Continuare.
Ai fost prea rezervat. Nu ai venit în strânsă legătură cu bărbații angajați în diferitele departamente ale lucrării, nu te-ai consultat cu ei așa de familiar cum ar fi trebuit, pentru a acționa înțelepțește. Dacă ai fi făcut așa, ai fi putut ajunge un ajutor mai eficient. Tu ai acționat prea mult după propria ta judecată și ai îndeplinit propriile tale idei și planuri. Între lucrători nu a existat unire. Cei care ar fi putut să te ajute au ezitat s-o facă din cauza acestei lipse de familiaritate din partea lor, precum și datorită faptului că tu acționezi așa de mult din impuls, încât aceasta i-a înspăimântat să se apropie de tine.
Mântuitorul lumii a fost cel adorat de îngeri, a fost un Prinț în curțile împărătești din ceruri, dar S-a dezbrăcat de slava Lui și și-a îmbrăcat divinitatea cu natură omenească. El a devenit Isus cel blând și smerit. Și-a lăsat bogățiile și slava în ceruri și a devenit sărac, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne putem îmbogăți. Timp de trei ani, El a călătorit din loc în loc, ca un peregrin fără cămin. Dar oamenii egoiști se vor plânge și vor murmura dacă sunt chemați să părăsească mica lor comoară pământească de dragul lui Hristos sau să muncească în lucrarea de câștigare de suflete, pentru care El și-a dat sângele Său cel prețios. O, ce ingratitudine! Ei nu pot aprecia binecuvântările răscumpărării, decât dacă vor face cu bucurie orice sacrificiu pentru iubirea lui Hristos. Orice sacrificiu făcut pentru El îl îmbogățește pe dătător și fiecare suferință și lipsă îndurate de dragul Lui măresc bucuria finală din ceruri a biruitorului.
Tu cunoști numai puțin despre sacrificiul real și adevăratul refuz al eului. Ai avut puțină experiență în încercări grele și în împovărarea energiilor tale. Povara ta este ușoară, în timp ce alții sunt încărcați cu răspunderi serioase. Tânărului care L-a întrebat pe Isus ce să facă pentru a moșteni viața veșnică i s-a răspuns: “Păzește poruncile”. El, sigur pe sine, a răspuns: “Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinerețea mea; ce-mi mai lipsește?” Isus l-a privit milostiv pe tânăr; El îl iubea și știa că ceea ce-i va spune avea să-l despartă pe tânăr pentru totdeauna de El. Cu toate acestea, Isus a atins punctul bolnav al sufletului lui. El i-a spus: “Du-te de vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea o comoară în cer! Apoi vino și urmează-Mă.” Tânărul dorea cerul, dar nu îndeajuns spre a retrage afecțiunile lui de la comoara pământească. El a refuzat să se supună condițiilor cerute de Dumnezeu pentru a intra în viață. El a fost foarte întristat, pentru că avea multe avuții, pe care le socotea prea valoroase spre a fi schimbate cu răsplătirile veșnice. El întrebase ce trebuie să facă spre a fi mântuit și răspunsul a fost dat; dar inima lui lumească nu putea să sacrifice bogăția spre a deveni ucenic al lui Hristos. Hotărârea lui a fost să renunțe la cer și să se lipească de comoara pământească. Cât de mulți iau acum tocmai acea hotărâre care a pecetluit soarta acestui tânăr!
