Continuare.
Viețile noastre sunt întrețesute cu cauza lui Dumnezeu. Nu avem nici un alt interes pe lângă această lucrare. Iar când vedem ce pași a făcut cauza pornind de la un foarte neînsemnat început, întărindu-se și prosperând încet, dar sigur, când vedem succesul cauzei în slujba căreia am trudit, suferit și aproape că ne-am jertfit viețile, cine ne va opri sau interzice să ne lăudăm în Dumnezeu? Experiența pe care am căpătat-o în această cauză este prețioasă pentru noi. Am investit totul în ea.
Moise a fost cel mai blând om care a trăit vreodată; cu toate acestea, din pricina cârtirilor copiilor lui Israel, a fost silit în mod repetat să le reamintească modul păcătos în care s-au purtat după ce au părăsit Egiptul și să-și apere linia de conduită în calitate de conducător al lor. Chiar înainte de a-și părăsi poporul, când era gata să moară, el a repetat înaintea lor calea de murmur și răzvrătire pe care au urmat-o de când părăsiseră Egiptul și cum interesul și iubirea pe care le avea pentru ei îl împinseseră să pledeze în favoarea lor în fața lui Dumnezeu. El le-a povestit cum Îl rugase fierbinte pe Domnul să-l lase să treacă Iordanul în țara făgăduită; “însă Domnul S-a mâniat pe mine din cauza voastră și n-a vrut să mă asculte”. Moise le-a pus înainte păcatele și le-a zis: “V-ați tot răzvrătit împotriva Domnului de când vă cunosc”. Le-a spus de câte ori se rugase lui Dumnezeu și își smerise sufletul în chinuri din pricina păcatelor lor.
-320-
Era intenția lui Dumnezeu ca Moise să le reamintească frecvent copiilor lui Israel fărădelegile și răzvrătirile lor, pentru ca ei, văzându-și păcatele, să-și poată smeri inimile înaintea lui Dumnezeu. Domnul nu voia ca ei să uite greșelile și păcatele care Îi stârniseră mânia împotriva lor. Reamintirea fărădelegilor lor și a îndurărilor și bunătății lui Dumnezeu față de ei, pe care nu le apreciau, nu era pe placul simțămintelor pe care le aveau. Totuși, Dumnezeu a poruncit ca acest lucru să fie făcut.
Mi s-a arătat că tinerii asemenea ție, care nu au avut decât câțiva ani de experiență imperfectă în cauza adevărului prezent, nu sunt cei în care Dumnezeu va avea încredere să le încredințeze responsabilități apăsătoare și să-i călăuzească în această lucrare. Asemenea persoane ar trebui să manifeste diplomație în ce privește luarea unor poziții care vor intra în conflict cu judecata și opiniile celor cu o experiență mai avansată, ale căror vieți s-au întrețesut cu cauza lui Dumnezeu aproape tot atâția ani câți ai trăit tu și care au avut un rol activ în această lucrare de la neînsemnatul ei început. Dumnezeu nu va alege bărbați care au doar puțină experiență și o considerabilă încredere în sine pentru a conduce această lucrare importantă, sacră. Este prea mult în joc aici. Bărbații care nu au avut decât o mică experiență în suferințele, încercările, împotrivirea și privațiunile ce au fost îndurate pentru a aduce lucrarea în starea actuală de înflorire ar trebui să fie neîncrezători în ei înșiși.
Tinerii care se angajează acum în lucrarea de predicare a adevărului ar trebui să cultive modestia și umilința. Ei ar trebui să aibă grijă în ce privește înălțarea de sine, ca să nu fie prăbușiți. Vor avea de dat socoteală pentru lumina clară a adevărului care strălucește acum asupra lor. Am văzut că Dumnezeu este nemulțumit de dispoziția pe care o au unii de a cârti împotriva celor care au dus cele mai grele bătălii pentru ei și care au suferit atât de mult la începutul vestirii soliei, când lucrarea mergea greu.
