Continuare.
Satana te folosește ca pe un agent al lui spre a insinua îndoieli și pentru a repeta aluzii răutăcioase și relatări inexacte, care își au originea într-o inimă nesfințită pe care Dumnezeu ar fi curățat-o de pângărirea ei. Dar tu ai refuzat să fii instruit, ai refuzat corectarea, ai respins mustrarea și ai urmat propria ta cale după voința ta. Prin această sursă de amărăciune, sufletele sunt corupte și, prin aceste îndoieli și murmurări ale unora, sunt aduse acolo unde mărturia de mustrare pe care o trimite Dumnezeu nu va ajunge la ei. De sângele acestor suflete vei răspunde tu și oamenii cu care ești în armonie.
Dumnezeu ne-a dat, ca unor slujitori ai Săi, lucrarea noastră. El ne-a dat o solie s-o ducem oamenilor. Timp de treizeci de ani, noi am primit cuvintele lui Dumnezeu și le-am spus poporului Său. Am tremurat față de răspunderea pe care am acceptat-o cu multă rugăciune și meditație. Am stat ca ambasadori ai lui Dumnezeu, în locul lui Hristos, implorând sufletele să se împace cu Dumnezeu. Am avertizat despre primejdie așa cum a prezentat Dumnezeu în fața noastră pericolele poporului Său. Lucrarea ne-a fost dată de Dumnezeu. Care va fi atunci situația celor care refuză să asculte cuvintele pe care le-a trimis Dumnezeu pentru ei, deoarece le barează calea sau le mustră relele? Dacă ești întru totul convins că Dumnezeu nu a vorbit prin noi, de ce nu acționezi în conformitate cu credința ta și să nu mai ai de-a face cu oameni care sunt într-o înșelăciune atât de mare cum sunt acești oameni? Dacă tu ai acționat în conformitate cu directivele Duhului lui Dumnezeu, tu ai dreptate, iar noi suntem greșiți. Dumnezeu sau învață biserica Sa, mustrându-i greșelile și întărindu-i credința, sau nu o învață. Lucrarea aceasta ori este de la Dumnezeu, ori nu este. Dumnezeu nu face nimic în părtășie cu Satana. Lucrarea mea din ultimii treizeci de ani poartă pecetea lui Dumnezeu sau pecetea vrăjmașului. În această problemă nu există lucrare pe jumătate. Mărturiile sunt ori ale Duhului lui Dumnezeu, ori ale diavolului. Ridicându-te împotriva slujitorilor lui Dumnezeu, tu faci fie lucrarea lui Dumnezeu, fie a diavolului. “Așa că după roadele lor îi veți cunoaște.” Ce pecete poartă lucrarea ta? Se cuvine să privești critic la rezultatul conduitei tale.
-230-
Nu este ceva nou ca un om să fie înșelat de arhivrăjmașul și să se ridice împotriva lui Dumnezeu. Privește critic asupra umblării tale înainte de a risca să mergi mai departe pe calea pe care ai apucat. Iudeii au fost autoînșelați. Ei au refuzat învățăturile lui Hristos pentru că El a prezentat tainele inimii lor și le-a mustrat păcatele. Ei nu au vrut să vină la lumină, temându-se că vor fi mustrate faptele. Au ales mai degrabă întunericul decât lumina. “Și judecata aceasta”, a spus Isus, “stă în faptul că, o dată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele”. Iudeii au urmat pe calea lor de lepădare a lui Hristos, până când, în starea lor de autoînșelare și inducere în eroare, au crezut că, răstignindu-L, făceau lucrarea lui Dumnezeu. Acesta a fost rezultatul refuzului de către ei a luminii. Tu ești în primejdia unei înșelăciuni asemănătoare. Ar fi folositor pentru sufletul tău, frate G., să reflectezi unde se va sfârși calea pe care continui să mergi acum. Dumnezeu poate lucra fără tine, dar tu nu-ți poți permite să lucrezi fără Dumnezeu. El nu constrânge pe nici un om să creadă. El pune în fața oamenilor lumina, iar Satana prezintă întunericul. În timp ce înșelătorul strigă continuu: “Lumina este aici; adevărul este aici”, Isus zice: “Eu sunt adevărul, Eu am cuvintele vieții veșnice. Dacă Mă urmează cineva, nu va umbla în întuneric.” Dumnezeu ne dă tuturor dovezi suficiente spre a echilibra credința noastră de partea adevărului. Dacă ne predăm lui Dumnezeu, vom alege lumina și vom respinge întunericul. Dacă dorim să păstrăm independența inimii firești și refuzăm corectarea lui Dumnezeu, noi vom aduce cu încăpățânare la îndeplinire, așa cum au făcut iudeii, scopurile și ideile noastre, în ciuda celei mai clare dovezi și vom fi într-o primejdie de înșelăciune mai mare decât cea care a venit asupra lor; și, în pasiunea noastră oarbă, putem merge tot atât de departe cât au mers ei, și totuși să ne placă să credem că facem lucrarea lui Dumnezeu.
-231-
Frate G., tu nu vei sta mult acolo unde te afli acum. Calea pe care ai pornit se abate de la calea cea adevărată și te desparte de poporul pe care Dumnezeu îl pune la probă ca să-l curățe pentru biruința finală. Tu fie că vei veni să te unești cu această biserică și să lucrezi serios spre a răspunde rugăciunii lui Hristos, fie vei deveni din ce în ce mai necredincios. Vei pune la îndoială unul după altul punctele de credință stabilite ale acestei biserici, vei deveni tot mai încăpățânat în părerea ta și vei ajunge din ce în ce mai întunecat cu privire la lucrarea lui Dumnezeu pentru acest timp, până ce vei lua lumina drept întuneric și întunericul drept lumină.
Satana are mare putere să zăpăcească sufletele, producând confuzie în mintea celor care nu păstrează lumina și privilegiile pe care li le trimite Providența. Mintea care este supusă controlului lui Satana este continuu condusă de la lumina adevărului la rătăcire și întuneric. Dacă îi dai lui Satana cel mai mic avantaj, el va pretinde mai mult și va supraveghea avanposturile spre a face tot ce se poate din orice împrejurare, pentru a avantaja cauza lui și a ruina sufletul tău.
Frate și soră G., nici unul dintre voi nu sunteți într-o situație bună. Voi disprețuiți mustrarea. Dacă vi s-ar fi adresat cuvinte mieroase mai degrabă decât cuvinte de mustrare, dacă ați fi fost lăudați și măguliți, ați fi ocupat o poziție foarte diferită față de cea pe care o aveți acum față de Mărturii. Sunt unii în aceste zile de pe urmă care vor striga: “Spuneți-ne lucruri măgulitoare, proorociți-ne lucruri închipuite”. Dar aceasta nu este lucrarea mea. Dumnezeu m-a pus ca mustrător al poporului Său; și tot atât de sigur precum El a pus asupra mea această grea povară, El le va cere socoteală de felul cum o tratează celor cărora le este trimisă această solie. Cu Dumnezeu nu este de glumit și cei care disprețuiesc lucrarea Sa vor primi după faptele lor. Nu eu am ales această lucrare neplăcută. Ea nu îmi va aduce favoarea și lauda oamenilor. Este o lucrare pe care numai puțini o vor aprecia. Dar cei care caută să dubleze greutatea muncii mele prin interpretări false, bănuieli invidioase și necredință, dând astfel naștere la prejudecăți în mintea altora împotriva Mărturiilor pe care mi le-a dat Dumnezeu și limitând lucrarea mea, vor răspunde în fața lui Dumnezeu, în timp ce eu voi merge înainte, după cum Providența și frații mei vor deschide calea înaintea mea. În Numele și puterea Răscumpărătorului meu, voi face ceea ce pot. Voi avertiza, voi sfătui, voi mustra și voi încuraja, după dispozițiile Duhului lui Dumnezeu, fie că oamenii vor asculta, fie că se vor abține. Sarcina mea nu este să mă mulțumesc pe mine, ci să fac voia Tatălui meu ceresc care mi-a dat lucrarea aceasta.
-232-
Hristos i-a avertizat pe ucenicii Săi: “Păziți-vă de prooroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori. Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat și aruncat în foc. Așa că după roadele lor îi veți cunoaște”. Aici este un test și, frate G., dacă vrei, tu îl poți aplica. Nu trebuie să umbli în nesiguranță și îndoială. Satana este gata să sugereze o varietate de îndoieli, dar, dacă îți vei deschide ochii, vei găsi dovezi suficiente pentru credință. Dar Dumnezeu nu va îndepărta de la nici un om toate motivele de îndoială. Aceia cărora le place să stea într-o atmosferă de îndoială și necredință care contestă pot avea acest privilegiu de neinvidiat. Dumnezeu oferă dovezi suficiente pentru ca mintea sinceră să creadă; dar cel care se abate de la greutatea dovezii, pentru că sunt câteva lucruri pe care nu le înțelege, va fi lăsat în atmosfera rece, glacială a necredinței și a îndoielii contestatare și va suferi naufragiul credinței. Se pare că tu ai socotit drept virtute faptul de a fi de partea îndoielii mai degrabă decât de partea credinței. Isus nu a lăudat niciodată necredința și îndoielile. El a dat națiunii Lui dovezi despre mesianitatea Sa prin minunile pe care le-a făcut; dar erau unii care socoteau îndoiala o virtute și care aveau să îndepărteze pe cale rațională aceste dovezi și să găsească ceva în orice lucrare bună spre a se îndoi și a critica.
-233-
Sutașul care a dorit ca Hristos să-l vindece pe robul său s-a simțit nevrednic ca Isus să intre în casa sa; credința lui a fost atât de tare în puterea lui Hristos, încât L-a rugat să spună doar un cuvânt, și lucrarea avea să fie făcută. “Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat și a zis celor ce veneau după el: ‘Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare. Dar vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților’. Apoi a zis sutașului: ‘Du-te, și facă-ți-se după credința ta’. Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”
Aici, Hristos înalță credința în contrast cu îndoiala. El a arătat că israeliții aveau să se poticnească din cauza necredinței lor, fapt care avea să ducă la respingerea lor. Toma a declarat că el nu va crede dacă nu va pune degetul în semnul cuielor și dacă nu va pune mâna în coasta Domnului său. Hristos i-a prezentat dovada pe care a dorit-o și apoi a mustrat necredința lui: “Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut”.
În acest veac de întuneric și rătăcire, bărbați care mărturisesc a fi urmașii lui Hristos par să creadă că ei sunt liberi să primească sau să respingă cum le place pe slujitorii Domnului și că nu vor fi chemați să dea socoteală de această atitudine. La aceasta îi conduc necredința și întunericul. Simțămintele lor sunt tocite de necredință. Ei își calcă conștiința, devin nestatornici față de propriile lor convingeri și slăbesc în putere morală. Ei văd pe alții în aceeași lumină ca a lor.
-234-
Când Hristos i-a trimis pe cei doisprezece, El le-a poruncit: “În orice cetate sau sat veți merge, să cercetați cine este acolo vrednic și să rămâneți la el până veți pleca. La intrarea voastră în casă, urați-i de bine; și dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar dacă nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieșiți din casa sau din cetatea aceea, și să scuturați praful de pe picioarele voastre. Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei și Gomorei, decât pentru cetatea aceea”. El i-a avertizat să se păzească de oameni pentru că îi vor da în judecata soboarelor și îi vor bate în sinagogi.
Inimile oamenilor nu sunt mai blânde astăzi decât atunci când a fost Hristos pe pământ. Ei vor face tot ce le stă în putere spre a ajuta pe marele adversar să le facă viața grea slujitorilor lui Hristos, întocmai cum a făcut poporul cu Hristos când a fost pe pământ. Ei vor bate cu limba ponegririi și a minciunii. Vor critica și vor întoarce împotriva servului lui Dumnezeu tocmai eforturile pe care el îi pune să le facă. Cu presupunerile lor rele, ei vor vedea fraudă și necinste acolo unde totul este în regulă și unde există integritate perfectă. Ei prezintă motive egoiste spre a învinui pe servii lui Dumnezeu, în timp ce El Însuși îi conduce, iar ei și-ar da chiar și viața, dacă Dumnezeu ar cere-o, înaintând astfel cauza Lui. Ei, care au făcut cel mai puțin și care au investit cel mai puțin în cauza adevărului, sunt primii care își manifestă neîncrederea față de integritatea slujitorilor lui Dumnezeu, care sunt aleși să poarte răspunderi financiare în lucrarea cea mare. Ei, care au încredere în lucrarea lui Dumnezeu, sunt puși să riște ceva pentru înaintarea ei; și prosperitatea lor spirituală va fi proporțională cu faptele lor de credință. Norma noastră este Cuvântul lui Dumnezeu, dar cât de puțini îl urmează! Religia noastră va fi doar de mică valoare pentru semenii noștri, dacă este numai teoretică, și nu practică. Mulți dintre cei care mărturisesc că urmează învățăturile Bibliei sunt lumești și egoiști.
-235-
Încăpățânare, nu independență
Frate G., pentru tine va fi o lucrare grea să cultivi o iubire curată, neegoistă, și o bunăvoință dezinteresată. Tu nu ești obișnuit să-ți supui părerile și să renunți uneori la judecata ta, spre a fi călăuzit de sfatul altora. Frate și soră G., amândoi aveți nevoie de mai puțin “eu” și de mai mult har divin. Amândoi trebuie să dobândiți deprinderea de a vă autocontrola, astfel încât gândurile voastre să poată fi aduse în supunere față de Duhul lui Hristos. Aveți nevoie de harul lui Dumnezeu pentru ca gândurile voastre să poată fi disciplinate să se îndrepte în direcția cea bună și cuvintele pe care le rostiți să poată fi cuvinte corespunzătoare, pentru ca pasiunile și apetitul vostru să poată fi supuse controlului rațiunii, iar limba să fie ținută în frâu față de ușurătate, critica răutăcioasă și căutarea de greșeli. “Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit și poate să-și țină în frâu tot trupul.” Triumful cel mai mare dat nouă de religia lui Hristos este stăpânirea asupra noastră înșine. Înclinațiile noastre firești trebuie stăpânite; altfel, niciodată nu putem birui cum a biruit Hristos.
Sunt unii printre pretinșii urmași ai lui Hristos care sunt dispeptici din punct de vedere spiritual. Ei s-au făcut singuri invalizi și slăbiciunea lor spirituală este rezultatul direct al propriilor lor cusururi. Ei nu ascultă de legile lui Dumnezeu, nici nu îndeplinesc principiile poruncilor Lui. Sunt indolenți față de cauza și lucrarea Lui, ei înșiși nefăcând nimic; dar când cred că văd ceva la care pot găsi defecte, atunci sunt activi și zeloși. Un creștin care nu lucrează nu poate fi sănătos. Boala spirituală este rezultatul datoriei neglijate. Pentru ca credința cuiva să fie puternică, el trebuie să petreacă mult timp împreună cu Dumnezeu în rugăciune tainică. Cum poate fi bunăvoința unui om o binecuvântare pentru el, dacă nu o exercită niciodată? Cum putem cere ca Dumnezeu să ne ajute la convertirea sufletelor, dacă nu facem tot ce ne stă în putere să le aducem la cunoștința adevărului? Voi ați adus asupra voastră o slăbiciune care v-a făcut nefolositori pentru voi înșivă și pentru comunitate; iar remediul constă în pocăință, mărturisire și reformă. Aveți nevoie de putere morală și de hrana adevărată a harului lui Dumnezeu. Nimic nu va da tărie și vigoare evlaviei voastre ca lucrarea pentru înaintarea cauzei pe care mărturisiți că o iubiți, în loc să o încătușați. Pentru lenevia spirituală nu există decât un singur leac adevărat, și acesta este lucrul — lucrarea pentru sufletele care au nevoie de ajutorul vostru. În loc să întăriți sufletele, voi ați descurajat și ați slăbit inimile și mâinile celor care vor să vadă înaintând cauza lui Dumnezeu.
-236-
Dumnezeu v-a dat aptitudini pe care le puteți folosi cu eficiență sau puteți să abuzați de ele spre răul vostru și spre răul altora. Voi nu v-ați dat seama de pretențiile lui Dumnezeu asupra voastră. Trebuie să ne amintim mereu că trăim în această lume spre a forma caractere pentru cea care urmează. Și toate legăturile cu semenii noștri trebuie să fie cu referire la interesele veșnice ale lor și ale noastre; dar dacă întrevederile noastre cu ei sunt devotate numai plăcerii și spre satisfacerea eului nostru, dacă suntem neserioși și ușuratici, dacă ne dedăm la fapte rele, noi nu suntem împreună lucrători cu Dumnezeu, ci lucrăm hotărât împotriva Lui. Viața prețioasă pe care am primit-o de la Dumnezeu nu trebuie să fie modelată de rudele necredincioase, în așa fel ca să placă firii pământești, ci trebuie să fie folosită în așa fel ca Dumnezeu s-o poată aproba.
Dacă i-ar plăcea iubirea față de Dumnezeu, fratele J. ar fi un canal de lumină. El are prea puțină putere morală, dar puternice tendințe spre necredință. Este compătimit de îngerii cerești pentru că este înconjurat de întuneric. Urechile lui ascultă aproape continuu cuvintele necredinței și întunericului. El are continuu în fața lui îndoieli și întrebări de pus. Limba este o lume de nelegiuiri. “Limba nici un om nu o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.” Dacă fratele J. s-ar prinde de Dumnezeu mai hotărât și ar simți că trebuie să-și păstreze integritatea înaintea lui Dumnezeu, chiar cu prețul vieții lui naturale, el ar primi putere de sus. Dacă îngăduie să fie afectat de întunericul și necredința care îl înconjoară, de îndoielile, punerea de întrebări și multă discuție, în curând el va fi tot în întuneric, îndoială și necredință și nu va avea lumină sau putere în adevăr.
-237-
El nu trebuie să creadă că, făcând compromis cu prietenii lui, care sunt înverșunați împotriva credinței noastre, îi va fi mai ușor. Dacă s-ar ridica cu unicul scop de a asculta de Dumnezeu cu orice preț, el ar avea ajutor și putere. Dumnezeu îl iubește și are milă de fratele J. El cunoaște orice încurcătură, orice descurajare, fiecare vorbire tăioasă. Este obișnuit cu toate acestea. Dacă vrea să se lase de necredință și să stea nemișcat în Dumnezeu, credința lui va fi întărită prin exercițiu. “Și cel neprihănit va trăi prin credință: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el.”
I-am văzut pe frații J. și G. în primejdia specială de a pierde viața veșnică. Ei nu văd că stau direct în calea înaintării lucrării lui Dumnezeu din _____. Când s-a ținut acolo pentru prima dată adunarea de tabără, noi eram pe țărmul acela și sute au fost convinși de adevăr; dar Dumnezeu cunoștea materialul din care era alcătuită acea comunitate. Când veneau suflete la adevăr, nu era nimeni care să le hrănească și să se ocupe de ele spre a le conduce la o viață mai înaltă. Fratele I. avea un spirit invidios, gelos și căutător de greșeli. Dacă nu putea să fie primul, nu voia să facă nimic. El se prețuia pe sine cu mult mai mult decât îl prețuia Dumnezeu pe el. Un om cu temperamentul lui nu avea să fie, timp îndelungat, de acord cu nimeni, pentru că este obiceiul lui să discute în contradictoriu și să se arate în opoziție cu tot ce nu se potrivea cu ideile lui. Domnul l-a lăsat să urmeze propria lui cale și să manifeste spiritul din care era alcătuit. El a adus în comunitate și a căutat să pună în practică exact același spirit pe care îl avea în familia lui. Vorbele lui amare și tăioase împotriva servilor lui Dumnezeu sunt scrise în carte. El se va întâlni din nou cu ele. A plecat de la noi pentru că nu era de-al nostru și în nici un caz comunitatea să nu-l încurajeze să se unească din nou cu ea; deoarece, cu spiritul pe care îl are acum, el s-ar certa chiar și cu îngerii lui Dumnezeu. El ar vrea să conducă și să dicteze lucrarea îngerilor. Nici un astfel de spirit nu poate intra în cer. I. și J., către care Dumnezeu Se încruntă, au îndrăznit să se împotrivească servilor lui Dumnezeu, să-i calomnieze și să le atribuie motive rele. Ei au încercat să nimicească încrederea fraților în acești lucrători, precum și în Mărturii. Dar, dacă lucrarea este de la Dumnezeu, ei nu o pot nimici. Eforturile lor vor fi zadarnice. Frate G., tu ai fost într-un așa întuneric, încât ai crezut că oamenii aceștia aveau dreptate. Ai repetat cuvintele lor și ai vorbit despre “puterea unui om”. Ah, ce puțin știai despre ce vorbești!
-238-
Unii erau gata să spună orice, să prezinte orice învinuire împotriva servilor lui Dumnezeu, să fie invidioși și defăimători. Și, dacă pot găsi vreun caz, unde, în zelul lor pentru cauza lui Dumnezeu, ei cred că slujitorii au vorbit hotărât și poate sever, sunt dispuși să facă ce pot mai mult din cuvintele lor, simțindu-se liberi să nutrească spiritul cel mai amar și răutăcios și să învinuiască pe servii Domnului de motive rele. Să fie întrebați acești defăimători ce ar fi făcut în împrejurări asemănătoare, purtând poveri asemănătoare. Ei să privească, să cerceteze și să condamne propria lor umblare rea și arogantă și propria lor nerăbdare și irascibilitate și ei înșiși, neavând nici un păcat, să arunce cei dintâi piatra criticii asupra fraților care încearcă să-i pună în rânduială. Un Dumnezeu sfânt nu va scoate suflete la adevăr ca să ajungă sub o astfel de influență ca cea care există în comunitate. Tatăl nostru cel ceresc este prea înțelept să aducă la adevăr suflete spre a fi modelate de influența acestor oameni care sunt neconsacrați în inimă și viață. Acești bărbați nu sunt în armonie cu adevărul. Ei nu sunt uniți cu biserica și se îndepărtează de comunitate. Ei lucrează împotriva scopurilor celor pe care îi folosește Dumnezeu să aducă suflete la adevăr.
Cine îi va hrăni pe cei care s-au hotărât să asculte de toate poruncile lui Dumnezeu? Cine va fi tată și mamă care să îngrijească de cei care au nevoie de ajutor și putere? Știu frații aceștia ce fac? Ei stau direct în calea păcătoșilor. Ei le blochează calea prin umblarea lor cea rea. Sângele sufletelor se va afla pe îmbrăcămintea lor, dacă nu se pocăiesc și nu-și schimbă complet umblarea. Cred acești împotrivitori că sunt corecți și corpul păzitorilor Sabatului este înșelat? “Așa că după roadele lor îi veți cunoaște.” Cine face bine în lucrarea de a duce adevărul înaintea altora? Cred acești oameni că biserica va veni la ei și va renunța la experiența și vederile ei spre a urma judecata acestor neconsacrați? Sau ei vor ajunge în armonie cu biserica?
Va continua.