Autoritatea Bisericii
Răscumpărătorul lumii a învestit biserica Sa cu mare putere. El stabilește regulile care trebuie aplicate în cazurile de judecare a membrilor ei. După ce a dat instrucțiuni explicite privind calea care trebuie urmată, El spune: “Adevărat vă spun, că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer; și orice (în limitele disciplinei bisericii, n.a. ) veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.” Astfel, însăși autoritatea cerească validează disciplina bisericii în privința membrilor ei, atunci când a fost urmată regula biblică.
Cuvântul lui Dumnezeu nu aprobă ca un singur om să-și impună propria-i judecată în opoziție cu judecata bisericii și nici să forțeze acceptarea părerilor sale împotriva opiniilor bisericii. Dacă nu ar exista disciplină și conducere în biserică, aceasta s-ar fragmenta; nu s-ar putea menține unită ca un trup. Au fost mereu indivizi cu gândire independentă, care au pretins că au dreptate, că Dumnezeu i-a învățat, le-a impresionat mintea și i-a călăuzit într-un mod deosebit. Fiecare are o teorie a lui, perspective proprii deosebite și fiecare declară că vederile lui sunt în concordanță cu Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare are o credință și o teorie diferită și cu toate acestea fiecare pretinde că are o lumină deosebită de la Dumnezeu. Aceștia se îndepărtează de corpul bisericii și sunt fiecare în sine o biserică separată. Nu pot avea toți dreptate, deși toți susțin că sunt conduși de Domnul. Cuvântul inspirației nu este da și nu, ci “da și amin” în Hristos Isus.
-429-
Mântuitorul nostru Își continuă lecțiile de instruire cu o făgăduință, anume că dacă doi sau trei se unesc pentru a cere un lucru oarecare de la Dumnezeu, le va fi dat. Hristos ne arată aici că trebuie să existe unitate cu alții, chiar și în dorințele noastre pentru un obiect dat. Se acordă o mare importanță rugăciunii în părtășie, unității de scop. Dumnezeu ascultă rugăciunile individuale; cu această ocazie însă, Isus oferea o lecție deosebită și importantă care urma să aibă un efect special asupra nou-createi Sale biserici de pe pământ. Trebuie să existe o înțelegere în privința lucrurilor pe care le doresc și pentru care se roagă. Nu sunt doar gândurile și aprecierile unei singure minți, pasibile de a fi amăgite; ci trebuia ca rugămintea să fie dorința sinceră a mai multor minți concentrate asupra aceluiași punct.
În convertirea minunată a lui Pavel, vedem puterea miraculoasă a lui Dumnezeu. O lumină mai presus de slava soarelui la amiază a strălucit în jurul său. Isus, al cărui Nume, din toate câte sunt, îl ura și disprețuia cel mai mult, S-a descoperit lui Pavel pentru a-i opri umblarea nebună, și totuși sinceră, pentru a putea face din această unealtă nespus de nepromițătoare un vas ales care să ducă Evanghelia la neamuri. El făcuse cu conștiinciozitate multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret. În zelul său, el era un prigonitor perseverent și sârguincios al bisericii lui Hristos. Convingerile pe care le avea despre datoria sa de a extermina această doctrină contaminantă care se găsea peste tot, și anume că Isus era Prințul Vieții, erau adânci și puternice.
Pavel credea într-adevăr că această credință în Isus lipsea de orice putere Legea lui Dumnezeu, serviciul religios al jertfelor și ritualul circumciziei, care în toate veacurile trecute primiseră aprobarea deplină a lui Dumnezeu. Dar descoperirea miraculoasă a lui Hristos aduce lumină în ungherele întunecate ale minții lui. Isus din Nazaret, cu care se află în război, este într-adevăr Răscumpărătorul lumii.
