Marea Luptă – Ziua 083

Capitolul 31 — Îngerii lui Dumnezeu şi spiritele rele

Scriptura vorbeşte clar despre legătura dintre lumea văzută şi cea nevăzută, despre îngerii lui Dumnezeu şi despre spiritele rele, şi unii, şi alţii jucând un rol în istoria omenirii. Există o tendinţă crescândă de a nu crede în existenţa spiritelor rele, în timp ce îngerii sfinţi, care îndeplinesc „o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea” (Evrei 1:14), sunt priviţi de mulţi ca fiind spirite ale morţilor. Însă Scripturile nu numai că vorbesc despre existenţa îngerilor buni şi răi, ci prezintă şi dovezi indiscutabile că aceştia nu sunt spirite imateriale aparţinând morţilor.

Îngerii au existat înainte de crearea omului, pentru că, atunci când au fost puse temeliile pământului, „stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi… toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” (Iov 38:7). După căderea omului, îngerii au fost trimişi să păzească pomul vieţii, şi aceasta înainte ca vreo fiinţă omenească să fi murit. Îngerii le sunt superiori oamenilor, căci Biblia spune că omul a fost făcut „mai prejos de îngeri” (Evrei 2:7).

Scriptura aminteşte despre numărul, puterea şi slava fiinţelor cereşti, despre legătura lor cu Dumnezeu, precum şi despre rolul lor în lucrarea de răscumpărare. „Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri şi domnia Lui stăpâneşte peste tot” (Psalmii 103:19). Iar profetul spune: „Împrejurul scaunului de domnie… am auzit glasul multor îngeri” (Apocalipsa 5:11). În prezenţa Împăratului împăraţilor, stau îngerii Lui, care sunt „tari în putere”, „robii Lui, care [fac] voia Lui”, „care [ascultă] de glasul cuvântului Lui” (Psalmii 103:20,21). De zece mii de ori zece mii şi mii de mii erau solii cereşti pe care i-a văzut profetul Daniel (Daniel 7:10). 

-422-

Apostolul Pavel a declarat că îngerii sunt cu „zecile de mii” (Evrei 12:22). Ca mesageri ai lui Dumnezeu, ei aleargă „ca fulgerul” (Ezechiel 1:14), atât de strălucitoare este slava lor şi atât de rapid este zborul lor. Îngerul care a venit la mormântul Mântuitorului, având înfăţişarea „ca fulgerul şi îmbrăcămintea… albă ca zăpada”, i-a făcut pe soldaţii care stăteau de pază să tremure de frică şi să rămână „ca nişte morţi” (Matei 28:3,4). Când Sanherib, asirianul îngâmfat, L-a luat în râs şi L-a blestemat pe Dumnezeu, ameninţând Israelul cu distrugerea, chiar „în noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni”. Au fost omorâţi „toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile” din armata lui Sanherib. „Împăratul s-a întors ruşinat în ţara lui” (2 Împăraţi 19:35; 2 Cronici 32:21).

Îngerii sunt trimişi în misiuni de har la copiii lui Dumnezeu: la Avraam, au fost trimişi cu promisiuni de binecuvântare; în Sodoma, pentru a-l salva pe Lot de distrugere; la Ilie, când era gata să moară în pustiu; la Elisei, cu care şi cai de foc, când mica cetate în care se afla era asediată de duşmani; la Daniel, când, aflat la curtea regelui păgân, s-a rugat pentru înţelepciune divină şi când a fost aruncat pradă leilor; la Petru, când era condamnat la moarte în temniţa lui Irod; la prizonierii din Filipi; la Pavel şi însoţitorii lui, în noaptea când s-a dezlănţuit furtuna pe mare; la Corneliu, ca să-i deschidă mintea pentru a primi Evanghelia; la Petru, pentru a-l trimite cu ves­tea mântuirii la străinii dintre păgâni – astfel au slujit îngerii sfinţi, în toate timpurile, poporului lui Dumnezeu.

Fiecărui urmaş al lui Hristos îi este desemnat un înger păzitor. Aceşti gardieni cereşti îi ocrotesc pe cei drepţi de puterea celui rău. Satana însuşi a recunoscut acest lucru când a spus: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui?” (Iov 1:9,10). Modul în care Dumnezeu îi ocroteşte pe copiii Săi este descris în cuvintele psalmistului: „Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie” (Psalmii 34:7). Vorbind despre cei care cred în El, Mântuitorul spunea: „Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu” (Matei 18:10). Îngerii însărcinaţi cu paza copiilor lui Dumnezeu au totdeauna intrare liberă în prezenţa Sa.

Poporul lui Dumnezeu, expus puterii ademenitoare şi răutăţii neobosite a prinţului întunericului, este asigurat de protecţia neîncetată a îngerilor. O astfel de asigurare a harului şi ocrotirii divine le-a fost dată copiilor lui Dumnezeu tocmai pentru că există forţe puternice ale răului care trebuie înfruntate – forţe numeroase, hotărâte şi neobosite, în faţa răutăţii şi puterii cărora nimeni nu poate fi în siguranţă dacă nu este în deplină cunoştinţă de cauză sau dacă nu acordă atenţie acestor aspecte.

