Răzvrătiții pier
Core, în prea marea sa încrederea în sine, a strâns toată adunarea lui Israel împotriva lui Moise și Aaron “la ușa cortului întâlnirii. Atunci slava Domnului s-a arătat întregii adunări. Și Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron, și a zis: ‘Depărtați-vă din mijlocul acestei adunări și-i voi topi într-o clipă.’ Ei au căzut cu fețele la pământ și au zis: ‘Dumnezeule, Dumnezeul duhurilor oricărui trup! Un singur om a păcătuit și să Te mânii împotriva întregii adunări?’
Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: ‘Vorbește adunării și spune-i: ’Dați-vă la o parte din preajma locuinței lui Core, Datan și Abiram!”’ Și Moise s-a sculat și s-a dus la Datan și Abiram; și bătrânii lui Israel au mers după el. A vorbit adunării, și a zis: ‘Depărtați-vă de corturile acestor oameni răi și nu vă atingeți de nimic din ce este al lor, ca să nu pieriți o dată cu pedepsirea lor pentru toate păcatele lor.’ Ei s-au depărtat din preajma locuinței lui Core, Datan și Abiram. Datan și Abiram au ieșit afară și au stat la ușa corturilor lor, cu nevestele, copiii și pruncii lor. Moise a zis: ‘Iată cum veți cunoaște că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucruri și că nu lucrez din capul meu. Dacă oamenii aceștia vor muri cum mor toți oamenii și dacă vor avea aceeași soartă ca toți oamenii, nu m-a trimis Domnul; dar dacă Domnul va face un lucru nemaiauzit, dacă pământul își va deschide gura ca să-i înghită cu tot ce au, așa încât se vor pogorî de vii în locuința morților, atunci veți ști că oamenii aceștia au hulit pe Domnul’.” Când Moise a terminat de vorbit, pământul s-a deschis și corturile lor împreună cu tot ceea ce le aparținea au fost înghițite. Ei au căzut de vii în crăpătură, pământul s-a închis deasupra lor și au pierit din mijlocul adunării.
-350-
Când copiii lui Israel au auzit strigătul celor care piereau, au fugit la o mare depărtare de ei. Știau că într-o măsură erau vinovați; căci ei fuseseră de acord cu acuzațiile împotriva lui Moise și Aaron și se temeau că vor pieri alături de cei vinovați. Însă judecata lui Dumnezeu nu se terminase încă. Un foc ieși din norul de slavă și mistui pe cei două sute cincizeci de bărbați care arseseră tămâie. Aceștia erau căpetenii; ceea ce înseamnă, în general, oameni cu o bună judecată și cu influență în adunare, bărbați cu renume. Ei erau foarte prețuiți, iar judecata lor fusese adesea căutată în chestiuni dificile. Ei erau însă atinși de o influență rea și au devenit invidioși, geloși și răzvrătiți. Ei nu au pierit împreună cu Core, Datan și Abiram pentru că ei au fost primii în răzvrătire. Ei au fost primii care au văzut sfârșitul conducătorilor răzvrătiți și au avut ocazia să se pocăiască de crima lor. Nu se împăcau însă cu nimicirea acelor oameni răi, iar mânia lui Dumnezeu a venit asupra lor, nimicindu-i și pe ei.
“Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: ‘Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să scoată cădelnițele din foc și să lepede focul din ele, căci sunt sfințite. Cu cădelnițele acestor oameni care au păcătuit și au ispășit păcatul cu viața lor, să se facă niște plăci întinse, cu care să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului și sunt sfințite, să slujească de aducere aminte copiilor lui Israel’.”
