Marea Luptă – Ziua 089

Capitolul 34 — Spiritismul

Misiunea îngerilor sfinţi, aşa cum este ea prezentată în Scripturi, este un adevăr deosebit de preţios şi de încu­rajator pentru orice urmaş al lui Hristos. Însă viziunea biblică asupra acestui subiect a fost denaturată de erorile teologiei populare. Doctrina nemuririi naturale a sufletului, împrumutată la început din filosofia păgână şi încorporată în credinţa creştină în timpul întunericului marii apostazii, a înlocuit adevărul atât de clar prezentat în Scriptură că „cei morţi nu ştiu nimic” (Eclesiastul 9:5). Oamenii au ajuns să creadă că spiritele morţilor sunt „duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea” (Evrei 1:14). Şi aceasta, în ciuda afirmaţiilor Scripturii că îngerii au existat şi au avut o legătură directă cu istoria omenirii înainte de moartea vreunui om.

Doctrina despre starea conştientă a omului în moarte şi în special credinţa că spiritele morţilor se întorc să le slujească celor vii au pregătit calea pentru spiritismul modern. Dacă morţii sunt primiţi în prezenţa lui Dumnezeu şi a îngerilor sfinţi şi sunt privilegiaţi cu mult mai multe cunoştinţe decât aveau înainte de a muri, de ce să nu se întoarcă pe pământ pentru a-i ilumina şi îndruma pe cei vii? Dacă, aşa cum susţin teologii populari, spiritele morţilor plutesc în jurul prietenilor lor de pe pământ, de ce nu le-ar fi permis să comunice cu ei, să-i avertizeze de relele care li se vor întâmpla sau să-i încurajeze în necaz? Cum pot cei care cred în starea conştientă a omului în moarte să respingă „lumina divină” transmisă de aceste spirite glorificate? Satana lucrează prin acest canal de comunicare considerat sfânt pentru a-şi aduce la îndeplinire planurile. Îngerii căzuţi, care îi împlinesc poruncile, apar ca mesageri din lumea spiritelor. 

-455-

Susţinând că îi pune pe cei vii în legătură cu cei morţi, prinţul răului îşi exercită influenţa ademenitoare asupra minţii lor.

Satana are puterea de a aduce înaintea oamenilor chipurile prietenilor lor decedaţi. Falsul este unul perfect. Înfăţişarea familiară, cuvintele, tonul – toate sunt reproduse cu o precizie uimitoare. Mulţi sunt încurajaţi la gândul că cei dragi sunt în ceruri şi, fără să suspecteze vreun pericol, îşi pleacă urechea la „duhuri înşelătoare şi [la] învăţăturile dracilor” (1 Timotei 4:1).

După ce oamenii sunt convinşi că morţii pot, într-adevăr, să comunice cu ei, Satana îi face să apară în faţa lor pe cei care au coborât în mormânt nepregătiţi. Aceştia susţin că sunt fericiţi în cer şi că ocupă poziţii înalte. Astfel, se răspândeşte eroarea că între cei drepţi şi cei păcătoşi nu se face nicio deosebire. Pretinşii vizitatori din lumea spiritelor dau uneori avertismente care se dovedesc a fi corecte. Apoi, pe măsură ce câştigă încrederea oamenilor, prezintă doctrine care subminează direct credinţa în Scriptură. Simulând un interes profund pentru bunăstarea prietenilor lor de pe pământ, ei insinuează cele mai periculoase erezii. Faptul că afirmă unele adevăruri şi că, uneori, sunt capabili să prezică evenimente viitoare conferă declaraţiilor lor o aparenţă de autenticitate, iar învăţăturile lor false sunt acceptate de mulţi atât de uşor şi cu o încredere atât de mare, de parcă ar fi cele mai sfinte adevăruri ale Bibliei. Legea lui Dumnezeu este dată la o parte, Duhul harului este dispreţuit, iar sângele legământului este considerat nesfânt. Spiritele neagă divinitatea lui Hristos şi Îl plasează pe Creator pe aceeaşi treaptă cu ele. Astfel, sub o nouă mască, marele răzvrătit continuă războiul împotriva lui Dumnezeu, război care a început în cer şi se desfăşoară de aproximativ 6.000 de ani pe pământ.

Mulţi se străduiesc să explice manifestările spiritiste, atribuindu-le în întregime escrocheriei şi prestidigitaţiei mediumului. Deşi este adevărat că, adesea, rezultate ale scamatoriei au fost prezentate ca manifestări spiritiste autentice, au existat şi demonstraţii evidente ale unei puteri supranaturale. Ciocăniturile misterioase cu care a început spiritismul modern n-au fost rezultatul trucurilor sau iscusinţei umane, ci acţiunea directă a îngerilor răi, care au introdus astfel una dintre înşelăciunile cele mai eficiente în a distruge suflete. Mulţi vor fi prinşi în cursă şi vor crede că spiritismul este doar iluzionism. Când vor fi puşi faţă în faţă cu manifestări pe care nu le pot considera decât supranaturale, vor fi înşelaţi şi le vor accepta ca manifestări ale marii puteri a lui Dumnezeu.

