Faptele Apostolilor | Capitolul 41 (bazat pe textele din 25, 13-27; 26.)
Pavel ceruse să fie trimis înaintea Cezarului și Festus nu putea face altceva decât să-l trimită la Roma. Dar a trecut câtăva vreme până să poată fi găsită o corabie potrivită; și, cum și alți întemnițați trebuia să fie trimiși împreună cu Pavel, cercetarea cazurilor lor a mai dat loc la întârziere. Aceasta i-a oferit lui Pavel ocazia să înfățișeze motivele credinței sale înaintea bărbaților de seamă din Cezarea, cum și înaintea împăratului Agripa al II-lea, ultimul dintre Irozi.
“După câteva zile, împăratul Agripa și Berenice au sosit la Cezarea, ca să ureze de bine lui Festus. Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel și a zis: ‘Felix a lăsat în temniță pe un om, împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preoții cei mai de seamă și bătrânii iudeilor, și i-au cerut osândirea’”. El a schițat împrejurările care l-au determinat pe întemnițat să ceară să fie trimis înaintea Cezarului, vorbind despre recenta cercetare a lui Pavel înaintea sa și spunând că iudeii nu au adus împotriva lui Pavel nici o învinuire așa cum își închipuise el, ci “numai niște neînțelegeri cu privire la religia lor și la un oarecare Isus, care a murit, și despre care Pavel spunea că este viu”.
-434-
Când Festus i-a vorbit despre cele întâmplate cu Pavel, Agripa a devenit interesat și a zis: “Aș vrea să aud și eu pe omul acela”. Potrivit voinței sale, s-a stabilit ca a doua zi să aibă loc o întâlnire. “A doua zi, deci, Agripa și Berenice au venit cu multă fală și au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii și cu oamenii cei mai de frunte ai cetății. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo”.
În cinstea oaspeților săi, Festus a căutat să facă din această ocazie o ceremonie impunătoare. Mantiile cele bogate ale procuratorului și ale oaspeților lui, săbiile ostașilor, precum și armurile lucitoare ale comandanților lor dădeau strălucire scenei.
Și iată-l pe Pavel, încă încătușat, stând înaintea celor adunați. Ce contrast se înfățișa aici! Agripa și Berenice dețineau putere și rang și, din pricina aceasta, erau în grațiile lumii. Însă ei erau lipsiți de trăsăturile de caracter prețuite de Dumnezeu. Ei erau călcători ai Legii Sale, stricați în inimă și viață. Felul lor de purtare era o scârbă înaintea cerului.
Bătrânul întemnițat, legat cu lanțuri de ostașul ce-l păzea, nu avea în înfățișarea sa nimic care să facă lumea a-i da cinste. Totuși, de acest om, în aparență fără prieteni, fără bogăție sau rang și întemnițat pentru credința sa în Fiul lui Dumnezeu, se interesa întreg cerul. Dacă s-ar fi dezvăluit slava unuia din solii strălucitori, fala și mândria împărătească ar fi pălit; împărații și curtenii ar fi fost trântiți la pământ, după cum fusese straja romană la mormântul Domnului Hristos.
-435-
Însuși Festus l-a prezentat pe Pavel înaintea adunării prin aceste cuvinte: “Împărate Agripa, și voi toți care sunteți de față cu noi; uitați-vă la omul acesta, despre care toată mulțimea iudeilor m-a rugat în Ierusalim și aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască. Fiindcă am înțeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte și fiindcă singur a cerut să fie judecat de Cezar, am hotărât să-l trimit. Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el; de aceea l-am adus înaintea voastră, și mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie. Căci mi se pare fără rost să trimit pe un întemnițat, fără să arăt de ce este pârât”.
Apoi, împăratul Agripa i-a dat voie lui Pavel să vorbească în apărarea sa. Apostolul nu s-a intimidat în fața pompei strălucitoare sau a rangului înalt al ascultătorilor săi; căci el știa de cât de mică însemnătate sunt bogăția și poziția lumească. Fala și puterea pământească nu puteau nici măcar pentru o clipă să-i slăbească curajul sau să-i răpească stăpânirea de sine.
“Mă socotesc fericit, împărate Agripa”, a declarat el, “că mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de care sunt pârât de Iudei; căci tu cunoști foarte bine toate obiceiurile și neînțelegerile lor. De aceea te rog să mă asculți cu îngăduință”.
