Continuare.
O placă de aur și o manta babiloniană ascunse au adus tulburare întregii tabere a lui Israel. Încruntarea lui Dumnezeu a fost adusă asupra întregului popor din pricina păcatului unui singur om. Mii de oameni au pierit pe câmpul de bătălie pentru că Dumnezeu nu a vrut să binecuvânteze și să păzească un popor în mijlocul căruia se afla doar și un singur păcătos, unul care încălcase cuvântul Său. Acest păcătos nu se afla într-o slujbă sfântă; cu toate acestea, un Dumnezeu gelos nu Se putea alătura în luptă oștirii lui Israel în timp ce aceste păcate ascunse se aflau în tabără.
Cu toate că înaintea noastră se află avertizarea apostolului de a ne “feri de orice se pare rău”, unele persoane se încăpățânează să urmeze o cale nedemnă de niște creștini. Dumnezeu pretinde celor ce fac parte din poporul Lui să fie sfinți, să stea departe de lucrările întunericului, să aibă o inimă și o viață curate și să fie neîntinați de lume. Copiii lui Dumnezeu, prin credința în Hristos, sunt poporul Său ales; și când stau pe tărâmul sfânt al adevărului biblic, ei vor fi despărțiți de tovărășia cu lucrările neroditoare ale întunericului.
Frate R., ai stat chiar în calea lucrării lui Dumnezeu și ai adus mare întuneric și dezonoare asupra cauzei Sale. Ai fost orbit de către Satana; ai lucrat pentru a căpăta compasiunea și ai obținut-o. Dacă ai fi stat în lumină, ai fi realizat că puterea lui Satana este la lucru pentru a te amăgi și distruge. Copiii lui Dumnezeu nu mănâncă și nu beau pentru a-și satisface pofta, ci pentru a-și întreține viața și a-și păstra tăria, ca să facă voia Stăpânului lor. Ei se îmbracă pentru a fi sănătoși, nu pentru etalare ostentativă sau pentru a ține pasul cu moda cea schimbătoare. Ceea ce poftește ochiul și ceea ce este orgoliu în viață este alungat din principiu din garderobele și casele lor. Ei acționează dintr-o sinceritate izvorâtă de la Dumnezeu, iar conversația lor este înălțată și cerească.
Dumnezeu este foarte milostiv, căci El înțelege slăbiciunile și ispitele noastre; iar când venim la El cu inimile zdrobite și sufletele cuprinse de pocăință, El acceptă penitența noastră și făgăduiește că, dacă ne vom prinde de tăria Sa pentru a face pace cu El, vom face cu adevărat pace cu El. Ah, ce recunoștință, ce bucurie ar trebui să simțim pentru faptul că Dumnezeu este milostiv!
-240-
Nu te-ai încrezut în tăria lui Dumnezeu. Te-ai ocupat de propria-ți persoană și tot așa ai făcut din tine însuți tema de meditație și conversație. Încercările tale au fost exagerate în ochii tăi și ai altora, iar mintea ta a fost întoarsă de la adevăr, de la Modelul pe care ni se cere să-L copiem, la neputinciosul frate R.
Ar fi trebuit să simți valoarea sufletelor când nu ești la amvon și să cauți ocazii de a prezenta fiecărui om adevărul; dar nu ai simțit responsabilitatea care îi revine unui slujitor al Evangheliei. Isus și neprihănirea Sa nu au fost temele pe care le-ai prezentat și au fost pierdute multe ocazii care, dacă ar fi fost folosite, ar fi făcut ca mai mult de douăzeci de suflete să se hotărască să predea totul pentru Hristos și adevăr. Însă această povară nu ai vrut s-o ridici. Lucrarea pastorală presupune o cruce, iar tu n-ai vrut să te angajezi în așa ceva.
Am văzut îngeri ai lui Dumnezeu privind impresiile pe care le lași și roadele pe care le aduci în afara întâlnirilor, influența generală pe care o ai asupra credincioșilor și necredincioșilor. I-am văzut pe acești îngeri acoperindu-și fețele cu tristețe și părăsindu-te cu mare părere de rău. Adesea te angajai în chestiuni minore, iar când trebuia să faci eforturi care reclamau întreaga ta energie, o gândire limpede și rugăciune fierbinte, îți urmai propriile plăceri și înclinații, încrezându-te în tăria și înțelepciunea ta pentru a-i înfrunta nu numai pe oameni, ci și puterile și stăpânirile, pe Satana și îngerii lui. Aceasta a însemnat că ai făcut cu neglijență lucrarea lui Dumnezeu, punând în pericol cauza Lui, a adevărului și mântuirea sufletelor.
