Capitolul 70 — “Acești foarte neînsemnați frați ai mei”
Capitol bazat pe textele din Matei 25, 31-46.
“Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toți sfinții îngeri, va ședea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții.” În felul acesta, Hristos, aflat pe Muntele Măslinilor, le-a zugrăvit ucenicilor scena din ziua cea mare a judecății. El a spus că hotărârea ce se va lua atunci va depinde de un singur lucru. Când popoarele vor fi adunate înaintea Lui, vor fi acolo numai două clase și viitorul lor în veșnicie va fi hotărât de ceea ce au făcut sau au neglijat să facă pentru El, în persoana celor săraci și suferinzi.
În ziua aceea, în loc să prezinte marea lucrare pe care El a făcut-o, dându-și viața pentru mântuirea oamenilor, Hristos le va arăta lucrarea plină de credință pe care ei au făcut-o pentru El. Celor pe care îi va așeza la dreapta Sa, le va zice: “Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine”. Dar aceia pe care Hristos îi laudă nu vor ști că I-au servit Lui. La întrebările lor neliniștite, El va răspunde: “Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut”.
Isus le-a spus ucenicilor că aveau să fie urâți de toți oamenii, persecutați și chinuiți. Mulți urmau să fie izgoniți din casele lor și aduși la sărăcie. Mulți aveau să fie în suferință din cauza bolii și a lipsurilor. Mulți aveau să fie aruncați în închisoare. Tuturor acelora care părăseau prieteni și familii pentru Numele Lui, le-a făgăduit însutit în viața aceasta. Acum i-a asigurat de o binecuvântare deosebită pe toți cei care aveau să le slujească fraților lor. În toți aceia care suferă pentru Numele Meu, a zis Isus, trebuie să Mă recunoașteți pe Mine. După cum Mi-ați slujit Mie, așa să le slujiți și lor. Aceasta este dovada că voi sunteți ucenicii Mei.
-638-
Toți aceia care, prin nașterea din nou, au intrat în familia cerească sunt în mod special frați ai Domnului. Iubirea lui Hristos îi leagă pe membrii familiei Sale și oriunde se manifestă această iubire, se descoperă și înrudirea aceasta dumnezeiască. “Oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu.” (1 Ioan 4, 7.)
Cei pe care Hristos îi va lăuda la judecată au cunoscut poate puțină teologie, dar au cultivat principiile Lui. Prin influența Duhului Sfânt, ei au fost o binecuvântare pentru cei din jurul lor. Chiar și printre păgâni sunt unii care au cultivat spiritul bunătății; înainte să fi ajuns cuvintele vieții la urechile lor, ei s-au purtat prietenește cu misionarii și i-au ajutat chiar cu riscul vieții. Printre păgâni există unii care se închină lui Dumnezeu, în neștiința lor, cărora nu le-a fost adusă niciodată lumina prin vreun mijloc omenesc, dar care nu vor pieri. Cu toate că nu cunosc legea scrisă a lui Dumnezeu, ei au auzit glasul Lui vorbindu-le prin natură și au făcut lucrurile cerute de lege. Faptele lor dau dovadă că Duhul Sfânt le-a atins inima și sunt recunoscuți ca fii ai lui Dumnezeu.
Cât de surprinși și bucuroși vor fi cei umili, dintre neamuri și păgâni, când vor auzi de pe buzele Mântuitorului: “Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut!” Cât de fericită va fi inima Iubirii Infinite când urmașii Lui vor asculta cu surprindere și bucurie cuvintele de aprobare!
Dar iubirea lui Hristos nu este restrânsă la o anumită clasă de oameni. El Se identifică astfel cu fiecare copil al omenirii. El a devenit membru al familiei pământești, pentru ca noi să putem deveni membri ai familiei cerești. El este Fiul omului și, în felul acesta, frate cu fiecare copil al lui Adam. Urmașii Lui nu trebuie să se simtă despărțiți de lumea care piere în jurul lor. Ei sunt o parte din uriașa țesătură a omenirii, iar Cerul îi consideră frați cu păcătoșii și cu sfinții. Iubirea lui Hristos îmbrățișează pe cel decăzut, rătăcit și păcătos; și fiecare faptă de bunătate îndeplinită pentru înălțarea unui suflet căzut, fiecare faptă de milă este primită ca fiind făcută pentru El.
