Continuare.
Faptele acelor bărbați care au o dragoste nesănătoasă de averi arată că nu le este cu putință să slujească la doi stăpâni, lui Dumnezeu și lui Mamona. Dumnezeul lor este banul. Ei se închină puterii lui. Slujesc lumii, în toate scopurile și intențiile lor. Cinstea, care este darul primit prin naștere, este sacrificată pentru câștig lumesc. Această putere stăpânitoare le controlează mintea și vor încălca Legea lui Dumnezeu pentru a-și sluji propriilor interese, pentru a-și spori comoara pământească.
Pot mărturisi religia lui Hristos mulți care nu iubesc și nu iau în seamă nici litera, nici principiile învățăturilor lui Hristos. Ei își folosesc cea mai bună parte a puterilor pentru atingerea scopurilor lumești și se pleacă înaintea lui Mamona. Este un fapt alarmant că atât de mulți sunt amăgiți de Satana și că imaginația lor este activată de strălucite perspective de câștig lumesc. Ei ajung să fie orbiți de orizontul unei fericiri desăvârșite, dacă ar putea să-și câștige dezideratul dobândind cinste și bogăție în lume. Satan îi ispitește cu mita îmbietoare: “Toate aceste lucruri ți le voi da ție”, toată puterea aceasta, toată bogăția aceasta cu care ai putea face foarte mult bine. Când însă obiectivul pentru care au trudit este cucerit, ei nu mai au acea legătură cu Răscumpărătorul cel plin de dăruire de sine, care ar vrea să-i facă părtași la natura divină. Ei își strâng la piept comorile pământești și disprețuiesc tăgăduirea și jertfirea de sine cerute de Hristos. N-au nici un chef să se despartă de iubitele lor comori pământești, unde se află (și) inimile lor. Și-au schimbat stăpânii; l-au acceptat pe Mamona în locul lui Hristos. Mamona este dumnezeul lor și lui îi slujesc.
Satana s-a asigurat de închinarea acestor suflete amăgite prin iubirea lor de averi. Schimbarea a avut loc într-un mod atât de greu de sesizat și puterea lui Satana este atât de înșelătoare, atât de josnică, încât ei sunt aduși la unison cu lumea și nu percep că s-au despărțit de Hristos și că nu mai sunt slujitorii Săi decât cu numele.
-480-
Satana se ocupă de oameni, deghizându-se mai mult decât a făcut-o cu Hristos în pustia ispitei, căci este umilit pentru pierderea luptei de acolo. Este un dușman învins. El nu vine la om direct, pretinzându-i cinstire prin închinare exterioară. Le cere pur și simplu oamenilor să-și lege afecțiunea de lucrurile bune ale acestei lumi. Dacă reușește să le antreneze mintea și afectul, atracțiile cerești sunt eclipsate. Tot ce vrea de la om este ca acesta să cadă în puterea amăgitoare a ispitelor sale, să iubească lumea, să iubească rangul și poziția, să iubească banii și să-și lipească afecțiunea de comorile pământești.
Exemplul lui Hristos ne arată că singura speranță de victorie pe care o avem este de a ne împotrivi continuu atacurilor lui Satana. El, care a triumfat înaintea vrăjmașului sufletelor în lupta cu ispita, înțelege puterea pe care o are Satana asupra rasei umane și l-a biruit în locul nostru. Ca învingător, El ne-a oferit avantajul biruinței Sale, pentru ca în eforturile noastre de a rezista ispitelor lui Satana, să putem uni slăbiciunea noastră cu tăria Sa, nevrednicia noastră cu meritele Sale. Și, aflându-ne în mari ispite, sprijiniți de puterea Lui nesecată, putem rezista în atotputernicul Său Nume și birui după cum a biruit El.
Mântuitorul nostru ne-a pus la îndemână răscumpărarea, trecând prin suferințe de nespus. În această lume, El a fost neonorat și necunoscut, pentru ca, prin minunata Sa bunăvoință și umilință, să-l poată înălța pe om pentru a primi onoruri cerești și bucurii nepieritoare în curțile Sale împărătești. Să cârtească omul căzut pentru că Cerul nu poate fi obținut decât prin luptă, înjosire de sine și trudă?
