Continuare.
Vor exista bărbați și femei care disprețuiesc mustrarea și ale căror simțăminte se vor aprinde mereu împotriva ei. Nu ne face plăcere să ni se spună despre relele noastre. În aproape fiecare caz în care este nevoie de mustrare, vor fi unii care vor nesocoti total faptul că Duhul Domnului a fost rănit și cauza Sa batjocorită. Aceștia îi vor compătimi pe cei care au meritat mustrarea, pentru că au fost răniți în amorul propriu. Toată această compasiune nesfințită îi aduce pe compătimitori în situația de a fi părtași la vina celui mustrat. În nouă cazuri din zece, dacă cel mustrat ar fi fost sub apăsarea înțelegerii relelor pe care le-a făcut, ar fi putut fi ajutat să le vadă și, prin aceasta, să facă o schimbare. Însă compătimitorii nesfințiți, care se vâră în toate, dau o interpretare totalmente greșită motivațiilor celui care a dat mustrarea și naturii acelei mustrări și, compătimindu-l pe cel certat, îl fac să simtă că a fost cu adevărat maltratat; iar sentimentele sale se revarsă în răzvrătire împotriva celui care nu și-a făcut decât datoria. Cei care se achită cu credincioșie de datoriile lor neplăcute, având simțământul răspunderii față de Dumnezeu, vor primi binecuvântarea Sa. Dumnezeu cere de la servii Săi să fie întotdeauna hotărâți să facă voia Lui. În însărcinarea pe care i-a dat-o lui Timotei, apostolul îl roagă fierbinte: “Vestește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura.”
-360-
Evreii nu erau dispuși să se supună îndrumărilor și restricțiilor Domnului. Ei nu voiau decât să fie liberi, să facă după capul lor și să se supună propriei lor judecăți. De-ar fi putut fi lăsați liberi să facă așa, nu ar fi venit cu nici o plângere la Moise, dar ei nu se simțeau în largul lor sub restricții.
Dumnezeu dorește ca poporul Său să fie disciplinat și adus la o acțiune concertată, pentru a vedea cu aceiași ochi și a avea același gând, aceeași judecată. Pentru a înfăptui această stare de lucruri, sunt multe de făcut. Inima firească trebuie supusă și preschimbată. Dumnezeu intenționează ca în biserică să existe necurmat o mărturie vie. Va fi necesară mustrarea și povățuirea și va trebui ca unii să fie certați cu asprime, după cum reclamă fiecare caz. Auzim această apărare: “Ah, sunt atât de sensibil, că nu suport nici cea mai mică dezaprobare!” Dacă aceste persoane ar descrie în mod corect cum stau lucrurile, ar spune: “Sunt atât de încăpățânat, atât de plin de mine însumi, cu un spirit atât de orgolios, încât n-am să admit să mi se dicteze; n-am să accept să fiu mustrat. Reclam dreptul la judecata individuală; am dreptul să cred și să vorbesc cum îmi place.” Domnul nu dorește să renunțăm la individualitatea noastră. Însă care este omul care judecă în mod corect cât de departe ar trebui dusă această chestiune a independenței individuale?
Petru își sfătuiește frații: “Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți, unii față de alții, să fiți împodobiți cu smerenie, pentru că ‘Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har’.” Apostolul Pavel îi îndeamnă și el pe frații lui filipeni la unitate și umilință: “Deci, dacă este vreo încurajare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând! Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă, ci în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus.” Din nou Pavel își îndeamnă frații: “Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău și lipiți-vă tare de bine. Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia”. Scriindu-le efesenilor, el spune: “Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos”.
-361-
Istoria israeliților ne pune înainte marele pericol al amăgirii. Mulți nu înțeleg păcătoșenia propriilor lor firi și nici harul iertător. Ei se află în întunecimea firii omenești, supuși ispitelor și marii amăgiri. Ei sunt departe de Dumnezeu; cu toate acestea, sunt foarte satisfăcuți de viețile lor, în timp ce comportamentul lor Îl scârbește pe Dumnezeu. Acești oameni se vor lupta întotdeauna împotriva înrâuririi Duhului lui Dumnezeu, mai ales când este vorba despre mustrări. Ei nu doresc să fie tulburați. Ocazional, au temeri egoiste și intenții bune, iar alteori sunt neliniștiți și au anumite convingeri; ei nu au însă o profunzime a experienței, pentru că nu sunt fixați bine pe Stânca veșnică. Această categorie nu vede niciodată necesitatea mărturiei directe. Păcatul nu le pare peste măsură de păcătos, pentru motivul simplu că nu umblă în lumină, după cum Hristos este în lumină.
