Continuare.
Ieremia a declarat că trebuia să poarte jugul robiei timp de șaptezeci de ani; și că robii care erau deja în mâinile împăratului Babilonului și vasele Casei Domnului care au fost luate aveau să rămână, de asemenea, în Babilon până la trecerea acelui timp. Dar la sfârșitul celor șaptezeci de ani Dumnezeu îi va elibera din robia lor, va pedepsi pe asupritorii lor și va subjuga pe împăratul cel mândru al Babilonului.
Trimiși din diferitele națiuni numite au venit la împăratul lui Iuda să se consulte cu el în chestiunea de a se angaja în luptă cu împăratul Babilonului. Dar profetul lui Dumnezeu, purtând simbolurile subjugării, a rostit solia Domnului către aceste națiuni, poruncindu-le să le ducă diferiților lor împărați. Aceasta a fost cea mai ușoară pedeapsă pe care un Dumnezeu îndurător a putut s-o aplice unui popor atât de răzvrătit, dar dacă se vor împotrivi acestui decret de robie, ei aveau să simtă rigoarea deplină a pedepsei Lui. Ei au fost fidel avertizați să nu asculte de învățătorii lor falși care le-au profetizat minciuni.
-170-
Uimirea consiliului națiunilor aflat în ședință n-a cunoscut margini când Ieremia, purtând jugul robiei pe gâtul lui, le-a făcut cunoscut voia lui Dumnezeu. Dar Hanania, unul dintre profeții cei falși, împotriva căruia Dumnezeu a avertizat pe poporul Său prin Ieremia, și-a ridicat glasul în opoziție față de profeția rostită. Dorind să câștige favoarea împăratului și a curții sale, el a afirmat că Dumnezeu i-a dat cuvinte de încurajare pentru iudei. El a spus: “Peste doi ani, voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei Domnului, pe care le-a luat Nebucadnețar, împăratul Babilonului, din locul acesta și le-a dus la Babilon. Și voi aduce înapoi în locul acesta, zice Domnul, pe Ieconia, fiul lui Ioachim, împăratul lui Iuda și pe toți prinșii de război ai lui Iuda, care s-au dus în Babilon, căci voi sfărâma jugul împăratului Babilonului.”
Ieremia, în prezența tuturor preoților și a întregului popor, a spus că aceasta era cea mai arzătoare dorință a inimii lui ca Dumnezeu să favorizeze astfel pe poporul său, încât vasele Casei Domnului să poată fi restituite, iar robii, aduși înapoi din Babilon; dar aceasta se putea face numai cu condiția ca poporul să se pocăiască și să se întoarcă de la calea lor cea rea la ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Ieremia își iubea țara și dorea cu înfocare ca pustiirea prezisă să poată fi abătută prin umilința poporului, însă el știa că dorința era zadarnică. El spera că pedeapsa lui Israel avea să fie cât se poate de ușoară, de aceea i-a rugat stăruitor să se supună împăratului Babilonului pentru timpul specificat de Domnul.
El i-a rugat să asculte cuvintele rostite de el. A citit profețiile lui Osea, Habacuc, Țefania și alții, ale căror solii de mustrare și avertizare erau ca ale lui. El s-a referit la evenimente care s-au întâmplat în istoria lor ca împlinire a profețiilor de pedepsire pentru păcate nepocăite. Uneori, ca și în acest caz, s-au ridicat oameni împotriva soliei lui Dumnezeu și au prezis pace și prosperitate spre a liniști temerile poporului și spre a câștiga favoarea celor din locuri înalte. Dar în fiecare caz din trecut, judecata lui Dumnezeu s-a abătut asupra lui Israel așa cum a fost arătat de profeții cei adevărați. El a spus: “Dar, dacă un prooroc proorocește pacea, numai după împlinirea celor ce proorocește, se va cunoaște că este cu adevărat trimis de Domnul.” Dacă Israel alege să riște, evenimentele viitoare aveau să hotărască în mod efectiv care era profetul cel fals.
-171-
Dar Hanania s-a înfuriat, a luat jugul de pe grumazul lui Ieremia și l-a sfărâmat. “Și Hanania a zis în fața întregului popor: ‘Așa vorbește Domnul: Așa voi sfărâma peste doi ani de pe grumazul tuturor neamurilor jugul lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului!’ Proorocul Ieremia a plecat.” El și-a făcut lucrarea; a avertizat poporul despre primejdia în care se afla; a arătat singura cale pe care puteau să redobândească favoarea lui Dumnezeu. Dar, cu toate că singura lui vină era că a prezentat fidel solia lui Dumnezeu unui popor necredincios, ei și-au bătut joc de cuvintele lui, și bărbații din poziție de răspundere l-au acuzat și au încercat să incite poporul să-l condamne la moarte.
