Mărturii pentru Comunitate Vol. 3 pp. 409-418 Ziua 182

Dăruirea sistematică

Dacă toți cei pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu bogățiile pământului ar împlini planul Său de a dărui cu credincioșie a zecea parte din toate veniturile lor și dacă n-ar ține pentru ei jertfele pentru păcat și cele pentru mulțumire, vistieria ar fi în mod constant împrospătată. Simplitatea planului de dăruire sistematică nu-i micșorează valoarea, ci preamărește înțelepciunea lui Dumnezeu prin modul în care a fost acesta conceput. Tot ceea ce poartă pecetea divină unește simplitatea cu utilul. Dacă dăruirea sistematică ar fi adoptată de către toți după planul lui Dumnezeu, iar sistemul zecimii respectat cu tot atâta credincioșie de către cei bogați, precum este onorat de categoriile sociale mai sărace, nu ar mai fi nevoie de apeluri urgente și repetate pentru mijloace la adunările noastre mari. În comunități a existat o neglijență în privința aplicării planului de dăruire sistematică, iar rezultatul a fost o vistierie sărăcită și o biserică apostaziată.

-409-

“Se cade să înșele un om pe Dumnezeu cum Mă înșelați voi? Și voi întrebați: ‘Cu ce Te-am înșelat?’ Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime! Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerului și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare. Și voi mustra pentru voi pe cel care mănâncă (lăcusta) și nu vă va nimici roadele pământului și vița nu își va lepăda roadele înainte de timp în câmpiile voastre, zice Domnul oștirilor. Și toate popoarele vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută, zice Domnul oștirilor.”

Dumnezeu a fost jefuit de zecimi și daruri. Este un lucru înfricoșător să fii vinovat de faptul că ai reținut ceea ce trebuia să pui în vistierie sau că L-ai jefuit pe Dumnezeu. Pastorii care predică Cuvântul la marile noastre adunări simt păcătoșenia neglijării de a da lui Dumnezeu ceea ce este al Lui. Ei știu că Dumnezeu nu-și va binecuvânta poporul atâta timp cât ei nesocotesc planul Său de dăruire. Ei încearcă să trezească poporul la conștiența datoriei lor prin cuvântări directe, practice, arătând primejdia și păcătoșenia egoismului și lăcomiei. Convingerea cuprinde mintea și gheața egoismului este spartă. Iar când se face apel la donații pentru cauza lui Dumnezeu, sub influența puternică a întâlnirilor, unii, care în alte împrejurări n-ar mișca un deget, sunt acum dornici să dea. S-au obținut bune rezultate în ce privește această categorie.

Sub presiunea apelurilor însă, simțirea cea mai adâncă o au cei ale căror inimi nu au înghețat din pricina egoismului. Ei au lăsat cu conștiinciozitate ca mijloacele lor să curgă pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Întreaga lor făptură este mișcată de apelurile puternice care se fac și aceste persoane răspund, persoane care au dăruit tot ceea ce împrejurările vieții lor i-ar fi îndreptățit să păstreze pentru ei.

-410-

Însă acești credincioși cu inima neîmpărțită, îndemnați de o iubire aprinsă pentru cauza lui Dumnezeu și de dorința de a acționa prompt, se consideră în stare să facă mai mult decât le cere Dumnezeu, și astfel utilitatea lor este paralizată pentru alte direcții. Acești oameni deschiși se angajează să facă rost de bani când nu știu din ce sursă vor veni, și unii, pentru a-și ține promisiunile, sunt puși în împrejurări grele. Alții sunt obligați să-și vândă produsele în mod foarte dezavantajos, iar unii au suferit chiar din pricina lipsei confortului și a nesatisfacerii nevoilor vieții, pentru a-și împlini făgăduințele.

A existat un timp la începutul lucrării noastre când asemenea sacrificiu ar fi fost justificat, când Dumnezeu i-ar fi binecuvântat pe toți care s-ar fi aventurat astfel pentru cauza Sa. Prietenii adevărului erau puțini și mijloacele lor financiare foarte limitate. Însă lucrarea s-a răspândit și s-a întărit până când s-a ajuns să fie resurse suficiente în mâinile credincioșilor pentru a susține din plin lucrarea în toate departamentele ei, fără a pune pe nimeni într-o situație grea, dacă toți ar fi vrut să suporte în mod proporțional partea ce le revenea. Cauza lui Dumnezeu nu trebuie făcută să sufere nici în cea mai neînsemnată măsură. Adevărul prețios a fost expus cu atâta claritate, încât a fost îmbrățișat de mulți dintre aceia care au în mâini bunuri pe care li le-a încredințat Dumnezeu pentru a le folosi spre înaintarea intereselor adevărului. Dacă acești oameni cu dare de mână își fac datoria, nu trebuie adusă nici o povară asupra fraților mai săraci.

