Continuare.
Tu nu ești eliberat de egoism și de aceea n-ai avut binecuvântarea pe care o dă Dumnezeu lucrătorilor Săi altruiști. Interesul tău a fost împărțit. Ai avut o grijă atât de specială pentru tine însuți și pentru ai tăi, încât Domnul n-a mai avut nici un motiv să lucreze special pentru tine și să-ți poarte de grijă. În privința aceasta, purtarea ta te-a descalificat pentru poziția pe care o deții. Anul trecut am văzut că te-ai simțit competent să conduci singur institutul. Dacă ar fi al tău și tu ai fi cel care ar beneficia sau ar păgubi prin câștiguri sau pierderi, ai înțelege că este datoria ta să ai o grijă deosebită ca pierderile să nu aibă loc și pacienții care erau acolo pe bază de caritate să nu secătuiască institutul de bani. Tu ai face cercetări și nu i-ai lăsa să rămână o săptămână mai mult decât ar fi necesar. Ai căuta multe căi prin care ai putea reduce cheltuielile și să păstrezi proprietatea institutului. Dar tu ești doar un angajat, și zelul, interesul și abilitatea, pe care crezi că le ai pentru a conduce o astfel de instituție, n-au apărut. Pacienții n-au primit atenția pentru care au plătit și la care aveau dreptul să se aștepte.
Mi-ai fost arătat ca unul care adesea te îndepărtai de bolnavii care aveau nevoie de sfatul și consultația ta. Mi-ai fost prezentat în mod vădit ca nepăsător și abia ascultând vorbele lor, care pentru ei erau de mare importanță. Tu păreai a fi în mare grabă, amânându-i până la un timp în viitor, când foarte puține cuvinte de simpatie și încurajare ar fi liniștit mii de temeri și ar fi dat pace și siguranță în locul neliniștii și întristării. Ai apărut ca fiindu-ți frică să le vorbești pacienților. Tu n-ai pătruns în simțămintele lor, ci te-ai ținut la distanță, când ar fi trebuit să arăți mai multă familiaritate. Erai prea distant. Ei priveau la tine precum copiii la părinți și aveau dreptul să se aștepte să primească atenție din partea ta pe care nu au obținut-o. Cuvintele “pe mine și al meu” se interpun între tine și munca pe care poziția ta cere s-o îndeplinești. Adesea, pacienții și ajutoarele au nevoie de sfatul tău; dar ei simt o indispoziție de a merge la tine și nu se simt liberi să-ți vorbească.
-100-
Tu ai căutat să-ți menții o demnitate necuvenită. În efortul tău, n-ai atins ținta, ci ai pierdut încrederea și iubirea pe care le-ai fi putut câștiga dacă ai fi fost modest, având blândețea și smerenia sufletului. Adevărata devoțiune și consacrare față de Dumnezeu va face loc pentru tine în inimile tuturor și nu te va îmbrăca cu o demnitate presupusă, ci cu una adevărată. Tu ai fost înălțat prin cuvintele de aprobare pe care le-ai primit. Modelul tău trebuie să fie viața lui Hristos, care te învață să faci binele în orice loc pe care îl ocupi. În timp ce te îngrijești de alții, Dumnezeu Se va îngriji de tine. Maiestatea cerului nu S-a ferit de oboseală. El a călătorit pe jos, din loc în loc, spre a face bine suferinzilor și celor în nevoie. Cu toate că posezi unele cunoștințe și poți avea o oarecare înțelegere a organismului uman, putând urmări cauza bolii — cu toate că ai putea să ai limba oamenilor și a îngerilor, — mai ai nevoie și de alte calificări, altfel toate darurile tale nu vor avea nici o valoare specială. Tu ai nevoie de putere de la Dumnezeu, care poate fi obținută numai de către cei care-și pun încrederea în El și care se consacră lucrării pe care le-a dat-o El s-o facă. Hristos trebuie să fie o parte a cunoștinței tale. Trebuie avută în vedere înțelepciunea Lui în locul înțelepciunii tale. Atunci vei înțelege cum să fii lumină în camerele bolnavilor. Ai nevoie de libertate de spirit, putere și credință. Credința este slabă, din lipsă de exercitare; ea nu poate fi viguroasă și sănătoasă. Eforturile tale pentru cei care sunt bolnavi la inimă și trup nu vor avea succesul pe care l-ar putea avea, pacienții nu vor câștiga puterea fizică și spirituală pe care ar fi putut să o câștige, dacă tu nu duci cu tine pe Isus în vizitele tale. Trebuie să te însoțească cuvintele și lucrările Sale. Atunci vei simți că cei pe care i-au binecuvântat rugăciunile și cuvintele tale de simpatie te vor binecuvânta, în schimb, pe tine.
