Marea Luptă – Ziua 082

Capitolul 30 — Ostilitatea dintre om și Satana

„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15). Sentinţa divină pronunţată împotriva lui Satana după căderea omului a fost şi o profeţie, care cuprinde toate secolele până la încheierea timpului, prevestind marele conflict în care vor fi angajaţi toţi oamenii care vor trăi pe pământ.

Dumnezeu spune: „Vrăjmăşie voi pune.” Această ostilitate nu vine de la sine. Când omul a călcat Legea divină, natura lui a deve­nit rea, în acord, nu în dezacord, cu cea a lui Satana. În mod natural, nu există nicio duşmănie între omul păcătos şi iniţiatorul păcatului. Amândoi au devenit răi prin apostazie. Cel apostat nu are niciodată odihnă până când nu câştigă simpatie şi sprijin, făcându-i şi pe alţii să-i urmeze exemplul. Din acest motiv, îngerii căzuţi şi oamenii nelegiuiţi s-au asociat într-o uniune a disperării. Dacă Dumnezeu n-ar fi intervenit în mod deosebit, Satana şi omul ar fi încheiat o alianţă împotriva Cerului şi, în loc să nutrească ură faţă de Satana, întreaga familie omenească s-ar fi unit contra lui Dumnezeu.

Satana i-a ispitit pe oameni să păcătuiască în acelaşi fel în care i-a făcut pe îngeri să se răzvrătească, ca astfel să-şi asigure colaborarea tuturor în lupta contra Cerului. Între el şi îngerii căzuţi n-a existat nicio disensiune în ceea ce priveşte ura pe care o aveau faţă de Hristos. Deşi în privinţa tuturor celorlalte puncte între ei era discordie, erau strâns uniţi în opoziţia lor faţă de autoritatea Conducătorului universului. Dar când a auzit că va exista vrăjmăşie între el şi femeie, între sămânţa lui şi sămânţa ei, Satana a înţeles că eforturile lui de a degrada natura umană vor fi cumva împiedicate, că, prin anumite mijloace, omului urma să i se ofere capacitatea de a se opune puterii lui.

-417-

Ostilitatea lui Satana faţă de omenire este provocată de faptul că, prin Hristos, omul este obiectul iubirii şi îndurării lui Dumnezeu. El doreşte să dejoace planul divin pentru răscumpărarea omului şi să aducă dezonoare asupra lui Dumnezeu degradând şi stricând lucrarea mâinilor Sale. El vrea să producă întristare în ceruri, să umple pământul de nenorocire şi ruină, apoi să prezinte toate aceste rele ca rezultat al modului în care Dumnezeu a creat omul.

Numai harul sădit în suflet de Hristos creează în om opoziţie faţă de Satana. Fără acest har transformator şi fără această putere înnoitoare, omul ar rămâne sclavul lui Satana, un slujitor totdeauna dispus să-i îndeplinească poruncile. Însă noul principiu sădit în suflet creează conflict acolo unde, până atunci, fusese pace. Puterea pe care o dă Hristos îl face pe om capabil să-i reziste tiranului şi uzurpatorului. Oricine simte faţă de păcat oroare, nu dragoste, oricine se opune patimilor care l-au stăpânit şi le învinge demonstrează că în inima lui acţionează un principiu în întregime de sus.

Antagonismul dintre Hristos şi Satana s-a manifestat cel mai clar prin modul în care lumea L-a primit pe Iisus. Iudeii L-au respins nu neapărat pentru că a venit fără bogăţie, pompă sau grandoare, ci pentru că şi-au dat seama că El avea o putere care ar fi compensat cu mult lipsa acestor avantaje exterioare. Puritatea şi sfinţenia lui Hristos au provocat ura păcătoşilor. Spiritul Lui de jertfire de sine şi evlavia Lui ireproşabilă erau o mustrare continuă pentru un popor mândru şi preocupat de plăcerile trupeşti. Iată ce a provocat duşmănia faţă de Fiul lui Dumnezeu! Satana şi îngerii răi s-au unit cu oamenii nelegiuiţi. Toate forţele apostaziei au conspirat împotriva Campionului adevărului.

