Marea Luptă – Ziua 096

Capitolul 37 — Scripturile, apărarea noastră

 „La Lege şi la mărturie! Căci, dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta” (Isaia 8:20). Copiii lui Dumnezeu sunt îndrumaţi către Scriptură ca apărare împotriva influenţei învăţătorilor falşi şi a puterii amăgitoare a spiritelor întunericului. Satana foloseşte toate mijloacele posibile pentru a-i împiedica pe oameni să cunoască Biblia, deoarece declaraţiile ei clare demască minciunile lui. Ori de câte ori are loc o revigorare a lucrării lui Dumnezeu, el porneşte într-o acţiune şi mai intensă. În prezent, el depune toate eforturile pentru bătălia finală împotriva lui Hristos şi a urmaşilor Săi. Ultima mare înşelăciune se va desfăşura curând în faţa ochilor noştri, când antihristul va face minuni. Contrafacerea se va asemăna atât de mult cu adevărul, încât fără ajutorul Sfintelor Scripturi va fi imposibil să se facă deosebire între ele. Orice afirmaţie şi orice minune trebuie să fie verificate cu Biblia.

Cei care se străduiesc să respecte toate poruncile lui Dumnezeu vor întâmpina opoziţie şi batjocură şi vor rezista numai prin pu­terea lui Dumnezeu. Pentru a trece de încercarea care le stă în faţă, ei trebuie să înţeleagă voia lui Dumnezeu aşa cum este prezentată în Cuvântul Său. Îl pot cinsti numai dacă au o concepţie corectă despre caracterul, guvernarea şi planurile Sale şi dacă acţionează în armonie cu ele. Numai cei care şi-au fortificat mintea cu adevărurile Bibliei vor rezista în marele conflict final. Fiecare om va ajunge să-şi pună următoarea întrebare: „Să ascult mai mult de Dumnezeu decât de oameni?” Momentul când va trebui să luăm o decizie bate la uşă. Sunt picioarele noastre fixate pe stâncă, pe Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu? Suntem pregătiţi să apărăm cu fermitate poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus?

-489-

Înainte de răstignire, Mântuitorul le-a explicat ucenicilor că urma să fie omorât şi că va învia din mormânt, iar îngerii au fost de faţă pentru a imprima cuvintele Lui în mintea şi inima lor. Ucenicii însă aşteptau eliberarea de sub jugul roman şi nu puteau admite că Acela în care se concentraseră toate speranţele lor avea să sufere o moarte umilitoare. Cuvintele pe care trebuiau să şi le amintească le-au fost şterse din minte, iar când a venit, timpul încercării i-a surprins nepregătiţi. Moartea lui Iisus le-a spulberat complet speranţele, ca şi când El nu i-ar fi avertizat niciodată. Astfel, viitorul ne este descoperit în profeţii tot atât de clar cum le-a fost descoperit ucenicilor prin cuvintele Mântuitorului. Evenimentele legate de încheierea timpului de har, precum şi pregătirea necesară pentru acel timp de criză sunt prezentate clar. Oamenii însă înţeleg în măsură aşa de mică aceste adevăruri importante de parcă nu le-ar fi fost dezvăluite niciodată. Satana este atent să şteargă din mintea lor orice ar putea să „dea înţelepciunea care duce la mântuire” (2 Timotei 3:15), aşa că această criză finală îi va găsi nepregătiţi.

Când le trimite oamenilor avertizări atât de importante încât Biblia le prezintă ca fiind date de nişte îngeri sfinţi ce zboară prin mijlocul cerului, Dumnezeu îi cere fiecărei persoane înzestrate cu raţiune să acorde atenţie mesajului. Judecăţile înfricoşătoare pronunţate împotriva închinătorilor la fiară şi la chipul ei (Apocalipsa 14:9-11) ar trebui să-i determine pe toţi să studieze mai serios profeţiile pentru a afla ce înseamnă semnul fiarei şi cum pot evita primirea lui. Însă majoritatea oamenilor nu vor să audă adevărul şi preferă fabulaţii. Apostolul Pavel, referindu-se la timpul sfârşitului, declara: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă” (2 Timotei 4:3). Acel timp a venit. Oamenii nu doresc adevărul Bibliei pentru că el vine în conflict cu dorinţele inimii lor păcătoase, iar Satana le oferă minciunile pe care ei le îndrăgesc atât de mult.