-220-
Dacă cineva dintre noi are o ocazie să facă ceva pentru Hristos, cu câtă râvnă ar trebui să folosim această ocazie și cu ce zel să facem tot ce putem spre a fi împreună lucrători cu El! Tocmai încercările care ne pun la probă credința în modul cel mai sever, și fac să pară că Dumnezeu ne-a părăsit, au ca scop să ne aducă și mai aproape de Hristos, pentru ca noi să putem depune povara noastră la picioarele Sale și să avem parte de pacea pe care ne-o dă El în schimb. Tu ai nevoie de o nouă convertire, trebuie să fii sfințit prin adevăr și să devii cu duhul ca un copilaș, blând și smerit, încrezându-te întru totul în Hristos, ca Răscumpărător al nostru. Mândria și independența ta ți-au închis inima față de influența binecuvântată a Duhului lui Dumnezeu, făcând-o tot așa de neimpresionabilă ca și o șosea bătătorită. Tu încă mai trebuie să înveți lecția cea mare a credinței. Dacă te predai complet lui Dumnezeu, dacă vei cădea întru totul zdrobit pe Isus, vei fi răsplătit cu o biruință a cărei bucurie nu ai experimentat-o niciodată până acum. Dacă revizuiești trecutul cu o privire clară, vei vedea, tocmai la timpul când viața ți se părea numai o încurcătură și o povară, că Isus Însuși a fost aproape de tine, căutând să te conducă la lumină. Tatăl tău ceresc a fost alături de tine, aplecându-Se asupra ta cu o iubire de negrăit, făcându-te să suferi pentru binele tău, așa cum curățitorul purifică minereul cel prețios. Când te-ai crezut părăsit, El a fost aproape de tine să te mângâie și să te susțină. Noi rareori Îl vedem pe Isus așa cum este și niciodată nu suntem gata să-I primim ajutorul pe cât este El de gata să ne ajute.
-221-
Ce biruință vei câștiga dacă înveți să urmezi providența lui Dumnezeu cu o inimă recunoscătoare și cu hotărârea de a trăi numai spre slava Sa, în boală sau moarte, în belșug sau lipsă! Eul este viu și tremură la fiecare atingere. Eul trebuie să fie răstignit înainte ca tu să poți birui în Numele lui Isus și să primești răsplata celor credincioși.
Necesitatea armoniei
Duhul lui Dumnezeu nu rămâne acolo unde este dezbinare și controversă printre cei credincioși față de adevăr. Chiar dacă aceste simțăminte nu sunt exprimate, ele pun stăpânire pe inimi și alungă pacea și iubirea care ar trebui să caracterizeze biserica creștină. Ele sunt rezultatul egoismului în sensul lui cel mai deplin. Răul acesta poate lua forma dezordonată a supraaprecierii de sine sau a unei dorințe fierbinți după aprobarea nejustă a altora, chiar dacă acea aprobare este obținută fără să fie meritată. Cei care mărturisesc faptul că Îl iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Lui trebuie să renunțe la înălțarea de sine, altfel nu au de ce să aștepte să fie binecuvântați de favoarea divină.
Influența morală și religioasă la Institutul de Sănătate trebuie înălțată pentru a primi aprobarea cerului. Satisfacerea egoismului cu siguranță că va mâhni Spiritul lui Dumnezeu din acel loc. Medicul, conducătorul și ajutoarele trebuie să lucreze armonios în spiritul lui Hristos, fiecare dând cinste altora mai mult decât lui însuși.
Apostolul Iuda spune: “Pentru unii să aveți compasiune, dar cu discernământ”. Această discernere nu trebuie exercitată într-un spirit de favoritism. Nici un sprijin nu trebuie dat unui spirit care dă de înțeles că: “Dacă mă favorizezi, te voi favoriza și eu”. Aceasta este politică lumească, nesfântă, care nu-I place lui Dumnezeu. Aceasta acordă favoruri și admirația de dragul câștigului și dovedește o părtinire a unora de la care se așteaptă să dobândească avantaje. Se caută bunăvoința lor prin satisfacerea unei dorințe pentru a fi mai prețuiți decât alții, care sunt tot așa de merituoși ca și noi. Este un lucru greu ca cineva să-și vadă greșelile; dar fiecare ar trebui să-și dea seama cât de crude sunt spiritul de invidie, rivalitatea, neîncrederea, găsirea de greșeli și dezbinarea.
-222-
Noi Îl numim pe Dumnezeul nostru Tată; pretindem că suntem copii ai unei familii, și când există tendința de a micșora respectul și influența altuia spre a le înălța pe ale noastre, îi facem pe plac vrăjmașului și Îl mâhnim pe Cel pe care mărturisim că-L urmăm. Afecțiunea și mila pe care le-a arătat Isus în prețioasa Lui viață trebuie să fie un exemplu pentru noi de felul în care trebuie să-i tratăm pe semenii noștri și mai ales pe cei care sunt frații noștri în Hristos.
