Continuare.
Lui J. și K. le lipsește compasiunea și dragostea pentru cei din afara familiilor lor. Se află în primejdia de a căuta să vadă defecte în alții, în timp ce rele mai mari, neștiute, există în ei. Dacă aceste suflete dragi vor să intre vreodată în Cer, atunci trebuie să moară față de eu și să obțină o experiență în facerea de bine. Au lecții de învățat în școala lui Hristos pentru a-și desăvârși caractere creștine și a fi una cu Hristos. Hristos a spus ucenicilor: “Dacă nu vă veți întoarce și nu veți deveni asemenea unor copilași, cu nici un chip nu veți intra în împărăția cerurilor.” Matei 18, 3. El le-a explicat ce a vrut să spună. El nu dorea ca ei să devină copii în ce privește capacitatea de a înțelege, ci în ce privește răutatea. Copilașii nu manifestă sentimente de superioritate și aristocratice. Ei sunt simpli și naturali în înfățișare. Hristos dorește ca urmașii Săi să cultive un comportament neafectat, pentru ca întreaga lor purtare să fie umilă și asemănătoare cu aceea a lui Hristos. El ne-a hotărât datoria de a trăi pentru binele altora. A venit din curțile Cerului în această lume pentru a arăta ce interes mare are pentru om; iar prețul infinit plătit pentru răscumpărarea omului arată că omul are o valoare atât de mare, încât Hristos a putut să-și jertfească bogățiile și onoarea din curțile împărătești pentru a-l ridica pe acesta din degradarea păcatului.
Dacă Maiestatea Cerului a putut face atât de mult pentru a-și arăta dragostea față de om, ce să nu fie dispuși să facă oamenii pentru a se ajuta unii pe alții să iasă din groapa întunericului și suferinței?! Hristos a spus: “Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit Eu;” nu cu o dragoste mai mare; căci “Nimeni nu are o iubire mai mare decât acela care își dă viața pentru prietenii săi.” Ioan 15, 13. Dragostea noastră este adesea egoistă; căci o îngrădim prin limite prestabilite. Când venim în unire și tovărășie apropiată cu Hristos, iubirea, compasiunea și faptele noastre de generozitate vor pătrunde mai adânc și se vor lărgi și întări prin exercițiu. Iubirea și interesul urmașilor lui Hristos ar trebui să fie tot atât de largi cât să cuprindă lumea. Cei care trăiesc numai pentru “mine și al meu” vor pierde Cerul. Dumnezeu vă cheamă ca familie să cultivați iubirea, să deveniți mai puțin sensibili în ce vă privește și mai sensibili la durerile și încercările altora. Acest spirit egoist pe care l-ați nutrit toată viața voastră este în mod corect reprezentat de către preotul și levitul care au trecut pe partea cealaltă pe lângă cel nenorocit. Ei au văzut că avea nevoie de ajutor, dar l-au evitat dinadins.
-530-
Fiecare din voi are nevoie să se trezească și să facă stânga-mprejur, pentru a nu mai merge pe urma lăsată de egoism. Folosiți-vă de timpul scurt de probă ce v-a fost dat, lucrând din toate puterile pentru a răscumpăra eșecurile din viața voastră de până acum. Dumnezeu v-a pus într-o lume a suferinței pentru a vă testa, ca să se vadă dacă veți fi găsiți vrednici de darul vieții veșnice. Pretutindeni în jurul vostru se află din cei ce au nenorociri, care au nevoie de cuvinte de compasiune, de iubire, de tandrețe și de rugăciunile noastre umile și pline de milă. Unii suferă sub mâna de fier a sărăciei, alții de boală și alții de întristări sfâșietoare, de disperare și mâhnire adâncă. Asemenea lui Iov, ar trebui să fiți ochi pentru cei orbi și picioare pentru cei ologi și să cercetați cauza celui necunoscut, și să faceți aceasta cu sârguință, având în vedere scopul de a le ușura nevoile și de a-i ajuta acolo unde au cel mai mult nevoie.