Dumnezeu privește asupra lucrătorilor experimentați, care au trudit sub apăsarea greutăților și a poverilor chinuitoare în vremea în care nu existau decât puțini care să-i ajute să le poarte; și El are o grijă plină de gelozie față de cei care s-au dovedit credincioși. El era nemulțumit de aceia care stau gata să batjocorească și să găsească vină la acei servi ai lui Dumnezeu care au încărunțit lucrând la zidirea cauzei adevărului prezent. Imputările și cârtirile voastre, tinerilor, vor sta cu siguranță împotriva voastră în ziua lui Dumnezeu. Atâta vreme cât Dumnezeu nu a pus responsabilități grele asupra voastră, nu vă părăsiți locul și nu vă bazați pe propria voastră judecată independentă, asumându-vă răspunderi pentru care nu sunteți pregătiți.
-321-
Dragă frate și soră, aveți nevoie să cultivați vigilența și umilința și să fiți sârguincioși în privința rugăciunii. Cu cât mai adânc trăiți în Dumnezeu, cu atât mai clar vă veți vedea slăbiciunile și primejdiile care vă amenință. O perspectivă practică asupra Legii lui Dumnezeu și o înțelegere clară a ispășirii lui Hristos vă vor da o cunoaștere a propriilor voastre persoane și vă vor indica unde nu ați reușit să desăvârșiți caracterul creștin. Pe scurt, aveți amândoi nevoie de o experiență în ce privește voința lui Dumnezeu pentru voi. Când vă veți vedea marea lipsă spirituală, vă veți da seama de faptul că stricăciunea omenească amintită în Cuvântul lui Dumnezeu este un fapt adevărat în experiența voastră. Sunteți amândoi fariseici și în pericol de a rămâne într-un mod înfricoșător și de bunăvoie în întuneric în ceea ce privește primejdiile care vă pândesc și starea reală în care vă aflați înaintea lui Dumnezeu.
Aveți nevoie amândoi să deprindeți datoriile care vă revin în diferitele împrejurări și legături ale vieții. V-ați neglijat îndatoririle atât față de Dumnezeu, cât și față de om. Aveți atât de multă nevoie de cunoaștere de sine! Neștiința propriilor voastre inimi vă face să treceți cu vederea necesitatea unei experiențe vii, zilnice în viața divină. Într-un anumit grad, nesocotiți oportunitatea de a avea în mod constant asupra voastră o înrâurire divină. Aceasta este absolut necesară pentru înfăptuirea lucrării lui Dumnezeu. Dacă o neglijați și treceți mai departe cu un spirit de independență și încredere în noi înșivă, veți fi lăsați să faceți greșeli foarte mari. Trebuie să întrețineți în mod constant o smerenie a minții și un spirit de dependență. Cel care își simte propria slăbiciune va privi mai sus de propria persoană și va simți nevoia de a primi în mod constant putere de sus. Harul lui Dumnezeu îl va conduce să practice și să întrețină un spirit de continuă recunoștință. Cel care își cunoaște cel mai bine propriile slăbiciuni va ști că numai harul fără pereche al lui Dumnezeu este acela care va triumfa asupra răzvrătirii inimii.
-322-
Aveți nevoie să vă familiarizați atât cu punctele slabe, cât și cu cele tari din caracterele voastre pentru a fi întotdeauna păziți de a vă angaja în încercări și de a vă asuma responsabilități pentru care Dumnezeu nu v-a avut niciodată în vedere. Nu ar trebui să vă comparați acțiunile și să vă cântăriți viețile, folosind vreun standard omenesc, ci prin regula datoriei, care este descoperită în Biblie. Frate și soră A., aveți de făcut pentru voi înșivă o lucrare despre care nici nu ați visat că este necesar să o faceți. Ani în șir ați nutrit ispite și invidie față de noi și lucrarea noastră. Acest lucru nu este plăcut lui Dumnezeu. S-ar putea să gândiți că aveți încredere în mărturiile pe care le-a dat Dumnezeu, însă neîncrederea că acestea sunt de la Dumnezeu câștigă teren în voi.
