Continuare.
Voi doriți să vedeți progresul cauzei lui Dumnezeu, dar faceți puțin efort personal în scopul acesta. Dacă voi, și alții care mărturisesc sfânta noastră credință, ați putea să vedeți adevărata voastră situație și să vă dați seama de răspunderea pe care o aveți față de Dumnezeu, ați deveni zeloși conlucrători cu Isus. “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, și cu toată puterea ta.” În această privință nu poate fi nici un interes împărțit, pentru că omul întreg cuprinde toată inima, cugetul și puterea.
Apostolul spune: “Voi nu sunteți ai voștri, căci ați fost cumpărați cu un preț.” Când sărmanul păcătos condamnat zăcea sub blestemul Legii Tatălui, Isus l-a iubit atât de mult, încât S-a dat pe Sine pentru călcătorul de Lege. Acesta a fost răscumpărat în virtutea sângelui Său. Noi nu putem aprecia valorosul preț de răscumpărare plătit pentru omul căzut. Pentru o astfel de iubire minunată ar trebui date în schimb cele mai bune și sfinte afecțiuni ale inimii. Darurile vremelnice de care te bucuri îți sunt doar împrumutate, spre a ajuta la înaintarea Împărăției lui Dumnezeu.
Eu vorbesc despre sistemul zecimii, totuși cât de sărăcăcios se arată el minții mele! Ce mică prețuire! Cât de zadarnică este strădania de a măsura cu reguli matematice timp, bani și iubire, în schimbul unei iubiri și al unui sacrificiu care nu pot fi măsurate și calculate! Zecimi pentru Hristos! O, ce recompensă sărăcăcioasă, nedemnă pentru ceea ce costă atât de mult! De pe crucea Golgotei, Hristos cheamă la o predare necondiționată. El i-a făgăduit tânărului învățător al legii că, dacă a vândut tot ce avea, a dat săracilor și a luat crucea Lui să-L urmeze, va avea o comoară în cer. Tot ce avem să fie consacrat lui Dumnezeu. Maiestatea cerului a venit în lume să moară ca jertfă pentru păcatele omului. Cât de rece și egoistă este inima umană, care întoarce spatele unei atât de neasemuite iubiri și se apucă de lucrurile iluzorii din această lume!
-120-
Când egoismul se străduiește să câștige biruință asupra voastră, aduceți-vă aminte de Unul care a părăsit slăvitele curți cerești și S-a dezbrăcat de hainele Lui regale de dragul vostru, devenind sărac, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă puteți îmbogăți. Vreți voi, dar, să disprețuiți această iubire mare și îndurare fără margini, refuzând să fiți deranjați și să vă lepădați de voi înșivă din iubire pentru El? Vreți să țineți la comorile acestei lumi și să neglijați să ajutați la înaintarea acestei mari lucrări a adevărului?
Copiilor lui Israel li s-a poruncit în vechime să aducă o jertfă pentru adunarea întreagă pentru curățire de întinăciunea ceremonială. Jertfa aceasta era o juncană roșie și reprezenta cea mai desăvârșită jertfă care să răscumpere din întinăciunea păcatului. Aceasta era o jertfă ocazională pentru curățirea tuturor celor care atingeau un mort din necesitate sau accidental. Toți cei care veneau în contact cu moartea în orice fel erau socotiți, ceremonial, necurați. Aceasta trebuia să imprime puternic în mintea evreilor faptul că moartea a venit ca urmare a păcatului și de aceea este un reprezentant al păcatului. Acea juncană, acel chivot, acel șarpe de aramă arată în mod impresionant spre acea jertfă mare — jertfa lui Hristos.
Juncana aceasta trebuia să fie roșie, care era un simbol al sângelui. Ea trebuia să fie fără pată sau cusur și care n-a fost pusă niciodată la jug. Aici, era simbolizat din nou Hristos. Fiul lui Dumnezeu a venit de bunăvoie să aducă la îndeplinire lucrarea de ispășire. Asupra Lui n-a fost un jug obligatoriu, pentru că El era independent și deasupra oricărei legi. Îngerii, ca mesageri inteligenți ai lui Dumnezeu, erau sub jugul obligației; nici un sacrificiu personal al lor nu putea să ispășească vinovăția omului căzut. Numai Hristos era liber față de cerințele Legii spre a lua asupra Sa răscumpărarea neamului omenesc căzut. El avea să-și dea viața și s-o ia din nou. “El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat, să fie deopotrivă cu Dumnezeu.”
