Continuare.
Pot creștinii, care se laudă cu o lumină mai mare decât au avut evreii, să dea mai puțin decât ei? Pot creștinii, care trăiesc aproape de încheierea timpului, să fie mulțumiți cu darurile lor, când nu sunt nici pe jumătate așa de mari cum au fost cele ale iudeilor? Dărnicia lor trebuia să fie spre folosul națiunii lor; lucrarea din aceste zile de pe urmă se extinde peste lumea întreagă. Solia adevărului trebuie să meargă la toate națiunile, limbile și popoarele; publicațiile ei, tipărite în multe limbi, trebuie să fie răspândite ca frunzele, toamna.
Stă scris: “Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmați-vă și voi cu același fel de gândire.” Și iarăși: “Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.” Să ne întrebăm: Ce ar fi făcut Mântuitorul nostru în împrejurările în care trăim noi? Care ar fi fost eforturile Lui pentru salvarea sufletelor? Întrebarea aceasta a primit răspuns prin exemplul lui Hristos. El a părăsit regalitatea Sa, a lăsat la o parte slava Sa, a sacrificat bogățiile Sale și a îmbrăcat divinitatea Sa cu natura omenească, să poată ajunge la oameni acolo unde erau ei. Exemplul Său arată că El și-a dat viața pentru păcătoși.
Satana i-a spus Evei că s-ar putea câștiga o mare stare de fericire prin satisfacerea apetitului neîngăduit, dar făgăduința lui Dumnezeu pentru om se bazează pe negarea eului. Când Hristos suferea în chinuri pe crucea cea rușinoasă pentru răscumpărarea omului, natura omenească a fost înălțată. Familia omenească a fost înălțată. Familia omenească poate fi ridicată să facă legătura cu cerul numai prin cruce. Lepădarea eului și crucea ne întâlnesc la fiecare pas în călătoria noastră spre cer.
Spiritul cerului este spiritul generozității; spiritul egoismului este spiritul lui Satana. Iubirea jertfitoare de sine a lui Hristos este descoperită pe cruce. El a dat tot ce a avut și apoi S-a dat pe Sine, ca omul să poată fi mântuit. Crucea lui Hristos apelează la bunăvoința fiecărui urmaș al binecuvântatului Mântuitor. Principiul ilustrat acolo este a da, a da. Acesta, adus la îndeplinire prin bunăvoință reală și fapte bune, este adevăratul rod al vieții creștine. Principiul celor lumești este a obține, a obține și astfel se așteaptă ei să-și asigure fericirea; dar, adus la îndeplinire sub toate aspectele, rodul este mizerie și moarte.
-80-
Misiunea urmașilor lui Hristos este să ducă adevărul locuitorilor pământului, să-i salveze din vinovăția și nepăsarea lor. Oamenii trebuie să aibă adevărul pentru ca să fie sfințiți prin el, și noi suntem canale ale luminii lui Dumnezeu. Talentele noastre, banii noștri, cunoștința noastră nu sunt numai pentru beneficiul nostru; ele trebuie să fie folosite pentru salvarea de suflete, pentru a ridica pe om din viața lui de păcat și a-l aduce, prin Hristos, la nemărginitul Dumnezeu.
Noi trebuie să fim, în această cauză, lucrători zeloși, căutând să-i conducem pe păcătoșii care se pocăiesc și cred la Răscumpărătorul divin și să le întipărim înaltul simțământ al iubirii lui Dumnezeu pentru om. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Ce iubire fără seamăn este aceasta! Un subiect pentru cea mai profundă meditație! Iubirea uimitoare a lui Dumnezeu pentru o lume care nu L-a iubit! Cugetarea are o putere cuceritoare asupra sufletului și aduce mintea în supunere față de voia lui Dumnezeu. Oameni care sunt nebuni după câștig și sunt dezamăgiți și nefericiți în urmărirea lor după ale lumii au nevoie să cunoască acest adevăr ca să potolească foamea continuă și setea sufletelor lor.