Mai există și o categorie a celor care au avut o mare lumină, o convingere deosebită și o experiență adevărată în lucrurile Spiritului lui Dumnezeu; însă diversele ispite ale lui Satana i-au biruit. Ei nu apreciază lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu. Nu iau aminte la avertizările și mustrările din partea Duhului lui Dumnezeu. Sunt condamnați. Aceștia vor fi întotdeauna împotriva mărturiei directe, pentru că aceasta îi osândește.
Dumnezeu intenționează ca poporul Său să fie una; să vadă totul cu aceiași ochi, să aibă același gând și aceeași judecată. Lucrul acesta nu poate fi realizat fără ca în biserică să existe o mărturie clară, directă, vie. Rugăciunea lui Hristos a fost ca ucenicii Săi să fie una, așa cum El Însuși era una cu Tatăl. “Și Mă rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una, Eu în ei și Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.”
-362-
Apel către cei tineri
Dragi tineri,
Din când în când, Domnul mi-a dat mărturii de avertizare pentru voi. V-a dat încurajare pentru cazul în care veți îndrepta către El tot ce aveți mai bun în inimă și cele mai sfinte simțăminte. Acum, când aceste avertizări îmi revin cu claritate în minte, sunt mișcată de înțelegerea primejdiei pe care știu că nu o simțiți. școala stabilită în Battle Creek aduce laolaltă mai mulți tineri, cu moduri de gândire diferite. Dacă acești tineri nu sunt consacrați lui Dumnezeu și supuși voinței Sale și dacă nu umblă cu smerenie pe calea poruncilor Lui, existența unei școli în Battle Creek se va dovedi o sursă de mare descurajare pentru comunitate. Această școală poate fi făcută o binecuvântare sau un blestem. Vă îndemn fierbinte pe toți cei care v-ați luat ca nume Numele lui Hristos, să vă despărțiți de orice nelegiuire și să vă desăvârșiți caractere pe care Dumnezeu le poate aproba.
Întreb: credeți că mărturiile de mustrare care v-au fost date sunt de la Dumnezeu? Dacă într-adevăr credeți că vocea lui Dumnezeu vi s-a adresat, arătându-vă primejdiile, atunci veți lua aminte la sfaturile ce v-au fost date? Păstrați vii în minte aceste mărturii de avertizare, citindu-le des și cu inimile pline de rugăciune? Domnul v-a vorbit, copii și tineri, din nou și din nou; însă voi nu v-ați grăbit să luați aminte la avertizările care v-au fost date. Dacă n-ați încurajat răzvrătirea în inimile voastre împotriva descoperirilor pe care vi le-a făcut Dumnezeu despre caracterele voastre și primejdiile care vă amenință și împotriva căii stabilite pe care să mergeți, totuși unii dintre voi au fost neatenți în ce privește lucrurile care vi se cer pentru a putea dobândi tărie spirituală și a fi o binecuvântare în școală, în comunitate și pentru toți cei cu care vă însoțiți.
-363-
Tineri și tinere, sunteți răspunzători față de Dumnezeu pentru lumina ce v-a fost dată. Dacă nu sunt luate în seamă, această lumină și aceste avertizări se vor ridica împotriva voastră la judecată. Vi s-a spus clar despre primejdiile care vă amenință; vi s-a atras atenția și ați fost păziți din toate părțile, ați fost îngrădiți cu avertismente. În casa lui Dumnezeu ați ascultat cele mai solemne și mai mișcătoare adevăruri prezentate de servii lui Dumnezeu în puterea Duhului. Ce greutate au aceste apeluri solemne asupra inimilor voastre? Ce influență au asupra caracterelor voastre? Veți fi chemați să dați socoteală pentru toate aceste apeluri și avertizări. Ele se vor ridica la judecată pentru a-i acuza pe cei care duc o viață de frivolitate și mândrie.
Dragi prieteni tineri, ceea ce semănați, aceea veți și culege. Acum este timpul de semănat pentru voi. În ce va consta recolta? Ce anume semănați? Fiecare cuvânt pe care-l rostiți, fiecare faptă pe care o faceți reprezintă o sămânță care va aduce roade bune sau rele, bucurie sau întristare pentru semănător. Cum este sămânța aruncată, așa va fi și recolta. Dumnezeu v-a dat o mare lumină și multe privilegii. După ce a fost dată această lumină, după ce v-au fost puse cu claritate înainte pericolele de care să vă feriți, răspunderea vă aparține. Modul în care tratați lumina pe care v-o dă Dumnezeu va întoarce cântarul pentru fericire sau nenorocire. Voi înșivă dați formă destinului vostru.
