Capitolul 38 — Ultima avertizare
“După aceea, am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare și a zis: ‘A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte;’” “Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ‘Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei!’” (Apocalipsa 18, 1.2.4).
Acest pasaj din Scriptură arată înainte, către o vreme când vestirea căderii Babilonului, adusă de cel de al doilea înger din Apocalipsa capitolul 14 (Ver 8), trebuie repetată cu adăugarea mențiunii referitoare la stricăciunile care au intrat în diferite organizații care constituie Babilonul, de când a fost dată pentru prima oară solia, în vara anului 1844. Este descrisă aici o stare grozavă în lumea religioasă. Cu fiecare respingere a adevărului, mințile oamenilor se vor întuneca mai mult, inimile lor se vor împietri și mai tare, până când vor fi zăvorâte într-o împietrire necredincioasă. Sfidând avertismentele pe care Dumnezeu le-a dat, ei vor continua să calce în picioare unul dintre preceptele Decalogului, până când vor ajunge să-i prigonească pe aceia care-l socotesc sfânt. Hristos este batjocorit prin disprețul pus asupra Cuvântului și poporului Său. Când învățăturile spiritismului sunt primite de biserici, opreliștea impusă inimii firești este îndepărtată, iar mărturisirea religiei va deveni o mantie care ascunde cele mai josnice nelegiuiri. Credința în manifestările spiritiste deschide ușa pentru duhurile amăgitoare și pentru învățăturile demonilor și în felul acesta influența îngerilor răi va fi simțită în biserici.
-604-
Despre cetatea Babilon, la vremea când s-a scos în evidență în această profeție, s-a spus: “Păcatele ei s-au îngrămădit, și au ajuns până la cer; și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirea ei” (Apocalipsa 18, 5). Ea a umplut măsura nelegiuirii ei și distrugerea este gata să cadă peste ea. Dar Dumnezeu are încă un popor în Babilon și, înainte de căderea judecăților Sale, acești credincioși trebuie să fie chemați afară din ea, ca să nu ia parte la păcatele ei și să nu “primească urgiile ei”. De aici mișcarea simbolizată printr-un înger coborând din cer, luminând pământul cu slava lui și strigând cu un glas puternic, făcând cunoscute păcatele Babilonului. În legătură cu solia lui se aude chemarea: “Ieșiți dintrânsa, poporul Meu”. Aceste înștiințări, unite cu solia îngerului al treilea, constituie avertizarea finală, care va fi dată locuitorilor pământului.
Grozav va fi deznodământul la care va fi adusă lumea. Puterile pământului, unindu-se să lupte împotriva poruncilor lui Dumnezeu, vor decreta ca “toți, mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi” (Apocalipsa 13, 16) să se conformeze practicilor bisericii prin păzirea sabatului neadevărat. Toți aceia care refuză să consimtă vor primi pedepse civile și, în cele din urmă, se va spune că merită moartea. Pe de altă parte, Legea lui Dumnezeu, bucurându-se de ziua de odihnă a Creatorului, cere ascultare și amenință cu mânia pe toți aceia care calcă preceptele ei.
O dată ce problema a fost prezentată clar înaintea omului, oricine va călca Legea lui Dumnezeu pentru a asculta de legiuirea omenească primește semnul fiarei; el primește semnul de apartenență față de puterea de care alege să asculte, în loc să asculte de Dumnezeu.
-605-
Avertizarea din ceruri este aceasta: “Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei, și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu turnat neamestecat în paharul mâniei Lui” (Apocalipsa 14, 9.10).
Dar nimeni nu trebuie să sufere mânia lui Dumnezeu până când, mai întâi, adevărul nu i-a fost adus în minte și în conștiință și nu a fost respins. Sunt mulți care n-au avut niciodată ocazia să audă adevărurile deosebite pentru vremea aceasta. Obligativitatea poruncii a patra n-a fost pusă niciodată înaintea lor în adevărata ei lumină. Acela care citește toate inimile și pune la încercare toate motivele nu va lăsa pe nimeni, dintre aceia care doresc să cunoască adevărul, să fie amăgiți cu privire la scopurile luptei. Decretul nu va fi impus oamenilor orbește. Fiecare trebuie să aibă lumină suficientă pentru a lua o hotărâre în mod deliberat.