Pavel își vede zelul greșit și strigă: “Ce să fac, Doamne?” Isus nu i-a spus atunci și acolo, după cum putea s-o facă, despre lucrarea pe care i-o rânduise. Pavel trebuie să primească învățătură în credința creștină și să acționeze în cunoștință de cauză. Hristos îl trimite chiar la ucenicii pe care acesta îi persecutase atât de crâncen, pentru a învăța de la ei. Lumina de sorginte cerească îi luase vederea lui Pavel, iar Isus, marele vindecător al celor orbi, nu i-o redă. El îi răspunde lui Pavel cu aceste cuvinte: “Scoală-te și du-te în cetate și acolo ți se va spune ce trebuie să faci.” Isus nu numai că ar fi putut să-l vindece pe Pavel de orbirea lui, dar ar fi putut și să-i ierte păcatele și să-i spună care este datoria lui, arătându-i noua cale pe care s-o urmeze. De la Hristos urma să se reverse toată puterea și îndurările; însă, în convertirea lui Pavel la adevăr, El nu i-a dat acestuia o experiență independentă de biserica Sa de curând organizată pe pământ.
-430-
Lumina minunată dată lui Pavel cu acea ocazie l-a uimit și l-a pus în încurcătură. El a fost cu totul smerit. Această parte a lucrării omul nu o putea face pentru Pavel; însă exista totuși o lucrare de înfăptuit pe care slujitorii lui Hristos o puteau face. Isus îl îndreaptă către uneltele Sale din biserică pentru cunoașterea datoriei lui viitoare. Astfel, El dă autoritate și aprobare bisericii Sale constituite. Hristos făcuse lucrarea de descoperire și convingere, Pavel aflându-se acum în condiția de a învăța de la aceia pe care Dumnezeu îi rânduise să dea învățătură despre adevăr. Hristos îl îndreaptă pe Pavel către robii Săi aleși, punându-l astfel în legătură cu biserica Sa.
Chiar oamenii pe care Pavel avea de gând să-i nimicească aveau să fie instructorii săi în însăși religia pe care o disprețuise și persecutase. El a trăit trei zile fără hrană și vedere, făcându-și drum către oamenii pe care, în zelul său orb, intenționa să-i distrugă. Acolo, Isus îl pune pe Pavel în legătură cu reprezentanții Săi de pe pământ. Domnul îi dă lui Anania o viziune, în care îi spune să meargă într-o anumită casă din Damasc și să întrebe de Saul din Tars; “căci, iată, el se roagă”.
După ce Saul a fost îndrumat către Damasc, el a fost condus de oamenii care-l însoțeau în scopul de a-l ajuta să-i aducă legați pe ucenici la Ierusalim pentru a fi judecați și executați. Saul a zăbovit cu Iuda în Damasc, consacrând timp postului și rugăciunii. Aici, credința lui Saul a fost pusă la încercare. Timp de trei zile mintea sa a fost întunecată în privința a ceea ce se cerea de la el, trei zile a fost lipsit de vedere. Fusese îndrumat să meargă la Damasc, căci acolo trebuia să i se spună ce trebuie să facă. El se află în nesiguranță și strigă cu sinceritate către Dumnezeu. Un înger este trimis la Anania, îndrumându-l pe acesta să meargă la o anumită casă în care Saul se roagă să fie instruit ce trebuie să facă în continuare. Mândria lui Saul a dispărut. Puțin timp înainte era încrezător în sine, gândind că era angajat într-o lucrare bună, pentru care ar trebui să primească o răsplată; dar totul s-a schimbat acum. Este plecat și umilit în praf, în pocăință și rușine, iar rugămințile sale fierbinți urmăresc iertarea. Prin îngerul Său, Domnul îi spune lui Anania: “Iată, el se roagă.” Îngerul l-a informat pe slujitorul lui Dumnezeu că îi descoperise lui Saul în viziune pe un om numit Anania, care venea și își punea mâna peste el, pentru a-și putea recăpăta vederea. Anania abia dacă poate da crezare cuvintelor îngerului și repetă ceea ce auzise despre amara prigoană condusă de Saul împotriva sfinților la Ierusalim. Însă porunca dată lui Anania este fermă: “Du-te, căci el este un vas pe care Mi l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel.”
