenilor ocazia de a alege între acest om și nevinovatul Mântuitor, Pilat a crezut că le trezește simțul dreptății. În opoziție cu preoții și mai marii norodului, el spera să le câștige simpatia pentru Hristos. Astfel, întorcându-se spre mulțime, el spuse cu mare seriozitate: “Pe care … voiți să vi-l slobozesc? Pe Baraba sau pe Isus, care este numit Hristos?”
Răspunsul gloatei veni asemenea răcnetului fiarelor sălbatice: “Slobozește-ne pe Baraba!” Din ce în ce mai tare creștea strigătul: Baraba! Baraba! Gândind că mulțimea n-a înțeles întrebarea, Pilat a spus: “Vreți să vă slobozesc pe Împăratul iudeilor?” Dar ei au strigat din nou: “La moarte cu omul acesta și slobozește-ne pe Baraba!” “Dar ce să fac cu Isus, care Se numește Hristos?” a întrebat Pilat. Din nou mulțimea agitată începu să urle ca demonii. Chiar demoni în chip omenesc se aflau acolo în mulțime și ce altceva putea fi așteptat decât răspunsul: “Să fie răstignit”?
Pilat era tulburat. Nu gândise că lucrurile vor ieși astfel. El ezita să predea un Om nevinovat celei mai rușinoase și mai crude morți din câte puteau fi aplicate. După ce urletul vocilor s-a domolit, el s-a întors spre mulțime spunând: “De ce, ce rău a făcut?” Dar lucrurile merseseră prea departe pentru a se mai putea argumenta. Ei nu doreau să vadă dovada nevinovăției Domnului Hristos, ci osândirea Lui.
Pilat încă se străduia să-L elibereze. “El le-a spus pentru a treia oară: ‘Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Așa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul’”. Însă numai menționarea faptului că I se va da drumul îi ațâță pe oameni de zece ori mai mult. “Răstignește-L, răstignește-L!” au strigat cu toții. Mai tare și tot mai tare creștea furtuna pe care o dezlănțuise nehotărârea lui Pilat.
-734-
Sfârșit de oboseală și plin de răni, Domnul Hristos a fost luat și biciuit în fața mulțimii. “Ostașii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu și au adunat în jurul Lui toată ceata ostașilor. L-au dezbrăcat de hainele Lui și L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, își băteau joc de El și ziceau: ‘Plecăciune, Împăratul Iudeilor’. Și scuipau asupra Lui”. Din când în când, câte o mână nelegiuită smulgea trestia ce-I fusese așezată în mână și lovea cu ea coroana de spini de pe fruntea Sa, făcând ca spinii să se înfigă în tâmplele Sale, iar sângele să se prelingă pe fața și barba Sa.
Minunați-vă, o, ceruri, și rămâi încremenit pământule! Privește pe asupritor și pe Cel asuprit! O gloată înnebunită L-a înconjurat pe Mântuitorul acestei lumi. Cuvintele de batjocură se amestecau cu blesteme josnice și pline de hulă. Nașterea sa din clasa de jos și viața Lui umilă erau discutate de mulțimea nesimțitoare. Declarația Sa că este Fiul lui Dumnezeu era luată în râs și glume grosolane și rânjete batjocoritoare treceau din gură în gură.
Satana era acela care conducea mulțimea cea crudă în comportarea ei abuzivă față de Mântuitorul. Era scopul lui Satana acela de a-L provoca — dacă era posibil — să Se răzbune sau de a-L determina să facă o minune spre a Se elibera singur, nimicind astfel Planul de Mântuire. O singură pată asupra vieții Sale omenești, o singură greșeală a naturii Sale omenești de a îndura teribila încercare, și Mielul lui Dumnezeu avea să fie o jertfă nedesăvârșită, iar mântuirea omului — un eșec. Dar El, care, printr-o poruncă, putea aduce în ajutorul Său oștile cerești — El, care ar fi putut alunga mulțimea îngrozită din fața Sa, prin străfulgerarea maiestății divine, — S-a supus cu un desăvârșit calm insultelor și batjocurii celei mai josnice.
