Continuare.
Să nu se amăgească nimeni la gândul că, alăturându-se lucrării pe care o are Dumnezeu la Battle Creek, va avea mai puține griji, mai puțină muncă grea și mai puține încercări. Satana este cel mai activ atunci când se face totul pentru înaintarea adevărului și salvarea de suflete. El înțelege natura umană și nu-i va lăsa în pace pe acești oameni dacă există o oarecare perspectivă ca ei să se asemene mai mult cu Hristos și să fie lucrători mai folositori în cauza lui Dumnezeu. Satana își alcătuiește planurile pentru a-și împinge ispitele chiar asupra oamenilor despre care Dumnezeu a dat de înțeles că i-ar primi să joace un rol în lucrarea Sa. Obiectul de studiu al lui Satana este acela de a ști cum să ducă un război mai eficient împotriva obiectivelor urmărite de Dumnezeu și cum să le dejoace. El este familiarizat cu punctele slabe, dar și cu cele tari din caracterele oamenilor. Și el lucrează într-un mod subtil, cu toată amăgirea nelegiuirii, pentru a zădărnici scopurile lui Dumnezeu, asaltând punctele slabe din caracterele lor; iar când lucrul aceasta a fost împlinit, calea îi este pregătită pentru a ataca și învinge punctele tari. El câștigă controlul asupra minții și orbește înțelegerea. Pe oamenii zăpăciți și biruiți de stratagemele lui îi conduce la încredere de sine și independență chiar în timpul în care sunt mai slabi ca oricând în tărie morală. Ei ajung să se amăgească singuri și cred că sunt într-o condiție spirituală bună.
Vrăjmașul se va prinde de tot ceea ce va putea să folosească în favoarea lui și să nimicească suflete. Sunt date mărturii în favoarea unor persoane care ocupă poziții importante. Ei încep bine, ridicând poverile și făcându-și partea în lucrarea lui Dumnezeu. Dar Satana îi urmărește cu ispitele sale și, în cele din urmă, sunt biruiți. Când alții se uită la calea greșită pe care au urmat-o aceștia, Satana aduce în mințile lor sugestia că trebuie să fie o greșeală în mărturiile date pentru ei, căci altfel aceștia nu s-ar fi dovedit nevrednici de a juca un rol în lucrarea lui Dumnezeu.
Aceasta este exact ce a intenționat Satan. El dorește să semene îndoială în ce privește lumina pe care a dat-o Dumnezeu. Acești oameni ar fi făcut față ispitelor lui Satana dacă ar fi vegheat și s-ar fi păzit, simțindu-și propria nedesăvârșire și încrezându-se în Numele și puterea lui Isus pentru a sta credincioși la datorie. Dar nu ar trebui să uităm nicicând că, o dată cu încurajările date acestor bărbați au fost puse și condiții, și anume că, în cazul în care își vor păstra un spirit altruist, își vor simți propria slăbiciune și se vor sprijini pe Dumnezeu, neîncrezându-se în propria lor înțelepciune și judecată, ci făcând din El tăria lor, vor putea fi o mare binecuvântare în cauza și lucrarea Sa. Dar Satana a venit cu ispitele lui și a triumfat aproape de fiecare dată. El a potrivit în așa fel împrejurările, încât să atace punctele slabe din caracterele acestor oameni, și ei au fost biruiți. În ce mod rușinos au prejudiciat cauza lui Dumnezeu! Ce ruptură totală au acceptat între ei și Dumnezeu, urmându-și propriile inimi corupte — sufletele lor pot răspunde! Însă ziua lui Dumnezeu va scoate la iveală adevărata cauză pentru toate dezamăgirile noastre legate de oameni. Dumnezeu nu are nici o vină. El le-a dat făgăduințe încurajatoare, însoțite de condiții; dar ei nu s-au conformat acestor condiții. Ei s-au încrezut în propria lor tărie și au căzut în ispită.
