Marea Luptă – Ziua 109

Cei răi îşi primesc răsplata pe pământ (Proverbele 11:31). „Căci, iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor” (Maleahi 4:1). Unii sunt distruşi ca într-o clipă, în timp ce alţii suferă multe zile. Păcătoşii sunt pedepsiţi „după faptele lor”. Păcatele celor drepţi fiind transferate asupra lui Satana, el trebuie să sufere nu numai pentru propria revoltă, ci pentru toate păcatele pe care copiii lui Dumnezeu le-au comis din cauza lui. Pedeapsa lui este cu mult mai mare decât a celor pe care i-a înşelat. După ce toţi cei care au decăzut în urma minciunilor lui au pierit, el încă mai trăieşte şi continuă să sufere. Cei răi sunt, în cele din urmă, distruşi în flăcări cu totul, rădăcină şi ramuri, Satana fiind rădăcina, iar cei care l-au urmat, ramurile. Pedeapsa deplină a Legii a fost aplicată; cerinţele dreptăţii divine au fost împlinite, iar fiinţele create, din cer şi de pe pământ, martore la scenă, proclamă dreptatea lui Iehova. Dumnezeu a pus punct dezastrului adus de Satana. Mii de ani şi-a făcut voia, umplând pământul de nenorocire şi producând amărăciune în tot universul. Întreaga creaţie a suspinat şi a suferit în dureri. Acum, fiinţele pe care Dumnezeu le-a creat sunt pentru totdeauna eliberate de prezenţa şi de ispitele înşelătorului. „Tot pământul se bucură acum de odihnă şi pace; izbucnesc oamenii în cântece de veselie” (Isaia 14:7). Un strigăt de laudă şi de triumf se înalţă în tot universul loial. „Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: «Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru cel atotputernic a început să împărăţească!»” (Apocalipsa 19:6). 

În timp ce pământul este cuprins de focul distrugerii, neprihăniţii locuiesc în siguranţă în cetatea sfântă. A doua moarte nu are nicio putere asupra celor care au avut parte de prima înviere. Pentru păcătoşi, Dumnezeu este un foc mistuitor, dar, pentru poporul Său, El este un soare şi un scut (Apocalipsa 20:6,9; Psalmii 84:11). 

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră” (Apocalipsa 21:1). Focul care îi distruge pe păcătoşi curăţă pământul. Orice urmă de blestem este îndepărtată. Niciun iad veşnic nu va păstra înaintea ochilor celor mântuiţi consecinţele îngrozitoare ale păcatului. 

-553-

Rămâne o singură amintire: Răscumpărătorul nostru va purta pentru totdeauna semnele răstignirii. Pe fruntea Sa rănită, pe coasta Sa, pe mâinile şi picioarele Sale vor rămâne singurele urme ale cruzimii păcatului. Privindu-L pe Hristos în slava Sa, profetul spune: „Din mâna Lui pornesc raze şi acolo este ascunsă tăria Lui” (Habacuc 3:4). În mâinile pironite şi în coasta străpunsă, din care a curs sângele care l-a împăcat pe om cu Dumnezeu, acolo este slava Mântuitorului nostru, acolo „este ascunsă tăria Lui”. Pentru că El a avut putere să mântuiască prin jertfa Lui răscumpărătoare, de aceea are putere acum să execute sentinţa asupra celor care au dispreţuit îndurarea lui Dumnezeu. Semnele umilinţei Sale constituie distincţia Lui cea mai înaltă; rănile de pe Calvar vor proclama lauda şi puterea Sa de-a lungul veşniciei. „Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni şi la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăţia fiicei Ierusalimului!” (Mica 4:8) A venit timpul către care au privit cu dor oamenii sfinţi din momentul când sabia învăpăiată a alungat prima pereche din Eden, timpul pentru „răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu” (Efeseni 1:14). Pământul, dat iniţial omului să fie împărăţia sa, predat apoi în mâinile lui Satana şi controlat timp atât de îndelungat de acest duşman puternic, i-a fost redat omului prin marele plan de răscumpărare. Hristos a recâştigat tot ce s-a pierdut prin păcat. „Căci aşa vorbeşte Domnul, (…) care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit” (Isaia 45:18). Planul iniţial al lui Dumnezeu cu planeta Pământ se împlineşte în momentul în care aceasta este transformată în locuinţa veşnică a celor răscumpăraţi. „Cei neprihăniţi vor stăpâni ţara şi vor locui în ea pe vecie” (Psalmii 37:29). 