Ne aflăm într-o lume a belșugului. Dacă darurile și jertfele ar fi proporționale cu mijloacele pe care le-a primit fiecare de la Dumnezeu, nu ar fi nevoie de apeluri urgente pentru ajutoare materiale la întâlnirile noastre de tabără. Bărbați și femei care iubesc cauza lui Dumnezeu așa cum își iubesc propriile vieți își vor lua angajamente cu aceste ocazii, urmând ca familiile lor să sufere tocmai din lipsa mijloacelor pe care au promis să le dea pentru înaintarea cauzei. Dumnezeul nostru nu este un perceptor și nu pretinde celui sărac să dea pentru cauză mijloacele care aparțin familiei sale și care ar trebui folosite pentru păstrarea membrilor în confort și deasupra lipsurilor strâmtorării.

-411-

Apelurile pentru mijloace la întrunirile noastre mari de tabără au fost însoțite până acum de evidente rezultate bune în ceea ce-i privește pe cei bogați. Însă ne temem de urmarea unui efort prelungit pentru a umple din nou vistieria. Ne temem că va avea loc o reacție. Ar trebui ca oamenii cu răspundere din diferitele comunități să depună un efort mai mare pentru a-i determina pe toți să urmeze planul conceput de Dumnezeu. Dacă se respectă dăruirea sistematică, apelurile urgente pentru mijloace care se fac la întâlnirile de tabără pentru diferite proiecte nu vor fi necesare.

Dumnezeu a făcut un plan după care fiecare poate da după cum a fost binecuvântat de El și care va face ca dăruirea să devină un obicei, fără a mai aștepta invitații speciale. Cei care pot face aceasta, dar n-o fac din cauza egoismului, Îl jefuiesc pe Creatorul lor, care a revărsat asupra lor mijloace pe care să le investească în cauza Sa, pentru a-i face cunoscute interesele. Până nu vor împlini toți planul dăruirii sistematice, va exista un eșec în ce privește satisfacerea regulii apostolice. Cei care lucrează în cuvânt și învățătură trebuie să fie persoane cu discernământ. În timp ce fac apeluri generale, ar trebui să cunoască puterile celor care răspund la apelurile lor și nu ar trebui să le îngăduie celor săraci să plătească sume mari, la care se angajează. După ce un om I-a consacrat Domnului o anumită sumă de bani, simte că aceasta este sfințită pentru un scop sacru. Acest lucru este adevărat și de aceea ar trebui ca frații noștri predicatori să fie bine informați de la cine acceptă sumele care urmează să fie date.

Fiecare membru al diferitelor familii din comunitățile noastre, dintre cei care cred adevărul, poate juca un rol în înaintarea lui, adoptând cu inima deschisă principiul dăruirii sistematice. “Fiecare din voi să pună deoparte [fiecare singur, acasă], … ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.” Povara de a-i îndemna și a-i stimula pe oameni să dea din mijloacele lor nu a fost lucrarea pe care Dumnezeu a avut-o în vedere pentru pastorii Săi. Responsabilitatea ar trebui să apese asupra fiecărui om care se bucură de credința în adevăr. “Fiecare din voi să pună deoparte ce va putea, după cum a prosperat.” Fiecare membru al familiei, de la cel mai vârstnic până la cel mai tânăr, poate lua parte la această lucrare de dăruire.

-412-

Jertfele copiilor mici pot fi primite de Dumnezeu și plăcute Lui. Valoarea jertfei este hotărâtă de spiritul în care sunt făcute darurile. Cei săraci, urmând regula apostolului și punând deoparte o mică sumă în fiecare săptămână, ajută la îmbogățirea vistieriei, iar darurile lor sunt pe deplin acceptate de Dumnezeu; căci ei fac sacrificii la fel de mari, ba chiar mai mari decât frații lor mai bogați. Planul de dăruire sistematică se va dovedi un mijloc de apărare al fiecărei familii împotriva ispitelor de a cheltui bani pentru lucruri nefolositoare; și se va dovedi o binecuvântare mai ales pentru cei bogați, păzindu-i de a-și îngădui extravaganța.