-121-
Și totuși, această Ființă slăvită a iubit pe sărmanul păcătos și a luat asupra Sa chipul unui rob, ca să poată suferi și muri spre folosul omului. Isus putea să rămână la dreapta Tatălui Său, să poarte coroana și îmbrăcămintea Sa regală. Dar El a ales să schimbe toate bogățiile, onoarea și slava cerului pentru sărăcia omenirii și poziția de comandă înaltă pentru ororile din Ghetsemani, umilința și agonia de pe Golgota. El a devenit un om al durerii și obișnuit cu suferința, pentru ca prin botezul suferinței și al sângelui să poată curăți și răscumpăra o lume vinovată. “Iată-Mă că vin”, a fost consimțământul Lui bucuros, “să fac voia Ta, Dumnezeule.”
Juncana de jertfă era dusă afară din tabără și ucisă în modul cel mai impunător. Tot așa și Hristos a suferit în afara porților Ierusalimului, pentru că Golgota era în afara zidurilor cetății. Aceasta trebuie să arate că Hristos n-a murit numai pentru evrei, ci pentru omenirea întreagă. El vestește unei lumi căzute că a venit să fie Răscumpărătorul lor și îi cheamă să accepte mântuirea pe care le-o oferă El. Juncana, fiind ucisă în maniera cea mai solemnă, preotul, îmbrăcat în haine curate, albe, lua sângele în mâinile lui când acesta se scurgea din trupul victimei și-l stropea spre templu de șapte ori. “Și fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău și cu trupul spălat cu o apă curată.”
Trupul juncanei era ars până la cenușă, ceea ce însemna o jertfă cuprinzătoare și completă. Apoi cenușa era adunată de o persoană necontaminată de contactul cu trupul mort și pusă într-un vas care conținea apă dintr-o apă curgătoare. Această persoană curată lua apoi o crenguță de cedru, o pânză stacojie și un buchet de isop, pentru ca să stropească conținutul vasului spre cort și spre poporul adunat. Ceremonia aceasta era repetată de șapte ori spre a fi completă și era făcută ca o curățire de păcat.
-122-
Tot așa și Hristos, în dreptatea Sa fără pată, după ce și-a vărsat sângele Său cel prețios, a intrat în locul cel sfânt să curățe Sanctuarul. Și acolo este adus curentul roșu în slujirea de împăcare a lui Dumnezeu cu omul. Unii pot vedea în această ucidere a juncanei o ceremonie fără sens, dar ea a fost făcută la porunca lui Dumnezeu și are o semnificație adâncă, pe care nu a pierdut-o până în timpul de față.
Preotul folosea cedru și isop, pe care le muia în apa curată și stropea pe cel necurat. Aceasta simboliza sângele vărsat al lui Hristos spre a ne curăți de necurățiile morale. Repetarea stropirilor ilustrează perfecțiunea lucrării care trebuia adusă la îndeplinire pentru păcătosul care se pocăiește. Nu trebuie să fie curat numai sufletul lui, ci el trebuie să se străduiască să aibă consacrată lui Dumnezeu familia lui, planurile lui gospodărești, averea lui și tot ce-i aparține.
După ce a fost stropit cortul, deasupra ușii celor curățiți era scris: “Eu nu sunt al meu, Doamne, eu sunt al Tău”. Tot așa trebuie să fie cu cei care mărturisesc a fi curățiți prin sângele lui Hristos. Dumnezeu nu este mai puțin exigent astăzi decât a fost în vremurile vechi. În rugăciunea lui, psalmistul se referă la această ceremonie, când zice: “Curăță-mă cu isop și voi fi curat, spală-mă, și voi fi mai alb decât zăpadă. Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic! Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale, și sprijină-mă cu un duh de bunăvoință!”
Sângele lui Hristos este eficient, dar el trebuie să fie aplicat continuu. Dumnezeu nu dorește numai ca slujitorii Lui să folosească banii pe care i-a încredințat lor spre slava Sa, ci dorește să facă din ei o consacrare a lor pentru cauza Sa. Dacă voi, frații mei, ați devenit egoiști și ați reținut de la Domnul ceea ce trebuia să dați cu bucurie pentru serviciul Lui, atunci aveți nevoie de stropirea sângelui complet aplicat, consacrându-vă lui Dumnezeu, voi și toate averile voastre.
-123-
Mult stimații mei frați, voi nu aveți acea zeloasă și altruistă devoțiune față de lucrarea lui Dumnezeu pe care El o cere de la voi. Ați acordat atenție problemelor vremelnice. V-ați educat mintea pentru afaceri, ca astfel să beneficiați voi înșivă. Dar Dumnezeu vă cheamă să fiți într-o unire mai strânsă cu El, ca să vă poată modela și educa pentru lucrarea Sa. Vechiului Israel i-a fost făcută o declarație solemnă, că omul care va rămâne necurat și refuză să se curețe să fie nimicit din mijlocul adunării. Aceasta are o semnificație specială pentru noi. Dacă în vremurile vechi a fost necesar ca cel necurat să fie curățit prin stropirea sângelui, cu cât mai important este pentru cei ce trăiesc în pericolele zilelor de pe urmă și sunt expuși la ispitirile lui Satana, să aibă sângele lui Hristos aplicat zilnic inimilor lor. “Căci dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului celui viu!”
Amândoi trebuie să faceți mult mai mult decât ați făcut privind purtarea sarcinilor lucrării Domnului. Vă implor să vă treziți din letargie, să părăsiți inutila idolatrie a lucrurilor lumești și să fiți serioși în a vă procura un titlu pentru moștenirea voastră nemuritoare. Lucrați cât este ziuă. Nu puneți în pericol sufletele voastre prin pierderea ocaziilor actuale. Nu dați intereselor voastre veșnice o importanță secundară. Nu puneți lumea înaintea religiei și nu munciți zi de zi pentru dobândirea de bogății, în timp ce vă amenință pericolul falimentului veșnic. Fiecare zi vă aduce mai aproape de socoteala finală. Fiți gata să părăsiți definitiv talanții împrumutați împreună cu creșterea dobândită prin folosirea înțeleaptă a lor.
Nu vă puteți permite să sacrificați cerul sau să vă riscați siguranța. Nu lăsați ca înșelăciunea bogățiilor să vă facă să neglijați comoara nemuritoare. Satana este un vrăjmaș viclean și este mereu pe urmele voastre, străduindu-se să vă prindă în cursă și să pună la cale ruina voastră. Noi suntem în timp de așteptare; mijlocul să vă fie încins și lumina voastră să strălucească, pentru ca să puteți aștepta pe Domnul când Se întoarce de la nuntă, ca atunci când vine și bate, să-I puteți deschide de îndată.
-124-
Atenție, fraților, la prima întunecare a luminii voastre, la prima neglijență a rugăciunii, la primul simptom de ațipire spirituală! “Cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.” Exercitarea credinței și a iubirii îi face pe cei credincioși să strălucească asemenea unor lumini în lume. Noi facem numai o slabă pregătire pentru venirea Domnului dacă slujim lui Mamona, în timp ce mărturisim că Îi servim lui Dumnezeu. Când Se arată El, voi trebuie să prezentați talanții pe care i-ați îngropat în pământ, talanți pe care i-ați neglijat, abuzat și folosit greșit — o iubire împărțită.
Amândoi ați mărturisit că sunteți slujitorii lui Hristos. Cât de necesar este să ascultați de îndrumările Stăpânului vostru și să fiți credincioși față de îndatoririle voastre! “Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu.” Iubirea aceasta este fără egal și îi înrudește pe oameni cu Dumnezeu. De aceea așteaptă Tatăl ascultare de la copiii Săi; de aceea cere El o dreaptă dispunere a proprietății pe care El a pus-o în mâinile lor. Ea nu este a lor, ca s-o folosească pentru satisfacerea lor personală, ci este capitalul Domnului, pentru care ei sunt răspunzători față de El.
Copii ai Domnului, ce prețioasă este făgăduința! Ce deplină este ispășirea Mântuitorului pentru vina noastră! Răscumpărătorul, cu o iubire neschimbătoare, mai mijlocește încă cu sfântul Său sânge în favoarea celui păcătos. Mâinile rănite, coasta împunsă, picioarele străpunse mijlocesc elocvent pentru omul căzut, a cărui răscumpărare este cumpărată cu un astfel de preț nemărginit. O, ce bunăvoință neîntrecută! Nici timpul, nici evenimentele nu pot micșora eficiența jertfei de ispășire. Așa cum norul plăcut mirositor de tămâie se ridica acceptat fiind spre cer, și Aaron stropea sângele asupra capacului ispășirii vechiului Israel și curăța poporul de vină, tot așa și meritele Mielului ucis sunt astăzi acceptate de Dumnezeu ca un curățitor de pângărirea păcatului.