Întrebarea pusă de multe inimi mândre este: De ce trebuie să umblu în umilință și pocăință înainte de a putea avea asigurarea acceptării lui Dumnezeu și de a obține răsplata nemuririi? De ce nu este calea către Cer mai puțin dificilă, mai plăcută și atrăgătoare? Pe toți aceștia care se îndoiesc și murmură îi îndreptăm către marele nostru Exemplu, pe când suferea sub povara vinei omului sau îndura cele mai crâncene dureri din pricina foamei. El era fără păcat și, mai mult decât atât, era Prințul Cerului; în locul omului însă, El a devenit păcat pentru neamul omenesc. “El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.”
-481-
Hristos a jertfit totul pentru om, pentru a-i deschide acestuia posibilitatea de a câștiga Cerul. Acum este rândul omului să arate ce este dispus să jertfească de bunăvoie de dragul lui Hristos pentru a putea câștiga slava nemuritoare. Cei care înțeleg corect măreția mântuirii și a prețului ei nu vor murmura niciodată că trebuie să semene cu lacrimi și că lupta și tăgăduirea de sine sunt partea creștinului în această viață. Condițiile mântuirii pentru om sunt rânduite de Dumnezeu. Umilința și purtarea crucii sunt prevederile hotărâte prin care păcătosul pocăit urmează să găsească mângâiere și pace. Gândul că Isus a acceptat o umilință și un sacrificiu pe care omul nu va fi chemat niciodată să le îndure ar trebui să reducă la tăcere orice voce cârtitoare. Cea mai dulce bucurie îl cuprinde pe om prin pocăința lui sinceră față de Dumnezeu, din cauza încălcării Legii Sale, și prin credința în Hristos ca răscumpărător și apărător al celui păcătos.
Oamenii muncesc plătind un preț mare pentru a-și asigura comorile acestei vieți. Ei acceptă să trudească și îndură greutăți și privațiuni pentru a câștiga vreun avantaj lumesc. De ce ar fi păcătosul mai puțin dispus să rabde, să sufere și să sacrifice pentru a-și asigura o comoară ce nu piere, o viață care merge în paralel cu viața lui Dumnezeu, o cunună de slavă nemuritoare, care nu se ofilește? Inepuizabilele comori ale Cerului, moștenirea care întrece în valoare orice închipuire, care este o măsură veșnică de slavă, trebuie să fie obținute de noi cu orice preț. Nu ar trebui să cârtim când este vorba de tăgăduire de sine; căci Domnul vieții și al slavei a acceptat-o înaintea noastră. Nu ar trebui să evităm suferința și lipsurile; căci Maiestatea Cerului le-a primit în locul celor păcătoși. Sacrificarea comodității și lipsei de bătaie de cap nu ar trebui să nască nici măcar un gând de nemulțumire, pentru că Răscumpărătorul lumii le-a acceptat pe toate acestea în numele nostru. Dacă facem o evaluare cât se poate de generoasă a tuturor dovezilor de tăgăduire de sine, a privațiunilor și sacrificiilor noastre, vom realiza că ne costă cu mult mai puțin în toate privințele decât l-a costat pe Prințul vieții. Orice sacrificiu pe care l-am putea face devine cu totul nesemnificativ când este comparat cu ceea ce a făcut Hristos pentru noi.
-482-
Încumetarea
Sunt unii care au un spirit nechibzuit, pe cari îl numesc curaj și hotărâre. Ei se plasează în mod inutil în situații extrem de primejdioase, expunându-se astfel unor ispite din care, ca să iasă nepătați și nevătămați, ar fi nevoie de o minune a lui Dumnezeu. Ispita pe care a îndreptat-o Satana către Mântuitorul lumii, ca Acesta să Se arunce de pe streașina templului, a fost înfruntată și trecută cu bine. Satana a citat o făgăduință a lui Dumnezeu pentru a-I da lui Hristos siguranța că poate face acest lucru fără teamă, în baza promisiunii respective. Hristos a întâmpinat această ispită cu textul biblic următor: “Stă scris: Să nu ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău.” Singura cale sigură pentru creștini este de a-l respinge pe vrăjmaș cu Cuvântul lui Dumnezeu. Satana îi îndeamnă pe oameni în locuri în care Dumnezeu nu le cere să meargă și aduce citate din Scripturi pentru a-și justifica sugestiile.
