Continuare.
Ai stat chiar în calea mântuirii copiilor tăi. Pui indiferența lor față de lucrurile religioase pe seama altor cauze decât cele adevărate. Exemplul tău este o piatră de poticnire pentru ei. Ei știu după roadele pe care le aduci, după cuvintele și lucrările tale că tu nu crezi în apropiata revenire a lui Hristos. Unii dintre ei nici nu ezită să ia în râs ideea apropiatei reveniri a lui Hristos și a timpului scurt. Ei au o mare satisfacție când închei un târg prin înșelătorie. Gândesc că tatăl lor este foarte priceput când e vorba de tras foloase și că nimeni n-ar putea să-l întreacă, iar ei calcă pe urmele tale. Numai credința, fără fapte, este moartă. Banii ți-au dat putere, iar tu ai folosit acea putere pentru a profita de pe urma nevoilor altora. Speculațiile pe care le-ai făcut în viața de afaceri nu au fost cinstite, nu ai fost corect cu semenii tăi. Prin negocierile tale ți-ai jertfit reputația de creștin și de om cinstit. Prin negoț corect, mijloacele materiale nu intrau în posesia ta suficient de repede pentru a-ți satisface setea de câștig și ai făcut adesea mai grele poverile omului sărac, profitând de necazul lui pentru a-ți spori averea. Privește cu atenție, frate S. Pierzi înfricoșător de mult de dragul unui câștig pământesc. În ceasul ispitei, tu îți pierzi integritatea bărbătească și bunătatea cerească. Este acest lucru un câștig sau o pierdere? Ești mai bogat sau mai sărac de pe urma unui asemenea profit? Pentru tine este o pierdere teribilă, căci el îți răpește tot atât de mult din comoara pe care ai fi putut-o strânge în cer.
Fiecare ocazie de a ajuta un frate aflat în nevoie sau de a sprijini cauza lui Dumnezeu de răspândire a adevărului reprezintă o perlă pe care o poți trimite dinainte și depozita în banca cerului, pentru a fi păstrată în siguranță. Dumnezeu te pune la probă și te verifică. El ți-a dat binecuvântările Sale cu mână largă, iar acum așteaptă să vadă cum le vei folosi, să vadă dacă îi vei ajuta pe aceia care au nevoie de ajutor, dacă vei simți valoarea sufletelor și vei face tot ce poți cu mijloacele pe care ți le-a încredințat. Folosirea fiecărei astfel de ocazii va însemna un plus la comoara cerească.
-250-
Însă iubirea de sine te-a făcut să preferi averile pământești chiar cu prețul sacrificării celor cerești. Tu alegi comorile pe care le mănâncă moliile și rugina în locul acelora care țin în veac. Este privilegiul tău de a manifesta o compasiune duioasă și de a-i binecuvânta pe alții; însă ochii tăi sunt atât de orbiți de dumnezeul acestei lumi, încât nu poți să vezi această nestemată — binecuvântarea ce urmează să fie primită prin facerea de bine, prin faptul de a fi bogat în fapte bune, gata de a oferi, dispus de a comunica, punându-ți o temelie solidă pentru vremurile ce vor veni, ca să te poți prinde de viața veșnică. Îți pui în primejdie sufletul, neglijând să te folosești de prețioasele ocazii de a-ți asigura comoara cerească. Ești tu cu adevărat mai bogat datorită faptului că ești strâns la pungă, datorită stricteții tale în afaceri? Dumnezeu te pune la încercare și rămâne să hotărăști tu însuți dacă vei ieși aur curat sau zgură lipsită de valoare. Dacă punerea ta la încercare s-ar încheia la noapte, cum s-ar prezenta raportul vieții tale? N-ai putea să iei cu tine nici un dolar din ceea ce ai câștigat. Blestemul fiecărei fapte de nedreptate ar sta lipit de tine. Când vei privi șiretenia ta în tranzacții prin mijlocirea oglinzii pe care ți-o va pune Dumnezeu înainte, nu vei găsi nimic pentru care să te poți felicita. Lăcomia este idolatrie.