-101-
Tu n-ai simțit întru totul dependența ta de Dumnezeu și nici ineficiența și slăbiciunea ta fără înțelepciunea și harul Său special. Te îngrijorezi, ți-e teamă și te îndoiești pentru că ai lucrat prea mult în propria ta putere. Cu Dumnezeu poți prospera. În umilință și sfințenie de suflet vei găsi multă pace și putere. Ele luminează foarte strălucitor pe cei care își simt slăbiciunea și întunecimea, pentru că unii ca aceștia fac ca Hristos să fie neprihănirea lor. Tăria trebuie să vină din unirea ta cu El. Nu obosi în facerea de bine.
Maiestatea cerului a invitat pe cei obosiți: “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Motivul pentru care povara pare uneori așa de grea și chinuitoare este că te-ai ridicat mai presus de blândețea și umilința avută de Domnul nostru divin. Nu te mai gratifica și înălța pe tine însuți, ci lasă ca eul să fie ascuns în Isus și învață de la El, care te-a invitat și ți-a făgăduit odihnă.
Am văzut că Institutul de Sănătate nu poate progresa niciodată atâta timp cât cei care dețin locuri de răspundere se interesează mai mult de ei înșiși decât de instituție. Dumnezeu dorește în lucrarea Lui oameni altruiști, bărbați și femei; și cei care poartă răspunderea la Institutul de Sănătate trebuie să supravegheze fiecare departament de acolo, să practice economia, să poarte de grijă lucrurilor mărunte și să se păzească de pierderi. Pe scurt, ei trebuie să fie atât de atenți și judicioși în administrarea lor, ca și când ar fi adevărații proprietari.
Tu ai fost cuprins de simțământul că aceasta sau aceea nu era treaba ta. Tot ce are legătură cu institutul este treaba ta. Dacă observi anumite lucruri de care nu te poți ocupa cum trebuie, fiind solicitat în altă parte, cheamă pe cineva în ajutor care se va ocupa imediat de această problemă. Dacă această lucrare este prea grea pentru tine, un altul trebuie să-ți ia locul, care poate aduce întru totul la îndeplinire toate sarcinile care revin unuia care deține poziția ta de răspundere.
-102-
În discuțiile tale din sala de conferințe, ai învinuit adesea pe pacienți și pe ajutoare că aduc asupra ta poveri și griji inutile, când, în același timp, au văzut că tu nu ți-ai îndeplinit nici jumătate din sarcinile care apasă asupra ta ca medic. Tu n-ai îngrijit cum trebuie bolnavii pe care-i aveai în grijă. Pacienții tăi nu sunt orbi; observă neglijența ta față de ei. Ei sunt departe de casele lor și îi costă ca să obțină îngrijirea și tratamentul pe care nu-l pot primi acasă. Toată această mustrare din sala de conferințe este păgubitoare pentru instituție și neplăcută pentru Dumnezeu.
Este adevărat că ai avut poveri grele de purtat, dar în multe cazuri ai învinuit pe pacienți și pe ajutoare, când necazul era în propria ta familie. Ei îți cer ajutorul continuu, dar nu te ajută în schimb; nu există nici unul în căminul tău care să-ți susțină mâinile sau să te încurajeze. Dacă n-ai avea altă grijă decât cea de la institut, ai putea suporta mult mai bine și nu ți-ai pierde puterea și curajul. Este datoria ta să-ți aperi sănătatea; și dacă grijile familiei tale sunt atât de mari, încât lucrarea în care ești angajat te supra împovărează și nu ești în măsură să-ți dedici timpul și atenția pentru pacienți și institut, ceea ce, de fapt, se cuvine, atunci trebuie să renunți la poziția ta și să-ți cauți un loc unde poți face față familiei tale, ție însuți și răspunderilor asumate. Poziția pe care o ocupi acum este o poziție importantă. Ea cere un intelect clar, puterea creierului, nervi și mușchi. Pentru succesul lucrării este necesară o consacrare zeloasă. Doar aceasta va face ca instituția să prospere. Spre a fi un lucru viu, el trebuie să aibă viață, lucrători dezinteresați care să-l conducă.