Teama de a nu face ca moştenirea viitoare să pară prea materială i-a făcut pe mulţi să spiritualizeze chiar adevărurile care pe noi ne fac să o privim ca pe viitoarea noastră casă. Hristos i-a asigurat pe ucenicii Săi că S-a dus să le pregătească „locaşuri” în casa Tatălui. Cei care acceptă afirmaţiile Cuvântului lui Dumnezeu nu vor fi cu totul în necunoştinţă de cauză cu privire la cum este căminul ceresc. Căci „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). Limbajul omenesc nu poate descrie răsplata celor drepţi. Aceasta va fi cunoscută numai de cei care o vor vedea. Nicio minte finită nu poate cuprinde gloria Paradisului lui Dumnezeu! 

-554-

În Biblie, moştenirea celor mântuiţi este numită „patrie” (Evrei 11:14-16). Acolo, Păstorul ceresc Îşi conduce turma la izvoarele apelor vieţii. Pomul vieţii îşi dă roadele în fiecare lună, iar frunzele lui servesc la vindecarea oamenilor. Acolo sunt izvoare care curg continuu, limpezi ca cristalul, de pe ale căror maluri pomi unduitori îşi aruncă umbrele pe cărările pregătite pentru cei răscumpăraţi de Domnul. Câmpii întinse sunt mărginite de dealuri frumoase, iar munţii lui Dumnezeu îşi înalţă piscurile grandioase. Pe acele câmpii paşnice, lângă acele izvoare vii, copiii lui Dumnezeu, care au fost atât de mult timp străini şi călători, vor fi acasă. „Poporul Meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite.” „Nu se va mai auzi vorbindu-se de silnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale «Mântuire» şi porţile tale «Laudă».” „Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul. Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii pentru ca altul să le mănânce rodul… şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor” (Isaia 32:18; 60:18; 65:21,22). 

Acolo, „pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul.” „În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul.” „Atunci lupul va locui împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul… şi le va mâna un copilaş… Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt” (Isaia 35:1; 55:13; 11:6,9). 

Durerea nu poate exista în cer. Nu vor mai fi lacrimi, nici cortegii funerare, nici doliu. „Moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” „Niciun locuitor nu zice: «Sunt bolnav!» Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui” (Apocalipsa 21:4; Isaia 33:24). 

Acolo este Noul Ierusalim, metropola noului pământ mai bun, „o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău”. „Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul… Neamurile vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.” Domnul zice: „Eu Însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului şi Mă voi bucura de poporul Meu.” „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Isaia 62:3; Apocalipsa 21:11,24; Isaia 65:19; Apocalipsa 21:3). 

-555-

În cetatea lui Dumnezeu „nu va mai fi noapte” (Apocalipsa 22:5). Nimeni nu va avea nevoie şi nu va dori odihnă. Acolo nu vom obosi să facem voia lui Dumnezeu şi să-I lăudăm Numele. Vom simţi mereu prospeţimea dimineţii, care nu se va sfârşi niciodată. „Nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina” (Apocalipsa 22:5). Lumina soarelui va fi înlocuită de o strălucire care nu este orbitoare, deşi depăşeşte foarte mult strălucirea soarelui la amiază. Slava lui Dumnezeu şi a Mielului va inunda cetatea sfântă cu o lumină care nu va apune niciodată. Cei răscumpăraţi vor umbla în slava unei zile perpetue. 

