Ascultarea conştiincioasă de Cuvântul lui Dumnezeu va fi considerată revoltă. Orbiţi de Satana, părinţii se vor purta cu severitate şi cruzime faţă de copiii lor credincioşi. Stăpânul sau stăpâna îl va oprima pe servitorul care respectă poruncile. Sentimentele se vor răci. Copiii vor fi dezmoşteniţi şi alungaţi de acasă. Se vor împlini literal cuvintele lui Pavel: „Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12). Când apărătorii adevărului vor refuza să onoreze sabatul duminical, unii dintre ei vor fi aruncaţi în închisori, alţii vor fi exilaţi, iar alţii vor fi trataţi ca nişte sclavi. Din punct de vedere omenesc, toate acestea par imposibile acum, dar, când va fi retras Duhul lui Dumnezeu, care ţine totul în frâu, şi oamenii vor rămâne sub stăpânirea lui Satana, care urăşte principiile divine, vor avea loc manifestări neobişnuite. Inima omului poate să devină foarte crudă când temerea şi iubirea de Dumnezeu dispar. Când furtuna se apropie, un mare număr de credincioşi care şi-au declarat credinţa în mesajul îngerului al treilea, dar care n-au fost sfinţiţi prin ascultare de adevăr vor renunţa la poziţia exprimată şi vor trece în rândurile opoziţiei. Alăturându-se lumii şi împrumutând atitudinea ei, au ajuns să vadă lucrurile aproape în aceeaşi lumină. Când va veni testul, ei vor fi dispuşi să aleagă partea uşoară, populară. Bărbaţi cu talent şi cu bun renume, care odinioară s-au bucurat de adevăr, îşi folosesc acum puterile pentru a amăgi şi a induce sufletele în eroare. Ei devin duşmanii cei mai înverşunaţi ai fraţilor lor de altădată. Când păzitorii Sabatului sunt aduşi înaintea tribunalelor să răspundă pentru credinţa lor, aceşti apostaţi sunt agenţii cei mai eficienţi ai lui Satana pentru a calomnia şi a acuza şi, în acelaşi timp, a-i instiga pe conducători împotriva celor credincioşi, prin mărturii false şi insinuări. În această perioadă de persecuţie, credinţa slujitorilor Domnului va fi pusă la probă. Ei au proclamat avertizarea cu devotament, privind numai la Dumnezeu şi la Cuvântul Său. Duhul lui Dumnezeu, care le-a mişcat inima, i-a constrâns să vorbească. Stimulaţi de un avânt sfânt şi de un puternic impuls divin, şi-au îndeplinit misiunea fără să calculeze raţional consecinţele prezentării cuvântului dat de Domnul. Ei n-au ţinut cont de interesele pământeşti, nici n-au căutat să-şi conserve bunul nume sau viaţa. Totuşi, când furtuna împotrivirii şi calomniei va izbucni în direcţia lor, unii, copleşiţi de descurajare, vor fi gata să exclame: „Dacă am fi prevăzut urmările cuvintelor noastre, am fi tăcut.” Vor fi înconjuraţi de dificultăţi.
-501-
Satana îi va asalta cu ispite teribile. Misiunea pe care şi-au asumat-o va părea mai presus de capacitatea lor de a o îndeplini. Vor fi ameninţaţi cu moartea. Entuziasmul care i-a animat va dispărea. Totuşi nu mai pot să dea înapoi. Atunci, simţind completa lor neputinţă, vor alerga la Cel Atotputernic şi vor implora putere. Îşi vor aminti că mesajul transmis nu a fost al lor, ci al Aceluia care le poruncise să vestească avertizarea. Dumnezeu a pus adevărul în inimile lor, iar ei pur şi simplu nu au putut să nu-l proclame. Prin aceleaşi experienţe au trecut şi oamenii lui Dumnezeu din secolele trecute: Wycliffe, Hus, Luther, Tyndale, Baxter, Wesley. Ei au susţinut că toate doctrinele trebuie să fie verificate cu Biblia, declarând că vor renunţa la orice învăţătură pe care aceasta o dezaprobă. Persecuţia s-a dezlănţuit împotriva acestor bărbaţi cu o furie necruţătoare, totuşi ei n-au încetat să prezinte adevărul. Fiecare dintre perioadele istoriei bisericii s-a caracterizat prin descoperirea unui adevăr deosebit, adaptat nevoilor poporului lui Dumnezeu din timpul acela. Fiecare adevăr nou şi-a croit drum înfruntând ura şi opoziţia. Cei care au fost binecuvântaţi cu lumina lui au fost ispitiţi şi încercaţi. Domnul le dă un adevăr deosebit oamenilor care se află într-o situaţie critică. Cine îndrăzneşte să refuze vestirea lui? Dumnezeu le porunceşte slujitorilor Săi să aducă la cunoştinţa lumii ultima invitaţie a harului. Ei nu pot să tacă decât cu riscul pierderii propriilor suflete. Trimişii lui Hristos nu se preocupă de consecinţe. Ei trebuie să-şi îndeplinească misiunea şi să lase urmările pe seama lui Dumnezeu. Când rezistenţa oamenilor devine mai încrâncenată, slujitorii lui Dumnezeu ajung iarăşi să fie nedumeriţi, deoarece li se pare că ei au adus criza. Dar conştiinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu îi asigură că drumul lor este bun. Cu toate că încercările continuă, ei sunt întăriţi să le suporte. Lupta devine mai strânsă şi mai ascuţită, dar credinţa şi curajul lor cresc odată cu nevoia. Mărturia lor este: „Nu îndrăznim să schimbăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să scindăm Legea Sa sfântă, considerând o parte esenţială şi cealaltă neesenţială, pentru a fi pe placul lumii. Domnul căruia Îi slujim este capabil să ne salveze. Hristos a biruit puterile pământului. Să ne temem noi de o lume deja învinsă?” Persecuţia, în diferitele ei forme, reprezintă manifestarea unui principiu care va exista cât timp va exista Satana şi cât timp creş- tinismul va avea viaţă. Niciun om nu poate să-I slujească lui Dumnezeu fără să atragă asupra lui opoziţia oştilor întunericului. Îngerii răi îl vor asalta, alarmaţi că influenţa lui le ia prada din mâini.