-351-
Răzvrătirea nu a fost vindecată
După ce a fost arătată această îngrozitoare judecată a lui Dumnezeu, oamenii s-au întors la corturile lor. Erau înfricoșați, dar nu smeriți. Fuseseră profund influențați de spiritul de răzvrătire și fuseseră amăgiți prin lingușire de către Core și ceata lui să creadă că erau un popor foarte bun și că fuseseră nedreptățiți și oprimați de către Moise. Mintea lor era impregnată în asemenea măsură cu spiritul celor care pieriseră, încât le era foarte greu să se elibereze de prejudecata lor oarbă. Dacă admiteau că atât Core, cât și ceata lui erau nelegiuiți, iar Moise neprihănit, atunci erau constrânși să primească drept cuvânt al lui Dumnezeu ceea ce nu erau dispuși să creadă — că vor muri sigur cu toții în pustie. Nu erau dispuși să accepte acest lucru și încercau să creadă că totul se datora imposturii, că Moise îi înșelase. Bărbații care pieriseră le adresaseră cuvinte plăcute și manifestaseră un interes deosebit și iubire față de ei; și credeau că Moise este un intrigant. Ei au hotărât că nu puteau fi greșiți și, în definitiv, bărbații care pieriseră au fost oameni buni și că Moise, prin cine știe ce mijloc, fusese motivul nimicirii lor.
Satana poate conduce sufletele amăgite mult mai departe. Le poate altera judecata, văzul și auzul. Așa a fost și în cazul israeliților: “A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron, zicând: ‘Voi ați omorât pe poporul Domnului!’” Poporul era dezamăgit că lucrurile se desfășuraseră în favoarea lui Moise și Aaron. Înfățișarea lui Core și a celor din ceata lui, toți exercitând cu nerușinare slujba preoțească, folosindu-și cădelnițele, a umplut poporul de admirație. Ei nu vedeau că acești bărbați se încumetau să aducă un afront Maiestății divine. Când aceștia au fost nimiciți, poporul a fost îngrozit; după un scurt timp însă, veniră cu toții la Moise și la Aaron, puși pe răzmeriță, și îi acuzară de sângele celor care pieriseră de mâna lui Dumnezeu.
-352-
“Pe când se strângea adunarea împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron și pe când își îndreptau privirile spre cortul întâlnirii, iată că l-a acoperit norul și s-a arătat slava Domnului. Atunci Moise și Aaron au venit înaintea cortului întâlnirii. Și Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: ‘Dați-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, și-i voi topi într-o clipă!’ Ei au căzut cu fețele la pământ.” În ciuda răzvrătirii lui Israel și a comportamentului lor plin de cruzime față de Moise, el încă manifesta pentru ei același interes ca înainte. Căzând cu fața la pământ înaintea Domnului, L-a implorat să cruțe poporul. În timp ce se ruga astfel Domnului să ierte păcatele poporului, Moise i-a cerut lui Aaron să facă ispășire pentru păcatul lor, în timp ce el a rămas înaintea Domnului, pentru ca rugăciunile sale să se poată înălța o dată cu fumul de tămâie, fiind astfel primite de Dumnezeu, iar adunarea să nu piară în răzvrătirea ei.
“Și Moise a zis lui Aaron: ‘Ia cădelnița, pune foc în ea de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare și fă ispășire pentru ei; căci a izbucnit mânia Domnului și a început urgia’. Aaron a luat cădelnița, cum zisese Moise, și a alergat în mijlocul adunării; și iată că începuse urgia printre popor. El a tămâiat și a făcut ispășire pentru norod. S-a așezat între cei morți și între cei vii, și urgia a încetat. Paisprezece mii șapte sute de inși au murit de urgia aceasta, afară de cei ce muriseră din pricina lui Core. Și Aaron s-a întors la Moise, la ușa cortului întâlnirii. Urgia încetase.”
-353-
O lecție pentru timpul nostru
În cazul lui Core, Datan și Abiram, avem o lecție de avertizare, ca să nu urmăm exemplul lor. “Să nu ispitim pe Domnul cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin șerpi. Să nu cârtiți cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care a venit sfârșitul veacurilor”.