Sunt căutați misionari pentru Dumnezeu în marile orașe, spre a aduce lumină celor care se află în umbra morții. Este nevoie de mâini experimentate care, cu blândețea înțelepciunii și tăria credinței, să ridice sufletele obosite la pieptul unui Răscumpărător îndurător. Ah, egoism! Ce blestem! El ne împiedică să ne angajăm în serviciul lui Dumnezeu. El ne împiedică să înțelegem cerințele datoriei, care să facă inimile noastre să strălucească de zel înfocat. Toate energiile noastre trebuie îndreptate spre ascultare de Hristos. A împărți interesul nostru cu conducătorii erorii este a ajuta partea cea rea și a avantaja pe vrăjmașii noștri. Adevărul lui Dumnezeu nu cunoaște compromis cu păcatul, nici o legătură cu prefăcătoria, nici o unire cu păcatul. Sunt căutați ostași care vor răspunde totdeauna la apel și sunt gata pentru acțiune imediată, nu din cei care, când este nevoie, sunt găsiți ajutându-i pe vrăjmași.
-81-
Lucrarea noastră este mare. Totuși, sunt mulți care mărturisesc a crede adevărurile sacre, dar sunt paralizați de sofismele lui Satana și nu fac nimic pentru cauza lui Dumnezeu, ci mai degrabă pun piedici. Când vor activa ei ca cei ce așteaptă pe Domnul? Când vor arăta un zel conform cu credința lor? Mulți oameni își rețin în mod egoist banii și își liniștesc conștiința cu un plan de a face un mare bine pentru cauza lui Dumnezeu după moartea lor. Ei fac un testament, prin care donează diferitelor interese ale bisericii o sumă mare, și apoi stau liniștiți, cu simțământul că au făcut tot ce se putea cere de la ei. În ce a fost negat eul prin fapta aceasta? Dimpotrivă, ei au arătat adevărata esență a egoismului. Când nu se mai pot folosi de banii lor, ei își propun să-i dea lui Dumnezeu. Dar îi vor reține atâta timp, până când sunt constrânși să renunțe la ei printr-un vestitor care nu poate fi înlăturat.
Un astfel de testament este adesea o dovadă a adevăratei lăcomii. Dumnezeu ne-a făcut pe toți ispravnici ai Săi și în nici un caz nu ne-a autorizat să neglijăm datoria noastră sau s-o lăsăm s-o facă alții. Apelul pentru bani pentru înaintarea cauzei adevărului niciodată nu va fi mai urgent decât acum. Banii noștri niciodată nu vor face mai mult bine decât în timpul de față. Fiecare zi de întârziere în a le da o destinație corectă limitează perioada în care să facă o bună lucrare de câștigare de suflete. Dacă lăsăm altora să facă lucrarea pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o nouă s-o facem, ne facem rău nouă și Lui, care ne-a dat tot ce avem. Cum pot alții să facă mai bine lucrarea noastră de binefacere, decât o putem face noi înșine? Dumnezeu dorește ca fiecare om să fie, în timpul vieții lui, executorul testamentului său în această problemă. Adversitate, accident sau intrigă pot pune capăt pentru totdeauna faptelor de binefacere planificate, când cel care a adunat o avere nu mai este ca s-o păzească. Este trist că atât de mulți neglijează ocaziile de aur din prezent spre a face bine și așteaptă să fie dați afară din isprăvnicie, înainte de a restitui Domnului mijloacele pe care El li le-a împrumutat ca să fie folosite spre slava Sa.
-82-
Un subiect însemnat în învățăturile lui Hristos este frecvența și seriozitatea cu care a mustrat păcatul lăcomiei și a arătat pericolul strângerii lucrurilor pământești și al excesivei iubiri de câștig. În locuințele bogaților, la templu și pe străzi, El i-a avertizat pe cei care se ocupă de mântuire: “Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani.” “Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.”
