Continuare.
Cei pe care Hristos i-a unit cu Sine, atât cât depinde de ei, vor lucra cu hărnicie și stăruință în așa fel cum a lucrat El, ca să salveze sufletele care pier în jurul lor. Ei vor ajunge la oameni prin rugăciune, prin serioasă și fierbinte rugăciune, și prin efort personal. Este imposibil pentru cei care sunt pe deplin convertiți la Dumnezeu, care se bucură de părtășie cu El, să fie neglijenți față de interesele vitale ale celor care pier străini de Hristos.
Pastorul nu trebuie să facă el toată lucrarea, ci trebuie să unească cu sine pe cei care se țin de adevăr. Îi va învăța astfel pe alții să lucreze după ce va pleca el. O comunitate lucrătoare va fi totdeauna o comunitate în creștere. Ei vor afla mereu un stimulent și un tonic în încercarea de a ajuta pe alții, și făcând acest lucru, ei vor fi întăriți și încurajați.
Am citit despre un om care călătorea într-o zi de iarnă prin zăpada troienită și a amorțit de frig, fapt care, aproape pe nesimțite, i-a luat puterea de viață. Și când a fost aproape să moară de frig, în gerul atotputernic, și aproape să renunțe la lupta pentru viață, el a auzit gemetele unui tovarăș de drum care pierea de frig, după cum era gata să piară și el. Omenia lui a fost trezită să-l salveze. I-a frecat membrele acoperite cu gheață ale nefericitului om și, după un efort considerabil, l-a ridicat în picioare. Deoarece nu putea să stea în picioare, l-a purtat în brațele lui compătimitoare tocmai prin troienele pe care el nu crezuse că le va putea trece singur. Și după ce l-a dus pe tovarășul lui de călătorie la un loc sigur, și-a dat seama că, salvându-l pe semenul său, se salvase pe sine. Eforturile lui serioase de a salva pe altul a înviorat sângele care-i îngheța în vene și a dat naștere la o căldură sănătoasă la extremitățile corpului.
-320-
Lecțiile acestea trebuie aduse înaintea celor tineri în credință în mod continuu, nu numai prin învățătură, ci și prin exemplu, ca în experiența lor creștină să poată realiza rezultate asemănătoare. Cei descurajați, cei care sunt înclinați să creadă că viața este grea și dificilă, să meargă să lucreze și să caute să-i ajute pe alții. În astfel de eforturi, amestecate cu rugăciune pentru lumină divină, propriile lor inimi vor bate puternic sub influența înviorătoare a harului lui Dumnezeu; propriile lor afecțiuni vor arde cu mai multă înflăcărare și întreaga lor viață creștină va fi mai reală, mai serioasă și mai evlavioasă.
Slujitorul lui Hristos trebuie să fie un om al rugăciunii, un om al evlaviei; vesel, dar niciodată aspru și nemanierat, glumeț sau frivol. Spiritul frivolității poate fi potrivit clovnilor de profesie și actorilor de teatru, dar este întru totul sub demnitatea unui om ales să stea între vii și morți pentru a fi portavocea lui Dumnezeu.
Lucrarea fiecărei zile este înregistrată cu credincioșie în cărțile lui Dumnezeu. Ca bărbați care pretindeți iluminarea spirituală, veți da o înfățișare morală caracterului tuturor celor cu care veniți în contact. Ca pastori credincioși ai Evangheliei, trebuie să vă concentrați toate energiile minții și toate ocaziile vieții voastre spre a vă face lucrarea cu succes deplin și a prezenta pe fiecare om desăvârșit în Isus Hristos. Pentru ca să puteți face acest lucru, trebuie să vă rugați serios. Slujitorii Evangheliei trebuie să aibă acea putere care a făcut astfel de minuni pentru umilii pescari din Galilea.
Este nevoie de putere morală și intelectuală pentru a vă achita cu credincioșie de îndatoririle importante care vă revin; dar pe acestea le puteți avea și totuși să fie o mare lipsă de evlavie. Înzestrarea Duhului Sfânt este absolut necesară pentru a avea succes în lucrarea voastră cea mare. Hristos a spus: “Despărțiți de Mine nu puteți face nimic”. Dar prin Hristos, care vă întărește, puteți face toate lucrurile.