Înainte de a ți se încredința lucrarea lui Dumnezeu, trebuie să aibă loc o schimbare totală în tine. Trebuie să-ți privești viața ca pe o realitate solemnă, nu ca pe un vis în care huzurești. Asemenea unui străjer pe zidurile Sionului, ești răspunzător pentru sufletele poporului. Ar trebui să te statornicești în Dumnezeu. Acționezi fără o cuvenită deliberare, din impuls, mai degrabă decât din principiu. Nu ai simțit necesitatea imperioasă de a-ți educa mintea și nici de a răstigni în tine însuți omul cel vechi, o dată cu afecțiunile și poftele lui. Ai nevoie să fii echilibrat prin greutatea Duhului Sfânt și ca toate mișcările tale să fie conduse de El. Acum ești nesigur în tot ce întreprinzi. Faci și desfaci, zidești și apoi surpi; stârnești un anumit interes, iar apoi, din lipsă de consacrare și înțelepciune divină, îl sufoci. Nu ai fost întărit, format și statornicit. Nu ai avut decât puțină credință; nu ai dus o viață de rugăciune. Ai nevoie atât de mult să-ți legi viața de Dumnezeu, căci atunci nu vei mai semăna în firea pământească pentru a culege stricăciunea la sfârșit.
-241-
Renghiurile, glumele și conversația lumească aparțin lumii. Creștinii care au pacea lui Dumnezeu în inimi vor fi voioși și fericiți fără a-și îngădui o purtare frivolă. În timp ce veghează în rugăciune, ei vor avea o seninătate și o pace care îi va înălța deasupra a tot ceea ce nu este de trebuință. Taina evlaviei, deschisă înaintea minții servului lui Hristos, îl va înălța pe acesta deasupra tuturor distracțiilor pământești și senzuale. El va fi părtaș la natura divină, eliberat de stricăciunea care există în lume prin poftă. Calea de comunicare deschisă între Dumnezeu și sufletul său îl va face roditor în ce privește cunoașterea voinței lui Dumnezeu și va deschide înaintea lui comorile subiectelor practice pe care le poate prezenta poporului, subiecte care nu vor stârni manifestări ușuratice și nu vor schița nici măcar un zâmbet, ci vor aduce solemnitate în minte, vor atinge inima și vor înălța sensibilitatea morală până la nivelul cerințelor sacre pe care le are Dumnezeu asupra sentimentelor și vieții. Cei care lucrează în cuvânt și învățătură ar trebui să fie bărbați ai lui Dumnezeu, cu o inimă și o viață curate.
Te afli în primejdia cea mai mare de a aduce rușine asupra cauzei lui Dumnezeu. Satana îți cunoaște slăbiciunea. Îngerii lui îi înștiințează de punctele tale slabe pe cei care sunt amăgiți de minunile sale mincinoase și el te pune deja în numărul acestora. Satana tresaltă când te face să mergi pe o cale neînțeleaptă, pentru că intri pe terenul lui și îi dai un avantaj asupra ta. El știe prea bine că indiscreția bărbaților care sunt adepți ai Legii lui Dumnezeu va întoarce suflete de la adevăr. Nu ai luat asupra sufletului tău povara lucrării, muncind cu grijă și dăruire în particular pentru a influența în mod favorabil oamenii în ce privește adevărul. Prea adesea devii nerăbdător, iritabil, copilăros și îți faci dușmani prin felul tău de-a fi repezit. Dacă nu te stăpânești, vei face ca unele suflete să capete prejudecăți împotriva adevărului. Dacă nu vei fi un bărbat preschimbat și nu vei aplica în viața ta principiile adevărurilor sacre pe care le prezinți de la amvon, eforturile tale nu vor aduce decât rezultate slabe.