-103-
Soră I., tu nu ți-ai ajutat soțul așa cum ar fi trebuit. Atenția ta a fost îndreptată mai mult asupra ta însăți. Tu n-ai înțeles nevoia de a-ți trezi energiile adormite spre a-l încuraja și a-l întări pe soțul tău în munca lui, spre a binecuvânta pe copiii voștri cu influența ta cea bună. Dacă te-ai fi apucat zeloasă de sarcinile pe care le-a pus Dumnezeu asupra ta, dacă l-ai fi ajutat pe soțul tău să poarte poverile și împreună i-ați fi instruit cum se cuvine pe copiii voștri, ordinea lucrurilor în familia voastră ar fi fost schimbată.
Dar tu ai cedat melancoliei și tristeții, și aceasta a adus asupra locuinței voastre un nor, în loc de strălucirea soarelui. Tu n-ai încurajat speranța și buna dispoziție, și influența ta i-a deprimat pe cei pe care ar fi trebuit să-i ajuți prin cuvinte și fapte amabile. Toate acestea sunt rezultatul egoismului. Tu ai pretins atenția și simpatia soțului și copiilor tăi, și totuși n-ai simțit că era datoria ta să abați atenția de la tine și să lucrezi pentru fericirea și bunăstarea lor. Ai dat cale liberă nerăbdării și ți-ai mustrat cu asprime copiii. Aceasta n-a făcut decât să-i întărească în căile lor rele și a desfăcut legăturile de afecțiune care ar fi trebuit să lege împreună inimile părinților și ale copiilor.
Ți-ai pierdut stăpânirea de sine și ai criticat pe soțul tău în prezența copiilor tăi; aceasta a micșorat autoritatea lui asupra lor și a ta, de asemenea. Tu ai fost foarte slabă; când copiii tăi au venit la tine să se plângă de alții, tu de îndată ai hotărât în favoarea lor și în mod neînțelept ai criticat și învinuit pe cei de care s-au plâns ei. Aceasta a nutrit în mintea copiilor tăi o predispoziție de a murmura împotriva celor care nu le dădeau respectul pe care ei și-l imaginau că-l merită. Tu ai încurajat direct acest spirit, în loc să-l reduci la tăcere. Nu te-ai ocupat de copiii tăi așa de hotărât și corect cum ar fi trebuit s-o faci.
-104-
Ai avut necazuri. Ai fost apăsată în spirit. Ai fost descurajată, dar de această nefericire i-ai învinuit pe alții. Cauza principală este la tine. Tu n-ai reușit să faci din căminul tău ceea ce ar fi trebuit să fie și ceea ce ar fi putut fi. Stă încă în puterea ta să corectezi greșelile de acolo. Ieși din acea rezervă rece și rigidă. Arată mai multă iubire, mai degrabă decât s-o pretinzi; cultivă buna dispoziție; lasă ca lumina soarelui să pătrundă în inima ta, și ea va străluci asupra celor din jurul tău; fii mai socială în manierele tale; caută să câștigi încrederea copiilor tăi, ca ei să poată veni la tine după sfat și părere; încurajează în ei umilința și altruismul, oferindu-le un bun exemplu.
Influența anturajului social
La 10 decembrie 1872 mi-a fost arătată starea fratelui K. El a fost un credincios adevărat și un iubitor al adevărului, dar a băut din spiritul lumii. Hristos a spus: “Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.” Frate K., comoara ta pământească pretinde interesul și atenția ta în așa măsură, încât nu-ți mai lasă timp să slujești pe Dumnezeu; totuși, soția ta este nemulțumită că îi dai Lui puținul pe care îl dai. Pe inima ei a pus stăpânire o nebunie lumească. Nici unul din voi nu vă luați timp suficient pentru meditație și rugăciune. Dumnezeu este jefuit de serviciul vostru zilnic și voi înșivă vă pomeniți cu o pierdere mai mare decât a oricărei comori de pe pământ.
Soră K., tu ești mai departe de Dumnezeu decât este soțul tău. Conformarea ta cu lumea L-a alungat pe Mântuitorul din inima ta; în afecțiunile tale nu este loc pentru El. Tu ai numai puțină înclinație pentru rugăciune și cercetare a inimii tale. Te supui să asculți de prințul puterilor întunericului. “Dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire.”