Dar lui Ieremia i-a fost dată o altă solie: “Du-te și spune lui Hanania: ‘Așa vorbește Domnul: Ai sfărâmat un jug de lemn, dar cu aceasta ai făcut în locul lui un jug de fier! Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: “Pun un jug de fier pe grumazul tuturor acestor neamuri, ca să fie subjugate de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și-i vor sluji și-i dau chiar și fiarele câmpului!”’ Și proorocul Ieremia a zis proorocului Hanania: ‘Ascultă, Hanania! Domnul nu te-a trimis, ci tu insufli poporului o încredere mincinoasă. De aceea, așa vorbește Domnul: Iată, te izgonesc de pe pământ, și vei muri chiar în anul acesta; căci cuvintele tale sunt o răzvrătire împotriva Domnului.’ Și proorocul Hanania a murit chiar în anul acela, în luna a șaptea.”
Acest profet fals a întărit necredința poporului în Ieremia și solia lui. El s-a declarat pe nedrept a fi trimisul Domnului și a suferit moartea ca urmare a păcatului lui înfricoșător. În luna a cincea, Ieremia a profetizat moartea lui Hanania, și în luna a șaptea, moartea lui a dovedit că acele cuvinte ale profetului au fost adevărate.
-172-
Dumnezeu a spus că poporul Său avea să fie salvat, că jugul pe care-l va pune asupra lor va fi ușor, dacă ei se supun planului Său fără să se plângă. Robia era reprezentată printr-un jug de lemn, care era ușor de purtat; dar împotrivirea avea să fie întâmpinată cu o severitate corespunzătoare, reprezentată prin jugul de fier. Dumnezeu a intenționat să țină în frâu pe împăratul Babilonului, ca să nu aibă loc pierderi de vieți și asuprire dureroasă; dar, prin disprețuirea avertizării și a poruncilor Lui, ei au adus asupra lor severitatea totală a robiei. A fost cu mult mai agreabil pentru popor să primească solia falsului profet, care a profetizat prosperitate; de aceea a fost primită. Aducerea păcatelor tot mereu în fața ochilor lor le rănea mândria; ei ar fi dorit mai degrabă să fie trecute cu vederea. Erau într-un astfel de întuneric moral, încât nu-și dădeau seama de enormitatea vinovăției lor, nici de aprecierea soliilor de mustrare și avertizare date de Dumnezeu. Dacă ar fi avut un simțământ corect al neascultării lor, ei ar fi recunoscut justețea căii Domnului și autoritatea profetului Său. Dumnezeu a insistat pe lângă ei să se pocăiască, astfel ca El să-i poată cruța de umilire și ca poporul numit cu Numele Lui să nu devină tributari ai unei națiuni păgâne; dar ei și-au bătut joc de sfatul Lui și au mers după profeții falși.
Domnul i-a poruncit apoi lui Ieremia să scrie scrisori către căpetenii, bătrâni, preoți, profeți și către toți cei care fuseseră luați în Babilon ca robi, să nu se lase înșelați să creadă în apropiata lor eliberare, ci să se supună de bunăvoie celor care i-au luat prizonieri, să-și continue ocupațiile, să-și clădească case în mod pașnic în mijlocul cuceritorilor lor. Domnul le-a poruncit să nu îngăduie ca profeții sau ghicitorii lor să-i înșele cu așteptări false; dar El i-a asigurat prin cuvintele lui Ieremia că, după șaptezeci de ani de robie, vor fi eliberați și se vor întoarce la Ierusalim. El le va asculta rugăciunile și le va acorda favoarea Sa, când se vor întoarce la El din toată inima. “Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul, și voi aduce înapoi pe prinșii voștri de război; vă voi strânge din toate neamurile și din toate popoarele în care v-am izgonit, zice Domnul, și vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie.”
-173-
Cu ce afectuoasă compasiune i-a informat Dumnezeu pe copiii Săi robi cu privire la planurile Lui pentru Israel! El știa ce suferință și dezastru aveau să experimenteze dacă erau lăsați să creadă că vor fi grabnic eliberați din robie și aduși înapoi la Ierusalim, după prezicerea profeților falși. El știa că această credința avea să le îngreuieze situația. Orice demonstrație de răzvrătire din partea lor ar trezi vigilența și asprimea împăratului și, drept urmare, libertatea lor ar fi restrânsă. El dorea ca ei să se supună liniștiți față de soarta lor și să facă astfel ca robia să le fie cât mai plăcută cu putință.