-431-
Anania a ascultat de porunca îngerului. El și-a pus mâinile asupra omului care, cu atât de puțin timp în urmă, era stăpânit de spiritul cel mai profund de ură, proferând amenințări împotriva tuturor celor ce credeau în Numele lui Hristos. Anania i-a spus lui Saul: “Frate Saul, Domnul Isus, care ți S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeți vederea și să fii umplut de Duh Sfânt. Și îndată au căzut de pe ochii lui un fel de solzi și el și-a căpătat iarăși vederea și, sculându-se, a fost botezat.”
Isus ar fi putut înfăptui toată această lucrare pentru Pavel în mod direct, dar nu acesta era planul Său. Pavel avea ceva de făcut în privința mărturisirii față de oamenii a căror nimicire o premeditase, iar Dumnezeu avea pentru oamenii pe care îi rânduise să acționeze în locul Său o lucrare plină de răspundere. Pavel trebuia să facă acei pași necesari în convertire. I s-a cerut să se unească tocmai cu aceia pe care îi persecutase pentru religia lor. Aici Hristos dă tuturor celor din poporul Său un exemplu în ce privește modul în care lucrează El pentru mântuirea oamenilor. Fiul lui Dumnezeu Se identifică pe Sine cu slujba și autoritatea bisericii Sale organizate. Binecuvântările Lui urmau să vină prin uneltele rânduite de El, unind astfel omul cu canalul prin care vin binecuvântările Sale. Faptul că Pavel era conștiincios în lucrarea sa de persecutare a sfinților nu l-a scos drept nevinovat când Duhul Sfânt l-a impresionat, făcându-l să-și înțeleagă lucrarea plină de cruzime. El trebuie să devină un elev al ucenicilor.
-432-
El află că Isus, pe care, în orbirea lui, Îl considera un impostor, este într-adevăr autorul și temelia întregii religii a poporului ales al lui Dumnezeu încă din zilele lui Adam și desăvârșitorul credinței, lucru atât de clar acum în viziunea luminată pe care o are. L-a văzut pe Hristos ca apărător al adevărului, împlinitor al tuturor profețiilor. Hristos fusese privit ca lipsind de orice putere Legea lui Dumnezeu; când însă percepția sa spirituală a fost atinsă de degetul lui Dumnezeu, el a aflat de la ucenici că Hristos era creatorul și temelia întregului sistem evreiesc al jertfelor, că în moartea lui Hristos tipul a întâlnit antitipul și că Hristos a venit în lume tocmai cu scopul de a apăra Legea Tatălui Său.
În lumina Legii, Pavel se vede pe sine ca păcătos. El descoperă că era călcător chiar al Legii pe care credea că o ține cu scrupulozitate. Se pocăiește și moare față de păcat, devine supus cerințelor Legii lui Dumnezeu și are credință în Hristos ca Mântuitor al său, este botezat și Îl propovăduiește pe Isus cu tot atâta sinceritate și zel cu cât Îl condamna odată. În convertirea lui Pavel ni se dau principii importante pe care trebuie să ni le amintim întotdeauna. Răscumpărătorul lumii nu aprobă experiența și manifestarea în chestiuni religioase independent de biserica Sa organizată și recunoscută, acolo unde are o biserică.