Lucrările tale, frate A., ar avea mai mult succes în convertirea sufletelor la adevăr, dacă te-ai ocupa atât de partea practică, cât și de cea teoretică, având în inima ta elementele practice, vii, pe care să le împlinești apoi în propria ta viață. Trebuie să ai un sprijin mai solid acolo sus. Ești mult prea dependent de ceea ce te înconjoară. Dacă ai un auditoriu mare, ești mobilizat și ai dorința de a le ține o cuvântare. Însă uneori numărul ascultătorilor tăi scade, moralul tău se prăbușește și nu ai decât puțin curaj să lucrezi. Cu siguranță, ceva lipsește. Nu te-ai prins cu putere de Dumnezeu. Unele dintre cele mai importante adevăruri din învățăturile lui Hristos au fost propovăduite de El doar unei femei samaritence care a venit să scoată apă, în timp ce El, fiind ostenit, era așezat lângă fântână ca să Se odihnească. Izvorul de apă vie era în El. Izvorul de apă vie trebuie să fie în noi, țâșnind spre a-i înviora pe cei care sunt aduși sub influența noastră.
Hristos căuta oameni în orice loc — pe străzile publice, în case particulare, în sinagogi, pe țărmul mării. Trudea toată ziua, predicând mulțimii și vindecând bolnavii care-i erau aduși; și adesea, după ce dădea drumul oamenilor ca să se poată întoarce la casele lor, pentru a se odihni și dormi, Își petrecea toată noaptea în rugăciune, pentru ca dimineața să revină și să-și reînnoiască eforturile. O, frate și soră, în realitate, nu știți nimic despre tăgăduire și jertfire de sine pentru Hristos și pentru adevăr. Trebuie să depindeți cu mult mai mult de Dumnezeu și mai puțin de propria voastră destoinicie. Aveți nevoie să vă ascundeți în Dumnezeu.
-323-
Frate A., ai înclinația de a fi sever în mustrare și de a-ți forma păreri personale despre indivizi, mai cu seamă dacă ți-au trecut calea; și, luându-te după modul în care vezi cazul respectiv, te porți uneori cu ei fără cruțare. Nu ai fost un bărbat cu inimă bună, milostiv și politicos, ca Acela care îți este Exemplu. Trebuie să-ți îmblânzești spiritul, să fii mai blând și mai politicos și să ai mai multă bunăvoință dezinteresată. Trebuie să-ți aduci sufletul într-o comuniune mai strânsă cu Dumnezeu, prin rugăciune serioasă amestecată cu credință vie. Fiecare rugăciune făcută cu credință îi înalță pe cei ce se roagă deasupra îndoielilor descurajante și pasiunilor omenești. Rugăciunea dă tăria de a relua lupta cu puterile întunericului, de a purta încercările cu răbdare și de a îndura necazurile ca niște buni soldați ai lui Hristos.
În timp ce sfetnici îți sunt îndoielile și temerile proprii sau câtă vreme încerci să rezolvi tot ceea ce nu poți vedea clar înainte să ai credință, nedumeririle tale nu vor face altceva decât să crească și să se adâncească. Dacă vii la Dumnezeu, simțind că ești lipsit de ajutor și dependent de El, așa cum ești în realitate, și dacă, în rugă umilă și plină de încredere, faci cunoscute nevoile tale înaintea Lui, a cărui cunoaștere este infinită, care vede totul în creația Sa și care cârmuiește totul prin voința și cuvântul Său, El poate face ceva pentru strigătul tău și va face, lăsând ca lumina să strălucească în inima ta și pretutindeni în jurul tău; căci sufletul tău, prin rugăciune sinceră, este adus în legătură cu mintea Celui Nesfârșit. S-ar putea ca în acel moment să nu ai nici o dovadă deosebită că fața Răscumpărătorului tău se apleacă asupra ta cu iubire și compasiune; dar este întocmai ceea ce se întâmplă. Se poate să nu simți atingerea Sa reală, dar mâna Lui Se află deasupra ta cu iubire și duioșie plină de milă.