Mai erau încă alți doi profeți falși, Ahab și Zedechia, care au profetizat minciuni în Numele Domnului. Bărbații aceștia mărturiseau că sunt învățători sfinți; dar viața lor era stricată și erau robi ai plăcerilor păcatului. Profetul lui Dumnezeu a condamnat calea cea rea a acestor oameni și i-a avertizat de primejdia în care se aflau; dar, în loc să se pocăiască și să se schimbe, ei s-au mâniat pe profetul care le-a mustrat păcatele și au căutat să-i zădărnicească lucrarea, provocând poporul să nu creadă în cuvintele lui și acționând contrar sfatului lui Dumnezeu în chestiunea supunerii lor față de împăratul Babilonului. Domnul a mărturisit prin Ieremia că acești falși profeți vor fi predați în mâinile împăratului Babilonului și uciși înaintea ochilor lui, și la timpul potrivit, această prezicere a fost împlinită.
S-au ridicat profeți falși să semene confuzie în popor, întorcându-i de pe calea ascultării de poruncile divine, date prin Ieremia, însă judecățile lui Dumnezeu au fost pronunțate împotriva lor ca urmare a păcatului lor cel grav de a se fi răsculat împotriva Lui.
Tocmai astfel de oameni se ridică în aceste zile și dau naștere la confuzie și răzvrătire în poporul care mărturisește că ascultă de Legea lui Dumnezeu. Dar tot atât de sigur cum judecata divină s-a abătut asupra profeților falși, în același fel își vor primi și acești lucrători răi deplina măsură a pedepsei lor; pentru că Domnul nu S-a schimbat. Cei care profetizează minciuni îi încurajează pe oameni să privească păcatul ca pe o problemă măruntă. Când se dau pe față rezultatele teribile ale păcatelor lor, ei caută, dacă este posibil, să facă răspunzător de dificultățile lor pe cel care i-a avertizat în mod fidel, întocmai cum l-au învinuit și iudeii pe Ieremia pentru soarta lor cea rea.
-174-
Cei care urmăresc o cale de răzvrătire împotriva Domnului pot găsi totdeauna profeți falși care vor judeca faptele lor și îi vor lăuda spre pierzarea lor. Cuvintele mincinoase fac adesea mulți prieteni, ca în cazul lui Ahab și Zedechia. Acești profeți falși, în pretinsul lor zel pentru Dumnezeu, au găsit mai mulți credincioși și urmași decât profetul cel adevărat, care a rostit solia cea simplă a Domnului.
O lecție de la recabiți
Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să-i aducă pe recabiți în Casa Domnului, în una dintre camere, să pună vin înaintea lor și să-i invite să bea. Ieremia a făcut așa cum i-a poruncit Domnul. “Dar ei au răspuns: ‘Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: Să nu beți niciodată vin, nici voi, nici fiii voștri.’”
“Atunci Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel: ‘Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Du-te și spune oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului: Nu voiți să luați învățătură ca să ascultați de cuvintele Mele? zice Domnul. Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, care a poruncit fiilor săi să nu bea vin, sunt păzite; căci ei nu beau vin până în ziua de azi, și ascultă de porunca tatălui lor’.”
Aici, Dumnezeu pune față-n față ascultarea recabiților cu neascultarea și răzvrătirea poporului Său, care nu vrea să primească cuvintele Lui de mustrare și avertizare. Recabiții au ascultat de porunca tatălui lor și au refuzat să fie ademeniți să calce cerințele sale. Dar Israel a refuzat să asculte de Domnul. El spune: “Eu v-am vorbit și devreme, și târziu, și nu M-ați ascultat! V-am trimis pe toți slujitorii Mei proorocii, i-am trimis întruna la voi, să vă spună: ‘Întoarceți-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptați-vă faptele, nu mergeți după alți dumnezei ca să le slujiți și veți rămâne în țara, pe care v-am dat-o vouă și părinților voștri! Dar voi n-ați luat aminte și nu M-ați ascultat. Da, fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor, însă poporul acesta nu M-ascultă!’ De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi aduce peste Iuda și peste toți locuitorii Ierusalimului toate nenorocirile pe care le-am vestit cu privire la ei, pentru că le-am vorbit și nu M-au ascultat, pentru că i-am chemat și n-au răspuns!’