-433-
Mulți au ideea că nu sunt răspunzători decât față de Hristos pentru lumina și experiența lor, independent de urmașii Săi recunoscuți din lume. Însă acest lucru este condamnat de Isus în învățăturile Sale, în exemplele și faptele pe care le-a dat pentru instruirea noastră. Aici se afla Pavel, unul pe care Hristos avea să-l pregătească pentru o lucrare extrem de importantă, unul care urma să-I fie un vas ales, adus direct în prezența lui Hristos; cu toate acestea, nu-l învață lecțiile adevărului. Îl oprește din calea pe care umbla și îl convinge de păcat; iar când acesta întreabă: “Ce să fac, Doamne?”, Mântuitorul nu-i spune direct, ci îl pune în legătură cu biserica Sa. “Ei îți vor spune ce trebuie să faci.” Isus este prietenul păcătosului, inima Sa este mereu deschisă, mereu sensibilă la suferința omenească; El are toată puterea, atât în Cer, cât și pe pământ; însă El respectă uneltele pe care le-a hotărât pentru luminarea și salvarea oamenilor. Îl îndrumă pe Saul către biserică, recunoscând astfel puterea cu care a învestit-o, ca mijloc de transmitere a luminii către lume. Aceasta este trupul organizat al lui Hristos pe pământ și trebuie avut respect pentru cele rânduite de El. În cazul lui Saul, Anania Îl reprezintă pe Hristos și, de asemenea, pe slujitorii de pe pământ ai lui Hristos, care sunt hotărâți să acționeze în locul Său.
Saul era un învățător erudit în Israel; însă, în timp ce se află sub influența rătăcirii și prejudecății orbești, Hristos i Se descoperă și îl pune apoi în legătură cu cei ce formează biserica Sa, care sunt lumina lumii. Ei trebuie să-l instruiască în religia creștină pe acest orator educat și cunoscut. În locul lui Hristos, Anania îi atinge ochii, pentru ca aceștia să-și capete vederea; în locul lui Hristos, își pune mâinile peste el, se roagă în Numele lui Hristos și Saul primește Duhul Sfânt. Totul se face în Numele și autoritatea lui Hristos. Hristos este izvorul. Biserica este canalul de transmitere. Cei care se mândresc cu independența personală trebuie să fie aduși într-o relație mai strânsă cu Hristos prin legătura cu biserica Sa de pe pământ.
-434-
Frate A., Dumnezeu te iubește și dorește să te mântuiască și să te aducă în poziția corectă. Dacă vei fi smerit și dispus să te lași învățat și dacă vei voi să fii modelat de Duhul, El va fi tăria, neprihănirea și nespus de marea ta răsplată. Poți realiza mult pentru frații tăi, dacă te vei ascunde în Dumnezeu și vei lăsa ca Spiritul Său să îmblânzească spiritul tău. Ai de întâmpinat o categorie dificilă de oameni. Ei sunt plini de prejudecăți amare; dar nu mai mult decât a fost Saul. Dumnezeu poate lucra cu putere pentru frații tăi, dacă nu îngădui să fii tu însuți o piedică și să-ți îngrădești propria cale. Lasă ca iubirea fierbinte, mila și duioșia să sălășluiască în inima ta în timp ce lucrezi. Poți nărui zidurile de fier ale prejudecății numai dacă te prinzi de Hristos și ești dispus să te lași sfătuit de frații tăi mai experimentați.
Ca slujitor al lui Dumnezeu, nu trebuie să te lași prea ușor descurajat de dificultăți sau de împotrivirea cea mai înverșunată. Mergi înainte nu în numele tău, ci în puterea Dumnezeului lui Israel. Îndură greutățile ca un bun soldat al crucii lui Hristos. Isus a răbdat opoziția păcătoșilor împotriva Sa. Ia în considerație viața lui Hristos, prinde curaj și mergi cu putere mai departe în credință, cu vitejie și nădejde.
Unitatea în biserică
În ultima viziune, mi s-a arătat prezentarea adevărului și înaintarea cauzei lui Dumnezeu pe coasta Pacificului. Am văzut că se înfăptuise o bună lucrare pentru mulți în California, dar mulți dintre cei ce mărturisesc adevărul nu erau gata să se apuce de lucrarea lui Dumnezeu la timpul potrivit și să acționeze când providența deschizătoare de ocazii a lui Dumnezeu le pune aceasta în sarcină. O mare lucrare poate fi făcută în acest loc pentru aducerea sufletelor la cunoștința adevărului, dacă există o acțiune unită.