Voi toți aveți o înrâurire pentru bine sau pentru rău asupra minții sau caracterelor altora, iar în cartea de aducere aminte din ceruri este notată tocmai influența pe care o exercitați. Un înger vă însoțește și notează cuvintele și faptele voastre. Când vă treziți dimineața, simțiți neajutorarea voastră și nevoia de a primi putere de la Dumnezeu? Și, cu umilință, din toată inima, faceți cunoscute nevoile voastre Tatălui din ceruri? Dacă faceți așa, îngerii notează rugăciunile voastre, iar dacă aceste rugăciuni nu au ieșit de pe buze prefăcute, când vă aflați în pericol de a face fără voia voastră ceva rău și de a exercita o influență care îi va determina pe alții să greșească, îngerul vostru păzitor va fi lângă voi, sugerându-vă o cale mai bună, alegând cuvintele pentru voi și înrâurind acțiunile voastre.
-364-
Dacă nu vă simțiți sub amenințarea vreunei primejdii și dacă nu înălțați vreo rugăciune pentru ajutor și putere de a rezista ispitelor, cu siguranță că vă veți pierde busola; faptul de a vă fi neglijat datoria va fi însemnat în cartea din ceruri a lui Dumnezeu și veți fi găsiți cu lipsuri în ziua încercării. Există în jurul vostru unii care au avut o instruire religioasă și unii care au fost îngăduiți, cocoloșiți și lăudați până când au fost literalmente pierduți pentru viața practică. Când vorbesc, mă gândesc la persoane pe care le cunosc. Caracterele lor sunt atât de sucite prin îngăduință, măguliri și lenevie, încât sunt complet nefolositoare pentru viața aceasta, iar dacă sunt inutile, în ce privește această viață, ce am putea spera pentru acea viață în care totul este curăție și sfințenie și în care toți au caractere formate în mod armonios? M-am rugat pentru aceste persoane; m-am adresat lor personal. Am putut vedea influența pe care ar exercita-o asupra altor minți, conducându-le la deșertăciune, iubire de etalare vestimentară și nepăsare în ce privește interesele lor veșnice. Singura speranță a celor din această categorie este să fie cu luare aminte la căile lor, să-și umilească inimile mândre și ușuratice înaintea lui Dumnezeu, să-și mărturisească păcatele și să se convertească.
Deșertăciunea în îmbrăcăminte și de asemenea iubirea distracțiilor reprezintă o mare ispită pentru tineret. Dumnezeu are pretenții sacre de la noi toți. El cere toată inima, tot sufletul, întreaga afecțiune. Răspunsul care este dat uneori acestei declarații este: “O, eu nu mărturisesc că sunt creștin!” Și dacă nu mărturisești, ce? Nu cere Dumnezeu de la tine aceleași lucruri pe care le pretinde de la cineva care mărturisește că este copilul Său? Pentru că ești îndrăzneț în nesocotirea lucrurilor sacre, va fi păcatul tău de neglijență și răzvrătire trecut cu vederea de către Domnul? Fiecare zi în care disprețuiești cerințele lui Dumnezeu, fiecare ocazie în care refuzi îndurarea ce ți se oferă, ți se pune la socoteală și va îngroșa lista păcatelor care vor sta împotriva ta în ziua în care vor fi cercetate rapoartele tuturor sufletelor. Mă adresez vouă, tineri și tinere, mărturisitori sau nu. Dumnezeu vă cere afecțiunea, supunerea voioasă și devotamentul față de El. Aveți acum un scurt timp de probă și vă puteți folosi de această ocazie pentru a vă preda, fără condiții, lui Dumnezeu.
