Continuare.
Tu ai nutrit resentimente față de soțul tău și față de alții care ți-au făcut rău, dar n-ai reușit să vezi unde ai greșit, înrăutățind astfel lucrurile prin purtarea ta rea. Spiritul tău a fost amarnic față de cei care te-au nedreptățit, și simțămintele tale și-au găsit descărcare în mustrări și critici. Acest lucru avea să-ți ușureze pe moment inima ta împovărată, dar a lăsat o cicatrice de durată asupra sufletului tău. Limba este un mădular mic, dar tu ai cultivat folosirea nepotrivită a ei până ce a devenit un foc mistuitor.
Toate lucrurile acestea au tins să oprească înaintarea ta spirituală. Dar Dumnezeu înțelege cât de greu îți este să fii răbdătoare și iertătoare și știe cum să-I fie milă și cum să ajute. El îți cere să-ți reformezi viața, să-ți corectezi defectele. El dorește ca spiritul tău ferm și nesupus să fie stăpânit de harul Lui. Tu trebuie să cauți ajutorul lui Dumnezeu, pentru că ai nevoie de pace și liniște în loc de furtună și controversă. Religia lui Hristos îți poruncește să acționezi mai puțin din impuls și mai mult din rațiune sfințită și judecată calmă.
Tu îngădui mediului tău să te afecteze prea mult. Lasă ca vegherea și rugăciunea să fie apărarea ta. Atunci, îngerii lui Dumnezeu vor fi în jurul tău să reverse lumină clară și prețioasă asupra minții tale și să te sprijine cu puterea lor cerească. Influența ta asupra copiilor tăi și purtarea ta față de ei să fie în așa fel, încât să-i atragă pe acești vizitatori sfinți spre locuința ta și ei să te ajute în eforturile tale de a face ca familia și căminul tău să fie așa cum dorește Dumnezeu. Când încerci să te lupți independentă după felul tău, îngerii cerești sunt respinși și se retrag din fața ta cu mâhnire, lăsându-te să lupți singură.
-140-
Copiii tăi au pecetea caracterului pe care li l-au format părinții lor. Cât de atent ar trebui să fie atunci tratamentul tău pentru ei! Cu câtă afecțiune ar trebui să-i mustri și să le corectezi defectele! Tu ești prea aspră și exigentă și adesea ai avut de-a face cu ei când erai iritată și mânioasă. Aceasta aproape că a ros legătura de aur a iubirii care leagă inimile lor de a ta. Tu trebuie să întipărești mereu asupra copiilor tăi faptul că îi iubești, că lucrezi pentru interesul lor, că-ți este scumpă fericirea lor și că ai de gând să faci numai ce este spre binele lor.
Tu trebuie să le satisfaci micile lor dorințe oricând poți face acest lucru în mod rezonabil. Actuala voastră locuință oferă puțină varietate sau distracție pentru mintea lor tânără și neastâmpărată, și în fiecare an dificultatea crește. În temere de Dumnezeu, prima ta preocupare să fie copiii tăi. Ca mamă creștină, obligațiile tale față de ei nu sunt nici ușoare, nici mici; și pentru a le împlini cum se cuvine, trebuie să renunți la unele dintre celelalte sarcini ale tale și să-ți consacri timpul și energiile acestei lucrări. Căminul trebuie să fie pentru copiii tăi cel mai dorit și mai fericit loc din lume, iar prezența mamei să fie cea mai mare atracție.
Puterea lui Satana asupra tineretului din acest veac este înfricoșătoare. Dacă mintea lor nu este hotărât echilibrată de principiile religioase, morala lor va deveni stricată prin copiii depravați cu care vin în contact. Tu crezi că înțelegi aceste lucruri, dar nu reușești să pricepi întru totul puterea seducătoare a celui rău asupra minții tinerilor. Cea mai mare primejdie pentru ei este lipsa unei corecte educații și instruiri. Părinții îngăduitori nu își învață copiii lepădarea de sine. Chiar hrana pe care o pun înaintea copiilor lor este de așa natură încât irită membranele sensibile ale stomacului. Această excitare este comunicată creierului prin nervi și rezultatul este că pasiunile senzuale sunt trezite și stăpânesc puterile morale. În felul acesta, rațiunea este adusă să slujească facultăților inferioare ale minții. Tot ce este introdus în stomac și transformat în sânge devine o parte a ființei. Copiilor n-ar trebui să li se îngăduie să mănânce hrană proastă, precum porc, cârnați, condimente, checuri bogate și prăjituri; pentru că făcând așa, sângele lor devine agitat, sistemul nervos nespus de excitat și morala este în pericol de a fi afectată. Este imposibil pentru cineva să fie necumpătat în ce privește dieta și totuși să-și păstreze o mare măsură de răbdare. Tatăl nostru cel ceresc a trimis lumina reformei sănătății spre a ne păzi de relele care rezultă dintr-un apetit degradat, pentru ca cei care iubesc curăția și sfințirea să poată folosi cu discernământ lucrurile cele bune pe care le-a procurat El pentru ei și, prin exercitarea cumpătării în viața lor zilnică, să poată fi sfințiți prin adevăr.