Simpatie pentru cei greșiți
Iubite frate A.,
M-am sculat devreme ca să-ți scriu. În ultimul timp mi-a fost dată lumină suplimentară, pentru care sunt răspunzătoare. De când sunt în acest stat, Domnul mi S-a descoperit de două ori. În timp ce-L imploram în timpul nopții, mi s-au arătat în viziune multe lucruri în legătură cu cauza lui Dumnezeu. Mi-a fost prezentată starea lucrurilor din biserică, din colegiu, sanatoriu și casa de editură cu sediul în Battle Creek și lucrarea lui Dumnezeu din Europa și Anglia, din Oregon și Texas și din alte câmpuri noi. Este cea mai mare nevoie ca lucrarea în aceste câmpuri noi să pornească așa cum trebuie, purtând pecetea divină. Mulți din aceste câmpuri noi vor fi în primejdia de a accepta adevărul sau de a fi de acord cu el, neavând însă o adevărată convertire a inimii. Când este încercată de furtună și vijelie, se va descoperi că nu au casa clădită pe stâncă, ci pe nisip alunecos. Pastorul trebuie să aibă o evlavie practică, pe care să o dezvolte zilnic în viața și caracterul lui. Cuvântările lui să nu fie exclusiv teoretice.
Am văzut unele lucruri nefavorabile pentru prosperitatea adevărului în Texas. Frații B. și familiile lor n-au fost până acum o binecuvântare sau ajutor pentru cauza lui Dumnezeu în nici un loc. Înainte de aceasta, mi s-a arătat că influența lor nu poate fi bună, plăcută. Ei nu pot clădi cauza lui Dumnezeu pentru că n-au în ei elementele care să-i facă în stare să exercite o influență sănătoasă de partea lui Dumnezeu și a adevărului. Dacă ai fi avut gândul lui Dumnezeu, n-ai fi atât de lipsit de discernământ, mai ales după ce ai fost cu credincioșie avertizat de către cei în care ar fi trebuit să ai încredere. Vorbele dulci și discursurile blânde te-au înșelat. Acești frați nu sunt toți la fel, dar toți au caractere defectuoase. Prin veghere constantă asupra lor înșiși și prin rugăciune serioasă prin credință către Dumnezeu, ei pot avea succes spre a se păstra în poziția cuvenită. Prin Isus Hristos, ei pot fi schimbați și pot obține destoinicie morală spre a-L întâmpina pe Domnul la venirea Sa; dar Dumnezeu nu va pune nici o răspundere asupra lor, pentru că sufletele ar fi puse în pericol. Bărbații aceștia nu sunt potriviți să conducă turma lui Dumnezeu. Tocmai la timpul când cuvintele lor ar trebui să fie puține și bine alese, modeste și simple, trăsăturile caracterului lor firesc sunt întrețesute în tot ce fac și spun, și lucrarea lui Dumnezeu este păgubită.
-322-
Tu și fratele C. n-ați avut discernământ adevărat. Ați avut prea mare încredere în priceperea acestor oameni. O corabie poate fi solidă aproape în toate privințele, dar, dacă există un singur defect — o bucățică de material lemnos mâncate de viermi, — viața tuturor celor de pe punte este pusă în pericol. Aproape toate verigile unui lanț pot fi solide, dar o verigă defectuoasă nimicește toată valoarea lui. Persoane cu calități excelente pot avea unele trăsături de caracter care îi fac nepotriviți pentru solemna și sacra lucrare a lui Dumnezeu. Dar acești oameni sunt deficitari aproape în orice privință ce aparține caracterului creștin. Exemplul lor nu este vrednic de imitat.
Tu ai nevoie, frate, să faci mult pentru tine, înainte ca lucrarea ta să poată fi ceea ce ar putea să fie. Priceperea ta a fost întunecată. Simpatizarea și unirea cu cei ale căror caractere au fost turnate într-un tipar inferior nu te vor ridica și înnobila, ci îți vor rugini și îți vor roade duhul, te vor face ineficient și te vor despărți de Dumnezeu. Tu ai o fire impulsivă. Sarcinile vieții de gospodărie și ale cauzei nu apasă foarte greu asupra ta, iar dacă nu ești în mod constant sub influența curățitoare a Duhului lui Dumnezeu, vei fi în primejdie de a deveni aspru în manierele tale. Pentru a reprezenta corect caracterul lui Hristos, ai nevoie de spiritualitate și de o legătură mai strânsă cu Dumnezeu în lucrarea cea mare în care ești angajat. Gândurile tale trebuie să fie înălțate, inima ta sfințită, ca să fii un împreună lucrător cu Isus Hristos. “Curățați-vă cei ce purtați vasele Domnului.”