-365-
Ascultarea și supunerea față de cerințele lui Dumnezeu sunt condițiile date de apostolul inspirat, condiții prin care devenim copii ai lui Dumnezeu, membri ai familiei regale. Prin propriul Său sânge, Isus a salvat pe fiecare copil și pe fiecare tânăr, bărbat și femeie din genunea ruinei spre care îi silea Satana să meargă. Pentru că păcătoșii nu vor dori să accepte mântuirea care le-a fost oferită fără plată, sunt ei dezlegați de obligațiile lor? Faptul că aleg să rămână în păcătoși nelegiuire cutezătoare nu le micșorează vina. Isus a plătit un preț pentru ei și Îi aparțin. Sunt proprietatea Lui; iar dacă ei nu-I dau ascultare Celui care și-a dat viața pentru ei, ci își consacră timpul, energia și talentul în slujba lui Satana, își vor lua răsplata, care este moartea. Slava nemuritoare și viața veșnică sunt răsplata pe care Răscumpărătorul nostru o oferă celor care vor dori să-I dea ascultare. El a făcut cu putință ca ei să-și desăvârșească un caracter creștin prin Numele Său și să obțină biruința pentru ei înșiși așa cum a biruit El pentru ei. Apostolul le-a dat un exemplu prin propria lui viață, arătându-le cum pot birui. “Plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”
Pretențiile lui Dumnezeu se răsfrâng în mod egal asupra tuturor. Cei care aleg să ia în seamă mântuirea cea mare ce le-a fost dată fără plată, care aleg să slujească propriilor persoane și rămân dușmani ai lui Dumnezeu, dușmani ai Răscumpărătorului care S-a jertfit pe Sine, își iau sigur răsplata. Ei seamănă în firea pământească și din firea pământească vor culege stricăciune.
Cei care s-au îmbrăcat în Hristos prin botez, arătând prin acest act despărțirea lor de lume și că au făcut legământ să umble prin înnoirea vieții, nu trebuie să-și aducă idoli în inimi. Cei care s-au bucurat odată de dovada iertării păcatelor, care au gustat din iubirea Mântuitorului și care apoi se alătură iarăși dușmanilor lui Hristos, respingând neprihănirea desăvârșită pe care le-o oferă Isus și alegând căile pe care El le-a osândit, vor fi judecați cu mai mare severitate decât păgânii care n-au avut niciodată lumina și care nu L-au cunoscut niciodată pe Dumnezeu sau Legea Sa. Cei care refuză să urmeze lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu, alegând distracțiile, deșertăciunile și nebuniile lumii și refuzând să-și modeleze comportamentul după cerințele drepte și sfinte ale Legii lui Dumnezeu, sunt vinovați de cele mai grave păcate în fața lui Dumnezeu. Vina și răsplata lor va fi proporțională cu lumina și privilegiile pe care le-au avut.
-366-
Vedem lumea absorbită de propriile ei distracții. Primele și cele mai înalte griji pe care le au cei mai mulți, îndeosebi femeile, sunt cele legate de etalarea ostentativă. Dragostea de îmbrăcăminte și plăceri spulberă fericirea a mii de oameni. Iar unii dintre cei care mărturisesc că iubesc și păzesc poruncile lui Dumnezeu imită ca niște maimuțe, cât de fidel sunt ei în stare, pe cei din această categorie, păstrându-și însă numele de creștini. Unii tineri sunt atât de dornici să iasă în evidență prin etalare, încât sunt dispuși să renunțe și la numele de creștin, numai să poată să-și urmeze dorințele după îmbrăcăminte, de dragul orgoliului și spre satisfacerea plăcerii. Tăgăduirea eului în îmbrăcăminte este o parte a datoriei noastre creștine. A ne îmbrăca simplu și a ne abține de la etalarea bijuteriilor și podoabelor de orice fel, aceasta este în armonie cu credința noastră. Ne numărăm noi printre aceia care văd nesăbuința celor lumești care își îngăduie extravaganță în îmbrăcăminte și de asemenea iubirea de distracții? Dacă este așa, ar trebui să aparținem categoriei acelora care se feresc de tot ceea ce aprobă acest spirit care pune stăpânire pe mintea și inima celor ce trăiesc numai pentru această lume și care nu se gândesc niciodată și nu-și fac o grijă pentru cea viitoare.
Tineri creștini, am văzut în unii dintre voi o dragoste pentru îmbrăcăminte și etalare ostentativă care mi-a provocat suferință. La unii care au fost bine educați, care au avut din pruncie privilegii religioase și care s-au îmbrăcat în Hristos prin botez, mărturisind astfel că sunt morți față de lume, am văzut o deșertăciune a îmbrăcămintei și o frivolitate în comportare care L-au rănit pe scumpul Mântuitor și au adus rușine asupra cauzei lui Dumnezeu. Am remarcat cu durere starea de declin religios și dispoziția voastră de a vă ornamenta și împodobi vestimentația. Unii au avut marea nenorocire de a intra în posesia unor lănțișoare sau ace de cravată confecționate din aur sau a ambelor articole și au dat dovadă de prost gust, etalându-le, scoțându-le în evidență pentru a atrage atenția. Nu pot decât să-i compar pe acești indivizi cu păunul cel orgolios, care își expune penele superbe pentru a stârni admirația. Este tot ceea ce are această pasăre pentru a atrage admirația; căci vocea și forma sa numai atrăgătoare nu sunt.