Dumnezeu continuu ne face bine, dar noi suntem prea nepăsători față de favorurile Sale. Noi suntem iubiți cu o iubire nemărginită, și totuși, mulți dintre noi au atât de puțină iubire unul față de altul. Suntem prea aspri față de cei pe care îi presupunem că sunt greșiți și suntem foarte sensibili față de cea mai mică învinuire sau îndoială cu privire la umblarea noastră.
Se fac aluzii și critici tăioase unii față de alții, dar, în același timp, tocmai cei care fac aceste aluzii și critici sunt orbi față de lipsurile lor. Alții pot să le vadă greșelile, ei neputându-le vedea pe ale lor. Noi în fiecare zi suntem beneficiari ai darurilor cerului și ar trebui să avem o recunoștință iubitoare, care să țâșnească din inima noastră față de Dumnezeu, care să ne facă să simpatizăm cu semenii noștri și să facem din interesele lor propriile noastre interese. Cugetarea asupra bunătății lui Dumnezeu față de noi va închide căile sufletului pentru sugestiile lui Satana.
Iubirea lui Dumnezeu față de noi este dovedită zilnic; totuși, suntem nepăsători față de favorurile Lui și indiferenți la stăruințele Sale. El caută să ne imprime Duhul afecțiunii Sale, iubirea și răbdarea Lui; dar noi cu greu recunoaștem semnele bunătății Lui și înțelegem puțin lecția de iubire pe care El dorește să o învățăm. Unii, întocmai ca Haman, uită toate favorurile lui Dumnezeu, pentru că Mardoheu este în fața lor și nu este dizgrațiat; pentru că inima lor este plină de vrăjmășie și ură mai degrabă decât de iubirea și spiritul scumpului nostru Răscumpărător, care și-a dat prețioasa lui viață pentru vrăjmașii Săi. Noi mărturisim că avem același Tată, că suntem în drum spre același cămin nepieritor, că ne bucurăm de aceeași credință solemnă și credem aceeași solie cercetătoare; și totuși, mulți sunt în disensiuni unul cu altul ca și copiii certăreți. Unii care sunt angajați în aceeași ramură a lucrării sunt în contradicție unul cu altul și de aceea în dezacord cu Duhul lui Hristos.
-223-
Iubirea de laudă a corupt multe inimi. Cei care sunt în legătură cu Institutul de Sănătate au manifestat uneori un spirit de a găsi defecte cu un anumit plan; și Satana le-a dat putere asupra minții altora de acolo, care au acceptat astfel de persoane ca nevinovate, în timp ce persoane inocente au fost învinuite de rele. Aceasta este o mândrie păcătoasă, care simte plăcere în vanitatea propriilor lucrări, care laudă calitățile excelente ale unuia, căutând să facă pe alții să pară inferiori pentru a înălța eul, pretinzând mai multă slavă decât este dispusă inima insensibilă să-I dea lui Dumnezeu. Ucenicii lui Hristos vor ține seama de sfatul Domnului. El ne-a poruncit să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El. Religia este întemeiată pe iubirea față de Dumnezeu, care ne determină să ne iubim unii pe alții. Ea este plină de recunoștință, umilință, îndelungă răbdare. Este jertfitoare de sine, răbdătoare, îndurătoare și iertătoare. Ea sfințește întreaga viață și își extinde influența asupra altora.
Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu nu pot nutri ura și invidia. Când principiul ceresc al iubirii veșnice umple inima, ea se va revărsa asupra altora, nu pentru că sunt primite favoruri de la ei, ci pentru că iubirea este principiul de acțiune care schimbă caracterul, stăpânește impulsurile, controlează pasiunile, supune vrăjmășia și înalță și înnobilează afecțiunile. Iubirea aceasta nu este atât de mică încât să cuprindă numai “pe mine și pe al meu”, ci este întinsă cât lumea și așa de înaltă cât cerul și este în armonie cu aceea a îngerilor slujitori. Iubirea aceasta nutrită în suflet îndulcește întreaga viață și revarsă o influență curățitoare asupra tuturor celor din jur. Având-o, nu putem fi decât fericiți, fie că soarta surâde sau se încruntă. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu din toată inima, trebuie să-i iubim și pe copiii Lui. Această iubire este Spiritul lui Dumnezeu. Ea este podoaba cerească, aceea care dă sufletului adevărata noblețe și demnitate și face ca viața noastră să se asemene cu aceea a Domnului. Nu are importanță cât de multe calități putem avea, cât de onorabili și de distinși ne putem considera pe noi înșine; dacă sufletul nu este botezat cu darul ceresc al iubirii de Dumnezeu și unul față de altul, suntem deficitari față de adevărata bunătate și nedestoinici pentru cer, unde totul este iubire și unitate.