Sabatul va constitui proba cea mare a credincioșiei, căci el este adevărul pus în discuție în mod deosebit. Când va fi adusă încercarea finală asupra oamenilor, se va trage linia de deosebire dintre aceia care Îl slujesc pe Dumnezeu și aceia care nu-L slujesc. În timp ce păzirea sabatului neadevărat pentru a asculta de legea statului, contrară poruncii a patra, va fi o recunoaștere fățișă a apartenenței la o putere care este în opoziție cu Dumnezeu, păzirea Sabatului adevărat, în ascultare de Legea lui Dumnezeu, este o dovadă de credincioșie față de Creator. Pe când o categorie, care primește semnul supunerii față de puterile pământești, primește semnul fiarei, cealaltă, alegând semnul supunerii față de autoritatea divină, primește sigiliul lui Dumnezeu.
Odinioară, aceia care au prezentat adevărurile celei de a treia solii îngerești au fost priviți adesea ca niște alarmiști. Prevestirile lor că in-toleranța religioasă va câștiga teren în Statele Unite, că biserica și statul se vor uni ca să-i prigonească pe aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu, au fost socotite neîntemeiate și absurde. S-a declarat cu încredere că această țară n-ar putea deveni niciodată altceva decât ceea ce a fost — apărătoarea libertății religioase. Dar, pe măsură ce problema impunerii duminicii este discutată în cercuri tot mai largi, evenimentul de care s-au îndoit și nu l-au crezut atâta vreme se vede apropiindu-se, iar întreita solie va produce un efect pe care nu l-a avut mai înainte.
-606-
În toate generațiile, Dumnezeu i-a trimis pe slujitorii Săi să mustre păcatul atât în lume, cât și în biserică. Dar oamenii doresc să le fie spuse lucruri plăcute, iar adevărul simplu și curat nu este primit. Mulți reformatori, când și-au început lucrarea, s-au hotărât să aibă o mare prudență când au atacat păcatele bisericii și ale națiunii. Ei nădăjduiau ca, prin exemplul unei vieți curate de creștin, să-i aducă pe oameni înapoi la învățăturile Bibliei. Dar Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lor așa cum a venit peste Ilie, inspirându-l să mustre păcatele unui împărat nelegiuit și ale unui popor apostaziat; ei nu s-au putut opri să predice declarațiile lămurite ale Bibliei — învățături pe care nu fuseseră dispuși să le prezinte. Ei au fost constrânși să declare cu ardoare adevărul și primejdiile care amenințau sufletele. Cuvintele pe care Dumnezeu le dădea ei le rosteau, fără teamă de urmări, iar oamenii erau constrânși să asculte avertizarea.
Tot astfel va fi vestită și solia îngerului al treilea. Când vine timpul ca ea să fie proclamată cu cea mai mare putere, Dumnezeu va lucra prin unelte umile, conducând mințile acelora care se consacră slujirii Sale. Lucrătorii vor fi calificați mai mult prin ungerea Duhului Său decât prin educația dată de instituțiile de învățământ. Bărbați ai credinței și ai rugăciunii vor fi constrânși să meargă cu zel sfânt, făcând cunoscute cuvintele pe care Dumnezeu li le dă. Păcatele Babilonului vor fi descoperite. Urmările dezastruoase ale impunerii rânduielilor bisericii de către autoritatea civilă, amăgirile spiritismului, înaintarea neobservată, dar rapidă a puterii papale, toate vor fi demascate. Pin aceste avertizări solemne, oamenii vor fi treziți. Mii și mii vor auzi cuvinte pe care nu le-au mai auzit niciodată. Cu uimire vor asculta mărturia că Babilonul este biserica decăzută din cauza rătăcirilor și păcatelor ei, din cauza lepădării adevărului trimis pentru ea din cer. Când oamenii merg la învățătorii lor de mai înainte, cu întrebarea răscolitoare: “Sunt aceste lucruri așa?”, slujitorii le prezintă fabule, proorocesc lucruri plăcute pentru a le potoli temerile și pentru a liniști conștiința trezită. Dar în timp ce mulți refuză să se mulțumească doar cu autoritatea oamenilor și cer un “Așa zice Domnul”, slujitorii populari, asemenea fariseilor din vechime, plini de mânie că autoritatea lor este pusă la îndoială, vor denunța solia ca fiind de la Satana și vor provoca mulțimile iubitoare de păcat să-i insulte și să-i prigonească pe aceia care o vestesc.