-367-
Cei tineri se pot strădui să caute asiduu podoaba unui duh blând și liniștit, o bijuterie neprețuită care poate fi purtată cu o grație cerească. Această podoabă îi va atrage pe mulți din această lume și va fi considerată foarte valoroasă de către îngerii cerești și, mai presus de toți, de către Tatăl nostru ceresc și îi va pregăti pe cei ce o poartă să fie oaspeți bineveniți în curțile cerești.
Tinerii au înzestrări care, cultivate cum se cuvine, îi vor face demni de aproape orice poziție de încredere. Dacă și-ar propune ca obiectiv obținerea unei educații pentru a-și exercita și dezvolta în așa fel puterile pe care li le-a dat Dumnezeu, încât să poată fi folositori și să se dovedească o binecuvântare pentru alții, mintea lor nu ar ajunge să coboare la un standard inferior. Ei ar arăta profunzime a cugetării și statornicie a principiilor, și-ar face simțită influența și ar impune respect. Ar putea avea o influență înălțătoare asupra altora, care ar călăuzi sufletele să vadă și să recunoască puterea pe care o are o viață creștină rațională. Cei care se îngrijesc mai mult de împodobirea propriilor lor persoane pentru etalare decât de educarea minții și folosirea puterilor lor ca să obțină cel mai înalt folos, pentru a-L putea slăvi pe Dumnezeu, nu-și dau seama de răspunderea pe care o au față de El. Ei vor avea tendința de a fi superficiali în tot ceea ce întreprind, își vor îngusta capacitatea de a fi folositori și își vor pipernici intelectul.
Inima îmi este profund îndurerată pentru tații și mamele acestor tineri, cât și pentru copiii lor. A existat o lipsă în educarea acestor copii, lucru care aduce o grea răspundere asupra cuiva. Părinții care și-au cocoloșit și răsfățat copiii, în loc să le pună cu înțelepciune restricții din principiu, pot vedea caracterele pe care le-au format. Așa cum a fost educația, așa vor fi și tendințele caracterului.
-368-
Credinciosul Avraam
Mintea mea se întoarce la credinciosul Avraam, care, în supunere față de porunca divină ce i-a fost dată într-o viziune de noapte la Beer-șeba, pornește la drum însoțit de Isaac. Vede în fața sa muntele pe care Dumnezeu îi spusese că i-l va indica drept locul hotărât unde trebuia să aducă jertfa. Ia lemnele de pe umerii slujitorului său și le pune asupra lui Isaac, cel care urma să fie jertfit. Își încinge sufletul cu hotărâre și asprime agonizantă, gata pentru lucrarea pe care Dumnezeu i-a cerut s-o înfăptuiască. Cu inima sfâșiată și cu mâna tremurând ia foc, în timp ce Isaac întreabă: “Tată, iată focul și lemnele, dar unde este jertfa?” Însă, ah, Avraam nu-i poate spune acum! Tatăl și fiul zideau altarul și vine momentul îngrozitor ca Avraam să-i spună lui Isaac ceea ce i-a chinuit sufletul toată călătoria, cât a fost de lungă, că Isaac însuși este victima. Isaac nu este un băiețel; este un tânăr în toată puterea cuvântului. Putea să refuze să se supună intenției pe care o avea tatăl său, dacă ar fi vrut. Nu-și acuză tatăl de nebunie și nici măcar nu caută să-l facă să se răzgândească. Se supune. El crede în dragostea tatălui său și că acesta nu ar aduce jertfa îngrozitoare a singurului său fiu dacă nu i-ar fi spus Dumnezeu s-o facă. Isaac este legat de mâinile tremurătoare și iubitoare ale tatălui său, plin de compătimire, pentru că Dumnezeu a spus așa. Fiul se supune jertfirii, căci el crede în integritatea tatălui său. Însă când totul este gata, când credința tatălui și supunerea fiului sunt pe deplin probate, îngerul lui Dumnezeu oprește mâna ridicată a lui Avraam, care este pe punctul să-și înjunghie fiul, și îi spune că este de ajuns. “Știu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine”.
Această faptă de credință a lui Avraam este raportată pentru folosul nostru. Ea ne învață marea lecție a încrederii în cerințele lui Dumnezeu, oricât de aprige și dureroase ar putea fi; și îi învață pe copii supunerea desăvârșită față de părinții lor și față de Dumnezeu. Prin ascultarea lui Avraam, suntem învățați că nu avem nimic prea scump pentru a-l da lui Dumnezeu.
Va continua.