-224-
Unii care mai înainte L-au iubit pe Dumnezeu și au trăit bucurându-se zilnic de favoarea Lui se află acum într-o neliniște continuă. Ei peregrinează prin întuneric și tristețe disperată, pentru că își hrănesc eul, și caută atât de îndârjit să se favorizeze pe ei înșiși, încât toate celelalte considerații sunt înghițite de aceasta. Dumnezeu, în providența Sa, a hotărât ca nimeni să nu poată obține fericirea, trăind numai pentru sine. Bucuria Domnului nostru a constat din îndurarea greului și a rușinii pentru alții, pentru ca, prin aceasta, ei să poată beneficia. Noi putem fi fericiți, urmând exemplul Lui și trăind spre a-i binecuvânta pe semenii noștri.
Suntem invitați de Domnul nostru să luăm jugul Lui și să purtăm sarcina Sa. Făcând aceasta, putem fi fericiți. Purtând jugul impus de noi înșine și cărând propriile noastre poveri, nu găsim odihnă, dar, purtând jugul lui Hristos, există odihnă pentru suflet. Cei care doresc să facă vreo lucrare mare pentru Domnul pot să o găsească chiar acolo unde sunt, făcând bine, sacrificându-se pe sine și uitând de sine, amintindu-și de alții și purtând lumina soarelui pe oriunde merg.
Este nevoie ca gingășia milostivitoare a lui Hristos să fie manifestată tot timpul și în tot locul — nu acea simpatie oarbă, care va acoperi păcatul și care va face de rușine cauza lui Dumnezeu prin producerea de rele, ci acea iubire care este un principiu conducător al vieții care se revarsă în mod natural asupra altora în facerea de fapte bune, aducându-și aminte că Hristos a spus: “Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut”.
-225-
Cei de la Institutul de Sănătate sunt angajați în marea lucrare. În timpul vieții lui Hristos, bolnavii și suferinzii erau subiecte speciale ale purtării Sale de grijă. Când i-a trimis în lucrare pe ucenicii Săi, El i-a însărcinat să-i vindece pe bolnavi, precum și să predice Evanghelia. Când i-a trimis pe cei șaptezeci, El le-a poruncit să-i vindece pe bolnavi și apoi să predice că Împărăția Lui s-a apropiat de ei. În primul rând, trebuia să se îngrijească de sănătatea lor fizică, pentru ca să fie pregătită calea ca mintea lor să fie influențată de acele adevăruri pe care aveau să le predice apostolii.
Mântuitorul lumii a devotat mai mult timp și mai multă muncă pentru a-i vindeca pe cei suferinzi de bolile lor decât pentru predicare. Ultima Lui poruncă dată apostolilor Săi, reprezentanții Lui pe pământ, a fost să-și pună mâinile peste bolnavi, ca aceștia să se poată însănătoși. Când va veni Stăpânul, El îi va binecuvânta pe cei care i-au vizitat pe bolnavi și au ușurat nevoile celor suferinzi.
Noi suntem greoi în a afla puternica influență a lucrurilor mărunte și însemnătatea lor privind mântuirea sufletelor. La Institutul de Sănătate, cei care doresc să fie misionari au un câmp întins în care să lucreze. Dumnezeu nu vrea să spună că fiecare dintre noi trebuie să facă parte dintre puținii privilegiați care să fie priviți cu mare respect, în timp ce alții sunt neglijați. Isus a fost Maiestatea cerului; totuși, El S-a coborât să slujească celor mai smeriți, neținând seama de persoană sau rang.
Cei care sunt cu toată inima pentru lucrare la Institutul de Sănătate vor găsi destul de făcut pentru Domnul în ușurarea celor suferinzi, dați în grija lor. Domnul nostru, după ce a îndeplinit cea mai umilitoare slujire pentru ucenicii Săi, le-a recomandat să urmeze exemplul Său. Acest lucru trebuia să păstreze mereu înaintea lor gândul că ei nu trebuie să se simtă superiori față de cel mai modest dintre sfinți.
Cei care mărturisesc slăvita noastră credință, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și așteaptă venirea în curând a Domnului nostru trebuie să fie deosebiți și despărțiți de lumea din jurul lor, un popor deosebit, zelos pentru fapte bune. Printre caracteristicile care trebuie să deosebească pe poporul lui Dumnezeu de lume în aceste zile de pe urmă sunt umilința și blândețea. “Învățați de la Mine”, a spus Hristos, “căci Eu sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”. Aici este odihna pe care o râvnesc atât de mulți și își folosesc în zadar timpul și banii spre a o obține. În loc să fim ambițioși ca să fim egali cu un altul în onoare și poziție sau poate chiar mai sus, noi trebuie să căutăm a fi slujitori umili și credincioși ai lui Hristos. Spiritul acesta de înălțare de sine a dat naștere la controversă între apostoli chiar pe timpul când Hristos era împreună cu ei. Ei discutau cine să fie mai mare. Isus S-a așezat jos și, chemându-i pe cei doisprezece, le-a zis: “Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urmă dintre toți și slujitorul tuturor!”
-226-
Când mama celor doi fii a cerut ca fiii ei să fie favorizați în mod special, unul să stea la dreapta și altul la stânga în Împărăția Sa, Isus le-a întipărit în minte faptul că onoarea și slava Împărăției Sale aveau să fie opusul onoarei și slavei din această lume. Oricine vrea să fie mare trebuie să fie slujitor umil al altora și oricine vrea să fie șef trebuie să fie slujitor întocmai cum a fost Fiul lui Dumnezeu, un slujitor și serv al fiilor oamenilor.
Din nou, Mântuitorul nostru i-a învățat pe ucenicii Săi să nu fie dornici după poziții și nume: “Voi, să nu vă numiți Rabi. Să nu vă numiți ‘dascăli’. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălța, va fi smerit”. Isus a citat învățătorului legii codul sfintei Legi date pe Sinai: “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. El i-a spus că, dacă a făcut aceasta, va intra în viață.
“Pe aproapele tău ca pe tine însuți.” S-a ridicat întrebarea: “Și cine este aproapele meu?” Răspunsul Lui este pilda samariteanului milos, care ne învață că semenul nostru este orice ființă umană care are nevoie de simpatia și serviciile noastre amabile. Toți suferinzii și nevoiașii din toate categoriile sociale sunt semenii noștri; și când nevoile lor ne sunt aduse la cunoștință, este datoria noastră să le alinăm atât cât ne stă în putință. În această parabolă, este scos în evidență un principiu care ar fi bine să fie adoptat de urmașii lui Hristos. Mai întâi, să faci față necesităților celor nevoiași și să alini lipsurile și suferințele lor fizice și apoi vei găsi deschisă calea spre inimă, unde vei putea semăna sămânța cea bună a virtuții și religiei.
-227-
Ca să fim fericiți, trebuie să ne străduim să obținem acel caracter care a fost manifestat de Hristos. Două dintre caracteristicile însemnate ale lui Hristos au fost lepădarea de sine și binefacerea. El nu a venit să caute avantajul Său. El a venit să facă bine, și aceasta a fost mâncarea și băutura Lui. Urmând exemplul Mântuitorului nostru, noi putem fi în părtășie sfântă cu El; și căutând zilnic să imităm caracterul Lui și să urmăm pilda Lui, vom fi o binecuvântare pentru lume și vom avea mulțumire aici și viața veșnică după aceea.