-141-
Tu nu ești consecventă în tratarea copiilor tăi. Uneori le faci pe plac spre paguba lor, în timp ce alteori le refuzi satisfacții nevinovate, care i-ar face foarte fericiți. Le întorci spatele cu nerăbdare și tratezi cu dispreț cererile lor simple, uitând că ei se pot bucura de plăceri care ție ți se par ridicole și copilărești. Tu nu te pleci din demnitatea vârstei și poziției tale să înțelegi și să te îngrijești de dorințele copiilor tăi. În această privință, tu nu Îl imiți pe Hristos. El S-a identificat pe Sine cu cei umili, nevoiași și suferinzi. El i-a luat în brațele Sale pe copilași și a coborât la nivelul tinerilor. Marea iubire a inimii Lui a putut cuprinde necazurile și nevoile lor și S-a bucurat de fericirea lor. Spiritul Lui obosit de forfota și învălmășeala orașului aglomerat, extenuat de asocierea cu oameni vicleni și ipocriți, a găsit odihnă și pace în societatea copiilor nevinovați. Prezența Lui nu i-a refuzat niciodată. Maiestatea cerului a binevoit să răspundă întrebărilor lor și a simplificat importantele Lui învățături, spre a veni în întâmpinarea înțelegerii lor copilărești. El a sădit în tânăra lor minte în dezvoltare semințele adevărului, care aveau să răsară și să producă o recoltă bogată în anii de mai târziu.
-142-
În acești copii care au fost aduși la El ca să-i poată binecuvânta, El a văzut bărbați și femei care aveau să fie moștenitori ai harului Său și supuși ai Împărăției Lui, dintre care unii aveau să devină martiri de dragul Numelui Său. Unii dintre ucenicii necompătimitori au poruncit să fie îndepărtați copiii, ca să nu supere pe Domnul; dar când ei erau îndepărtați, cuprinși de tristețe, Hristos i-a mustrat pe urmașii Lui, spunând: “Lăsați copilașii să vină la Mine, și nu-i opriți; căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei.”
El știa că acești copii aveau să asculte de sfatul Lui și să-L accepte ca Răscumpărător, în timp ce acei care erau înțelepți în felul lumii și împietriți cu inima nu prea aveau să-L urmeze și să găsească un loc în Împărăția lui Dumnezeu. Acești micuți, prin venirea la Hristos și primirea sfatului și a binecuvântării Lui, au întipărit chipul și cuvintele Lui amabile în mintea lor maleabilă, spre a nu mai fi șterse niciodată. Din această faptă a lui Hristos noi trebuie să învățăm o lecție, anume că inimile celor tineri sunt cele mai receptive față de învățăturile creștinismului, ușor de influențat spre evlavie și virtute și puternice spre a reține impresiile primite. Dar acești tineri delicați trebuie să fie apropiați cu amabilitate și învățați cu iubire și răbdare.
Sora mea, leagă pe copiii tăi de inima ta prin afecțiune. Dă-le atenție și poartă-le de grijă în toate privințele. Procură-le îmbrăcăminte care să le vină bine, ca să nu fie înjosiți prin înfățișarea lor, pentru că aceasta ar fi jignitor pentru respectul lor de sine. Tu ai văzut că lumea este devotată modei și îmbrăcămintei, neglijând ca mintea și morala să împodobească persoana; dar, evitând acest rău, tu te apropii de extrema opusă și nu dai atenție suficientă îmbrăcămintei tale și a copiilor tăi. Este întotdeauna drept să fii curat și îmbrăcat potrivit, într-un fel care să stea bine pentru vârsta și poziția ta în viață.
Ordinea și curățenia sunt legea cerului; și pentru a veni în armonie cu aranjamentul divin, este datoria noastră să fim curați și agreați. Ideile tale asupra acestui subiect sunt denaturate. În timp ce condamni extravaganța și vanitatea lumii, cazi în greșeala de a întinde de economie până la zgârcenie. Tu îți refuzi ceea ce este numai drept și potrivit să ai, pentru care Dumnezeu te-a înzestrat cu mijloace spre a le procura. Nu te îmbraci cum se cuvine nici tu, nici copiii tăi. Înfățișarea noastră exterioară nu trebuie să-L dezonoreze pe Cel pe care mărturisim că-L urmăm, ci trebuie să reflecte onoare pentru cauza Lui.