Dacă toți cei ce au influență ar simți necesitatea cooperării și ar căuta să răspundă la rugăciunea lui Hristos, ca să poată fi toți una așa cum este El una cu Tatăl, cauza adevărului prezent ar fi o putere vie în această zonă. Dar cei din poporul lui Dumnezeu dorm și nu văd nevoile cauzei pentru acest timp. Ei nu simt importanța unei acțiuni energice. Satana caută neîntrerupt să dezbine credința și inimile. El știe prea bine că unirea dintre ei este tăria lor și dezbinarea, slăbiciunea lor. Este important, esențial, ca toți urmașii lui Hristos să înțeleagă mașinațiile lui Satana și, făcând front comun, să țină piept atacurilor lui și să-l biruie. Ei trebuie să facă eforturi continui pentru a înainta cu putere împreună, chiar dacă i-ar costa unele sacrificii.
-435-
Cei din poporul lui Dumnezeu care au temperamente și constituții diferite sunt aduși împreună în calitatea de membri ai bisericii. Adevărul lui Dumnezeu, primit în inimă, își va face lucrarea de curățire, înălțare și sfințire a vieții și va birui părerile deosebite și prejudecățile fiecăruia. Toți ar trebui să se străduiască să se apropie unul de altul cât mai mult posibil. Toți cei ce-L iubesc pe Dumnezeu și țin într-adevăr poruncile Lui vor avea influență asupra necredincioșilor și vor câștiga suflete la Hristos, pentru a face să răsune cântările bucuroase de triumf și biruință înaintea marelui tron alb. Egoismul va fi învins și dragostea nestăvilită pentru Hristos se va arăta prin povara pe care o simt de a salva sufletele pentru care a murit El.
Mi-au fost arătate multe familii care nu trăiesc așa cum dorește Isus; ei au de făcut o lucrare în cămin înainte de a putea înainta în viața divină. Mi-a fost înfățișat cazul fratelui B.; și atenția mi-a fost îndreptată înapoi în timp, către momentul în care a acceptat adevărul. Atunci a avut o influență transformatoare asupra vieții lui. Eul a fost într-o anumită măsură pierdut în interesul pe care îl simțea pentru adevăr. El a căutat să-și arate credința prin fapte, iar interesele sale personale au fost puse pe planul al doilea. Iubea lucrarea Domnului și căuta cu bucurie să înainteze interesul cauzei Sale; Domnul a acceptat eforturile lui de a-I sluji și mâna Domnului i-a adus prosperitate.
Mi s-a arătat că fratele B. I-a provocat neplăcere lui Dumnezeu și a adus o mare întunecime asupra propriei persoane, când și-a statornicit judecata în opoziție cu cea a fraților săi în privința modului corect de a păzi Sabatul. Era în joc interesul fratelui B., și el a refuzat să vadă semnificația corectă a problemei în discuție. Dacă ar fi fost în lumină, n-ar fi urmat niciodată calea pe care a urmat-o când s-a întors din Est. Am fost atunci dusă într-un alt punct în istoria vieții lui și l-am văzut călătorind. Când se afla printre necredincioși, nu lăsa ca lumina lui să strălucească în așa fel înaintea oamenilor, încât aceștia, văzând faptele lui bune, să-I dea slavă Tatălui nostru care este în ceruri. El uita de Dumnezeu și de datoria sa de a-L reprezenta corect pe Mântuitorul său în orice loc și în orice împrejurare.