-607-
Pe măsură ce lupta se extinde în domenii noi și mintea oamenilor este atrasă către Legea lui Dumnezeu, cea călcată în picioare, Satana se agită. Puterea care însoțește solia nu face decât să-i mânie și mai mult pe aceia care se împotrivesc. Conducătorii spirituali vor face eforturi aproape supraomenești pentru a îndepărta lumina ca să nu lumineze peste turma lor. Prin toate mijloacele pe care le au la dispoziție, vor încerca să interzică discutarea acestor probleme vitale. Biserica va face apel la brațul cel mai puternic al puterii civile și papistașii și protestanții se vor uni în această lucrare. Pe măsură ce mișcarea pentru impunerea duminicii devine mai îndrăzneață și mai hotărâtă, va fi chemată în ajutor legea împotriva celor ce păzesc porunca a patra. Ei vor fi amenințați cu amenzi și închisoare, iar unora le vor fi oferite poziții cu influență și alte beneficii și avantaje, cu condiția să renunțe la credința lor. Dar răspunsul lor statornic va fi: “Arătați-ne din Cuvântul lui Dumnezeu rătăcirea noastră”, același răspuns pe care l-a dat și Luther în împrejurări asemănătoare. Aceia care sunt târâți înaintea tribunalelor aduc o puternică susținere a adevărului, iar unii care aud sunt conduși să ia poziție pentru păzirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu. În felul acesta, lumina va fi adusă multor mii de suflete care altfel n-ar putea cunoaște nimic despre aceste adevăruri.
-608-
Ascultarea cu sinceritate de Cuvântul lui Dumnezeu va fi considerată ca răzvrătire. Orbiți de Satana, părinții vor exercita asprime și lipsă de înțelegere față de copiii lor credincioși, stăpânul și stăpâna vor prigoni pe servul care păzește poruncile. Dragostea va fi denaturată; copiii vor fi dezmoșteniți și alungați de acasă. Se vor împlini literal cuvintele lui Pavel: “Toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniți” (2 Timotei 3, 12). Când apărătorii adevărului refuză să cinstească sabatul duminical, unii dintre ei vor fi aruncați în închisori, unii vor fi exilați, alții vor fi tratați ca robi. Pentru înțelepciunea omenească, toate acestea par acum imposibile; dar, pe măsură ce Duhul lui Dumnezeu, care îi ține în frâu, va fi retras de la oameni, iar ei vor fi sub stăpânirea lui Satana, care urăște principiile divine, vor avea loc manifestări stranii. Inima poate deveni foarte crudă atunci când temerea de Dumnezeu și dragostea sunt înlăturate.
Când furtuna se apropie, o mare grupă de credincioși care au mărturisit credința în solia îngerului al treilea, dar care n-au fost sfințiți prin ascultare de adevăr își vor părăsi poziția și vor trece în rândurile împotrivitorilor. Unindu-se cu lumea și împărtășindu-se de spiritul ei, au ajuns să vadă lucrurile aproape în aceeași lumină; și când ajung la încercare, ei sunt pregătiți să aleagă partea ușoară, populară. Bărbați de talent și cu aspect plăcut, care odinioară se bucuraseră în adevăr, își folosesc puterile pentru a amăgi și a rătăci suflete. Ei devin vrăjmașii cei mai aprigi ai fraților lor de mai înainte. Când păzitorii Sabatului sunt aduși înaintea tribunalelor pentru a da socoteală de credința lor, acești apostaziați sunt agenții cei mai eficienți ai lui Satana de a-i prezenta într-o lumină falsă și a-i acuza și, prin declarații mincinoase și bănuieli, de a-i incita pe conducători împotriva lor.