În fiecare săptămână, pretențiile lui Dumnezeu de la fiecare familie sunt reamintite de fiecare membru al ei care împlinește în întregime planul; și, refuzându-și vreun lucru de prisos pentru a avea mijloace pe care să le pună în vistierie, asupra inimii se imprimă lecții valoroase despre tăgăduirea de sine pentru slava lui Dumnezeu. O dată pe săptămână, fiecare este adus față în față cu rezultatele din săptămâna care a trecut, venitul pe care l-ar fi putut avea dacă ar fi fost econom și mijloacele pe care nu le are din cauza îngăduinței față de propriile slăbiciuni. Conștiința lui este strunită, ca să spunem așa, înaintea lui Dumnezeu, și aceasta fie că-l va lăuda, fie că-l va acuza. El învață că, dacă se bucură în continuare de pace sufletească și de favoarea lui Dumnezeu, trebuie să mănânce, să bea și să se îmbrace spre slava Sa.

A da sistematic și cu generozitate conform planului este un lucru care ține deschisă ușa inimii. Ne punem în legătură cu Dumnezeu pentru ca El să ne poată folosi ca pe niște canale prin care darurile Lui să se poată revărsa către toți. Cei săraci nu se vor plânge de planul dăruirii sistematice, deoarece acesta nu-i va solicita prea tare. Ei nu sunt neglijați și trecuți cu vederea, ci favorizați prin aceea că joacă un rol, fiind împreună lucrători cu Hristos, și vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu la fel ca și cei bogați. În procesul de a pune deoparte puținul de care se pot lipsi, ei își tăgăduiesc eul și cultivă generozitatea inimii. Ei se educă pentru a face fapte bune și împlinesc cu tot atât de multă eficiență intenția lui Dumnezeu în planul de dăruire sistematică precum cei mai avuți, care dau din prisosul lor.

-413-

În zilele apostolilor, oamenii mergeau pretutindeni predicând adevărul. Erau ridicate noi comunități. Dragostea și zelul lor pentru Hristos i-au împins la fapte caracterizate de mari renunțări și sacrificii. Multe comunități ale celor veniți dintre neamuri erau foarte sărace; cu toate acestea, apostolul declară că sărăcia lor lucie a dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor. Darurile lor se revărsau dincolo de capacitatea lor de a dărui. Oamenii și-au pus viețile în primejdie și au suferit pierderea tuturor lucrurilor de dragul adevărului.

Apostolul sugerează că prima zi a săptămânii ar fi momentul potrivit de a analiza căile providenței și prosperitatea căpătată și, în frică de Dumnezeu, cu adevărată recunoștință a inimii pentru binecuvântările revărsate de El, de a hotărî, conform planului conceput de El, cât Îi va fi dat înapoi.

Dumnezeu intenționează ca exercitarea generozității să se facă absolut voluntar, nefiind influențată nici măcar de apelurile elocvente menite să trezească compasiunea. “Pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu.” El nu are plăcere să-și împrospăteze trezoreria cu valori dăruite cu de-a sila. Inimile loiale ale poporului Său, bucurându-se în adevărul mântuitor pentru acest timp, prin iubirea și recunoștința față de El pentru această lumină prețioasă, vor fi deschise și nerăbdătoare să ajute cu mijloacele lor la trimiterea adevărului către alții. Cea mai potrivită cale de a ne arăta dragostea față de Răscumpărătorul nostru este de a oferi daruri pentru a aduce suflete la cunoștința adevărului. Planul de răscumpărare a fost aplicat absolut de bunăvoie de către Mântuitorul nostru, și scopul lui Hristos este ca întreaga noastră generozitate să se arate prin daruri de bunăvoie.