“Vegheați și rugați-vă ca să nu cădeți în ispită.” Voi aveți de dus lupte aspre. Trebuie să îmbrăcați toată armura neprihănirii și să vă dovediți tari și credincioși în slujba Răscumpărătorului vostru. Dumnezeu nu dorește leneși în ogorul Său, ci colaboratori împreună cu Hristos, santinele vigilente la posturile lor, bravi ostași ai crucii, gata să facă și să înfrunte toate lucrurile pentru cauza în care sunt înrolați. Ceea ce dă fericirea nu este bogăția sau intelectul, ci adevărata valoare morală și simțământul datoriei împlinite. Voi puteți avea răsplata biruitorului și să stați înaintea tronului lui Hristos, să-I cântați laude în ziua când Îi va aduna pe sfinții Săi; dar hainele voastre trebuie să fie curățite în sângele Mielului și iubirea trebuie să vă acopere ca un veșmânt și să fiți găsiți fără pată și fără cusur.
-125-
Ioan a spus: “După aceea m-am uitat, și iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini și strigau cu glas tare și ziceau: ‘Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!’ Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele, și le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, și-I slujesc zi și noapte în Templul Lui. Cel ce șade pe scaunul de domnie Își va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete, nu-i va mai dogorî nici soarele, nici vreo altă arșiță. Căci Mielul care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții și Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.”
Înălțare de sine
Iubite frate N.,
În ultima mea viziune mi s-a prezentat cazul tău. Mi-a fost arătat că în caracterul tău creștin sunt defecte care trebuie învinse înainte de a putea să desăvârșești sfințirea în temere de Domnul. Tu iubești adevărul, dar trebuie să fii sfințit prin el. Nu ești egoist, nici zgârcit cu ospitalitatea sau cu susținerea cauzei adevărului; dar în inima ta există un fel de egoism. Tu rămâi la propria ta părere și îți înalți judecata mai presus de a altora. Ești în primejdie să te înalți deasupra fraților tăi. Ești exigent și înclinat să aduci la îndeplinire ideile tale, independent de frații tăi, deoarece tu consideri că inteligența și experiența ta sunt superioare față de ale lor. În această privință, tu nu împlinești porunca apostolului: “Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși.” Tu ai concepțiile tale, scopurile tale și planurile tale și îți închipui că niciodată ele nu pot fi incorecte.
-126-
În gospodărie, te-ai implicat prea mult în probleme administrative. Când părerile sau planurile tale erau contracarate, în loc de a admite sau de a cădea de acord, făcând un compromis cu cei care ți s-au opus, considerând că și ei, ca și tine, aveau drept să judece independent, tu te-ai simțit jignit și rănit. N-ai putut răbda ca familia ta să pună la îndoială planurile tale sau să ofere sugestii care să se deosebească de părerile tale. Ca rezultat al acestor stări de lucruri, familia ta și-a supus dorințele voinței tale și au îngăduit ca tu să ai propria ta cale, pentru a păstra armonia în cămin. De aceea, familia ta a suferit mult și, cu răbdare, ți-a satisfăcut capriciile. Tu numești acest lucru o cuvenită respectare a autorității tale legitime; consideri aceasta ca o conducere sănătoasă și corectă din partea ta.
Ori de câte ori hotărârea ta de a îndeplini propria ta judecată cu orice risc i-a împins pe prietenii tăi în extrema opusă, simțind dispreț pentru spiritul tău arbitrar, tu ai simțit și ai lăsat să se înțeleagă că această opoziție era instigată de ispitirile vrăjmașului. Aceasta te-a făcut și mai stăruitor să aduci la îndeplinire propriile tale idei, fără să-ți pese de dorințele altora.
Vei avea necazuri dacă nu ești dispus să acorzi libertate de judecată și de opinie celor apropiați ție. Este bine să-ți aduci aminte că părerile și căile lor pot fi pentru ei tot atât de scumpe cât sunt ale tale pentru tine. Noi suntem foarte înclinați să pierdem din vedere acest fapt când îi criticăm pe alții pentru că nu sunt de acord cu noi. Stăpânești prea rigid pe membrii familiei tale. Ești foarte minuțios în a le da instrucțiune peste instrucțiune, poruncă peste poruncă; și dacă ei îndrăznesc să nu se înțeleagă cu tine, aceasta te face cu atât mai hotărât să acționezi după propria ta minte și să arăți că tu ești stăpân în casa ta și că nu trebuie să fii împiedicat.