În vremea aceasta de persecuție, credința slujitorilor Domnului va fi pusă la încercare. Ei au dat avertizarea cu credincioșie privind numai la Dumnezeu și la Cuvântul Său. Duhul lui Dumnezeu care le-a mișcat inimile i-a determinat să vorbească. Animați de un zel sfânt și cu un puternic impuls divin, au pornit la îndeplinirea datoriilor lor fără să calculeze la rece urmările rostirii în fața oamenilor a cuvântului pe care Dumnezeu li-l dăduse. Ei n-au ținut seama de interesele pământești, nici n-au căutat să-și păstreze bunul nume sau viața. Cu toate acestea, atunci când furtuna împotrivirii și a apăsării se năpustește peste ei, unii, copleșiți de descurajare, vor fi gata să exclame: “Dacă am fi prevăzut urmările cuvintelor noastre, am fi stat liniștiți!” Ei sunt aruncați în greutăți. Satana îi asaltează cu ispite teribile. Lucrarea pe care și-au asumat-o pare peste puterile lor de a fi adusă la îndeplinire. Sunt amenințați cu distrugerea. Entuziasmul care îi mânase s-a dus; cu toate acestea, nu se pot întoarce. Atunci, simțindu-și deznădejdea grozavă, aleargă la Cel Atotputernic după întărire. Ei își amintesc că acele cuvinte pe care le rostiseră nu fuseseră ale lor, ci ale Aceluia care le încredințase avertizarea. Dumnezeu a pus adevărul în inimile lor, iar ei n-au putut să nu-l vestească.
-609-
Aceleași încercări au fost experimentate de oamenii lui Dumnezeu din veacurile trecute. Wycliffe, Huss, Luther, Tyndale, Baxter, Wesley susținuseră ca toate învățăturile să fie verificate cu Biblia și declaraseră că vor renunța la tot ceea ce condamnă. Prigoana s-a dezlănțuit asupra acestor bărbați cu o furie nestinsă; cu toate acestea, ei n-au contenit să vestească adevărul. Fiecare, din diferitele perioade ale istoriei bisericii, s-a caracterizat prin evidențierea unui adevăr deosebit, adaptat la nevoile poporului lui Dumnezeu din vremea aceea. Fiecare adevăr nou și-a croit drum prin mijlocul urii și împotrivirii; aceia care au fost binecuvântați cu lumina Lui au fost ispitiți și încercați. Dumnezeu dă un adevăr special pentru oamenii care se găsesc într-o situație dificilă. Cine îndrăznește să refuze vestirea lui? El poruncește slujitorilor Săi să vestească ultima chemare de har către lume. Ei nu pot să tacă decât cu primejduirea sufletelor lor. Trimișii lui Hristos n-au nimic de a face cu urmările. Ei trebuie să-și îndeplinească datoria, iar urmările să le lase în seama lui Dumnezeu.
-610-
Când împotrivirea se ridică la cea mai înaltă cruzime, slujitorii lui Dumnezeu ajung iarăși în nedumerire, căci se pare că ei au adus criza. Dar conștiința și Cuvântul lui Dumnezeu îi asigură că drumul lor este bun și, cu toate că încercările continuă, ei sunt întăriți să le suporte. Lupta crește și devine tot mai aprigă, dar credința și curajul lor cresc o dată cu nevoile. Mărturia lor este: “Nu-ndrăznim să batjocorim Cuvântul lui Dumnezeu și să despărțim Legea Sa cea sfântă, numind o parte importantă și alta lipsită de importanță, pentru a câștiga favoarea lumii. Domnul pe care Îl slujim este în stare să ne scape. Hristos a biruit puterile pământului; cum să ne temem noi de o lume deja învinsă?”
Persecuția, în diferitele ei forme, este punerea în practică a unui principiu care va exista câtă vreme va fi Satana și câtă vreme creștinismul va avea putere vitală. Nici un om nu poate sluji lui Dumnezeu fără să provoace împotrivirea oștilor întunericului. Îngerii răi îl vor asalta, alarmați că influența lui le ia prada din mâini. Oamenii răi, mustrați de exemplul lui, se vor uni cu ei, căutând să-l despartă de Dumnezeu prin ispitiri amețitoare. Când acestea nu reușesc, atunci este folosită o putere constrângătoare pentru forțarea conștiinței.