-414-

Individualismul

Dragă frate A.,

Mintea mea este tulburată în ce privește cazul tău. Ți-am scris despre unele lucruri care mi-au fost arătate în legătură cu umblarea ta din trecut, din prezent și viitor. Sunt neliniștită pentru tine, pentru că am văzut primejdiile care te pândesc. Experiența spirituală pe care ai avut-o te expune ispitelor și conflictelor severe. Când și-a lăsat o dată mintea sub controlul direct al vrăjmașului prin mijlocirea îngerilor răi, acea persoană ar trebui să fie foarte circumspectă față de impresii și simțăminte care l-ar duce pe un drum independent, departe de biserica lui Hristos. Primul pas independent de biserică pe care l-ar face un asemenea om ar trebui privit ca o stratagemă a vrăjmașului, de a amăgi și distruge. Dumnezeu a făcut biserica Sa un canal de lumină și prin ea își face cunoscute scopurile și voința. El nu dă nici unei persoane o experiență independentă de biserică. Nu dă unui om cunoașterea voinței Sale pentru întreaga biserică, în timp ce aceasta, ca trup al lui Hristos, este lăsată în întuneric.

Frate A., trebuie să veghezi cu cea mai mare grijă cum zidești. Se va dezlănțui o furtună care îți va testa nădejdea în modul cel mai sever. Ar trebui să sapi adânc și să-ți asiguri o temelie solidă. “De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia pe stâncă.” Constructorul pune cu consecvență piatră pe piatră, până când structura începe să se înalțe. Constructorul evanghelic își continuă adesea lucrarea în lacrimi și în mijlocul încercărilor, furtunilor persecuției, amarnicei împotriviri și batjocurii nedrepte; însă el este neclintit în hotărârea lui, întrucât zidește pentru eternitate. Fii cu luare aminte, frate A., ca temelia ta să fie stâncă solidă și să fii bine fixat de ea, Hristos fiind acea stâncă.

Ai o voință puternică, încăpățânată și un spirit independent pe care crezi că trebuie să ți-l păstrezi cu orice risc. Și ai adus acest spirit în experiența și viața ta religioasă. Nu ai fost întotdeauna în armonie cu lucrarea lui Dumnezeu, așa cum a fost ea împlinită de frații tăi americani. Nu ai văzut lucrurile cum le-au văzut ei și nici nu te-ai potrivit cu modul în care procedează ei. Nu te-ai familiarizat decât prea puțin cu lucrarea din diferitele ei departamente. N-ai fost prea încântat să te familiarizezi cu ramurile variate ale lucrării. Ai privit cu suspiciuni și neîncredere asupra lucrării și asupra conducătorilor aleși de Dumnezeu pentru a o duce mai departe. Ai fost înclinat mai degrabă să te îndoiești și să faci presupuneri neîntemeiate, să fii invidios pe aceia asupra cărora Dumnezeu a pus răspunderile mai mari ale lucrării Sale decât să cercetezi și să te pui astfel în legătură cu cauza lui Dumnezeu pentru a înțelege activitățile și înaintarea ei.

-415-

Dumnezeu a văzut că nu erai potrivit să fii păstor, un slujitor al neprihănirii care să vestească altora adevărul, până când nu aveai să fii un om complet transformat. El a îngăduit să treci prin încercări adevărate și să simți privațiunile, lipsurile, ca să știi cum să arăți milă, compasiune și dragoste duioasă față de cei nenorociți și oprimați și pentru cei aplecați sub povara lipsurilor și care trec prin încercări și strâmtorări.

Când, în suferința ta, te-ai rugat pentru pace în Hristos, un nor negru părea să-ți întunece mintea. Odihna și pacea nu au venit așa cum te așteptai tu. Uneori, se părea că îți este încercată credința la limita suportabilului. Când te-ai uitat la viața ta de până atunci, ai văzut tristețe și dezamăgire; când ai privit către viitor, totul era învăluit în nesiguranță. Mâna divină te-a călăuzit într-un mod minunat către cruce, ca să te învețe că Dumnezeu îi răsplătește într-adevăr pe aceia care Îl caută cu sârguință. Cei care cer așa cum trebuie vor primi. Cel care caută cu credință va găsi. Experiența câștigată în cuptorul arzător al încercărilor și nenorocirii reprezintă prețul acesteia.