Lucrarea lui Dumnezeu din Texas ar fi avansat mai mult dacă frații B. n-ar fi fost implicați. Aș putea să amintesc mai multe motive pentru care situația este astfel, dar nu o voi face de data aceasta. Este de ajuns să spun că oamenii aceștia nu stau bine cu Dumnezeu. Bizuindu-se pe propriile lor forțe și simțindu-se competenți pentru aproape orice chemare, ei n-au făcut eforturi să-și corecteze trăsăturile rele de caracter care le-au fost transmise prin naștere, dar care, prin educație, cultură și instruire, ar fi putut fi biruite. Ei au făcut unele îmbunătățiri în această direcție; dar, dacă ar fi cântăriți în balanță, tot ar mai fi găsiți ușori.
-323-
Cuvântul lui Dumnezeu abundă în principii generale pentru formarea de obiceiuri de viață corecte și mărturiile generale și personale au fost menite să atragă atenția cu deosebire asupra acelor principii; dar toate acestea nu le-au impresionat suficient inima și mintea ca să-și dea seama că au nevoie de o reformă categorică. Dacă s-ar vedea corect pe ei înșiși, în contrast cu Modelul desăvârșit, ei ar cultiva acea credință care lucrează prin iubire și purifică sufletul. Frații aceștia, cu excepția lui A. și B., sunt din fire arbitrari, dictatoriali și îngâmfați. Ei nu consideră pe alții mai buni decât ei. Sunt invidioși și geloși pe orice membru al comunității care, cred ei, este stimat mai mult decât sunt ei. Pretind de la alții conștiinciozitate, dar ei strecoară țânțarul și înghit cămila în afacerile cu frații lor, despre care cred că vor fi socotiți superiori în raport cu ei înșiși. Ei se țin de lucruri mici și discută despre mărunțișuri, interpretând cuvintele și faptele după părerea lor. Aceasta este adevărat mai ales în dreptul acestor doi frați.
Bărbații aceștia, mai ales A. și B., vorbesc liber și ușor. Maniera lor blândă de a etala lucrurile are o astfel de aparență de cinste și interes adevărat pentru cauza lui Dumnezeu, încât are tendința de a înșela și întuneca mintea celor care îi ascultă. Când scriu, mă doare inima de tristețe pentru că știu influența acestei familii peste tot unde este simțită. N-am avut de gând să vorbesc din nou despre aceste persoane, dar solemna expunere în fața mea a acestor probleme mă obligă să scriu încă o dată. Dacă slujitorii Cuvântului, care mărturisesc a fi în legătură cu Dumnezeu, nu pot discerne influența unor astfel de oameni, ei nu sunt potriviți să stea ca învățători ai adevărului lui Dumnezeu. Dacă persoanele acestea și-ar păstra poziția lor cuvenită și n-ar mai încerca niciodată să-i învețe pe alții sau să-i conducă, aș fi liniștită; dar când văd că este în primejdie să sufere cauza lui Dumnezeu, atunci nu mai pot fi liniștită.
-324-
Acestor frați n-ar trebui să li se îngăduie să se stabilească cu toții într-un loc și să alcătuiască elementul conducător din comunitate. Lor le lipsește afecțiunea naturală. Ei nu manifestă simpatie, iubire și simțăminte curate unul față de altul, ci nutresc invidie, gelozie și se ceartă între ei. Conștiința lor nu este sensibilă. Iubirea, politețea și blândețea lui Hristos nu fac parte din experiența lor. Ferească Dumnezeu ca un astfel de element să existe în biserică! Dacă nu sunt convertite, aceste persoane nu pot vedea Împărăția cerurilor. Este mult mai corespunzător simțămintelor lor să dărâme, să culeagă defecte și să caute pete la alții decât să-și spele hainele caracterului lor de mânjitura păcatului spre a le albi în sângele Mielului.