-105-
Soră K., tu nu știi ce faci; nu-ți dai seama că lupți împotriva Creatorului tău, îndepărtându-l pe soțul tău de adevăr. Atenția ta este asupra avantajelor pe care le dă lumea. Tu n-ai cultivat iubirea pentru devoțiune și îți plac mai bine agitația și forfota muncii de a dobândi avere. Tu ești absorbită în dorința de a fi ca lumea, ca să poți primi fericirea pe care o dă lumea. Ambițiile și dorințele tale pământești sunt mai mari decât dorința după neprihănire și pentru un loc în Împărăția lui Dumnezeu.
Prețiosul tău timp de punere la probă este cheltuit în lucrare pentru bunăstarea voastră vremelnică, pentru îmbrăcăminte, mâncare și băutură după felul lumii. O, cât de nesatisfăcătoare, cât de mică este recompensa obținută! În dorințele și scopurile tale lumești, tu porți o povară mai grea decât și-a propus vreodată Mântuitorul tău s-o pună asupra ta. Mântuitorul tău te invită: “Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, și sarcina mea este ușoară.” Sora mea, Hristos vrea ca tu să pui povara ta cea grea la picioarele Lui și să-ți pleci gâtul înțepenit pentru jugul Său ușor.
Ce-ar fi dacă timpul de probă s-ar încheia acum? Cum ai putea suporta cercetarea Stăpânului tău? Cum ai folosit talanții în bani și influență pe care ți i-a împrumutat Dumnezeu pentru o îmbunătățire înțeleaptă spre slava Sa? Dumnezeu nu ți-a dat viață și binecuvântările ei ca să le consacri numai propriei tale plăceri și satisfacții egoiste, ci ca alții să beneficieze de ele. Stăpânul ți-a încredințat talanți ca tu să-i pui la schimbător, ca atunci când îi va cere, El să-și primească ce este al Lui cu dobândă.
-106-
Influența și banii ți-au fost dați ca să fii pusă la probă, ca să descoperi ce este în inima ta; tu trebuie să-i folosești să câștigi suflete la Hristos și astfel să faci să înainteze cauza Răscumpărătorului tău. Dacă nu ajungi să faci acest lucru, faci o greșeală teribilă. Fiecare zi pe care o consacri spre a te sluji pe tine și spre plăcerea prietenelor tale, cedând influenței lor în iubirea de lume și neglijând pe cel mai bun Prieten al tău, care a murit spre a-ți da viață, este pierdută.
Soră K., tu ai socotit că nu era bine pentru tine să fii diferită de cei din jurul tău. Trăiești într-o localitate care a fost testată cu adevărul, dar pe care l-a refuzat, și tu ți-ai unit interesele și acțiunile cu ale lor, până când ai devenit practic una cu ei. Tu iubești societatea lor; totuși, nu ești fericită, deși îți place să crezi că ești. În inima ta ai spus: “Degeaba am slujit lui Dumnezeu: și ce am câștigat dacă am păzit poruncile Lui, și am umblat triști înaintea Domnului oștirilor?”
Nu este o treabă ușoară pentru o familie să-L reprezinte pe Isus, păzind poruncile Lui într-o localitate necredincioasă. Nouă ni se cere să fim epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii. Poziția aceasta implică o responsabilitate înfricoșătoare. Pentru a trăi în lumină, trebuie să vii acolo unde strălucește lumina. Fratele K., cu orice sacrificiu, ar trebui să se simtă sub obligația solemnă de a participa, cu familia sa, cel puțin la adunările anuale ale celor care iubesc adevărul. Aceasta i-ar întări și pe ei și i-ar pregăti pentru încercare și datorie. Nu este bine pentru ei să piardă privilegiul de a se asocia cu cei de aceeași credință, pentru că adevărul pierde din importanță în mintea lor și inimile încetează să mai fie luminate și însuflețite prin influența lui sfințitoare, iar ei pierd spiritualitatea. Ei sunt întăriți prin cuvintele predicatorului viu. Gândurile și ocupațiile lumești le ocupă continuu mintea prin excluderea subiectelor spirituale.
Credința celor mai mulți creștini va șovăi dacă neglijează mereu să se adune împreună pentru consfătuire și rugăciune. Dacă le-ar fi imposibil să se bucure de astfel de privilegii religioase, atunci Dumnezeu ar trimite lumină direct din cer, prin îngerii Săi, spre a însufleți, a încuraja și a binecuvânta pe poporul Său risipit. Dar El nu-și propune să facă o minune spre a susține credința sfinților Săi. Lor li se cere să iubească adevărul îndeajuns spre a suporta unele mici osteneli pentru a-și asigura privilegiile și binecuvântările pe care Dumnezeu a binevoit să le acorde. Ceea ce pot face este ca cel puțin să consacre câteva zile pentru un efort unit în vederea înaintării cauzei lui Hristos și pentru a face un schimb prietenesc de sfat și simpatie.