Făgăduințele prețioase ale lui Dumnezeu nu sunt date pentru a-l întări pe om pe o cale a încumetării sau pentru a se încrede în ele când se aruncă în mod inutil în primejdie. Domnul ne cere să acționăm într-o umilă dependență de providența Sa. “Nu stă în puterea omului, când umblă, să-și îndrepte pașii către țintă.” În Dumnezeu este bunăstarea și viața noastră. Nimic nu poate fi adus în starea de prosperitate fără permisiunea și binecuvântarea lui Dumnezeu. El Își poate pune mâna pentru a spori și binecuvânta sau și-o poate întoarce împotriva noastră. “Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra.” În calitate de copii ai lui Dumnezeu, ni se cere să ne păstrăm cu consecvență un caracter creștin. Ar trebui să manifestăm prudență, prevedere și umilință și să umblăm cu circumspecție către cei care sunt în afară. Și în nici un caz să nu renunțăm la principii.
Singura noastră siguranță este de a nu-i oferi nici un prilej diavolului; căci sugestiile și scopurile lui urmăresc întotdeauna să ne facă rău și să ne împiedice să ne sprijinim pe Dumnezeu. El se transformă într-un înger al curăției, pentru ca, prin ispitele lui ipocrite, să-și poată folosi în așa fel stratagemele încât să nu reușim să-i descoperim ticăloșiile. Cu cât cedăm mai mult, cu atât amăgirile lui vor avea o putere mai mare asupra noastră. Este un lucru nesigur să ne contrazicem sau să parlamentăm cu el. Pentru fiecare avantaj pe care îl cedăm vrăjmașului, el va pretinde mai multe. Singura noastră siguranță este de a respinge cu fermitate primul îndemn la încumetare. Prin meritele lui Hristos, Dumnezeu ne-a dat suficient har ca să-l înfruntăm pe Satana și să fim mai mult decât biruitori. Împotrivirea înseamnă succes. “Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi.” Împotrivirea trebuie să fie fermă și neîncetată. Pierdem tot ce câștigăm dacă ne împotrivim astăzi numai ca să cedăm mâine.
-483-
Păcatul acestui veac este nesocotirea poruncilor fără echivoc ale lui Dumnezeu. Puterea influenței exercitate în direcția greșită este foarte mare. Eva avea tot ceea ce reclamau nevoile ei. Nu lipsea nimic din ce-i trebuia ca să fie fericită; dar apetitul neînfrânat a dorit fructul singurului pom pe care Dumnezeu îl oprise. N-avea deloc nevoie de fructul pomului cunoștinței, dar ea a îngăduit ca pofta și curiozitatea să-i controleze rațiunea. Era perfect fericită în căminul său edenic, alături de soțul ei; însă, asemenea neastâmpăratelor Eve moderne, s-a bucurat că exista o sferă mai înaltă decât cea pe care i-o hotărâse Dumnezeu. Dar, încercând să urce mai sus de poziția ei originară, a căzut cu mult mai jos decât fusese înainte. Hotărât lucru, aceasta le așteaptă și pe Evele generației actuale, dacă vor neglija să-și onoreze cu voioșie îndatoririle vieții de zi cu zi, în conformitate cu planul lui Dumnezeu.