-423-

Spiritele rele, create la început fără păcat, erau egale în natură, putere şi slavă cu fiinţele sfinte care sunt acum mesagerii lui Dumnezeu. Dar, căzute în păcat, ele s-au aliat pentru a-L dezonora pe Dumnezeu şi a-i distruge pe oameni. Unite cu Satana în rebeliune şi izgonite din ceruri odată cu el, au luat parte împreună cu el la războiul împotriva autorităţii divine. În Scriptură ni se relatează despre alianţa lor, despre diferitele lor ranguri, despre inteligenţa şi ingeniozitatea lor şi despre planurile lor malefice care aveau ca ţintă pacea şi fericirea oamenilor.

Istoria Vechiului Testament le menţionează ocazional existenţa şi activitatea, dar aceste spirite rele şi-au manifestat puterea în modul cel mai evident în perioada când Hristos a fost pe pământ. El venise să-i răscumpere pe oameni, aşa că Satana s-a hotărât să preia controlul asupra lumii. Reuşise deja să instaureze idolatria pretutindeni, cu excepţia Palestinei. Hristos a venit ca să reverse lumina cerului asupra singurei ţări care nu se supusese pe deplin ispititorului. Aici îşi disputau supremaţia două puteri rivale. Iisus Îşi întindea braţele iubitoare, invitându-i să vină la El pe toţi cei care voiau să găsească iertare şi pace. Oştile întunericului şi-au dat seama că stăpânirea lor este limitată şi au înţeles că, dacă misiunea lui Hristos avea să fie încununată de succes, domnia lor urma să se încheie curând. Satana a turbat de furie, manifestându-şi în mod sfidător puterea atât asupra trupurilor, cât şi asupra sufletelor oamenilor.

Noul Testament afirmă clar că oamenii au fost posedaţi de demoni. Persoanele chinuite în felul acesta nu sufereau doar de boli provocate de cauze naturale. Hristos înţelegea perfect situaţia cu care avea de-a face şi recunoştea acolo prezenţa directă şi acţiunea spiritelor rele.

O ilustrare şocantă atât a numărului, puterii şi răutăţii lor, cât şi a puterii şi milei lui Hristos ne este oferită de Scriptură în relatarea vindecării demonizaţilor din Gadara, nişte nebuni vrednici de plâns, care sfidau orice restricţie, se zvârcoleau, spumegau, erau turbaţi de furie, umpleau văzduhul cu strigătele lor, se automutilau şi prezentau un pericol pentru oricine se apropia de ei. Trupurile lor sângerânde şi desfigurate şi minţile lor rătăcite erau un spectacol plăcut pentru prinţul întunericului.

-424-

 Unul dintre demonii care aveau controlul asupra acestor suferinzi a declarat: „Numele meu este Legiune… pentru că suntem mulţi” (Marcu 5:9). În armata romană, o legiune era formată din trei până la cinci mii de oameni. Şi oştile lui Satana sunt organizate tot pe sistem militar, iar compania căreia îi aparţineau aceşti demoni era mare cât o legiune.

La porunca lui Iisus, spiritele rele şi-au părăsit victimele, care, supuse acum, raţionale şi blânde, s-au aşezat liniştite la picioarele Mântuitorului. Demonilor li s-a permis să arunce o turmă de porci în mare, iar pentru locuitorii din Gadara pierderea acestora a cântărit mai mult decât binecuvântarea pe care o revărsase Hristos, aşa că Vindecătorul divin a fost rugat să plece (vezi Matei 8:33,34). Satana căutase în mod intenţionat să ajungă la acest rezultat. Aruncând vina pagubei lor asupra lui Iisus, el a trezit temerile egoiste ale oamenilor şi i-a împiedicat să-I asculte cuvintele. Satana îi acuză încontinuu pe creştini că sunt cauza pagubelor, a nenorocirilor şi a suferinţelor, în loc să lase ca acuzele să cadă asupra vinovaţilor de drept, adică el şi îngerii lui.

Însă planurile lui Hristos n-au fost dejucate. El le-a îngăduit spi­ritelor rele să distrugă turma de porci ca o mustrare pentru iudeii care creşteau pentru câştig aceste animale necurate. Dacă Hristos nu i-ar fi împiedicat, demonii ar fi aruncat în mare nu doar porcii, ci şi pe păzitorii şi pe proprietarii lor. Faptul că aceştia scăpaseră se datora numai puterii şi milei Sale. Mai mult, Hristos a permis ca acest eveniment să aibă loc pentru ca ucenicii să fie martori ai puterii crude a lui Satana, atât asupra oamenilor, cât şi asupra animalelor. Mântuitorul dorea ca urmaşii Săi să-l cunoască pe duşmanul cu care aveau de luptat, ca să nu fie înşelaţi şi învinşi de planurile lui. El dorea şi ca oamenii din acea regiune să-I vadă puterea de a pune capăt robiei lui Satana şi de a-i elibera pe captivi. Deşi Iisus a plecat, acei bărbaţi eliberaţi în mod atât de minunat au rămas să le spună celorlalţi despre îndurarea Binefăcătorului lor.