Singura ta speranță este aceea de a-ți smeri inima înaintea lui Dumnezeu. “Căci ce i-ar folosi unui om să câștige lumea întreagă dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” Te rog stăruitor, nu-ți închide ochii la primejdia care te paște. Nu fi orb față de interesele cele mai înalte ale sufletului, față de perspectiva slăvită și binecuvântată a vieții celeilalte. Neliniștiții și împovărații căutători de câștiguri lumești sunt orbi și nebuni. Ei se întorc de la comoara veșnică, nepieritoare, către această lume. Strălucirea și sclipirile amăgitoare ale acestei lumi pun stăpânire pe simțurile lor și lucrurile veșnice nu mai sunt prețuite. Ei se trudesc pentru ceea ce nu aduce mulțumire și își cheltuiesc banii pentru ceea ce nu este pâine, când Isus le oferă pace, nădejde și infinite binecuvântări în schimbul unei vieți de supunere. Toate comorile pământului nu vor fi îndeajuns de valoroase pentru a cumpăra aceste daruri prețioase. Cu toate acestea, mulți sunt nebuni și se întorc de la atrăgătoarele perspective cerești.
-251-
Hristos va reține numele tuturor celor ce consideră că nici un sacrificiu nu este prea costisitor pentru a-I fi oferit Lui pe altarul credinței și iubirii. El a sacrificat totul pentru omenirea căzută. Numele celor ascultători, jertfitori de sine și credincioși vor fi săpate pe palmele Sale; ele nu vor fi vărsate din gura Sa, ci vor fi luate pe buzele Lui și El va pleda într-un mod deosebit pentru ele înaintea Tatălui. Pe când cei egoiști și mândri sunt uitați, cei credincioși vor fi amintiți; numele lor vor fi imortalizate. Trebuie să trăim cu scopul de a-i face pe alții fericiți dacă vrem să fim noi înșine fericiți. Este bine pentru noi să oferim bunurile, talentele și afecțiunea noastră cu devotament recunoscător lui Hristos și să ne găsim astfel fericirea aici și slava nemuritoare în lumea cealaltă.
Lunga noapte de veghere, trudă și greutăți aproape a trecut. Hristos trebuie să vină în curând. Pregătește-te! Îngerii lui Dumnezeu caută să-ți întoarcă atenția de la tine însuți și de la lucrurile pământești. Să nu-i lași să lucreze în van. De credință ai nevoie, de credință vie; credința care lucrează prin iubire și curățește sufletul. Adu-ți aminte de Calvar și de jertfa sfâșietoare, infinită, care a fost adusă acolo pentru om. Isus te invită să vii la El așa cum ești și să-ți faci din El tăria și Prietenul tău veșnic.
-252-
Mărturie pentru comunitate. Numărul 23
Biserica laodiceană
Solia către biserica laodiceenilor este o acuzație înspăimântătoare și se aplică poporului lui Dumnezeu din timpul de acum. “Îngerul Bisericii din Laodicea scrie-i: știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic’, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.”
Domnul ne arată că solia care trebuie dusă poporului Său prin servii pe care i-a chemat pentru a-i avertiza urmașii nu este o solie de pace și siguranță. Nu este un mesaj pur teoretic, ci practic în orice aspect. Cei din poporul lui Dumnezeu sunt reprezentați în solia către laodiceeni ca aflându-se într-o poziție de siguranță firească. Ei sunt liniștiți, crezându-se într-o stare înălțată de mari realizări spirituale. “Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic’, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.”