-470-
Ceea ce se poate spune despre oameni în anumite împrejurări nu se poate spune despre ei în alte circumstanțe. Oamenii sunt slabi în tărie morală și peste măsură de egoiști, sunt atât de independenți și se umflă atât de ușor în pene, animați de o trufie frivolă, încât Dumnezeu nu poate lucra împreună cu ei; și sunt lăsați să acționeze ca orbii și să dea la iveală o atât de mare nebunie și slăbiciune, încât mulți sunt uimiți că asemenea indivizi au fost primiți odată și recunoscuți ca vrednici de a avea vreo legătură cu lucrarea lui Dumnezeu. Aceasta era tocmai intenția lui Satana. Acesta a fost obiectivul lui din momentul în care i-a ispitit pentru prima dată, îndeosebi pentru a face de rușine cauza lui Dumnezeu și pentru a arunca umbre asupra Mărturiilor. Dacă ar fi rămas acolo unde influența lor nu s-ar fi făcut simțită cu putere asupra cauzei lui Dumnezeu, Satana nu i-ar fi atacat cu o așa îndârjire; căci nu și-ar fi împlinit scopul de a-i folosi ca unelte ale sale pentru a face o lucrare deosebită.
-471-
În înaintarea lucrării lui Dumnezeu, ceea ce poate fi spus cu îndreptățire despre unele persoane într-un moment oarecare nu poate fi afirmat în mod corect într-un alt moment. Motivul pentru acest lucru este că se poate ca timp de o lună să fi rămas într-o stare de nevinovăție, trăind după câtă lumină au avut, pentru ca în luna următoare să se constate că nu a fost deloc prea curând pentru a fi biruiți de tertipurile a lui Satana și, din cauza încrederii în ei înșiși, pentru a cădea în păcate grave, devenind inapți pentru lucrarea lui Dumnezeu.
Mințile sunt într-o asemenea măsură susceptibile de a se schimba în urma ispitelor subtile ale Satanei, încât nu este cel mai bun demers acela de a ne asuma răspunderea, eu și soțul meu, ca măcar să ne spunem părerile despre calitățile persoanelor care să ocupe diferite posturi, pentru că suntem făcuți răspunzători pentru direcția pe care o urmează asemenea indivizi. Totuși, dacă și-ar fi păstrat umilința și încrederea fermă în Dumnezeu, pe care le aveau când au fost recomandați să primească răspunderi, ar fi putut fi chiar persoanele potrivite pentru acea poziție. Cei în cauză se schimbă și totuși nu-și dau seama de schimbarea din ei înșiși. Cad în ispită, sunt îndepărtați de la statornicia lor și își rup legătura pe care o au cu Dumnezeu. Sunt stăpâniți atunci de vrăjmaș și spun și fac lucruri care-L dezonorează pe Dumnezeu și aduc rușine asupra cauzei Sale. Satana exultă în acel moment, văzând cum frații și surorile noastre ne privesc cu îndoială pentru faptul că am acordat acestor persoane încurajări și influență.
Starea în care se află lumea
Mi-a fost arătată starea lumii, care își umple cu repeziciune cupa nelegiuirii. Crima și violențele de tot felul împânzesc lumea noastră; iar Satana folosește toate mijloacele pentru a face ca viciul înjositor și crima să fie populare. Tinerii care merg pe străzi înoată în știri și anunțuri referitoare la crime și păcate prezentate în vreun roman sau care urmează să fie puse în scenă la unul din teatre. Mintea lor este educată să vadă păcatul ca fiind ceva obișnuit.
-472-
Calea urmată de cei josnici și mârșavi este ținută înaintea ochilor lor în publicațiile periodice ale zilei și le este pus înainte tot ceea ce poate stârni curiozitatea și pasiunile animalice, prin povestiri senzaționale, incitante.
Literatura izvodită de inteligențe corupte otrăvește mintea a mii de persoane în lumea noastră. Păcatul nu se arată peste măsură de păcătos. Ei citesc și aud atât de multe despre crime josnice și ticăloșii, încât conștiințele lor care, delicate odinioară, le-ar fi evitat cu groază, devin atât de nesimțitoare, că se pot ocupa cu un interes lacom de degradantele și abjectele cuvinte și fapte ale oamenilor.