În Scripturi, sunt redate şi alte cazuri asemănătoare: fiica femeii siro-feniciene, ce era chinuită cumplit de un demon pe care Iisus l-a alungat prin Cuvântul Său (Marcu 7:25-30); un îndrăcit orb şi mut (Matei 12:22); un tânăr ce avea un spirit mut, care de multe ori îl aruncase „când în foc, când în apă, ca să-l omoare” (Marcu 9:17-27); demonizatul chinuit de un duh de demon necurat, care tulbura liniştea Sabatului în sinagoga din Capernaum (Luca 4:33-36) – toţi aceştia au fost vindecaţi de Mântuitorul nostru milos. 

-425-

Aproape în fiecare caz, Hristos S-a adresat demonului ca unei entităţi inteligente, poruncindu-i să iasă din victimă şi să nu o mai chinuie. Închinătorii din Capernaum, văzând marea Sa putere, „au fost cuprinşi de spaimă şi ziceau unii către alţii: «Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpânire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!»” (Luca 4:36).

Cei posedaţi de demoni sunt descrişi de obicei ca aflându-se într-o stare de mare suferinţă. Totuşi, au existat şi excepţii. Pentru a obţine puteri supranaturale, unii au acceptat cu bucurie influenţa satanică. Aceştia, desigur, nu aveau lupte cu demonii. Din această categorie erau cei care aveau duhul ghicirii: Simon Magul, vrăjitorul Elima şi tânăra sclavă care i-a urmat pe Pavel şi pe Sila prin Filipi (vezi Faptele 8:9,18; 13:8; 16:16-18).

Nimeni nu este într-un pericol mai mare decât cei care, în ciuda mărturiei directe şi ample a Scripturilor, neagă existenţa şi acţiunea Diavolului şi a îngerilor lui. Cât timp rămânem în ignoranţă cu privire la şiretlicurile lor, ei au un avantaj extrem de mare. Mulţi ascultă de sugestiile lor, crezând, în acelaşi timp, că urmează îndemnurile propriei înţelepciuni. De aceea, pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul timpului, când va acţiona cu cea mai mare putere pentru a-i înşela şi a-i distruge pe oameni, Satana răspândeşte pretutindeni ideea că el nu există. Tactica lui este aceea de a se ascunde şi de a-şi ascunde, de asemenea, modul de lucru.

De nimic nu se teme mai mult marele amăgitor decât de faptul că îi vom cunoaşte planurile. Pentru a-şi masca mai bine adevăratul caracter şi adevăratele scopuri, s-a asigurat că este reprezentat în aşa fel încât să nu stârnească decât râs sau dispreţ. El se bucură să fie descris ca o fiinţă grotescă, diformă, jumătate animal şi jumătate om. Îi place să-şi audă numele folosit în glumă şi în bătaie de joc de cei care se cred inteligenţi şi bine informaţi.

Tocmai pentru că s-a deghizat cu o măiestrie perfectă, se pune atât de des întrebarea: „Există o asemenea fiinţă în realitate?” O dovadă a succesului lui este faptul că teoriile care sunt în opoziţie cu cele mai clare afirmaţii ale Scripturii sunt atât de acceptate în lumea religioasă. Pentru că Satana poate controla foarte uşor minţile celor care nu sunt conştienţi de influenţa lui, Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă atât de multe exemple despre acţiunea lui malefică, descoperindu-ne puterile lui secrete şi punându-ne astfel în gardă contra atacurilor lui.

-426-

Am fi îndreptăţiţi să ne alarmăm în faţa puterii şi răutăţii lui Satana şi ale îngerilor lui dacă n-am găsi scut şi eliberare în puterea superioară a Răscumpărătorului nostru. Ne încuiem cu grijă casele cu zăvoare şi lacăte pentru a ne proteja proprietatea şi viaţa de oameni răi, dar rareori ne gândim la îngerii răi, care caută continuu o modalitate de a ne controla şi împotriva atacurilor cărora, în propria noastră putere, nu avem niciun mijloc de apărare. Dacă îi lăsăm, ei ne pot tulbura mintea, ne pot îmbolnăvi şi chinui trupul şi ne pot distruge bunurile şi viaţa. Singura lor plăcere este să aducă nenorocire şi distrugere. Teribilă este starea celor care se opun cerinţelor divine şi cedează în faţa ispitelor lui Satana, până când Dumnezeu îi lasă sub controlul spiritelor rele. Însă cei care Îl urmează pe Hristos sunt întotdeauna în siguranţă sub grija Lui ocrotitoare. Îngeri cu o putere mult mai mare sunt trimişi din cer ca să-i protejeze. Cel rău nu poate străpunge garda pe care Dumnezeu a pus-o în jurul poporului Său.