Ce amăgire mai mare poate veni asupra minții oamenilor decât încrederea că sunt în regulă, când ei sunt total greșiți! Solia Martorului Credincios îi găsește pe cei din poporul lui Dumnezeu într-o jalnică amăgire, și, cu toate acestea, sinceri în amăgirea lor. Ei nu știu că starea lor este deplorabilă în ochii lui Dumnezeu. În timp ce laodiceenii se înșeală singuri că se află într-o stare spirituală înălțată, solia Martorului Credincios le spulberă siguranța prin denunțare înfricoșătoare a adevăratei lor condiții de orbire spirituală, sărăcie și nevrednicie. Mărturia, așa severă și usturătoare cum este, nu poate fi o greșeală, căci Martorul Credincios este Acela care vorbește, iar mărturia Sa trebuie să fie corectă.
-253-
Este greu pentru cei ce stau liniștiți la umbra calităților lor, și care se consideră bogați în ce privește cunoașterea spirituală, să primească solia care declară că sunt înșelați și au nevoie de toate înzestrările duhovnicești. Inima nesfințită este “nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea”. Mi s-a arătat că mulți se amăgesc că sunt buni creștini, dar n-au făcut de fapt nici o lucrare profundă și serioasă de smerire a eului înaintea lui Dumnezeu, înainte de a putea simți necesitatea reală de a dobândi virtuțile prețioase ale Duhului.
Dumnezeu Își conduce poporul pas cu pas. Viața creștină este un marș și o bătălie continuă. Nu există nici un răgaz în afara acestui război. Nu rămânem biruitori asupra ispitelor lui Satana decât printr-un efort constant, neîncetat. Ca popor, noi triumfăm în tăria și limpezimea adevărului. Suntem pe deplin sprijiniți pe pozițiile noastre printr-un volum copleșitor de mărturii clare ale Scripturii. Lăsăm însă mult de dorit din punctul de vedere al umilinței biblice, răbdării, credinței, iubirii, tăgăduirii de sine, spiritului de veghere și de sacrificiu. Avem nevoie să cultivăm sfințenia biblică. Păcatul este larg răspândit în poporul lui Dumnezeu. Mesajul clar de mustrare către laodiceeni nu este acceptat. Mulți rămân lipiți de îndoielile și de păcatele lor dragi în timp ce se află într-o amăgire atât de mare, încât să vorbească și să aibă sentimentul că nu duc lipsă de nimic. Ei cred că mărturia usturătoare a Duhului lui Dumnezeu este inoportună sau că nu îi vizează pe ei. Asemenea persoane au cea mai mare nevoie de harul lui Dumnezeu și de discernământ spiritual pentru a-și putea descoperi lacunele în ce privește cunoașterea spirituală. Le lipsește aproape orice destoinicie de a-și desăvârși un caracter creștin. Ei nu au o cunoaștere practică a adevărului biblic, cunoașterea care duce la o viață umilă și la conformarea voinței lor cu voința lui Hristos. Ei nu trăiesc în supunere față de toate cerințele lui Dumnezeu.
-254-
Nu este suficient doar să mărturisești credința în adevăr. Toți salvații crucii lui Hristos se obligă practic să se angajeze în cruciada împotriva vrăjmașului sufletelor, să condamne răul și să susțină dreptatea. Însă mesajul Martorului Credincios scoate la iveală faptul că poporul nostru se află într-o îngrozitoare amăgire, care Îl silește să vină la ei cu avertizări pentru a le întrerupe somnul spiritual și a-i face să treacă la acțiune hotărâtă.
În ultima mea viziune, mi s-a arătat că nici această solie fermă a Martorului Credincios nu împlinise lucrarea lui Dumnezeu. Poporul doarme mai departe în păcatele sale. Ei continuă să se declare bogați și că nu duc lipsă de nimic. Mulți întreabă: “De ce sunt date aceste mustrări? De ce ne acuză neîncetat Mărturiile de apostazie și păcate îngrozitoare? Noi iubim adevărul; ne îmbogățim; nu avem nevoie de aceste mărturii pline de mustrări și avertizări.” Acești cârtitori să-și cerceteze însă inimile și să-și compare viețile cu învățăturile practice ale Bibliei, să-și smerească sufletele înaintea lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu să lumineze în întuneric, iar solzii vor cădea de pe ochii lor și își vor da seama de adevărata lor sărăcie spirituală și nevrednicie. Vor simți nevoia de a cumpăra aur, care este credința curată și iubirea; haine albe, care reprezintă un caracter fără pată, curățit în sângele dragului lor Răscumpărător; și alifie pentru ochi, care este harul lui Dumnezeu, dătător al discernământului clar în lucrurile spirituale și dezvăluitor al păcatului. Aceste calități sunt mai prețioase decât aurul din Ofir.