-107-
Mulți dedică aproape tot timpul lor pentru interesele și plăcerile vremelnice și cu greu dau cele câteva zile și cheltuiala respectivă pentru o deplasare de la căminele lor spre a se întâlni cu cei care se adună împreună în Numele Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu definește lăcomia ca idolatrie; atunci, cât de mulți idolatri există, chiar și în mijlocul celor care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos!
Se cere să ne adunăm împreună spre a depune mărturie pentru adevăr. Îngerul lui Dumnezeu a spus: “Atunci și cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, și a ascultat; și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, și cinstesc Numele Lui. Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oștirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea milă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujește.”
Se merită, deci, să folosim privilegiile care ne stau la îndemână și, chiar cu un sacrificiu, să ne adunăm împreună cu cei care se tem de Dumnezeu și vorbesc pentru El; pentru că El este prezentat ca ascultând acele mărturii, în timp ce îngerii le scriu într-o carte. Dumnezeu Își va aduce aminte de cei care s-au adunat și au adunat în Numele Său și îi va cruța de măcelul cel mare. Ei vor fi pentru El ca niște mărgăritare prețioase, dar mâna Lui va cădea peste capul fără adăpost al păcătoșilor. Slujirea lui Dumnezeu nu este degeaba. Există o răsplată neprețuită pentru cei care își consacră viața pentru serviciul Lui. Iubite frate și soră, voi ați intrat în mod treptat în întuneric, până ce, aproape pe nesimțite, acesta s-a transformat, părând lumină pentru voi. Ocazional, o slabă licărire pătrunde întunecimea și trezește mintea; dar influențele mediului înconjurător sting raza de lumină și întunericul pare mai des ca înainte.
-108-
Ar fi fost mai bine pentru bunăstarea voastră spirituală dacă v-ați fi schimbat domiciliul cu câțiva ani în urmă. Lumina adevărului a pus la probă localitatea în care locuiți. Câțiva au primit solia de îndurare și avertizare, în timp ce a fost lepădată de mulți. Iar o altă grupă n-a acceptat-o, pentru că era o cruce de purtat. Ei au luat o atitudine neutră și au crezut că, dacă nu se luptă împotriva adevărului, o vor duce foarte bine, dar lumina pe care au neglijat să o primească și s-o păstreze în suflet s-a stins în întuneric. Ei s-au străduit să-și liniștească conștiința, spunându-I Duhului lui Dumnezeu: “Du-Te, de data asta; când voi mai avea prilej, te voi chema.” Acel prilej n-a mai venit niciodată. Ei au neglijat ocazia de aur, care niciodată nu s-a mai întors la ei, pentru că lumea a acoperit lumina pe care ei au refuzat-o. Interesele acestei vieți și farmecul plăcerilor captivante le-au absorbit mintea și inima, în timp ce cel mai bun Prieten al lor, Mântuitorul cel binecuvântat, este lepădat și uitat.
Sora K., cu toate că posedă excelente calități naturale, este îndepărtată de Dumnezeu de către prietenele și rudele ei necredincioase, care nu iubesc adevărul și n-au simpatie pentru sacrificiul și lepădarea de sine care trebuie făcute de dragul adevărului. Sora K. nu-și dă seama de importanța despărțirii de lume, după cum ne prescrie porunca lui Dumnezeu. Privirea ochilor ei și auzirea urechilor ei i-au stricat inima.
Ioan Botezătorul a fost un om plin de Duhul Sfânt de la nașterea lui, și dacă este cineva care ar fi putut rămâne neatins de stricăciunea influențelor veacului în care a trăit, a fost cu siguranță el. Totuși, el n-a îndrăznit să se încreadă în puterea lui; s-a despărțit de prietenii și rudele lui, pentru ca aceste afecțiuni naturale să nu se dovedească o cursă pentru el. El n-avea să se așeze inutil în calea ispitei, nici unde viața îmbelșugată sau chiar comoditatea vieții să-l facă să-și îngăduie tihna sau să-și satisfacă apetitul și astfel să-și micșoreze puterea spirituală și fizică. Pe o astfel de cale, misiunea importantă pentru care a venit n-ar mai fi ajuns la îndeplinirea ei.
Va continua.