Avem dovezi în Cuvântul lui Dumnezeu despre dispoziția poporului Său de a fi îngrozitor de amăgit. Există multe cazuri în care ceea ce poate părea un zel sincer pentru onoarea lui Dumnezeu își are izvorul în faptul de a fi lăsat sufletul neapărat, pentru ca vrăjmașul să-l ispitească și să impresioneze mintea cu o înțelegere pervertită a stării reale de lucruri. Și ne putem aștepta exact la astfel de lucruri în aceste zile din urmă; căci Satana este tot atât de activ acum, pe cât a fost în adunarea lui Israel. Cruzimea și puterea prejudecății nu sunt înțelese. După ce adunarea a avut înaintea ochilor dovada nimicirii acestor conducători ai răzvrătirii, puterea suspiciunii și neîncrederii care fusese lăsată în sufletul lor nu era îndepărtată încă. Ei au văzut pământul căscându-se și pe conducătorii răzvrătiți dispărând în măruntaiele adâncului. Această demonstrație înfricoșătoare ar fi trebuit să-i vindece și să-i aducă la cea mai adâncă pocăință pentru suferințele pe care i le provocaseră lui Moise.
În acest punct, Dumnezeu a dat întregului Israel ocazia de a vedea și de a simți păcătoșenia căii lor, lucru care ar fi trebuit să-i ducă la pocăință și mărturisire. El a dat celor amăgiți dovezi copleșitoare că erau păcătoși și că servul Său, Moise, era drept. Au avut ocazia să petreacă o noapte reflectând asupra pedepsei înfricoșătoare trimise de cer, la care fuseseră martori. Dar rațiunea le era pervertită. Core instigase la răzvrătire și două sute cincizeci de conducători îl ajutaseră la răspândirea nemulțumirii. Toți membrii adunării erau, într-o măsură mai mare sau mai mică, afectați de prea marea gelozie, de îndoielile și ura împotriva lui Moise, care aduseseră neplăcere lui Dumnezeu într-o manieră înfricoșătoare, greu de trecut cu vederea. Cu toate acestea, milostivul nostru Dumnezeu Se arată a fi un Dumnezeu al dreptății și îndurării. El a făcut distincție între instigatori — conducătorii răzvrătirii — și cei care fuseseră amăgiți sau conduși de ei. El a deplâns ignoranța și nebunia celor care fuseseră amăgiți.
-354-
Dumnezeu i-a vorbit lui Moise pentru a îndemna adunarea să plece de lângă corturile bărbaților pe care ei îi aleseseră în locul lui Moise. Înșiși bărbații a căror nimicire o premeditaseră au fost în mâinile lui Dumnezeu unelte de salvare a vieților lor în acea ocazie. Moise a spus: “Dați-vă la o parte din preajma cortului lui Core.” și ei erau într-o mare primejdie de a fi nimiciți în păcatele lor, de către mânia lui Dumnezeu; căci erau părtași la crimele bărbaților cărora le acordaseră simpatia și cu care se însoțiseră.
Dacă, în timp ce Moise punea această probă înaintea adunării lui Israel, cei care începuseră răzvrătirea s-ar fi pocăit și ar fi căutat să obțină iertarea lui Dumnezeu și a servului Său nedreptățit, răzbunarea lui Dumnezeu s-ar fi oprit chiar atunci. Însă chiar acolo, lângă corturile lor, stăteau cutezători Core, instigatorul la răzvrătire, și simpatizanții lui, ca și cum sfidau mânia lui Dumnezeu, ca și cum Dumnezeu nu lucrase niciodată prin robul Său, Moise. Și încă și mai puțin se comportă acești răzvrătiți ca unii care au fost atât de curând onorați de Dumnezeu prin faptul că au fost aduși cu Moise aproape direct în prezența Sa și au privit slava Lui neîntrecută. Acești bărbați l-au văzut pe Moise coborând de pe munte după ce primise celelalte table de piatră, în timp ce fața lui era atât de strălucitoare de slava lui Dumnezeu, încât israeliții nu au vrut să se apropie, ci au fugit. El i-a strigat, însă ei păreau îngroziți. Le-a arătat tablele de piatră și a zis: M-am rugat pentru voi și am întors de la voi mânia lui Dumnezeu. Am insistat ca, dacă Dumnezeu trebuie să părăsească și să distrugă adunarea, și numele meu să fie șters din cartea Sa. Iată că mi-a răspuns și aceste table de piatră pe care le țin în mână sunt legământul care mi-a fost dat, al împăcării Sale cu poporul Lui.
