Calea către Hristos | Capitolul 12
Mulți, îndeosebi aceia care sunt la începutul vieții de creștin, sunt adesea tulburați de unele îndoieli. În Sfânta Scriptură se află multe lucruri pe care ei nu le pot explica sau chiar înțelege, iar Satana se servește de aceste lucruri ca să zdruncine credința lor în Scriptură ca descoperire a lui Dumnezeu. Ei se întreabă: “Cum pot cunoaște eu care este calea cea dreaptă? Dacă în adevăr Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, cum pot să mă eliberez de aceste îndoieli și nedumeriri?”
Dumnezeu niciodată nu ne cere să credem fără să ne dea suficiente dovezi pe care să întemeiem credința noastră. Existența Sa, caracterul Său, adevărul Cuvântului Său: toate acestea sunt întemeiate pe dovezi care apelează la rațiunea noastră, iar dovezile acestea sunt din abundență. Cu toate acestea, Dumnezeu n-a exclus posibilitatea îndoielii. Credința noastră trebuie să se întemeieze pe dovezi și nu pe demonstrații. Aceia care voiesc să se îndoiască vor avea prilej, în timp ce aceia care în mod sincer doresc să cunoască adevărul vor găsi o mulțime de dovezi pe care să-și întemeieze credința.
Este imposibil pentru o minte mărginită să înțeleagă deplin caracterul lucrărilor Celui Infinit. Pentru inteligența cea mai ascuțită, pentru mintea cea mai cultivată, Cel Prea înalt trebuie să rămână totdeauna învăluit în ceva tainic. “Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă; ce poți face? Mai adâncă decât Locuința morților; ce poți ști?” (Iov 11, 7.8.)
-106-
Apostolul Pavel exclamă uimit: “O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui, și cât de neînțelese sunt căile Lui”. (Romani 11, 33.) Dar, deși “norii și negura îi înconjoară, dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Său de domnie”. (Psalmii 97, 2.) Modul în care El Se comportă cu noi, cum și motivele care-L determină la aceasta pot fi înțelese atât cât este necesar ca să putem discerne mila și iubirea Sa nemărginite, unite cu puterea Lui nespus de mare. Din planurile Lui noi putem înțelege atât cât este spre binele nostru să știm; dar dincolo de aceasta, noi trebuie să ne încredem totuși în brațul Celui Atotputernic și în inima Lui care este plină de iubire.
Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea caracterului divinului său Autor, cuprinde taine care niciodată nu vor putea fi pe deplin înțelese de ființele mărginite. Intrarea păcatului în lume, întruparea Domnului Hristos, nașterea din nou, învierea și multe alte subiecte prezentate în Sfânta Scriptură sunt taine prea adânci ca să poată fi explicate de mintea omului sau să poată fi înțelese pe deplin. Dar nu avem nici un motiv ca să ne îndoim de Cuvântul lui Dumnezeu numai pentru faptul că nu putem înțelege tainele providenței Sale. În lumea naturală suntem în permanență înconjurați de taine, pe care nu le putem aprofunda. Cele mai simple forme de viață prezintă probleme pe care chiar și cel mai înțelept gânditor este neputincios să le explice. Pretutindeni întâlnim minuni care trec peste puterea priceperii noastre. Ne mai mirăm atunci aflând că în lumea spirituală sunt taine pe care de asemenea nu le putem cuprinde? Dificultatea stă numai în slăbiciunea și îngustimea minții omenești. Dumnezeu ne-a dat în Sfintele Scripturi suficiente dovezi despre caracterul lor divin și nu trebuie să punem la îndoială Cuvântul Său pentru motivul că nu putem înțelege toate tainele providenței Sale.
-107-
Apostolul Petru spune că în Sfintele Scripturi “sunt lucruri grele de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le răstălmăcesc spre pierzarea lor”. (2 Petru 3, 16.) Părțile mai dificile, mai grele ale Sfintelor Scripturi au fost folosite de sceptici ca un argument împotriva Bibliei; dar tocmai aceste părți constituie o puternică dovadă despre inspirația divină a Bibliei. Dacă Sfânta Scriptură nu ne-ar spune nimic despre Dumnezeu, ci numai lucruri pe care să le putem înțelege cu ușurință, dacă măreția și maiestatea Sa ar putea fi ușor înțelese de mințile noastre mărginite, atunci Biblia n-ar mai purta dovada de netăgăduit a autorității ei divine. Chiar măreția și tainele subiectelor prezentate în Biblie trebuie să inspire credință în ea ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.