-456-

Aceste persoane trec cu vederea relatările Scripturii cu privire la minunile făcute de Diavol şi de forţele lui. Cu ajutorul lui Satana au contrafăcut vrăjitorii faraonului minunea lui Dumnezeu (vezi Exodul 7:10-12). Pavel afirmă că revenirea lui Hristos va fi precedată de manifestări similare ale puterii satanice, „cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii” (2 Tesaloniceni 2:9,10). Apostolul Ioan, descriind puterea care va face minuni în zilele sfârşitului, declară: „Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă” (Apocalipsa 13:13,14). Aici nu sunt prezise doar simple scamatorii. Oamenii sunt înşelaţi de minunile pe care le fac agenţii lui Satana, nu de cele pe care oamenii pretind că le fac.

Prinţul întunericului, care atât de mult timp şi-a canalizat puterile minţii lui geniale în direcţia înşelării oamenilor, îşi adaptează cu măiestrie ispitele pentru persoane din toate clasele sociale. Celor culţi şi rafinaţi, el le prezintă spiritismul în aspectele lui cele mai distinse şi mai intelectuale, reuşind astfel să îi atragă pe mulţi în cursă. Înţelepciunea pe care o dă spiritismul este cea descrisă de apostolul Iacov, o înţelepciune care „nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească” (Iacov 3:15). Însă marele amăgitor ascunde acest lucru atunci când tăinuirea lui serveşte cel mai bine scopurilor sale. El, care în pustia ispitirii a apărut în faţa lui Hristos îmbrăcat în strălucirea serafimilor cereşti, vine la oameni în modul cel mai atrăgător, ca un înger de lumină. Satisface raţiunea cu subiecte de o complexitate ridicată, delectează fantezia cu scene fermecătoare şi câştigă sentimentele cu portretizări convingătoare ale iubirii şi binefacerii. Stimulează imaginaţia să se avânte în sfere înalte, făcându-i pe oameni să se mândrească atât de mult cu propria înţelepciune, încât să-L dispreţuiască în inima lor pe Cel Veşnic. Fiinţa aceasta formidabilă, care a putut să-L ducă pe Răscumpărătorul lumii pe un munte foarte înalt şi să facă să-I treacă pe dinainte toate imperiile pământului cu gloria lor, îşi va prezenta ispitele în faţa oamenilor în aşa fel încât să păcălească simţurile tuturor celor care nu sunt protejaţi de puterea divină.

Satana îi înşală astăzi pe oameni la fel cum a înşelat-o pe Eva în Eden: linguşindu-i şi trezindu-le dorinţa de a dobândi cunoştinţe interzise, precum şi ambiţia după înălţare de sine. El a decăzut pentru că a nutrit aceste sentimente negative şi tot prin intermediul lor caută să aducă ruina oamenilor. „Veţi fi ca Dumnezeu”, declară el, „cunoscând binele şi răul” (Geneza 3:5). 

-457-

Spiritismul susţine că „omul este o fiinţă a progresului, că destinul lui este, chiar de la naştere, acela de a progresa spre Dumnezeu”. Se afirmă: „Judecata va fi dreaptă, pentru că e o judecată a eului… Tronul este în interiorul tău.” Când s-a trezit „conştiinţa spirituală” în el, un spiritist a spus: „Toţi semenii mei erau semizei necăzuţi.” Altul spunea: „Orice fiinţă dreaptă şi perfectă este un hristos.”

Astfel, în locul neprihănirii şi perfecţiunii Dumnezeului infinit – adevăratul obiect al adorării –, în locul dreptăţii desăvârşite a Legii Sale – adevăratul standard pe care omul trebuie să-l atingă –, Satana a pus natura păcătoasă a omului ca unică regulă de judecată sau standard al caracterului. Acesta este un „progres”, dar nu în sus, ci în jos.

Este o lege atât a intelectului, cât şi a spiritualităţii umane aceea că, privind, suntem schimbaţi. Mintea se adaptează treptat la subiectele cu care este hrănită, fiind absorbită de lucrurile pe care este obişnuită să le îndrăgească şi să le respecte. Omul nu se va ridica niciodată mai presus de idealul lui de puritate, bunătate sau adevăr. Dacă eul este standardul lui cel mai înalt, niciodată nu va ajunge la ceva mai nobil, ci mai degrabă se va scufunda din ce în ce mai mult. Numai harul lui Dumnezeu are putere să-l înalţe pe om. Lăsat singur, direcţia lui este inevitabil în jos.