„În cetate n-am văzut niciun templu; pentru că Domnul Dumnezeu cel atotputernic, ca şi Mielul sunt templul ei” (Apocalipsa 21:22). Poporul lui Dumnezeu are privilegiul să comunice deschis cu Tatăl şi cu Fiul. „Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12). Noi vedem chipul lui Dumnezeu reflectat ca într-o oglindă în natură şi în modul în care procedează cu oamenii, dar atunci Îl vom vedea faţă în faţă, fără să fim separaţi de un văl întunecos. Vom sta în prezenţa Sa şi vom privi slava feţei Sale. Acolo, cei răscumpăraţi vor cunoaşte aşa cum sunt cunoscuţi. Dragostea şi compasiunea pe care Însuşi Dumnezeu le-a sădit în suflet îşi vor găsi acolo manifestarea cea mai profundă şi cea mai plăcută. Comuniunea curată cu fiinţele sfinte, socializarea armonioasă cu îngerii cereşti şi cu toţi credincioşii din toate timpurile care şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului, legăturile sfinte care unesc întreaga familie din cer şi de pe pământ (vezi Efeseni 3:15) – toate acestea constituie motivul fericirii celor răscumpăraţi. 

Acolo, minţi nemuritoare vor contempla, cu o încântare nesfârşită, minunile puterii creatoare şi tainele iubirii răscumpărătoare. Acolo nu va fi niciun duşman crud şi mincinos, care să-i ispitească pe oameni să-L uite pe Dumnezeu. Orice facultate mintală va fi dezvoltată, orice capacitate, mărită. Acumularea de cunoştinţe nu va obosi mintea şi nu va epuiza energia. Acolo vor fi realizate cele mai măreţe proiecte, vor fi împlinite cele mai îndrăzneţe aspiraţii şi cele mai înalte ambiţii. Şi tot vor mai exista noi culmi de urcat, noi minuni de admirat, noi adevăruri de înţeles, noi subiecte care să stimuleze puterile minţii, ale sufletului şi ale corpului. Toate comorile universului se vor deschide în faţa celor răscumpăraţi de Dumnezeu. Eliberaţi de natura muritoare, ei se îndreaptă în zbor neobosit către lumi îndepărtate – lumi care s-au întristat la vederea scenelor nenorocirii umane şi care au intonat cântări de bucurie ori de câte ori un suflet s-a pocăit. 

-556-

Cu o încântare de nedescris, copiii lui Dumnezeu de pe pământ devin părtaşi la bucuria şi înţelepciunea fiinţelor necăzute în păcat şi au acces la cunoştinţele acumulate secole de-a rândul în urma contemplării lucrării mâinilor lui Dumnezeu. Ei admiră grandoarea creaţiei în toată splendoarea ei – sori, stele şi sisteme gravitând în ordinea stabilită, în jurul tronului lui Dumnezeu. Numele Creatorului este scris pe toate lucrurile, de la cel mai mic până la cel mai mare, şi în toate se manifestă bogăţiile puterii Sale. Anii veşniciei, în desfăşurarea lor, vor aduce revelaţii mai bogate şi mai glorioase ale lui Dumnezeu şi ale lui Hristos. Cu cât cunoştinţa va creşte, cu atât vor creşte iubirea, adorarea şi fericirea. Cu cât Îl vor cunoaşte mai mult pe Dumnezeu, cu atât admiraţia oamenilor pentru caracterul Său va fi mai mare. Când Iisus le prezintă comorile răscumpărării şi victoriile uimitoare din marea luptă cu Satana, inimile celor răscumpăraţi sunt mişcate de o devoţiune şi mai arzătoare şi ating harpele de aur cu şi mai mare entuziasm; de zece mii de ori zece mii şi mii de mii de voci se unesc pentru a înălţa coruri măreţe de laudă. „Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: «Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!»” (Apoc. 5:13). 

Marea luptă s-a sfârşit. Păcatul şi păcătoşii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie şi bucurie pulsează prin vasta creaţie. De la Acela care a creat toate lucrurile se revarsă viaţa, lumina şi fericirea prin toate domeniile spaţiului infinit. De la atomul cel mai mic până la lumile cele mai mari, toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi cu bucurie desăvârşită, declară că Dumnezeu este iubire.