Dar Dumnezeu va avea un popor pe pământ care va susţine Biblia, şi numai Biblia, ca standard al tuturor doctrinelor şi bază a tuturor reformelor. Părerile oamenilor educaţi, deducţiile ştiinţei, crezurile sau hotărârile conciliilor ecleziastice, tot atât de numeroase şi contradictorii ca bisericile pe care le reprezintă, glasul majorităţii – niciuna dintre acestea nu trebuie considerată o dovadă pro sau contra vreunui punct de credinţă. Înainte de a accepta orice doctrină sau regulă trebuie să cerem un clar „Aşa zice Domnul!” în sprijinul acesteia.

-490-

Satana se străduieşte continuu să reorienteze atenţia de la Dumnezeu la om. El îi determină pe oameni să-i privească pe episcopi, pe pastori, pe profesorii de teologie ca pe nişte îndrumători ai lor, în loc să cerceteze singuri Scripturile ca să afle care le este datoria. Apoi, stăpânind mintea acestor conducători, el poate influenţa masele după voia lui.

Când Hristos a venit pentru a face cunoscute cuvintele vieţii, oamenii de rând Îl ascultau cu bucurie. Mulţi, chiar dintre preoţi şi conducători, au crezut în El. Dar mai-marii preoţilor şi liderii naţiunii s-au hotărât să-I condamne şi să-I respingă învăţăturile. Deşi toate eforturile lor de a găsi acuzaţii la adresa Lui au fost fără succes, deşi au simţit influenţa puterii şi a înţelepciunii divine însoţind cuvintele Sale, s-au încătuşat în prejudecăţi. Au respins cea mai clară dovadă a mesianităţii Sale, ca nu cumva să fie constrânşi să devină ucenicii Lui. Aceşti adversari ai lui Iisus erau bărbaţii pe care oamenii fuseseră învăţaţi din copilărie să-i respecte, în faţa autorităţii cărora fuseseră obişnuiţi să se supună orbeşte. „Cum se face”, întreba poporul, „că mai-marii şi cărturarii noştri nu cred în Iisus? Nu L-ar primi aceşti oameni evlavioşi, dacă ar fi El Hristosul?” Influenţa unor asemenea conducători a determinat naţiunea iudaică să-L respingă pe Răscumpărătorul ei.

Mulţi care fac paradă cu marea lor evlavie manifestă acelaşi spirit care i-a influenţat pe acei preoţi şi conducători. Ei refuză să cerceteze Scripturile pentru a vedea care sunt adevărurile speciale pentru acest timp. Se laudă cu numărul, bogăţia şi popularitatea lor şi îi privesc cu dispreţ pe apărătorii adevărului, care sunt puţini la număr, săraci şi nepopulari, având pe deasupra şi o credinţă care-i separă de lume.

Hristos a prevăzut că atitudinea de arogare nejustificată a autorităţii, de care au dat dovadă cărturarii şi fariseii, nu va înceta odată cu împrăştierea iudeilor. El a văzut cu ochi profetici cum autoritatea omenească avea să fie înălţată cu scopul de a stăpâni conştiinţa, fapt ce a constituit un teribil blestem pentru biserica din toate perioadele istorice. Hristos i-a condamnat puternic pe cărturari şi pe farisei şi i-a avertizat pe oameni să nu-i urmeze pe aceşti conducători orbi, iar cuvintele Sale au fost consemnate în Biblie ca un avertisment pentru generaţiile următoare.