Dar acum, vin la cea mai dureroasă parte a acestei istorisiri, care îl privește pe fratele D. Domnul m-a făcut martora unei cercetări în care tu și fratele C. ați apărut în mare parte. Dumnezeu era întristat din cauza voastră. Am văzut și am auzit ceea ce mi-a pricinuit durere și regret. O astfel de cale irațională și păcătoasă ca cea urmată în această investigație era exact ceea ce putea fi găsită la frații B.; dar am fost foarte surprinsă și mâhnită să constat că astfel de oameni ca fratele C. și tu însuți aveți parte activă la această rușinoasă investigație părtinitoare.
Fratelui C., care a făcut pe juristul, spre a chestiona și a scoate la cea mai puternică lumină amănuntele inutile, i-aș spune: Eu n-aș fi dorit să-mi fie pusă în sarcină acea lucrare pentru toate bogățiile acestei lumi. Tu, pur și simplu, ai fost indus în eroare și amăgit de un spirit străin, care n-a avut nici o formă de îndurare, nici un pic de respect. Invidia, gelozia, bănuielile răutăcioase și discuțiile dubioase s-au bucurat de o adevărată sărbătoare cu acea ocazie.
-325-
Poate că voi mă socotiți prea severă, dar nu pot fi îndeajuns de severă cum cere situația. V-ați gândit voi toți când l-ați condamnat pe cel nevinovat dacă Dumnezeu era de acord cu vreunul din voi? Starea care a urmat a fratelui D. a fost rezultatul poziției luată de voi cu acea ocazie. Dacă ați fi arătat nepărtinire și simpatie, el s-ar afla astăzi acolo unde influența lui ar fi de partea adevărului, cu puterea pe care o exercită un spirit blând și liniștit. Fratele D. n-a fost un vorbitor pregătit și cuvintele mieroase și cuvântările blânde ale lui A. și B., rostite cu calm și candoare aparente, au avut efect. Sărmanul om nevăzător trebuia tratat cu milă și afecțiune, dar, în loc de acestea, el a fost pus în cea mai rea lumină cu putință. Dumnezeu a văzut și nu va considera nevinovat pe nici unul dintre cei care au luat parte la acea neplăcută cercetare. Frate A., nu ți se va mai părea atât de amuzant ca atunci când stăteai să judeci pe un frate orb. Din această experiență, voi trebuie să învățați ceva, și anume să vă închideți urechile față de cei care ar vrea să vă influențeze tocmai împotriva celor pe care Dumnezeu ar dori ca voi să-i susțineți, să aveți milă de ei și să-i întăriți.
Fratele C. nu putea să vadă defectele fraților B.; nici nu putea să discearnă trăsăturile de caracter opuse ale fratelui D. Dar influența lui, sfințită prin Duhul lui Dumnezeu, și-ar fi făcut efectul asupra cauzei lui Dumnezeu ca o putere de zece ori mai mare decât a fraților B. Tu ai făcut mult să-l rănești pe fratele D.; și eu te sfătuiesc să te pocăiești de acest rău tot atât de sincer cum l-ai înfăptuit. În Numele Domnului, te rog stăruitor să te descotorosești de influențele omenești și să închizi urechile pentru rapoartele clevetitoare. Nu lăsa nici o persoană să-ți pună în gură o mărturie; ci lasă-L mai degrabă pe Dumnezeu, decât pe oamenii neconsacrați din cămin și din afară, să-ți dea sarcini pentru cauza Lui.
Fratele C. are nevoie în inima lui de Duhul lui Dumnezeu, care calmează și curăță. El are nevoie să-L pună în practică în căminul lui. “Dragostea să fie fără prefăcătorie.” Spiritul arbitrar, dictatorial și critic trebuie să fie alungat din căminul lui, împreună cu toată răutatea. Același spirit arogant și arbitrar va fi dus și în comunitate. Dacă simțămintele lui sunt deocamdată calmate, el va acționa într-o manieră mai amabilă, dar, dacă s-ar întâmpla să fie invers, va acționa în consecință. El n-a exersat stăpânirea de sine și autodisciplina. Acolo unde fratele D. are un defect, judecătorii lui și cei care l-au condamnat au zece.