-639-
Îngerii cerului sunt trimiși să slujească acelora care vor moșteni mântuirea. Noi nu știm cine sunt ei; până acum nu s-a descoperit cine va birui și va avea parte de moștenirea sfinților în lumină; dar îngerii cerului trec de-a lungul și de-a latul pământului, căutând să mângâie pe cei întristați, să apere pe cei aflați în primejdie, să câștige inima oamenilor pentru Hristos. Nimeni nu este neglijat sau trecut cu vederea. Dumnezeu nu face deosebire între oameni și are aceeași grijă pentru toate ființele pe care le-a creat.
Când deschizi ușa pentru cei nevoiași și suferinzi ai lui Hristos, primești îngeri nevăzuți. Primești astfel tovărășia ființelor cerești. Ele aduc o atmosferă sfântă de bucurie și pace. Vin cu laude pe buze și în ceruri se aude ecoul laudelor. Fiecare faptă de milă făcută aici jos, pe pământ, are efectul unei muzici minunate sus, în cer. De pe tronul Său, Tatăl consideră lucrătorii neegoistă ca fiind cea mai prețioasă comoară.
Cei de la stânga lui Hristos, cei care L-au neglijat în persoana celor săraci și suferinzi, nu și-au dat seama de vinovăția lor. Satana i-a orbit; ei nu au înțeles ce le datorau fraților lor. Ei au fost absorbiți de eul lor și nu s-au îngrijit de nevoile altora.
Dumnezeu le-a dat bogăție celor bogați ca să-i ajute și să-i mângâie pe copiii Lui aflați în suferință; dar, prea adesea, ei sunt nepăsători față de nevoile altora. Se cred superiori fraților lor săraci. Nu se așează în locul omului sărac. Ei nu înțeleg ispitele și luptele celui sărac și mila piere din inima lor. În locuințe costisitoare și biserici fastuoase, cei bogați se despart de săraci; mijloacele materiale, pe care Dumnezeu li le-a dat pentru a-i binecuvânta pe cei nevoiași, sunt cheltuite pentru a hrăni mândria și egoismul. Zilnic, săracii sunt jefuiți de învățătura pe care ar trebui să o primească despre mila fără margini a lui Dumnezeu; căci El a luat suficiente măsuri pentru ca ei să fie mângâiați în lipsurile vieții. Ei sunt nevoiți să simtă sărăcia care le limitează viața și sunt deseori ispitiți să devină invidioși, geloși și plini de bănuieli rele. Aceia care n-au simțit povara lipsurilor îi tratează prea adesea pe cei săraci în chip disprețuitor și îi fac să simtă că sunt priviți ca oameni săraci.
Dar Hristos vede toate acestea și zice: Eu am fost flămând și însetat. Am fost străin. Am fost bolnav. Am fost închis. În timp ce voi petreceați la mesele voastre îmbelșugate, Eu flămânzeam prin colibe sau pe ulițe pustii. În timp ce voi mâncați în casele voastre luxoase, Eu nu aveam unde să-Mi plec capul. În timp ce voi vă adunați haine bogate, Eu eram gol. În timp ce voi vă țineați de distracții, Eu zăceam în închisoare.
-640-
Când ați drămuit pâinea pentru săracii care flămânzesc, când ați dat hainele cele uzate ca să-i feriți de gerul mușcător, v-ați amintit voi că le dădeați Domnului măririi? În toate zilele vieții voastre, am fost aproape de voi în persoana celor suferinzi, dar voi nu M-ați căutat. N-ați vrut să fiți în tovărășia Mea. Nu vă cunosc.
Mulți cred că ar fi un mare privilegiu să viziteze locurile unde a trăit Hristos pe pământ, să-și poarte pașii pe unde a mers El și să privească lacul pe malul căruia Îl plăcea să învețe, dealurile și văile asupra cărora adesea I se odihneau privirile. Dar nu este nevoie să mergem la Nazaret, Capernaum sau Betania ca să umblăm pe urmele lui Isus. Putem găsi urmele Lui lângă patul celui bolnav, în colibele sărăciei, pe străzile prea aglomerate ale marilor orașe și în tot locul unde inima omului are nevoie de mângâiere. Făcând așa cum a făcut Isus când era pe pământ, vom merge pe urmele Lui.