-436-
Pavel a relatat istoria convertirii sale, de la încăpățânata necredință la credința în Isus din Nazaret ca Mântuitor al lumii. El a descris vedenia cerească ce, la început, îl umpluse de o groază de negrăit, dar care, mai târziu, s-a dovedit a fi un izvor de cea mai mare mângâiere — o descoperire a slavei dumnezeiești, în mijlocul căreia stătea pe tron Acela pe care el Îl disprețuise și-L urâse și ai cărui urmași el căutase chiar să-i nimicească. Din ceasul acela, Pavel fusese un om nou, un sincer și zelos credincios în Isus, ajuns aici prin harul transformator.
În mod clar și cu putere, Pavel a schițat înaintea lui Agripa evenimentele principale în legătură cu viața lui Hristos pe pământ. El a mărturisit că Mesia Cel profetizat a venit deja în persoana lui Isus din Nazaret. El a arătat cum Scripturile Vechiului Testament declaraseră că Mesia trebuia să vină ca un om între oameni; și cum în viața lui Isus se împliniseră toate amănuntele arătate de Moise și profeți. Pentru a mântui o lume pierdută, divinul Fiu al lui Dumnezeu a suferit crucea, disprețuind rușinea, și S-a înălțat la cer biruitor asupra morții și mormântului.
De ce, întreba Pavel, pare de necrezut ca Hristos să fi fost înviat din morți? Cândva, crezuse și el așa; dar cum ar putea să nu creadă ceea ce el însuși văzuse și auzise? La poarta Damascului, el însuși L-a privit pe Hristos Cel răstignit și înviat, Același care umblase pe străzile Ierusalimului, care a murit la Golgota, a rupt legăturile morții și S-a înălțat la cer. La fel ca și Chifa, Iacov, Ioan și alți ucenici, și el L-a văzut și a vorbit cu El. Glasul îi poruncise să vestească Evanghelia unui Mântuitor înviat, și cum ar fi putut el să nu asculte? În Damasc, în Ierusalim, prin toată Iudea, cum și în regiunile îndepărtate, el dăduse mărturie despre Isus Cel răstignit, arătând tuturor claselor de oameni “să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, și să facă fapte vrednice de pocăința lor”.
-437-
“Iată”, a declarat apostolul, “de ce au pus Iudeii mâna pe mine în Templu, și au căutat să mă omoare. Dar, mulțumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viață până în ziua aceasta; și am mărturisit înaintea celor mici și celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii și Moise că are să se întâmple; și anume că Hristosul trebuie să pătimească, și că, după ce va fi cel dintâi din învierea morților, va vesti lumină norodului și Neamurilor”.
Toți cei adunați au ascultat ca fermecați istorisirea lui Pavel despre experiențele lui minunate. Apostolul se ocupa de subiectele lui preferate. Nimeni din cei care îl ascultau nu se putea îndoi de sinceritatea sa. Dar, în plină desfășurare a vorbirii sale convingătoare, a fost întrerupt de Festus, care a strigat: “Pavele, ești nebun! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie”.
Apostolul a răspuns: “Nu sunt nebun, prea alesule Festus; dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate și chibzuite. Împăratul știe aceste lucruri și deoarece îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredințat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colț!” Apoi, întorcându-se către Agripa, i s-a adresat direct: “Crezi tu în Prooroci, împărate Agripa? Știu că crezi”.
-438-
Adânc mișcat, pentru un moment Agripa a pierdut din vedere pe cei din jurul său, cum și demnitatea poziției sale. Conștient numai de adevărurile pe care le auzise, văzând numai pe umilul întemnițat stând înaintea lui ca trimis împuternicit al lui Dumnezeu, el a răspuns involuntar: “Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creștin!”
Cu multă seriozitate, apostolul a răspuns: “Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi, să fiți așa cum sunt eu”, adăugând, în timp ce-și ridica mâinile ferecate în lanțuri, “afară de lanțurile acestea”.
Festus, Agripa și Berenice pe bună dreptate ar fi putut purta lanțurile care îl legau pe apostol. Toți erau vinovați de crime grave. Acestor vinovați li se oferise în ziua aceea mântuirea prin numele lui Hristos. Unul, cel puțin, fusese aproape convins să primească harul și iertarea oferită. Însă Agripa respinsese îndurarea oferită, nevoind să primească crucea unui Răscumpărător răstignit.
Curiozitatea împăratului fusese satisfăcută și, ridicându-se de pe scaun, a dat să se înțeleagă că întrevederea luase sfârșit. Pe când cei ce luaseră parte se împrăștiau, ei vorbeau între ei zicând: “Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare”.
Deși Agripa era iudeu, el nu împărtășea zelul bigot și prejudecata oarbă a Fariseilor. El a zis lui Festus: “Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar”. Însă cazul fusese deferit acestui cel mai înalt tribunal și acum el nu mai era sub jurisdicția nici a lui Festus, nici a lui Agripa.