-242-
Asupra ta apasă o mare responsabilitate. Este de datoria străjerului să fie mereu la postul său, veghind asupra sufletelor ca unul care trebuie să dea socoteală. Dacă mintea ta se abate de la marea lucrare și se umple cu gânduri nesfinte; dacă planurile și proiectele egoiste îți răpesc somnul și, în consecință, îți slăbesc puterile mintale și fizice, păcătuiești împotriva propriului tău suflet și împotriva lui Dumnezeu. Discernământul îți este bolnav, iar lucrurile sacre sunt puse pe același plan cu cele profane. Dumnezeu este dezonorat, cauza Lui batjocorită și buna lucrare pe care ai fi putut-o împlini, dacă ți-ai fi pus toată încrederea în Dumnezeu, este stricată. Dacă ți-ai fi păstrat vigoarea pentru a-ți pune tăria creierului și a întregii tale ființe, fără rezerve, în importanta lucrare a lui Dumnezeu, ai fi împlinit o lucrare mult mai mare și ar fi fost mult mai bine făcută.
Eforturile depuse în munca ta au fost defectuoase. Un șef de echipă își pune oamenii să-i facă o lucrare foarte frumoasă și valoroasă, care reclamă studiu și multă gândire atentă. Acceptând să facă lucrarea, ei știu că pentru a duce sarcina la bun sfârșit este nevoie ca toate facultățile lor să fie aduse în cea mai bună condiție, pentru a veni în sprijinul celor mai susținute străduințe ale lor. Însă un membru din echipă este robul unui apetit stricat. Îi place băutura alcoolică tare. Zi după zi, el își satisface pofta pe care o are pentru acest stimulent; sub influența stimulentului, creierul lui este întunecat, nervii sunt slăbiți, iar mâinile sale nesigure. El își continuă munca zi după zi și aproape că distruge lucrarea ce i-a fost încredințată. Acel om plătește penalizări cu propriul salariu și provoacă celui ce l-a angajat daune aproape ireparabile. Prin necredincioșia sa, pierde încrederea maistrului său și a colegilor de lucru. I s-a încredințat o mare responsabilitate; și, acceptând această încredere, el a recunoscut că are competența de a face lucrarea după instrucțiunile date de patronul său. Însă, din pricina iubirii de sine, el și-a îngăduit pofta și a riscat consecințele.
-243-
Cazul tău, frate R., este asemănător cu acesta. Însă răspunderea pe care o are un slujitor al lui Hristos, aceea de a avertiza lumea cu privire la o judecată viitoare, are o importanță cu atât mai mare față de cea a simplului muncitor de care am vorbit, cu cât sunt mai importante lucrurile veșnice față de cele vremelnice. Dacă slujitorul Evangheliei cedează mai degrabă înclinațiilor sale decât să se lase călăuzit de spiritul datoriei, dacă manifestă îngăduință față de propriile slăbiciuni cu prețul tăriei spirituale și, ca rezultat, acționează cu nesăbuință, suflete se vor ridica la judecată ca să-l condamne pentru necredincioșia sa. Sângele sufletelor se va găsi pe veșmintele lui. Poate că pastorului neconsacrat i se pare un lucru minor acela de a fi capricios, impulsiv și chiar neconsacrat; de a zidi și apoi de a surpa; de a deprima și descuraja chiar sufletele care au fost convertite prin adevărul pe care l-a prezentat. Este un lucru trist acela de a pierde tocmai încrederea acelora pe care s-a străduit să-i salveze. Însă rezultatul unei căi neînțelepte pe care a urmat-o pastorul nu va fi pe deplin înțeles, până când pastorul nu va vedea așa cum vede Dumnezeu.
Iubire exagerată de câștig
Frate S.,
Pe 10 decembrie 1871, mi s-a arătat că ai defecte serioase în caracterul tău, defecte care, dacă nu vor fi cunoscute și biruite, vor lucra spre ruina ta; și nu numai că vei fi cântărit cu etalonul Sanctuarului și vei fi găsit tu însuți prea ușor, dar influența ta va hotărî și destinul altora. Ori aduni cu Hristos, ori risipești în toate cele patru vânturi.