-143-
Apostolul spune: “Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe, să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții.” Banii tăi îți sunt dați să-i folosești unde este nevoie, nu să-i păstrezi cu grijă pentru nimicirea din conflagrația cea mare. Ție ți se poruncește să te bucuri de darurile Domnului și să le folosești pentru confortul tău, pentru scopuri de caritate și de fapte bune, spre înaintarea cauzei Lui, prin aceasta strângându-ți o comoară în cer.
Multe suferințe s-au abătut asupra ta, în înțelepciunea lui Dumnezeu spre a te aduce mai aproape de tronul harului. El domolește și supune pe copiii Săi prin dureri și necazuri. Lumea aceasta este atelierul lui Dumnezeu, unde ne șlefuiește pentru curțile cerești. El folosește cuțitul de rindea peste inimile noastre tremurânde, până ce asperitățile și neregularitățile sunt îndepărtate și noi suntem potriviți pentru propriile noastre locuri din clădirea cerească. Prin suferință și necaz, creștinul devine curățit și întărit și își formează un caracter după modelul dat de Hristos. Influența unei adevărate vieți evlavioase nu poate fi măsurată. Ea se întinde dincolo de cercul imediat al familiei și prietenilor, revărsând o lumină care câștigă suflete pentru Isus.
-144-
Mărturii pentru comunitate — Numărul 27
Ascultare de bunăvoie
Avraam era în vârstă când a primit înspăimântătoarea poruncă de la Dumnezeu să-l sacrifice pe fiul său Isaac ca ardere de tot. Avraam era considerat un om bătrân chiar și în generația lui. Ardoarea tinereții lui dispăruse. Pentru el nu mai era ușor să îndure greutăți și să înfrunte primejdii. În vigoarea tinereții, omul poate înfrunta furtuna cu o conștiință mândră a puterii și să se ridice deasupra descurajărilor care ar putea face ca inima lui să cedeze în viața de mai târziu, când pașii lui sunt șovăitori spre mormânt.
Dar, în providența Sa, Dumnezeu a rezervat ultima și cea mai puternică încercare pentru Avraam până ce povara anilor a apăsat greu asupra lui și el dorea mult după odihnă din cauza neliniștii și a muncii. Domnul i-a vorbit, spunându-i: “Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care îl iubești; pe Isaac și adu-l ardere de tot.” Inima bătrânului om s-a oprit de oroare. Pierderea unui astfel de fiu prin boală ar fi fost cea mai sfâșietoare pentru iubitorul tată, ea i-ar fi plecat cu durere capul lui albit; dar acum, lui i se poruncește să verse prețiosul sânge al acelui fiu cu propria lui mână. Aceasta i se părea o imposibilitate înfricoșătoare.
Totuși, Dumnezeu a vorbit și cuvântul Lui trebuie ascultat. Avraam era încărcat de ani, dar aceasta nu l-a scutit de datorie. El a luat toiagul credinței și, în spaimă mută, l-a luat de mână pe fiul lui, frumos, în sănătatea rumenă a tinereții și a plecat să asculte de cuvântul lui Dumnezeu. Marele patriarh bătrân era om; pasiunile și afecțiunile lui erau ca ale noastre și el și-a iubit fiul care era mângâierea bătrâneții lui și căruia îi fusese dată făgăduința Domnului.
-145-
Dar Avraam nu s-a oprit să întrebe cum va fi împlinită făgăduința lui Dumnezeu, dacă Isaac avea să fie ucis. El n-a stat să discute cu inima lui care-l durea, ci a adus la îndeplinire porunca divină la literă, până când, tocmai când cuțitul era să fie înfipt în trupul tremurător al copilului, a venit cuvântul: “Să nu pui mâna pe băiat, căci știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”
Această mare faptă a credinței este scrisă pe paginile istoriei sacre spre a străluci asupra lumii ca un exemplu ilustru pentru timpul sfârșitului. Avraam n-a invocat drept scuză vârsta lui înaintată, ca să fie scutit de ascultarea de Dumnezeu. El n-a spus: “Părul meu este cărunt, vigoarea mea bărbătească a dispărut; cine va mângâia viața mea în declin, dacă Isaac nu mai este? Cum poate un tată bătrân să verse sângele singurului său fiu?” Nu; Dumnezeu a spus, și omul trebuie să asculte fără să întrebe, fără să murmure sau să șovăiască pe cale.