-436-
Fratele B. este slab mai cu seamă în anumite puncte; el adoră lauda și lingușeala; adoră plăcerea de a fi remarcat. S-a înălțat pe sine, a vorbit mult și s-a rugat puțin, iar Dumnezeu l-a lăsat în propria-i slăbiciune; căci el n-a adus roadă spre slava lui Dumnezeu. În acea călătorie a avut o ocazie să facă mult bine; dar el nu și-a dat seama că este răspunzător față de Dumnezeu pentru talanții săi și că va fi chemat, ca ispravnic al lui Dumnezeu, să dea socoteală dacă și-a folosit destoinicia pentru a-și face sieși plăcere sau pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Dacă fratele B. ar fi simțit puterea iubirii lui Hristos în propria sa inimă, ar fi simțit un interes pentru salvarea celor cu care a fost adus în contact, pentru a putea să le spună cuvinte care să-i facă să reflecteze asupra interesului lor veșnic.
El a avut o ocazie de a semăna sămânța adevărului, dar nu s-a folosit de ea cum ar fi trebuit. Ar fi trebuit să-și ia religia cu el în timp ce se afla cu rudele lui. Mărturisirea sa sfântă și adevărul lui Dumnezeu ar fi trebuit să se îngemăneze cu toate gândurile, sentimentele, cuvintele și faptele sale. Hristos poruncește urmașilor Săi să umble în lumină. A umbla înseamnă să înaintăm, să ne dăm silința, să ne folosim calitățile, fiind angajați activ. Dacă nu ne implicăm în lucrarea cea bună la care ne-a chemat Mântuitorul nostru și nu simțim importanța efortului personal în această lucrare, vom avea o religie bolnăvicioasă, pipernicită. Câștigăm noi biruințe prin experiența pe care o dobândim în lucrare. Câștigăm tărie umblând în lumină, ca să putem avea energia de a merge pe calea poruncilor lui Dumnezeu. Putem câștiga tărie mereu mai mare cu fiecare pas pe care îl facem către Cer. Dumnezeu Își va binecuvânta poporul numai când ei încearcă să fie o binecuvântare pentru alții. Virtuțile noastre se maturizează și se dezvoltă prin exercițiu.
-437-
Mi s-a arătat că, atunci când se afla la Battle Creek, fratele B. era deficitar în putere morală. El nu căutase să se prindă de Dumnezeu și să-și păstreze sufletul într-o curăție a gândului și faptei și a fost lăsat să facă așa cum avea în minte și să primească influențe dăunătoare interesului său spiritual. El i-a întâlnit pe cei care au pervertit adevărul și a fost condus de aceștia să creadă lucruri neadevărate; și, deschizând ușa ca vrăjmașul să intre și primindu-l ca înger de lumină, a fost ușor biruit de ispită.
A căpătat prejudecăți crunte și a devenit suspicios tocmai față de aceia în care Dumnezeu dorea ca el să aibă încredere. El a văzut lucrurile într-o lumină denaturată, iar întâlnirile, care ar fi trebuit să fie pentru el un izvor bogat în tărie, au fost vătămătoare. Aceasta era intenția lui Satana, ca fratele B. să-și piardă încrederea în oamenii pe care Dumnezeu îi hotărâse să conducă în această lucrare. A început să fie în dezacord cu ei și cu punctele cheie din inima lucrării. Era ca un vas pe mare, fără ancoră sau cârmă. Dacă nu putea avea încredere în cei de la conducerea lucrării, nu avea să aibă încredere în nimeni.
Fratele B. are prea puțină considerație sau respect pentru frații săi; el crede că judecata, cunoștințele sau calitățile sale sunt superioare celor ale fraților săi; prin urmare, nu vrea să primească nimic din partea lor și nici nu se încrede în judecata lor, nici nu caută să se sfătuiască cu ei, afară doar de cazul în care îi poate conduce și învăța el. Vrea să acționeze după propria-i judecată, indiferent de sentimentele fraților săi, de suferințele sau rugămințile lor fierbinți. Când el și-a desprins încrederea de inima lucrării, Satana a știut că era sigur în mâna lui, atâta timp cât nu-și putea recăpăta această încredere. Interesul veșnic al fratelui B. depinde de acceptarea și respectarea ajutorului și conducerii pe care Dumnezeu a avut plăcerea să o așeze în biserică. Dacă va urma o cale aleasă de el, va descoperi în cele din urmă că s-a aflat pe un drum complet greșit și că s-a amăgit spre ruina sa. Se va orienta la început într-o direcție, apoi într-alta, și cu toate acestea, va rata singura și adevărata cărare ce duce către Cer.