Această devoțiune crescândă pentru obținerea de bani și egoismul dau naștere la dorința după câștig, care îndepărtează favoarea lui Dumnezeu de la biserică și omoară spiritualitatea ei. Când capul și mâinile sunt în mod continuu ocupate cu plănuirea și munca pentru acumulare de bogății, cerințele lui Dumnezeu și ale omenirii sunt uitate. Dacă Dumnezeu ne-a binecuvântat cu prosperitate, aceasta n-a făcut-o pentru a abate timpul și atenția noastră de la El și să le dăm celor care ne-au fost împrumutate de El. Dătătorul este mai mare decât darul. Noi nu suntem ai noștri; noi am fost cumpărați cu un preț. Am uitat noi acel preț nemărginit plătit pentru răscumpărarea noastră? A murit recunoștința din inimă? N-a făcut de rușine crucea lui Hristos viața de comoditate și dedare la poftă egoistă?
Ce s-ar fi întâmplat dacă Hristos, ajuns obosit de nerecunoștința și abuzul care-L întâmpinau din toate părțile, ar fi părăsit lucrarea Sa? Ce ar fi fost dacă niciodată nu ar fi ajuns acel timp când a spus: “S-a isprăvit!” Și dacă S-ar fi întors la cer descurajat de primirea Sa? Și dacă niciodată n-ar fi trecut prin acel chin sufletesc din grădina Getsemani, care a stors din porii Săi stropi mari de sânge?
Hristos a fost influențat în lucrarea Sa pentru mântuirea neamului omenesc de o iubire care n-are asemănare și o consacrare față de voința Tatălui Său. El a muncit pentru binele omului chiar până în ceasul umilinței Lui. El și-a petrecut viața în sărăcie și tăgăduire de sine pentru păcatul cel degradant. În lumea care era a Lui n-a avut un loc unde să-și plece capul cel obosit. Noi recoltăm roadele acestui nemărginit sacrificiu de sine; și totuși, când lucrarea trebuie făcută, când banii noștri sunt doriți pentru a ajuta lucrarea Răscumpărătorului în salvarea de suflete, noi ne sustragem de la datorie și ne rugăm să fim scuzați. Trândăvie dezonorantă, indiferență nepăsătoare și egoism păcătos pecetluiesc simțurile noastre față de cerințele lui Dumnezeu.
-83-
O, a trebuit ca Hristos, Maiestatea cerului, Împăratul slavei, să poarte crucea cea grea, să poarte coroana de spini, să bea paharul cel amar, în timp ce noi închinăm spre comoditate, ne slăvim pe noi înșine și uităm de sufletele pentru care El a murit să le răscumpere prin sângele Lui cel prețios? Nu; să dăm cât mai avem putere. Să facem cât mai avem tărie. Să lucrăm cât mai este ziuă. Să ne consacrăm timpul și banii pentru slujirea lui Dumnezeu, ca să putem avea aprobarea Sa și să primim răsplata Lui.
Procesul de punere la probă
Iubite frate G.,
Sunt foarte nerăbdătoare să primești lumina și să ieși din întuneric. Tu ai fost foarte mult ispitit de Satana; el te-a folosit ca unealtă a lui ca să împiedice lucrarea lui Dumnezeu. Până acum el a reușit cu tine; dar asta nu înseamnă că trebuie să continui pe calea erorii. Eu privesc la cazul tău cu mare teamă. Știu că Dumnezeu ți-a dat lumină din belșug. În boala ta din toamna trecută, Dumnezeu S-a ocupat de tine ca să poți aduce rod spre slava Sa.
Necredința a pus stăpânire pe sufletul tău și Domnul te-a făcut să suferi, ca să poți câștiga experiența necesară. El ne-a binecuvântat, rugându-ne pentru tine, și El te-a binecuvântat pe tine în răspunsul dat rugăciunilor noastre. Domnul a plănuit să unească inimile noastre în iubire și încredere. Duhul Sfânt a mărturisit împreună cu duhul tău. Ca răspuns la rugăciune, puterea lui Dumnezeu a venit asupra ta, dar Satana a venit cu ispitele și tu nu i-ai închis ușa. El a intrat și a fost foarte ocupat. Planul celui rău este ca mai întâi să lucreze asupra minții cuiva și apoi, prin el, asupra altora. În felul acesta a încercat el să ne împiedice și să ne oprească lucrările tocmai în locul unde influența noastră ar fi trebuit simțită cel mai mult pentru prosperitatea cauzei.