Dumnezeu vă iubește pe amândoi și vrea să vă salveze, oferindu-vă o mântuire bogată. Dar aceasta nu trebuie să se facă așa cum vreți voi, ci în felul stabilit de Dumnezeu Însuși. Trebuie să vă conformați condițiilor menționate în Scripturile adevărului, iar Dumnezeu Își va face partea tot atât de sigur pe cât tronul Său este sigur. Pentru că admonestările pe care Dumnezeu le trimite poporului Său sunt umilitoare pentru firea omenească, tu nu trebuie, fratele meu, să te ridici împotriva acestor mustrări și avertizări. Trebuie să mori zilnic, să ai experiența răstignirii zilnice a eului.
-324-
Conform luminii pe care mi-a dat-o Dumnezeu în viziune, răutatea și amăgirea cresc printre cei din poporul lui Dumnezeu care mărturisesc că păzesc poruncile Sale. Discernământul spiritual de a vedea păcatul așa cum este el și apoi a-l înlătura din tabără scade în poporul lui Dumnezeu; și orbirea spirituală îi cuprinde cu repeziciune. Mărturia directă trebuie reînviată, căci aceasta îi va despărți de Israel pe cei care au fost dintotdeauna în război cu mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru a păstra ceea ce este stricat în afara bisericii. Relelor trebuie să li se spună rele. Păcatelor grave trebuie să li se spună pe numele lor adevărat. Toți cei din poporul lui Dumnezeu ar trebui să vină mai aproape de El și să-și spele veșmintele caracterului în sângele Mielului. Atunci vor vedea păcatul în adevărata lui lumină și își vor da seama cât de jignitor este el în ochii lui Dumnezeu.
Primilor noștri părinți, când au fost ispitiți, li s-a părut un lucru mărunt faptul de a încălca porunca lui Dumnezeu printr-o faptă neînsemnată și de a mânca dintr-un pom plăcut la vedere și bun la gust. Pentru cei ce au încălcat porunca, aceasta nu era decât o faptă măruntă; ea însă a nimicit loialitatea lor față de Dumnezeu și a deschis ușa unui potop de nenorocire și vină, care a umplut pământul. Cine poate ști, în clipa ispitei, care va fi consecința îngrozitoare a unui singur pas grăbit, greșit! Singura noastră siguranță este de a fi sub pavăza harului lui Dumnezeu în fiecare clipă și de a nu ne închide ochiul spiritual, astfel încât să ajungem să spunem răului bine și binelui rău. Fără ezitare sau discuții, trebuie să închidem și să păzim ușile sufletului împotriva răului.
Va trebui să facem un efort pentru a ne asigura viața veșnică. Nu vom fi biruitori decât printr-un efort îndelungat și stăruitor, printr-o disciplină strictă și printr-un conflict crâncen. Dacă însă, cu răbdare și hotărâre, în numele Biruitorului care a învins pentru noi în pustia ispitei, vom birui așa cum a biruit și El, vom avea răsplata veșnică. Eforturile noastre, tăgăduirea de sine, perseverența noastră trebuie să fie proporționale cu valoarea infinită a obiectivului pe care îl urmărim.