Mi s-a arătat că ai adânc înrădăcinată o dragoste pentru lume. Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Te măgulești singur că ai în general dreptate, când de fapt nu ai. Dumnezeu nu vede așa cum vede omul. El privește în inimă. Căile Sale nu sunt căile noastre și nici gândurile Sale nu sunt gândurile noastre. Marea ta grijă și frământare este de a dobândi mijloace materiale. Această pasiune acaparatoare s-a dezvoltat în tine, până când a depășit iubirea pe care o ai pentru adevăr. Sufletul tău se strică prin iubirea de bani. Dragostea ta pentru adevăr și pentru înaintarea lui este foarte slabă. Comorile tale pământești îți pretind și dețin afecțiunea.
-244-
Tu cunoști adevărul; nu ești străin de cerințele Scripturii; cunoști voința Stăpânului, căci El a dezvăluit-o cu claritate. Dar inima ta nu este înclinată să urmeze lumina care strălucește pe cărarea ta. Ai o mare doză de trufie. Iubirea pe care o ai în propria ta persoană este mai mare decât iubirea față de cauza adevărului prezent. Încrederea pe care o ai în tine și independența ta te vor îndrepta negreșit către ruină, dacă nu îți vei vedea slăbiciunile și greșelile și nu te vei schimba. Ești arbitrar. Ai o voință îndărătnică, prin care îți impui punctul de vedere și, chiar dacă părerile altora pot fi corecte și judecata ta greșită, nu ești totuși omul care să cedeze. Ții neclintit de părerea pe care ai enunțat-o, indiferent de judecata altora. Aș vrea să poți vedea primejdia care te paște dacă vei continua pe calea pe care ai apucat. Dacă ochii tăi ar putea fi luminați de Duhul lui Dumnezeu, ai putea vedea clar aceste lucruri.
Soția ta iubește adevărul și este o femeie practică, o femeie cu principii. Dar tu nu apreciezi valoarea ei. A muncit din greu pentru binele întregii familii, însă nu i-ai acordat încrederea ta. Nu te-ai sfătuit cu ea, după cum este de datoria ta s-o faci. Ții chestiunile tale mai mult pentru tine; nu-ți face deloc plăcere să-ți deschizi inima înaintea soției tale și să-i spui ce gândești, care sunt adevăratele tale simțăminte și credință. Ai o fire ascunsă. Soția ta nu deține în familie locul onorat pe care îl merită și este capabilă să-l ocupe.
Ai impresia că ea nu ar trebui să aibă de-a face cu planurile și aranjamentele tale și iei adesea hotărâri și faci planuri de acțiune contrare celor pe care le are ea. Te comporți ca și cum identitatea ei ar trebui să se disipeze în a ta. Nu ești mulțumit s-o vezi acționând ca și cum ar avea o individualitate, o identitate proprie. Dumnezeu o consideră răspunzătoare pentru că are propria sa personalitate. Ea nu te poate mântui pe tine și tu nu o poți mântui pe ea. Are o conștiință proprie după care trebuie să se călăuzească. Ai o dorință prea mare de a fi tu însuți conștiință pentru ea și uneori pentru copiii tăi. Dumnezeu are pretenții mai mari de la soția ta decât poți avea tu. Ea trebuie să își formeze singură un caracter și răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru caracterul pe care și-l dezvoltă.
-245-
Și tu trebuie să-ți formezi un caracter, și tu ești răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru caracterul pe care ți-l modelezi. Ai o influență autoritară și un spirit dictatorial, care nu sunt în acord cu voința lui Dumnezeu. Trebuie să încetezi să mai fii atât de sever. Te-ai mândrit cu spiritul tău de organizare și bunul tău gust. Ai idei frumoase, însă nu ai extins această percepție fină la nivelul caracterului și comportamentului tău. N-ai reușit să-ți desăvârșești un caracter simetric. Ai idei în ce privește ordinea și aranjamentele, dar toate aceste frumoase calități ale minții s-au deteriorat prin pervertirea lor. Nu te-ai conformat condițiilor pe care le pune Cuvântul lui Dumnezeu pentru a deveni un copil al lui Dumnezeu. Toate făgăduințele lui Dumnezeu sunt însoțite de condiții. “‘Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei’, zice Domnul; ‘nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice’, zice Domnul Cel Atotputernic. Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, prea iubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu”. Încă ai de obținut această experiență. Și dorești mult să intri în compania celor necredincioși, să-i auzi vorbind și să vorbești la rândul tău. Isus nu poate fi preamărit prin conversația pe care o duci; și, dacă ai fi avut spiritul lui Isus, nu te-ai fi putut afla atât de mult în societatea celor ce nu au nici un pic de iubire pentru adevărul lui Dumnezeu.