Noi avem nevoie de credința lui Avraam în comunitățile noastre de astăzi, spre a risipi întunericul care se adună în jurul lor, care împiedică lumina soarelui iubirii lui Dumnezeu și întârzie creșterea spirituală. Vârsta nu ne va scuti niciodată să ascultăm de Dumnezeu. Credința noastră să fie bogată în fapte bune, deoarece credința fără fapte este moartă. Fiecare datorie împlinită, fiecare sacrificiu făcut în Numele lui Isus aduce o extrem de mare răsplătire. Tocmai în actul datoriei, Dumnezeu vorbește și dă binecuvântarea Sa. Dar El cere de la noi o totală predare a capacităților. Mintea, inima, ființa întreagă trebuie predate Lui, altfel nu vom ajunge să devenim creștini adevărați.
Dumnezeu n-a reținut de la om nimic din ce îi poate asigura bogățiile veșnice. El a îmbrăcat pământul în frumusețe și l-a dat în folosința și confortul lui pentru timpul vieții lui vremelnice. El L-a dat pe Fiul Său să moară pentru o lume care a căzut prin păcat și nesăbuință. O iubire inegalabilă, o jertfă atât de fără margini cere din partea noastră cea mai strictă ascultare, cea mai sfântă iubire, o credință nemărginită. Totuși, toate virtuțile acestea exercitate la maximum nu pot egala niciodată jertfa cea mare care a fost adusă pentru noi.
-146-
Dumnezeu cere o promptă și indiscutabilă ascultare de Legea Lui; dar oamenii sunt adormiți sau paralizați prin înșelăciunile lui Satana, care sugerează scuze și subterfugii și biruiește scrupulele lor, spunând cum i-a zis Evei în grădină: “Hotărât că nu veți muri.” Neascultarea nu numai că împietrește inima și conștiința celui vinovat, ci tinde să corupă credința altora. Ceea ce la început li se părea foarte rău, treptat, această înfățișare se pierde datorită obișnuinței, până ce, în cele din urmă, ei se întreabă dacă este într-adevăr păcat și, fără să-și dea seama, cad în aceeași greșeală.
Prin Samuel, Dumnezeu i-a poruncit lui Saul să meargă să-i bată pe amaleciți și să nimicească cu desăvârșire toate posesiunile lor. Dar Saul a ascultat de poruncă numai parțial; el a nimicit vitele cele slabe, dar a păstrat pe cele mai bune și a cruțat pe regele cel păcătos. În ziua următoare, el l-a întâlnit pe profetul Samuel cu o măgulitoare felicitare de sine: “Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului.” Dar profetul a răspuns imediat: “Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, și mugetul acesta de boi pe care-l aud?”
Saul a fost încurcat și a căutat să scape de răspundere, spunând: “Le-au adus de la Amaleciți, pentru că poporul a cruțat oile cele mai bune și boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău, iar pe celelalte, le-am nimicit cu desăvârșire.” Atunci, Samuel l-a mustrat pe rege, amintindu-i de porunca lămurită a lui Dumnezeu, care-l trimitea să nimicească tot ce îi aparținea lui Amalec. El i-a arătat abaterea lui și a declarat că n-a ascultat de Domnul. Dar Saul a refuzat să recunoască faptul că a făcut rău; din nou și-a scuzat păcatul, invocând că a păstrat animalele cele mai bune spre a le aduce ca jertfă Domnului.
Samuel a fost mâhnit în inimă de persistența cu care regele a refuzat să vadă și să mărturisească păcatul. El a întrebat cu durere: “Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat.”
-147-
Noi nu trebuie să privim îndelung la datorie și să amânăm satisfacerea cerințelor ei. O astfel de amânare dă timp pentru îndoieli; necredința se furișează, judecata este pervertită, priceperea întunecată. În cele din urmă, mustrările Duhului lui Dumnezeu nu ajung la inima persoanei înșelate, care a ajuns atât de orbită, încât să creadă că nu este posibil ca ele să-i fie destinate lui sau să se aplice în cazul lui.