-326-
Frate A., de ce n-ai fost întru totul de partea celui apăsat? De ce n-ai făcut compromis în această problemă? De ce nu ți-ai ridicat glasul cum a făcut Mântuitorul și să spui: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi piatra”? Ați făcut o greșeală îngrozitoare, care poate avea ca rezultat pierderea mai multor suflete, nu numai unul, cu toate că voi ați făcut-o din ignoranță. Dacă i-ai fi spus fratelui un cuvânt de adevărată milă afectuoasă, acesta ar fi fost înregistrat în cer în contul tău. Dar tu n-ai avut un simțământ al lucrării pe care o faci pentru acum și pentru veșnicie mai mult decât au avut cei care L-au condamnat pe Hristos, iar tu L-ai judecat și condamnat pe Mântuitorul tău în persoana credinciosului Său. “Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” Întotdeauna ipocrizia a întâmpinat din partea lui Isus cea mai severă mustrare, în timp ce cei mai păcătoși care veneau la El cu pocăință sinceră erau primiți, iertați și mângâiați.
Crezi că fratele D. putea fi făcut să creadă că răul era bine și binele rău pentru că frații lui voiau ca el să creadă acest lucru? El era bolnav și nervos. Pentru el, totul arăta întunecat și nesigur. Încrederea lui în tine și în fratele C. a dispărut și nu a mai avut la cine să privească. El a fost criticat pentru un lucru, și apoi pentru altul, până a devenit confuz, buimăcit și disperat. Cei care l-au adus în această stare au comis un păcat mai mare.
Unde a fost împreuna simțire, chiar în domeniul omeniei obișnuite? Cei lumești, în general, n-ar fi fost atât de nepăsători, atât de lipsiți de îndurare și bunăvoință; ei ar fi exercitat mai multă împreună simțire față de un om, ținând seama tocmai de infirmitatea lui, considerându-l îndreptățit la cea mai afectuoasă considerație și iubire din partea semenilor lui. Dar iată că aici era un om orb, un frate în Hristos, și câțiva dintre frații lui îl judecau.
-327-
În timp ce avea loc procesul, când un frate era urmărit ca un iepure spre moartea lui, tu aveai să izbucnești într-un râs zgomotos, și nu numai o dată. Acolo era fratele C., din fire așa de amabil și de înțelegător, încât îi critica pe frați pentru cruzime, când aceștia vânau păsări pentru mâncare; dar aici era un biet om orb, mult mai valoros decât o pasăre, fiind creat după chipul lui Dumnezeu. Voi “strecurați țânțarul și înghițiți cămila” ar fi fost verdictul Celui care a vorbit cum n-a vorbit niciodată un om, dacă în adunarea voastră ar fi fost auzit glasul Lui.
El, care are o compasiune atât de sensibilă față de păsări, ar fi putut exercita o compasiune și o iubire vrednică de laudă pentru Hristos în persoana credinciosului Său îndurerat. Dar, ca oameni, voi ați fost legați la ochi. Fratele B. a prezentat o cuvântare mieroasă și abilă. Fratele D. nu era un vorbitor pregătit. Ideile lui n-au putut fi îmbrăcate într-un limbaj prin care să-și dovedească nevinovăția și n-a putut face față situației. Frații lui, aspri criticanți, s-au transformat în juriști și l-au pus pe omul cel orb într-un mare dezavantaj. Dumnezeu a văzut și a notat lucrările acelei zile. Acești bărbați, specialiști în a ponegri și a taxa un caz, în aparență au obținut un triumf, în timp ce fratele cel orb, rău tratat și de care s-a abuzat, a simțit că totul se scufundă sub picioarele lui. Încrederea în cei pe care i-a crezut reprezentanții lui Hristos s-a dovedit a fi ruina lui spirituală și fizică. Toți cei care au fost angajați în această lucrare ar trebui să simtă cea mai profundă mustrare de conștiință și pocăință înaintea lui Dumnezeu.
Fratele D. a făcut o greșeală lăsându-se strivit sub această povară de reproș și critică nemeritată, care ar fi trebuit să cadă pe capul altora, și nu pe al lui. El a iubit cauza lui Dumnezeu din tot sufletul. Dumnezeu și-a arătat purtarea de grijă față de orb, dându-i prosperitate, dar chiar aceasta a fost întoarsă împotriva lui de către frații lui invidioși. Dumnezeu a mișcat inima necredincioșilor să fie amabili și să simpatizeze cu el pentru că era un om orb. Fratele D. a fost un creștin onorabil și a făcut ca vrăjmașii lui din lume să fie în pace cu el. Dumnezeu a fost pentru el un Tată iubitor și i-a netezit calea. El ar fi trebuit să fie credincios față de cunoștința adevărului și să-L fi servit pe Dumnezeu cu inimă sinceră, independent de critică, invidie și acuzații false. Poziția pe care ai luat-o tu, frate A., a fost ca o lovitură finală pentru fratele D. Cu toate acestea, el n-ar fi trebuit să se despartă de Dumnezeu, chiar dacă slujbașii și poporul au apucat pe calea în care el nu putea să vadă nici o dreptate. Țintuit pe Stânca cea veșnică, el trebuia să stea tare la principii și să ducă la bun sfârșit credința lui și adevărul cu orice risc. Ah, cât de necesar este ca fratele D. să se țină mai strâns de brațul care este puternic spre a mântui!
-328-
Toată valoarea și măreția acestei vieți derivă din legătura ei cu cerul și viitoarea viață nemuritoare. Brațul cel veșnic al lui Dumnezeu înconjoară sufletul care se întoarce spre El pentru ajutor, oricât de slab ar putea fi acel suflet. Prețioasele lucruri ale munților vor pieri; dar sufletul care trăiește pentru Dumnezeu, nemișcat de critică, neperturbat de aplauze, va rămâne pentru totdeauna împreună cu El. Cetatea lui Dumnezeu își va deschide porțile ei de aur ca să-l primească pe cel care, în timp ce era pe pământ, a învățat să se sprijine pe Dumnezeu pentru călăuzire și înțelepciune, pentru mângâiere și speranță în mijlocul pierderii și mâhnirii. Cântările îngerilor îi vor spune acolo bun venit și pomul vieții își va aduce roadele pentru el.
Fratele D. n-a reușit acolo unde trebuia să fie biruitor. Dar privirea milostivă a lui Dumnezeu este asupra lui. Cu toate că împreuna simțire a omului poate să lipsească, totuși Dumnezeu iubește, Se îndură și Își întinde mâna care ajută. Numai dacă este umil, blând și cu inima smerită, El îi va înălța capul și-i va pune picioarele hotărât pe Stânca veacurilor. “Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, și legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.”
Indiferent ce încercări ar veni peste noi, nu ne putem scuza în nici un fel dacă încrederea noastră în Dumnezeu slăbește. El este izvorul puterii noastre, fortăreața noastră în orice necaz. Când strigăm la El după ajutor, mâna Lui puternică va fi întinsă să ne salveze. Fratele D. trebuia să simtă că, avându-L pe Dumnezeu ca Tată, putea să nădăjduiască și să se bucure, chiar dacă l-ar fi părăsit toți prietenii de pe pământ. Eu îl rog insistent să nu-L jefuiască pe Dumnezeu de serviciul lui pentru că oamenii slabi l-au judecat greșit, ci să se grăbească să se consacre lui Dumnezeu și să-I slujească cu toate puterile ființei lui. Dumnezeu îl iubește și el Îl iubește pe Dumnezeu; și faptele lui trebuie să se conformeze credinței, indiferent de atitudinea oamenilor față de el. Vrăjmașii lui pot să arate spre poziția lui actuală, ca dovadă că au fost corecți în judecarea lui. Calea fratelui D. a fost grăbită și fără cugetarea cuvenită. Sufletul lui a fost dezgustat și el crede că a fost prea profund rănit pentru a se mai reface. Cei care au condus atât de neîndurător ancheta au fost, în viață și caracter, departe de a fi nevinovați. Dacă Dumnezeu ar fi tratat căile lor strâmbe și caracterul lor imperfect așa cum l-au tratat ei pe fratele D., ei ar fi pierit de mult. Dar Dumnezeu cel îndurător i-a suportat și nu i-a tratat după păcatele lor.
Va continua.