“Cum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și în zilele Fiului omului.” Dumnezeu dorește să aibă un popor plin de râvnă pentru fapte bune, care să stea neclintit în mijlocul imoralității acestui veac stricat. Va exista un popor de oameni care se vor ține cu atâta fermitate de tăria divină, încât vor fi feriți de orice ispită. Înștiințările păcătoase din foile scandaloase transmise din om în om ar putea căuta să se adreseze simțurilor lor și să le corupă mintea; totuși, ei vor fi atât de strâns uniți cu Dumnezeu și cu îngerii, încât vor fi asemenea celor care nu văd și nu aud. Ei au de făcut o lucrare pe care n-o poate face nimeni în locul lor, și anume aceea de a lupta lupta cea bună a credinței și de a pune mâna pe viața veșnică. Nu vor fi încrezători în ei înșiși și independenți. Cunoscându-și slăbiciunea, își vor uni neștiința cu înțelepciunea lui Hristos și slăbiciunea lor cu tăria Lui.
Tinerii pot avea principiile atât de ferme, încât cele mai puternice ispite ale lui Satana nu-i va îndepărta de loialitatea lor. Samuel a fost un copil înconjurat de influențele cele mai vicioase. El a văzut și a auzit lucruri care i-au îndurerat sufletul. Fiii lui Eli, care oficiau slujba cea sfântă, erau controlați de către Satana. Acești bărbați murdăreau toată atmosfera din jurul lor. Bărbați și femei erau zilnic fascinați de păcat și nedreptate; cu toate acestea, Samuel umbla neîntinat. Veșmintele caracterului său erau fără pată. Nu avea părtășie și nici cea mai mică plăcere în păcatele care umpleau întregul Israel cu știri înfricoșătoare. Samuel Îl iubea pe Dumnezeu; el își păstra sufletul într-o legătură atât de strânsă cu Cerul, încât un înger a fost trimis să discute cu el despre păcatele fiilor lui Eli, care stricau pe Israel.
-473-
Pofta și pasiunea doboară mii din urmașii declarați ai lui Hristos. Simțurile lor ajung atât de tocite din pricina familiarității cu păcatul, încât nu se scârbesc de el, ci îl privesc ca fiind atrăgător. Sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape. Dumnezeu nu va mai suporta mult timp crimele și nelegiuirea degradantă a copiilor oamenilor. Crimele lor au ajuns într-adevăr până la ceruri și vor primi în curând răspuns prin plăgile înfricoșătoare trimise de Dumnezeu pe pământ. Ei vor bea cupa mâniei lui Dumnezeu, neamestecate cu milă.
Am văzut că există primejdia ca înșiși copiii declarați ai lui Dumnezeu să fie corupți. Destrăbălarea îi ține robi pe bărbați și femei. Ei par orbiți și lipsiți de orice putere pentru a ține piept și a birui pofta și pasiunea. În Dumnezeu este putere; în El este rezistență. Dacă se va prinde de această tărie, puterea dătătoare de viață a lui Isus va stimula pe oricine va chema Numele lui Hristos. Primejdiile ne înconjoară; și nu suntem în siguranță decât atunci când ne simțim slăbiciunea și ne prindem cu strânsoarea credinței de puternicul nostru Izbăvitor. Este înfricoșător timpul în care trăim. Nu ne putem înceta vegherea și rugăciunea nici pentru o clipă. Sufletele noastre neajutorate trebuie să se sprijine pe Isus, Răscumpărătorul nostru plin de compasiune.
Mi-a fost arătată măreția și importanța lucrării care ne stă înainte. Puțini însă își dau seama de adevărata stare de lucruri. Toți cei care sunt adormiți și care nu pot vedea vreo utilitate în faptul de a veghea și a fi în stare de alarmă vor fi biruiți. Tineri se ridică pentru a se angaja în lucrarea lui Dumnezeu, dintre care unii abia dacă au habar de sfințenia lucrării și de responsabilitatea pe care o presupune aceasta. Ei nu au decât o experiență limitată în exercitarea credinței și în ceea ce înseamnă a flămânzi în mod sincer după Duhul lui Dumnezeu, care aduce întotdeauna răsplătiri. Unii oameni cu calități, care ar putea ocupa poziții importante, nu știu ce spirit îi conduce. Ei zburdă cu jovialitate, la fel de firesc cum curge apa la vale. Îndrugă verzi și uscate și flirtează cu tinere, în timp ce aproape zilnic ascultă cele mai solemne și mai mișcătoare adevăruri. Acești bărbați au o religie a minții, dar inimile lor nu sunt sfințite de adevărurile pe care le aud. Asemenea persoane nu-i vor putea conduce nicicând pe alții la Izvorul de apă vie până nu vor fi băut ei înșiși din undele lui.