Aceeaşi ură este manifestată şi împotriva urmaşilor lui Hristos. Oricine îşi dă seama de caracterul respingător al păcatului şi se împotriveşte ispitei cu putere de sus va trezi cu siguranţă mânia lui Satana şi a supuşilor lui. Ura faţă de principiile curate ale adevărului, precum şi calomnierea şi persecutarea celor care susţin acest adevăr vor exista cât timp vor exista păcat şi păcătoşi. Urmaşii lui Hristos şi slujitorii lui Satana nu pot trăi în armonie. Ofensa pe care o aduce crucea lumii păcătoase nu a încetat. „Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12).

-418-

 Agenţii lui Satana acţionează continuu, sub conducerea lui, pentru a-i întări autoritatea şi a-i înălţa împărăţia în opoziţie cu guvernarea lui Dumnezeu. În acest scop, ei caută să-i înşele pe urmaşii lui Hristos şi să-i determine să nu-L mai asculte. Pentru a-şi atinge ţinta, ei răstălmăcesc şi denaturează Scripturile ca şi Satana. După cum acesta a încercat să aducă dezonoare asupra lui Dumnezeu, tot aşa şi agenţii lui caută să-i calomnieze pe copiii Săi. Spiritul care L-a dat la moarte pe Hristos îi îndeamnă pe cei nelegiuiţi să-i distrugă pe cei credincioşi. Toate acestea au fost prezise în acea primă profeţie: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei.” Această opoziţie va continua până la încheierea timpului.

Satana îşi concentrează şi îşi aruncă în luptă toate forţele. De ce nu întâmpină Satana o împotrivire mai mare? De ce soldaţii lui Hristos sunt atât de adormiţi şi indiferenţi? Pentru că nu au Duhul Sfânt şi acea legătură adevărată cu Hristos. Păcatul nu li se mai pare atât de respingător cum a fost pentru Domnul lor. Nu i se opun cu hotărâre aşa cum a făcut Hristos. Nu-şi dau seama de răul nespus de mare şi de nocivitatea păcatului şi sunt orbi atât faţă de caracterul, cât şi faţă de puterea prinţului întunericului. Se manifestă atât de puţină opoziţie faţă de Satana şi acţiunile lui tocmai pentru că există o ignoranţă atât de mare cu privire la puterea şi răutatea lui, precum şi cu privire la amploarea luptei lui împotriva lui Hristos şi a bisericii Sale. În această privinţă, mulţi sunt înşelaţi şi nu ştiu că duşmanul lor este un general puternic, având sub controlul său mintea îngerilor răi, şi că, prin planuri bine gândite şi mişcări ingenioase, duce un război împotriva lui Hristos, război ce are ca scop să împiedice mântuirea sufletelor. Printre aşa-zişii creştini şi chiar printre predicatorii Evangheliei, rareori se face vreo referire la Satana, cu excepţia vreunei menţionări ocazionale de la amvon. Se trec cu vederea dovezile activităţii şi ale succesului său continuu. Se neglijează numeroasele avertismente cu privire la viclenia lui şi pare să se ignore chiar şi existenţa lui.

În timp ce oamenii nu sunt conştienţi de planurile lui, acest duşman vigilent este în orice clipă pe urmele lor. Pătrunde în orice casă, pe stradă, în biserici, în consilii naţionale, în tribunale, încurcând, înşelând, seducând, ruinând pretutindeni sufletele şi trupurile bărbaţilor, femeilor şi copiilor, distrugând familii, semănând ură, rivalitate, luptă, revoltă şi crimă. Iar lumea creştină pare să privească aceste lucruri de parcă Dumnezeu le-ar fi făcut şi, prin urmare, ele trebuie să existe.

-419-

Satana caută continuu să-i învingă pe copiii lui Dumnezeu dărâmând barierele care-i despart de lume. Israelul din vechime a fost ademenit să păcătuiască atunci când a intrat în legături nepermise cu păgânii. În acelaşi fel este indus în eroare şi Israelul modern, a cărui „minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4:4). Toţi cei care nu sunt urmaşi hotărâţi ai lui Hristos sunt slujitorii lui Satana. O inimă neschimbată iubeşte păcatul şi are tendinţa de a-l nutri şi a-l scuza, pe când inima renăscută urăşte păcatul şi i se împotriveşte cu hotărâre. Când aleg compania celor necredincioşi şi lipsiţi de evlavie, creştinii se expun ispitei. Satana se ascunde şi, pe neobservate, le acoperă ochii cu mantia lui înşelătoare. Nu văd că o astfel de prietenie este în aşa fel concepută încât să le facă rău şi, pe măsură ce se aseamănă tot mai mult cu lumea în caracter, limbaj şi comportament, sunt tot mai orbiţi.