Dar atâta vreme cât Isus rămâne Mijlocitorul omului în Sanctuarul de sus, influența înfrânătoare a Duhului Sfânt este simțită de conducător și de către popor. El încă mai controlează, într-o oarecare măsură, legile țării. Dacă n-ar fi aceste legi, starea lumii ar fi mult mai rea decât este acum. În timp ce mulți conducători sunt agenții activi ai lui Satana, Dumnezeu Își are trimișii Săi printre conducătorii țării. Vrăjmașul îi inspiră pe slujitorii lui să propună măsuri care ar împiedica într-o mare măsură lucrarea lui Dumnezeu; dar bărbați de stat care se tem de Domnul sunt influențați de îngerii sfinți să se împotrivească unor astfel de propuneri cu argumente ce nu pot fi combătute. În felul acesta, câțiva bărbați vor putea ține piept unui curent puternic al răului. Împotrivirea vrăjmașilor adevărului va fi stăvilită până când solia îngerului al treilea își va face lucrarea. Când avertizarea finală va fi dată, ea va atrage atenția acestor conducători, prin care Domnul lucrează acum, și unii dintre ei o vor primi și vor rămâne împreună cu poporul lui Dumnezeu în timpul strâmtorării.
-611-
Îngerul care se unește în vestirea soliei îngerului al treilea va lumina tot pământul cu slava lui. Aici este profetizată o lucrare mondială cu o putere neobișnuită. Mișcarea adventă din anul 1840-1844 a fost o manifestare glorioasă a puterii lui Dumnezeu; prima solie îngerească a fost dusă la toate stațiunile misionare din lume, iar în câteva țări s-a arătat cel mai mare interes religios care s-a văzut în vreo țară de la Reforma secolului XVI; dar acestea urmează să fie depășite de mișcarea cea puternică din timpul ultimei avertizări a îngerului al treilea.
Lucrarea se va asemăna cu aceea din Ziua Cincizecimii. După cum “ploaia timpurie” a fost dată, prin revărsarea Duhului Sfânt, la începutul predicării Evangheliei pentru a face posibilă creșterea seminței prețioase, tot așa “ploaia târzie” va fi dată la încheierea ei pentru coacerea recoltei. “Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul! Căci El Se ivește ca zorile dimineții, și va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul” (Osea 6, 3). “Și voi, copii ai Sionului, bucurați-vă și veseliți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie și târzie, ca odinioară” (Ioel 2, 23). “În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit” (Faptele Apostolilor 2, 17.21).
Marea lucrare a Evangheliei nu se va încheia cu o manifestare mai slabă a puterii lui Dumnezeu decât a marcat-o începutul ei. Profețiile care s-au împlinit la revărsarea ploii timpurii, la începutul predicării Evangheliei, urmează să se împlinească iarăși în ploaia târzie de la încheierea ei. Acestea sunt “vremurile de înviorare” către care privea în viitor apostolul Petru când spunea: “Pocăiți-vă dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, și să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos” (Faptele Apostolilor 3, 19.20).
-612-
Slujitorii lui Dumnezeu, cu fețele luminate, și strălucind de consacrare sfântă, se vor grăbi, din loc în loc, pentru a vesti solia din cer. Prin mii de glasuri, pe tot pământul, va fi dată avertizarea. Se vor face minuni, bolnavii vor fi vindecați și semne și minuni îi vor însoți pe credincioși. Satana va lucra cu minuni mincinoase, făcând să coboare chiar și foc din cer înaintea oamenilor (Apocalipsa 13, 13). În felul acesta, locuitorii pământului vor fi aduși să ia o hotărâre.
Solia va fi dusă nu atât prin argumente, cât prin convingerea profundă a Duhului lui Dumnezeu. Argumentele au fost prezentate. Sămânța a fost semănată, iar acum va răsări și va aduce roadă. Publicațiile distribuite de lucrătorii misionari și-au exercitat influența, dar, cu toate acestea, mulți ale căror minți au fost impresionate au fost împiedicați să înțeleagă pe deplin adevărul sau să-i dea ascultare. Acum razele de lumină pătrund pretutindeni, adevărul este văzut cu claritate, iar copiii cinstiți ai lui Dumnezeu rup legăturile care i-au ținut. Legăturile de familie, relațiile cu biserica nu mai au putere să-i mai țină. Adevărul le este mai prețios decât orice altceva. În ciuda unirii tuturor forțelor împotriva adevărului, un mare număr va lua poziție de partea Domnului.