-127-
Se pare că tu gândești că este de ajuns să spui că un lucru trebuie făcut în ordine spre a fi făcut exact în felul indicat de tine. În felul acesta arbitrar, adesea tu pui mintea și judecata ta între tine și familia ta și propriul lor bun simț despre ce este drept și potrivit în împrejurările date. Tu ai făcut o tristă greșeală zdrobind voința și judecata soției tale și cerându-i să se supună fără rezerve înțelepciunii tale superioare, altfel apărând neînțelegeri în cămin.
Nu trebuie să cauți să conduci acțiunile soției tale sau s-o tratezi ca pe o servitoare. Niciodată să nu te ridici mai presus de ea, scuzându-te: “Ea este fără experiență și inferioară mie.” Niciodată să nu cauți să-i subjugi irațional voința față de a ta. Am văzut multe familii naufragiate, în timp ce prin consultare și înțelegere totul putea să progreseze în mod armonios și bine.
Frate al meu îngâmfat, tu ieși din propria ta sferă de activitate ca să-ți exerciți autoritatea. Îți închipui că te pricepi cel mai bine să faci lucrul din bucătăria voastră. Ai propriile tale idei speciale despre cum trebuie să fie făcută toată lucrarea în departamentul muncii și aștepți ca toți să se adapteze ca o mășinărie la aceste idei și să respecte ordinea specială care-ți place ție.
Eforturile acestea de a-ți aduce prietenii în situația de a se supune cu umilință fiecărei dorințe și înclinații manifestate de voința ta sunt zadarnice și nefolositoare. Nu toate mințile sunt modelate la fel și este bine că este așa, pentru că, dacă ar fi exact la fel, atunci ar fi mai puțină armonie și adaptabilitate naturală a unuia față de altul, ca acum. Dar noi toți suntem prezentați ca fiind membrii trupului, uniți în Hristos. În acest trup sunt membri diferiți și un membru nu poate îndeplini exact aceeași slujbă ca altul. Ochii sunt făcuți ca să vadă, și în nici un caz ei nu pot îndeplini lucrarea urechilor, care este aceea a auzului; nici urechile nu pot lua locul gurii, nici gura nu poate îndeplini lucrarea nasului. Totuși, toate organele acestea sunt necesare pentru desăvârșirea întregului și lucrează în armonie unul cu altul. Mâinile au slujba lor, iar picioarele pe a lor. Unul nu spune celuilalt: “Tu ești inferior mie”; mâinile nu trebuie să spună picioarelor: “Noi n-avem nevoie de voi”; ci toate sunt unite cu trupul, să facă lucrarea lor specifică, și trebuie să fie respectate în același fel, deoarece ele contribuie la confortul și folosul perfect al întregului.
-128-
Noi nu putem să avem toți aceeași minte și să nutrim aceleași idei; dar unul trebuie să fie spre beneficiul și binecuvântarea celuilalt, ca acolo unde unul are lipsă, celălalt să poată împlini ceea ce se cere. Tu ai anumite deficiențe de caracter și înclinații naturale care fac să fie profitabil pentru tine să fii dus în legătură cu o minte constituită diferit, pentru a o echilibra cum trebuie pe a ta. În loc de a conduce în mod atât de exclusivist, ar trebui să te consulți cu soția ta și să ajungeți la decizii comune. Tu nu încurajezi efortul independent din partea familiei tale, iar dacă directivele tale specifice nu sunt aduse la îndeplinire în mod corect, prea adeseori găsești greșeli și vinovați.
Dacă soția ta și ceilalți membri ai familiei tale nu ar avea tact și îndemânare, ai mai avea scuze că vrei să conduci tu totul; dar, nefiind așa, procedeul tău este întru totul nejustificabil. După ce ai informat amabil cu privire la părerile tale, privind gătitul mâncării și conducerea problemelor de gospodărie, și ai sugerat care sunt dorințele tale în această privință, nu merge mai departe, ci lasă-i pe ei să folosească sugestiile tale așa cum cred. Probabil că vor fi mult mai plăcut influențați să-ți facă pe plac decât dacă recurgi la măsuri autoritare. Și chiar dacă ei nu se adaptează părerilor tale, nu domina, ca totul să se facă așa cum vrei tu. Tu trebuie să-ți amintești că independența naturală a altora trebuie să fie respectată. Dacă soția ta își face lucrarea în felul în care îi convine ei, tu n-ai nici un drept să te amesteci în treburile ei și s-o necăjești și s-o împovărezi cu multele tale sugestii și reflecții privind îndemânarea ei.
Va continua.