-255-
Mi s-a arătat că motivul de căpetenie pentru care cei din poporul lui Dumnezeu se află acum în această stare de orbire spirituală este că nu vor să accepte reproșurile. Mulți au disprețuit mustrările și avertizările ce le-au fost aduse. Martorul Credincios condamnă starea de încropeală a poporului lui Dumnezeu, postura lor dându-i lui Satana o mare putere asupra lor în acest timp de așteptare, de veghere. Cei egoiști, cei mândri și cei ce iubesc păcatul sunt mereu asaltați de îndoieli. Satana are capacitatea de a sugera îndoieli și de a inventa obiecțiuni la adresa mărturiei critice pe care o trimite Dumnezeu, iar mulți cred că este o calitate, un semn al inteligenței faptul că sunt necredincioși, combat și despică firul în patru. Cei ce doresc să se îndoiască vor avea din plin posibilitatea s-o facă. Dumnezeu nu Se oferă să îndepărteze toate ocaziile care ar putea aduce necredința. El aduce dovezi, care trebuie cercetate cu grijă, cu o minte smerită și cu dispoziția de a ne lăsa învățați și toți ar trebui să hotărască conform ponderii acestor dovezi.
Viața veșnică are o valoare infinită și ne va costa tot ce avem. Mi s-a arătat că nu punem prețul care se cuvine pe lucrurile veșnice. Tot ceea ce merită să ai, chiar și în lumea aceasta, trebuie căpătat prin efort și uneori prin cele mai dureroase sacrificii. Și aceasta numai pentru a obține o comoară pieritoare. Să fim mai puțin dispuși să îndurăm truda și stările de conflict, mai puțin doritori să facem eforturi serioase și mari sacrificii pentru a obține o comoară de o valoare infinită și o viață care se măsoară cu zilele Celui Nesfârșit? Ne poate costa Cerul prea mult?
Credința și iubirea sunt comori de aur, elemente care lipsesc într-o mare măsură în poporul lui Dumnezeu. Mi s-a arătat că necredința în mărturiile de avertizare, încurajare și mustrare îndepărtează lumina de la poporul lui Dumnezeu. Neîncrederea le închide ochii, astfel încât ei nu cunosc starea reală în care se află. Martorul Credincios descrie astfel orbirea lor: “Și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.”
Credința în apropiata revenire a lui Hristos se ofilește. “Domnul meu întârzie să vină” nu este spus doar în inimă, ci exprimat și în cuvinte, și încă mai hotărât prin fapte. În acest timp de veghere, stupiditatea amorțește simțurile celor din poporul lui Dumnezeu în ce privește semnele timpurilor. Nelegiuirea îngrozitoare care abundă reclamă cea mai mare sârguință și o mărturie vie pentru a ține păcatul în afara bisericii. Credința a scăzut într-o măsură înfricoșătoare și nu va putea crește decât prin exercițiu.