-325-
Nu trebuie să îngăduiți ca înțelegerea pe care o aveți pentru voi înșivă să ascundă relele voastre și ale altora doar pentru faptul că nu vedeți nimic de condamnat în aparențele exterioare. Dumnezeu vede; El poate citi motivațiile și scopurile sufletului. Vă implor, în Numele Stăpânului nostru care ne-a chemat și ne-a încredințat lucrarea pe care o facem, țineți-vă mâinile deoparte și lăsați-ne să facem lucrarea pusă asupra noastră de Dumnezeu. Păstrați-vă cuvintele de compasiune și milă pentru cei care le merită cu adevărat, pentru cei care sunt împinși de Duhul lui Dumnezeu să arate poporului Său fărădelegile lui și casei lui Israel păcatele sale. Greșeala și păcatul sunt îmbrățișate în aceste zile din urmă mai degrabă decât adevărul și neprihănirea. Soldaților crucii lui Hristos li se cere acum să-și pună armătura creștină și să respingă întunecimea morală care a umplut lumea.
Dumnezeu va da biruințe prețioase fiecăruia dintre voi, dacă vă predați Lui cu totul și lăsați ca harul Său să vă înmoaie inimile mândre. Neprihănirea voastră proprie nu va folosi la nimic înaintea lui Dumnezeu. Nimic nu ar trebui făcut pe apucate sau într-un spirit de moment, în pripă. Relele nu pot fi îndepărtate și nici reformele în caracter înfăptuite prin câteva eforturi slabe, când și când. Sfințirea nu este o lucrare de o zi sau de un an, ci de o viață întreagă. Fără eforturi continue și o activitate neîntreruptă nu poate exista nici o înaintare în viața divină și cununa biruinței nu poate fi obținută. Noi facem o lucrare în vederea judecății și nu este un lucru sigur să lucrăm în propria noastră înțelepciune și încrezându-ne în judecata proprie. Cu spiritul de încredere în sine pe care îl aveți acum, nici unul dintre voi nu ar putea fi fericit în cer; căci acolo toți, chiar și îngerii înălțați, sunt supuși. Aveți încă de învățat despre subordonare și supunere. Amândoi trebuie să fiți transformați de către harul lui Dumnezeu.
Soră A., am văzut că ar trebui să fii atentă ca nu cumva să deschizi o ușă ispitei pentru soțul tău, pe care să n-o poți închide când poftești. Este mai ușor să invitați vrăjmașul în inima voastră decât să-l alungați după ce a ocupat terenul. Orgoliul vostru este rănit cu ușurință și trebuie să veniți mai aproape de Dumnezeu și să căutați cu seriozitate harul, harul divin, pentru a suporta greutățile ca un bun soldat al lui Hristos Isus. Dumnezeu va fi ajutorul vostru dacă alegeți ca tăria voastră să fie El. Amândoi ar trebui să nutriți mai mult devotament față de Dumnezeu. Singura cale de a veghea în umilință este aceea de a veghea cu rugăciune. Să nu gândiți nici pentru un moment că puteți sta jos ca să vă puteți bucura și căuta propria plăcere și comoditate. Viața lui Hristos este exemplul nostru. El a fost un om al durerii și obișnuit cu suferința; a fost rănit, a fost zdrobit. Sunteți prea satisfăcuți de poziția voastră. Aveți nevoie să vegheați neîncetat, pentru ca Satana să nu vă înșele prin tertipurile lui, să vă corupă mintea și să vă aducă pe tărâmul rătăcirilor și întunericului profund. Vegherea voastră ar trebui să fie caracterizată printr-un spirit de umilă dependență de Dumnezeu. Nu ar trebui dusă mai departe într-un spirit mândru, de independență, ci cu un simțământ acut al slăbiciunii proprii și cu încrederea unui copil în făgăduințele lui Dumnezeu.
-326-
Acum este o sarcină ușoară și plăcută să predici adevărul soliei celui de-al treilea înger în comparație cu ceea ce a fost când vestirea soliei abia începuse, când erau puțini credincioși și eram considerați fanatici. Cei care au purtat responsabilitățile lucrării la începutul și înaintarea timpurie a soliei știau ce este acela conflict, suferință și chin sufletesc. Povara apăsa cu putere asupra lor zi și noapte. Ei nu se gândeau la odihnă și comoditate nici când se aflau sub presiunea suferinței și a bolii. Timpul scurt reclama acțiune, iar lucrătorii erau puțini.