-84-
Domnul te-a pus în legătură cu lucrarea Lui din _____ pentru un scop anumit; El a intenționat ca tu să descoperi defectele din caracterul tău și să le biruiești. Tu știi cât de repede ți se irită duhul când lucrurile nu se desfășoară după dorința ta. Dorea să poți înțelege că nerăbdarea și iritarea trebuie să fie biruite, altfel viața ta se va dovedi un eșec total, vei pierde cerul și ar fi fost mai bine să nu te fi născut niciodată.
Cazurile noastre sunt în curs de rezolvare la tribunalul din cer. Acolo depunem rapoartele noastre zi după zi. Fiecare va fi răsplătit după faptele sale. Arderile de tot și jertfele nu erau acceptate de Dumnezeu în vremurile vechi, dacă spiritul lor nu corespundea cu darul oferit. Samuel a spus: “Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, și păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.” Toți banii de pe pământ nu pot cumpăra binecuvântarea lui Dumnezeu și nu pot garanta nici o singură biruință.
Mulți ar face ceva și orice jertfă, în afară de ceea ce ar trebui să facă, și anume să renunțe la sine și să-și supună voința lor voinței lui Dumnezeu. Hristos le-a spus ucenicilor Săi: “Dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.” Aici este o învățătură despre umilință. Noi toți trebuie să devenim umili ca și copilașii pentru a moșteni Împărăția.
Tatăl nostru cel ceresc vede inimile oamenilor și cunoaște caracterele lor mai bine decât și le cunosc ei înșiși. El vede că unii au susceptibilități și putere care, îndrumate pe calea cea bună, ar putea fi folosite spre slava Lui și ar ajuta la înaintarea lucrării Sale. El pune la încercare aceste persoane și, în providența Sa înțeleaptă, le aduce în diferite situații și în împrejurări variate, punându-i la probă, ca ei să poată descoperi ce este în inima lor și punctele slabe din caracter pe care nu le cunoșteau. El le dă ocazii să corecteze aceste slăbiciuni, să șlefuiască colțurile aspre ale naturii lor și să se facă potriviți pentru slujirea Lui, pentru ca atunci când îi cheamă El la acțiune, ei să fie gata și îngerii din cer să-și poată uni munca cu efortul omenesc în lucrarea ce trebuie făcută pe pământ. Bărbaților pe care El intenționează să îi pună în poziții de răspundere le descoperă, în îndurarea Sa, defectele lor ascunse, ca ei să poată privi înăuntru și să examineze în mod critic complicatele emoții și exerciții ale inimii lor și să descopere ce este rău; în felul acesta, pot să-și modifice temperamentul și să-și finiseze manierele. Domnul, în providența Sa, îi aduce pe oameni acolo unde poate pune la probă puterile lor morale, descoperind motivele acțiunilor lor, ca ei să poată îmbunătăți ce este bun și să înlăture ce este rău. Dumnezeu dorește ca slujitorii Săi să se familiarizeze cu structura morală a propriilor lor inimi. Ca să realizeze acest lucru, adesea El permite să-i atace focul suferinței, ca să-i curățe. “Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului și ca leșia nălbitorului. El va ședea, va curăți și va topi argintul; va curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul, și vor aduce Domnului daruri neprihănite.”
-85-
Curățirea poporului lui Dumnezeu nu poate fi adusă la îndeplinire fără suferință. Dumnezeu îngăduie ca focul suferinței să consume zgura, să separe ce este fără valoare de ce este valoros, ca metalul cel curat să poată străluci. El ne trece de la un foc la altul, punând la probă adevărata noastră valoare. Dacă nu putem suporta aceste necazuri, ce vom face în timpul strâmtorării? Dacă prosperitatea sau adversitatea descoperă falsitate, mândrie sau egoism în inimile noastre, ce vom face când Dumnezeu încearcă lucrarea fiecărui om ca prin foc și dezvăluie tainele tuturor inimilor?