-438-
Sunt mii de oameni care călătoresc pe calea întunericului și a rătăcirii, calea cea largă ce duce la moarte, și care se măgulesc că se află pe calea către fericire și Cer; dar n-o vor găsi niciodată pe prima, iar pe celălalt nu-l vor atinge. Fratele B. are nevoie de ajutoarele pe care Dumnezeu le-a pus în biserică; căci el nu poate constitui, de unul singur, o biserică, deși calea sa arată că ar fi satisfăcut ca el însuși să formeze o biserică nesupusă cuiva anume. Fratele B. și-a pierdut demult consacrarea față de Dumnezeu; el nu și-a păzit cărările sufletului împotriva sugestiilor lui Satana. Am văzut că îngerii lui Dumnezeu notau cuvintele și acțiunile sale. El mergea mai departe și mai departe de lumina cerului. Când harul lui Dumnezeu nu te controlează într-un mod deosebit, frate B., ești un om cu care este greu să te însoțești. Ai o mare hotărâre și încredere în tine însuți, care sunt resimțite în familia ta și în biserică. Ai prea puțină stimă și respect pentru oricine. Nu ai harul umilinței.
Fratele B. s-a întors pe coasta Pacificului, aflându-se în mare întunecime; își pierduse dragostea pentru adevăr și dragostea de Dumnezeu. Sentimentele lui firești îl stăpâneau și era mândru. Se iubea pe sine și iubea banii mai mult decât iubea adevărul și pe Răscumpărătorul lui. Mi s-a arătat calea pe care a urmat-o când a revenit pe coasta Pacificului, faptul că era o dezonoare pentru numele de creștin. L-am văzut unindu-și mâinile cu veselii iubitori de plăceri. El și-a îndurerat frații și L-a rănit pe Mântuitorul său, făcându-L de rușine în mod deschis, înaintea celor necredincioși. Am văzut că, din perioada aceasta începând, nu mai găsea plăcere în serviciul lui Dumnezeu sau în înaintarea adevărului. Părea să aibă zel pentru cercetarea Scripturilor și a diferiților autori nu pentru a se statornici în punctele principale ale adevărului prezent, pe care îl furnizase Dumnezeu prin oameni aleși de El, ci pentru a găsi o nouă poziție și pentru a înainta noile sale concepții, în opoziție cu credința întemeiată a trupului comunitar. Cercetările lui nu erau făcute spre slava lui Dumnezeu, ci pentru a scoate eul în evidență.
O dată ce fratele B. ia poziție de partea greșită, nu este în natura lui să-și vadă greșeala și să-și mărturisească vina, ci să lupte până la capăt, oricare ar putea fi consecințele. Acest spirit este dezastruos pentru biserică și pentru familia sa. Are nevoie să-și îmblânzească inima și să lase înăuntru gingășia, umilința și dragostea. Trebuie să aibă bunăvoință și generozitate nobilă. Pe scurt, are nevoie să fie pe deplin convertit, să fie un om nou în Hristos Isus. Atunci influența sa în biserică va fi în totul corectă, iar el va fi exact ajutorul de care au nevoie membrii acesteia. Va avea respectul și iubirea familiei sale și o va putea influența prin purtarea sa. Datoria și iubirea, ca niște surori gemene, vor fi ajutoarele lui în creșterea copiilor săi.
Va continua.