Marea Luptă – Ziua 097

Dumnezeu ne-a dat Scriptura ca să-i studiem principiile şi să ştim ce anume cere El de la noi. Când învăţătorul Legii a venit la Iisus cu întrebarea: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”, Mântuitorul l-a trimis la Scripturi, spunând: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” (Luca 10:25,26). Neştiinţa nu-l va scuza nici pe tânăr, nici pe bătrân şi nu-i va scuti de pedeapsa cuvenită pentru călcarea Legii lui Dumnezeu, deoarece Biblia, pe care o au la îndemână, prezintă cu claritate această Lege, cu toate principiile şi cerinţele ei. Nu este suficient să avem intenţii bune, să facem ceea ce credem că este corect sau ceea ce pastorul sau preotul ne spune că este corect. Deoarece în joc este mântuirea sufletului nostru, trebuie să cercetăm personal Scripturile. Oricât de puternice ne-ar fi convingerile, oricâtă încredere am avea că pastorul sau preotul ştie care este adevărul, nu acestea trebuie să fie baza siguranţei noastre. Avem o hartă care ne arată toate semnele indicatoare în călătoria către cer şi nu trebuie să bâjbâim.

Prima şi cea mai mare datorie a oricărei fiinţe raţionale este să afle adevărul din Scripturi, apoi să umble în lumină şi să-i încurajeze şi pe alţii să-i urmeze exemplul. Trebuie să studiem conştiincioşi Biblia în fiecare zi, insistând asupra fiecărei idei şi comparând verset cu verset. Întrucât va trebui să răspundem personal înaintea lui Dumnezeu, trebuie să ne formăm convingerile singuri, dar cu ajutor divin.

Adevărurile cel mai clar prezentate în Biblie au fost puse la îndoială şi învăluite în întuneric de către oameni culţi, care, dându-se mari înţelepţi, susţin că Scripturile au un înţeles mistic, ascuns, spiritual, care nu transpare din limbajul folosit. Aceste persoane sunt nişte învăţători falşi. Unora ca aceştia Iisus le-a spus: „Nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Marcu 12:24). 

-493-

Limbajul Bibliei trebuie să fie explicat conform sensului literal, în afară de cazul în care este folosit un simbol sau o figură de stil. Hristos a promis: „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască… învăţătura” (Ioan 7:17). Dacă oamenii ar lua Biblia aşa cum este scrisă, dacă n-ar exista falşi învăţători, care să-i inducă în eroare şi să le încurce minţile, s-ar ajunge la nişte rezultate care le-ar produce bucurie îngerilor şi mii de oameni care acum rătăcesc printre atâtea erori ar fi aduşi în staulul lui Hristos.

Atunci când studiem Scripturile, trebuie să ne exercităm toate puterile minţii şi să ne punem la lucru gândirea ca să înţelegem, atât cât putem ca muritori, lucrurile profunde ale lui Dumnezeu. Totuşi nu trebuie să uităm că ascultarea şi supunerea ca ale unui copil constituie adevărata atitudine a celui care vrea să înveţe. Dificultăţile din Scriptură nu se pot rezolva niciodată prin aceleaşi metode folosite pentru a înţelege problemele filosofice. În studiul Bibliei nu trebuie să pornim cu acea încredere în sine cu care atât de mulţi păşesc în cercetările ştiinţifice, ci cu o dispoziţie de rugăciune, profund conştienţi de dependenţa noastră de Dumnezeu, şi cu o dorinţă sinceră de a cunoaşte voia Sa. Trebuie să fim umili şi dispuşi să învăţăm, pentru a dobândi cunoştinţe de la marele EU SUNT. Altfel, îngerii răi ne vor orbi atât de mult mintea şi ne vor împietri atât de mult inima, încât adevărul nu ne va mai impresiona.

Multe părţi din Scriptură, pe care specialiştii în Biblie le consideră taine sau peste care trec declarându-le neimportante, sunt pline de lecţii şi de încurajări pentru cel care a învăţat în şcoala lui Hristos. Unul dintre motivele pentru care mulţi teologi nu au o înţelegere mai clară a Cuvântului lui Dumnezeu este că îşi închid ochii în faţa adevărurilor pe care nu doresc să le practice. Înţelegerea adevărului biblic nu depinde atât de mult de capacitatea intelectuală a celui care studiază, cât de sinceritatea scopului, de dorinţa arzătoare după neprihănire.

Biblia nu trebuie studiată niciodată fără rugăciune. Numai Duhul Sfânt ne poate face capabili să simţim importanţa acelor lucruri uşor de înţeles şi ne poate feri de denaturarea adevărurilor greu de înţeles. Îngerii cereşti au misiunea de a ne pregăti inima să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât să fim încântaţi de frumuseţea lui, convinşi de avertizările lui, însufleţiţi şi încurajaţi de promisiunile lui. Trebuie să facem în aşa fel încât cererea psalmistului să fie şi a noastră: „Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” (Psalmii 119:18). Ispitele par adesea irezistibile pentru că, neglijând rugăciunea şi studiul Bibliei, cel ispitit nu poate să-şi aducă aminte cu uşurinţă promisiunile lui Dumnezeu şi să-l înfrunte pe Satana cu armele Scripturii. 