Opoziție față de avertizări făcute cu credincioșie
La 3 ianuarie 1875, mi-a fost arătat că este o mare lucrare de făcut pentru cei care mărturisesc a crede adevărul în California, mai înainte ca Dumnezeu să poată lucra pentru ei. Multora le place să creadă că sunt în relații bune cu Dumnezeu, când ei nu au principiile adevărului în inima lor. Această clasă poate fi adusă în situația de a activa numai căutând cu sârguință și stăruitoare seriozitate de a lua aminte la sfatul Martorului Credincios. Ei sunt într-o stare rece, formală, de alunecare de la credință. Acestora li se adresează Martorul credincios: “Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot! O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic’ și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe ca să te îmbraci cu ele, și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doftorie pentru ochi ca să-ți ungi ochii și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te!”
-228-
Frate G., Dumnezeu are cerințe în dreptul tău la care tu nu răspunzi. Puterea spirituală și creșterea ta în har vor fi proporționale cu lucrarea din iubire și faptele bune pe care le faci cu bucurie pentru Mântuitorul tău, care nu a reținut nimic, nici chiar propria Lui viață, pentru ca să te poată mântui. Tu ai porunca apostolului: “Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Hristos”. Nu este de ajuns doar să mărturisești credință în poruncile lui Dumnezeu; tu trebuie să fii un făptuitor al lucrării. Tu ești un călcător al Legii Lui. Nu-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta; nu trăiești nici în ascultare de ultimele șase porunci, iubind pe semenul tău ca pe tine însuți. Tu te iubești pe tine mai mult decât iubești pe Dumnezeu sau pe aproapele tău. Păzirea poruncilor lui Dumnezeu cere de la noi mai mult decât ești tu dispus să împlinești. Dumnezeu cere de la tine fapte bune, lepădare de sine, jertfire de sine și consacrare pentru binele altora, pentru ca prin concursul tău să poată fi aduse suflete la adevăr.
Faptele noastre singure nu ne pot mântui, dar nu putem fi mântuiți fără fapte bune. Și după ce am făcut tot ce am putut, în Numele și puterea lui Isus, trebuie să spunem: “Suntem niște robi netrebnici”. Nu trebuie să gândim că am făcut sacrificii mari și că trebuie să primim o răsplată mare pentru slabele noastre servicii.
Îndreptățirea de sine și încrederea firească te-au încercuit asemenea unor cercuri de fier. Tu trebuie să fii zelos și să te pocăiești. Din nefericire, tu simpatizezi cu cei ostili, a căror umblare este în opoziție cu lucrarea Domnului care se face prin servii Lui, pe țărmul acesta. Oamenii cei greșiți avuseseră simpatia ta. Pentru că inima ta nu era în rânduială cu Dumnezeu, nu ai primit lumina pe care ți-a trimis-o El. Ai făcut ca voința ta încăpățânată să reziste mustrării pe care Domnul ți-a dat-o cu iubire. Tu știai că aceste lucruri erau adevărate, dar ai încercat să închizi ochii față de adevărata stare a cazului tău. Fie că iei seama la mustrarea și avertizarea pe care ți le-a trimis Dumnezeu sau nu, fie că te schimbi sau îți păstrezi defectele tale de caracter, într-o bună zi vei înțelege ce ai pierdut prin faptul că ai luat o poziție de sfidare, luptându-te în spirit împotriva slujitorilor lui Dumnezeu. Înverșunarea simțămintelor tale față de pastorul H. este surprinzătoare. El a îndurat, a sacrificat și a muncit din greu în această zonă spre a face lucrarea lui Dumnezeu. Dar, în orbirea ta, fiind neconsacrat în inimă și viață, te-ai încumetat împreună cu I. și J. să-l tratați pe servul lui Dumnezeu într-o manieră crudă. “Nu vă atingeți de unșii Mei”, zice Dumnezeu, “și nu faceți nici un rău proorocilor Mei”. Nu este o problemă neînsemnată în dreptul tău să te desfășori, așa cum ai făcut, împotriva bărbaților pe care i-a trimis Dumnezeu cu lumină și adevăr pentru popor. Observă cum influența ta îndepărtează sufletele de la adevărul pe care Dumnezeu l-a transmis prin slujitorii Săi, pentru că asupra ta atârnă un vai greu.
Va continua.