-502-
Oamenii răi, mustraţi de exemplul lui, se vor alia cu îngerii răi, încercând să-l despartă de Dumnezeu prin ispite. Când acestea nu reuşesc, ei se folosesc de constrângere, pentru a-i forţa conştiinţa. Dar atâta timp cât Iisus rămâne Mijlocitorul omului în Sanctuarul din cer, influenţa restrictivă a Duhului Sfânt este resimţită de conducători şi de oameni. Duhul Sfânt controlează încă, într-o oarecare măsură, legile ţărilor. Dacă n-ar fi aceste legi, starea lumii ar fi mult mai degradată decât este în prezent. În timp ce mulţi dintre conducătorii noştri sunt agenţi activi ai lui Satana, şi Dumnezeu are reprezentanţii Săi printre bărbaţii de frunte ai lumii. Diavolul îi inspiră pe adepţii lui să propună măsuri care ar împiedica foarte mult lucrarea lui Dumnezeu. Dar oameni de stat care se tem de Domnul sunt influenţaţi de îngerii sfinţi să se opună unor astfel de propuneri cu argumente care nu pot fi combătute. Astfel, câţiva oameni vor ţine în frâu puternicul curent al răului. Opoziţia duşmanilor adevărului va fi frânată, pentru ca mesajul îngerului al treilea să-şi poată atinge scopul. Când se va da avertizarea finală, ea va capta atenţia acestor conducători prin care Domnul lucrează acum, iar unii dintre ei îi vor da curs şi vor fi împreună cu poporul lui Dumnezeu în timpul crizei finale. Îngerul care se uneşte cu îngerul al treilea în proclamarea mesajului lui va lumina tot pământul cu slava lui. În acest context, este prezisă o acţiune mondială care se va desfăşura cu o putere neobişnuită. Mişcarea adventistă din 1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu. Mesajul primului înger a fost dus în toate centrele misionare din lume, iar în unele ţări s-a manifestat un interes religios amplu, cum nu s-a mai întâlnit de la Reforma din secolul al XVI-lea. Dar acel curent va fi depăşit de puternica mişcare din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea. Manifestarea va semăna cu cea din Ziua Cincizecimii. După cum ploaia timpurie a fost dată prin revărsarea Duhului Sfânt la începutul predicării Evangheliei, pentru a face să răsară preţioasa sămânţă, tot aşa ploaia târzie va fi dată la încheierea lucrării, pentru coacerea recoltei. „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul” (Osea 6:3). „Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară” (Ioel 2:23). „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna Duhul Meu peste orice făptură.”
-503-
„Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Faptele 2:17,21).
Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai mică a puterii lui Dumnezeu decât cea care i-a marcat începutul. Profeţiile care s-au împlinit prin revărsarea ploii timpurii la începutul predicării Evangheliei urmează să se împlinească din nou prin revărsarea ploii târzii la încheierea ei. Acestea sunt „vremurile de înviorare” la care se referea apostolul Petru când exclama: „Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Iisus Hristos” (Faptele 3:19,20).
Trimişi ai lui Dumnezeu cu feţele luminate şi strălucind de sfântă consacrare se vor grăbi din loc în loc să transmită mesajul din cer. Avertizarea va fi rostită prin mii de voci pe tot pământul. Se vor face miracole, bolnavi vor fi vindecaţi şi semne şi minuni îi vor însoţi pe credincioşi. Satana, de asemenea, va acţiona prin false minuni, făcând să coboare chiar foc din cer înaintea oamenilor (Apocalipsa 13:13). Astfel, locuitorii pământului vor fi determinaţi să ia o poziţie.
Mesajul va fi transmis nu atât de mult prin argumente, cât prin convingerea profundă produsă de Duhul lui Dumnezeu. Argumentele au fost prezentate. Sămânţa a fost semănată, iar acum va răsări şi va aduce rod. Publicaţiile distribuite de misionari şi-au exercitat influenţa, totuşi mulţi a căror minte a fost impresionată au fost împiedicaţi să înţeleagă pe deplin adevărul sau să-i dea ascultare. Acum, razele de lumină pătrund pretutindeni, adevărul este văzut cu claritate, iar copiii sinceri ai lui Dumnezeu rup legăturile care i-au ţinut strâns. Relaţiile de familie şi legătura cu biserica nu-i mai pot trage înapoi acum. Adevărul este mai valoros pentru ei decât orice. În ciuda forţelor unite împotriva adevărului, un mare număr de oameni va lua poziţie de partea Domnului.