Adevărata bunăcuviință este dispusă să fie încercată; dacă nu suntem dispuși să fim cercetați de Domnul, situația noastră este într-adevăr serioasă. Dumnezeu este curățitorul și purificatorul sufletelor; în căldura cuptorului, zgura este separată pentru totdeauna de argintul și aurul curat al caracterului creștin. Isus supraveghează testul. El știe ce este necesar spre a curăți metalul cel prețios, ca să poată reflecta strălucirea iubirii Sale divine.
-86-
Dumnezeu Își aduce poporul mai aproape de Sine prin necazuri și punere la probă, prin arătarea propriilor lor slăbiciuni și incapacități și prin faptul că-i învață să se sprijine pe El ca fiind singurul ajutor și singura apărare. Atunci, obiectivul Lui este adus la îndeplinire. Ei sunt pregătiți să fie folosiți în orice caz de urgență, să ocupe importante poziții de încredere și să împlinească scopurile cele mari pentru care le-au fost date puteri. Dumnezeu ia oameni pentru încercare; El îi probează și pe-o parte, și pe alta, și astfel sunt educați, instruiți și disciplinați. Isus, Răscumpărătorul nostru, reprezentant și cap al omului, a îndurat acest proces de punere la probă. El a suferit mai mult decât ni se poate cere nouă să suferim. El a purtat slăbiciunile noastre și a fost ispitit în toate lucrurile așa cum suntem noi. El n-a suferit astfel pe contul Lui, ci din cauza păcatelor noastre; și acum, încrezându-ne în meritele Biruitorului nostru, putem ajunge biruitori în Numele Lui.
Lucrarea de curățire și purificare trebuie să continue până ce slujitorii Săi sunt umiliți, atât de morți față de eu, încât, când sunt chemați la slujire activă, privirea lor va fi numai spre slava Lui. Atunci, El va accepta eforturile lor; ei nu vor acționa pripit, din impuls; nu se vor grăbi și nu vor pune în pericol cauza Domnului, fiind robi ai ispitelor și pasiunilor și urmași ai minții lor firești ațâțate de Satana. O, cât de înfricoșător este vătămată cauza lui Dumnezeu de voința perversă a omului și de temperamentul nesupus! Cât de multă suferință își atrage asupra lui însuși, urmând propriile lui pasiuni încăpățânate! Dumnezeu îi trece pe oameni prin încercare iar și iar, mărind presiunea până când umilința perfectă și schimbarea caracterului îi aduc în armonie cu Hristos și spiritul cerului, devenind victorioși asupra lor înșiși.
Dumnezeu a chemat bărbați din diferite state și i-a pus la probă ca să vadă ce caractere vor dezvolta, dacă s-ar putea avea încredere în ei să păstreze fortăreața de la _____ și dacă vor suplini lipsurile bărbaților care sunt deja acolo și dacă, văzând greșelile pe care le-au făcut acești oameni, vor evita exemplul celor care nu sunt potriviți spre a fi angajați în cea mai sacră lucrare a lui Dumnezeu. El a urmărit pe bărbații de la _____ cu avertismente continue, mustrare și sfat. A revărsat o mare lumină asupra celor care activează în lucrarea Lui de acolo, ca să poată fi calea clară înaintea lor. Dar dacă ei preferă să se călăuzească după propria lor înțelepciune, disprețuind lumina, cum a făcut Saul, cu siguranță vor apuca pe o cale greșită și vor pune lucrarea în încurcătură. Li s-a descoperit lumina, dar ei au ales prea des întunericul.