Rugăciunilor pe care le-ai înălțat în singurătatea, oboseala și încercările tale, Dumnezeu a răspuns, nu întotdeauna așa cum au fost așteptările tale, însă pentru binele tău. Nu i-ai înțeles într-un mod corect și cu claritate pe frații tăi și nici pe tine însuți nu te-ai văzut în lumina care trebuia. Dar, în providența lui Dumnezeu, El a fost la lucru pentru a răspunde rugăciunilor pe care le-ai înălțat în nenorocirea ta și a făcut aceasta într-un mod prin care să te salveze și să-și proslăvească propriul Nume. Necunoscându-te pe tine însuți, ai cerut lucruri care nu erau cele mai bune pentru tine. Dumnezeu ți-a auzit rugăciunile sincere; dar binecuvântarea pe care ți-a acordat-o a fost ceva mult diferit de ceea ce așteptai tu. În providența Sa, Dumnezeu a intenționat să te aducă într-o legătură mult mai strânsă cu biserica Lui, pentru ca încrederea ta să fie mult mai mică în tine însuți și mai mare în alții, în cei pe care îi călăuzește pe calea înaintării lucrării Sale.

-416-

Dumnezeu ascultă fiecare rugăciune sinceră. El te va pune în legătură cu lucrarea Sa, ca să te poată aduce mai direct în lumină. Și, în afară de cazul în care îți vei întoarce privirile de la evidența faptelor și de la lumină, te vei convinge că, dacă vei fi mai neîncrezător în tine însuți și mai puțin neîncrezător în frații tăi, vei fi mai câștigat în Dumnezeu. Dumnezeu este acela care te-a adus în strâmtorări. El a urmărit un scop prin aceasta, ca strâmtorarea să poată lucra în tine răbdare, răbdarea experiență, iar experiența nădejde. El a îngăduit ca încercările să vină asupra ta, pentru ca, prin ele, să poți avea experiența roadelor pline de pace ale neprihănirii.

Petru L-a tăgăduit pe Omul durerii, când acesta S-a întâlnit cu suferința, în ceasul umilirii Sale. După aceasta însă, s-a pocăit și s-a reconvertit. El a avut o căință sinceră și s-a dăruit iarăși Mântuitorului său. Cu ochii orbiți de lacrimi, își îndreaptă pașii către singurătatea oferită de grădina Ghetsemani și se prăbușește în locul în care a văzut silueta prosternată a Mântuitorului, când transpirația însângerată I-a țâșnit prin pori din pricina agoniei. Cuprins de remușcări, Petru își amintește că dormea când Isus Se ruga în acele ceasuri înfricoșătoare. Inima lui mândră se sfâșie și lacrimi de pocăință udă firele de iarbă pătate doar de curând de picăturile de sudoare însângerată a scumpului Fiu al lui Dumnezeu. El a părăsit acea grădină ca om convertit. În acel moment, era pregătit să arate milă față de cei ispitiți. El fusese smerit și putea arăta compasiune față de cei slabi și greșiți. Putea să-i atenționeze și să-i avertizeze pe cei îngâmfați și era apt să-i întărească pe frații săi.

Dumnezeu te-a condus prin nenorocire și încercări, ca să poți avea o încredere desăvârșită în El și să ai o părere rezervată față de propria ta judecată. Tu poți suporta vitregiile mai bine decât bunăstarea. Ochiul atoatevăzător al lui Iehova a descoperit în tine multe impurități, pe care tu le consideri aur și prea valoroase pentru a le arunca. Puterea vrăjmașului asupra ta a fost, în răstimpuri, directă și foarte puternică. Amăgirile spiritismului îți încurcaseră credința, îți stricaseră judecata și îți aduseseră experiența într-o stare de confuzie. În providența Sa, Dumnezeu dorea să te încerce, pentru a te curăți, ca și pe fiii lui Levi, ca să-I poți aduce o jertfă în neprihănire.

-417-

Eul tău este prea mult amestecat în toate lucrările tale. Voința ta trebuie să fie modelată de voința lui Dumnezeu, căci altfel vei cădea în ispite amarnice. Am văzut că atunci când vei lucra în Dumnezeu, alungând eul dinaintea ochilor, vei primi de la El o putere cu ajutorul căreia vei ajunge la inimile oamenilor. Îngeri ai lui Dumnezeu vor lucra sprijinindu-te în eforturile tale când ești smerit și mic în propriii tăi ochi. Dar când îți imaginezi că știi mai mult decât aceia pe care Dumnezeu i-a călăuzit ani de-a rândul, pe care i-a învățat adevărul și i-a pregătit pentru extinderea lucrării Sale, te înalți singur și vei cădea în ispite.