Conformarea cu obiceiurile lumii atrage biserica spre lume, însă niciodată nu va atrage lumea la Hristos. Familiarizarea cu păcatul îl va face, în mod inevitabil, să pară mai puţin respingător. Cine se împrieteneşte cu slujitorii lui Satana va înceta curând să se mai teamă de stăpânul lor. Atunci când, în timp ce ne facem datoria, ne confruntăm cu diverse încercări, aşa cum a fost Daniel la curtea împăratului, putem fi siguri că Dumnezeu ne va proteja; dar, dacă ne aşezăm singuri în calea ispitei, mai curând sau mai târziu vom cădea.

Ispititorul acţionează adesea cu cel mai mare succes prin intermediul celor pe care îi suspectăm cel mai puţin că s-ar afla sub controlul lui. Persoanele talentate şi educate au parte de admiraţie şi cinste, de parcă aceste calităţi ar compensa lipsa temerii de Dumnezeu sau le-ar da oamenilor dreptul la favoarea Sa. Talentul şi cultura, în ele însele, sunt daruri de la Dumnezeu, dar când substituie evlavia, când, în loc să aducă sufletul mai aproape de Dumnezeu, îl îndepărtează de El, atunci ele devin un blestem şi o cursă. Este larg răspândită ideea că tot ce are o aparenţă de politeţe sau rafinament trebuie, într-un anumit sens, să-I aparţină lui Hristos. Niciodată n-a existat o greşeală mai mare ca aceasta. Aceste calităţi trebuie să înfrumuseţeze caracterul fiecărui creştin, căci ele vorbesc cu putere în favoarea adevăratei religii; însă trebuie să fie consacrate lui Dumnezeu, întrucât, altfel, sunt o forţă care duce spre rău. Mulţi oameni culţi şi manieraţi, care nu s-ar înjosi să comită o faptă considerată în mod obişnuit imorală, nu sunt altceva decât instrumente lustruite în mâinile lui Satana. Natura perfidă şi înşelătoare a influenţei şi exemplului lor face din ei nişte duşmani mult mai periculoşi pentru cauza lui Hristos decât sunt oamenii ignoranţi şi inculţi.

-420-

Solomon a primit o înţelepciune care a provocat uimirea şi admiraţia lumii, şi asta prin rugăciune stăruitoare şi dependenţă de Dumnezeu. Când însă s-a îndepărtat de Sursa puterii şi s-a încrezut în sine, a căzut pradă ispitei. Atunci, puterile minunate revărsate asupra celui mai înţelept dintre regi au făcut din el un agent mai eficient al adversarului sufletelor.

Deşi Satana caută neîntrerupt să ne orbească mintea faţă de acest fapt, să nu uităm niciodată că „n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12). Să nu uităm avertismentul inspirat care a străbătut secolele până în timpul nostru: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). „Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor Diavolului” (Efeseni 6:11).

Din zilele lui Adam până astăzi, marele nostru adversar şi-a exercitat puterea distructivă. În prezent, el se pregăteşte pentru ultima lui campanie împotriva bisericii. Toţi cei care Îl urmează pe Iisus vor intra în conflict cu acest duşman nemilos. Cu cât creştinul imită mai fidel Modelul divin, cu atât mai sigur va deveni o ţintă a atacurilor lui. Toţi cei angajaţi în mod activ în vestirea adevărului lui Dumnezeu, căutând să demaşte înşelăciunile celui rău şi să-L prezinte pe Hristos înaintea oamenilor, vor putea declara, ca şi Pavel, că I-au slujit Domnului cu toată umilinţa, în multe lacrimi şi ispite.

Satana L-a asaltat pe Hristos cu cele mai aprige şi mai subtile ispite, dar a fost respins de fiecare dată. Acele victorii, repurtate în contul nostru, fac posibilă biruinţa noastră. Hristos le va da putere tuturor celor care o caută. Fără propriul consimţământ, niciun om nu poate fi învins de Satana. Ispititorul nu are putere să ne controleze voinţa sau să ne forţeze sufletul să păcătuiască. Ne poate produce suferinţă şi agonie, dar nu ne poate corupe şi mânji. Faptul că Hristos a învins ar trebui să le inspire urmaşilor Lui curajul de a lupta bărbăteşte împotriva păcatului şi a lui Satana.