-474-
Timp nu mai este pentru frivolitate, deșertăciune și nimicuri. Scenele istoriei acestui pământ sunt pe punctul să se încheie curând. Mintea care a fost lăsată în voia gândurilor rătăcitoare trebuie să se schimbe. Apostolul Petru spune: “De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji și puneți-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la descoperirea lui Isus Hristos. Ca niște copii ai ascultării, nu vă potriviți poftelor pe care le aveați altădată, când erați în neștiință. Ci, după cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră, căci este scris: ‘Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.’”
Gândurile rătăcite trebuie adunate și îndreptate către Dumnezeu. Și gândurile trebuie să fie aduse în supunere față de voia lui Dumnezeu. Nu trebuie dată sau așteptată lauda; căci acest lucru va avea mai degrabă tendința de a încuraja încrederea de sine decât de a spori umilința; de a corupe mai degrabă decât de a curăți. Oamenii care sunt cu adevărat pregătiți și care simt că au o datorie în lucrarea lui Dumnezeu vor simți apăsarea simțământului sfințeniei lucrării asemenea unui car aflat sub greutatea snopilor. Acum este momentul să facem cele mai serioase eforturi pentru a învinge sentimentele nesfinte ale inimii firești.
Starea în care se află biserica
Se face simțită marea nevoie a unei reforme printre cei din poporul lui Dumnezeu. Starea actuală a bisericii naște întrebarea: Este aceasta o reprezentare corectă a Celui ce și-a dat viața pentru noi? Sunt aceștia urmașii lui Hristos și frații acelora care n-au ținut numaidecât la viața lor ca și când le-ar fi fost scumpă? Cei care se ridică la cerințele standardului biblic vor fi într-adevăr greu de găsit. Părăsindu-L pe Dumnezeu, Izvorul de apă vie, ei și-au săpat puțuri, “puțuri crăpate, care nu țin apă.” Îngerul a spus: “Lipsa de credință și iubire sunt marile păcate de care se fac vinovați acum cei din poporul lui Dumnezeu.” Lipsa de credință duce la nepăsare, la iubirea de sine și de lume. Cei care se despart de Dumnezeu și cad în ispită își îngăduie vicii nerușinate; pentru că inima firească împinge la o mare nelegiuire. Și această stare de lucruri se găsește printre mulți membri declarați ai poporului lui Dumnezeu. În timp ce mărturisesc că Îi slujesc lui Dumnezeu, prin toate intențiile și scopurile urmărite, ei își strică umblarea înaintea Sa. Mulți își îngăduie pofta și pasiunea, cu toate că lumina clară a adevărului arată pericolul și ridică vocea cu avertizarea: Fii atent, înfrânează-te, tăgăduiește. “Plata păcatului este moartea.” Deși exemplul celor care au eșuat în credință stă asemenea unui far, pentru a-i avertiza pe alții să nu urmeze aceeași cale, totuși mulți se aruncă nebunește mai departe. Satana are în stăpânire mintea lor și pare să aibă putere și asupra trupurilor lor.
-475-
Ah, cât de mulți sunt încântați să creadă că au bunătate și neprihănire, când adevărata lumină a lui Dumnezeu descoperă că toată viața lor n-au trăit decât pentru plăcerea proprie! Comportamentul lor în întregime este respins cu scârbă de către Dumnezeu. Cât de mulți trăiesc fără Lege! În marea lor întunecime, privesc la ei înșiși cu plăcere; dar să fie Legea lui Dumnezeu descoperită conștiințelor lor, cum a fost lui Pavel, și vor vedea că au fost vânduți robi păcatului și că trebuie să moară față de mintea firească. Eul trebuie ucis.