Timpul prețios de punere la probă trece și puțini înțeleg că el le este dat cu scopul de a se pregăti pentru veșnicie. Ceasurile de aur sunt risipite în scopuri lumești, în plăceri, în păcat în toată regula. Legea lui Dumnezeu este disprețuită și uitată, totuși fiecare poruncă a ei mai este încă obligatorie. Fiecare călcare a ei va aduce pedeapsa cuvenită. Iubirea de câștig lumesc duce la profanarea Sabatului, cu toate că cerințele acestei zile sfinte nu sunt abrogate sau micșorate. Porunca lui Dumnezeu asupra acestui subiect este clară și indiscutabilă; El ne-a interzis categoric să lucrăm în ziua a șaptea. A pus-o deoparte ca zi sfințită pentru El Însuși.
Multe sunt piedicile puse în calea celor care vor să umble în ascultare de poruncile lui Dumnezeu. Există influențe puternice și subtile care îi leagă de căile lumii, dar puterea Domnului poate rupe aceste lanțuri. El va îndepărta orice obstacol din fața picioarelor celor credincioși ai Lui sau le va da putere și curaj să învingă orice dificultate, dacă ei imploră serios ajutorul Lui. Toate piedicile vor dispărea în fața unei dorințe sincere și a unui efort stăruitor de a face voia lui Dumnezeu cu orice preț, chiar dacă este sacrificată viața însăși. Lumină din cer va lumina întunericul celor care, prin necaz și încurcătură merg înainte privind la Isus ca Autor și Desăvârșitor al credinței lor.
În timpurile din vechime, Dumnezeu le-a vorbit oamenilor prin gura profeților sau a apostolilor. În zilele acestea, El le vorbește prin mărturiile Duhului Său. N-a fost niciodată un timp când Dumnezeu să fi învățat pe poporul Său mai serios decât îi învață acum cu privire la voința Sa și calea pe care ar dori ca ei să meargă. Dar vor profita ei de învățăturile Lui? Vor primi ei mustrările Lui și vor lua aminte la avertizările Lui? Dumnezeu nu va accepta o ascultare parțială; El nu va aproba nici un compromis cu eul.
-148-
Cele douăsprezece iscoade
Domnul i-a poruncit lui Moise să trimită bărbați să cerceteze țara Canaanului, pe care El avea s-o dea copiilor lui Israel. Pentru acest scop, trebuia ales câte un delegat din fiecare seminție. Ei au plecat; și după patruzeci de zile s-au întors au venit înaintea lui Moise și Aaron și a întregii adunări a lui Israel și le-au arătat roadele țării. Cu toții au fost de acord că era o țară bună, și ei au prezentat ca dovadă roadele bogate pe care le-au adus. Un ciorchine de strugure a fost așa de mare, încât l-au cărat doi oameni între ei, pe un băț. Au adus, de asemenea, smochine și rodii, care acolo creșteau din abundență. După ce au vorbit despre fertilitatea țării, toți în afară de doi, au vorbit foarte descurajator despre posibilitatea de a o lua în stăpânire. Ei au spus că oamenii care locuiau în țară erau foarte puternici și cetățile erau împrejmuite cu ziduri mari și înalte; dar, mai mult decât toate acestea, au văzut acolo pe copiii uriașului Anac. Apoi au descris cum erau așezate popoarele în jurul Canaanului și și-au exprimat teama că ar fi imposibil pentru ei să ia vreodată țara în stăpânire.
După ce a ascultat acest raport, poporul și-a dezlănțuit dezamăgirea în reproșuri amare și jale. Israeliții n-au așteptat să reflecteze și să judece că Dumnezeu, care i-a adus până aici, cu siguranță le va da țara. Ei L-au lăsat pe Dumnezeu în afara problemei. Au acționat ca și când la luarea cetății Ierihon, poarta de intrare în țara Canaanului, aveau să depindă numai de puterea armelor. Dumnezeu a declarat că le va da țara și ei trebuia să fi crezut întru totul că El va împlini cuvântul Său. Dar inimile lor nesupuse nu erau în armonie cu planurile Lui. Ei n-au cugetat cât de minunat a lucrat Dumnezeu în favoarea lor, scoțându-i din robia egipteană, deschizând un drum pentru ei prin apele mării și nimicind oștirea lui faraon care-i urmărea. În necredința lor, ei au limitat lucrarea lui Dumnezeu și n-au avut încredere în brațul care i-a călăuzit în siguranță până aci. În cazul acesta, ei au repetat greșeala de mai înainte, murmurând împotriva lui Moise și Aaron. “Deci, acesta este sfârșitul tuturor speranțelor noastre”, au spus ei. “Aceasta este țara pentru care am făcut toată călătoria din Egipt, ca s-o stăpânim.” Au mustrat pe conducătorii lor pentru că au adus necaz asupra lui Israel și i-a învinuit din nou de înșelăciune și conducere pe un drum greșit.
Va continua.