Poporul înțelege că este vocea lui Moise; că, deși transformat și glorificat, tot Moise este. Îi spun că nu-i pot privi fața, deoarece lumina strălucitoare a înfățișării lui este extrem de dureroasă pentru ei. Fața lui este ca soarele; nu poate fi privită. Când Moise descoperă dificultatea, își acoperă fața cu un văl. El nu susține că lumina și slava de pe fața lui reflectă slava lui Dumnezeu, pe care El a pus-o asupra lui, și că poporul trebuie s-o suporte; în schimb, își acoperă slava. Păcătoșenia poporului face ca privirea feței sale glorioase să fie dureroasă. Așa va fi și când sfinții lui Dumnezeu vor fi slăviți, chiar înainte de cea de-a doua apariție a Domnului nostru. Cei răi se vor retrage, se vor feri de această priveliște, căci slava de pe înfățișările sfinților le va produce durere. Însă toată această slavă care vine de la Moise, această pecete divină care se observă pe umilul rob al lui Dumnezeu, este uitată.
-355-
Desconsiderarea îndurării
Evreii au avut ocazia să reflecteze asupra scenei la care fuseseră martori când se revărsase mânia lui Dumnezeu asupra celor mai importanți agenți în această mare răzvrătire. Bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu s-au arătat prin faptul că nu a exterminat acest popor nerecunoscător, când mânia Lui s-a aprins împotriva celor mai vinovați dintre ei. El a lăsat loc de pocăință adunării care se lăsase amăgită. Faptul că Domnul, Conducătorul lor nevăzut, a arătat atât de multă îndelungă răbdare și milă în această împrejurare este raportat cu claritate, ca dovadă că este dispus să-i ierte și pe cei mai mari păcătoși, atunci când își dau seama de păcatul lor și se întorc la El cu pocăință și umilință. Prin descoperirea răzbunării Domnului, adunarea fusese oprită din calea pe care se încumetau să meargă; însă nu erau convinși că păcătuiseră mult împotriva Sa, meritând mânia Lui din cauza căii lor răzvrătite.
E cu neputință ca oamenii să-I aducă lui Dumnezeu o jignire mai mare decât aceea de a disprețui și respinge uneltele omenești, pe care le-a rânduit spre călăuzirea lor. Ei nu numai că au făcut aceasta, dar și-au propus să-i sortească morții atât pe Moise, cât și pe Aaron. Acești oameni au fugit din preajma corturilor lui Core, Datan și Abiram de frica nimicirii; răzvrătirea lor însă nu era vindecată. Ei nu simțeau durere și disperare din cauza vinovăției lor. Nu simțeau acel efect al unei conștiințe trezite, mustrate pentru faptul că abuzează de cele mai prețioase privilegii ale lor și că păcătuiseră împotriva luminii și a cunoașterii. Putem învăța de aici lecții valoroase despre îndelunga răbdare a lui Isus, Îngerul care a mers înaintea evreilor în pustie.