Cât de triste și înfricoșătoare sunt greșelile pe care le fac mulți! Ei zidesc pe nisip, dar le place să creadă că sunt țintuiți pe Stânca cea veșnică. Mulți care mărturisesc evlavia se aruncă înainte nepăsători și nu-și dau seama de primejdia în care se află, ca și când nu ar exista o Judecată viitoare. Îi așteaptă o răsplată înfricoșătoare și totuși se află sub stăpânirea pornirilor și pasiunilor josnice; ei completează pentru Judecată un raport întunecat al vieții lor. Îmi ridic glasul și îi avertizez pe toți cei ce poartă Numele lui Hristos să se despartă de orice nelegiuire. Curățiți-vă sufletele prin ascultare de adevăr. Curățiți-vă de orice întinăciune a cărnii și spiritului, ducându-vă până la capăt sfințirea în frica de Dumnezeu. Vouă, cărora vi se potrivește aceasta, vă spun și știți despre ce vorbesc. Și pe voi, care v-ați stricat căile înaintea Domnului, care v-ați făcut părtași la nelegiuirea care colcăie peste tot și v-ați întunecat sufletele cu păcat, pe voi vă invită încă Isus să vă întoarceți de la calea voastră, să vă prindeți de tăria Lui și să găsiți în El acea pace, putere și har care vă vor face mai mult decât biruitori în Numele Său.
-476-
Stricăciunile acestui veac degenerat au întinat multe suflete care I-au slujit lui Dumnezeu prin mărturisire de credință. Dar nici chiar acum nu este prea târziu ca să fie îndreptate relele și ca sângele unui Mântuitor răstignit și înviat să facă ispășire pentru voi, dacă vă pocăiți și simțiți nevoia de a fi iertați. Avem nevoie să veghem și să ne rugăm acum ca niciodată înainte, ca să nu cădem sub puterea ispitei și să lăsăm în urmă exemplul unei vieți care este o jalnică epavă. Nu trebuie, ca popor, să devenim nepăsători și să privim cu indiferență asupra păcatului. Tabăra trebuie să fie curățită. Toți cei ce cheamă Numele lui Hristos au nevoie să vegheze, să se roage și să-și țină sub pază cărările sufletului; căci Satana este la lucru pentru a strica și nimici, dacă i se dă și cel mai mic avantaj.
Frații mei, ca urmași ai Săi, El vă cheamă să umblați în lumină. Trebuie să fiți în stare de alarmă. Păcatul este printre noi și nu este privit ca fiind peste măsură de păcătos. Simțurile multora sunt amorțite prin îngăduirea poftei și familiaritatea cu păcatul. Avem nevoie să înaintăm mai aproape de Cer. Putem crește în har și în cunoașterea adevărului. A umbla în lumină, a alerga pe calea poruncilor lui Dumnezeu nu sugerează că putem sta pur și simplu, nefăcând nimic. Trebuie să înaintăm.
În iubirea de sine, înălțarea de sine și mândrie există o mare slăbiciune; este putere însă în umilință. Adevărata noastră demnitate nu se menține când ne gândim mai mult la noi înșine, ci atunci când Dumnezeu Se află în toate gândurile noastre și inimile ne sunt pline de strălucirea iubirii față de Răscumpărătorul nostru și față de semeni. Simplitatea caracterului și smerenia inimii vor aduce fericirea, câtă vreme înfumurarea va aduce nemulțumire, bombăneli și o continuă dezamăgire. Ceea ce ne va da tăria divină este faptul de a învăța să ne gândim mai puțin la noi înșine și mai mult la a-i face pe alții fericiți.
-477-
Când ne despărțim de Dumnezeu, în mândria și întunericul în care ne aflăm, căutăm neîncetat să ne înălțăm pe noi înșine și uităm că puterea stă în umilința minții. Tăria Mântuitorului nostru nu a constat într-o etalare puternică a cuvintelor aspre care să străpungă sufletul însuși; ceea ce L-a făcut să câștige inimile a fost blândețea Sa și comportamentul Său rezervat. Comparate cu modestia și umilința, mândria și înfumurarea sunt într-adevăr slăbiciune. Suntem invitați să învățăm de la Acela care este blând și smerit cu inima; atunci vom avea experiența acelei odihne și păci atât de mult dorite.