L. are nevoie să cultive dragostea pentru soția sa, dragoste care-și va găsi împlinire în cuvinte și fapte. Ar trebui să cultive o afecțiune plină de tandrețe. Soția lui are o fire sensibilă, fidelă și are nevoie să i se dea atenție. Fiecare cuvânt de tandrețe, fiecare cuvânt de apreciere și încurajare plină de afecțiune vor rămâne în amintirea ei și se vor reflecta prin binecuvântări asupra soțului său. Firea lui indiferentă trebuie să fie adusă în contact direct cu Hristos, pentru ca acea înțepenire și rezervă rece să poată fi potolită și înmuiată de către iubirea divină. Nu va fi slăbiciune sau o sacrificare a bărbăției și demnității faptul de a-i da soției sale dovezi de tandrețe și simpatie în cuvinte și fapte; și să nu se oprească aceasta la cercul familial, ci să se extindă la cei dinafara familiei. L. are de făcut o lucrare pentru el însuși pe care nimeni n-o poate face în locul său. El poate deveni tare în Domnul purtând poveri în cauza Sa. Afecțiunea și iubirea lui ar trebui concentrate asupra lui Hristos și a lucrurilor cerești și ar trebui să-și formeze un caracter pentru viața veșnică.
-531-
Scumpa K. are idei extrem de limitate despre ceea ce înseamnă să fii creștin. Ea s-a eliberat de poveri pe care le-a purtat Hristos pentru dânsa. Nu este dispusă să poarte crucea Sa și nu a folosit calitățile, talanții dați ei de către Dumnezeu pentru a obține cele mai bune rezultate. Ea nu a crescut în tărie morală și curaj și nici nu a simțit greutatea răspunderii individuale. Nu i-a plăcut să suporte ocara de dragul lui Hristos, având în minte făgăduința: “Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu Se odihnește peste voi.” “Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El.” 1 Petru 4, 14; 1 Petru 2, 1; 2 Timotei 2, 12. Stăpânul are pentru fiecare o lucrare. Nici unul nu poate fi leneș, nici unul nu poate fi nepăsător și egoist și să-și desăvârșească totuși un caracter creștin. Dânsul dorește ca întreaga ta familie să-și deschidă inimile la influența binefăcătoare a iubirii și harului Său, astfel încât compasiunea să poată să se reverse peste hotarele eului și ale pereților familiei, așa cum a făcut samariteanul față de bietul străin suferind, care a fost neglijat și lăsat să moară de către preot și levit. Mi-a fost arătat că sunt mulți care au nevoie de compasiunea și sfatul nostru; iar când ne gândim că nu putem trece prin această lume decât o dată, că nu ne putem întoarce nicicând să reparăm greșelile pe care le-am făcut, cât de important este să trecem prin ea cum ar trebui!
Ceva timp în urmă, mi-a fost arătat cazul lui J. Greșelile și nedreptățile ei au fost zugrăvite cu credincioșie înaintea ei; dar în ultima viziune care mi-a fost dată am văzut că relele încă existau, că era rece și lipsită de compasiune față de copiii soțului ei. Ea îi pedepsește și îi mustră nu numai pentru abateri grave, ci pentru chestiuni minore, ce ar trebui trecute cu vederea, neobservate. Cicălirea este un lucru rău, iar Duhul lui Hristos nu poate locui în inima în care se află aceasta. Ea este înclinată să treacă peste calitățile din copiii ei fără un cuvânt de aprobare, dar este întotdeauna gata să se repeadă asupra lor cu condamnări, dacă se vede vreun rău. Aceasta îi descurajează mereu pe copii și duce la obiceiul de a fi neatenți. Stârnește răul din inimă și îl face să împroaște cu noroi. În copiii care sunt în mod frecvent cicăliți va exista un spirit de nici că-mi pasă și se vor manifesta deseori ieșiri rele, indiferent de consecințe.
-532-
Ori de câte ori mama poate rosti un cuvânt de laudă pentru buna purtare a copiilor ei, ar trebui să facă aceasta. Ar trebui să-i încurajeze prin cuvinte de aprobare și priviri de iubire. Acestea vor fi asemenea razelor de soare pentru inima unui copil și vor duce la cultivarea respectului de sine și a mândriei sănătoase a caracterului. Sora J. ar trebui să cultive iubirea și compasiunea. Ea ar trebui să manifeste o afecțiune delicată față de copiii lipsiți de mamă aflați în grija ei. Pentru acești copii, aceasta ar fi o binecuvântare a iubirii lui Dumnezeu, care s-ar reflecta înapoi asupra ei prin afecțiune și dragoste.