Biblia desfășoară adevărul cu o simplitate și o adaptare perfectă la nevoile și aspirațiile inimii omenești încât a uimit și a umplut de admirație cele mai cultivate minți, făcând în același timp în stare chiar și pe cei mai umili și neînvățați să înțeleagă calea mântuirii. Și totuși, aceste adevăruri, expuse așa de simplu, se ocupă de subiecte atât de înalte și mult cuprinzătoare și atât de cu totul peste posibilitățile noastre de înțelegere încât le acceptăm numai pentru că Dumnezeu le-a spus. Astfel, Planul de Mântuire este în mod clar expus înaintea noastră, încât fiecare suflet poate vedea pașii pe care trebuie să-i facă în lucrarea pocăinței față de Dumnezeu și a credinței în Domnul Isus Hristos, pentru a putea fi mântuit în modul în care a rânduit Dumnezeu. Totuși, dincolo de aceste adevăruri atât de ușor de înțeles, se află tainele care ascund slava Sa: taine care întrec puterea de cercetare a minții omenești, dar care inspiră cercetătorului respect și credință. Cu cât acesta cercetează mai mult Sfânta Scriptură, cu atât mai profundă este convingerea lui că acesta este Cuvântul Viului Dumnezeu, iar rațiunea umană se pleacă în fața maiestății revelației divine.
-108-
A recunoaște faptul că noi nu putem înțelege pe deplin marile adevăruri ale Bibliei înseamnă a admite numai că mintea noastră mărginită este neînstare să priceapă nemărginirea, că omul, cu limita lui cunoaștere, nu poate pătrunde planurile Celui Atotștiutor.
Pentru că nu pot aprofunda toate tainele Cuvântului lui Dumnezeu, cei sceptici le leapădă; și nu toți cei care mărturisesc a crede în Evanghelie sunt scutiți de această primejdie. Apostolul spune: “Luați seama dar, fraților, ca nici unul dintre voi să nu aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu”. (Evrei 3, 12.) Este numai bine și drept să studiem cu atenție învățăturile Sfintelor Scripturi și să cercetăm “lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2, 10), în măsura în care sunt descoperite în Scripturi. În timp ce “lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru”, “lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie”. (Deuteronom 29, 29.) Dar lucrarea lui Satana este aceea de a perverti puterea de înțelegere a minții omenești. În procesul de cercetare a Scripturii, o oarecare mândrie este amestecată cu considerația față de adevărul biblic, astfel încât oamenii încearcă un simțământ de nerăbdare și înfrângere dacă ei nu pot să explice fiecare pasaj al Sfintelor Scripturi, spre deplina lor satisfacție. Este prea umilitor pentru ei să recunoască faptul că nu pot înțelege Cuvântul inspirat. Ei nu sunt dispuși să aștepte cu răbdare până când Dumnezeu va găsi de bine să le descopere adevărul. Ei consideră că înțelepciunea lor proprie este suficientă să-i facă în stare să înțeleagă Scripturile și, nereușind să le înțeleagă, ei ajung să le tăgăduiască autoritatea. Este adevărat că multe teorii și învățături socotite în popor ca provenind din Biblie nu-și au temelia în învățăturile ei și sunt, de fapt, contrare Cuvântului inspirat. Asemenea lucruri au fost motive de îndoială și nedumerire pentru mulți. Totuși, vina nu trebuie pusă în seama Cuvântului lui Dumnezeu, ci a oamenilor care au denaturat acest Cuvânt.