-87-
Solia laodiceană se aplică poporului lui Dumnezeu care își mărturisește credința în adevărul prezent. Cei mai mulți sunt căldicei: au nume, dar nu zel. Dumnezeu a făcut cunoscut că a dorit bărbați devotați pentru lucrare, ca să corecteze starea de lucruri de acolo și să stea ca santinele credincioase la postul datoriei lor. El le-a dat lumină asupra fiecărui punct, spre a instrui, a încuraja și a întări, după cum cerea cazul. Dar cu toate acestea, cei care ar fi trebuit să fie credincioși și cu adevărat înfocați în zelul creștin, cu temperament binevoitor, care să-L cunoască și să-L iubească cu ardoare pe Isus, sunt găsiți ajutând vrăjmașul să slăbească și să descurajeze pe cei pe care îi folosește Dumnezeu să clădească lucrarea. Termenul de “călduț” se poate aplica acestei clase. Ei mărturisesc că iubesc adevărul, totuși sunt deficitari în înflăcărarea și consacrarea creștină. Ei nu îndrăznesc să renunțe de tot și să se expună riscului necredincioșilor, dar nici nu sunt dispuși să moară față de eu și să urmeze îndeaproape principiile credinței lor.
Singura speranță pentru laodiceeni este o clară vedere a poziției lor înaintea lui Dumnezeu, o cunoaștere a naturii bolii lor. Ei nu sunt nici reci, nici calzi, ocupă o poziție neutră și în același timp le place să creadă că n-au nevoie de nimic. Martorul Credincios urăște această stare călduță. El detestă indiferența acestei clase de oameni. El a spus: “O, dacă ai fi rece sau în clocot!” Ca și apa călduță, ei sunt grețoși pentru gustul Lui. Nu sunt nici nepăsători, nici implicați în mod hotărât. Nu se angajează întru totul și din inimă în lucrarea lui Dumnezeu, identificându-se cu interesele ei; dar se țin la distanță și sunt gata să-și părăsească posturile când lumeștile lor interese personale o cer. Lucrarea lăuntrică a harului lipsește din inimile lor; unora ca aceștia li se spune: “Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic’, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.”
-88-
Credința și iubirea sunt adevărate bogății, aurul curat pe care Martorul Credincios îi sfătuiește pe încropiți să-l cumpere. Oricât de bogați am fi în comori pământești, toată bogăția noastră nu va fi în stare să cumpere prețioasele leacuri care vindecă boala sufletului, numită încropire. Inteligența și bogățiile pământești n-au avut putere să îndepărteze defectele bisericii Laodicea sau să remedieze starea lor deplorabilă. Erau orbi, totuși se socoteau bogați. Duhul lui Dumnezeu nu le-a luminat mintea, și ei n-au văzut păcătoșenia lor; de aceea nu simțeau nevoie de ajutor.
A fi fără calitățile atrăgătoare ale Duhului lui Dumnezeu este într-adevăr trist; dar este o stare și mai teribilă să fii lipsit de spiritualitate și de Hristos și totuși să încerci a te îndreptăți, spunând celor care sunt alarmați pentru noi că n-avem nevoie de temerile și de compătimirea lor. Înspăimântătoare este puterea amăgirii de sine asupra minții omenești! Ce orbire, să iei lumina drept întuneric și întunericul drept lumină! Martorul Credincios ne sfătuiește să cumpărăm de la El aur curățit prin foc, haine albe și doctorie pentru ochi. Aurul recomandat aici ca fiind curățit prin foc înseamnă credință și iubire. Acesta îmbogățește inima, pentru că a fost purificat până a ajuns curat, și cu cât este încercat mai mult, cu atât strălucirea lui este mai scânteietoare. Hainele albe sunt curăția de caracter, neprihănirea lui Hristos atribuită păcătosului. Aceasta este într-adevăr o haină din țesătură cerească, ce poate fi cumpărată numai de la Hristos cu o viață de ascultare din toată inima. Doctoria pentru ochi reprezintă înțelepciunea și harul care ne fac în stare să facem deosebirea dintre bine și rău și să descoperim păcatul de sub orice mască. Dumnezeu a dat bisericii Sale ochi pe care El cere să-i ungă cu înțelepciune, ca să poată vedea clar; dar mulți ar scoate ochii bisericii, dacă ar putea, pentru că nu vor ca faptele lor să iasă la lumină, ca să nu fie mustrați. Doctoria de ochi divină va împărtăși claritate priceperii. Hristos este depozitarul tuturor darurilor. El spune: “Să cumperi de la Mine.”
Va continua.