-256-
La începutul vestirii soliei celui de-al treilea înger, cei care s-au angajat în lucrarea lui Dumnezeu au avut ceva de riscat; au avut sacrificii de făcut. Au început această lucrare în sărăcie și au suferit cele mai mari lipsuri și critici. Au întâmpinat o împotrivire hotărâtă, care i-a împins către Dumnezeu în nevoia lor și le-a ținut trează credința. Planul nostru actual de dăruire sistematică îi sprijină cu prisosință pe pastorii noștri și nu există nici o lipsă și nici un motiv de exersare a credinței în ce privește întreținerea materială. Cei care încep acum să predice adevărul nu au în ce să se aventureze. Nu au de întâmpinat nici un risc, nici sacrificii de făcut. Sistemul adevărului este pus de-a gata în mâna lor, iar publicațiile le stau la dispoziție, sprijinind adevărurile pe care le susțin ei.
Unii tineri încep fără să-și dea cu adevărat seama de caracterul înălțat al lucrării. Ei nu au de întâmpinat privațiuni, greutăți sau conflicte serioase care ar duce la exercitarea credinței. Ei nu cultivă tăgăduirea de sine activă și nu întrețin un spirit de sacrificiu. Unii devin mândri și sunt plini de sine și nu simt povara reală a lucrării care apasă asupra lor. Martorul le spune acestor slujitori: “Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te.” Unii dintre ei sunt atât de înfumurați în mândria lor, încât reprezintă cu adevărat o piedică și un blestem pentru cauza prețioasă a lui Dumnezeu. Ei nu exercită o influență mântuitoare asupra altora. Acești bărbați au ei înșiși nevoie să fie total convertiți la Dumnezeu și sfințiți prin adevărurile pe care le prezintă.
Mărturii directe în biserică
Foarte mulți sunt refractari și se simt jigniți pentru faptul că sunt adesea tulburați cu atenționări și mustrări care țin înaintea lor păcatele pe care le fac. Martorul Credincios spune: “știu faptele tale”. Motivațiile, scopurile, necredința, suspiciunile și invidia pot fi ascunse față de oameni, dar nu față de Hristos. Martorul Credincios vine ca sfetnic: “Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să te îmbogățești, și haine albe, ca să fii îmbrăcat și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale, și alifie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc; deci fii plin de râvnă și pocăiește-te. Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, Eu voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să stea cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și M-am așezat cu Tatăl Meu pe scaunul Său de domnie.”
-257-
Cei care sunt mustrați de Duhul lui Dumnezeu ar trebui să nu se ridice împotriva uneltei umile. Nu un muritor supus greșelii, ci Dumnezeu este Cel care a vorbit pentru a-i salva de la ruină. Cei ce disprețuiesc avertizarea vor fi lăsați în orbire, pentru a se amăgi singuri. Cei care iau însă aminte la ea și se țin de lucrarea de despărțire de păcatele lor, pentru a căpăta calitățile de care au nevoie, își vor deschide ușa inimii pentru ca dragul lor Mântuitor să poată intra și locui cu ei. Pe cei din această categorie îi veți afla întotdeauna într-o perfectă armonie cu mărturia Spiritului lui Dumnezeu.
Pastorii care propovăduiesc adevărul prezent nu ar trebui să neglijeze mesajul solemn către laodiceeni. Mărturia Martorului Credincios nu este o solie liniștitoare. Domnul nu le spune: Sunteți destul de corecți; ați suportat pedepse și reproșuri pe care nu le-ați meritat niciodată; ați fost descurajați în mod inutil prin severitate; nu sunteți vinovați de relele și păcatele pentru care ați fost mustrați.
Martorul Credincios declară că, atunci când crezi că te afli cu adevărat într-o stare de prosperitate, nu ai nici de unele. Nu este de ajuns ca pastorii să prezinte subiecte teoretice; ei ar trebui să prezinte și subiectele practice. Ei au nevoie să studieze lecțiile practice pe care le-a dat Hristos ucenicilor Săi și să le transforme în aplicații concrete pentru propriile lor suflete și pentru popor. Să presupunem că Hristos nu are o iubire plină de gingășie pentru poporul Său din cauză că dă această mărturie mustrătoare? O, nu! El, care a murit pentru a răscumpăra pe om de la moarte, iubește cu o iubire divină; și pe aceia pe care îi iubește îi mustră. “Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care îi iubesc.” Însă mulți nu vor primi solia pe care Cerul, în îndurarea Sa, le-o trimite. Ei nu pot suporta să li se spună despre faptul că își neglijează datoria, despre nedreptățile, egoismul, mândria și dragostea lor de lume.