Vrăjmașii Domnului Hristos ceruseră o minune ca dovadă a divinității Sale. Ei aveau dovezi cu mult mai mari decât cele pe care le căutau. După cum cruzimea i-a degradat pe chinuitorii Săi, făcându-i neoameni, asemenea lui Satana, tot astfel umilința și răbdarea Sa L-au înălțat pe Domnul Hristos mai presus de oameni, dovedind originea Sa dumnezeiască. Umilința Sa era garanția înălțării Sale. Picurii de sânge ai agoniei Sale, ce se scurgeau pe fața și pe barba Sa — din rănile făcute în tâmplele Sale, — erau garanția ungerii Sale cu “un untdelemn de bucurie” (Evrei 1, 9), ca marele nostru Mare Preot.
-735-
Furia lui Satana era mare văzând că toate violențele săvârșite asupra Mântuitorului n-au putut stoarce nici cel mai mic murmur de pe buzele Sale. Deși luase asupra Sa natura omului, El a suportat totul cu o răbdare dumnezeiască și nu S-a abătut cu nimic de la voința Tatălui Său.
Când L-a dat pe Isus ca să fie biciuit și batjocorit, Pilat s-a gândit că, făcând astfel, va trezi mila celor din mulțime. El spera că ei vor socoti că pedeapsa aceasta era suficientă. Chiar răutatea preoților, gândea el, avea să fie acum satisfăcută. Dar, cu puterea lor ascuțită de observație, iudeii au văzut slăbiciunea unei astfel de pedepsiri a unui Om care fusese declarat nevinovat. Ei știau că Pilat căuta să salveze viața arestatului și erau hotărâți ca Isus să nu fie eliberat. Pilat a pus să-L biciuiască pentru a fi pe placul nostru, să ne dea satisfacție, gândeau ei, și dacă vom forța lucrurile ca să se ia o hotărâre, atunci cu siguranță vom obține ceea ce dorim.
Pilat a trimis după Baraba, să fie adus înaintea tribunalului. Apoi el i-a înfățișat mulțimii pe cei doi arestați, unul lângă altul, și, arătând spre Mântuitorul, spuse cu o voce solemnă, stăruind: “Iată omul”. “Iată că vi-L aduc afară, ca să știți că nu găsesc nici o vină în El.” (Ioan 19, 4.5.)
Fiul lui Dumnezeu Se găsea acolo purtând haina batjocurii și cununa de spini. Dezgolit până la brâu, pe spatele Său se vedeau dungile lungi și nemiloase ale loviturilor de bici, din care sângele curgea din belșug. Fața Sa era pătată de sânge și avea întipărite pe ea urmele istovirii și ale durerii; dar niciodată ea nu fusese mai frumoasă ca acum. Fața Mântuitorului n-a fost desfigurată pe când Se afla înaintea vrăjmașilor Săi. Fiecare trăsătură a feței exprima bunătate și resemnare, precum și mila cea mai gingașă pentru cruzii Săi vrăjmași. În comportarea Sa nu se vedea nici o slăbiciune pornită din lașitate, ci tăria și demnitatea îndelungatei suferințe. Într-un izbitor contrast, se înfățișa deținutul de lângă El. Fiecare trăsătură a feței lui Baraba îl arăta a fi un tâlhar împietrit, ceea ce, de fapt, și era. Contrastul acesta era grăitor pentru oricine privea la ei. Unii dintre cei ce priveau scena plângeau. Privind la Domnul Hristos, inimile lor erau pline de simpatie pentru El. Chiar preoții și conducătorii erau convinși de faptul că El era exact ceea ce spunea că este.
Nu toți soldații romani care Îl înconjurau pe Domnul Hristos erau cu inima împietrită; unii dintre ei căutau cu stăruință să găsească o dovadă că El nu este un criminal sau o persoană periculoasă. Din când în când, ei se întorceau să arunce o privire plină de dispreț asupra lui Baraba. Nu era nevoie de o minte pătrunzătoare pentru a-l cunoaște pe deplin. Apoi din nou se întorceau spre Cel judecat. Ei priveau la divinul Suferind cu simțăminte de profundă milă. Supunerea tăcută a Domnului Hristos a fixat în mintea lor scena, ca să nu se mai șteargă niciodată, până când, fie că Îl vor recunoaște ca fiind Hristosul, fie prin lepădarea Lui, își hotărăsc pentru totdeauna destinul.