-109-
Dacă ar fi fost posibil pentru ființele create să ajungă la o completă înțelegere a lui Dumnezeu și a lucrărilor Lui, atunci odată ajunși la acest punct, pentru ei n-ar mai exista posibilitatea unor noi descoperiri ale adevărului, nici a creșterii cunoștinței și nici o mai mare dezvoltare a minții și caracterului. Atunci Dumnezeu n-ar mai fi nicidecum Ființa Supremă; iar omul, ajungând la limitele cunoașterii și dezvoltării, ar înceta să mai progreseze. Să mulțumim lui Dumnezeu că lucrurile nu stau astfel. Dumnezeu este de necuprins; “în El sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei”. (Coloseni 2, 3.) Și în veacurile nesfârșite cei mântuiți vor cerceta continuu, vor învăța întruna; totuși, niciodată comorile înțelepciunii, ale bunătății și puterii Sale nu se vor epuiza.
Dorința lui Dumnezeu este ca, începând chiar din această viață, adevărurile Cuvântului Său să fie mereu aduse la cunoștința poporului Său. Există numai o singură cale pe care poate fi obținută această cunoștință. Noi putem ajunge la o înțelegere a Cuvântului lui Dumnezeu numai prin iluminarea Duhului Sfânt, prin care acest Cuvânt a fost dat, căci “nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. (1 Corinteni 2, 1110.) Iar făgăduința Mântuitorului făcută urmașilor Săi a fost: “Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, pentru că va lua din ce este al Meu, și vă va descoperi”. (Ioan 16, 13.14.)
Dumnezeu dorește ca omul să-și folosească facultățile minții, iar studiul Sfintelor Scripturi va întări și înălța mintea celui credincios mai mult decât orice altceva. Cu toate acestea, noi trebuie să ne ferim de a zeifica rațiunea, care, de fapt, este supusă slăbiciunii și neputinței naturii noastre omenești. Dacă dorim ca Scriptura să nu fie ascunsă înțelegerii noastre, așa încât chiar și cele mai clare adevăruri să rămână neînțelese pentru noi, atunci trebuie să dăm pe față simplitatea și credința unui copilaș care este gata să învețe și care totdeauna dorește ajutorul Duhului Sfânt. Simțământul puterii și înțelepciunii lui Dumnezeu, cum și al neputinței noastre de a înțelege măreția Lui să ne inspire umilință și, atunci când deschidem Cuvântul Său, să facem lucrul acesta cu o venerație sfântă, ca și cum am sta în prezența Lui. Atunci când stăm în fața Cuvântului lui Dumnezeu, rațiunea noastră trebuie să recunoască prezența unei autorități superioare, iar inima și mintea noastră trebuie să se plece înaintea marelui EU SUNT.
-110-
Sunt multe lucruri care, în aparență, sunt dificile sau neclare dar pe care Dumnezeu le va face simple și pe înțelesul acelora care caută cu ajutorul Său să le înțeleagă. Dar fără călăuzirea Duhului Sfânt, noi vom fi mereu predispuși fie să sucim Scripturile, fie să le interpretăm greșit. Foarte mulți citesc Biblia, dar fără vreun folos și, în multe cazuri, chiar spre răul lor. Când Cuvântul lui Dumnezeu este deschis fără cuvenita venerație și fără rugăciune, când gândurile și simțămintele noastre nu sunt fixate asupra lui Dumnezeu, sau nu sunt în armonie cu voința Sa, atunci mintea este întunecată de îndoieli și chiar studiul Bibliei ajunge să hrănească scepticismul. Vrăjmașul sufletelor pune atunci stăpânire pe gânduri și sugerează interpretări care nu sunt corecte. Ori de câte ori cei credincioși nu caută să fie în cuvânt și faptă în armonie cu Dumnezeu, atunci, oricât de cultivați ar fi ei, sunt predispuși să greșească în înțelegerea Scripturilor și nu este sigur să ne încredem în explicațiile pe care ei le dau. Aceia care caută în Sfânta Scriptură contraziceri și nepotriviri sunt lipsiți de discernământ spiritual. Având o viziune neclară, ei vor găsi multe motive de îndoială și necredință în acele lucruri care de fapt sunt clare și simple.