Toți pot găsi ceva de făcut. “Pe săraci totdeauna îi aveți cu voi” (Ioan 12, 8), a zis Isus, și nimeni nu trebuie să creadă că nu se găsește loc unde să poată lucra pentru El. Milioane și milioane de suflete gata să piară, legate în lanțurile neștiinței și păcatului, n-au auzit niciodată despre iubirea lui Isus pentru ele. Dacă am fi în situația lor, ce am dori să facă pentru noi? Atât cât stă în puterea noastră, avem obligația imperioasă să facem totul pentru acești oameni. Regula de viață a lui Hristos, în fața căreia, în ziua judecății, fiecare va sta sau va cădea, este aceasta: “Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.” (Matei 7, 12.)
Mântuitorul și-a dat viața prețioasă ca să întemeieze o biserică în stare să îngrijească de sufletele întristate și ispitite. O grupă de credincioși poate fi săracă, needucată și necunoscută; dar, în Numele lui Hristos, ea poate face, în familie, între vecini, în biserică și chiar în locurile mai depărtate, o lucrare ale cărei urmări să țină cât veșnicia.
Tocmai din pricină că lucrarea aceasta este neglijată, mulți ucenici tineri nu depășesc abc-ul experienței creștine. Ei ar fi putut să țină aprinsă lumina care a strălucit în inimile lor atunci când Isus le-a spus: “Iertate îți sunt păcatele”, dacă ar fi oferit ajutor celor lipsiți. Energia neobosită, care este adesea un izvor de primejdie pentru tineri, poate fi îndrumată pe căi din care ar curge râuri de binecuvântări. Eul ar fi uitat în lucrarea plină de râvnă de a face bine altora.
-641-
Marele Păstor va sluji celor care slujesc altora. Ei vor bea din apa vie și vor fi mulțumiți. Nu vor umbla după plăceri ațâțătoare sau după schimbări în viață. Marele subiect care-i va interesa va fi cum să salveze sufletele care sunt gata să piară. Legăturile sociale vor fi folositoare. Iubirea Răscumpărătorului va uni toate inimile.
Când ne vom da seama că suntem lucrători împreună cu Dumnezeu, făgăduințele Lui nu vor fi rostite cu nepăsare. Ele ne vor mistui inima și ne vor arde buzele. Când Moise a fost chemat să lucreze pentru un popor ignorant, nedisciplinat și răzvrătit, Dumnezeu i-a dat făgăduința: “Voi merge Eu Însumi cu tine și îți voi da odihnă”. Și El a zis: “Eu voi fi negreșit cu tine.” (Exod 33, 14; 3, 12.) Făgăduința aceasta este pentru toți cei care lucrează în locul lui Hristos pentru cei suferinzi și întristați.
Iubirea pentru om este manifestarea pe pământ a iubirii lui Dumnezeu. Tocmai pentru a sădi această iubire în noi, pentru a ne face copii ai unei singure familii, Împăratul slavei S-a făcut una cu noi. Și când vor fi împlinite cuvintele Lui de despărțire: “Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu” (Ioan 15, 12), când noi vom iubi lumea așa cum a iubit-o El, atunci, în ceea ce ne privește, misiunea Lui este împlinită. Suntem pregătiți pentru cer, deoarece avem cerul în inimă.
“Izbăvește pe cei târâți la moarte și scapă pe cei ce sunt aproape să fie junghiați. Dacă zici: ‘Ah! N-am știut!’… Crezi că nu vede Cel ce cântărește inimile și Cel ce veghează asupra sufletului tău? Și nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?” (Proverbe 24, 11.12.) În ziua cea mare a judecății, cei care n-au lucrat pentru Hristos, cei care au lenevit, gândindu-se numai la ei și îngrijindu-se doar de ei, vor fi puși de Judecătorul a tot pământul împreună cu cei care au făcut răul. Ei primesc aceeași condamnare.
Fiecărui suflet i s-a dat o însărcinare. Pe fiecare îl va întreba Marele Păstor: “Unde este turma care-ți fusese dată, turma ta frumoasă?” Și “ce vei zice când te va pedepsi?” (Ieremia 13, 20.21.)