Trebuie să cultivi bunătatea și blândețea. Trebuie să fii un om milostiv și politicos. Lucrările tale sunt pătrunse de prea multă severitate și de un spirit neînduplecat, dictatorial, tiranic. Nu iei întotdeauna în considerație cu blândețe sentimentele altora și dai naștere la nemulțumiri și încercări. Mai multă dragoste în lucrările tale și mai multă compasiune străbătută de bunătate ți-ar deschide o cale către inimi și ar câștiga suflete la Hristos și la adevăr.

Ești în mod constant înclinat către independență. Tu nu-ți dai seama că independența este un lucru jalnic atunci când te face să ai prea multă încredere în tine însuți și să te încrezi mai degrabă în propria ta judecată decât să respecți sfatul și să pui preț pe judecata fraților tăi, mai ales pe a acelora care au funcții de răspundere, pe care Dumnezeu i-a rânduit pentru mântuirea poporului Său. Dumnezeu a învestit biserica Sa cu o autoritate deosebită și cu o putere pe care nimeni nu are căderea să nu le ia în seamă și să le disprețuiască, pentru că, făcând așa, disprețuiește glasul lui Dumnezeu.

-418-

Nu ești în siguranță dacă te încrezi în impresii și sentimente. Aceasta a fost nenorocirea ta, că ai ajuns sub puterea acelei amăgiri satanice, spiritismul. Acest giulgiu al morții te-a acoperit, iar imaginația și puterile tale au fost sub controlul demonilor; iar când devii încrezător în tine însuți și nu te prinzi cu încredere neșovăitoare de Dumnezeu, te găsești într-un pericol sigur. Uneori, înlăturând obstacolele principiilor și o faci adesea , îl inviți înăuntru pe vrăjmaș, iar el îți controlează gândurile și acțiunile, timp în care tu ești amăgit cu adevărat și îți place să crezi că ești aprobat de Dumnezeu.

Satana a încercat să te împiedice să ai încredere în frații tăi americani. Le-ai privit cu suspiciune acțiunile și experiența, când ei sunt chiar aceia care te pot ajuta și care ar fi o binecuvântare pentru tine. Efortul bine gândit al lui Satana este acela prin care încearcă să te despartă de cei ce sunt asemenea unor canale de lumină, prin care Dumnezeu a transmis voia Sa și prin care a lucrat pentru zidirea și extinderea lucrării Lui. Concepțiile, sentimentele și experiența ta sunt foarte înguste, iar lucrările tale au aceeași caracteristică.

Ca să fii o binecuvântare pentru poporul tău, trebuie să te schimbi în multe privințe. Ar trebui să cultivi politețea și să nutrești pentru toți o compasiune plină de bunătate. Ar trebui să ai cununa harului lui Dumnezeu, care este dragostea. Critici prea mult și nu ești atât de îngăduitor pe cât ar trebui să fii, dacă vrei să câștigi suflete. Ai putea avea mult mai multă influență dacă ai fi mai puțin formal și rigid și dacă ai fi însuflețit mai mult de Duhul Sfânt. Teama ta de a nu fi condus de oameni este prea mare. Dumnezeu îi folosește pe oameni ca unelte ale Sale și îi va folosi cât va exista lumea.

Îngerii care au căzut erau dornici să devină independenți față de Dumnezeu. Erau plini de frumusețe și de slavă, dar erau dependenți de Dumnezeu în privința fericirii lor, luminii și inteligenței de care se bucurau. Prin nesupunere, ei au căzut din starea lor înălțată. Hristos și biserica Sa sunt de nedespărțit. A-i neglija sau disprețui pe aceia pe care Dumnezeu i-a rânduit să conducă și să poarte răspunderile legate de lucrarea Sa și de înaintarea și răspândirea adevărului înseamnă să respingi mijloacele pe care le-a hotărât Dumnezeu pentru ajutorul, încurajarea și întărirea poporului Său. Faptul de a-i trece pe aceștia cu vederea și a gândi că lumina ta trebuie să vină direct de la Dumnezeu, iar nu prin vreun alt canal, te aduce într-o poziție în care ești susceptibil de a fi amăgit și biruit.

Va continua.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment