Continuare.
Căpitanul a socotit că era prea rece pentru mine să rămân pe punte. Eu i-am spus că, în ce privește siguranța sănătății mele, mai degrabă aș dori să rămân pe punte toată noaptea decât să intru în cabină, unde erau două doamne care aveau rău de mare și unde aș fi lipsită de aer curat. El a spus: “Dumneavoastră nu vi se cere să vă ocupați cabina. Am să mă îngrijesc să aveți un loc bun pentru dormit.” Am fost ajutată de stewardesă până în salonul de sus și pe dușumea a fost pusă o saltea de păr. Deși totul a fost adus la îndeplinire în cel mai repede timp posibil, eu am devenit foarte abătută. M-am așezat jos pe patul meu și nu m-am ridicat de pe el decât în dimineața următoare a zilei de joi. În acel timp am mâncat numai o dată, câteva linguri de supă de carne concentrată și biscuiți.
În timpul celor patru zile de călătorie cu vaporul, unul sau altul îndrăzneau să iasă din cabinele lor; erau palizi, slabi și, clătinându-se, încercau să-și facă plimbarea pe punte. Pe fiecare față se citea tristețea. Însăși viața părea de nedorit. Toți tânjeam după odihna pe care n-o puteam găsi și voiam să vedem ceva ce stătea liniștit. Atunci, importanța personală nu era avută prea mult în vedere. Din aceasta putem învăța o lecție despre micimea omului.
Călătoria noastră pe ocean a continuat să fie foarte agitată până am trecut de bancul de nisip și am intrat pe râul Columbia, care avea un luciu ca sticla. Am fost ajutată să merg pe punte. Era o dimineață frumoasă și pasagerii s-au revărsat afară ca un roi de albine. Formau o grupă cu înfățișare foarte tristă la început, dar aerul înviorător și lumina îmbucurătoare a soarelui, după vânt și furtună, în curând au dat naștere la bucurie și veselie.
Pentru ultima noapte în care am fost pe vas am fost foarte recunoscătoare față de Tatăl meu ceresc. Acolo am învățat o lecție pe care n-am s-o uit niciodată. Dumnezeu a vorbit inimii mele în furtună, în valuri și în liniștea care a urmat. Și să nu ne închinăm noi Lui? Să se ridice voința omului împotriva voinței lui Dumnezeu? Să fim noi neascultători de poruncile unui Comandant atât de puternic? Să ne luptăm cu Cel Prea Înalt, care este sursa oricărei puteri și din a cărui inimă se revarsă iubire nemărginită și binecuvântare pentru ființele de sub grija Lui?
-290-
Vizita mea în Oregon a fost de un interes deosebit. După o despărțire de patru ani, m-am întâlnit acolo cu scumpii mei prieteni, fratele și sora Van Horn, pe care îi revendicăm ca fiind copiii noștri. Fratele Van Horn n-a prezentat rapoarte atât de favorabile ale lucrării lui cum ar fi putut, pe drept, s-o facă. În consecință, am fost oarecum surprinsă și foarte mulțumită să aflu cauza lui Dumnezeu într-o stare atât de prosperă în Oregon. Prin eforturile neobosite ale acestor misionari credincioși, a fost înființată o Conferință adventistă de ziua a șaptea și au fost angajați câțiva pastori ca să lucreze în acel câmp întins.
Marți seara, la 18 iunie, m-am întâlnit cu un frumos număr de păzitori ai Sabatului din acest stat. Inima mea a fost înduioșată de Duhul lui Dumnezeu. Mi-am prezentat mărturia pentru Isus și mi-am exprimat recunoștința pentru privilegiul plăcut pe care-l aveam de a ne încrede în iubirea Lui și de a cere ca puterea Lui să se unească cu eforturile noastre pentru salvarea de la pierzare a păcătoșilor. Dacă vrem ca lucrarea lui Dumnezeu să prospere, trebuie ca Hristos să locuiască în noi; pe scurt, trebuie să facem lucrările lui Hristos. Oriunde privim, secerișul apare copt; dar lucrătorii sunt atât de puțini! Mi-am simțit inima plină de pacea lui Dumnezeu și revărsată în iubire pentru poporul Lui cel scump, cu care mă închinam pentru prima dată.
În ziua de duminică, 20 iunie, am vorbit în biserica metodistă din Salem despre subiectul cumpătării. Prezența a fost neobișnuit de bună și eram liberă să tratez acest subiect favorit pentru mine. Mi s-a cerut să vorbesc din nou în același loc duminică după adunarea de tabără, dar am fost împiedicată de răgușeală. Marți, seara următoare, am vorbit totuși din nou în această biserică. Mi-au fost făcute multe invitații să vorbesc despre cumpătare în diferite orașe și orășele din Oregon, dar starea sănătății mele mi-a interzis să mă conformez acestor cereri. Vorbirea continuă și schimbarea climei mi-au provocat o răgușeală temporară, dar severă.
-291-
Am intrat în adunarea de tabără cu simțăminte de interes profund. Când am stat în fața poporului, Domnul mi-a dat putere și har. În timp ce priveam peste audiența atentă, inima mea a fost frântă înaintea lui Dumnezeu. Aceasta a fost prima adunare de tabără ținută de poporul nostru în acel stat. Am încercat să vorbesc, dar graiul meu a fost întrerupt din cauza plânsului. M-am simțit foarte neliniștită din cauza slabei sănătăți a soțului meu. În timp ce vorbeam, mi-a apărut în fața ochilor minții mele, foarte viu, o adunare din comunitatea Battle Creek, soțul meu fiind în mijlocul ei, cu lumina blândă a Domnului planând asupra lui și înconjurându-l. Fața lui purta semne ale sănătății și el părea foarte fericit.
Am încercat să prezint înaintea poporului recunoștința pe care ar trebui s-o simțim pentru afectuoasa compasiune și marea iubire a lui Dumnezeu. Bunătatea și slava Lui mi-au impresionat mintea într-o manieră remarcabilă. Am fost copleșită de un simțământ al inegalabilei Lui îndurări și de lucrarea pe care o face El, nu numai în Oregon, în California și în Michigan, unde se află importantele noastre instituții, ci și în țări străine. Nu pot să prezint altora tablourile care au impresionat în mod atât de viu mintea mea cu acea ocazie. Pentru un moment, mi-a apărut în față întinderea lucrării și am pierdut din vedere cele ce erau în jurul meu. Ocazia și poporul căruia mă adresam au pierit din mintea mea. Lumina, prețioasa lumină din cer, strălucea cu mare putere asupra acelor instituții care erau angajate în solemna și înalta lucrare de reflectare a razelor de lumină pe care cerul le-a lăsat să strălucească asupra lor.
Pe tot parcursul adunării de tabără, Domnul mi s-a părut a fi foarte aproape de mine. Când ea s-a încheiat, eram extrem de obosită, dar liberă în Domnul. Acesta a fost un timp de muncă folositoare care a întărit biserica spre a continua în lupta pentru adevăr. Chiar înainte de a începe adunarea de tabără, multe lucruri mi-au fost descoperite în viziune în timpul nopții; dar mi-a fost impusă tăcerea, ca să nu amintesc nimănui chestiunea la acea dată. După ce s-a încheiat adunarea, am avut în timpul nopții o altă manifestare remarcabilă a puterii lui Dumnezeu.
-292-
În duminica de după adunarea de tabără, am vorbit după-masă în piața publică. În inima mea era iubirea lui Dumnezeu și am stăruit asupra simplității religiei Evangheliei. Inima mea a fost topită și înmuiată de iubirea lui Isus și am dorit să-L prezint pe El în așa fel, încât toți să poată fi fermecați de frumusețea caracterului Său.
În timpul șederii mele în Oregon, am vizitat închisoarea din Salem împreună cu fratele și sora Carter și sora Jordan. Când a sosit timpul pentru slujbă, am fost conduși la capelă, care era plăcută prin lumina bogată și aerul curat și proaspăt. La un semnal al clopotului, doi bărbați au deschis porțile mari de fier, și întemnițații au intrat cu grămada. Pentru siguranță, ușile au fost încuiate în urma lor și pentru prima dată în viața mea am fost închisă între pereții unei temnițe.
Mă așteptam să văd oameni cu înfățișare respingătoare, dar am fost dezamăgită; mulți dintre ei păreau inteligenți și unii chiar dotați. Erau grosolan îmbrăcați, dar într-o uniformă curată de închisoare, cu părul tuns și cu bocanci lustruiți. Când priveam la diferitele fizionomii din fața mea, mă gândeam: “Fiecăruia dintre acești oameni i-au fost încredințate daruri sau talente, ca să fie folosite spre slava lui Dumnezeu și spre folosul lumii, dar ei au disprețuit aceste daruri ale cerului, au abuzat de ele și le-au aplicat greșit.” Când îi priveam pe tineri, în vârstă de optsprezece, douăzeci și treizeci de ani, m-am gândit la nefericitele lor mame și la durerea și mustrarea lor de conștiință care erau partea lor amară. Multe inimi ale acestor mame au fost zdrobite de calea neevlavioasă urmată de copiii lor. Dar și-au făcut ele datoria pentru acești copii? Nu le-au satisfăcut ele propria lor voință și umblare și n-au neglijat ele să-i învețe poruncile lui Dumnezeu și pretențiile Lui asupra lor?
Când toată lumea a fost adunată, fratele Carter a citit un imn. Toți aveau cărți și s-au unit cântând din inimă. Unul, care era un muzician perfect, a cântat la armoniu. Apoi eu am început adunarea cu rugăciune și din nou am cântat împreună. Am vorbit din cuvintele lui Ioan: “Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Prea iubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea așa cum este”.
-293-
Am înălțat înaintea lor sacrificiul nemărginit făcut de Tatăl, dând pe iubitul Său Fiu pentru oamenii căzuți, pentru ca prin ascultare, să poată fi schimbați și să devină fii recunoscuți ai lui Dumnezeu. Biserica și lumea sunt chemate să admire iubirea care, exprimată astfel, întrece priceperea omenească și care uimește chiar și pe îngerii din cer. Această iubire este atât de adâncă, atât de largă, atât de înaltă, încât apostolul inspirat, nereușind să găsească cuvinte cu care s-o descrie, invită biserica și lumea s-o privească — să facă din ea tema contemplării și meditației.
Am prezentat înaintea ascultătorilor mei păcatul lui Adam făcut prin călcarea poruncilor exprese ale Tatălui. Dumnezeu a făcut pe om drept, perfect, sfânt și fericit, dar el a pierdut favoarea divină și a nimicit propria lui fericire prin neascultarea de Legea Tatălui. Păcatul lui Adam a afundat neamul omenesc în mizerie și disperare. Dar Dumnezeu, în minunata Sa iubire și îndurare, n-a lăsat pe oameni să piară în starea lor deznădăjduită și căzută. El a dat pe prea iubitul Său Fiu pentru mântuirea lor. Hristos a intrat în lume cu natura Lui divină îmbrăcată în natura omenească. El a trecut peste terenul unde a căzut Adam, a suportat proba pe care Adam n-a reușit să o îndure; El a biruit fiecare ispită a lui Satana și a răscumpărat astfel dezonorantul eșec și căderea lui Adam.
Apoi m-am referit la postul îndelungat al lui Hristos din pustie. Păcatul satisfacerii apetitului și puterea lui asupra naturii umane nu pot fi niciodată înțelese, afară de cazul că acel post îndelungat al lui Hristos, când Se lupta de unul singur cu prințul puterilor întunericului, este studiat și înțeles. În joc era mântuirea omului. Va ieși biruitor Satana sau Răscumpărătorul lumii? Este imposibil să ne închipuim cu ce interes au privit îngerii lui Dumnezeu încercarea iubitului lor Comandant.
-294-
Isus a fost ispitit în toate lucrurile așa cum suntem și noi, pentru ca să poată ști cum să-i ajute pe cei care aveau să fie ispitiți. Viața Lui este exemplul nostru. El dovedește, prin ascultarea Lui de bunăvoie, că omul poate asculta de Legea lui Dumnezeu, și călcarea Legii, iar nu ascultarea de ea, îl duce în robie. Mântuitorul a fost plin de compasiune și iubire; El niciodată n-a disprețuit pe cel care se pocăiește cu adevărat, oricât de mare era vina lui, dar a denunțat cu tărie ipocrizia de orice fel. El cunoaște păcatele oamenilor, știe toate faptele lor și citește toate motivele lor secrete, totuși nu Se îndepărtează de ei în nelegiuirea lor. El insistă pe lângă păcătos și discută cu el, și într-un sens — acela că ia asupra Sa slăbiciunea naturii omenești, — El Se așează pe Sine la același nivel cu el. “Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.”