-356-
Conducătorul lor nevăzut voia să-i salveze de la o nimicire rușinoasă. Iertarea îi așteaptă încă. Le este cu putință să capete iertare dacă se vor pocăi, chiar și acum. Răzbunarea lui Dumnezeu s-a apropiat acum de ei și i-a îndemnat să se pocăiască. O mediere deosebită și irezistibilă din cer le-a oprit răzvrătirea nerușinată. Dacă vor răspunde acum mijlocirii providenței lui Dumnezeu, pot fi salvați. Însă pocăința și umilința adunării trebuie să fie pe măsura fărădelegii lor. Descoperirea puterii fără echivoc a lui Dumnezeu i-a plasat dincolo de nesiguranță. Ei pot avea cunoștință despre adevărata poziție și sfânta chemare a lui Moise și a lui Aaron dacă vor voi acest lucru. Însă neglijarea de a privi dovezile pe care li le dăduse Dumnezeu le-a fost fatală. Ei nu și-au dat seama de importanța faptului de a acționa imediat pentru a căuta iertarea din partea lui Dumnezeu pentru păcatele lor grave.
Această noapte de probă pentru evrei nu a fost petrecută de către aceștia în mărturisire și pocăință pentru păcatele lor, ci inventând vreun mod de a se împotrivi dovezilor care îi arătau drept cei mai mari păcătoși. Ei strâng încă la piept ura lor plină de gelozie față de bărbații rânduiți de Dumnezeu și se întăresc în calea lor nebunească, de împotrivire față de autoritatea lui Moise și a lui Aaron. Satana era prezent, gata de a le strica judecata și de a-i duce la nimicire legați la ochi. Mintea lor fusese otrăvită peste măsură cu nemulțumire și aveau în cap ideea fixă, cu neputință de zdruncinat, că Moise și Aaron erau oameni răi și că erau răspunzători de moartea lui Core, Datan și Abiram, despre care credeau că ar fi putut fi salvatorii evreilor prin instaurarea unei mai bune stări de lucruri, în care lauda să ia locul mustrării și pacea locul neliniștii și conflictului.
-357-
Cu o zi în urmă, întregul Israel fugise alarmat de strigătul păcătoșilor condamnați care coborau în adânc; căci ziceau: “Să nu ne înghită pământul și pe noi.” “Dar a doua zi toată adunarea fiilor lui Israel a murmurat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron, zicând: ‘Voi ați omorât pe poporul Domnului!’” În indignarea lor, erau gata să-și pună cu violență mâinile asupra bărbaților rânduiți de Dumnezeu, despre care credeau că făcuseră un mare rău, ucigându-i pe cei ce erau buni și sfinți.
Însă prezența Domnului se face simțită în slava Sa, deasupra cortului, iar Israelul răzvrătit este oprit din calea nebunească a încumetării. Din înfricoșătoarea Lui slavă, Domnul Își îndreaptă glasul către Moise și Aaron, cu aceleași cuvinte pe care poruncise acestora cu o zi înainte să le adreseze adunării lui Israel. “Dați-vă la o parte din mijlocul acestei adunări și-i voi nimici într-o clipă!”
Aici vedem un exemplu uimitor al orbirii care va cuprinde mintea oamenilor care se întorc de la lumină și dovezi. Aici vedem puterea răzvrătirii hotărâte și cât de dificil este să fie oprită. Lucru sigur, evreii avuseseră cele mai convingătoare dovezi prin nimicirea bărbaților care îi amăgiseră; dar ei rezistau încă sfidători și cutezători și îl acuzau pe Moise și pe Aaron de uciderea unor bărbați buni și sfinți. “Căci răzvrătirea este asemenea păcatului vrăjitoriei, iar încăpățânarea este ca fărădelegea și idolatria.”
Moise nu a simțit vina păcatului și nu s-a grăbit să se îndepărteze, la cuvântul Domnului, și să lase adunarea să piară, așa cum fugiseră evreii cu o zi înainte de lângă corturile lui Core, Datan și Abiram. Moise a zăbovit; căci el nu putea să accepte să lase să moară acea mare mulțime, deși știa că pentru răzvrătirea lor continuă ei meritau răzbunarea lui Dumnezeu. El s-a aruncat cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu, căci poporul nu simțea nevoia să se umilească; a mijlocit pentru ei pentru că nu simțeau nevoia să medieze pentru ei înșiși.