Iubirea de lume
Ispita care a fost adusă pe muntele cel mare de către Satana înaintea Mântuitorului nostru este una din ispitele principale cărora trebuie să le facă față neamul omenesc. Împărățiile lumii în strălucirea lor au fost oferite de Satan în dar lui Hristos, cu condiția ca Hristos să-i dea cinstea datorată unuia mai mare. Mântuitorul nostru a simțit puterea acestei ispite; însă a înfruntat-o în locul nostru și a biruit. El nu ar fi fost pus la probă în acest punct dacă omul nu avea să fie încercat cu aceeași ispită. Prin împotrivirea Lui, El ne-a dat un exemplu legat de calea pe care ar trebui s-o urmăm când Satana va veni la fiecare dintre noi, pentru a ne face să ne pierdem integritatea morală.
Nici un om nu poate fi un urmaș al lui Hristos și totuși să-și lege sentimentele de lucrurile lumii. Ioan, în prima lui epistolă, scrie: “Nu iubiți lumea și nici lucrurile care sunt în lume. Dacă vreun om iubește lumea, iubirea Tatălui nu este în el.” Răscumpărătorul nostru, care a înfruntat ispitele lui Satana în puterea lor deplină, cunoaște primejdia în care se află omul, aceea de a ceda ispitei de a iubi lumea.
Hristos S-a identificat cu neamul omenesc, suportând punerea la probă în acest punct și biruind în locul omului. El a fost înarmat cu avertizări chiar în acele puncte în care Satana avea să reușească cel mai bine în ispitele îndreptate împotriva omului. El a știut că Satana avea să câștige biruința asupra omului, dacă acesta nu era îndeosebi păzit în punctele apetitului și iubirii onorurilor și bogățiilor lumești. El spune: “Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții le sapă și le fură; ci strângeți-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură; căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.” “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci, sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține la unul și va disprețui pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.”
-478-
Aici Hristos a adus înaintea noastră doi stăpâni, Dumnezeu și lumea, și a prezentat în mod lămurit faptul că ne este de-a dreptul imposibil să-i slujim pe amândoi. Dacă predomină interesul și iubirea noastră pentru această lume, nu vom aprecia lucrurile care, mai presus de oricare altele, sunt vrednice de atenția noastră. Iubirea de lume va exclude dragostea de Dumnezeu și va subordona interesele noastre cele mai înalte unor considerente lumești. Astfel, Dumnezeu nu va deține un loc atât de înalt în afecțiunea și devotamentul nostru ca lucrurile lumii.
Faptele ne vor arăta exact în ce măsură se bucură comorile pământești de afecțiunea noastră. Interesele lumești au parte de străduințele, îngrijorările și grijile cele mai mari, în timp ce considerentele veșnice sunt puse pe planul al doilea. Prin aceasta, Satana primește de la om acea închinare pe care a cerut-o de la Hristos, dar nu a reușit s-o obțină. Dragostea egoistă de lume este ceea ce corupe credința urmașilor declarați ai lui Hristos și îi face să fie slabi în tărie morală. Cu cât își iubesc mai mult bogățiile pământești, cu atât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, cu atât sunt mai puțin părtași la natura Sa divină, care le-ar da o înțelegere a influențelor corupătoare din lume și a primejdiilor la care sunt expuși.
Scopul pe care îl urmărește Satana prin ispitele lui este de a face lumea foarte atrăgătoare. Prin iubirea de bogății și onoare lumească, el are o putere fermecătoare de a câștiga afecțiunea chiar și a lumii care mărturisește că este creștină. O mare parte a bărbaților ce declară că sunt creștini vor face orice sacrificiu pentru a câștiga bogății; și cu cât au un succes mai mare în scopul pe care l-au urmărit, cu atât mai puțină iubire au pentru adevărul prețios și încă mai puțin interes pentru înaintarea lui. Își pierd dragostea pentru Dumnezeu și se poartă ca niște oameni ieșiți din minți. Cu cât prosperă mai mult prin câștigul de averi, cu atât se simt mai săraci — pentru că nu au mai mult — și cu atât vor investi mai puțin în cauza lui Dumnezeu.
Va continua.