-736-
Pilat era uluit în fața răbdării pline de resemnare a Mântuitorului. El nu s-a îndoit de faptul că înfățișarea acestui Om, în contrast cu aceea a lui Baraba, avea să le trezească iudeilor simpatie pentru El. Dar n-a înțeles ura fanatică a preoților împotriva Lui, care, ca Lumină a lumii, a făcut ca întunericul și abaterile lor să iasă în evidență. Ei au ațâțat gloata cuprinsă de o furie turbată și din nou preoții, conducătorii și mulțimea și-au ridicat glasul acela înspăimântător: “Răstignește-L! Răstignește-L!” În cele din urmă, pierzându-și cu totul răbdarea față de cruzimea lor lipsită de orice rațiune, Pilat a strigat disperat: “Luați-L voi și răstigniți-L, căci nu găsesc nici o vină în El”.
Guvernatorul roman, deși obișnuit cu astfel de scene pline de cruzime, a fost mișcat și plin de simpatie pentru Suferindul arestat, care, condamnat și biciuit, cu fruntea însângerată și spinarea numai răni deschise, avea încă înfățișarea unui împărat pe tronul său. Dar preoții au răspuns: “Noi avem o lege, și după legea aceasta, El trebuie să moară, pentru că S-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu”.
Pilat era contrariat. El n-avea o idee clară despre Hristos și misiunea Lui; dar avea o credință nedefinită în Dumnezeu și în ființe superioare celor omenești. Un gând, care cândva îi trecuse prin minte, lua acum o formă mult mai precisă. El se întreba dacă nu cumva era o Ființă divină Cel ce stătea în fața sa, îmbrăcat în haina purpurie a batjocurii și purtând pe cap cununa de spini.
Se întoarse iarăși în sala de judecată și Îi zise lui Isus: “De unde ești Tu?” Domnul Hristos nu i-a dat nici un răspuns. Mântuitorul vorbise deschis cu Pilat, explicându-i lucrarea Sa, aceea de a da mărturie despre adevăr. Dar Pilat a nesocotit lumina primită. El a abuzat de înalta sa funcție de judecător prin aceea că, în fața cererilor gloatei, a renunțat la principiile și autoritatea sa. De aceea, Domnul Hristos nu mai avea pentru el nici o altă lumină. Ofensat de tăcerea Sa, Pilat spuse mânios:
“Mie nu-mi vorbești? Nu știi că am putere să Te răstignesc și am putere să-ți dau drumul?”
Domnul Hristos a răspuns: “N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dată de sus. De acea, cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat”.
Astfel, milostivul Mântuitor, în mijlocul suferinței și durerii Sale teribile, a căutat să scuze atât cât a fost posibil acțiunea guvernatorului roman, care L-a dat să fie crucificat. Ce scenă a fost aceasta, scenă care a fost transmisă lumii din toate timpurile! Ce lumină aruncă ea asupra caracterului Aceluia care este Judecător al întregului pământ!
-737-
“Cine Mă dă în mâinile tale”, a spus Domnul Hristos, “are un mai mare păcat.” Prin aceasta, Domnul Hristos îl viza pe Caiafa, care, ca mare preot, reprezenta națiunea iudaică. Iudeii cunoșteau principiile cu care guvernau autoritățile romane. Avuseseră lumină în profețiile care mărturiseau despre Hristos, precum și în învățăturile și minunile Sale. Judecătorii iudei au avut dovezi incontestabile despre divinitatea Aceluia pe care ei L-au condamnat la moarte. Și vor fi judecați după lumina pe care au avut-o.
Vina cea mai mare și răspunderea cea mai grea zăceau asupra acelora care se aflau în pozițiile cele mai înalte ale națiunii, care erau depozitari ai datoriilor sacre, pe care le trădau acum atât de josnic. În comparație cu aceștia, Pilat, Irod și soldații romani aproape că nu-L cunoșteau pe Isus. Ei căutau să fie pe placul preoților și al conducătorilor, atunci când se comportau violent față de Domnul Hristos. Nu aveau lumina pe care națiunea iudaică o primise din abundență. Dacă această lumină le-ar fi fost dată și soldaților, atunci aceștia nu L-ar fi tratat pe Domnul Hristos atât de crud cum L-au tratat.