-358-
Moise este tipul, reprezentarea lui Hristos. În acest moment critic, Moise a manifestat interesul Adevăratului Păstor pentru turma pe care o are în grijă. El s-a rugat ca mânia unui Dumnezeu jignit să nu nimicească cu desăvârșire poporul pe care l-a ales. Iar prin mijlocirea lui a oprit brațul răzbunării pentru ca Israelul răzvrătit și neascultător să nu ajungă la capătul existenței lui. El i-a spus lui Aaron ce cale să urmeze în acea criză teribilă, când izbucnise mânia lui Dumnezeu și plaga începuse. Aaron a rămas cu cădelnița lui, legănând-o înaintea Domnului, în timp ce rugăciunile de mijlocire ale lui Moise se înălțau o dată cu fumul de tămâie. Moise nu a îndrăznit să-și înceteze rugăciunile fierbinți. El s-a prins de puterea Îngerului, cum a făcut și Iacov când se lupta cu El, și, asemenea lui Iacov, a biruit. Aaron stătea între cei vii și cei morți când a venit răspunsul plin de îndurare: Am auzit rugăciunea ta, nu-i voi nimici cu desăvârșire. Chiar bărbații pe care adunarea îi disprețuia și voia să îi sortească morții, chiar aceștia s-au rugat în favoarea lor, pentru ca sabia răzbunării lui Dumnezeu să intre din nou în teacă, iar Israelul păcătos să fie cruțat.
Cei care disprețuiesc mustrarea
Apostolul Pavel declară în mod lămurit că experiențele israeliților în peregrinările lor au fost raportate pentru câștigul celor care trăiesc în acest veac al istoriei pământului, celor asupra cărora a venit sfârșitul lumii. Noi nu suntem de părere că primejdiile noastre sunt cu ceva mai mici decât ale evreilor, ci mai mari. Vor exista ispite care să împingă la invidii și cârtiri și vor fi răzvrătiri declarate, așa cum sunt raportate despre Israelul din vechime. Va exista întotdeauna un spirit care să se ridice împotriva mustrării păcatelor și greșelilor. Dar va fi redusă la tăcere vocea mustrării din această pricină? Dacă va fi așa, nu ne vom afla într-o situație mai bună decât diferitele denominațiuni din țara noastră, care se tem să pună degetul pe greșelile și păcatele predominante ale poporului.
Cei pe care Dumnezeu i-a pus deoparte ca slujitori ai neprihănirii au asupra lor răspunderi solemne, de a mustra păcatele poporului. Pavel i-a poruncit lui Tit: “Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu toate autoritatea. Nimeni să nu te disprețuiască.” Există mereu dintre aceia care vor disprețui pe cel care îndrăznește să mustre păcatul; există însă momente în care mustrarea trebuie dată. Pavel îl îndrumă pe Tit să mustre cu severitate o anumită categorie de oameni, pentru ca aceștia să poată fi tari în credință. Bărbații și femeile care, prin diferite alegeri, sunt aduși să își coreleze eforturile în activități pentru comunitate au fiecare trăsături distincte și greșeli. Când acestea se amplifică, vor avea nevoie de mustrare. Dacă cei plasați în poziții importante nu sunt niciodată atenționați, mustrați, se va instala curând o stare de lucruri imorală, care Îl va dezonora într-o mare măsură pe Dumnezeu. Dar cum să fie dată mustrarea? Să-l lăsăm pe apostol să răspundă: “Cu toată blândețea și învățătura.” Ar trebui ca principiul să fie adus pentru a apăsa asupra celui care are nevoie de mustrare; însă nu trebuie niciodată ca relele poporului să fie ignorate cu indiferență.
Va continua.