Există o lucrare pentru femei care este mai importantă și mai înaltă chiar decât îndatoririle unui împărat pe tronul său. Ele pot modela mintea copiilor lor și forma caracterele acestora în așa fel încât să poată fi folositori în lumea de acum și să devină fii și fiice ale lui Dumnezeu. Timpul lor ar trebui considerat prea valoros pentru a fi petrecut în sălile de bal sau devotat unor îndeletniciri inutile. Este nevoie de prea multă muncă folositoare și importantă în această lume a lipsurilor și suferinței ca să mai irosim clipe prețioase pentru împodobire sau etalare ostentativă. Fiicele Împăratului ceresc, membre ale familiei regale, vor simți povara răspunderii de a dobândi o viață superioară, pentru a putea ajunge într-o legătură mai strânsă cu Cerul și a lucra la unison cu Răscumpărătorul lumii. Cele angajate în această lucrare nu vor fi mulțumite de modele și nebuniile care absorb mintea și afecțiunea femeilor din aceste ultime zile. Dacă sunt cu adevărat fiicele lui Dumnezeu, vor fi părtașe ale naturii divine. Când vor vedea influențele corupătoare din societate, vor fi mișcate de mila cea mai profundă, așa cum a fost și Răscumpărătorul lor. Vor simți împreună cu Hristos și, în sfera lor, după priceperea și ocaziile pe care le au, vor lucra pentru salvarea sufletelor care pier, tot așa cum a lucrat Hristos în sfera Sa înaltă pentru binele omului.
-484-
Neglijarea femeii de a urma planul pe care l-a avut Dumnezeu la crearea ei și efortul acesteia de a dobândi poziții importante pentru ocuparea cărora nu a fost pregătită, lasă neocupată poziția pe care ea ar putea-o ocupa cu succes. Părăsindu-și sfera, ea își pierde adevărata demnitate și noblețe feminină. Când a creat-o pe Eva, Dumnezeu a intenționat ca aceasta să nu-i fie nici inferioară, nici superioară bărbatului, ci să-i fie egală în toate lucrurile. Perechea cea sfântă urma să nu aibă interese independente unul de celălalt; și cu toate acestea, fiecare avea individualitatea sa de gândire și acțiune. Dar, după păcatul Evei, întrucât a fost prima în nelegiuire, Domnul i-a spus că Adam va stăpâni peste ea. Ea urma să se afle într-o relație de supunere față de soțul ei, iar aceasta era o parte a blestemului. În multe cazuri, blestemul a făcut ca soarta femeii să fie foarte dureroasă și ca viața să-i fie o povară. Exercitând o putere arbitrară, bărbatul a abuzat în multe privințe de superioritatea pe care i-a dat-o Dumnezeu. Înțelepciunea infinită a fost aceea care a conceput planul de răscumpărare, care pune neamul omenesc la o a doua probă, acordându-i o nouă încercare.
Satana îi folosește pe oameni ca agenți ai săi pentru a-i duce la încumetare pe cei care-L iubesc pe Dumnezeu; acesta este îndeosebi cazul celor ce sunt amăgiți de spiritism. De regulă, spiritiștii nu-L acceptă pe Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu și, prin necredința lor, conduc multe suflete la păcate de încumetare. Ei pretind chiar că-I sunt superiori lui Hristos, după cum a făcut și Satana când L-a contestat pe Prințul vieții. Spiritiștii, ale căror suflete sunt întinate cu păcate de un caracter revoltător și care au conștiințele însemnate cu fierul înroșit, îndrăznesc să ia Numele Fiului fără prihană al lui Dumnezeu pe buzele lor necurățite și să alăture preaînaltul Său Nume ticăloșiei care le caracterizează propriile firi stricate.
-485-
Oamenii care prezintă aceste erezii blestemate îi vor provoca pe cei ce propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu să intre în polemici cu ei, iar unii din cei ce învață pe alții adevărul nu au avut curajul de a se opune provocării acestei categorii de oameni, care sunt indivizi ale căror caractere sunt înfierate în Cuvântul lui Dumnezeu. Unii predicatori de-ai noștri nu au avut curajul moral să le spună acestor oameni: Dumnezeu ne-a avertizat în Cuvântul Său cu privire la voi. Ne-a făcut o descriere exactă a caracterului vostru și a rătăcirilor pe care le susțineți. Unii predicatori, decât să le dea celor ce reprezintă această categorie ocazia de a triumfa sau de a-i acuza de lașitate, i-au înfruntat în discuție deschisă. Discutând însă cu spiritiștii, ei nu-l înfruntă numai pe om, ci și pe Satana și îngerii săi. Ei intră în comunicare cu puterile întunericului și îi invită pe îngerii răi în preajma lor.