-258-
Mi s-a arătat că Dumnezeu a pus asupra mea și a soțului meu o lucrare deosebită, de a da o mărturie fără ocol poporului Său și de a striga cu voce tare și de a nu cruța, de a arăta poporului fărădelegile lui și casei lui Israel păcatele Sale. Există însă o categorie de oameni care nu va primi solia de mustrare; ei își ridică mâinile pentru a-i feri pe cei pe care Dumnezeu vrea să-i mustre și să-i îndrepte. Aceștia sunt mereu văzuți luând partea celor pe care Dumnezeu vrea să-i facă să-și simtă adevărata sărăcie.
Cuvântul lui Dumnezeu, venit prin servii Săi, este primit de către mulți cu întrebări și temeri. Și mulți alții își vor amâna supunerea față de avertizările și mustrările date, așteptând ca orice umbră de nesiguranță să fie îndepărtată din mintea lor. Necredința care pretinde cunoașterea desăvârșită nu se va pleca niciodată în fața dovezilor pe care Dumnezeu binevoiește să le dea. El cere poporului Său credința care se întemeiază pe greutatea dovezilor, nu pe o cunoaștere totală. Acești urmași ai lui Hristos, dacă acceptă lumina pe care le-o oferă Dumnezeu, trebuie să se supună vocii lui Dumnezeu care li se adresează în timp ce există multe alte voci care strigă împotriva ei. Este nevoie de discernământ pentru a distinge vocea lui Dumnezeu.
Cei care nu acționează când îi cheamă Domnul, ci așteaptă dovezi mult mai sigure și ocazii mult mai favorabile, vor umbla în întuneric, căci lumina va fi retrasă. Este posibil ca, o dată respinse dovezile date, într-o zi să nu mai fie repetate niciodată.
Mulți sunt ispitiți în ce privește lucrarea noastră și o pun sub semnul întrebării. Unii, în starea de amăgire în care sunt, pun dificultățile și încurcăturile poporului lui Dumnezeu pe seama mărturiilor mustrătoare pe care li le-am dat. Ei gândesc că problema este a celor care poartă solia de avertizare, care scot la iveală păcatele poporului și le îndreaptă greșelile. Mulți sunt înșelați de vrăjmașul sufletelor. Ei cred că lucrările fratelui și sorei White ar fi de acceptat dacă n-ar condamna neîncetat răul și n-ar mustra păcatul. Mi s-a arătat că Dumnezeu a pus această lucrare asupra noastră și că, atunci când suntem împiedicați să ne întâlnim cu poporul Său, ca să ne dăm mărturia pentru a zădărnici prejudecățile și invidia celor neconsacrați, Satana își impune ispitele cu o foarte mare putere. Cei care au fost întotdeauna înclinați către împotrivire și îndoială nu au rețineri să-și exprime îndoielile și să-și strecoare cu dibăcie necredința. Unii au îndoieli fățarnice, aparent izvorâte din conștiință și foarte evlavioase, pe care le aduc cu prevedere, ca din întâmplare, în discuție, îndoieli care au însă o putere de zece ori mai mare de a-i întări în păcat pe cei greșiți, de a ne restrânge influența și a slăbi încrederea poporului lui Dumnezeu în lucrarea noastră decât dacă s-ar împotrivi mai deschis. Am văzut că aceste biete suflete erau amăgite de Satana. Se măgulesc că sunt în regulă, că sunt aprobați de Dumnezeu și că sunt bogați ca discernământ spiritual, când ei sunt vrednici de plâns, săraci și orbi. Ei fac lucrarea lui Satana, dar gândesc că sunt plini de râvnă pentru Dumnezeu.
Va continua.