Copiii au o fire sensibilă, iubitoare. Ei sunt ușor de mulțumit și pot fi făcuți fericiți cu ușurință. Printr-o disciplinare blândă în cuvinte și fapte, mamele pot să-i lege pe copii de inimile lor. Este o mare greșeală să arăți severitate și să fii pretențios cu copiii. O fermitate constantă și stăpânirea de sine lipsită de patimă sunt necesare pentru disciplina oricărei familii. Spune ce ai de spus în mod calm, acționează după ce ai gândit în prealabil și împlinește neabătut ceea ce spui.
Va merita să arăți afecțiune în relațiile cu copiii tăi. Nu-i respinge prin lipsa de simpatie față de joaca, bucuriile și întristările lor. Nu lăsa niciodată să ți se strângă încruntarea pe frunte sau să-ți scape de pe buze un cuvânt aspru. Dumnezeu scrie toate aceste cuvinte în cărțile Sale de aducere aminte. Cuvintele aspre măresc iritabilitatea și rănesc inimile copiilor, iar în unele cazuri rănile sunt dificil de vindecat. Copiii sunt sensibili chiar și față de cea mai mică nedreptate și unii se descurajează în urma acestui lucru și nu vor vrea să dea ascultare glasului mânios, răstit, de poruncă și nici nu le va păsa de amenințări și pedeapsă. Prea ades este înrădăcinată de către părinți răzvrătirea în inimile copiilor prin disciplină greșită, când, dacă s-ar fi urmat o cale corectă, copiii și-ar fi format caractere bune și armonioase. O mamă care nu are o desăvârșită stăpânire de sine nu este pregătită să se ocupe de copiii ei.
-533-
Fratele M. este modelat de spiritul categoric al soției sale. Într-o anumită măsură, el a devenit egoist ca ea. Mintea lui este aproape în întregime ocupată cu “mine și al meu”, până la excluderea celorlalte lucruri de o infinit mai mare importanță. În familia sa, nu-și ocupă poziția de păstor al turmei lui și nu urmează o cale uniformă cu copiii săi, neinfluențat și lipsit de prejudecăți. Soția sa nu este, și fără o transformare nu va putea fi niciodată, o mamă adevărată pentru copiii lui orfani de mamă. Fratele M., ca tată al copiilor săi, nu a stat niciodată în poziția în care a vrut Dumnezeu. Acești orfani sunt micuții lui Dumnezeu, scumpi înaintea Sa. Din fire, fratele M. este blând, rafinat, iubitor, generos și sensibil, în timp ce soția lui este exact opusul lui. În loc ca el să modeleze și să îndulcească firea soției lui, ea îl transformă pe el.
El crede că, pentru a avea pace, trebuie să lase deoparte lucrurile care-i tulbură mintea. A aflat că nu se poate aștepta din partea soției să fie supusă și să cedeze propriile părerii. Ea va conduce; își va pune în practică ideile cu orice preț. Dacă nu se vor strădui amândoi să facă o reformă, nu vor obține viața veșnică. Au avut lumină, dar au neglijat s-o urmeze. Iubirea egoistă de lume le-a întunecat înțelegerea și le-a întărit inimile. J. trebuie să vadă că, dacă nu renunță la egoism și nu-și biruie voința și iritabilitatea, nu poate avea Cerul. Ar întina tot Cerul cu aceste elemente din caracterul ei. O avertizez pe sora J. să se pocăiască. Îi spun, în Numele Stăpânului meu, să se trezească repede din amorțirea ei indiferentă, să ia seama la sfatul Martorului Credincios și să se pocăiască fără rețineri; căci își primejduiește sufletul.
Dumnezeu este milostiv. El va accepta acum jertfa unei inimi sfâșiate și a unui duh zdrobit. Se va scuza sora J., așa cum au făcut-o levitul și preotul, că n-a văzut și n-a simțit nenorocirile altora și va trece mai departe pe partea cealaltă? Dumnezeu o consideră răspunzătoare de neglijarea datoriei pentru că nu a manifestat compasiune și iubire față de cei nenorociți. Ea nu ține poruncile lui Dumnezeu care îi arată clar datoria față de aproapele ei. Hristos a zis învățătorului Legii: “Fă așa și vei trăi.” Astfel, neglijarea datoriei față de semenul nostru va avea ca urmare faptul că vom pierde viața veșnică.