Din nou Pilat a făcut propunerea ca Mântuitorul să fie eliberat. “Dar iudeii strigau: ‘Dacă dai drumul omului acestuia, nu ești prieten cu Cezarul’.” Astfel, acești ipocriți se prefăceau că sunt zeloși în ceea ce privește autoritatea Cezarului. Dintre toți adversarii conducerii romane, iudeii erau cei mai înverșunați. Când le venea bine, ei erau cei mai tirani în a impune cerințele lor naționale și religioase; dar, când urmăreau îndeplinirea unor scopuri pline de cruzime, atunci înălțau puterea Cezarului. Pentru a aduce la îndeplinire nimicirea Domnului Hristos, ei erau gata să facă declarații de loialitate față de cârmuirea străină, pe care o urau.
“Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului”, au continuat ei. Aceasta l-a atins pe Pilat în punctul slab. El era deja bănuit de autoritatea romană și era conștient de faptul că un astfel de raport despre el ar fi însemnat ruina lui. Știa că, dacă iudeii aveau să fie înfrânți, atunci toată mânia lor avea să se întoarcă împotriva lui. Ei nu se vor da înapoi de la nimic pentru a se răzbuna. El avea înaintea sa un exemplu al îndârjirii, cu care căutaseră să ia viața Aceluia pe care Îl urau fără motiv.
Pilat și-a ocupat locul pe scaunul de judecător și L-a prezentat din nou pe Domnul Isus poporului, spunând: “Iată Împăratul vostru!” Din nou s-a auzit strigătul turbat: “Ia-L, ia-L, răstignește-L”. Cu un glas ce s-a făcut auzit de toți, Pilat a întrebat: “Să răstignesc pe Împăratul vostru?” Dar de pe buzele profane și hulitoare au ieșit cuvintele: “Noi n-avem alt împărat decât Cezarul”.
Alegându-și un conducător păgân, iudeii au renunțat la teocrație. Ei Îl respinseseră pe Dumnezeu ca Împărat al lor. De aici înainte, nu mai aveau nici un eliberator. Nu aveau alt împărat decât pe Cezarul. La aceasta conduseseră preoții și învățătorii pe popor. De aceea erau răspunzători și de teribilele consecințe ce aveau să urmeze. Păcatul națiunii și ruina ei se datorau conducătorilor religioși.
-738-
“Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, și-a spălat mâinile înaintea norodului, și a zis: ‘Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră’.” Plin de teamă și condamnându-se singur, Pilat a privit la Mântuitorul. Dintre toate fețele acelea ce priveau în sus, numai El era netulburat. În jurul capului Său părea că strălucește o lumină blândă. Pilat spuse în inima sa: “El este Dumnezeu”. Întorcându-se spre mulțime, el declară că este nevinovat de sângele Său. Luați-L și răstiginiți-L. Dar rețineți voi, preoți și conducători, eu am declarat că El este un om drept. Fie ca Acela despre care spune că este Tatăl Său să vă judece pe voi și pe mine pentru cele întâmplate astăzi. Apoi Îi spuse Domnului Isus: “Iartă-mă pentru fapta aceasta. Nu Te pot salva”. Și, după ce a pus să-L bată pe Isus din nou cu nuiele, L-a dat să fie răstignit.
Pilat dorea foarte mult să-L elibereze pe Domnul Hristos, dar și-a dat seama că nu va putea face acest lucru și totuși să-și păstreze poziția și onoarea. În loc să-și piardă puterea lumească, a preferat să aleagă sacrificarea unei vieți nevinovate. Câți nu își sacrifică principiile în același fel, pentru a nu pierde ceva sau pentru a nu suferi! Conștiința și datoria arată o cale, iar interesele personale, o altă cale. Curentul merge cu putere în direcția cea rea și acela care acceptă compromisuri cu răul este spulberat în întunericul dens al vinovăției.