-246-
Ai avut sentimentul că fiii tăi întâmpină neajunsuri care îi împiedică să devină creștini și ai mai crezut că alții sunt de vină. Dar să nu te amăgești în privința acestei chestiuni. Influența ta de părinte a fost suficientă, chiar dacă n-ar mai fi existat nici un alt neajuns, pentru a-i opri din drum. Conversația și exemplul tău au fost de așa natură, încât copiii tăi n-au putut crede că mărturisirea ta a fost compatibilă cu calea pe care ai urmat-o. Conversația pe care ai dus-o cu cei necredincioși a fost inferioară și atât de frivolă, presărată într-atât de glume și ușurătăți, încât influența ta n-ar fi putut niciodată să-i înalțe. Modul în care te-ai purtat cu alții nu a fost întotdeauna cât se poate de onest. Nu L-ai iubit pe Dumnezeu cu toată inima, mintea și puterea ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Dacă ți-ar fi stat în putere, ai fi profitat de aproapele tău chiar spre dezavantajul lui. Fiecare dolar care îți parvine în acest fel va aduce cu el un blestem pe care îl vei simți, mai devreme sau mai târziu. Dumnezeu notează fiecare act de nedreptate, fie că vine din partea unui credincios, fie că vine din partea unui necredincios, și nu-l va trece cu vederea. Firea ta hrăpăreață este o cursă pentru tine. Modul în care te porți cu semenii tăi nu poate trece de proba judecății.
Caracterul tău creștin este mânjit de avariție. Dacă nu vei îndepărta aceste pete, vei pierde viața veșnică. Avem fiecare de făcut o lucrare pentru Stăpân; fiecare avem de folosit talanți. Cel mai umil și mai sărac dintre discipolii lui Isus poate fi o binecuvântare pentru alții. S-ar putea ca aceștia să nu își dea seama că fac vreun bine deosebit, însă, prin influența pe care o exercită fără a fi conștienți de aceasta, ei pot stârni valuri de binecuvântări din ce în ce mai cuprinzătoare, iar rezultatul benefic al cuvintelor și comportamentului lor consecvent poate nu îl vor ști până în clipa răsplătirii finale. Ei nu simt și nu își imaginează că fac ceva nemaipomenit. Nu au crezut că trebuie să se preocupe cu neliniștile legate de succes. Nu au decât să meargă înainte, fără multe cuvinte, fără să-și acorde o slavă deșartă și fără să se laude, ci în liniște, împlinind cu credincioșie lucrarea pe care le-a stabilit-o providența lui Dumnezeu, și nu își vor pierde răsplata. Așa va fi, dacă vrei, și în cazul tău. Istoria vieții tale va fi scrisă în cartea în care se păstrează rapoartele; iar dacă, în cele din urmă, vei fi biruitor, vor exista suflete mântuite prin eforturile tale, prin lepădarea de sine de care ai dat dovadă, prin armonia dintre cuvintele bune și viața de creștin. Iar când, la sfârșit, va fi dată fiecăruia o răsplată potrivit faptelor, sufletele răscumpărate te vor numi binecuvântat și Stăpânul va spune: “Bine, rob bun și credincios, intră în bucuria Domnului tău.”