-534-
Egoismul în familie
K., biata copilă, asemenea multor altora, are de făcut o lucrare despre care nici n-a visat vreodată. S-a întors de la Dumnezeu. Gândurile ei se concentrează prea mult asupra propriei persoane și caută să placă lumii nu printr-o dragoste dezinteresată pentru suflete, pe care să le întoarcă la Hristos, ci prin lipsa ei de spiritualitate și prin potrivirea ei după lume în spirit și fapte. Ea ar trebui să moară față de eu și să obțină o experiență în facerea de bine. Este rece și lipsită de compasiune. Trebuie să-și înmoaie acest spirit glacial, inabordabil, lăsându-l să-i fie topit de razele de soare ale iubirii lui Hristos. Ea este foarte mult închisă în sine. Dumnezeu a văzut că ea este o biată plantă pipernicită, care nu aduce fructe, ci numai frunze. Gândurile ei au fost aproape exclusiv ocupate cu “eu și al meu.” În mila Sa, El a curățat această plantă a iubirii Sale, tăindu-i ramurile nefolositoare pentru ca rădăcinile să se poată afunda și mai mult. El a căutat să atragă pe această copilă la Sine. Viața ei religioasă a fost aproape în întregime fără roade. Este răspunzătoare pentru talentul pe care i l-a dat Dumnezeu. Ea poate fi folositoare; poate fi o împreună lucrătoare cu Hristos, dacă va dărâma zidul egoismului care a izolat-o de lumina și iubirea lui Dumnezeu.
Sunt mulți aceia care au nevoie de compasiunea și sfatul nostru, dar nu acel sfat care implică superioritate la cel care-l dă și inferioritate la cel care-l primește. K. are nevoie în inima ei de iubirea lui Dumnezeu, care îndulcește și înmoaie. Privirile și tonul vocii ar trebui modelate de o considerație atentă și de o iubire delicată, plină de respect. Fiecare privire și fiecare ton, care implicit spun că “sunt superioară”, îngheață atmosfera din jurul ei și se aseamănă mai mult cu un țurțure decât cu o rază de lumină care dă căldură. Sora mea, influența ta este categorică. Îi modelezi pe cei cu care te însoțești, căci altminteri nu te poți înțelege cu ei. Nici nu ți-a trecut prin cap să fii tu însăți modelată de influența cea bună a altora și de a-ți părăsi judecata și opiniile față de ei. Tu gândești singură pentru calea ta și îți justifici ideile și umblarea. Dacă nu-i convingi pe alții, te întorci iarăși și iarăși asupra aceluiași punct. Această trăsătură în caracterul tău va fi valoroasă dacă va fi sfințită de Dumnezeu și controlată de Duhul Său Sfânt; dacă nu, se va dovedi un blestem pentru tine și pentru alții. Presupunerile și sfaturile care sunt străbătute de un spirit dictatorial nu sunt o roadă bună. Ai nevoie de iubirea lui Hristos în inima ta, o iubire care înmoaie și topește și care se va reflecta în toate faptele tale față de familia ta și față de toți cei ce sunt aduși sub influența ta.
-535-
Mă tem, mă tem tare mult că J. va pierde Cerul. Iubește lumea și lucrurile lumii așa de mult, încât nu-i mai rămâne nici un pic de iubire pentru Isus. Este atât de împietrită în egoism, încât lumina pătrunzătoare din Cer nu poate răzbate prin zidurile reci ale iubirii și respectului de sine pe care le-a tot ridicat de-o viață. Dragostea este cheia pentru a deschide inimile; dar prețioasa plantă nu a fost cultivată. J. și-a orbit atât de mult ochii cu egoismul ei, încât acum nu o poate deosebi. A avut atât de puțină experiență religioasă, încât în inimă ea este din lume și mă tem că această lume este tot Cerul pe care-l va avea vreodată. Influența pe care o are asupra soțului său nu este bună. El este purtat de aceasta și nu vede necesitatea de a fi întărit de harul lui Dumnezeu pentru a lua poziție, cu curaj moral, pentru ceea ce este drept. Nu numai că ea nu reușește să-și dea seama și să facă lucrarea pe care Dumnezeu o cere de la ea, dar exercită o influență copleșitoare pentru a-și opri soțul și a-i lega mâinile. Și a reușit într-o mare măsură. El este orbit.