Biserica Romano-Catolică îi rezervă clerului dreptul de a interpreta Scripturile. Pe motivul că numai preoţii sunt competenţi să explice Cuvântul lui Dumnezeu, acesta le-a fost interzis oamenilor obişnuiţi. 

-491-

Deşi Reforma a făcut Scripturile accesibile tuturor oamenilor, acelaşi principiu susţinut de Roma împiedică mulţimile din bisericile protestante să cerceteze Biblia în mod personal. Oamenii sunt învăţaţi să accepte principiile Scripturii aşa cum sunt interpretate de biserică. Există mii de oameni care nu îndrăznesc să primească nimic contrar crezului lor sau învăţăturii stabilite de biserica lor, oricât de clar ar fi descoperit în Scriptură.

Cu toate că Biblia este plină de avertizări împotriva învăţătorilor falşi, mulţi sunt gata să-şi încredinţeze sufletul în mâinile clerului. Astăzi, există mii de pretinşi creştini care nu au niciun alt motiv pentru doctrinele pe care le cred decât că aşa au fost învăţaţi de liderii lor religioşi. Ei trec pe lângă învăţăturile Mântuitorului aproape fără să le observe, având o încredere oarbă în cuvintele pastorilor şi preoţilor. Dar sunt ei infailibili? Cum putem să ne lăsăm îndrumaţi de ei, dacă nu ştim din Cuvântul lui Dumnezeu că ei sunt purtători de lumină? Lipsa curajului moral de a înota contra curentului majoritar îi face pe mulţi să îi urmeze pe cei cu vaste cunoştinţe şi să nu cerceteze personal Scriptura, ajungând astfel legaţi fără speranţă în lanţurile erorii. Ei văd că adevărul pentru timpul acesta este prezentat în mod clar în Biblie şi simt puterea Duhului Sfânt care însoţeşte vestirea lui, totuşi îngăduie ca cei care aparţin clerului să-i îndepărteze de lumină. Deşi la nivelul raţiunii şi al conştiinţei sunt convinşi că Biblia are dreptate, aceste suflete înşelate nu îndrăznesc să gândească diferit de pastorul sau preotul lor, sacrificându-şi astfel propria judecată şi interesele veşnice în favoarea necredinţei, mândriei şi prejudecăţii altuia.

Multe sunt căile pe care acţionează Satana prin intermediul influenţei omeneşti pentru a-i înrobi pe oameni. El câştigă mii de adepţi prinzându-i cu funiile de mătase ale iubirii faţă de cei care sunt duşmani ai crucii lui Hristos. De orice natură ar fi această legătură – părintească, filială, conjugală sau socială –, rezultatul este acelaşi: adversarii adevărului îşi folosesc puterea pentru a subjuga conştiinţa, iar sufletele ţinute sub influenţa lor nu au destul curaj sau independenţă să dea curs propriilor convingeri în legătură cu datoria care le revine.

Adevărul şi slava lui Dumnezeu sunt inseparabile. Este imposibil ca, având Biblia la îndemână, să-L onorăm pe Dumnezeu prin păreri greşite. Mulţi susţin că nu are importanţă ce crede o persoană, atâta vreme cât viaţa ei este una corectă. Dar viaţa este modelată de credinţă. Dacă lumina şi adevărul sunt la dispoziţia noastră, dar noi neglijăm să folosim privilegiul de a le urma şi vedea, nu facem altceva decât să le respingem, alegând mai degrabă întunericul decât lumina.

„Multe căi i se par bune omului, dar, la urmă, duc la moarte” (Proverbele 16:25). Neştiinţa nu este o scuză pentru greşeli sau păcat când sunt asigurate toate ocaziile de a cunoaşte voia lui Dumnezeu. Un om călătoreşte şi ajunge la o răscruce de unde pornesc mai multe drumuri şi unde se află un indicator care arată încotro duce fiecare drum. Dacă el nu ţine cont de indicatoare şi porneşte pe un drum care i se pare bun, oricât de sincer ar fi va descoperi cel mai probabil că se află pe un drum greşit.