Omul, care a stricat chipul lui Dumnezeu în sufletul lui printr-o viață coruptă, nu poate produce o schimbare radicală în el însuși numai prin efort omenesc. El trebuie să accepte prevederile Evangheliei; trebuie să fie împăcat cu Dumnezeu prin ascultare față de Legea Sa și credința în Isus Hristos. De aici înainte, viața lui trebuie să fie condusă după un principiu nou. Prin pocăință, credință și fapte bune, el poate perfecționa un caracter drept și să ceară, prin meritele lui Hristos, privilegiul de fii ai lui Dumnezeu. Principiile adevărului divin, primite și nutrite în inimă, ne vor duce la o desăvârșire morală pe care noi n-am considerat-o ca fiind posibil s-o ajungem. “Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, după cum El este curat.”
Iată lucrarea pe care s-o facă omul. El trebuie să privească în oglinda Legii lui Dumnezeu, să observe defectele din caracterul lui moral și să îndepărteze păcatele, spălându-și haina caracterului său în sângele Mielului. Invidie, mândrie, răutate, înșelăciune, ceartă și crimă vor fi curățate din inima care primește iubirea lui Hristos și care nutrește speranța de a fi făcut asemenea Lui când îl vom vedea așa cum este El. Religia lui Hristos curăță și face demn pe posesorul ei, oricare ar fi legăturile sale sau starea lui socială. Oamenii care au devenit creștini transformați se ridică deasupra nivelului fostului lor caracter, având o putere mintală și morală mai mare. Acei care au căzut și s-au degradat prin păcat și crimă pot fi ridicați prin meritele Mântuitorului la o poziție numai cu puțin mai jos decât aceea a îngerilor.
-295-
Dar influența nădejdii Evangheliei nu-l face pe păcătos să privească la mântuirea lui Hristos ca la o problemă a harului fără plată, în timp ce el trăiește în continuă călcare a Legii lui Dumnezeu. Când lumina adevărului apare în mintea lui și înțelege pe deplin cerințele lui Dumnezeu și își dă seama de întinderea păcatelor lui, el își va schimba căile, va deveni fidel față de Dumnezeu prin puterea obținută de la Mântuitorul lui și va duce o viață nouă și mai curată.
În timp ce eram la Salem, am făcut cunoștință cu fratele și sora Donaldson, care doreau ca fiica lor să se întoarcă la Battle Creek împreună cu noi, ca să frecventeze colegiul. Sănătatea ei era slabă și a fost o luptă foarte mare pentru ei să se despartă de ea, singura lor fiică; dar avantajele spirituale pe care avea să le primească acolo i-au convins să facă sacrificiul. Și suntem fericiți să spunem aici că, la recenta adunare de tabără din Battle Creek, acest copil scump a fost afundat cu Hristos în botez. Iată o altă dovadă a importanței faptului ca adventiștii de ziua a șaptea să-și trimită copiii la școlile noastre, unde pot fi aduși direct sub influența salvatoare.
Călătoria noastră de la Oregon a fost agitată, dar n-am mai fost așa de bolnavă ca în precedenta mea călătorie pe mare. Acest vas, “Idaho”, n-avea tangaj, ci doar ruliu. Pe vas am fost tratați foarte amabil. Am făcut multe cunoștințe plăcute și am împărțit unora publicațiile noastre, care au dus la conversații folositoare. Când am ajuns la Oakland, am aflat că a fost ridicat cortul și că un număr destul de mare de oameni au îmbrățișat adevărul prin lucrarea fratelui Healey. În cort, am vorbit de mai multe ori. În Sabat și în ziua întâi, comunitățile din San Francisco și Oakland s-au adunat împreună și am avut adunări interesante și folositoare.
-296-
Am dorit mult să iau parte la adunarea de tabără din California, dar am fost chemată urgent să particip la adunările de tabără din Est. Când mi-a fost prezentată starea lucrurilor de acolo, știam că aveam de dus o mărturie mai ales pentru frații noștri din Conferința New England și nu mă simțeam liberă să mai rămân în California.
În drum spre răsărit
La 28 iulie, însoțită de fiica noastră, d-na Emma White, și Edith Donaldson, am plecat din Oakland spre Est. Am sosit la Sacramento în aceeași zi și am fost întâmpinați de fratele și sora Wilkinson, care ne-au urat un călduros bun venit și ne-au luat în căminul lor, unde ne-am întreținut agreabil în timpul șederii noastre. Conform programului, eu am vorbit duminică. Încăperea a fost bine ocupată cu o adunare atentă, și Domnul mi-a dat libertate să le vorbesc din Cuvântul Său. Luni am luat din nou trenul, oprindu-ne la Reno, Nevada, unde eram programată să vorbesc marți seara în cortul în care pastorul Loughborough ținea un curs de lecturi. Am vorbit liberă la patru sute de ascultători atenți despre cuvintele lui Ioan: “Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu”.
În timp ce treceam peste întinsul deșert american, în căldură și praf de sărătură, am devenit foarte obosiți de peisajul sterp, deși ne împărtășisem de toată comoditatea și alunecam repede și lin pe șinele de cale ferată, trași de locomotivă. Mi-am adus aminte de evreii din vechime, care au călătorit peste stânci și deșerturi aride timp de patruzeci de ani. Căldura, praful și asprimea drumului au atras plângeri și oftări de oboseală din partea celor care au făcut acel drum obositor. Mă gândeam că, dacă noi am fi obligați să călătorim pe jos peste un deșert sterp, adesea suferind de sete, căldură și oboseală, foarte mulți dintre noi am murmura mai mult decât au murmurat israeliții.
Înfățișarea specifică peisajului muntos pe drumul de țară a fost schițată adesea de peniță și creion. Probabil că toți cei care sunt delectați de grandoarea și frumusețea naturii simt o tresărire de bucurie când privesc acești vechi munți grandioși, dealuri frumoase și canioane sălbatice și stâncoase. Aceasta este adevărat mai ales în dreptul unui creștin. El vede în stâncile de granit și în susurul râurilor lucrarea brațului atotputernic al lui Dumnezeu. El dorește să se cațere pe munții cei înalți, pentru că i se pare că atunci ar fi mai aproape de cer, deși el știe că Dumnezeu aude rugăciunile copiilor Săi atât din vale, cât și de pe vârful muntelui.
-297-
Colorado
Pe drumul de la Denver la Walling’s Mills, stațiunea muntoasă unde soțul meu a petrecut lunile de vară, ne-am oprit în orașul Boulder și cu bucurie am văzut casa noastră de adunare din pânză de cort, unde pastorul Cornell ținea o serie de adunări. Am găsit un adăpost liniștit în căminul confortabil al sorei Dartt. Cortul a fost dat cu împrumut spre a ține în el adunări despre cumpătare și, datorită invitației speciale, am vorbit în cortul plin de ascultători atenți. Deși obosită din cauza călătoriei mele, Domnul m-a ajutat să prezint cu deplin succes în fața poporului necesitatea de a practica o cumpătare strictă în toate lucrurile.
Luni, 8 august, m-am întâlnit cu soțul meu și l-am găsit cu sănătatea într-o stare mult mai bună, vesel și activ, drept pentru care am fost recunoscătoare față de Dumnezeu. Pastorul Canright, care a petrecut câtva timp împreună cu soțul meu în munți, a fost în acest timp chemat acasă la soția lui care era bolnavă, și duminică, soțul meu și cu mine l-am însoțit în orașul Boulder să ia trenul. Seara am vorbit în cort, și dimineața următoare ne-am întors la căminul nostru vremelnic din Walling’s Mills. Sabatul următor am vorbit din nou celor adunați în cort. După explicațiile mele, am avut o ședință de consfătuire. Au fost aduse unele mărturisiri excelente. Unii păzeau primul lor Sabat. Seara, după Sabat, am vorbit poporului, și duminică seara de asemenea.
Toată familia noastră era prezentă în munți, afară de fiul nostru Edson. Soțul meu și copiii au socotit că, deoarece eram mult sleită de puteri, fiindcă am lucrat aproape continuu de când cu adunarea de tabără din Oregon, era privilegiul meu să mă odihnesc; dar în mintea mea era întipărit gândul să iau parte la adunările de tabără din Est, mai ales la cea din Massachusetts. Rugăciunea mea a fost că, dacă aceasta era voia lui Dumnezeu ca să particip la aceste adunări, soțul meu să fie de acord ca eu să merg.
-298-
După ce ne-am întors în Boulder, am găsit o scrisoare de la fratele Haskell, în care ne îndemna pe amândoi să participăm la adunarea de tabără; dar dacă soțul meu nu putea să vină, el dorea ca măcar eu să vin, dacă este posibil. I-am citit soțului meu scrisoarea și am așteptat să văd ce va spune. După câteva momente de tăcere, el a spus: “Ellen, tu va trebui să participi la adunarea de tabără din New England.” A doua zi, cuferele noastre au fost făcute. La orele două din noapte, favorizați de lumina lunii, am pornit spre gară și la șase și jumătate ne-am urcat în tren. Călătoria numai plăcută nu a fost, deoarece căldura a fost mare, și eu eram mult epuizată.
Va continua.