-247-
Lumea este într-adevăr foarte grăbită, plină de mândrie, egoism, avariție și violență și ni s-ar putea părea o pierdere de timp și energie să fim gata la timp și ne la timp, pregătiți în orice ocazie de a rosti cuvinte pline de blândețe, curate, înălțătoare, cuvinte potrivite, venite de pe buze și din inimi sfințite și sprijinite printr-o purtare pe măsură, creștină și evlavioasă, care vor fi asemenea unor mere de aur într-un coșuleț de argint. Te-ai asemănat cu un flecar și ai arătat ca un om din lume. Ai fost uneori neglijent cu cuvintele tale, nesocotit în conversația purtată și te-ai înjosit în calitate de creștin în ochii necredincioșilor. Ai vorbit uneori despre adevăr; însă cuvintele tale nu au provocat acel interes viu, serios, care să atingă inima. Au fost însoțite de remarci triviale, ușuratice, care îi determinau pe cei cu care conversai să conchidă că nu aveai o credință reală și că nu crezi adevărurile pe care le mărturisești. Cuvintele spuse în favoarea adevărului cu stăpânirea de sine pe care o presupune un țel nobil și care vin dintr-o inimă curată vor face mult pentru a stinge împotrivirea și a câștiga suflete. Însă un spirit aspru, egoist și acuzator nu va avea ca efect decât o și mai mare îndepărtare de adevăr și trezirea unui spirit de împotrivire.
Nu trebuie să aștepți ocazii mari sau dobândirea unor calități extraordinare înainte de a lucra cu devotament pentru Dumnezeu. Nu trebuie să te preocupe nici un gând privitor la ceea ce va crede lumea despre tine. Dacă legăturile pe care le ai cu ei și conversația evlavioasă pe care o întreții constituie pentru aceștia o mărturie vie despre puritatea și sinceritatea credinței tale și dacă sunt convinși că dorești să-i binecuvântezi, cuvintele tale nu vor fi pe de-a-ntregul pierdute cu ei, ci vor fi aducătoare de bine.
-248-
Un rob al lui Hristos, în orice ramură de slujire creștină s-ar afla, va avea asupra altora, prin învățătură și exemplu, o influență mântuitoare. Se poate ca sămânța cea bună să stea pentru un timp într-o inimă rece, lumească, egoistă, fără să dea semne că ar fi încolțit; însă adesea Duhul lui Dumnezeu lucrează asupra acelei inimi și o udă cu roua cerului, iar îndelung ascunsa sămânță se înalță și aduce în cele din urmă roadă spre slava lui Dumnezeu. Nu știm, în lucrarea vieții noastre, ce va izbuti aceasta sau aceea. Acestea nu sunt întrebări pe care să le punem noi, muritorii. Noi trebuie să ne îndeplinim lucrarea, lăsând rezultatul în seama lui Dumnezeu. Dacă te-ai afla în neștiință și în întuneric, nu ai fi tot atât de vinovat. Însă ai avut multă lumină, ai auzit o mare parte din adevăr; însă nu ești un împlinitor al Cuvântului.
Viața lui Hristos este modelul pentru noi toți. Exemplul Său de tăgăduire de sine și jertfire de sine, de bunăvoință dezinteresată există pentru ca noi să-l urmăm. Întreaga Sa viață este o demonstrație totală a marii Sale iubiri și bunăvoințe de a salva pe omul păcătos. “Iubiți-vă unul pe altul așa cum v-am iubit Eu”, spune Hristos. Cum va suporta o comparație viața noastră de tăgăduire de sine, de sacrificiu și bunăvoință cu viața lui Hristos? “Voi sunteți”, spune Hristos, adresându-Se ucenicilor Săi, “lumina lumii”. “Voi sunteți sarea pământului”. Dacă acesta este privilegiul și totodată datoria noastră, iar noi suntem oameni ai întunericului și necredinței, ce responsabilitate înfricoșătoare ne asumăm? Putem fi canale de lumină sau de întuneric. Dacă am neglijat să folosim lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu și n-am reușit să înaintăm în cunoaștere și adevărată sfințenie, în timp ce lumina ne arăta calea, suntem vinovați și ne aflăm în întuneric în aceeași măsură în care am neglijat să profităm de lumină și adevăr. În aceste zile ale nelegiuirii și primejdiei, caracterele și lucrările creștinilor declarați nu vor trece, în general, proba și nici nu vor suporta să fie dezvăluite, dacă ar fi cercetate prin lumina care strălucește acum asupra lor. Nu există nici o înțelegere între Hristos și Belial; nu există nici o unire între lumină și întuneric. Cum s-ar putea, dar, armoniza spiritul lui Hristos și spiritul lumii? Domnul Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos. El pretinde afecțiunea sinceră și încrederea neîngrădită a celor ce mărturisesc că Îl iubesc. Psalmistul spune: “Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul”.
Va continua.