-175-
Și Ieremia a zis casei Recabiților: ‘Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: pentru că ați ascultat de poruncile tatălui vostru Ionadab, pentru că ați păzit toate orânduirile lui și ați făcut tot ce v-a poruncit el; pentru aceasta, așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de urmași care să stea înaintea Mea!’”
Recabiții au fost lăudați pentru că au fost dispuși să asculte, în timp ce poporul lui Dumnezeu a refuzat să fie mustrat de profeții lui. Pentru că El le-a vorbit, dar ei n-au ascultat, pentru că El i-a chemat, dar ei nu au răspuns, de aceea a pronunțat Dumnezeu judecata împotriva lor. Ieremia a repetat cuvintele de laudă din partea Domnului pentru recabiții cei credincioși și a pronunțat binecuvântări asupra lor în Numele Lui. În felul acesta a învățat Dumnezeu pe poporul Său că credincioșia și ascultarea de poruncile Lui se vor reflecta înapoi asupra lor în binecuvântări, după cum au fost binecuvântați recabiții pentru ascultarea lor de porunca tatălui lor.
Dacă directivele unui tată bun și înțelept, care a luat măsurile cele mai bune și efective spre a-și apăra urmașii de relele necumpătării, trebuia să fie ascultate atât de strict, autoritatea lui Dumnezeu trebuie respectată cu atât mai mult cu cât El este mai sfânt decât omul. El este Creatorul și căpetenia noastră, nemărginit în putere și teribil în judecată. În îndurarea Lui, El folosește diferite mijloace spre a-i ajuta pe oameni să vadă și să se pocăiască de păcatele lor. Dacă ei vor continua să disprețuiască mustrările pe care li le trimite El și acționează contrar voinței Sale declarate, trebuie să urmeze nimicirea; pentru că poporul lui Dumnezeu este menținut în prosperitate numai prin îndurarea Lui, prin purtarea de grijă a trimișilor Lui cerești. El nu va susține și nu va păzi un popor care nu ia seamă la sfatul Lui și disprețuiește mustrările Lui.
-176-
Avertizările lui Dumnezeu respinse
Ieremia a fost deja lipsit de libertate pentru că voia să asculte de Dumnezeu și să prezinte împăratului și celorlalți care ocupau poziții de răspundere în Israel cuvintele de avertizare pe care le-a primit din gura lui Dumnezeu. Israeliții nu voiau să accepte aceste mustrări, nici să îngăduie să fie pusă la îndoială calea lor. Ei au manifestat o mare mânie și dispreț față de cuvintele de mustrare și judecățile care au fost prezise că vor veni asupra lor, dacă ei continuau să se răzvrătească împotriva Domnului. Cu toate că Israel n-a vrut să asculte de cuvântul sfatului divin, aceasta n-a făcut ca acel cuvânt să aibă mai puțin efect și nici Dumnezeu n-a încetat să-i mustre și să-i amenințe cu nemulțumirea și judecățile Sale pe cei care au refuzat să asculte de cerințele Lui.
Domnul l-a îndrumat pe Ieremia, spunând: “Ia un sul de carte și scrie în ea toate cuvintele pe care ți le-am spus cu privire la Israel și cu privire la Iuda, și cu privire la toate neamurile, din ziua când ți-am vorbit, de pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi! Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul.”
Aici se arată neplăcerea Domnului de a renunța la poporul Său care păcătuia. Și ca nu cumva Israel să neglijeze atât de mult mustrările și avertismentele Sale, încât să le piardă din amintirea lor, El Își amână judecățile asupra lor și le prezintă o repetare deplină a neascultării și a păcatelor lor agravate din zilele lui Iosia până pe vremea lor și a judecăților pe care le-a pronunțat El ca urmare a nelegiuirilor lor. În felul acesta, ei au o altă ocazie să-și vadă nelegiuirea și să se pocăiască. În aceasta vedem că Dumnezeu n-are plăcere să facă pe poporul Său să sufere, ci, cu o purtare de grijă care întrece pe cea a unui tată milos față de copilul său capricios, El insistă pe lângă poporul Său rătăcitor să se întoarcă la legământul lor.
-177-
Profetul Ieremia, ascultător de poruncile lui Dumnezeu, i-a dictat lui Baruc, scribul lui, cuvintele date lui de Domnul, pe care le-a scris pe un sul. (Vezi Ieremia 36, 4.) Solia aceasta era o mustrare a multor păcate ale lui Israel și o avertizare despre consecințele care aveau să urmeze dacă mergeau în continuare pe calea lor cea rea. Era un apel serios ca ei să renunțe la păcatele lor. După ce a fost scris, Ieremia, care era un prizonier, a trimis pe scribul său să citească sulul tuturor oamenilor adunați “în Casa Domnului, în ziua postului”. Profetul a zis: “Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului și se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mare este mânia și urgia, cu care a amenințat Domnul pe poporul acesta.”