Fratele M. ar trebui să țină seama de faptul că Dumnezeu are pretenții de la el, care sunt deasupra oricărei legături pământești. Are nevoie de alifie pentru ochi, de hainele albe și de aur, acestea, pentru a avea un caracter echilibrat și o intrare deplină în Împărăția lui Dumnezeu. Nimic mai puțin decât o convertire totală nu poate deschide vreodată sufletul soției sale ca să-și vadă greșelile și să-și mărturisească nelegiuirile. Ea are de făcut schimbări mari, pe care nu le-a făcut, întrucât nu și-a dat seama de starea ei adevărată și nu putea să vadă necesitatea reformei. Aflându-se atât de departe de dispoziția de a se lăsa învățată de către Învățătorul divin, care a fost blând și smerit cu inima, ea consideră blândețea ca fiind servilism; iar spiritul cumsecade și acea umilință a inimii care-i prețuiește pe alții mai mult decât pe sine ea consideră că ar fi degradante și umilitoare.
-536-
J. are un spirit categoric, autoritar, mândru și îndărătnic. Ea nu vede nimic vrednic de dorit într-un duh blând și liniștit, pe care să-l poată râvni. Această podoabă prețioasă are o atât de mică valoare pentru ea încât nu poate accepta s-o poarte. Are prea adesea un spirit plin de resentimente, care este tot atât de departe de Duhul lui Dumnezeu cum este răsăritul față de apus. Adevărata blândețe este o nestemată de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Un duh blând și liniștit nu va căuta neîncetat fericirea proprie, ci altruismul, și va găsi o mulțumire dulce și o adevărată satisfacție în faptul de a-i face pe alții fericiți.
În providența lui Dumnezeu, sora N. a fost despărțită de familia tatălui ei. Deși, cu alții, împărtășește caracteristicile dobândite în familie, faptul că a purtat răspunderi aspre a făcut-o să-și schimbe felul de-a fi și i-a stârnit interesul față de nenorocirile altora. Într-o anumită măsură, ea și-a deschis inima cu compasiune și iubire față de familia lui Dumnezeu, manifestându-și interesul pentru alții. Lucrarea și cauza lui Dumnezeu i-au captat atenția. A simțit oarecum că bieții muritori căzuți reprezintă o mare frățietate. A trebuit să se educe ca să gândească pentru alții, să facă pentru alții și să uite de sine; cu toate acestea, ea nu a cultivat așa de bine cum ar fi trebuit interesul, compasiunea și afecțiunea față de alții, care le sunt necesare urmașilor lui Hristos. Trebuie să aibă mai multă compasiune și mai puțin acea dreptate neînduplecată, rigidă. Când și-a dat interesul și și-a făcut timp pentru marile subiecte ale reformei sănătății, a răzbătut dincolo de propriul eu. Făcând aceasta, a fost binecuvântată. Cu cât face mai mult pentru binele altora, cu atât vede mai multe de făcut și cu atât mai mult se simte înclinată să facă.
-537-
Lucrarea sa pentru alții o aduce adesea în punctul în care este necesară manifestarea credinței care s-o poarte prin situații grele și chinuitoare. Dar primește răspunsuri la rugăciuni stăruitoare; și credința, iubirea și încrederea în Dumnezeu sunt întărite. Experiența este obținută prin încurcături și încercări repetate. Dumnezeu modelează inima în ceva care este asemănător cu Sine. Și cu toate acestea, eul strigă neîncetat după biruință. Sora N. trebuie să cultive mai multă gingășie și grijă atentă în relațiile zilnice cu alții. Are nevoie să studieze cum să-și supună eul. Dacă este într-adevăr o creștină, va simți că trebuie să-și consacre cea mai bună parte a existenței și, dacă este nevoie, chiar toată viața unei munci răbdătoare, lipsite de egoism, și să-și arate astfel dragostea pentru Stăpân. Fără această experiență, nu va reuși nici pe departe să-și desăvârșească un caracter creștin.