Pilat a cedat în fața cerințelor gloatei. În loc să-și piardă poziția, el L-a dat pe Domnul Hristos să fie crucificat. Dar, în ciuda măsurilor sale de precauție, lucrul de care se temea cel mai mult s-a abătut după aceea asupra lui. I s-au luat toate onorurile și a fost îndepărtat din înalta sa poziție și, ros de remușcări și cu mândria rănită, și-a sfârșit viața nu la mult timp după crucificarea Domnului. Astfel, toți aceia care fac compromis cu păcatul nu vor culege decât necaz și ruină. “Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Proverbe 14, 12.)
Când Pilat s-a declarat nevinovat de sângele Domnului Hristos, Caiafa a răspuns în mod sfidător: “Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri”. Aceste cuvinte îngrozitoare au fost preluate de preoți și conducători și repetate de mulțime într-un urlet inuman de voci. Întreaga mulțime a răspuns: “Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri”.
Copiii lui Israel făcuseră alegerea. Arătând spre Domnul Hristos, ei spuseseră: “Nu pe Omul acesta, ci pe Baraba”. Baraba, un tâlhar și un ucigaș, era reprezentantul lui Satana. Domnul Hristos era reprezentantul lui Dumnezeu. Domnul Hristos a fost lepădat; Baraba a fost ales. Ei aveau să aibă parte numai de Baraba. Făcând această alegere, au acceptat pe acela care de la început a fost un mincinos și un ucigaș. Satana era conducătorul lor. Ca națiune, vor acționa la porunca sa. Vor face faptele lui. Vor trebui să îndure stăpânirea lui. Aceia care l-au ales pe Baraba în locul Domnului Hristos aveau să simtă cruzimea lui Baraba de-a lungul tuturor timpurilor.
-739-
Privind la Mielul înjunghiat al lui Dumnezeu, iudeii strigaseră: “Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri”. Strigătul acela îngrozitor s-a urcat la tronul lui Dumnezeu. Sentința aceea pronunțată de ei a fost scrisă în ceruri. Rugăciunea aceea a fost ascultată. Sângele Fiului lui Dumnezeu a căzut asupra copiilor lor și asupra copiilor, copiilor lor, ca un blestem permanent.
Îngrozitoare a fost împlinirea lui la distrugerea Ierusalimului. Îngrozitor s-a manifestat în situația națiunii iudaice de-a lungul celor optsprezece veacuri — o mlădiță tăiată, despărțită de butuc, o ramură moartă, lipsită de roade, ce urmează a fi strânsă și aruncată în foc. Din țară în țară, în toată lumea, și din veac în veac, morți, morți în vinovăție și păcat!
Îngrozitor va fi împlinită rugăciunea aceea în ziua cea mare a judecății. Când Domnul Hristos va veni iarăși pe pământ, nu ca un arestat înconjurat de drojdia societății, oamenii Îl vor vedea ca Împărat al cerului. Domnul Hristos va veni în slava Sa, în slava Tatălui Său și în slava sfinților îngeri. De zece mii de ori zece mii și mii de mii de îngeri, fiii minunați și biruitori ai lui Dumnezeu, de un farmec și o slavă inegalabile, Îl vor însoți în drumul Său. Apoi El va sta pe tronul slavei Sale și înaintea Sa vor fi aduse toate națiunile pământului. Atunci orice ochi Îl va vedea, chiar și cei care L-au străpuns. În locul unei coroane de spini, El va purta o coroană de slavă — coroană în coroană. În locul acelei vechi haine regale de purpură, El va fi îmbrăcat cu haine de cel mai imaculat alb, “de o albeață pe care nici un nălbitor de pe pământ n-o poate da.” (Marcu 9, 3.) Pe haina și pe coapsa Lui va fi scris un nume: “Împăratul împăraților și Domnul domnilor.” (Apocalipsa 19, 16.) Aceia care și-au bătut joc de El și L-au lovit vor fi și ei prezenți. Preoții și conducătorii vor privi iarăși scena din sala judecății. Fiecare amănunt va fi adus înaintea lor, ca și când ar fi scris cu litere de foc. Atunci, aceia care s-au rugat: “Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri” vor primi răspuns la cererea lor. Iar lumea întreagă va ști și va înțelege. Își vor da seama împotriva cui au luptat ei, niște ființe sărmane, slabe și trecătoare. Într-o agonie și o groază teribilă, vor striga munților și stâncilor: “Cădeți peste noi, și ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6, 16-17.)