Spiritiștii doresc să facă publicitate rătăcirilor lor; și predicatorii care apără adevărul biblic îi ajută să facă aceasta când consimt să se angajeze în discuții cu ei. Aceștia se folosesc de ocaziile pe care le au pentru a-și aduce ereziile înaintea poporului și în fiecare discuție cu ei unele persoane vor fi amăgite. Cea mai bună cale pentru noi este să-i evităm.
Puterea apetitului
Una dintre cele mai mari ispite căreia trebuia să-i facă față omul este cea legată de poftă. Între minte și trup există o minunată și misterioasă legătură. Ele se influențează reciproc. Păstrarea corpului într-o stare sănătoasă pentru a-i dezvolta tăria, așa încât fiecare parte a mecanismului viu să poată funcționa în mod armonios, acesta ar trebui să fie primul studiu din viața noastră. A neglija corpul înseamnă a neglija mintea. Nu poate fi un lucru spre slava lui Dumnezeu ca trupurile copiilor Săi să fie bolnave sau ca mințile lor să fie pipernicite. Îngăduirea gustului cu prețul sănătății este o păcătoasă vătămare a simțurilor. Cei care comit vreun act oarecare de necumpătare, fie mâncând, fie bând, își irosesc energiile fizice și își slăbesc puterea morală. Ei vor simți răsplata care urmează încălcării legilor ce guvernează trupul.
-486-
Răscumpărătorul lumii știa că îngăduirea apetitului avea să aducă debilitate fizică și să insensibilizeze în așa măsură organele simțurilor, încât lucrurile sfinte și veșnice nu aveau să mai fie deosebite. Hristos știa că lumea era robită lăcomiei și că această slăbiciune avea să slăbească puterile morale. Dacă îngăduirea apetitului avea o asemenea înrâurire asupra neamului omenesc încât, pentru a-i zdrobi puterea, a fost nevoie ca, în locul omului, Fiul lui Dumnezeu să postească aproape șase săptămâni, ce lucrare stă înaintea creștinului pentru a birui întocmai cum a biruit Hristos! Tăria ispitei de îngăduire a apetitului stricat nu poate fi măsurată decât prin chinurile de nespus ale lui Hristos în acel post lung în pustie.
Hristos știa că pentru a putea duce înainte cu succes planul de mântuire, trebuia să înceapă lucrarea de răscumpărare exact acolo unde a început ruina. Adam a căzut prin îngăduirea apetitului. Pentru a-i întipări omului obligațiile lui de a respecta Legea lui Dumnezeu, Hristos și-a început lucrarea de răscumpărare reformând obiceiurile fizice ale omului. Decăderea virtuții și degenerarea rasei umane se datorează în principal îngăduirii apetitului pervertit.
Există o responsabilitate solemnă asupra tuturor, mai cu seamă asupra predicatorilor care propovăduiesc adevărul, de a birui în privința apetitului. Folosul pe care l-ar putea aduce ar fi mult mai mare dacă aceștia ar avea stăpânire asupra poftelor și pasiunilor lor; iar puterile lor mintale și morale ar fi mai mari dacă ar combina munca fizică cu efortul intelectual. Prin obiceiuri de cumpătare strictă și prin muncă intelectuală combinată cu cea fizică, ei ar putea presta mult mai multă muncă și păstra o minte limpede. Dacă ar urma o astfel de cale, gândurile și cuvintele lor ar curge cu mai multă libertate, exercițiul lor religios ar avea mai multă energie, iar impresiile pe care le-ar face asupra ascultătorilor lor ar fi mai însemnate.
-487-
Necumpătarea în mâncare, chiar și în ce privește alimentele de o calitate corespunzătoare, va avea o influență istovitoare asupra organismului și va toci simțămintele mai adânci și mai sfinte. Cumpătarea strictă în mâncare și consumul de lichide este esențială pentru păstrarea sănătoasă și exercitarea cu vigoare a tuturor funcțiilor corpului. Obiceiurile de strictă cumpătare, combinate cu exercițiul musculaturii și al minții deopotrivă, vor păstra atât vigoarea intelectuală, cât și cea fizică și vor da puterea de a rezista celor angajați în slujire, editorilor și tuturor celorlalți ale căror obiceiuri sunt sedentare. Ca popor, cu toată mărturisirea noastră că păzim reforma sănătății, mâncăm prea mult. Îngăduirea apetitului este cauza cea mai mare a debilității fizice și intelectuale și stă la temelia slăbiciunii care este evidentă pretutindeni.