Adesea, când eram în strâmtorări, petreceam noaptea întreagă în rugăciune fierbinte, agonizantă în lacrimi, pentru a primi ajutor de la Dumnezeu și pentru ca lumina Sa să strălucească asupra Cuvântului Său. Când lumina venea, iar norii erau respinși, ce bucurie și ce fericire plină de recunoștință se așterneau asupra cercetătorilor sinceri, frământați! Gratitudinea noastră față de Dumnezeu era la fel de deplină cum fusese strigătul nostru sincer, însetat de lumină. Unele nopți nu puteam dormi, pentru că inimile noastre își revărsau preaplinul de iubire și recunoștință față de Dumnezeu.
-327-
Bărbații care merg acum pentru a predica adevărul au lucrurile puse de-a gata în mână. Ei nu pot avea acum experiența unor privațiuni asemănătoare celor îndurate înaintea lor de lucrătorii adevărului prezent. Adevărul a fost scos la iveală, verigă după verigă, până când a format un lanț întreg, desăvârșit. Pentru a descoperi adevărul cu o asemenea claritate și atât de armonios, a fost nevoie de o cercetare atentă. Împotrivirea cea mai amară și mai hotărâtă i-a adus pe servii lui Dumnezeu la Domnul și la Bibliile lor. Lumina care venea de la Dumnezeu le era cu adevărat scumpă.
Mi s-a arătat că motivul pentru care unii nu pot vedea ceea ce este bine este acela că au îndrăgit atât de multă vreme pe vrăjmaș, care a lucrat umăr la umăr cu ei, în timp ce ei nu și-au dat seama de puterea lui. Pare uneori greu să așteptăm cu răbdare până când va veni timpul stabilit de Dumnezeu pentru a lua apărarea adevărului. Mi s-a arătat însă că pierdem o răsplată bogată dacă devenim nerăbdători. Ca agricultori credincioși în marele câmp al lui Dumnezeu, trebuie să semănăm cu lacrimi și să fim răbdători și încrezători. Trebuie să înfruntăm necazuri și întristări. Ispitele și truda istovitoare vor îndurera sufletul, însă să așteptăm cu răbdare în credință pentru a secera cu bucurie. În victoria finală, Dumnezeu nu va avea ce face cu acele persoane care nu sunt de găsit în vreme de primejdie, când este nevoie de puterea, curajul și influența tuturor pentru a efectua un asalt asupra inamicului. Cei care stau ca niște soldați credincioși pentru a lupta împotriva răului și a apăra binele, războindu-se cu domniile, puterile și conducătorii întunericului din această lume, cu răutatea spirituală din locurile înalte, vor primi fiecare lauda din partea Stăpânului: “Bine, rob bun și credincios, intră în bucuria Domnului tău”.
Nu a fost niciodată mai multă nevoie de avertizări și mustrări pline de credincioșie și de un tratament direct, fără menajamente ca în vremea aceasta. Satana a coborât cu mare putere, știind că are puțină vreme. El umple pământul cu povești plăcute, iar cei din poporul lui Dumnezeu doresc să li se spună lucruri care să nu deranjeze.
-328-
Păcatul și încumetarea nu stârnesc groaza. Mi s-a arătat că poporul lui Dumnezeu trebuie să facă eforturi mai hotărâte pentru a respinge întunecimea care se strânge în jurul nostru. Lucrarea tăietoare a Duhului lui Dumnezeu este necesară acum mai mult ca niciodată. Trebuie risipită starea de somnolență. Trebuie să ieșim din letargia care ne va nimici dacă nu i ne împotrivim. Satana are o influență puternică asupra minții, pe care o și stăpânește în acest mod. Predicatorii și poporul se găsesc în primejdia de a fi găsiți de partea puterilor întunericului. Nu există acum poziția de neutralitate. Suntem cu toții în mod hotărât pentru ceea ce este drept sau alături de cei greșiți. Hristos a spus: “Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; iar cel ce nu strânge cu Mine, acela risipește.”