Sora N. a făcut ceva pași înainte și cei din familia sa simt că i-a părăsit, iar aceasta este ca o răstignire pentru ei. Ei nu simt că ea are acum aceleași interese, pasiuni și obiective în viață ca ei. Simt că nu se mai pot bucura ca înainte de societatea sorei lor, că ea este de vină, că s-a schimbat și că afecțiunea ei nu mai este una cu a lor. Motivul acestei lipse de potrivire în simțiri este acela că sora N. a înaintat în compasiunea față de nenorocirile altora, în timp ce ei au fost niște robi leneși, neînfăptuind lucrarea pe care Dumnezeu le-a încredințat-o de făcut pe pământ. În consecință, au dat înapoi. Cei din familie și-au restrâns în mod egoist afecțiunea și interesele la propriile persoane și la iubirea de lume.
Sora N. a fost o lucrătoare pentru o cauză bună. Reforma sănătății a fost pentru ea un subiect de mare importanță; căci experiența ei i-a arătat necesitatea acesteia. Cei din familia tatălui ei nu au văzut necesitatea reformei sănătății. Nu au văzut ce rol joacă în încheierea lucrării din aceste ultime zile pentru că nu au fost dispuși să vadă. Au căzut pe făgașul adânc al obiceiului și este o lucrare dificilă să faci efortul cerut pentru a ieși de pe acesta. Ar dori ca mai degrabă să fie lăsați în pace. Este un lucru îngrozitor să ruginești din cauza inactivității. Dar această familie va fi cu siguranță cântărită și găsită prea ușoară, afară doar dacă nu încep de îndată să facă ceva. “Dar dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Acesta este un limbaj foarte tranșant. Cine poate trece proba? Cuvântul lui Dumnezeu este pentru noi o reflectare a minții lui Dumnezeu și a lui Hristos și de asemenea a omului căzut, dar înnoit după chipul lui Hristos, având o minte divină. Ne putem compara gândurile, sentimentele și intențiile cu imaginea lui Hristos. Nu avem nici o legătură cu El dacă nu suntem dispuși să facem lucrarea Lui.
-538-
Domnul Hristos a venit pentru a face voia Tatălui. Mergem noi pe urma pașilor Săi? Toți cei ce și-au luat Numele lui Hristos ar trebui să caute constant o relație mai intimă cu El, pentru a putea umbla așa cum a umblat El și a face lucrările lui Hristos. Ar trebui să ne însușim lecțiile vieții Sale pentru viețile noastre. Hristos “S-a dat pe Sine Însuși pentru noi ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-și curățe un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” “Noi am cunoscut dragostea prin aceea că El și-a dat viața pentru noi; și noi trebuie să ne dăm viața pentru frați.” Iată lucrarea de tăgăduire de sine pe care trebuie s-o primim cu voioșie, imitând exemplul Răscumpărătorului nostru. Viața creștinului trebuie să fie o viață de conflict și de sacrificiu. Cărarea datoriei trebuie urmată, nu cărarea înclinației și alegerii subiective.
Când cei din familia fratelui I. vor vedea lucrarea dinaintea lor și vor înfăptui lucrarea pe care le-a dat-o Dumnezeu de făcut, nu vor mai fi atât de distanți față de fratele și sora O., de sora N. și de cei care lucrează împreună cu Maestrul. S-ar putea să fie nevoie de timp până la atingerea supunerii desăvârșite față de voința lui Dumnezeu, dar nu putem să ne oprim niciodată de la aceasta și să nu fim apți pentru Cer. Adevărata religie va mâna pe posesorul ei mai departe, către perfecțiune. Gândurile, cuvintele și faptele voastre și, de asemenea, poftele și pasiunile trebuie aduse în supunere față de voia lui Dumnezeu. Trebuie să aduceți roadă întru sfințenie. Atunci veți fi conduși să-i apărați pe cei săraci, pe orfani, pe văduve și pe cei năpăstuiți. Veți face dreptate văduvei și veți ușura pe cei nevoiași. Vă veți purta cu dreptate, cu iubire și milă și veți umbla cu umilință înaintea lui Dumnezeu.
Va continua.