-494-

Dar îngerii sunt în jurul celor dispuşi să se lase învăţaţi în ce priveşte lucrurile divine şi, la nevoie, le vor aduce aminte exact acele adevăruri care le sunt necesare. Astfel, „când vrăjmaşul va năvăli ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă” (Isaia 59:19).

Iisus le-a promis ucenicilor Săi: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). Învăţăturile lui Hristos trebuie să fie deja imprimate în minte pentru ca Duhul lui Dumnezeu să ni le reamintească în timp de pericol. „Strâng Cuvântul Tău în inima mea”, spunea David, „ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Psalmii 119:11).

Toţi cei care ţin la interesele lor veşnice trebuie să fie puşi în gardă cu privire la invazia scepticismului. Vor fi atacaţi în special pilonii adevărului. Este imposibil să stai departe de ironiile, de raţionamentele false şi de ideile subtile şi otrăvitoare ale necredinţei moderne. Satana îşi adaptează ispitele pentru toate categoriile de oameni. Pe cei inculţi îi asaltează cu batjocură, iar pe cei educaţi îi întâmpină cu obiecţii ştiinţifice şi raţionamente filosofice, concepute în aşa fel încât să provoace neîncredere sau dispreţ la adresa Scripturilor. Chiar şi tinerii fără experienţă îşi permit să ridice semne de întrebare cu privire la principiile fundamentale ale creştinismului. Această necredinţă tinerească, aşa superficială cum e, îşi are influenţa ei. Mulţi sunt determinaţi astfel să ridiculizeze credinţa părinţilor lor şi să-L batjocorească pe Duhul harului (Evrei 10:29). Câte vieţi care promiteau să fie o onoare pentru Dumnezeu şi o binecuvântare pentru lume n-au fost astfel ruinate de suflul nociv al necredinţei! Toţi cei care se încred în deciziile înfumurate ale raţiunii umane şi care îşi imaginează că pot explica tainele divine şi pot ajunge la adevăr fără ajutorul înţelepciunii lui Dumnezeu sunt prinşi în capcana lui Satana.

Trăim în cea mai importantă perioadă a istoriei acestei lumi. Destinul oamenilor este gata să fie hotărât. Binele nostru viitor şi salvarea altor suflete depind de calea pe care o alegem acum. Avem nevoie de călăuzirea Duhului adevărului. Orice urmaş al lui Hristos trebuie să se întrebe cu seriozitate: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele 9:6). Trebuie să ne umilim înaintea Domnului, cu post şi rugăciune, şi să medităm mult la Cuvântul Său, în special la scenele judecăţii. Trebuie să căutăm să avem acum o experienţă vie şi profundă în ce priveşte lucrurile care ţin de Dumnezeu. 

-495-

Nu avem nicio clipă de pierdut. Evenimente de o importanţă vitală se întâmplă în jurul nostru. Ne găsim pe terenul vrăjit al lui Satana. Nu dormiţi, străjeri ai lui Dumnezeu! Duşmanul vă pândeşte şi este gata în orice moment să sară asupra voastră şi să vă facă prada lui în cazul în care vă lăsaţi cuprinşi de nepăsare şi somnolenţă.

Mulţi au o imagine greşită despre adevărata lor stare înaintea lui Dumnezeu. Se felicită pentru faptele rele pe care nu le comit, dar uită să-şi amintească de faptele bune şi nobile pe care Dumnezeu le cere de la ei, dar pe care au neglijat să le facă. Nu este suficient să fie pomi în grădina lui Dumnezeu, ci trebuie să corespundă aşteptărilor Sale şi să aducă rod. El îi trage la răspundere pentru că n-au făcut tot binele pe care ar fi putut să-l facă prin harul Său, care i-ar fi întărit. În cărţile din ceruri, ei sunt trecuţi ca unii care fac umbră pământului degeaba. Totuşi nici cazul lor nu este cu totul lipsit de speranţă. Inima Iubirii îndelung răbdătoare încă mijloceşte pe lângă cei care au dispreţuit îndurarea lui Dumnezeu şi au abuzat de harul Său. „De aceea zice: «Deşteaptă-te, tu, care dormi, scoa­lă-te din morţi şi Hristos te va lumina.» Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă… Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele” (Efe­seni 5:14-16).

Când va veni timpul de probă, se va descoperi cine sunt cei care au făcut din Cuvântul lui Dumnezeu regula lor de viaţă. Vara nu se observă nicio deosebire între brazi şi ceilalţi copaci, dar, când vine viscolul iernii, brazii rămân neschimbaţi, în timp ce ceilalţi copaci îşi pierd frunzele. Tot astfel, s-ar putea ca, acum, pretinşii creştini să nu se deosebească de creştinii adevăraţi, dar vine timpul când distincţia va fi clară. Să renască opoziţia, să domnească din nou fanatismul şi intoleranţa, să se aprindă persecuţia, şi atunci cei cu inima împărţită şi ipocriţii se vor clătina şi vor renunţa la credinţă, dar creştinul adevărat va sta tare ca o stâncă, credinţa lui va fi mai puternică, speranţa lui va fi mai strălucitoare decât în zilele de prosperitate.

Psalmistul spune: „Mă gândesc la învăţăturile Tale.” „Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, deoarece urăsc orice cale a minciunii” (Psalmii 119:99,104).

„Ferice de omul care găseşte înţelepciunea.” „Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde. În anul secetei, nu se teme şi nu încetează să aducă rod” (Proverbele 3:13; Ieremia 17:8).