Se vor găsi mereu persoane care vor simpatiza cu cei ce sunt greșiți. Satana a avut simpatizanți în cer și a luat cu el un mare număr de îngeri. Dumnezeu și Hristos și îngerii sfinți erau de o parte, iar Satana de cealaltă parte. În ciuda puterii fără margini și a maiestății lui Dumnezeu și a lui Hristos, îngerii au devenit nemulțumiți. Insinuările lui Satana și-au făcut efectul și ei au ajuns să creadă cu adevărat că Tatăl și Fiul le erau dușmani și că Satana era binefăcătorul lor. Satana are acum aceeași putere și aceeași stăpânire asupra minții, cu diferența că aceasta a crescut de o sută de ori prin exercițiu și experiență. Bărbații și femeile de astăzi sunt amăgiți și orbiți de insinuările și metodele lui și nu știu acest lucru. Făcând loc îndoielilor și necredinței în ce privește lucrarea lui Dumnezeu și nutrind sentimente de neîncredere și invidie plină de cruzime, ei se pregătesc să fie înșelați cu desăvârșire. Ei se ridică având simțăminte amarnice îndreptate împotriva celor care îndrăznesc să vorbească despre greșelile lor și să le mustre păcatele.
Cei care, în frică de Dumnezeu, s-au aventurat să înfrunte cu credincioșie rătăcirea și păcatul, spunând păcatului pe nume, s-au achitat de o datorie dezagreabilă, aducându-și multă suferință sufletească; însă nu primesc decât simpatia câtorva și răceala multora. Simpatizanții celor mustrați se află de partea greșită a baricadei și împlinesc scopurile lui Satana pentru a zădărnici planul lui Dumnezeu.
-329-
Mustrările rănesc întotdeauna firea omenească. Multe sunt sufletele care au fost nimicite de compasiunea neînțeleaptă a fraților lor; căci pentru că frații le-au arătat compasiune, au crezut că au fost cu adevărat jigniți și că acela care i-a mustrat a fost totalmente greșit și a avut un spirit rău. Singura nădejde pe care o au păcătoșii din Sion este aceea de a-și vedea și mărturisi pe deplin păcatele și de a le îndepărta de la ei. Cei care iau atitudine pentru a strica tăișul mustrării ascuțite pe care o trimite Dumnezeu, spunând că cel care mustră este în parte greșit și că cel mustrat nu avea dreptate pe deplin, aceștia îi fac pe plac vrăjmașului. Orice cale va găsi Satana pentru a face fără efect mustrările îi va împlini scopul. Unii vor arunca vina asupra celui pe care l-a trimis Dumnezeu cu o solie de avertizare, spunând: E prea sever; făcând așa, ei devin răspunzători pentru sufletul acelui păcătos pe care Dumnezeu a dorit să-l avertizeze și căruia i-a trimis un mijloc de corecție pentru că l-a iubit, ca să-și poată smeri sufletul înaintea lui Dumnezeu și să îndepărteze păcatele de la el. Acești falși apărători vor avea odată și odată de dat socoteală Stăpânului pentru lucrarea morții pe care au înfăptuit-o.
Există mulți care își mărturisesc credința în adevăr, dar sunt orbi față de primejdia în care se află. Ei îndrăgesc nelegiuirea în inimile lor și o practică în viețile lor. Prietenii lor nu le pot citi inimile și cred adesea că astfel de oameni sunt în ordine.
Black Hawk, Colorado,
12 august 1873.