Necumpătarea începe la mesele noastre, prin folosirea alimentelor nesănătoase. După o vreme, prin continua satisfacere a slăbiciunilor, organele digestive slăbesc și hrana consumată de obicei nu mai satisface apetitul. Sunt induse stări nesănătoase și apare o poftă pentru hrană mai stimulatoare. Ceaiul, cafeaua și alimentele din carne produc un efect imediat. Sub influența acestor otrăvuri, sistemul nervos este excitat și, în anumite cazuri, pentru moment, intelectul pare revigorat și imaginația mai vie. Pentru că aceste stimulente aduc pentru acel moment rezultate atât de agreabile, mulți trag concluzia că au într-adevăr nevoie de ele și continuă să le folosească. Există însă întotdeauna o reacție. Sistemul nervos, fiind excitat așa cum n-ar fi trebuit, a împrumutat putere, care să fie folosită imediat, din resursele ce urmau să fie folosite în viitor. Toată această înviorare temporară a organismului este urmată de depresie. Slăbirea puterii organelor excitate, după ce stimulentul și-a pierdut forța, va fi direct proporțională cu măsura în care aceste stimulente au înviorat temporar sistemul. Apetitul este educat să râvnească ceva mai tare, care să aibă calitatea de a menține și spori starea agreabilă de excitare, până când îngăduirea slăbiciunii devine obicei — și există o dorință continuă pentru stimulente mai puternice, cum ar fi tutunul, vinul și tăriile. Cu cât este răsfățat mai mult apetitul, cu atât vor fi mai frecvente cererile lui și mai greu de controlat. Cu cât este mai slăbit organismul și cu cât este mai incapabil de a renunța la stimulentele artificiale, cu atât crește mai mult pasiunea pentru aceste lucruri., până când voința este copleșită și pare că nu mai are nici o putere prin care să tăgăduiască pofta nefirească pentru slăbiciunile respective.
-488-
Singura cale sigură este de a nu lua, de a nu gusta, de a nu atinge ceaiurile cafeaua, vinurile, tutunul, opiumul și băuturile alcoolice. Necesitatea ca oamenii acestei generații să cheme în ajutorul lor puterea voinței, întărită de harul lui Dumnezeu, pentru a se împotrivi și celei mai mici îngăduințe a poftei stricate este de două ori mai mare decât a fost cu mai multe generații în urmă. Însă cei din generația prezentă au mai puțină putere de stăpânire de sine decât au avut cei care au trăit atunci. Cei ce și-au îngăduit apetitul pentru aceste stimulente și-au transmis poftele și pasiunile stricate copiilor lor și este nevoie de o mai mare putere morală pentru a rezista necumpătării, în toate formele ei. Singura cale absolut sigură pe care s-o urmăm este de a sta fermi de partea cumpătării și de a nu ne aventura pe cărarea primejdiei.
Mărețul țel pentru care Hristos a suportat acel post lung în pustie a fost de a ne învăța necesitatea tăgăduirii de sine și cumpătării. Această lucrare ar trebui să înceapă la mesele noastre și să fie împlinită cu strictețe în toate sectoarele vieții. Răscumpărătorul lumii a coborât din Cer pentru a-l ajuta pe om în slăbiciunea sa, pentru ca, în puterea pe care a venit să i-o aducă Isus, să poată deveni puternic, să biruie pofta și pasiunea și să fie învingător în orice privință.
Mulți părinți educă gusturile copiilor lor și le formează poftele. Ei le permit să mănânce alimente din carne și să bea ceai și cafea. Cărnurile foarte condimentate, ceaiul și cafeaua, pe care unele mame îi încurajează pe copiii lor să le consume, pregătesc pentru aceștia calea de a râvni stimulente mai tari, cum ar fi tutunul. Folosirea tutunului încurajează apetitul pentru băuturile alcoolice; iar folosirea tutunului și alcoolului slăbesc, în mod invariabil, puterea nervilor.
Va continua.