Scribul a ascultat de profet, și sulul a fost citit înaintea întregului popor al lui Iuda. Dar aceasta n-a fost totul; el a fost invitat să-l citească înaintea căpeteniilor. Ei au ascultat cu mare interes și pe fețele lor era întipărită groaza când l-au întrebat pe Baruc cu privire la scrierea cea misterioasă. Ei au făgăduit să spună împăratului tot ce-au auzit în legătură cu el și poporul lui, dar l-au sfătuit pe scrib să se ascundă, întrucât se temeau că împăratul avea să respingă mărturia pe care i-o dăduse Dumnezeu lui Ieremia și va căuta să-l omoare nu numai pe profet, ci și pe scribul lui.
Când căpeteniile i-au spus ceea ce citise Baruc, împăratul a poruncit de îndată să fie adus sulul și să fie citit. Dar, în loc să ia seama la avertismente și să tremure în fața primejdiei care atârna asupra lui și a poporului lui, într-o furie nebună, l-a aruncat în foc, cu toate că unii dintre cei care se bucurau de mare încredere în fața lui l-au rugat să nu-l ardă. Apoi, mânia acestui monarh păcătos s-a ridicat împotriva lui Ieremia și a scribului său și de îndată a trimis să pună mâna pe ei, “dar Domnul i-a ascuns”. După ce împăratul a ars sulul sacru, a venit la Ieremia cuvântul Domnului, spunând: “Ia din nou o altă carte, și scrie în ea toate cuvintele care erau în cea dintâi carte, pe care a ars-o Ioachim, împăratul lui Iuda. Și despre Ioachim, împăratul lui Iuda, spune: ‘Așa vorbește Domnul: Tu ai ars cartea aceasta zicând: Pentru ce ai scris în ea cuvintele acestea: Împăratul Babilonului va veni, va nimici țara aceasta, și va nimici din ea oamenii și dobitoacele?’”
-178-
Un Dumnezeu îndurător și milostiv a avertizat pe popor pentru binele lor. “Poate că”, a spus compătimitor Creatorul, “dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul.” Dumnezeu are milă de orbirea și stricăciunea omului; El trimite lumină pentru priceperea lor întunecată în mustrări și amenințări, care sunt intenționate să înalțe la maximum simțământul ignoranței lor și să deplângă greșelile lor. El vrea să facă pe cei mulțumiți de ei înșiși să se simtă nesatisfăcuți cu realizările lor și să caute binecuvântări mai mari printr-o mai strânsă legătură cu cerul.
Planul lui Dumnezeu nu este de a trimite soli care să placă și să măgulească pe păcătoși; El nu rostește solii de pace pentru a-i legăna pe cei nesfințiți în siguranță firească. Ci El pune poveri grele pe conștiința păcătosului și străpunge sufletul lui cu sulița ascuțită a convingerii. Îngerii slujitori îi prezintă înfricoșătoarele judecăți ale lui Dumnezeu, spre a adânci simțământul marii lui nevoi inspirând strigătul chinuitor: “Ce să fac ca să fiu mântuit?” Același braț care umilește până în țărână, mustră păcatul care face de rușine mândria și ambiția, ridică pe cel care se pocăiește, pe cel năpăstuit și întreabă cu cea mai adâncă simpatie: “Ce vrei să-ți fac?”
Când omul a păcătuit împotriva unui Dumnezeu sfânt și îndurător, el nu poate urma o cale mai nobilă decât să se pocăiască sincer și să-și mărturisească păcatele cu lacrimi și amărăciune de suflet. Aceasta cere Dumnezeu de la el; El nu va accepta nimic mai puțin decât o inimă zdrobită și un duh mâhnit. Dar împăratul și căpeteniile lui, în aroganța și mândria lor, au refuzat invitația lui Dumnezeu de a se întoarce; ei nu voiau să țină seamă de această avertizare și să se pocăiască. Această ocazie binevoitoare a fost ultima lor ocazie. Dumnezeu a declarat că, dacă ei refuză să asculte de glasul Lui, le va aplica o pedeapsă înfricoșătoare. Ei au refuzat să asculte, iar El și-a rostit judecata asupra lui Israel; El a pedepsit cu o mânie specială pe bărbatul care s-a ridicat cu îngâmfare împotriva Celui Atotputernic.
Va continua.