Celor îngăduitori cu ei înşişi, celor care iubesc plăcerile sau celor senzuali, spiritismul li se prezintă sub o mască mai puţin subtilă. În formele lui vulgare, ei găsesc ceea ce este în armonie cu înclinaţiile lor. Satana studiază orice slăbiciune a firii omeneşti, notează păcatele pe care fiecare om este înclinat să le comită, apoi are grijă ca acestuia să nu-i lipsească oportunităţile de a-şi satisface dorinţele. Îi ispiteşte pe oameni ca, prin abuzuri de orice natură, să-şi slăbească puterile fizice, mintale şi morale. A distrus şi distruge mii de oameni îndemnându-i să-şi tolereze diversele vicii şi brutalizând astfel întreaga natură a omului. Şi, pentru a-şi definitiva opera, spiritele declară că „adevărata cunoaştere îl plasează pe om mai presus de orice lege”, că „orice am face, este bine”, că „Dumnezeu nu condamnă” şi că „toate păcatele sunt nevinovate”. Când oamenii ajung astfel să creadă că dorinţa este legea supremă, că libertatea înseamnă libertinaj şi că omul este responsabil numai în faţa lui însuşi, ar trebui să ne mai mire că imoralitatea şi depravarea abundă la orice pas? Masele acceptă cu sete acele învăţături care le dau libertatea să asculte de îndemnurile păcătoase. Stăpânirea de sine cedează în faţa poftei, puterile minţii şi ale sufletului sunt subordonate tendinţelor animalice, iar Satana, jubilând, atrage în cursa lui mii de pretinşi urmaşi ai lui Hristos.

-458-

Nimeni însă nu trebuie să se lase înşelat de afirmaţiile mincinoase ale spiritismului. Dumnezeu le-a dat oamenilor suficientă lumină pentru a descoperi capcana. După cum am arătat deja, teoria care stă la baza spiritismului este în conflict cu cele mai clare declaraţii ale Scripturii. Biblia spune că morţii nu ştiu nimic, că gândurile lor au pierit. Nu se mai bucură de nimic din ceea ce se face sub soare şi nu mai au nicio influenţă asupra bucuriilor şi necazurilor celor care trăiesc pe pământ.

Mai mult decât atât, Dumnezeu a interzis categoric toate pretinsele comunicări cu spiritele morţilor. Pe timpul poporului evreu, exista o categorie de oameni care pretindeau, ca şi spiritiştii de astăzi, că intră în legătură cu morţii. Dar „duhurile morţilor”, cum erau numiţi aceşti vizitatori din alte lumi, sunt identificate de Biblie ca „duhuri de draci” (vezi Numeri 25:1-3; Psalmii 106:28; 1 Corinteni 10:20; Apocalipsa 16:14.) Comunicarea cu spiritele morţilor era privită cu dezgust de Dumnezeu, fiind solemn interzisă în trecut sub pedeapsa cu moartea (Leviticul 19:31; 20:27). Astăzi, însăşi ideea de vrăjitorie este luată în derâdere. Pretenţia că oamenii au legături cu spiritele rele este privită ca o poveste medievală. Dar spiritismul, care îşi numără convertiţii cu sutele de mii, ba chiar cu milioanele, care a pătruns în cercurile ştiinţifice şi care a invadat bisericile şi a fost primit favorabil în forurile legislative şi chiar la curţile regilor – această minciună uriaşă este o reînviere, sub o mască nouă, a vrăjitoriei condamnate şi interzise în vechime.

Chiar dacă n-ar exista nicio altă dovadă cu privire la adevăratul caracter al spiritismului, pentru creştin ar trebui să fie suficient faptul că aceste spirite nu fac nicio deosebire între neprihănire şi păcat, între cei mai nobili şi mai curaţi apostoli ai lui Hristos şi cei mai decăzuţi slujitori ai lui Satana. Prezentându-i pe cei mai josnici oameni ca fiind în ceruri şi deţinând poziţii înalte acolo, Satana îi spune lumii: „Nu contează cât de păcătoşi sunteţi; nu contează dacă voi credeţi sau nu credeţi în Biblie şi în Dumnezeu. Trăiţi cum vă place! Cerul este casa voastră.” De fapt, spiritiştii declară: „Oricine face rău este bun înaintea Domnului şi de el are plăcere” sau: „Unde este Dumnezeul dreptăţii?” (Maleahi 2:17). Cuvântul Domnului spune: „Vai de cei ce numesc răul bine şi binele, rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina, întuneric!” (Isaia 5:20).