-111-
Oricât de deghizată ar fi, în marea majoritate a cazurilor adevărata cauză a îndoielii și scepticismului este alipirea de păcat. Învățăturile și restricțiile înfățișate în Cuvântul lui Dumnezeu nu sunt plăcute inimii pline de mândrie și iubitoare de păcat, iar cei care nu vor să asculte de cerințele lui sunt gata să se îndoiască de autoritatea sa. Ca să putem înțelege adevărul, noi trebuie să avem o dorință sinceră de a cunoaște acest adevăr și o predispoziție binevoitoare a inimii de a-l asculta. Și toți aceia care se apropie în acest spirit de studiul Sfintelor Scripturi vor găsi o mulțime de dovezi că ele sunt Cuvântul lui Dumnezeu și vor ajunge la o înțelegere a adevărurilor lui care îi va putea face înțelepți spre mântuire.
Domnul Hristos a spus: “Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învățătura este de la Dumnezeu”. (Ioan 7, 17.) În loc de a pune la îndoială și a critica ceea ce nu înțelegi, ia aminte la lumina care strălucește deja asupra ta și atunci vei primi o mai mare lumină. Prin harul lui Hristos, îndeplinește-ți orice îndatoriri care sunt deja clare înțelegerii tale și vei fi atunci în stare să înțelegi și să îndeplinești pe cele de care te îndoiești acum.
Există o dovadă care este la îndemâna tuturor: atât a celor mai cultivați, cât și a celor mai neînvățați: și anume dovada experienței. Dumnezeu ne invită să experimentăm pentru noi realitatea Cuvântului Său, adevărul făgăduințelor Sale. El ne îndeamnă “să gustăm și să vedem ce bun este Domnul”. (Psalmii 34, 8.) În loc de a ne baza pe cuvântul altora, să gustăm și să vedem noi înșine. El declară: “Cereți și veți căpăta”. (Ioan 16, 24.) Făgăduințele Sale vor fi împlinite. Ele n-au dat greș niciodată, nici nu pot da greș vreodată. Pe măsură ce ne apropiem de Domnul Hristos și ne bucurăm de plinătatea iubirii Sale, îndoiala și întunericul vor dispărea în lumina prezenței Sale.
-112-
Apostolul Pavel spune că Dumnezeu “ne-a izbăvit de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Lui”. (Coloseni 1, 13.) Și oricine a trecut de la moarte la viață este în stare să adeverească faptul că “Dumnezeu spune adevărul”. (Ioan 3, 33.) Unul ca acesta poate mărturisi în mod sigur: “Eu am avut nevoie de ajutor și l-am găsit în Domnul Hristos. Orice nevoie mi-a fost împlinită și foamea sufletului meu a fost satisfăcută; acum Biblia este pentru mine, în adevăr, descoperirea Domnului Hristos. Te întrebi de ce cred eu în Domnul Hristos? Pentru că El este pentru mine un Mântuitor divin. De ce cred eu în Sfânta Scriptură? Pentru că în ea am găsit vocea lui Dumnezeu vorbind sufletului meu”. Noi trebuie să avem în noi înșine dovada că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu și că Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Noi știm că nu urmărim niște povești născocite de iscusința omenească.
Apostolul Petru îndemna pe frații săi să crească “în harul și cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos”. (2 Petru 3, 18.) Când copiii lui Dumnezeu vor crește în har, vor avea o continuă și clară înțelegere a Cuvântului Său. Ei vor discerne atunci o nouă lumină și o nouă frumusețe a adevărurilor sfinte. Acest lucru a fost valabil în istoria bisericii de-a lungul tuturor veacurilor și va continua să fie astfel până la sfârșit. Căci “cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei”. (Proverbe 4, 18.)
Prin credință noi putem privi în viitor și putem lua făgăduințele lui Dumnezeu ca o garanție a creșterii puterii noastre intelectuale, unind facultățile noastre omenești cu cele divine, aducând întreaga putere a ființei noastre în legătură directă cu izvorul luminii. Să ne bucurăm de faptul că tot ceea ce ne-a nedumerit în lucrările providenței lui Dumnezeu va fi clarificat atunci, iar lucrurile care erau greu de înțeles vor fi atunci explicate; iar acolo unde mintea și înțelegerea noastră limitată vedeau numai confuzie și planuri zădărnicite vom ajunge să vedem cea mai perfectă și cea mai frumoasă armonie. “Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci vom vedea față în față. Acum cunosc în parte; dar atunci voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin”. (1 Corinteni 13, 12.)